Validare poprire. Decizia nr. 400/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 400/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-01-2012 în dosarul nr. 400/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 400
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător Tania Țapurin – președinte secție
Grefier C. C.
X.X.X.
Pe rol, judecarea recursului declarat debitoarea DIRECȚIA DE S. P. D. împotriva deciziei civile nr. 453 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu terțul poprit DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. - T. C. și creditoarea D. O. I., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._ creditoarea D. I. O. a solicitat ca în contradictoriu cu debitoarea Autoritatea de S. P. D. și terțul poprit T. C. sa se dispună validarea popririi înființate în dosarul de executare 280/E/2009 al B. S. D..
În motivare, creditoarea a arătat că prin sentința civilă nr.2231/2008 a Tribunalului D. a fost obligată debitoarea la plata către creditoare a sumei reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare. A mai arătat că s-a dispus validarea popririi, însă terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispoziției de poprire.
În drept au fost invocate prevederile art.460 C..
Instanța a solicitat dosarul de executare 280/E/2009.
La data de 30.03.2011 creditoarea a depus o precizare prin care a arătat că debitoarea are denumirea Direcția de S. Publica D..
Debitorul a formulat întâmpinare în cauza prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi arătând că potrivit OUG 71/2009 s-a suspendat executarea silită.
Prin sentința civilă nr.9161 din 20 mai 2011 pronunțată de Judecătoria C. a fost admisă cererea formulată de creditoarea D. O. I., în contradictoriu cu debitoarea Direcția de S. P. D. și terțul poprit T. C..
A fost validată poprirea înființată prin adresa emisă de B. S.
C-tin D. la dosarul de executare 280/E/ 2009 asupra conturilor debitoarei în mâinile terțului poprit T. C. obligând terțul poprit să achite creditorului sumele datorate debitorului, în limitele creanței de_,84 lei, debit și cheltuieli de executare.
Instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 2231/14.11.2008 pronunțată de către Tribunalul D., în dosarul 17._, ce constituie titlu executoriu, creditoarea D. I. O. a obținut în contradictoriu cu debitoarea Autoritatea de S. P. D., plata unor diferențe de drepturi salariale, reprezentând suplimentul postului de 25% din salariul de baza și suplimentul treptei de salarizare pentru perioada 01.02._08.
Întrucât debitorul nu s-a conformat, creditoarea a trecut la executarea silită, adresând cerere în acest sens Biroului Executorului Judecătoresc (B.E.J.) „S. D.”, formându-se dosarul de executare nr. 280/E/2009, în cadrul căruia s-a emis somație la data de 02.02.2010. Cuantumul debitului a fost stabilit chiar de către debitoare, potrivit adeverinței nr.664/25.01.2010 și 4376/19.05.2011 în care se arată că sume la care are dreptul creditoarea pentru perioada 01.02._08 se ridica la 9363 lei.
Executorul judecătoresc a emis la 03.11.2010, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă, adresa de înființare a popririi către terțul poprit T. MUNICIPIULUI C.. Acesta din urmă a răspuns restituind adresa de înființare a popririi la 12.11.2010 cu mențiunea că în conformitate cu disp. OUG 71/2009 orice cerere de executare silita având ca obiect acordarea de drepturi de natura salariala este suspendata de drept.
Analizând pretinsa încălcare prin actul de executare din data de 03.11.2010 a dispozițiilor prev de OUG 71/2009 astfel cum a fost modificată de OUG 18/2010 instanța a constatat că această lege internă conține dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului, motiv pentru care instanța a făcut aplicarea art. 11, al. 2 si art. 20, al. 2 din Constituția României si va aplica în speță, cu prioritate, dispozițiile art. 6 din Convenția EDO și jurisprudența constantă a CEDO.
Astfel, în considerarea calității sale de instituție publică, contestatoarea debitoare avea îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a sa, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenția CEDO fiind aplicabil și în faza executării silite.
Totodată instanța a reținut că executarea silită a unei hotărâri judecătorești obținute împotriva statului sau unei instituții publice ar trebui realizată, ca regulă, în mod voluntar și doar în cazuri excepționale să se recurgă la executare silită.
O astfel de interpretare este în acord cu art.6 paragraful 1 din Convenția (Europeană) pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Potrivit interpretării Curții EDO în jurisprudența sa constantă, acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art.6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite (de exemplu, cauza Ruianu contra României, Pini și Bertani, Manera și Atripaldi contra României, Ș. contra României, V. I. contra României, S. P. contra României).
Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Direcția de S. P. D. și Direcția Generală a Finanțelor Publice D..
Prin apelul declarat, Direcția de S. P. D. a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, s-a arătat că în mod greșit s-a admis cererea, motivând că statul și instituțiile publice au îndatorirea de a respecta principiul legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătorească de condamnare a lor, invocând art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului care protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, aceste drept incluzând și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive, fără a ține cont și de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 reglementează eșalonarea plății unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.Instituirea acestei măsuri a fost determinată d existența unui număr substanțial de cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale, care a condus la o imposibilitate a autorității statale de a executa hotărârile judecătorești pronunțare deja în această materie, în special în actualul context de acută criză economică.
Potrivit cerințelor impuse de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, autoritatea publică este ținută a constitui un arsenal de mijloace care să permită executarea hotărârilor judecătorești, executarea văzută ca parte integrantă a procesului civil, fără a cărei finalizare dreptul de acces la justiție nu poate fi calificat ca real și efectiv.
Debitoarea a arătat că, în cauză, sunt relevante hotărâri CEDO.
A solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct.9 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ.
Prin apelul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D. a criticat sentința primei instanțe ca fiind nelegală și netemeinică, având în vedere că potrivit art.1 alin.1 și alin.2 din OUG 71/2009, executarea titlurilor executorii a fost eșalonată pe 3 ani, iar în conformitate cu art.2 din același act normativ „în cursul termenului prev. de art.1 orice executare silită se suspendă de drept.”
Dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nu sunt contrare disp.din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare a unei hotărâri judecătorești a fost considerat în concordanță cu principiile consacrate de jurisprudența CEDO.
Este adevărat că autoritățile statale nu se pot prevala de lipsa fondurilor necesare executării unei hotărâri judecătorești, dar în situații de excepție, cum ar fi îndatorare excesivă, dificultăți financiare deosebite, Curtea Europeană, în jurisprudența sa constantă a apreciat că stabilirea unui termen rezonabil pentru executare este o măsură ce intră în marja de apreciere a statului, respectând atât dreptul de acces la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil. S-a arătat că, în cauză, sunt relevante hotărâri CEDO.
Instanța europeană a recunoscut statelor o mare libertate în alegerea mijloacelor propriii pentru a permite sistemului lor judiciar sa raspundă exigentelor art.6, atata vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă daca are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite si scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care da posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită si, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este proporțională cu scopul urmărit. S-au invocat disp. art.44 DIN Constituție care nu precizează executarea de îndată a creanțelor asupra statului, iar prevederile ordonanței nu contravin Constituției, ci urmăresc găsirea resurselor necesare pentru executarea obligațiilor.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditorului de a obține executarea unei hotărâri judecătorești rezultă din faptul că OUG nr.71/_ nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare si de instanța europeană.
În plus, dreptul de proprietate nu este negat, astfel încât sentința ce reprezintă titlul executoriu nu rămâne inoperantă, așa cum se susține, OUG nu încalcă prevederile Directivei 2000/35/CE care stabilește cauze derogatorii de la termenul de 90 de zile, acesta fiind numai de recomandare.
În consecință, a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii și desființării popririi.
În drept, s-au invocat disp. art. 282-289 C.pr.civ.
Prin decizia nr.453 din 10 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelanții DIRECȚIA DE S. P. D., și D. D. - T. C., împotriva sentinței civile nr. 9161/20.05.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-creditoare D. O. I..
S-a reținut că cauzele invocate de instanța de fond din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului au aplicabilitate directă în speță, fiind pronunțate în materia executării unor obligații de plată stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile în sarcina statului, cu referire expresă la protecția efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității ceea ce implică obligația administrației de a se plia unei sentințe sau hotărâri pronunțate de o asemenea instanță.
În contextul procedurii de executare a unei obligații pecuniare stabilite în sarcina statului printr-o hotărâre definitivă și executorie, în mod legal, instanța de fond a făcut referire la jurisprudența CEDO în cazurile în care organele statului nu-și îndeplinesc obligațiile rezultate din hotărâri pronunțate împotriva lor.
Instanța de fond a reținut corect că legea internă conține dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului și a aplicat cu prioritate dispozițiile art. 6, raportat la jurisprudența constată a Curții, instanța analizând și condițiile în care o privare ar putea fi în acord cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Este adevărat și că prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a stabilit un cadru derogator de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii, însă dispozițiile acesteia contravin art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, încalcă dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor proprii, întrucât îngrădesc executarea hotărârilor definitive care constată creanțe ale persoanelor fizice sau juridice împotriva statului și instituțiilor sale. Acestea tind să rupă justul echilibru care trebuie să existe între interesul general apărat și interesele individuale cu care vine în conflict, în detrimentul intereselor individuale.
Conform art. 20 din Constituție, legile interne vor fi interpretate în conformitate cu tratatele privind drepturile omului la care România este parte.
Curtea de la Strasbourg, este interpreta supremă a Convenției, care se aplică direct în statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv în România, astfel că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, urmând ca judecătorul național să dea eficiență acesteia.
Articolul 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în maniera în care a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, impune statului (și instituțiilor publice) obligația pozitivă de a se supune hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, prin care a fost obligat la plata unor sume de bani.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere a dreptului creditorului ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, întrucât statul are obligația pozitivă de a se plia hotărârilor judecătorești irevocabile prin care a fost obligat la plata unor sume de bani, nefiind oportun să se ceară unei persoane care a obținut o creanță împotriva statului să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale, întrucât statul nu poate să refuze, să omită, sau să întârzie în mod nerezonabil executarea unei asemenea hotărâri, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat pentru întârziere.
Chiar dacă O.U.G. nr. 71/2009 a prevăzut o procedură de executare derogatorie de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, în mod legal, instanța de fond a reținut că dispozițiile acesteia contravin art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție întrucât tind să rupă justul echilibru care trebuie să existe între interesul general apărat și interesele individuale cu care vin în conflict.
Principul proporționalității, consacrat explicit sau implicit în instrumente juridice internaționale de majoritatea constituțiilor țărilor democratice, inclusiv în Constituția României în art. 53, este conceput în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ca un raport just, echitabil, între situația de fapt, mijloacele de restrângere a exercițiului unor drepturi și scopul legitim urmărit sau ca un raport echitabil între interesul individual și interesul public.
În lumina jurisprudenței CEDO, s-a concluzionat că, atât în situația în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât și în situația în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
Tribunalul a constatat că prima instanță în mod legal a verificat compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, față de circumstanțele concrete ale speței, cu dispozițiile art. 6 din Convenție, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și jurisprudența constantă a CEDO în materia executării hotărârilor judecătorești care are o aplicare directă în dreptul intern, judecătorul național trebuind să dea eficiență acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitoarea DIRECȚIA DE S. P. D., motivând că potrivit OUG 71/2009, procedura de executare silită este suspendată de drept, cererea de validare a popririi fiind astfel nelegală.
A susținut că nu i s-a comunicat adresa de înființare a popririi, că normele Convenției Europene nu aduc atingere dreptului statului de a adopta legile pe care le consideră necesare, fiind invocate cauzele Ruianu contra României, Hornsby contra Greciei, potrivit cărora întârzierea în executarea unei sentințe este imputabilă autorităților doar dacă nu au furnizat o justificare valabilă.
S-a făcut referire și la deciziile Curții Constituționale pronunțate cu privire la speță.
Recursul este fondat, urmând a fi admis, fiind întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punct 9 cod procedură civilă, în sensul că instanțele de fond au făcut o aplicare greșită a dispozițiilor OUG 71/2009.
Criticile recurentei privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2008. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditoarea a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va benefica da data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele Broniowski contra Poloniei și respectiv Bourdov contra Rusiei, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010, s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Apreciind că decizia atacată este nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prev. sensul art. 304 punct 9 cod procedură civilă, recursul se va admite, se va modifica decizia din apel în sensul admiterii ambelor apeluri. Chiar dacă recurs a formulat doar apelanta Direcția de S. P. D., soluția pronunțată asupra apelului acesteia trebuie să fie identică soluției date față de apelul terțului poprit, interesele ambelor părți fiind comune. Conform art. 296 cod procedură civilă se va schimba sentința și se va respinge cererea de validare a popririi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de debitoarea DIRECȚIA DE S. P. D. împotriva deciziei civile nr. 453 din 10 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu terțul poprit DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D. - T. C. și creditoarea D. O. I..
Modifică decizia.
Admite apelurile declarate de apelanții DIRECȚIA DE S. P. D., și D. D. - T. C., împotriva sentinței civile nr. 9161/20.05.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-creditoare D. O. I..
Schimbă sentința civilă.
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea D. O. I..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2012.
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
Red.jud.T.Ț.
Tehn.M.D.2 ex
J.f.E.S.
J.a.A.D.
I.G.P.
26.01.2012
| ← Validare poprire. Decizia nr. 386/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Validare poprire. Decizia nr. 398/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
