Validare poprire. Decizia nr. 398/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 398/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-01-2012 în dosarul nr. 398/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 398
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător M. P.
Judecător Tania Țapurin – președinte secție
Grefier C. C.
X.X.X.
Pe rol, judecarea recursului declarat de debitorul S. C. DE URGENȚĂ NR.1 C. împotriva deciziei civile nr. 441 din 06 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._, în contradictoriu cu petentul B. T. T., creditoarea I. I. și terțul poprit T. C., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 C.p.c.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresată la data de 13.09.2010, B. T.-T., cu privire la creditoarea I. I., a chemat în judecată debitoarea S. C. de Urgență nr. 1 C., solicitând validarea popririi asupra terțului poprit T. C. pentru suma de 4568,79 lei, reprezentând debit conform titlului executoriu și cheltuieli de executare stabilite în baza procesului verbal din nr. 1260/E/2008 data de 04.11.2008.
La 07.10.2010,debitorul S. C. Județean de Urgență C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, cu motivarea că debitul datorat creditoarei este reprezentat de contravaloarea tichetelor de masă, această datorie încadrându-se în prevederile OUG 71/2009, urmând ca ea să fie achitată conform procedurii instituită de acest act normativ, respectiv prin eșalonare pe anii 2010,2011 și 2012.
Prin sentința civilă nr.2919/14.02.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de petentul B. Talpa T., în contradictoriu cu creditoarea I. I., debitor S. C. de Urgență nr. 1 C. și terțul poprit T. C..
A fost desființată poprirea înființată de B. Talpa N. și T., dosar de executare nr. 1260/E/2008.
Pentru a pronunța astfel, instanța a constatat că prin cele două titluri executorii, debitorul a fost obligat să plătească creditoarei, pe de o parte, diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada octombrie 2004-noiembrie 2006, cu indexările și majorările cuvenite și salariile efectiv plătite în această perioadă, iar pe de altă parte să plătească și contravaloarea tichetelor de masă pentru aceeași perioadă.
Punerea în executare a acestor dispoziții presupunea cu necesitate ca, mai întâi, să fie calculate cele două datorii și numai după aceea începerea formalităților propriu-zise de executare.
Deși instanța a acordat mai multe termene și a solicitat executorului să răspundă ce anume reprezintă suma pentru care a fost înființată poprirea și cum a fost ea calculată, nu s-a răspuns la solicitarea instanței, de fiecare dată executorul judecătoresc trimițând copii de pe actele din dosarul de executare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul B. T.-N. și T., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, petentul a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că nu sunt întrunite elementele dispozițiilor art.460 Cod pr. civ., respectiv că terțul poprit nu datorează sumele de bani către debitoare pentru că nu este justificat cuantumul creanței pentru care s-a înființat poprirea.
Instanța de fond în mod greșit a respins cererea motivând că niciun act din dosarul de executare nu justifică cuantumul creanței pentru care s-a înființat poprirea,
Petentul a arătat că din actele de la dosar a rezultat reaua credință a debitorului, cât și a terțului poprit, care, deși a invocat dispozițiile O.U.G. nr.71/2009 trece peste aspectul că la data de 12.02.2010, când a fost comunicată poprirea către terțul poprit, Ordonanța prevedea plata de bunăvoie către creditor în anul 2010 în procent de 34% din valoarea titlului executoriu, aspect care este menționat de altfel și în întâmpinarea depusă de debitor la data de 07.10.2010.
Cum debitorul S. C. Județeană de Urgență nu a achitat de bunăvoie acești bani, iar terțul poprit datora sume de bani debitorului, trebuia ca terțul poprit T. C. să îndeplinească dispozițiile prevăzute de Cod pr. civ. și în conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. Nr.71/2009.
Petentul a arătat că în mod greșit nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 460 alin.3 Cod pr. civ. care prevăd că, dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.
La data de 19.05.2011, intimatul debitor S. C. de Urgență nr. 1 C. a depus cerere prin care a solicitat respingerea apelului ca tardiv formulat, și, pe fond, ca neîntemeiat.
Prin decizia civilă nr. 441 din 06 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a respins excepția tardivității apelului formulat de către B. T.- T., excepție invocată de către intimatul debitor S. C. de Urgență nr. 1 C..
S-a admis apelul formulat de către apelantul petent B. T.- T., în calitate de mandatar pentru creditoarea I. I., în contradictoriu cu intimatul pârât debitor S. C. de Urgență nr. 1 C. și intimatul terț poprit T. C., împotriva sentinței civile nr. 2919/14.02.2011, pronunțată de către Judecătoria C., în dosarul nr._ .
A fost schimbată, în tot, sentința civilă apelată în sensul că s-a admis cererea de validare poprire formulată de petentul B.E.J. T.- T. pentru creditoarea I. I., în contradictoriu cu pârâtul debitor S. C. de Urgență nr. 1 C. și terțul poprit T. C..
S-a dispus validarea popririi înființate pe conturile debitorului S. C. de Urgență nr.1 C., în mâinile terțului poprit T. Municipiului C., la dispoziția creditoarei I. I., până la concurența sumei de 4568, 79 lei, fiind obligat terțul poprit să plătească creditoarei suma menționată în limita creanței, luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a constatat că excepția tardivității apelului invocată în cauză, este neîntemeiată, deoarece sentința civilă atacată a fost comunicată apelantului la data de 23.03.2011, conform dovezii de comunicare aflată în dosarul de fond, iar apelul a fost formulat la data de 31.03.2011, deci în termenul de apel prevăzut de art. 284 al.1 Cod pr. civ., care este de 15 zile.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a constatat următoarele:
În ce privește justificarea sumei ce face obiectul executării silite, s-a reținut că, din analiza actelor de la dosar, a reieșit că debitul supus executării silite îl reprezintă suma de 4049,85 lei, la care se adăugă suma de 518,94 lei ce reprezintă cheltuieli de executare conform procesului verbal de stabilire cheltuieli de executare silită. Situația centralizatoare de la fila 5 dosar recurs stabilește valoarea tichetelor de masă, a cheltuielilor de judecată din faza judiciară a cauzei și a onorariului de expert extrajudiciar achitat în faza de executare silită, sumă ce constituie debitul ce se execută silit în cauză - în cuantum total de 4049,85 lei - și îi este opozabil creditoarei, fiind însușit de aceasta prin semnătură și ștampilă.
Ca atare, în ce privește cuantumul debitului care trebuie executat silit, acesta este o sumă certă, lichidă și exigibilă, modalitatea de calcul a sa fiind însușită de debitoare, care nu a contestat - o în vreun fel prin apărările efectuate.
În ce privește apărările intimatei vizând aplicabilitatea OUG 71/2009, s-a reținut că în cauză au prioritate la aplicare prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului față de prevederile legale interne, - în speță OUG 71/2009 -, același principiu fiind înscris și în art. 20 din Constituție.
În acest sens, așa cum în mod constant s-a decis în jurisprudența CEDO, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare hotărârilor judecătorești ce constituie titluri executorii încalcă atât prev. art. 1 Protocolul 1, cât și prevederile art. 6 CEDO, text legal conform cu care statele membre sunt ținute a asigura executarea silită a hotărârilor judecătorești, lipsa fondurilor nefiind un motiv justificat de întârziere a acestei executări.
Același principiu se regăsește și în cauzele Broniowski contra Poloniei – Hotărârea Marii Camere din 22,06,2004, Hornsby contra Greciei, Ruianu contra României, Pini, Bertani, Manera și Atripaldi contra României, S. contra României, S. P. contra României, în toate aceste cauze Curtea Europeana a Drepturilor Omului reținând că administrația publică are obligația de a executa voluntar hotărârile judecătorești, orice omisiune a acesteia în executare sau întârziere în executare lipsind de eficacitate prev. art. 6 CEDO.
Aparerile intimatei că OUG 71/2009 se încadrează în situația de excepție în care ingerința statului în drepturile patrimoniale ale cetățenilor este justificată, deoarece în cauză sunt întrunite toate cele 3 condiții ale unei asemenea situații de excepție - privarea de bun este prevăzută de lege, urmărește un interes legitim și este respectată cerința proporționalității dintre interesul public care a dictat o asemenea măsură, modalitatea în care s-au restrâns drepturile cetățenilor și interesul privat al cetățeanului supus unei asemenea măsuri – nu sunt nici reale, nici conforme cu situația de fapt.
Astfel, în cauza Bordunov contra Rusiei s-a rezolvat de către CEDO o situație similară, reclamantul beneficiind de asemenea de creanțe împotriva statului, creanțe care nu au fost onorate de Administrația financiara din cauza lipsei banilor in cont.
S-a stabilit cu acea ocazie că "o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a nu onora o datorie rezultată dintr-o hotărâre judecătorească. Sigur, o întârziere în executarea unei hotărâri poate fi justificată în circumstanțe speciale, dar întârzierea nu poate avea drept consecință o atingere adusă substanței dreptului protejat de art. 6 paragraful 1(35). În cauză, reclamantul nu trebuia să fie în imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care viza repararea unei vătămări a sănătății sale, din pricina dificultăților financiare ale statului (36)."
Hotărârea este importantă pentru că expune cu claritate obligația statului de a executa din oficiu, într-un termen rezonabil, hotărârile pronunțate împotriva sa.
Complexitatea procedurii interne de executare silită sau a sistemului bugetar al statului nu poate scuti statul de obligația sa, în baza Convenției, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive și executorii într-un interval rezonabil. Autoritățile nu pot invoca lipsa de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești.
S-a statuat că autoritatea pârâtă avea obligația de a lua toate măsurile necesare, fie singură, fie în cooperare cu alte autorități responsabile federale sau locale pentru a se asigura că fondurile necesare erau disponibile în vederea executării obligației Statului.
Intimata a apreciat că existența crizei mondiale justifică în planul Convenției Europene a Drepturilor Omului neexecutarea obligațiilor bănești care îi revin față de salariații din sistemul bugetar.
O asemenea susținere este lipsită de substanță și neconformă cu starea de fapt, astfel:
Intimata a ajuns în situația obligării sale la plata acestor sume din propria culpa, deoarece a refuzat să le acorde în mod voluntar salariaților din sistemul bugetar drepturile financiare cuvenite prin lege.
Incidența crizei mondiale nu poate constitui o ingerință justificată, deoarece situația de criză este suportată în final de omul simplu, acesta fiind în situația de a-și schimba dramatic modul de viață fie ca urmare a pierderii locului de muncă, fie ca urmare a diminuării considerabile a veniturilor.
A-l forța tot pe acesta să suporte greutatea crizei mondiale prin neonorarea de către stat a creanțelor pe care le are față de el atinge însăși substanța dreptului la proprietate al acestuia.
Ca atare, justificarea legalității ingerinței statului în dreptul de proprietate al cetățeanului prin incidența crizei mondiale nu este nici legală, nici morală, și nu poate fi reținută ca un motiv temeinic de reeșalonare a acestor plăți, statul trebuind să găsească alte soluții de rezolvare a unei situații financiare dificile decât aceea de neonorare a obligațiilor sale.
În ce privește speța de față, s-a constatat că Statul nu și-a executat obligațiile de plată către creditoare, deși creanța este scadentă deja de aproape 5 ani, sentința Tribunalului D., ce constituie titlu executoriu fiind pronunțată la data de 13.12.2006.
În ce privește neaplicarea deciziilor nr. 188/2010 și respectiv nr. 190/2010 ale Curții Constituționale ale României care au constatat că sunt constituționale prev. O.U.G. nr. 71/2009, s-a retinut că dacă legea internă conține dispoziții contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului se aplică cu prioritate dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Tribunalul a verificat compatibilitatea prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, față de circumstanțele concrete ale speței, cu dispozițiile art. 6 din Convenție, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și jurisprudența constantă a CEDO în materia executării hotărârilor judecătorești care are o aplicare directă în dreptul intern
Curtea de la Strasbourg este interpreta supremă a Convenției, care se aplică direct în statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv în România, astfel că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului are o aplicare directă în dreptul intern, urmând ca judecătorul național să dea eficiență acesteia.
În lumina jurisprudenței CEDO deja menționate, s-a concluzionat că, atât în situația în care un stat se bucură de imunitate de executare silită, cât și în situația în care în dreptul intern este posibilă executarea silită a statului, refuzul sau întârzierea nejustificată de a plăti suma de bani la care a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească este de natură să încalce atât dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 al Convenției, cât și dreptul de proprietate protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1.
În condițiile în care art. 44 alin.1 din Constituție garantează creanțele asupra statului și a lipsei dovedirii din partea instituției debitoare a demersurilor pe care a încercat să le întreprindă pentru a îndeplini obligația de plată, susținerile intimatei privind întârzierea justificată în executarea hotărârii judecătorești, sunt neîntemeiate
De altfel, pentru perioada 13.12.2006, (când s-a pronunțat hotărârea ce constituie titlu executoriu) și până la apariția OUG nr.71/17 iunie 2009, intimata nu a furnizat nici o justificare pentru întârzierea executării.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitorul S. C. de Urgență C., criticând-o pentru nelegalitate, motivând, în esență, că, în speță, este vorba de cheltuieli salariale în natură, ce fac obiectul OUG 71/2009, urmând a se executa eșalonat începând cu anul 2012, după o procedură prevăzută expres; prevederile OUG nr.71/2009 cu modificările și completările ulterioare sunt constituționale, Curtea Constituțională a României pronunțându-se în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate; prevederile OUG 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt în concordanță cu prev.art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public; măsura de eșalonare a plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere – executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății. S-a invocat și jurisprudența CEDO, care trebuie să fie avută în vedere și de către instanțele românești chemate să aprecieze legalitatea măsurii suspendării dispuse prin OUG 71/2009, cu modificările și completările ulterioare.
Recursul este fondat.
Criticile formulate se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă. În soluționarea cauzei, Curtea apreciază că dispozițiile OUG nr. 71/2009 sunt aplicabile, aceste dispoziții legale nefiind în conflict cu prevederile Convenției Europene pentru Drepturile Omului.
Pentru a conchide astfel, instanța are în vedere contextul economic național și internațional, de notorietate, în care a fost adoptată OUG nr. 71/2009.
În anul 2008, s-a declanșat criza economică în SUA, iar începând cu 2009 efectele acesteia s-au făcut simțite și în Europa, inclusiv în România. Principalul efect al crizei economice, care prezintă interes în cauză, este cel al diminuării veniturilor bugetare. Guvernul a fost în situația de a adopta măsuri aspre pentru a menține echilibrul bugetar (cum ar fi acordarea a 10 zile de concediu fără plată salariaților din sistemul bugetar în lunile noiembrie-decembrie 2009, creșterea TVA, reducerea cu 25% a salariilor din sistemul bugetar începând cu 1 iulie 2010 etc.). Necesitatea menținerii echilibrului bugetar a constituit un aspect de interes general, ce a impus luarea unor măsuri ce pot fi calificate ca ingerințe în drepturile recunoscute prin Convenție (dreptul la un proces echitabil și dreptul la respectarea bunurilor).
OUG nr. 71/2009 este o astfel de măsură, cu efecte în planul celor două drepturi protejate de Convenție. Contextul economic în care această măsură a fost adoptată, finalitatea urmărită, în condițiile în care este, de asemenea, de notorietate, că împotriva statului existau pronunțate un număr relativ mare de hotărâri judecătorești, prin care a fost obligat la plata unor sume de bani (reținându-se aplicarea necorespunzătoare a unor prevederi referitoare la salarizarea unor categorii de salariați din sistemul bugetar), impune calificarea acestei măsuri ca fiind justificată, din considerente de interes general (menținerea deficitului bugetar).
Totodată, faptul că prin actul normativ menționat, amânarea executării obligației a fost dispusă pentru termene precise (fiind înlăturată, astfel, incertitudinea sub aspectul momentului realizării creanței), îndreptățește Curtea să considere că, prin adoptarea OUG nr. 71/2009, nu a fost afectată substanța dreptului reglementat prin art.6 alin.1 din Convenție, pentru persoanele care intră sub incidența acestei ordonanțe de urgență.
Cât privește proporționalitatea măsurii, analizată în raport de speța concretă dedusă judecății, Curtea apreciază că aceasta a fost respectată, în cauză.
Pentru a concluziona în acest sens, instanța are în vedere mai multe aspecte:
- faptul că prin titlul executoriu nu s-a reținut lipsirea în totalitate a creditorului de salariu pentru o perioadă de timp în care munca a fost prestată (ci doar unele diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, diferențe rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale cu impact în ce privește drepturile salariale ale creditorului în calitatea sa de angajat în sistemul bugetar);
- obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată;
- față de amploarea crizei economice, perioada pentru care a fost eșalonată plata, este una rezonabilă;
- pentru a preîntâmpina prejudiciul ce ar putea fi produs creditorului, prin amânarea și eșalonarea executării obligației de plată, s-a prevăzut actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât, prin această ordonanță de urgență, a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză, era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauzele Broniowski contra Poloniei și respectiv Bourdov contra Rusiei, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față. Spre exemplu: în niciunul dintre cazurile menționate ingerința nu îmbrăca forma unui act normativ.
În soluționarea cauzei, în condițiile în care se reține incidența prevederilor OUG nr. 71/2009, nu prezintă relevanță faptul că la data adoptării ordonanței, trecuse o anumită perioadă de la obținerea titlului executoriu.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca, în temeiul art.312 raportat la art. 304 pct 9 Cod pr. civilă, să se admită recursul, să se modifice decizia, în sensul că se va respinge apelul și se va menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitorul S. C. DE URGENȚĂ NR.1 C. împotriva deciziei civile nr. 441 din 06 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, în contradictoriu cu petentul B. T. T., creditoarea I. I. și terțul poprit T. C., având ca obiect validare poprire.
Modifică decizia civilă sus menționată, în sensul că respinge apelul formulat de petentul B. T. T., împotriva sentinței civile nr.2919 din 14.02.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._ .
Menține sentința civilă sus menționată.
Decizie irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2012.
Președinte, D. S. | Judecător, M. P. | Judecător, T. Ț. |
Grefier, C. C. |
Red. jud. D. S.
Tehn. E.O.
4 ex./27.01.2012
J.f. M. M.
J.a. A. G.
V. P.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 400/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Validare poprire. Decizia nr. 1073/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
