Validare poprire. Decizia nr. 678/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
Comentarii |
|
Decizia nr. 678/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 25-01-2012 în dosarul nr. 678/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 678
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE TANIA ȚAPURIN – președinte secție
Judecător D. S.
Judecător M. P.
Grefier C. C.
x.x.x.
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea T. C. împotriva deciziei civile nr. 297 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu debitorii DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI O., M. FINANȚELOR P. și terțul poprit T. M. S., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se următoarele: prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă, iar intimata debitoare Direcția G. a Finanțelor Public O. a depus întâmpinare, solicitând, de asemenea, judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 C.p.c.
Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 7984 din 12.07.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, s-a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea T. C., în contradictoriu cu debitorii popriți M. FINANȚELOR P. și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. O. și terțul poprit T. M. S., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5629/05.11.2010 de Judecătoria S. în dosarul nr._, instanța a dispus obligarea executorului judecătoresc să emită acte de executare silită a debitoarei pentru întreaga creanță provenită din titlul executoriu constând în decizia nr. 1172/2009 a Curții de Apel C..
Prin decizia civilă nr. 800/07.06.2011 Tribunalul O. a admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5629 pronunțată la data de 05.11.2010 de Judecătoria S. în dosarul nr._, a modificat sentința în sensul că a respins cererea ca neîntemeiată.
Prin adresa nr._/22.11.2010, așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată și întâmpinare, terțul poprit T. S. a răspuns, în sensul că nu a înființat poprire creanță pentru debitorul DGFP O., deoarece plata titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar intră sub incidența OUG nr. 45/2010, care a modificat art. 1 din OUG nr. 71/2009.
Creditoarea a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 460 Cod pr.civilă, validarea popririi pentru suma de 8258 lei ce face parte din creanța totală de 3.856.637,40 lei pentru care s-a emis adresa de poprire.
În aceste condiții, instanța a reținut din decizia civilă nr. 1172/10.03._ a Curții de Apel C., ce reprezintă titlu executoriu pentru achitarea drepturilor de natură salarială raportată la dispozițiile OUG nr. 71/2009 că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare eșalonată de lege, pe o perioadă de 3 ani, respectiv în perioada 2012-2014.
Art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 prevede: ”(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare specială.
În cauză, obiectul cererii de validare a popririi îl reprezintă plata unei sume prevăzută în titlul executoriu care reprezintă drepturi salariale ale personalului bugetar din cadrul MINISTERULUI FINANȚELOR P. și a căror procedură de executare silită este reglementată de OUG nr. 71/2009, astfel instanța apreciază că în speță nu este aplicabil dreptul comun în materia validării popririi-dispozițiile art. 460 Cod pr.civilă, ci reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009.
Ordonanța de Urgență nr. 71/2009 constituie o reglementare specială în domeniul executării silite a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar și se referă la toate hotărârile judecătorești devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă acestea sunt anterioare apariției actului normativ mai sus amintit, care se aplică cu prioritate față de dispozițiile Codului de procedură civilă.
Această ordonanță de urgență s-a adoptat întrucât s-a apreciat necesară instituirea unei reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, apreciindu-se că nepromovarea unei astfel de reglementări ar fi avut drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României.
De asemenea, instanța a reținut din prevederile art. 1 alin. 2 ale aceluiași act normativ că orice procedură de executare silită privind recuperarea drepturilor de natură salarială este suspendată de drept până în anul 2012, când plata urmează să se facă în cuantumul prevăzut.
Față de aceste dispoziții, instanța a constatat că validarea popririi este neîntemeiată, neexistând rea credință din partea terțului debitor, întrucât executarea creanțelor derivând din titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1172/10.03.2009 a Curții de Apel C., urmează să se facă în condițiile stabilite prin OUG nr. 71/2009 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 45/2010.
Pentru aceste considerente, s-a respins cererea de validare formulată, ca neîntemeiată, constatând suspendată de drept executarea silită in baza art.1 alin. 2 din OUG nr. 71/2009.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta creditoare T. C. considerând-o netemeinică și nelegală, deoarece instanța de fond în mod greșit a reținut că nu există susținere legală pentru înființarea popririi, având în vedere dispozițiile OUG 71/2009, întrucât instanța nu este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective nu respectă principiile europene în materia drepturilor omului.
OUG nr. 71/2009 și OUG nr. 45/2010 nu sunt în concordanță cu Convenția Europeană, iar instanța nu este ținută de aprecierile Curții Constituționale, care are hotărâri contrare Curții Europene.
S-a susținut că actele și tratatele internaționale la care România este parte au prioritate în raport cu legislația internă, iar instanța de fond nu a ținut cont de faptul că refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului presupune încălcarea art. 1 din Protocolul I din Convenție.
Art. 6 din CEDO protejează dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar întârzierea executării unei sentințe aduce atingere dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale.
S-a invocat, de asemenea, cauza Ș. contra României, întrucât prin întârzierea plății debitelor s-ar încălca dreptul la executare a unei hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil, eșalonarea plății pe o perioadă de 4 ani creând un dezechilibru între interesul general și cel particular.
Tribunalul O. prin decizia civilă nr. 297 de la 27.10.2011 a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanta creditoare T. C., împotriva sentinței civile nr. 7984 din 12.07.2011 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul civil nr._ în contradictoriu cu intimații creditori M. Finanțelor P. București, Direcția G. A Finanțelor P. O. și intimata terț poprit T. M. S.,.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a considerat că, instanța de fond a reținut în mod corect că înființarea popririi de către executorul judecătoresc nu are o bază legală, având în vedere că prin OUG nr. 71/2009, plata sumelor reținute prin hotărâri judecătorești cu privire la acordarea unor drepturi de natura salarială, se va realiza după o procedură de reeșalonare începând cu anul 2012.
Terțul poprit nu dispune de credite bugetare repartizate cu această destinație, astfel încât, în mod corect s-a reținut reglementarea specială prevăzută de OUG nr. 71/2009, modificată prin OUG nr. 45/2010.
Nu există rea credință din partea debitorului și nici a terțului poprit care au aceeași subordonare, în executarea titlului executoriu, întrucât se respectă actul normativ menționat mai sus, iar M. Finanțelor P. ca ordonator principal de credite a aprobat nota de plată a creanței stabilite prin decizia nr. 1172/2009, a Curții de Apel C., urmând ca plata să se facă în condițiile OUG nr. 71/2009.
În această situație, adresa de înființare poprire creanță nr.110/_ nu a avut în vedere dispozițiile OUG 71/2009.
Sunt nefondate și motivele de apel referitoare la invocarea termenului rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană, întrucât în prezent există dificultăți economice majore în ceea ce privește bugetul de stat al țării, iar executarea imediată potrivit dreptului comun a acestor titluri executorii ar avea drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Este adevărat că plata acestor debite a fost eșalonată pe o perioadă mare de timp dar, potrivit celor două ordonanțe de urgență, instanța de fond în mod corect a reținut că acestea au aplicabilitate în condițiile în care au fost declarate constituționale, astfel încât, atitudinea debitorului și a terțului poprit în executarea acestor creanțe nu poate constitui un refuz sau rea credință din partea acestora.
Constatând astfel că, instanța de fond a dat o interpretare corespunzătoare dispozițiilor legale, raportat la conținutul cereri cu care a fost sesizată, tribunalul în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea T. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fiind rezultatul aplicării greșite a legii, respectiv art.304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Precizează că instanța de apel a încălcat în mod flagrant și deosebit de grav dispozițiile exprese ale art.148 alin.2 și 4 raportate la cele ale art.20 din Constituția României.
A mai arătat că, în ceea ce privește concordanța dispozițiilor OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale Convenției Europene, instanța nu mai este ținută de aprecierile Curții Constituționale dacă ordonanțele respective respectă sau nu principiile europene în materia drepturilor omului.
Refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditorilor persoane fizice ce decurge din art.1 Protocolul nr.1 din Convenție.
Mai mult, s-a statuat la nivel de jurisprudență CEDO că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării creanței care o persoană o are împotriva sa, constituind o ingerință nepermisă și nerezonabilă în dreptul său la recunoașterea bunurilor prevăzute la art.1 din Protocolul 1 la CEDO.
Referitor la decizia nr.800/2011 a Tribunalului O., a susținut că instanța de apel a fost într-o gravă eroare, deoarece adresa de înființare a popririi nu a fost emisă în baza acestei hotărâri, iar pe de altă parte, dosarul în care s-a pronunțat această decizie a avut ca obiect contestația la executare formulată de Sindicatul Finanțelor P. O., prin care s-a cerut obligarea B.E.J. să efectueze acte de executare silită pentru întreaga creanță și nu cum s-a procedat cu adresa de înființare poprire, decât pentru 34% din aceasta.
A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii cererii de validare.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct. 9 Cod pr. civilă.
Legal citată intimata - debitoare a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Prin art. 1 din OUG nr. 71/2009 s-a prevăzut că „Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel … . În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
Față de conținutul menționat al dispozițiilor art. 1 din OUG nr. 71/2009 este indiscutabil că acest act normativ se aplică tuturor hotărârilor judecătorești prin care s-au stabilit drepturi de natura celor menționate, dacă acestea au devenit executorii cel mai târziu la 31 decembrie 2009, indiferent dacă executarea silită era sau nu încuviințată la o dată anterioară intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Instanța de recurs apreciază că, în mod corect, tribunalul a considerat că prevederile OUG nr. 71/2009 nu sunt contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 din Convenție garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice litigiu privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. D. fiind faptul că executarea silită constituie o parte integrantă a unui proces civil, art. 6 protejează și dreptul de acces la executarea silită.
Instanța europeană recunoaște, însă, statelor care au aderat la CEDO o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor să răspundă exigențelor art. 6, atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului.
Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, așa cum se susține prin motivele de recurs, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp.
O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și, prin aceasta, finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică și este proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că prin OUG nr. 71/2009 nu este negat dreptul la executare, ci doar eșalonată plata creanțelor în timp. Întârzierea rezonabilă a executării a fost admisă ca fiind posibilă (respectiv că nu încalcă art. 6 din CEDO) de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei.
Nu s-a adus atingere în cauză nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1, deoarece prin alineatul 2 al aceluiași articolului se conferă statului dreptul de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Expunerea de motive la adoptarea OUG nr. 71/2009 relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene.
Totodată, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, situație în care nu îi este atinsă substanța, sentința ce reprezintă titlu executoriu urmând a fi executată.
În ce privește indicarea eronată a deciziei nr.800/2011 a Tribunalului O., critica formulată de creditoare nu este fondată.
Așa cum rezultă din considerentele celor două hotărâri pronunțate în cauza de față, ca urmare a refuzului executorului judecătoresc de a înființa poprire, creditoarea s-a adresat Judecătoriei S. cu contestație la executare, iar prin sentința civilă nr.5629 din 5.11.2010, aceasta a fost admisă și s-a dispus obligarea executorului de a emite acte de executare silită pentru tot debitul.
Adresa de înființare a popririi s-a emis în baza acestei sentințe care ulterior a fost modificată în recursul soluționat de Tribunalul O. prin decizia nr.800/2011, dispunându-se respingerea contestației creditoarei.
Față de aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 312 alin.1 Cod pr. civilă, să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de creditoarea T. C., împotriva deciziei civile nr. 297 din 27 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul O. în dosar nr._, în contradictoriu cu debitorii DIRECȚIA G. A FINANȚELOR P. A JUDEȚULUI O., M. FINANȚELOR P. și terțul poprit T. M. S..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Ianuarie 2012.
Președinte, T. Ț. | Judecător, D. S. | Judecător, M. P. |
Grefier, C. C. |
07.02.2012
Red.jud.M.P.
2 ex/AS
j.a.I.M.
L.A.
j.f.M.M.B.
← Fond funciar. Decizia nr. 9533/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Pretenţii. Decizia nr. 674/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
---|