Servitute. Decizia nr. 1591/2014. Curtea de Apel CRAIOVA

Decizia nr. 1591/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 1591/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1591

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014

Președinte: - L. M. L.

Judecător: - N. D.

Judecător: - Florența C. C.

Grefier: - A. P.

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul D. I. împotriva deciziei civile nr. 656/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. M., C. M. și intimații pârâți D. N., S. M., P. I., C. L. N., P. ORAȘULUI N., având ca obiect servitute.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât D. I., personal și asistat de avocat Pîrlău N. și intimata reclamantă C. M., prin avocat P. A. M., lipsind intimatul reclamant C. M. și intimații pârâți D. N., S. M., P. I., C. L. N., P. ORAȘULUI N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele: cererea scrisă formulată de avocat P. A. M., pentru intimata reclamantă C. M., prin care a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare la acest termen de judecată, din motive medicale, solicitând, de asemenea, comunicarea unei copii lizibile de pe motivele de recurs, după care;

Avocat P. A. M., pentru intimata reclamantă C. M., a arătat că nu mai insistă în cererea de amânare a cauzei, dată fiind prezența acesteia la termenul de judecată de astăzi.

A depus la dosar întâmpinare, comunicând un exemplar de pe acestea apărătorului recurentului pârât.

Avocat Pîrlău N., pentru recurentul pârât D. I., a arătat că nu solicită acordarea unui termen pentru observarea întâmpinării depuse la dosar la termenul de astăzi.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat Pîrlău N., pentru recurentul pârât D. I., a susținut oral motivele de recurs formulate în scris și întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 Cod procedură civilă, în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate în cauză, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. A arătat că reclamanții au solicitat prin cererea de chemare în judecată conservarea unei servituți de trecere și nu crearea unei noi servituți. A mai arătat că, deși la instanța de fond pârâtul a invocat excepția tardivității cererii reclamanților, în raport de prevederile art. 674 alin. 1 pct. 1, raportat la art. 675 Cod procedură civilă, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, iar instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel referitor la nepronunțarea pe excepția tardivității a instanței de fond. De asemenea, a mai arătat că instanța de apel a interpretat incorect îndrumările date prin decizia de casare; a precizat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Avocat P. A. M., pentru intimata reclamantă C. M., a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ambelor hotărâri pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice, pentru motivele arătate prin întâmpinare și susținute oral în ședință publică. De asemenea, a solicitat respingerea excepției tardivității cererii, apreciind că această tardivitate a fost invocată de pârât la instanța de fond, ca o apărare de fond, nu ca o excepție. Astfel, apreciază că nu poate fi primită susținerea recurentului referitoare la faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocate, întrucât excepția nu a fost invocată în fața instanței care a pronunțat hotărârea, ca excepție, ci ca o apărare de fond, astfel că instanța nu a omis să se pronunțe asupra acesteia; cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoria N. sub număr_, cu precizările ulterioare, reclamanții C. M. și C. M., au chemat în judecată pârâții D. I., D. N., S. M., P. I. și intimatele C. L. N., P. loc. N., județul Gorj și au solicitat să fie obligați să respecte servitutea de trecere creată în anul l975, pe lungimea ce pornește din ., până la proprietatea lor, în suprafață de 1633 mp., drum de servitute cu o lățime de 4 m, între proprietățile numiților V. Vilian la sud, și P. I. la nord, și se continuă spre sud, până la proprietatea reclamanților C..

Prin precizarea la acțiune depusă în ședința publică din 24 iunie 2010, reclamanții au solicitat obligarea pârâților să demoleze porțile amplasate pe teren iar în caz de refuz, să fie autorizați reclamanții să efectueze această operație, pe cheltuiala pârâților (f.36).

În ședința publică din data de 23 noiembrie 2011, reclamanții au declarat că renunță la judecarea acțiunii împotriva pârâților D. N. și S. M.,urmând să se judece numai cu pârâții I. D. și P. I. (f.68).

Reclamanții C. M. și C. M., prin precizarea scrisă depusă la dosar la fila 69, au solicitat și obligarea pârâților de a respecta servitutea de trecere creată din anul l923, pe o lungime de aproximativ 130 m, și o lățime de 4 m., în sensul de a lăsa liberă calea de acces respectiv ulița, ce pornește din . apus, și apoi spre sud, până la proprietatea lor, pe DS 46, cu o lungime de aproximativ 130 m și o lățime de 4 m între proprietățile numiților V. Vilian la sud, și I. D. P. la nord, continuându-se spre sud, pe o lungime de aproximativ 46 m., până la proprietatea reclamanților.

Prin sentința civilă nr. 661 din_ s-a respins acțiunea civilă pentru servitute și obligație de a face cu precizările ulterioare, formulată de reclamanții C. M., și C. M., împotriva pârâților D. I., D. N., în contradictoriu cu intimatele C. L. N. cu sediul în loc N. jud.Gorj, și P. orașului N., cu sediul în loc. N., jud.Gorj, și s-a luat act de renunțarea reclamanților C. M. și M. C., la soluționarea acțiunii împotriva pârâților: S. M. și P. I..

Prin decizia civilă 430/2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul_, s-a admis apelul declarat de apelanții reclamanți C. M. și C. M., împotriva sentinței civile nr. 661/2012 pronunțată de Judecătoria N., s-a desființat sentința pronunțată și trimis cauza pentru rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 111 din 30.01.2014 pronunțată de Judecătoria N. în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C. M. și C. M., împotriva pârâților D. I., D. N., S. M., P. I., C. L. N., P. loc. N..

Au fost obligați pârâții să lase liberă calea de acces ce reprezintă servitute de trecere pentru reclamanți și identificată în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert D. G., prin punctele 11,12, 13, 14, 6, 7, 8, 9, 10, 2, 11, Anexa 2, având suprafața de 184 mp, cu o lungime de 45,25 m și lățime de 4 m.

A fost obligat pârâtul D. I. să ridice porțile metalice identificate în raportul de expertiză între punctele 7 și 8 anexa 2 la raportul întocmit în cauză.

Au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1201 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub număr dosar_, cu precizările ulterioare, reclamanții C. M. și C. M., au chemat în judecată pârâții D. I., D. N., S. M., P. I., solicitând ca în contradictoriu cu intimatele C. L. N., P. loc. N., jud.Gorj, aceștia să fie obligați să respecte servitutea de trecere creată în anul l975, pe lungimea ce pornește din ., până la proprietatea lor, în suprafață de 1633 mp., drum de servitute cu o lățime de 4 m, între proprietățile numiților V. Vilian la sud, și P. I. la nord, și se continuă spre sud, până la proprietatea reclamanților C..

Potrivit art. 623 vechiul cod civil servituțiile continue și aparente se dobândesc prin titlu sau prin posesiunea de 30 de ani și în cauză au fort audiați cu ocazia primului ciclu procesual martorii B. I. M. ( f 101) care a precizat că este vecin cu pârâtul iar servitutea de trecere a fost înființată de bunicii acestora, fiind folosită de toată lumea.

În urmă cu aproximativ 3-4 ani, a precizat același martor pârâtul D. I. a pus niște porți ca să nu mai treacă părțile din acest proces, iar de când au fost montate de pârât aceste porți reclamanții nu mai pot intra la terenul lor, servitutea fiind singurul drum de acces.

Aspecte asemănătoare a declarat și martorul V. Vilian ( 102) precizând că servitutea ce se analizează în cauză se află chiar în spatele casei sale, având locuință în N. de aproximativ 18 ani, iar în momentul în care s-a mutat în această locuință, servitutea era folosită.

Pe terenul reclamantei C. M. a precizat același martor exista o clădire a Întreprinderii de Prelucrare a Lemnului N., iar funcționarii foloseau acest drum, inclusiv părțile din prezenta cauză și alte persoane ce au teren în zonă, servitutea având ieșire la drumul public.

În urmă cu aproximativ 3 ani de zile a arătat martorul a observat că pe această servitute au fost montate porți metalice de către pârâtul D. I., iar reclamanții nu mai pot circula pe acolo și nu au o altă ieșire la drumul public.

Din concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză de către expert D. G., astfel cum a fost completat s-a reținut că reclamanții sunt proprietarii unui loc înfundat neavând ieșire la drum public, terenul fiind reprezentat în planul anexă nr. 1 în suprafață de 1633 mp, teren intravilan curți construcții număr cadastral 1636, intabulat în Cartea funciară nr. 1270 a Orașului N.; prin montarea porților metalice reclamanților le-a fost închis accesul la proprietatea lor.

Drumul stradal 46 face parte din domeniul public al Orașului N. fiind identificat ca fiind . .> S-a reținut prin completările la raportul de expertiză că, terenul reclamantei nu poate avea acces prin . . comunică cu aceasta, drumul secundar 14 care comunică cu . privată conform adresei 7968 din_ emisă de P. orașului N., iar proprietatea aparține numiților P. V. și P. M. conform sentinței civile 547 din_ pronunțată de Judecătoria N. în dosarul 253/2001 rămasă definitivă și irevocabilă și s-a mai arătat că, calea de acces cea mai puțin păgubitoare și cea mai scurtă ar fi cea menționată în planul anexa nr. 2 ( punctele. 11,12,13,14,6,7,8,9,10,2,11) în suprafață de 184 mp care este proprietatea pârâtului D. I., iar o parte din acest teren este menționat ca servitute pentru terenul cumpărat de D. Gh. Șt D. în anul 1935( teren învecinat în partea de nord cu terenul proprietatea reclamanților) și anume” cumpărătoarea va avea dreptul așa cum l-am avut și eu de trecere și ieșire spre răsărit la drumul public pe ulița ce merge pe lângă proprietatea moșt. Gh. P. până în șoseaua comunală iar din această uliță( care se termină la porțile metalice din pct.7,8, în planul anexa nr. 2) spre miază zi pe lângă proprietatea moșt. C. P. până la locul vândut, în aceleași condiții, pentru a avea acces deplin la șoseaua comunală”.

S-a reținut că, accesul la terenul reclamanților până la calea publică ar fi pe drumul de 184 mp ( proprietatea pârâtului D. I. solicitat de reclamanți și prin ulița existentă care face legătura cu . metalice la care se face referire în cauză sunt amplasate între punctele 7 și 8 de către D. I. și închid accesul din ulița satului.

Declarațiile martorilor B. I. M. și V. Vilian, se coroborează cu aspectele reținute în raportul de expertiză întocmit în cauză, în sensul că, anterior montării porților metalice reclamanții foloseau o servitute veche de trecere consemnată încă din 1935 prin înscrisul intitulat contract de vânzare autentificat în anul 1936 ziua 12, luna februarie de Secretariatul Tribunalului Popular al Raionului Gilort.

Ulterior prin sentința civilă nr. 1702/_ s-a admis acțiunea civilă în servitute formulată de reclamanta D. Gh. Șt. D., în baza actului de vânzare din anul 1935, pentru o servitute de trecere de patru metri lățime de la calea publică spre terenul acesteia și întrucât servitutea de trecere astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză este constituită încă din anul 1935 astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză, și declarațiile martorilor propuși de reclamantă, a fost folosită de aceștia până în momentul în care pârâtul a montat unele porți metalice ce le blochează accesul reclamanților la terenul în suprafață de 1633 mp, teren intravilan curți construcții număr cadastral 1636, intabulat în Cartea funciară nr. 1270 a Orașului N..

Cu privire la declarația martorului P. I., instanța a apreciat că nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă, fapt pentru care va fi înlăturată din ansamblul probator ( f 100).

Această cale de acces în suprafață de 184 mp. cu o lungime de 45,25 metri și o lățime de aproximativ 4 metri descrisă în planul anexă nr. 2, aflată în partea de est a proprietății pârâtului D. I. și asigură accesul la ulița ce face legătura cu . cea mai puțin păgubitoare și cea mai scurtă.

Cu privire la susținerile reclamanților în sensul că servitutea trebuie să cuprindă și ulița ce comunică cu . identificată în raportul de expertiză, instanța l-ea apreciat ca neîntemeiate având în vedere că din probatoriul administrat nu rezultă vreo împotrivire din partea pârâtului sau a autorităților administrative la folosirea acesteia.

Având în vedere aceste aspecte instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să respecte servitutea reclamanților considerată a fi dobândită în temeiul art. 623 cod civil printr-o posesiune de cel puțin 30 de ani și consemnată în înscrisuri ce datează încă din anul 1935 respectiv act de vânzare autentificat în anul 1936 ziua 12, luna februarie de Secretariatul Tribunalului Popular al Raionului Gilort.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții pârâți D. I., C. L. N. și P. Orașului N..

Pârâtul D. I. a criticat sentința invocând tardivitatea cererii privind conservarea servituții în raport de disp. art. 674 pct. 1 Cod procedură civilă întrucât a trecut 1 an de la deposedare, nemotivarea sentinței cu privire la conservarea servituții, aprecierea eronată a probelor, susținând că martorii B. I. M. și Vanvu Vilian se găsesc în ură personală cu el. A precizat că drumul cel mai scurt pentru a se ajunge la terenul reclamantei este pe partea de Vest a terenului acestuia, respectiv pe terenul lui U. C. sau în partea de Est pe terenul numiților Flitan I. sau B. N., că expertul a refuzat să identifice aceste căi de acces.

Ultima critică s-a referit la aprecierea greșită a actului de vânzare cumpărare din anul 1935 prin care s-a creat servitutea de trecere, motivând că dreptul de trecere nu a fost creat în favoarea unui fond determinant ce ar aparține reclamanților sau autorilor acestora, ci în favoarea terenului cumpărat de autoarea sa D. Gh. Șt. D., astfel că terenul reclamanților ca fond dominant nu are nici o legătură cu ulița din litigiu.

Apelanții P. Orașului N. și C. L. N. au criticat sentința susținând că acțiunea a fost admisă greșit împotriva lor întrucât calea de acces din DS 12 către proprietatea pârâtului D. I. nu aparține domeniului public, ci este proprietate privată conform sentinței nr. 547 din 07.01.2001 pronunțată de Judecătoria N. în dosarul nr. 253/2001.

S-a invocat și lipsa calității procesuale active a Primăriei Orașului N. cu motivarea că primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă.

Prin decizia nr.656 din 23 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât D. I., domiciliat în N., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 111 din 30.01.2014 pronunțată de Judecătoria N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M., domiciliată în N., ., lichidator reclamant C. M., domiciliat în Pitești, ., ., județul Argeș și intimații pârâți D. N., domiciliat în Reșița, .. 2, . S., S. M., domiciliată în București, sector 2, ., . I., domiciliat în N., ..

S-a admis apelul declarat de apelanții P. Orașului N., cu sediul în N., județul Gorj și C. L. N., cu sediul în N., județul Gorj, împotriva aceleiași sentințe.

S-a schimbat sentința în sensul că s-a respins acțiunea față de pârâții P. orașului N. și C. L. N..

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligat apelantul pârât D. I. la 900 lei cheltuieli de judecată către intimata C. M..

Nu s-a reținut critica referitoare la tardivitatea promovării cererii ce a avut ca obiect conservare servitute întrucât prin decizia de casare nr. 430 din 15 octombrie 2012 a fost îndrumată instanța de fond să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 616 Cod civil cu privire la faptul că reclamanții sunt proprietarii unui loc înfundat, că nu au ieșire la drumul public sau că a existat o servitute care nu mai este respectată la momentul promovării acțiunii.

Îndrumările reținute prin decizia de casare se referă la fondul pricini, astfel că acțiunea nu putea fi soluționată pe calea excepției tardivității promovării cererii.

S-a invocat greșit încălcarea disp. art. 261 pct.5 în sensul că motivarea sentinței ar fi contradictorie, lipsită de claritate și fără analizarea probelor administrate.

Din considerentele sentinței rezultă rațiunea pe care instanța a avut-o în vedere cu privire la adoptarea soluției.

Astfel, s-au reținut probele testimoniale, concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, cât și înscrisurile depuse de părți, respectiv sentința civilă nr. 1702 din 23.08.1963 și actul de vânzare cumpărare din anul 1935 din care rezultă crearea servituții.

Aprecierea actului de vânzare cumpărare din anul 1935 a fost utilă soluționări cauzei, întrucât din acesta rezultă instituirea servituții, iar prin răspunsul la obiecțiuni s-a statuat că cea mai puțin păgubitoare cale de acces este cea existență pe suprafața de 184 m.p., pe proprietatea pârâtului apelant, o parte din acest tern fiind menționat ca servitute pentru terenul cumpărat prin actul din 1935.

Apelul declarat de apelanții pârâți P. Orașului N. și C. L. N. a fost considerat fondat și a fost admis, schimbată sentință în sensul respingerii acțiunii față de aceștia.

Din adresele nr. 8565 din 04.10.2013 și nr. 3168 din 04.05.2012, a rezultat că terenul pe care s-a dispus conservarea servituții nu aparține domeniului public, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că împiedicarea folosirii servituți s-ar datora culpei apelanților.

Împotriva deciziei a formulat recurs pârâtul D. I., criticând-o pentru nelegalitate, conform art.304 pct.9 și 7 Cod pr.civilă, având în vedere că deși a invocat excepția tardivității cererii în raport cu prevederile art.674 alin.1 pct.1 rap. la art.675 Cod pr.civilă, instanța de fond nu s-a pronunțat, iar instanța de apel a considerat că nu se putea pronunța asupra acestei excepții având în vedere că prin decizia de casare nr.430 din 15 oct.2012 s-a indicat instanței de fond să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.616 Cod civil pentru conservarea servituții de trecere; nerezolvându-se această excepția au fost încălcate mai multe principii de procedură, respectiv s-a interzis accesul liber la instanță și parcurgerea unui proces echitabil, cu încălcarea dreptului la apărare; hotărârea din apel este contradictorie și străină de natura cauzei având în vedere că îndrumările date prin decizia de casare nr.430/2012 susțin punctul de vedere al recurentului, instanța de apel dând o interpretare eronată respectivelor îndrumări; instanțele nu au observat că servitutea pe care au avut-o în vedere nu a fost constituită în favoarea reclamanților ci în favoarea pârâtului recurent prin actul de vânzare – cumpărare din 1935 și prin sentințele civile ulterioare.

Criticile formulate sunt întemeiate având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art.297 alin.1 teză finală Cod pr.civilă în caz de admitere a apelului și anularea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârile instanței de apel asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorul fondului. Aceasta înseamnă că hotărârile instanței de control judiciar sunt obligatorii numai cu privire la punctele de drept dezlegate, însă starea de fapt a procesului va fi stabilită numai de instanța de trimitere care poate să ajungă la aceeași concluzie sau la una diferită în funcție de noul probatoriu administrat.

În prezenta cauză prin sentința civilă nr.661 din 2 mai 2012, pronunțată de Judecătoria N. în primul ciclu procesual, a fost respinsă acțiunea civilă pentru servitute și obligație de a face considerându-se că terenul ce face obiectul litigiului este de domeniul public, situație în care sunt aplicabile dispoz. art.586 Cod civil referitoare la utilitatea publică.

Prin decizia nr.430/15 oct.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, s-a admis apelul și s-a desființat sentința, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, considerându-se că greșit instanța de fond nu a analizat actele depuse de părți care dovedesc proprietatea terenului, reclamanții având numai obligația de a dovedi faptul că sunt proprietarii unui loc înfundat deci că nu au ieșire la drumul public sau că a existat o servitute și că aceasta nu a mai fost respectată la momentul promovării acțiunii.

Așa cum rezultă din cele expuse mai sus s-a lăsat libertatea instanței de fond de a stabili starea de fapt existentă pe teren, de a concretiza obiectul dedus judecății, respectiv acela de a fi o acțiune în constituirea servituții sau o acțiune în conservarea acesteia, în funcție de probele pe care le va administra în mod nemijlocit. Indicându-se instanței de trimitere să soluționeze fondul în funcție de obiectul acțiunii nu se excludea însă posibilitatea formulării unor excepții de procedură ca mijloace de apărare invocate în respectiva cauză, raportat la obiectul precizat.

Era firesc ca atât timp cât în primul ciclu procesual instanța nu a intrat pe fondul cauzei, considerând pe cale de excepție că reclamanții au solicitat constituirea unei servituți de trecere pe teren domeniu public ceea ce echivala cu lipsa calității procesuale pasive a pârâtului D. I., i instanța de apel sa considere că această excepție nu este întemeiată și anulând hotărârea să trimită cauza Judecătoriei pentru soluționarea pe fond a cauzei.

Reluarea judecății pe fond a cauzei nu exclude posibilitatea formulării unor noi excepții de fond care nu au fost supuse judecății în primul ciclu procesual raportat la art.136 Cod pr.civilă, potrivit căruia excepțiile de ordine publică pot fi invocate pe tot parcursul procesului în cazurile și condițiile legii.

Pârâtul recurent a ridicat excepția tardivității acțiunii în conservarea servituții de trecere rap. la dispoz. art.674 Cod pr.civilă și art.675 Cod pr.civilă, asupra acestei excepții instanța de fond nepronunțându-se, iar instanța de apel în mod eronat a considerat că nu mai putea fi formulată având în vedere că instanța de apel anterioară desființase sentința și trimisese cauza pentru soluționare pe fond.

Or, așa cum rezultă chiar din motivarea deciziei civile nr.430/2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, această instanță a indicat judecătoriei să stabilească în concret obiectul cauzei deduse judecății, aceasta fiind sensul indicațiilor de a se stabili fie că este o acțiune în constituirea servituții conform art.616 Cod civil, fie că este o acțiune în conservarea servituții, situație în care în funcție de obiectul concret supus judecății se impunea și administrarea probatoriului.

Excepția prescripției dreptului la acțiunea care are ca obiect conservarea servituții de trecere invocată de către pârât este o excepție de fond care vizează o neregularitate determinată de neîndeplinirea unei condiții prealabile sesizării, respectiv a exercitării acțiunii în timpul prevăzut de lege, astfel încât raportat la dispoz. art.137 Cod pr.civilă instanța trebuia să se pronunțe cu prioritate, fiind o excepție de ordine publică având în vedere că nerespectarea termenului imperativ are ca efect decăderea din dreptul de a mai exercita acțiunea respectivă..

Din verificarea acțiunii principale precum și a precizărilor la acțiune din 16 martie 2010, 3 iunie 2010 și 23 iunie 2011 rezultă că obiectul acțiunii îl constituie acțiunea posesorie de conservare a servituții de trecere pentru locul înfundat proprietatea reclamanților, constituită în 1975, ulterior precizat anul 1935 și 1923.

Atât timp cât față de reținerea obiectului acțiunii ca fiind o acțiune în conservarea dreptului de servitute stabilit încă din anul 1923, instanța avea obligația să se pronunțe asupra respectivei excepții, având în vedere că potrivit art.674 alin. 1 pct.1 Cod pr.civilă cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă nu a trecut un an de la tulburare sau de la deposedare; modul de formulare al normei legale fiind imperativ numai dacă „acțiunea a fost promovată în termenele prevăzute”.

Este adevărat că art.675 Cod pr.civilă stabilește expres că astfel de cereri se pot face și pentru servituții continue și aparente, categorie în care nu intră însă servitutea de trecere. Însă în situația în care aceasta este prevăzută de art.616 Cod civil, pentru locurile înfundate, titlul său este constituit de lege astfel încât poate fi apărată prin acțiunea posesorie, în condițiile prevăzute de art.675 Cod pr.civilă.

Raportat la timpul de exercitare al acțiunii se constată din actele dosarului și răspunsul la interogatoriu al reclamanților (fila 25 dosar fond) că aceștia au precizat că tulburarea posesiei, respectiv închiderea uliței de acces prin porțile montate de pârât a avut loc în anii 2004-2005, astfel încât promovarea acțiunii la 16 martie 2010 s-a făcut cu încălcarea termenului de un an prevăzut în mod imperativ de lege.

Pe de altă parte este reală susținerea pârâtului recurent că toate actele existente în dosar care au ca obiect servitutea se referă la servitutea constituită în favoarea autorului pârâtului D. I. și nu în favoarea reclamanților.

Astfel reclamanții invocă o servitute creată în anul 1923, dar această servitute a fost constituită prin actul de partaj din 22 sept.1923 între moștenitorii C., lotul care a revenit vânzătoarei A. P. C. pentru care s-a constituit servitutea din șosea spre casa lui G. P.P., trecând în proprietatea cumpărătoarei D. D. (bunica pârâtului D. I.), împreună cu servitutea respectivă, prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.341/1935.

Ulterior între D. D. și vecinul E. C. a avut loc un proces de conservare a servituții dobândită prin actul de vânzare - cumpărare din anul 1935, acțiune admisă așa cum rezultă din sentința civilă nr.1702 din 26 august 1963 a Tribunalului Popular Raional Gilort, recursul declarat de pârât fiind respins prin decizia civilă nr.974 din 24 martie 1964, pronunțată de Tribunalul Regional Oltenia.

De asemenea pârâtul recurent D. I. a formulat acțiune în conservarea aceleași servituți, care a fost admisă prin sentința civilă nr.1253 din 25 sept.2007, pronunțată de Judecătoria N., menținută prin respingerea apelului și recursului prin decizia nr.11/2008 a Tribunalului Gorj și decizia civilă nr.487/2008 a Curții de Apel C..

Expertiza efectuată în cauză de expert D. G. a identificat servitutea ce a aparținut întotdeauna pârâtului recurent și autorilor săi, or reclamanții au solicitat la rândul lor folosirea acestei căi de acces constituită în favoarea pârâtului fără ca ei să fi fost vreodată beneficiarii constituirii prin convenție sau prin alt titlu ai servituții respective. Mai mult din anexa nr.1 la raportul de expertiză rezultă că servitutea care ar fi necesară reclamanților pentru ieșirea la drumul public are o porțiune ce afectează terenul lui D. I. până la locul de unde începe servitutea deja existentă, între pct.11,12,13,14,6,8,9,10,2, care nu a existat niciodată, astfel încât reclamanții nu sunt îndreptățiți să promoveze o acțiune în conservarea servituții chiar dacă terenul lor este teren înfundat ci trebuie să solicite aplicarea dispoz. art.616 Cod civil, deci constituirea unei astfel de servituți datorită situării terenului proprietatea lor.

Față de considerentele expuse se constată că sunt întemeiate motivele de recurs prev. art.304 pct.7 și 9 Cod pr.civilă, astfel încât admițându-se recursul conform art.312 Cod pr.civilă se va respinge acțiunea reclamanților ca fiind prescrisă, având în vedere că obiectul acțiunii l-a constituit conservarea unei servituții de trecere, formulată peste termenul de 1 an de las deposedare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul D. I. împotriva deciziei civile nr. 656/23.06.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția I Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți C. M., C. M. și intimații pârâți D. N., S. M., P. I., C. L. N., P. ORAȘULUI N..

Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de apelantul pârât D. I., domiciliat în N., ., județul Gorj, împotriva sentinței civile nr. 111 din 30.01.2014 pronunțată de Judecătoria N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. M., domiciliată în N., ., lichidator reclamant C. M., domiciliat în Pitești, ., ., județul Argeș și intimații pârâți D. N., domiciliat în Reșița, .. 2, . S., S. M., domiciliată în București, sector 2, ., .. 6 și P. I., domiciliat în N., ..

Schimă sentința și respinge acțiunea formulată de reclamanții C. M., și C. M..

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Noiembrie 2014.

Președinte,

L. M. L.

Judecător,

N. D.

Judecător,

Florența C. C.

Grefier,

A. P.

Red.jud.N.D.

Tehn.M.D.2 ex

J.f.T.P.C.

J.a.C.A.M.

N.Ș.

5.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Servitute. Decizia nr. 1591/2014. Curtea de Apel CRAIOVA