Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 879/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 879/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 879/2014
DOSAR Nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 879
Ședința publică din data de 28 Mai 2014
Completul compus din:
Președinte: Judecător C. T.
Judecător L. E.
Judecător P. B.
Grefier I. B.
*******
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de reclamanții Stareșin C. I., Stareșin D. N., precum și de pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., împotriva sentinței civile nr. 5/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._, având ca obiect despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant Stareșin C. I., lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că reclamanții, conform mențiunilor din hotărârea instanței de fond, și-au intitulat cererea ca apel, după care, recurentul reclamant Stareșin C. I., a solicitat lăsarea dosarului la a II a strigare, pentru lipsa apărătorului.
La cea de a II a strigare, au răspuns recurenții reclamanți prin avocat U. D., fiind prezent recurentul Stareșin C. I., lipsind recurentul pârât.
Instanța a pus în discuție calea de atac formulată de către reclamanți.
Avocat U. D. a precizat că în raport de data introducerii acțiunii ( 5 iunie 2012), calea de atac este recursul, cererea fiind întemeiată pe prevederile art.299-316 C.pr.civ..
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părții prezente.
Avocat U. D. a apreciat că soluția instanței de fond este parțial nelegală și netemeinică, căci se impunea și acordarea contravalorii gardului și a elementelor componente ale morii, preluate abuziv odată cu aceasta
În privința solicitării de acordare a contravalorii bunurilor auto, o mașină cu aburi pentru treierat, a elementelor componente ale morii, a considerat că se impunea efectuarea unei expertize de specialitate, expertul desemnat în cauză neavând pregătire pentru evaluarea acestor bunuri (așa cum a făcut mențiune în raportul de expertiză).
A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru suplimentarea probatoriului.
Cu privire la recursul pârâtei, a solicitat respingerea recursului.
A solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloare combustibil, conform bonurilor fiscale depuse.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
P. cererea adresată acestei instanțe la data de 05.06.2012 și înregistrată sub nr._ reclamanții Stareșin C. - I., Stareșin D. - N. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în temeiul disp. art. 5 alin. 1, lit. b din legea nr. 221/2009 să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative de dislocare a mamei și bunicilor reclamanților și la plata cheltuielilor de judecată.
P. sentința civilă nr. 5/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea precizată de reclamanții Stareșin C. - I., domiciliat în Drobeta Turnu Severin, .. 60, ., . și Stareșin D. - N. domiciliat în Drobeta Turnu Severin, ..9, ., . și în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P., cu sediul în sector 5, București, ..
A fost obligat pârâtul la plata sumei de_ lei, despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate autorilor reclamanților, B. I. și B. A..
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judecată către reclamanți.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanții au făcut dovada strămutării autorilor lor (mama și bunicii materni) în B., măsura administrativă cu caracter politic fiind aplicată în baza decretului 200/1951 (fila 8 dosar), dar și a confiscării bunurilor pe care le aveau în proprietate bunicii materni cu înscrisurile de la fila 37 și 69, coroborate cu depozițiile martorilor audiați în cauză ( autoarea Stareșin I., la momentul strămutării având vârsta de 20 ani, conform certificatului de naștere - fila 4).
A reținut, de asemenea, că au fost restituite terenurile confiscate de la bunicii reclamanților, fiind emise titlurile de proprietate depuse la dosar (fila 45, 68) în baza legii fondului funciar.
Față de disp. art. 5 alin. 1 lit. b din legea 221/2009, având în vedere și decizia nr. 6/2913 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea acestui text de lege, instanța a apreciat că acțiunea, așa cum a fost precizată, este întemeiată în parte, pentru bunurile imobile cu destinație de construcții, confiscate de la autorii B. I. și B. A., evaluate de expertul desemnat în cauză (cu excepția gardului din scândură) la suma de_ lei.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții Stareșin C. I. și Stareșin D. N., precum și pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P..
P. cererea de recurs, reclamanții au arătat că, prin acțiunea formulata si inregistrata pe rolul Tribunalului M. au solicitat obligarea paratului-S. R. prin M. Finanțelor P. la plata de despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative de dislocare a mamei si bunicilor in B. si la plata cheltuielilor de judecata.
P. sentința pronunțata, instanța de judecata a admis in parte acțiunea, obligând paratul la plata sumei de_ lei despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate autorilor Borcos I. si Borcos A. si la plata cheltuielilor de judecata. Instanța a acordat aceasta suma cu titlu de despăgubiri pentru bunurile imobile, respectiv construcțiile deținute de autori in momentul dislocării in B. si niciodată recuperate.
La termenul de judecata din 31.01.2014 instanța a pus in discuție obiectiunile formulate de parat, respingandu-le deopotrivă cu cererea de suplimentare a probatoriului, prin care au solicitat efectuarea unei expertize tehnice auto pentru bunurile ce nu au putut fi evaluate de către domnul expert.
Au apreciat ca sentința fondului este nelegala si netemeinica pentru următoarele motive:
- In mod greșit instanța de judecata nu le-a acordat si c-v gardului imprejmuitor al gospodăriei din intravilanul satului Batoti, ., adică si suma de 13.373 lei, pentru si acest bun;
- Astfel, desi acest bun privit individual este un bun mobil, prin raportare la dispozițiile art. 537 cod civil este un bun imobil prin destinație, fiind fixat in pamant;
- In consecința, din acest punct de vedere, soluția fondului apare ca nelegala pentru ca li se cuvenea si contravaloarea acestuia, adică suma de 13.373 lei;
Pentru acest motiv, au solicitat admiterea apelului si modificarea sentinței fondului in sensul obligării paratului si la plata sumei de 13.373 lei;
Al doilea motiv de recurs vizează greșita respingere a cererii de acordare de despăgubiri si pentru elementele componente ale morii, astfel cum a fost menționata, ca si dotări in cuprinsul contractului de vânzare cumpărare pentru care au depus o copie eliberata de Arhivele Naționale M., care se găsește la fila 69 din dosar si rezulta din conținutul sau ca moara era dotata cu 2 pietre de măcinat, o huruitoare, un darac de lâna si un aparat pentru vacala; in condițiile in care expertiza s-a făcut doar in legătura cu clădirea morii cu cele 2 pietre de măcinat, este evident ca dotările interioare ale morii, imobile prin destinație, greșit nu au fost evaluate;
Au arătat ca elementele componente de la moara dobândita de autorul matern, I. Borcos, prin actul de vânzare autentificat sub nr. 5974 din 08.12.1923 de Tribunalul M., sunt următoarele:
o un motor de 50 cai-putere,
o o huruitoare,
o un darac de lâna
o un aparat pentru vacala; de altfel, evaluarea nu se putea face decât de către un expert in specialitatea masini-auto, pentru ca dl expert Cugut nu a putut face evaluările necesare, neavand atribuții in acest sens;
In privința soluționării cererii prin care au solicitat si c-v bunurilor auto aparținând autorilor, de care aceștia au fost in mod vădit nelegal deposedați, in sensul respingerii acesteia, apare ca vădit nelegala;
Astfel, au existat o . bunuri care nu au putut fi evaluate de către expert V. M. Cugut (acesta facand aceasta mențiune la fila 1, ultimul paragraf-respectiv ca acele bunuri nu fac obiectul autorizării), respectiv:
- O masina - vapor cu aburi pentru treierat
- Un automobil
- Elementele componente de la moara dobândita de autorul lor;
- Au apreciat că se impunea efectuarea unei astfel de expertize, care sa stabilească si c-v acestora;
- Dintr-un alt punct de vedere, motivarea noastră de raportează, pentru inceput, la felul in care legiuitorul a inteles sa conceapă, din punct de vedere juridic, temeiul legal; Astfel, prevederile art. 5 alin 1 lit b din legea 221/2009 au următorul conținut: b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;
Așadar, in accepțiunea legiuitorului, la momentul cand vorbește despre contravaloarea bunurilor, nu se face niciun fel de distincție dupa cum acestea sunt bunuri mobile sau imobile;
Simplul fapt ca in completarea textului legal se amintesc dispozițiile legii 10/2001 sau 247/2005 nu pot conduce la ideea ca legiuitorul a avut in vedere altceva;
De fapt, dincolo de sărăcia terminologica, se impune subliniat ca unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa o facem;
Așadar, prin aplicarea principiului ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus, rezulta ca nefiind indicata in mod expres categoria bunurilor pentru care se poate solicita obținerea de despăgubiri, este nelegala o interpretare restrictiva ca se cuvin aceste despăgubiri doar pentru bunurui imobile;
Deși au cunoștință despre pronunțarea RIL 6/2013, au apreciat ca neacordarea niciunui fel de despăgubiri pentru astfel de bunuri creaza o imbogatire fara just temei pentru S. R..
D. urmare, prin prisma motivării recursului, au apreciat ca se impunea suplimentarea probatoriului in sensul efectuării expertizei tehnice auto solicitate, cu consecința acordării si c-v acestor categorii de bunuri neexpertizate pana in prezent;
În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art. 299-316 Cod procedura civila.
Recurentul pârât, prin motivele invocate, a apreciat că, în mod greșit instanța de fond a admis capătul de cerere privind plata daunelor materiale, având in vedere faptul ca nu au fost îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009. Acordarea de despăgubiri materiale reprezentând contravaloarea bunurilor confiscate de către instanța de judecata este nelegala, deoarece textul art. 5 alin. (1) lit. b din Legea art. 221/2009 instituie dreptul la despăgubiri prin echivalent bănesc numai în cazul bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare și nerestituite în natură sau prin echivalent sau ca efect al măsurii administrative. Ori, în cauza nu au fost depune înscrisuri care sa dovedească faptul ca măsura confiscării a fost dispusa ca efect al măsurii administrative, iar conform principiului instituit de dispozițiile C.civ., persoana care formulează o propunere înaintea instanței trebuie să o dovedească. In cauza nu s-a dovedit ca asemenea bunuri au fost in posesia familiei reclamanților, ca s-au ridicat la momentul dislocării sale ca efect al măsurii administrative dispuse. Doat declarațiile martorilor audiați in cauza nu poate constitui o dovada a dreptului de proprietate asupra bunurilor a căror contravaloare se solicita si nici faptul ce bunurile respective i-au fost confiscate ca efect al măsurii administrative.
A considerat ca, nu este suficienta presupunerea ca bunurile au fost confiscate ca efect al măsurii administrative si nu au fost restituite, nefiind dovedite aceste condiții prevăzute de lege si care ar demonstra temeinicia cereri reclamantului. In lipsa unor dovezi temeinice care sa demonstreze îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor, se poate spune ca; bunurile despre care fac vorbire reclamanții nu au fost confiscate ca urmare a măsurii administrative, ci eventual puteau fi distruse sau însușite de către concetățeni ai familiei reclamantului,situație pentru care Legea nr.221/2009 ni deschide calea reparării unui astfel de prejudiciu. In cauza nu a fost făcuta dovada ca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținui despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr.247/2005, ca atare, nu este îndeplinită condiția prevăzuta de dispozițiile art.5 (1) b) din Legea 221/2009 potrivit cărora se pot acorda despăgubiri reprezentând echivalentul bunurilor confiscate, daca bunurile respective nu au fost restituite. P. expertiza tehnica efectuata in cauza, expertul a stabilit valoarea bunurilor dupa criterii generale, întrucât la dosar nu exista probe suficiente si concludente in acest sens,concluziile acestuia asupra elementelor de apreciere ale bunurilor ce au făcut obiectul expertizei (vechime, dimensiuni,materiale,etc), bazandu-se doar pe simple presupuneri, iar răspunsul la obiectiuni a fost unul formal. Astfel ca, valoarea stabilita prin expertiza efectuata in cauza nu poate fi apreciata ca fiind cea reala. P. urmare, reclamanții nu au făcut dovada confiscării și nerestituirii bunurilor solicitate si ca atare, cerința legii, aceea de a fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative si nerestituite, nu este îndeplinita.
A considerat ca nu este îndeplinită condiția impusă de art. 5 alin. (1) lit. b] din Legea nr. 221/2009 pentru acordarea despăgubirilor materiale, reprezentând contravaloare bunuri imobile prin natura si bunuri imobile prin destinație care intră în sfera de reglementare a legii 221/1999, intrucat nu s-a făcut dovada că a fost urmată procedura reglementată de Legea nr.10/2001, în cadrul căreia nu a fost obținută restituirea acestora în natură sau prin echivalent.
Având in vedere ca reclamanții nu au depus înscrisuri relevante in stabilirea despăgubirilor materiale solicitate, respectiv proces-verbal de confiscare: inventarul bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative care sa cuprindă bunurile a căror contravaloare se solicita si nici înscrisuri din care sa rezulte componenta gospodăriei la data dislocării si la înapoiere, cerința legii, aceea de s fi vorba de bunuri confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect a: măsurii administrative si nerestituite, nu este îndeplinita, astfel ca in mod nelegal instanța de fond a admis acest capăt de cerere.
De asemenea, au criticat soluția instanței de fond si cu privire la încuviințarea cererii privind cheltuielile de judecata in suma propusa de parte; având in vedere soluția de admitere in parte a acțiunii.
Au solicitat admiterea recursului si modificarea sentinței recurate in sensul respingerii in totalitate a acțiunii.
În drept, recursul este întemeiat pe prevederile art.299 – 3041 C.pr.civ.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 129 cod. pr. civ., (4) „Cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare. (5) Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc.”.
În continuare, art. 312 cod. pr. civ. menționează că, (5) „Cu toate acestea, în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad. (6) În caz de casare a hotărârii atacate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 3, instanța va trimite dosarul spre judecare instanței judecătorești competente sau organului cu activitate jurisdicțională competent, potrivit legii, iar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 va respinge cererea ca inadmisibilă.”
În speță, se constată că prima instanță a stabilit în mod corect calitatea reclamanților de persoane îndreptățite - în sensul Legii 221/2009, autoarea Stareșin I. ( mama lor, decedată la data de 19 aprilie 2008) fiind fiica numiților B. I. și B. A. (decedați la data de 26 martie 1968, respectiv, 12 sept. 1975).
De asemenea, în mod corect, instanța de fond a menționat caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 6/2013 pronunțată de ICCJ în recursul în interesul legii, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009.
În același timp însă, se rețin următoarele:
Reclamanții au solicitat, prin acțiunea precizată, despăgubiri materiale pentru bunurile – mobile și imobile - ce au aparținut autorilor lor și de care aceștia au fost deposedați ca urmare a dislocării în perioada 18 iunie 1951/25 aprilie 1956.
Ulterior, prin cererea depusă la data de 11 oct. 2013, obiectul cererii inițiale a fost precizat, solicitându-se despăgubiri pentru bunurile mobile ( mașină - vapor cu aburi pentru treierat și un automobil) precum și pentru imobilele – construcții despre care se pretinde că ar fi fost deposedați autorii lor.
În condițiile în care aceste bunuri au fost doar menționate generic, instanța de fond a administrat proba testimonială, încuviințând audierea a doi martori – P. P. și Mihărtescu M..
Dincolo de împrejurarea că această din urmă persoană propusă ca martoră s-a născut chiar în anul în care autorii au fost deportați (anul 1951) - fiind exclus ca împrejurările declarate să fi fost cunoscute din constatări directe - ambii martori au declarat că autorii reclamanților au avut mai multe bunuri mobile și imobile - pe care le-au amintit, fără nici o descriere (dimensiunile, materialele din care erau confecționate, gradul de uzură etc).
În aceste condiții, s-a dispus efectuarea unei expertize care să evalueze construcțiile menționate în precizarea acțiunii.
Ca urmare, expertul desemnat în cauză, a stabilit, în lipsa oricăror probe, pe baza „descrierii făcute de reclamant”, principalele date tehnice ale fiecărei construcții, calculând valoarea fiecăreia, fără a prezenta criteriile de evaluarea avute în vedere.
Instanța de fond a preluat întocmai evaluările expertului, înlăturând însă, fără nici o explicație, gardul din scândură.
Raportând considerentele de mai sus la motivele invocate de recurente și având în vedere prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea constată că instanța a cărei hotărâre este atacată nu a cercetat îndeajuns fondul litigiului, probatoriul administrat nefiind suficient iar motivarea fiind lapidară, astfel că se impune admitere recursurilor și casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de fond.
Cu ocazia rejudecării se va solicita reclamanților o descriere cât mai exactă a bunurilor solicitate și vor fi administrate probe (înscrisuri, martori) din care să rezulte realitatea celor susținute de către reclamanți.
În același timp, instanța de fond va prezenta, în considerentele hotărârii, care au fost argumentele avute în vedere la soluționarea cauzei, privitoare la fiecare dintre bunurile a căror valoare se solicită de către reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanții Stareșin C. I., Stareșin D. N., precum și de pârâtul S. R. reprezentat de M. Finanțelor P., împotriva sentinței civile nr. 5/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosarul nr._ .
Casează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul M..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 28.05.2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. T. L. E. P. B.
Grefier,
I. B.
Red. jud LE / 1 iulie 2014
Tehn.red. IB / 2 ex /
Jud. fond M F.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 37/2014. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 6180/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
