Uzucapiune. Decizia nr. 544/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Curtea de Apel CRAIOVA - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 544/2015 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 544/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 544/2015

Ședința publică de la 15 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Judecător I. M.

Judecător S. A. C.

Grefier G. D. L.

Pe rol, judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant B. M. împotriva deciziei civile nr. 674/27.05.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. G., B. Victorița și M. C. prin

P., având ca obiect uzucapiune.

La apelul nominal au fost lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la 04.09.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea în cauză la data de 08.09.2015, ulterior la data de 15.09.2015.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 14.09.2012, sub nr._, reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâții B. G. și M. C. prin primar, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să stabilească dreptul acestuia de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani asupra terenului intravilan în suprafață de 1200 mp. și casă cu 4 camere, bucătărie, baie și hol, imobile situate în municipiul C., ., județul D..

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în anul 1980, tatăl său, pârâtul B. G., a dobândit un teren în suprafață de 2500 mp. și construcție, situate în .. La data dobândirii imobilului, vânzătorul nu deținea acte de proprietate pentru acesta, astfel că tatăl reclamantului, în calitate de cumpărător, a încheiat cu vânzătorul un înscris sub semnătură privată intitulat "Chitanță".

Ulterior, în anul 2000, reclamantul a susținut că a existat o înțelegere între acesta, tatăl-pârât și fratele reclamantului, în sensul de a împărți, în mod egal, terenul în suprafață de 2500 mp. Astfel, fratelui reclamantului i-a revenit o suprafață de 1250 mp. și casa veche cumpărată de tatăl acestora, iar reclamantului i-a revenit diferența de 1250 mp. pe care acesta și-a edificat o casă cu 4 camere, bucătărie, baie și hol.

A mai precizat reclamantul că, încă din anul 1980, de când tatăl acestuia a intrat în posesia terenului, acesta a fost împrejmuit și nu a suferit nicio modificare pe parcursul anilor și nici nu s-a ridicat vreo pretenție asupra acestuia de către alte persoane.

In drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1846, 1860, 1890, 482, 488 cod civil și art. 111 C.proc.civ. .

Imobilul a fost evaluat la suma de_ lei.

Cererea a fost legal timbrată.

In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosarul cauzei: certificat de nomenclatură stradală, adeverință, certificat de atestare fiscală, chitanță din 30.05.1980.

Pârâții nu au formulat întâmpinare în cauză.

La data de 31.10.2012, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune prin care a dezvoltat motivarea în fapt din cuprinsul cererii introductive, arătând că pârâtul B. G. a cumpărat în anul 1980 cu un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță", un teren de 2500 mp. și o construcție veche, nefolosibilă, imobile situate în com. Cernele, ., cu vecinii: E-U. M., N-. I., S-teren extravilan.

Acest imobil a fost în posesia și folosința tatălui său până în anul 2002, când la data de 29.04.2002, "proprietarul în fapt" i-a vândut reclamantului jumătate din terenul respectiv, adică 1250 mp. cu vecinii: E-B. G., N-. I., S-teren extravilan, cu prețul de 30 milioane lei vechi, achitat la data respectivă.

S-a precizat că terenul de 2500 mp. a rămas împrejmuit așa cum a fost anterior, până în anul 2002 când, dintr-o curte de 2500 mp, s-au format două curți a câte 1250 mp. fiecare, una aparținând reclamantului, unde și-a edificat și gospodăria.

S-a arătat, de asemenea, că persoana de la care a cumpărat tatăl reclamantului nu era proprietarul din acte al terenului, deoarece a primit terenul de la CAP Cernele în baza art. 4 din fostul Statut al CAP, însă vânzătorul nu mai deținea "actul de dare cu plată", adică actul pe baza căruia i s-a atribuit terenul pentru a-și construi casă.

S-a susținut că tatăl reclamantului a fost înscris în evidențele agricole și fiscale cu acest imobil, preluând rolul fiscal al vânzătorului, astfel că a plătit taxele și impozitele fiscale pentru întreg terenul de 2500 mp. până în anul 2002. Începând cu anul 2002, pe baza chitanței de mână și a realității existente, reclamantul s-a înscris în evidențele agricole și fiscale ale mun. C., urmare a desființării unității administrativ-teritoriale .> Reclamantul a arătat că, în opinia sa, în privința suprafeței de teren de 1250 mp. s-a comportat ca un adevărat proprietar, a avut posesia și a exercitat folosința exclusivă a acestui imobil, edificând, de asemenea, și casa compusă din patru camere, bucătărie, baie și hol.

Deși în convenția încheiată cu tatăl său nu s-a prevăzut obligativitatea părților de a face demersuri legale pentru a putea autentifica înțelegerea părților, vânzătorul s-a obligat să obțină acte de proprietate pentru autentificarea convenției. Au trecut 10 ani și deși a avut mai multe discuții și neînțelegeri cu vânzătorul, acesta a arătat că nu mai este interesat deoarece a vândut terenul prea ieftin și reclamantul să se ocupe de obținerea actelor autentice.

În aceste condiții și, având în vedere situația de fapt și istoricul terenului, a solicitat instanței să constate dreptul acestuia de proprietate asupra terenului, invocând posesia exercitată de acesta asupra imobilului (10 ani), dar și posesia exercitată de vânzător (22 ani)-joncțiunea posesiilor-susținând că au stăpânit sub nume de proprietar, public, netulburați, dobândind dreptul de proprietate prin prescripția achizitivă de 30 de ani (art. 1890 C.civ.).

A anexat chitanță din data de 29.04.2002.

La termenul de judecată din data de 25.04.2013, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat judecarea în contradictoriu cu Mun. C. prin primar pentru suprafața de 511 mp. în T 129, P 840/1CC și în contradictoriu cu pârâții B. G. (G.) și B. Victorița pentru suprafața de 751 mp. în T 129, P 841 A, față de ultimii invocând valabilitatea celor două convenții din 1980, respectiv 2002, în temeiul art. 969, 971, 1073-1075, 1294 și 1295 C.civ. .

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâților B. G. și Victorița și proba cu expertiză specialitatea topografie, cadastru, geodezie și specialitatea construcții civile.

P. sentința civilă nr._/28.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâții B. G. și B. V. și M. C. prin P..

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

P. cererea de chemare în judecată modificată, reclamantulB. M. a solicitat să se constate că este titularul dreptului de proprietate asupra terenului intravilan în suprafață de 1262 mp., situat în municipiul C., ., județul D., cu următoarele vecinătăți: la N-.-proprietar C. I., la V-proprietar C. I., la E-B. C. și M., ca efect al uzucapiunii de 30 ani pentru suprafața de 511 mp. în T 129, P 840/1 CC, iar pentru diferența de 751 mp. T 129, P 841 A în urma constatării valabilității convențiilor sub semnătură privată încheiate la data de 30.05.1980, respectiv 29.04.2002.

Instanța a reținut că uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății și în același timp o sancțiune pentru proprietarul imobilului care nu a manifestat diligență un timp îndelungat, lăsând posibilitatea altor persoane să intre în posesia bunului. Așadar, prin efectul uzucapiunii, cel care a exercitat o posesie utilă asupra terenului pe o perioada de timp prevăzută de lege dobândește dreptul de proprietate asupra imobilului, corelativ stingându-se dreptul fostului proprietar.

Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, așa cum este reglementat prin art. 1890 Cod civil (1864), este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință.

În acest sens, art. 1846 alin. 1 Cod civil prevede că orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar conform art. 1847 Cod civil, pentru a se putea prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.

În speță, instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția referitoare la utilitatea posesiei din următoarele considerente:

Uzucapiunea nu se poate întemeia decât pe o posesie neechivocă, iar în măsura în care nu se poate stabili, în mod clar, elementul subiectiv al posesiei, viciul echivocului împiedică uzucaparea.

În practica judiciară, viciul echivocului a fost identificat și în situația actelor de stăpânire exercitate împreună de mai multe persoane care conviețuiesc deoarece există neclaritate în legătură cu atitudinea subiectivă a celui care stăpânește.

Ori, cât timp nu se cunoaște cu certitudine că cel care stăpânește are elementul animus, înseamnă că persoana respectivă nu are calitatea de posesor.

P. cererea de chemare în judecată, așa cum aceasta a fost modificată, reclamantul a învederat că, din anul 1980, a stăpânit împreună cu părinții săi B. G. și B. Victorița terenul în suprafață de 1262 mp. situat în mun. C., ., jud. D., T 129, P 840/1 CC și P 841, iar, după anul 2000 a edificat pe acest teren și o gospodărie, însă din concluziile raportului de expertiză specialitatea construcții civile efectuat în cauză reiese că anexa gospodărească (identificată P1 schiță construcții și C2 schița topo) a fost executată în anul 1992. Coroborând cele reținute și cu răspunsurile pârâților la interogatoriu, a rezultat că reclamantul împreună cu fratele și părinții săi au exercitat asupra terenului în suprafață de 1262 mp. o posesie comună începând cu anul 1980 și până în anul 2002 (anul când între reclamant și tatăl său s-a încheiat convenția din 29.04.2002), însă nici ulterior anului 2002, posesia reclamantului nu a devenit una exclusivă, părinții acestuia locuind în fapt în același imobil, așa cum rezultă și din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, dar și din aspecte ce urmează a fi prezentate mai jos.

Astfel, din ansamblul probatoriului administrat a reieșit că, la data de 30.05.1980, tatăl reclamantului, pârâtul B. G. a încheiat cu numitul C. M. I. un înscris sub semnătură privată având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui teren vatră casă și construcție aparținând numitului C. M. I., situat în ., cu vecinătăți: N - șoseaua comunală, E- U., V-Canditatu, S-rest teren vatră casă, în schimbul prețului de_ lei.

P. titlul de proprietate nr. 1430-_/15.09.1995 (f. 105), vânzătorului C. M. I. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 5,81 ha, din care suprafața de 5291 mp. în intravilanul loc. Cernele, aparținând administrativ-teritorial de mun. C..

În aceste condiții la data de 15 aprilie 1998, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1068/15.04.1998, vânzătorul C. M. I. i-a înstrăinat cumpărătorului B. G., căsătorit cu B. Victorița, suprafața de 1500 mp. teren intravilan, situat în loc. Cernele, T 129, P 841, parte din totalul de 2340 mp. înscris în Titlul de Proprietate. Conform concluziilor refăcute și completate ale expertizei topo-cadastrale, suprafața de 1500 mp. dobândită cu act autentic de pârâții B. G. și Victorița este parte și din suprafața vatră casă care a făcut inițial obiectul chitanței de mână încheiate la data de 30.05.1980.

Ulterior, prin înscrisul sub semnătură privată din data de 29.04.2002, pârâtul B. G. a înstrăinat fiului său, reclamantul B. M., o suprafață de teren de 1250 mp. pe care se află două construcții în suprafață totală de 107, 33 mp., situate în loc. Cernele, nr. 616 A, în schimbul prețului de 30.000.000 lei ROL. Terenul a fost identificat prin expertiza topo ca fiind în parte înscris în titlul de proprietate nr. 1430-_/15.09.1995 (în privința suprafeței de 511 mp. T 129, P 840/1CC), iar, în parte, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1068/15.04.1998 (în privința suprafeței de 751 mp. T 129, P 841 A).

Coroborând conținutul înscrisului sub semnătură privată cu concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, a rezultat că părinții reclamantului împreună cu acesta au edificat atât locuința inițială din anul 1992, cât și extinderea ulterioară din anul 2002, așa cum au fost identificate de către cei doi experți prin cercetarea la fața locului, ambele construcții existând la momentul încheierii actului sub semnătură privată din 29.04.2002. Această convingere este întărită chiar de mențiunea expresă din cuprinsul chitanței, în sensul că suprafața totală a construcțiilor este de 107, 33 mp., mențiune confirmată de expertiza construcții civile, potrivit căreia suprafața utilă a construcțiilor identificate este de 65,58 mp.+44,23 mp (=109, 81 mp), de unde rezultă că este vorba despre aceleași construcții la care părțile fac referire în actul din 29.04.2002. În plus, în cuprinsul chitanței din 29.04.2002, imobilele sunt identificate printr-o singură referire, respectiv "vând fiului meu B. M. teren în suprafață de 1250 mp. din proprietatea pe care o dețin la adresa de mai sus pe care se află două construcții în suprafață totală de 107,33 mp.", adresa fiind domiciliul reclamantului indicat "în Cernele, nr. 616 A", același și în prezent, dovezile de înmânare a citației la adresa respectivă fiind semnate chiar de reclamant pentru părinții săi.

Instanța a mai reținut că reclamantul nu au dovedit intervertirea precarității în posesie utilă în condițiile art. 1858 C.civ., neprobând că ar fi stăpânit întregul bun pentru el însuși, negând dreptul celorlalți coposesori.

În aceste condiții, instanța a reținut că reclamantul nu poate invoca uzucapiunea, întrucât posesia acestuia este afectată de viciul echivocului, fiind neclară atitudinea subiectivă, neputându-se stabili cu certitudine dacă a stăpânit bunul având credința că acesta este proprietatea sa exclusivă.

Ori, uzucapiunea nu se poate întemeia decât pe o posesie neechivocă, iar, în măsura în care nu se poate stabili, în mod clar, elementul subiectiv al posesiei, viciul echivocului împiedică uzucaparea.

În speță nu este posibilă nici joncțiunea posesiei reclamantului cu posesia părinților săi B. G. și B. Victorița întrucât joncțiunea posesiilor este posibilă ori de câte ori, între posesorul actual și posesorul anterior există un raport juridic născut dintr-un fapt juridic restrâns sau dintr-un act juridic translativ de proprietate. Ori, între reclamant și părinții săi un astfel de raport juridic nu există.

Nu în ultimul rând, a reținut instanța că, în privința suprafeței de 511 mp., situată în T 129, P 840/1 CC, așa cum a fost identificată în cuprinsul raportului de expertiză refăcut și completat, titularul dreptului de proprietate este numitul C. M. I., în temeiul Titlului de Proprietate nr. 1430-_/15.09.1995, persoană în contradictoriu cu care reclamantul nu a înțeles să se judece.

În ceea ce privește, petitul privind constatarea valabilității convențiilor încheiate în data de 30.05.1980, respectiv 29.04.2002, instanța a reținut următoarele:

Referitor la primul înscris invocat, întocmit la data de 30.05.1980, instanța a constatat că acesta s-a încheiat între tatăl reclamantului, pârâtul B. G. și titularul înscris în Titlul de proprietate nr. 1430-_/15.09.1995, C. M. I., având ca obiect terenul identificat prin raportul de expertiză ca fiind în suprafață de 2500 mp. în T 129, P 840 și P 841.

P. urmare, nefiind parte în convenția din 30.05.1980, reclamantul nu poate solicita instanței constatarea valabilității acesteia, exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor născute din încheierea antecontractului revenind în exclusivitate părților contractante, promitentul-vânzător C. M. I. nefiind de altfel nici măcar chemat în judecată.

În privința celui de-al doilea înscris, instanța a reținut că, la data de 29.04.2002, s-a încheiat o convenție sub semnătură privată intitulată „chitanță” între pârâtul B. G., în calitate de promitent-vânzător și reclamantul B. M., în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect o suprafață de teren de 1250 mp. pe care se află două construcții în suprafață totală de 107, 33 mp., situate în loc. Cernele, nr. 616 A, în schimbul prețului de 30.000.000 lei ROL.

Așa cum s-a arătat deja la analizarea petitului privind constatarea uzucapiunii, terenul a fost identificat prin expertiza topo ca fiind în parte înscris în titlul de proprietate nr. 1430-_/15.09.1995 (în privința suprafeței de 511 mp. T 129, P 840/1 CC), iar, în parte, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1068/15.04.1998 (în privința suprafeței de 751 mp. T 129, P 841 A).

Potrivit dispozițiilor art. 969 C.civ. (aplicabile față de data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare), convențiile încheiate intre părți produc efectele juridice urmărite și conforme cu legea, iar în cazul in care se refuza executarea de bunăvoie, creditorul are dreptul să obțină îndeplinirea întocmai a obligației debitorului.

Validarea unui antecontract, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației, de către instanța de judecată, este posibilă, în condițiile art. 1073-1077 C.civ. (1864) coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 si art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 care prevăd că terenurile cu sau fără construcții, situate în intravilan și extravilan, indiferent de destinația sau de întinderea lor, pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute iar in situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.

În consecință, în virtutea principiului conversiunii, convenția intervenită între părți ar constitui un antecontract de vânzare-cumpărare, care ar da naștere unei obligații de a face, potrivit căreia, oricare dintre părți ar putea cere instanței ca, în temeiul textelor de lege anterior menționate, să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și care ar avea un caracter constitutiv de drept.

Însă, pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni, antecontractul trebuie să fie valabil încheiat, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art. 948 C.civ., una dintre părți să refuze autentificarea actului, reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile, respectiv plata prețului, iar promitentul-vânzător să fie proprietar al bunului.

Analizând înscrisul sub semnătură privată invocat de reclamant ca fiind antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, instanța a constatat că acesta îndeplinește condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Însă, cu privire la condițiile speciale cerute pentru că acțiunea să poată fi admisă, instanța a constatat că reclamantul nu a făcut dovada refuzului nejustificat al pârâtului de a încheia actul de vânzare-cumpărare în forma autentică.

Astfel, prin reglementarea expresă din cuprinsul art.5 alin.2 Titlul X din Legea nr. 247/2005 a posibilității instanței de judecată de a suplini consimțământul părții ce refuza in mod nejustificat perfectarea contractului de vânzare-cumpărare, legiuitorul nu a intenționat să pună la dispoziția părților o alternativă la procedura notarială, la care acestea să apeleze ori de cate ori consideră că ar fi mult mai avantajos din punctul de vedere al costurilor materiale.

Procedura autentificării convențiilor pe cale judiciară este doar o excepție, o procedură extraordinară menită să înlăture consecințele negative injuste pe care partea care și-a îndeplinit deja obligațiile asumate ar trebui să le suporte și la care aceasta poate să recurgă exclusiv în situația în care cealaltă parte refuză însăși încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege.

În cauza, prin probatoriul administrat-înscrisurile depuse la dosar coroborate cu răspunsurile la interogatoriu-reclamantul nu a făcut dovada refuzului perfectării convenției, nefiind probat niciun motiv pertinent, credibil, de refuz, iar câtă vreme nu se refuză însăși perfectarea contractului, părțile au deschisă calea notarială.

Dimpotrivă, conform probelor administrate, relațiile dintre părți sunt amiabile, fără a exista neînțelegeri, iar, potrivit recunoașterilor exprese ale părților, acestea sunt rude apropiate, de gradul I, reclamantul fiind fiul pârâților B. G. și Victorița, chemați în judecată.

De asemenea, reclamantul nu a dovedit nici că i-a cerut, în mod expres, pârâtului să se prezinte la un birou notarial pentru a încheia actul în formă autentică și nici că pârâtul a refuzat categoric, din motive pertinente.

Pe de altă parte, instanța a reținut că, pentru suprafața de 511 mp., situată în T 129, P 840/1 CC, pârâtul B. G. nu deține acte de proprietate, aceasta fiind înscrisă în titlul de proprietate emis numitului C. M. I., iar, pentru diferența de 751 mp. T 129, P 841 A, care face parte din suprafața de 1500 mp. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1068/15.04.1998, pârâtul nu este proprietar exclusiv, ci suprafața de 751 mp. este proprietatea devălmașe a soților B. G. și B. Victorița, ultima nefiind parte contractantă în convenția din 29.04.2002, în condițiile în care prezumția de mandat tacit între soți, prevăzută de art. 35 din C.fam., nu operează și în materia actelor de dispoziție.

Pentru considerentele expuse, instanța a constatat că cererea reclamantului privind constatarea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Pentru aceleași considerente, nefiind îndeplinite nici condițiile speciale cerute de lege, instanța a respins ca neîntemeiat și petitul privind constatarea valabilității celor două convenții sub semnătură privată și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, formulat de același reclamant.

De asemenea, având în vedere soluția pronunțată asupra cererii privind constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1262 mp. situat în mun. C., ., jud. D., instanța a constatat că este neîntemeiat și capătul de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra construcțiilor existente pe teren, întrucât potrivit dispozițiilor art. 488 C.civ. (1864) invocate de reclamant, numai proprietarul terenului devine prin accesiune și proprietarul construcțiilor edificate pe teren.

În concluzie, instanța a respins cererea modificată ca fiind neîntemeiată în privința tuturor petitelor formulate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, calificat ca fiind recurs, reclamantul B. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Recurentul a solicitat admiterea apelului, schimbarea, în tot, a sentinței în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat prevederile art. 284 și următoarele, art. 111 din C.Pr Civ, coroborate cu prev. art. 969,971,1073, 1075, 1194-1195 Cod civ-care reglementează apelul și, respectiv principiile libertății contractuale, forței obligatorii a convențiilor legal făcute, consensualismului, contractul de vânzare-cumpărare pentru imobile.

A invocat și art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană privind proprietatea in sensul că, deși nu am fost deposedat, nimeni nu-i contestă proprietatea, deși legea îi garantează recunoașterea de către autoritățile statale a dreptului de proprietate pentru teren și casa de locuit (fiind îndeplinite condițiile pentru o recunoaștere legală), instanța care a pronunțat hotărârea a apreciat că nu este cazul să recunoască acest drept - reținând că acțiunea este inadmisibilă și prematură, deoarece nu a mers mai intui la notarul public și doar după aceea ar avea acces la instanța de judecată.

Reclamantul a arătat că, în mod greșit, a apreciat că cererea este prematură și inadmisibilă pentru că s-a aplicat o prevedere legală abrogată, art. V din Titlul X din legea nr. 247/2005)

Prima instanță a încercat a face teoria actului juridic si a condițiilor de uzucapare, dar s-a ajuns la o frazeologie generală și abstractă, prin fraze luate din diverse hotărâri și studii de pe internet, s-a denaturat situația de fapt și s-a aplicat greșit legea și a principiilor de drept.

Reclamantul a menționat că, în mod greșit, i s-a respins cererea pentru prematuritate, pentru că nu a mers la notar, în timp ce fratelui său i s-a recunoscut dreptul de proprietate, printr-o argumentare corectă, simplă, la obiect, prin reținerea corectă a adevăratei stări de fapt și încadrarea acesteia in prevederile legii.

Reclamantul a arătat că au fost denaturate realitatea, motivele, argumentele și probele invocate

A mai arătat că C. I. a vândut părinților reclamantului în anul 1980, suprafața de 2500 mp si o construcție, de la actuala adresă, la acea vreme reclamantul și fratele său erau mici și nu putea să emită pretenții de proprietar, nu puteau să posede sub nume de proprietar, chiar dacă au locuit acolo.

În anul 2012, părinții au hotărât ca, dintr-o singura gospodărie, ce a existat până atunci, sa se facă doua gospodării-câte una pentru fiecare din cei doi copii: au vândut reclamantului 1250 mp și diferența cu vechea construcție a rămas fratelui său. Pe cei 1250 mp cumpărați de la tată, reclamantul și-a construit actuala casa, în care locuiește cu familia sa.

Reclamantul a arătat că s-a bazat, inițial, doar pe chitanța de mână și a dat dovadă de ușurința și superficialitate la înțelegerea și prezentarea adevăratelor situații juridice și, de fapt, a fost nevoit să-și precizeze acțiunea.

Deoarece fostul proprietar al terenului, C. I., care a fost de bună-credință nu a mai cerut terenul de 2500 m.p. pe care îl vânduse tatălui reclamantului cu chitanța de mână, în TDP emis acestuia nu s-a mai înscris întreaga suprafața avuta anterior. Deoarece o parte din cei 1250 mp vânduți reclamantului, de tatăl său era înscrisă în TDP emis lui C. I. și apoi a fost vândută cu acte autentice părinților reclamantului, i-a chemat și pe aceștia în judecată, iar pentru a doua . există nici TDP emis cuiva și nici acte autentice, a apreciat, conform practicii, ca acesta este în proprietatea Municipiului C. si ca acesta are calitate procesuala doar pentru aceasta a doua suprafața.

Instanța de judecată nu a reușit să deslușească aceste adevărate și reale situații juridice și, de fapt, și s-a aventurat pe tărâmul formalismului, al unor aspecte generale și abstracte care nu au legătura cu speța.

Instanța de fond nu doar că a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale în vigoare, dar a aplicat prevederi legale abrogate.

Recursul a fost legal timbrat cu taxă de timbru și timbru judiciar conform chitanței depuse la fila 19.

În susținerea recursului, recurentul a depus la dosar note de ședință, însoțite de următoarele înscrisuri: precizări acțiune, sentința civilă recurată și copie certificat de căsătorie (filele 18, 21-25).

În temeiul disp. art. 305 C.p.c., tribunalul a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

P. decizia civilă nr. 674/27.05.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._ , s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul recurent B. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 28.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. G., B. VICTORIȚA și M. C., P. P..

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 14.09.2012, sub nr._, reclamantul B. M., în contradictoriu cu pârâții B. G. și M. C., prin primar, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să stabilească dreptul acestuia de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 ani asupra terenului intravilan în suprafață de 1200 mp. și casă cu 4 camere, bucătărie, baie și hol, imobile situate în municipiul C., ., județul D..

La data de 31.10.2012, reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune prin care a dezvoltat motivarea, în fapt, din cuprinsul cererii introductive, arătând că pârâtul B. G. a cumpărat, în anul 1980, cu un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță", un teren de 2500 mp. și o construcție veche, nefolosibilă, imobile situate în com. Cernele, ., cu vecinii: E-U. M., N-. I., S-teren extravilan.

La termenul de judecată din data de 25.04.2013, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat judecarea în contradictoriu cu municipiul C., prin primar, pentru suprafața de 511 mp. în T 129, P 840/1CC și în contradictoriu cu pârâții B. G. (G.) și B. Victorița pentru suprafața de 751 mp. în T 129, P 841 A, față de ultimii invocând valabilitatea celor două convenții din 1980, respectiv 2002, în temeiul art. 969, 971, 1073-1075, 1294 și 1295 C.civ.

Tribunalul a reținut că, la data de 30.05.1980, tatăl reclamantului, pârâtul B. G., a încheiat cu numitul C. M. I. un înscris sub semnătură privată având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui teren vatră casă și construcție aparținând numitului C. M. I., situat în ., cu vecinătăți: N-șoseaua comunală, E-U., V-Canditatu, S-rest teren vatră casă, în schimbul prețului de_ lei (fila 13 din cadrul dosarului de fond).

P. titlul de proprietate nr.1430-_/15.09.1995, vânzătorului C. M. I. i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 5,81 ha, din care suprafața de 5291 mp. în intravilanul localității Cernele, aparținând administrativ-teritorial de municipiul C. (fila 105 din cadrul dosarului de fond).

La data de 15 aprilie 1998, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1068, vânzătorul C. M. I. i-a înstrăinat cumpărătorului B. G., căsătorit cu B. Victorița, suprafața de 1500 mp., teren intravilan, situat în localitatea Cernele, T 129, P 841, parte din totalul de 2340 mp. înscris la categoria teren arabil intravilan în titlul de proprietate anterior menționat (fila 93 din cadrul dosarului de fond).

Potrivit concluziilor refăcute și completate ale raportului de expertiză topo-cadastrale dispusă de către instanța de fond, suprafața de 1500 mp., dobândită prin act autentic de pârâții B. G. și B. Victorița, este parte și din suprafața vatră casă care a făcut inițial obiectul chitanței de mână încheiate la data de 30.05.1980.

Ulterior, prin înscrisul sub semnătură privată din data de 29.04.2002, pârâtul B. G. a înstrăinat fiului său, reclamantul B. M., o suprafață de teren de 1250 mp., pe care se află două construcții în suprafață totală de 107, 33 mp., situate în localitatea Cernele, nr. 616 A, în schimbul prețului de 30.000.000 lei ROL (fila 21 din cadrul dosarului de fond).

Terenul a fost identificat prin expertiza topo efectuată de către instanța de fond ca fiind, în parte, înscris în titlul de proprietate nr. 1430-_/15.09.1995 eliberat pe numele C. I. (în privința suprafeței de 511 mp. T 129, P 840/1CC), iar, în parte, în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1068/15.04.1998 încheiat între pârâții B. și numitul C. I. (în privința suprafeței de 751 mp. T 129, P 841 A).

Cu privire la suprafețele de teren anterior menționate, reclamantul a depus, la fila 82 din cadrul dosarului de fond, o completare a acțiunii inițiale, acesta solicitând, în privința terenului în suprafață totală de 1262 mp, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic cu privire la suprafața de teren de 751 mp, chemând în judecată ca și pârâți pe părinții săi, cu privire la acest capăt de cerere și constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată cu privire la suprafața de teren de 511 mp, chemând în judecată municipiul C., prin primar, cu privire la acest capăt de cerere.

Această clarificare a obiectului acțiunii, referitoare la cele două petite de cerere, în raport de temeiurile de drept invocate și de părțile chemate în judecată în calitate de pârâte, a fost expusă de către reclamantul recurent și în cadrul concluziilor scrise depuse la fila 123 din cadrul dosarului de fond.

Cu privire la petitul de cerere referitor la constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată cu privire la suprafața de teren de 511 mp, tribunalul a constatat că recurentul reclamant a chemat în judecată municipiul C., prin primar, în calitate de pârât, în contextul în care, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză (filele 63 și 78 din cadrul dosarului de fond), s-a constatat că această suprafață de teren este înscrisă în T 129, P 840/1CC din titlul de proprietate nr. 1430-_/15.09.1995, eliberat pe numele vânzătorului C. I. (fila 105 din cadrul dosarului de fond).

În acest context, în mod corect, a reținut prima instanță că, în privința suprafeței de 511 mp., situată în T 129, P 840/1 CC, așa cum a fost identificată în cuprinsul raportului de expertiză refăcut și completat, titularul dreptului de proprietate este numitul C. M. I., în temeiul titlului de proprietate nr. 1430-_/15.09.1995, persoană în contradictoriu cu care reclamantul nu a înțeles să se judece.

Instanța a reținut că obiectul acestui petit de cerere îl reprezintă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune care reprezintă, nu doar un mod originar de dobândire a unui drept real ci, indirect, si o sancțiune a fostului proprietar, care, prin pasivitatea lui, a făcut ca, timp îndelungat, bunul sa se afle in posesia altei persoane ce s-a comportat ca un adevărat proprietar. In consecința, este necesar ca acțiunea in constatarea calității de proprietar prin efectul uzucapiunii sa se soluționeze in contradictoriu cu fostul proprietar.

P. urmare, cu privire la primul capăt de cerere astfel cum acesta a fost anterior menționat, în mod greșit, în cadrul precizării de acțiune, reclamantul a apreciat că are calitate procesual pasivă municipiul C., prin primar, fiindcă nu s-a cunoscut și nu există un proprietar care să dețină titlu de proprietate sau act autentic cu privire la terenul situat în P 840/1 CC, deși terenul este înscris în titlul de proprietate eliberat numitului C. I., întrucât, tocmai în virtutea acestui din urmă aspect, calitate procesual pasivă în cauză avea doar adevăratul proprietar în titlul căruia este înscris terenul în litigiu, adică numitul C. I. și nu municipiul C., prin primar și nici părinții recurentului reclamant.

În raport de aceste aspecte, recurentul reclamant poate formula o acțiune în uzucapiunea de lungă durată în contradictoriu cu adevăratul proprietar al suprafeței de teren de 511 mp, respectiv cu numitul C. I., vecinul acestuia din partea de sud, în persoana acestuia urmând să se verifice îndeplinirea tuturor condițiilor acestei instituții juridice.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere cu privire la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, în raport de suprafața de 751 mp, reclamantul recurent i-a chemat în judecată în calitate de pârâți pe părinții săi, având în vedere că această suprafață de teren a fost dobândită în proprietate de către aceștia din urmă, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1068/15.04.1998, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cadrul dosarului de fond (filele 63 și 78), constatându-se că aceasta este inclusă, în parte, în suprafața de teren de 1500 mp ce face obiectul acestui contract.

Ulterior, prin înscrisul sub semnătură privată din data de 29.04.2002, pârâtul B. G. a înstrăinat reclamantului recurent suprafața de teren în litigiu, suprafață ce face parte din cea de 1250 mp.

Validarea unui antecontract, prin suplinirea consimțământului debitorului obligației, de către instanța de judecată, este posibilă, în condițiile art. 1073-1077 C.civ. (1864) coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din legea nr. 54/1998, în vigoare la data încheierii antecontractului menționat anterior, dispoziții care prevăd că "terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi înstrăinate si dobândite prin acte juridice intre vii, încheiate in forma autentica".

Chiar dacă, într-adevăr, în speța de față, în raport de data încheierii antecontractului, nu erau în vigoare disp. art. 5 alin. 2 din Titlul X al legii nr. 247/2005, potrivit cărora, în situația în care, "după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract", nu se poate reține că partea care și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în antecontract poate apela, după bunul său plac și în orice context, la concursul instanței de judecată pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Astfel, regula în materia vânzării valabile a unui teren și la data încheierii antecontractului în litigiu, în anul 2002, era tot prezentarea părților la notar în vederea încheierii unui act autentic, aspect din care se deduce faptul că instanța se putea substitui acestei autorități doar în cazul în care una dintre părți refuza să se prezinte la notar în vederea autentificării actului sub semnătură privată încheiat între vânzător și cumpărător pentru ca acesta să devină un veritabil contract de vânzare-cumpărare încheiat între părți.

În lipsa dovedirii unui refuz al unei părți contractante de a se prezenta la notar în vederea autentificării contractului (în majoritatea cazurilor acest refuz venind din partea vânzătorului), partea direct interesată, în speță cumpărătorul care are nevoie să dobândească un act de proprietate cu privire la bunul cumpărat, nu poate apela la concursul instanței de judecată, având în vedere că regula generală în materie este aceea a autentificării actelor de către notarul public și nu de către instanță.

În acest context, nu există nicio dispoziție legală prin intermediul căreia să se prevadă, în favoarea părții direct interesate, o alternativă la procedura notarială, la care aceasta să apeleze ori de cate ori consideră că ar fi mult mai avantajos din punctul de vedere al costurilor materiale.

P. urmare, în mod corect a reținut prima instanță că procedura autentificării convențiilor pe cale judiciară este doar o excepție, o procedură extraordinară menită să înlăture consecințele negative injuste pe care partea care și-a îndeplinit deja obligațiile asumate ar trebui să le suporte și la care aceasta poate să recurgă exclusiv în situația în care cealaltă parte refuză însăși încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma cerută de lege.

În mod corect a reținut prima instanță și faptul că, pentru admisibilitatea unei astfel de acțiuni, antecontractul trebuie să fie valabil încheiat, îndeplinind toate condițiile prevăzute de art. 948 C.civ., una dintre părți să refuze autentificarea actului, reclamantul să-și fi îndeplinit obligațiile, respectiv plata prețului, iar promitentul-vânzător să fie proprietar al bunului.

În contextul speței de față, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți în anul 2002 îndeplinește condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții, respectiv capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, un obiect determinat și o cauză licită, însă, în cauză, reclamantul recurent nu a dovedit refuzul nejustificat al pârâților de a încheia actul de vânzare-cumpărare în forma autentică.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, în speța de față, prin probatoriul administrat-înscrisurile depuse la dosar coroborate cu răspunsurile la interogatoriu-reclamantul nu a făcut dovada refuzului perfectării convenției, nefiind probat niciun motiv pertinent, credibil, de refuz, iar, câtă vreme nu se refuză însăși perfectarea contractului, părțile au deschisă calea notarială.

Dimpotrivă, conform răspunsurilor la interogatoriul administrat în cauză celor doi pârâți chemați în judecată, respectiv părinții reclamantului recurent, aceștia, la întrebarea nr. 4 privind refuzul prezentării la notar în vederea autentificării antecontractului (filele 90 și 91 din cadrul dosarului de fond), au dat răspunsuri contradictorii, pârâtul intimat precizând că a refuzat, iar pârâta intimată negând acest aspect.

În acest context, reclamantul recurent nu a putut dovedit că a cerut, în mod expres, celor doi pârâți să se prezinte la un birou notarial pentru a încheia actul în formă autentică și nici că aceștia au refuzat categoric, din motive pertinente, în contextul în care între părți există relații amiabile și acestea sunt rude de gradul I.

Cu privire la reținerea primei instanțe potrivit căreia suprafața de teren de 751 mp., situată în T 129, P 841 A, face parte din suprafața de 1500 mp. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1068/15.04.1998, iar pârâtul nu este proprietar exclusiv, ci această suprafață de 751 mp. este proprietatea devălmașe a soților B. G. și B. Victorița, ultima nefiind parte contractantă în convenția din 29.04.2002, în condițiile în care prezumția de mandat tacit între soți, prevăzută de art. 35 din C.fam., nu operează și în materia actelor de dispoziție, tribunalul a reținut că, într-adevăr, terenul în litigiu este proprietatea devălmașe a ambilor soți B., potrivit contractului de vânzare-cumpărare anterior menționat, aceștia fiind căsătoriți la data încheierii contractului, astfel cum rezultă din fotocopia certificatului de căsătorie depus la fila 18 din cadrul dosarului de recurs.

De asemenea, terenul în litigiu a fost înstrăinat prin antecontract către reclamantul recurent doar de către pârâtul B. G., dar, potrivit răspunsului la interogatoriul administrat pârâtei B. Victorița, la întrebarea nr. 1, aceasta a răspuns că nu a semnat antecontractul în litigiu, dar a fost de acord cu vânzarea (fila 91 din cadrul dosarului de fond), aspect care echivalează cu ratificarea ulterioară a acestui antecontract și acoperirea nulității relative de care era afectat acesta.

P. urmare, reclamantul recurent poate formula un astfel de capăt de cerere, cum a fost cel anterior analizat de către instanță, numai în contextul în care dovedește că le-a cerut, în mod expres, pârâților intimați (părinții săi) să se prezinte la notar în vederea autentificării antecontractului din anul 2002 și aceștia au refuzat.

Cu privire la aspectul invocat în cadrul motivelor de recurs de către recurentul reclamant referitor la faptul că, este îndeobște cunoscut și s-a statuat în jurisprudență și doctrină faptul că, în situația în care vânzătorul nu poate face lucrarea de cadastru și nu poate înscrie dreptul în cartea funciară, cumpărătorul poate accede direct la instanța de judecată, tribunalul a constatat că reclamantul nici măcar nu și-a fundamentat cel de-al doilea petit de cerere pe o astfel de teză și nici întrebările formulate în cadrul interogatoriilor administrate pârâților în dosarul de fond (nr. 3 și nr. 4, filele 90-91) nu au adus în discuție un astfel de aspect, motiv pentru care acesta nu putea fi invocat direct în cadrul căii extraordinare de atac a recursului, fiind inadmisibil, potrivit disp. art. 292 rap. la art. 316 C.p.c.

Referitor la aspectele menționate în cadrul notelor de ședință depuse de către recurentul reclamant la fila 20 din dosarul de recurs, tribunalul a constatat că acestea nu reprezintă motive de recurs, nefiind intitulate astfel de către parte și, chiar în contextul în care acestea ar reprezenta o suplimentare a motivelor de recurs formulate în cauză, nu pot fi analizate ca atare, fiind tardiv formulate în raport de disp. art. 303 alin. 1 C.p.c.

Tribunalul a constatat, de asemenea, că motivele de recurs invocate de către recurentul reclamant nu se raportează în totalitate la soluția și considerentele sentinței civile pronunțate de către prima instanță, ci vizează și aspecte care nu au nicio legătură cu cauza, motiv pentru care acestea nu vor fi analizate de către instanța de control judiciar.

Pentru toate aceste motive, în temeiul disp. art. 312 alin. 1 teza a-II-a C.p.c., tribunalul a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul recurent B. M., împotriva sentinței civile nr._ din data de 28.11.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți B. G., B. VICTORIȚA și M. C., P. P..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs B. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs arată că a cerut să se constate dreptul de proprietate asupra imobilului format din casă și teren, apreciind și timbrând cererea în funcție de valoarea cumulată a casei și terenului care totalizează peste 100.000 lei.

La exercitarea căii de atac a avut în vedere acest criteriu legal de calificare a căii de atac și a susținut și în fața Tribunalului că valoarea bunurilor depășește 100.000 lei și cauza trebuie judecată ca apel, în complet de 2 judecători.

Solicită Curții să aprecieze, să constate, că Tribunalul a calificat greșit calea de atac și a pronunțat o hotărâre nelegală sub sancțiunea nulității.

Arată că se poate pune problema, dacă nu cumva scopul urmărit prin exercitarea căii de atac este acela de a face recurs la recurs, dar solicită a se avea în vedere că nu invocă motive de fond, ci doar de procedură.

Solicită a se aprecia că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege față de data comunicării hotărârii date de Tribunal. Acesta avea obligația să judece cauza în apel și să comunice hotărârea procedural. Menționează că, deoarece hotărârea nu i s-a comunicat legal prin nici una dintre căile și modalitățile prevăzute de lege, solicită a se avea în vedere că i s-a comunicat, la cerere decizia recurată la data de 05.05.2015, și totodată a se aprecia că recursul este declarat în termenul prevăzut de lege de la data comunicării.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 Cod proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu,Curtea, o apreciază ca fondată, pentru următoarele considerații:

Unul din principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac, principiu ce presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat și la nivel constituțional, fiind înscris în art. 129 din Constituție, care prevede dreptul părților și al procurorului de a folosi căile de atac, însă numai în condițiile legii.

Astfel,potrivit art.282ind.1 Cod proc. nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.

Analizând acțiunea cu care a fost investită instanța de judecată, se constată că aceasta este o acțiune prin care a solicitat sa se constate existența dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1200 mp și casa compusă de 4 camere,bucătărie,baie iar în drept a invocat dispozițiile art.1846,1860,1890,art.482,488 C.civ.

De aici concluzia că recurentul reclamant a formulat o acțiune cu un capăt principal de cerere respectiv constatarea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafață de 1200 mp și un capăt accesoriu constatarea dreptului de proprietate asupra casei compusă de 4 camere,bucătărie,baie și hol prin accesiune,ca mod de dobândire a dreptului de proprietate,capete analizate ca atare de instanțe.

În conformitate cu art.17,18 ind.1 Cod procedură civilă,se stabilește competența în raport de valoarea capătului principal de cerere adică în raport de valoarea terenului ,în acest mod procedând si instanța de fond care ,în ședința publică din data de 07 03 2013 ,față de această valoare, a pus în vedere reclamantului să depună diferența de taxa de timbru.

Având în vedere faptul că valoarea terenului,stabilită prin expertiza ,în fata instanței de fond ,este de_ lei ,fila 64,dosar fond ,hotărârea primei instanțe se atacă doar cu recurs la tribunal iar decizia recurată fiind o hotărâre pronunțată în soluționarea recursului de către tribunal ca instanță de recurs, este deci irevocabilă, potrivit art. 377 alin.2, pct.4, Cod procedură civilă, nesusceptibilă de a fi atacată, la rândul său, cu recurs.

Față de aceste aspecte ,Curtea va respinge recursul declarat împotriva deciziei Tribunalului D.,ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant B. M. împotriva deciziei civile nr. 674/27.05.2014, pronunțată de Tribunalul D. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. G., B. Victorița și M. C. prin P., având ca obiect uzucapiune.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Septembrie 2015

Președinte,

M. M.

Judecător,

I. M.

Judecător,

S. A. C.

Grefier,

G. D. L.

Red.jud.M.M.

2ex/G.L. 15 Septembrie 2015

j.f.C.M.

j.rec.V.P.

← Modificare act constitutiv persoană juridică. Hotărâre din...		Strămutare. Sentința nr. 84/2015. Curtea de Apel CRAIOVA →

Uzucapiune. Decizia nr. 544/2015. Curtea de Apel CRAIOVA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Decizia nr. 544/2015. Curtea de Apel CRAIOVA