Anulare act. Decizia nr. 1778/2014. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1778/2014 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 1778/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 1778
Ședința publică de la 17 Decembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: I. M.
Judecător: M. M.
Judecător: S. A. C.
Grefier: A. Golașu
Pe rol, judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă .împotriva deciziei civile nr. 157/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte F. C. V. și P. M. C. – Instituția Primarului, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12.12.2014, când instanță, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la 17 decembrie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 09.10.2008 s-a înregistrat sub nr._/63/2008 pe rolul Tribunalului D. acțiunea formulată de reclamanta ., prin care a chemat în judecată pe pârâții F. C. V. și P. M. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a dispoziției nr._/2006, în ceea ce privește suprafața de teren de 135 mp situată în C., .. 116, D..
În fapt, a arătat că prin încheierea din 05.10.2000 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. 173/F/1999, s-a admis cererea formulată de reclamanta și s-a dispus vânzarea directă pentru suma de 27.405.000 lei vechi (fără TVA) a spațiului comercial în suprafață de 35 mp. situat în C., Piața Brazda lui N..
Prin sentința nr. 2589/2002 pronunțată Judecătoria C., în dosarul nr. 3008/. admis acțiunea formulată de reclamant împotriva . s-a constatat dreptul de proprietate asupra bunului imobil chioșcul metalic amplasat în C., lângă Piața Brazda lui N. în suprafață de 82,74 mp, fiind învecinat la N – ., E – Aleea acces . Brazda lui N., V – . transmis în baza facturii nr._/2002 cu prețul de 47.600.000 lei vechi.
Pronunțându-se astfel instanța de fond a reținut că în anul 2005 s-a întocmit documentația tehnică cadastrală pentru înscrierea în cartea funciară a imobilului construcție și s-a pronunțat încheierea nr. 2583/2005 de OCPI D. prin care s-a dispus înființarea cărții funciare pentru imobilul compus din spațiu comercial cu 5 încăperi.
Că, la sfârșitul anului 2006 reclamanta a fost înștiințată de către P. M. C. de faptul că s-a emis dispoziția nr._/2006 prin care s-a aprobat restituirea parțială în natură a imobilului teren în suprafață de 1717 mp compusă din 928 mp – suprafață ocupată în prezent de construcții provizorii neautorizate, 189 mp – teren liber în zona pieței și 600 mp – teren liber în apropierea . pe viitor va trebui să încheie contract de închiriere cu proprietarul F. C. V..
Prin sentința nr. 3872/4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul D. s-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei C..
Primind cauza, Judecătoria C. a înregistrat-o sub nr._/215/2008 și a acordat termen la 9 martie 2009.
La data de 20 ianuarie 2009 pârâta F. C. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, cu motivarea că admiterea unei astfel de acțiuni nu i-ar aduce acesteia nici un interes legitim sau un folos patrimonial, întrucât situația juridică a reclamantei ar rămâne neschimbată și ar trebui să plătească în continuare chirie pentru terenul în litigiu.
Pe fond pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că aceasta a dovedit cu înscrisuri calitatea de proprietar sau de moștenitoare asupra imobilului, preluarea de către stat a imobilului, precum și dovada plății despăgubirilor pentru această preluare.
Cu privire la motivul reclamantei legat de existența dreptului de proprietate al acesteia asupra construcției, înscris în cartea funciară nr._/2005, pârâta a arătat că dispoziția primarului ce formează obiectul prezentului dosar nu a vizat decât restituirea unei suprafețe de teren ce a aparținut la momentul restituirii M. C., fără a afecta dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcției.
De asemenea, pârâta a mai arătat că actele de care se prevalează reclamanta asupra spațiului comercial existent în acea locație încă din perioada anilor 1974, nu-i sunt opozabile, având în vedere că pe terenul ce a fost restituit reclamantei prin dispoziția primarului se află o construcție provizorie edificată de către reclamantă ulterior apariției Legii 10/2001, iar reclamanta are decât un drept de folosință cu privire la terenul de sub construcție.
Mai mult, reclamanta a recunoscut dreptul de proprietate al pârâtei asupra terenului de sub construcția provizorie a reclamantei, plătind chirie pârâtei pe o perioadă lungă de timp.
La data de 1 aprilie 2009 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii ca nefondată, arătând că reclamanta are interes în promovarea prezentei acțiuni.
Reclamanta a mai arătat că este de notorietate faptul că întotdeauna chiria către stat este cu mult sub cuantumul chiriilor practicate de persoane fizice, că dacă terenul ar reveni în proprietatea statului există posibilitatea de a cumpăra acest teren.
A mai arătat că pârâta a manifestat o totală rea credință în sensul că a solicitat chirie pentru întreaga suprafață de teren, în condițiile în care nu deține acte de proprietate pentru suprafața totală.
Pe fondul cauzei, reclamanta a mai arătat că dispoziția atacată nu a fost eliberată cu respectarea dispozițiilor legale în materie și că imobilul-construcție, proprietatea reclamantei nu este o construcție ușoară sau una demontabilă și că beneficiază de acte de proprietate cu care dovedește modalitatea de dobândire .
Totodată, reclamanta a arătat că imobilul-construcție a fost edificat chiar de către stat și că deține autorizație de reparații capitale, modernizare și extindere spațiu comercial și că nici până în prezent, pârâta nu și-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului.
Prin sentința civilă nr. 5625/01.04.2009, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2008, a fost admisă excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii.
A fost respinsă acțiunea formulată reclamanta . C., în contradictoriu cu pârâtele F. C. V. și P. M. C., ca lipsită de interes.
Împotriva sentinței a formulat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 790 din 10 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/215/2008, s-a respins apelul declarat de reclamanta . C., împotriva sentinței civile nr. 5625/01.04.2009 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2008, în contradictoriu cu pârâții F. C. V. și P. M. C..
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta . C., criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr. Civ.
Prin decizia nr. 499 pronunțată în data de 6 aprilie 2010 Curtea de Apel C. a admis recursul, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria C..
Primind cauza Judecătoria C. a înregistrat-o la nr._ .
La data de 08.04.2011 reclamanta și-a precizat temeiul de drept al acțiunii ca fiind art.948 pct. 4 c.civ ,art.968 c.civ coroborate cu dispozițiile art.3,10 alin.2, 25 alin 4 din Legea 10/2001.
Susține reclamanta că Dispoziția nr._/2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii 10/2001 întrucât pârâta F. C. V. nu era persoană îndreptățită la restituirea terenului asupra căruia reclamanta are un drept de folosință. Terenul ce a aparținut autorului pârâtei,M. D. și care i-a fost expropriat în baza decretului nr.810/1962 ce face obiectul Dispoziției nr._/2006 nu se situează sub construcțiile reclamantei.
Mai arată reclamanta că la data formulării notificării nr. 231/N/2001 cât și la data emiterii Dispoziției reclamanta era proprietara construcțiilor autorizate ce se aflau amplasate pe terenul ce aparținea domeniului public al municipiului C.,în baza HG 965/2002 și asupra căruia reclamanta a obținut un drept de folosință înscris în CF anterior emiterii dispoziției.
În ceea ce privește taxa de timbru,menționează reclamanta că acțiunea a fost introdusă la data de 09.10.2008,anterior modificărilor aduse Legii146/1997 iar la data introducerii acțiunii,aceasta era considerată o cerere neevaluabilă în bani și se timbra cu taxă fixă. Invocă în acest sens dispoz. art.II alin.2 din OUG 212/2008.
Prin sentința civilă nr.6724 din 11.04.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta . C. în contradictoriu cu pârâta F. C. V. și P. M. C. ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în temeiul art. 26 alin 3 și 4 din Legea 10/2001 dispoziția de soluționare a notificării poate fi contestată numai de către persoana îndreptățită la restituirea imobilului ce face obiectul de reglementare al legii speciale.
Cum reclamanta nu este o persoană îndreptățită,aceasta nu este titularul dreptului în raportul juridic dedus judecății, astfel că nu are calitate procesuală activă în cauză.
În consecință,instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel (calea de atac, intitulată „recurs de parte”, a fost calificată astfel la termenul de astăzi, avându-se în vedere valoarea obiectului material al acțiunii) reclamanta . C., care a arătat, în esență, că acțiunea vizează un litigiu de drept comun, că ea este terț față de dispoziția emisă de primar, având un interes legitim, personal, născut și actual în promovarea acțiunii privind nulitatea parțială a dispoziției, aceasta fiind singura modalitate pe care o are la îndemână pentru a supune atenției legalitatea dispoziției respective, și că temeiul juridic al acțiunii este reprezentat de art.948 pct.4 și 968 C.civil, coroborate cu art.3, 10 alin.2 și 25 alin.4 din Legea nr.10/2001.
Intimata F. C. V. a formulat întâmpinare, arătând că art. 26 alin.3 și 4 din Legea nr.10/2001 prevede în mod clar și expres că dispoziția de soluționare a notificării poate fi atacată exclusiv de către persoana îndreptățită la restituirea imobilului, că însăși reclamanta recunoaște că are calitatea de terț față de dispoziția de restituire și că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile legale de timbraj.
Susținerile intimatei cu privire la timbraj au fost calificate drept cerere de reexaminare formulată în temeiul art.18 din Legea nr.146/1997, această cerere fiind soluționată și respinsă ca tardivă prin încheierea de ședință din 27.10.2011.
Tribunalul D., prin decizia civilă nr. 527/2011 din 21 noiembrie 2011 pronunțată în dosarul nr._/215/2010,a admis apelul ,a casat sentința civilă și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta F. C. V. .
Curtea de Apel ,prin decizia nr. 4078/2012 din 22 martie 2012, a respins recursul formulat de pârâta F. C. V..
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei C.
Primind cauza Judecătoria C. a înregistrat-o la nr._
La data de 18 iunie 2012 Societatea . a formulat cerere de intervenție în interes propriu, cerere care a fost respinsă de instanță prin încheierea de ședință din data de 2 iulie 2012
La data de 2 iulie 2012 reclamanta a înaintat la dosar prin serviciul registratură, precizare acțiune în sensul că suprafața de teren în litigiu se află în C., . nr. 116 B (devenită ulterior .. 1 A), iar nu în .. 116 cum inițial s-a consemnat.
La data de 22 iunie 2012 pârâta F. C. V. a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție.
Reclamanta, în dovedirea acțiunii și pârâții, în combaterea susținerilor acesteia, au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul și proba cu expertiză specialitatea topometrie cu obiectivele menționate în nota de ședință depusă la dosar,fiind solicitați totodată experți asistenți de către reclamantă și pârâta F. C. V..
Probele au fost apreciate de instanță ca fiind utile și au fost încuviințate ca atare.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar dovada achitării onorariilor de experți,dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii de intervenție, adresa nr._/26 iunie 2012, și în copii:dispoziția nr._/27 septembrie 2006,contract nr. 3197/28 iulie 2005, acord nr. 825/2 iunie 2004 autorizație de construire nr. 964/29 iunie 2004, certificat de nomenclatură stradală nr. 3952, fișă corp clădire, contract de închiriere nr._, decizia civilă nr. 573, sentința civilă nr. 1999/ 02.02.2011, adresa nr._, H.C.L. nr. 147, extras M.O., adeverință nr. 4365/24 octombrie 2005 extras carte funciară nr._ extras de carte funciară nr._, inventar, adresa nr._/5 mai 2005, certificat de urbanism nr. 2178/3 septembrie 2002, încheierea nr._/3/2005,plan de situație.
La data de 2 iulie 2012 la cererea reclamantei,prin apărător, s-a luat interogatoriu pârâtei F. C. V.,răspunsurile acesteia fiind consemnate și atașate la dosar.
La data de 2 iulie 2012 reprezentanții societății . a înaintat la dosar răspunsurile la interogatoriu propus de reclamantă.
La data de pârâta P. C. a înaintat la dosar răspunsurile la interogatoriul propus a fi luat de către reclamantă.
În cadrul probei cu expertiză specialitatea topografie a fost numit expert G. M. raportul de expertiză fiind depus la dosar la data de 7 septembrie 2012
Expertul asistent C. V. a depus la dosar raportul de expertiză la data de 2 octombrie 2012.
Expertul asistent D. D. a depus la dosar raportul de expertiză la data de 8 octombrie 2012.
Reclamanta și pârâta F. C. V. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert G. M., obiecțiuni care au fost admise de instanță.
La data de 23 noiembrie 2011 expertul G. M. a înaintat la dosar răspunsul la obiecțiuni,iar la data de 26 noiembrie 2012 expertul C. V. a răspuns la obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr. 1880 din 04 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010*, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta . C. în contradictoriu cu pârâtele F. C. V. și P. M. C..
A fost obligată reclamanta la plata, către pârâta F. C. V. a sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin cererea formulată, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a Dispoziției nr._/2006 emisă de P. municipiului C. în ceea ce privește suprafața de teren de 135 mp situată în C., ., nr. 116 județul D.,teren pe care se află amplasate construcțiile aparținând reclamantei.
Instanța a reținut că motivele de nulitate absolută invocate de reclamantă nu se încadrează în motive de nulitate absolută prevăzute de lege respectiv în cauză nu au fost încălcate regulile cu privire la capacitatea persoanei, nu a lipsit consimțământul,obiectul actului juridic a fost valabil,cauza actului juridic nu a lipsit,nu a fost ilicită sau imorală.
Instanța a mai reținut că spațiul comercial deținut de reclamantă este o construcție provizorie neautorizată. Având în vedere acest aspect,instanța constată că P. municipiului C. a emis această Dispoziție cu respectarea art. 10 alin. 3 din Legea 10/2001.
De asemenea, s-a mai reținut din raportul de expertiză efectuat în cauză că restituirea terenului către pârâtă s-a făcut pe vechiul amplasament iar construcția provizorie proprietatea reclamantei se află pe acest teren.
Întrucât nu există motive de nulitate absolută iar Dispoziția nr._/2006 a fost emisă de P. municipiului C. cu respectarea prevederilor Legii 10/2001, instanța a constatat că acțiunea formulată este neîntemeiată și a respins-o ca atare.
În baza art. 274 c.pr.civ a obligat reclamanta la plata către pârâta F. C. V. a sumei de 4000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Reclamanta arată că instanța de fond enumeră toate condițiile necesare
pentru validitatea unui act juridic, fără a face trimitere în mod concret la motivul
de nulitate absolută invocat de către subscrisa prin prisma dispozițiilor art. 948
rct.4 Cod civ., 968 Cod civ, coroborate cu dispozițiile art.3 și 10 alin.2 din
Lg. 10/2001.
Mai arată că F. C. V. nu era persoană îndreptățită cu privire la restituirea terenului asupra căruia apelanta deține un drept de folosință, deoarece terenul ce a aparținut autorului pârâtei, M. D. și care i-a fost expropriat în baza Decretului nr.810/1962 ce face obiectul notificării K.231/N/2002 și implicit al Dispoziției nr._/2006, nu se situează sub construcțiile ..
În plus, atât la data formulării notificării nr.231/N/2002, cât și la data emiterii Dispoziției nr._/2006 reclamanta era proprietara construcțiilor autorizate care se aflau amplasate pe terenul ce aparținea domeniului biblic al M. C., în baza H.G.965/2002 privind inventarul i meniului public al M. C., la poziția 4765, în administrarea Consiliului Local conf. HCL 147/1999 publicată în MOf.687 fe /18.09.2002, înscris în CF nr._ prin încheierea nr._/2005, având nr. Cadastral_ și asupra căruia a obținut un drept de folosință înscris în C.F. anterior emiterii dispoziției.
Reclamanta arată că o dovadă în plus că Dispoziția nr._/2006 a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor legale este și faptul că până în prezent reclamanta a făcut dovada îndeplinirii formalităților de publicitate imobiliară, așa cum prevede expres art.25 alin.4 din Lg.10/2001.
Din răspunsul domnului expert G. M. la obiectivul nr. 6 din raportul de expertiză a rezultat că pentru terenul retrocedat pârâtei cu Dispoziția nr._/2006 nu e întocmit cadastru și nu este înscris în Cartea Funciară.
Reținerile instanței de fond referitoare la faptul că spațiul comercial deținut de către apelantă ar fi o construcție neautorizată sunt total eronate, în condițiile în care din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă în mod clar că reclamanta deține autorizație de construcție pentru spațiile comerciale situate în C., Brazda lui N..
Reclamanta arată că obținut Autorizația de construire nr. 1403/03.10.2002 emisă de P. M. C. privind reparații capitale spațiu comercial și extindere (grup sanitar și vestiar) în suprafață totală de 92,77 mp.
Concluzia instanței potrivit căreia restituirea terenului către pârâtă s-ar fi facut pe vechiul amplasament este neîntemeiată.
Reclamanta mai arată că în anul 2006, P. M. C. a emis la cererea numitei F. C. V. Dispoziția nr._, prin care a dispus restituirea parțială în natură a imobilului teren în suprafață totală de 1717 mp compusă din 3 suprafețe, respectiv: Sl=928 mp+189mp+600mp, iar dintre acestea suprafata de 928 mp - pe care se afla amplasate constructiile subscrisei - si supraf. de 189 mp. s-au restituit pe un alt amplasament, respectiv pe terenul care a facut obiectul decr. de expropriere nr. 165/1964., existand o inversare a retrocedarilor raportat la decretele de expropriere.
In faza apelului a fost administrata proba cu inscrisuri si a fost atasat dosarul nr._ al Tribunalului D., fiind respinsa proba cu o noua expertiza tehnica, solicitata de apelanta, ca nefiind utila cauzei, potrivit considerentelor de fapt mentionate in incheierea de sedinta de la 12.03.2014.
Examinand sentinta civila atacata prin prisma motivelor de apel si a dispoz. art. 296 C.pr.civ., tribunalul a constatat ca apelul este nefondat, astfel ca l-a respins pentru urmatoarele considerente:
S-a constatat ca prin actiunea dedusa judecatii, asa cum a fost precizata ulterior - la 08.04.2011 si care a nvestit instanta de fond, reclamanta . a solicitat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr._/2006, în ceea ce privește suprafața de teren de 135 mp situată în C., fosta . nr. 116, actuala .. 1A, jud. D., invocand doua motive de nulitate, respectiv ca dispoziția nr._/2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii 10/2001, întrucât pârâta F. C. V. nu era persoană îndreptățită la restituirea terenului pe care se află amplasate construcțiile reclamantei, nefiind vechiul amplsamament la terenului ce a apartinut autorului paratei Mandricel D., iar in al doilea rand, reclamanta a sustinut ca terenul nu trebuia restituit in natura paratei F. intrucat atat la data formulării notificării nr. 231/N/2001 cât și la data emiterii Dispoziției reclamanta era proprietara construcțiilor autorizate ce se aflau amplasate pe terenul ce aparținea domeniului public al municipiului C.,în baza HG 965/2002 și asupra căruia reclamanta a obținut un drept de folosință, înscris în CF anterior emiterii dispoziției.
Tribunalul a constatat ca instanta de fond a interpretat in mod corect probeel administrate in cauza si a aplicat in mod corespunzator dispozitiile legale in materia nulitatii raportat la conditile de fond ale dispozitiei contestate si art. 11 rap. la art. 10 alin. 3 din Legea 10/2001, retinand in mod judtificat ca Dispoziția nr._/2006 a fost emisă de P. municipiului C. cu respectarea prevederilor Legii 10/2001, intrucat restituirea terenului către pârâtă s-a făcut pe vechiul amplasament al terenului ce a apartinut autorului Mandricel D., iar imprejurarea ca pe acest teren se aflau construcții provizorii proprietatea reclamantei nu este de natura sa conduca la concluzia ca terenul nu putea si nu trebuia sa fie restituit in natura, fiind vorba de o constructii provizorii in intelesul art. 10 alin. 3 din Legea 10/2001.
Tribunalul a constatat ca din rapoartele de epxertiza intocmite in fata instantei de fond de catre exp. G. M., opiniile expertilor asistenti incuviintati in cauza, inscrisurile ce au stat la baza emiterii dispozitiei nr._/2006 ( filele 194-201 dosarul de fond vol.I), precum si din actele dosarului nr._ al Tribunalului D., atasat in faza apelului, si raportul de expertiza intocmit de expertul D. D. in acest ultim dosar ( filele 102-106 si 117-119) rezulta fara dubiu ca terneul restituit in natura paratei F. C. prin dispozitia nr._/2006 constituie vechiul amplasament al autorului Mandricel D., dat fiind ca in anul 1962 acesta detinea o suprafata de teren mai mare in . nr. 116 si 116 B, iar aceasta suprafata a fost expropriata in doua etape, prima dată în 1962 - suprafața de 4445 mp., iar a doua oară în 1964 - suprafața de 3178 mp., iar prin procedura de restituire prevazuta de legea 10/2001 au fost emise dispozitia nr._/2006 pentru terenul in supraf. de 1019 mp., si dispozitia nr._/2006 pentru terenul in supraf. de 1717 mp., cu acordarea de despagubiri pentru diferentele de teren ocupate de amenajari publice, prima dispozitie vizand terenul expropriat in anul 1964 si a doua dispozitie (contestata in prezenta cazua ) vizand terenul expropriat in anul 1962, dar in fapt detinatorul terenului – Primaria C. – a trecut in dispozitia nr._/2006 portiuni din terenul expropriat in anul 1964, solutionand insa notificarea care viza terenul exproprit in anul 1962, respectiv terenurile in supraf. de 982 mp si 189 mp., dar aceasta imprejurare nu poate fi de natura sa conduca la nulitatea dispozitiei nr._/2006, intrucat terenul la care face referire aceasta dispozitie este tot vechiul amplasament al terenului ce a apartinut autorului paratei F., chiar daca nu a fost expropriat in anul 1962, ci in 1964. Din acest punct de vedere, tribunalul a constatat ca sunt neintemeiate sustinerile apelantei reclamantei in sensul ca terenul pe care se afla constructiile provizorii ale acesteia nu ar constitui vechiul amplasament al autorului paratei F. – Mandricel D., raportat la amplasamentul terenului expropriat acestuia in anul 1962, intrucat in speta, asa cum s-a retinut mai sus si cum au concluzionat toti expertii incuviintati in dosarul de fond si in dosarul nr._ al Tribunalului D., din suprafata totala detinuta de autorul Mandricel in anul 1962 – 7623 mp., si expropriat in doua etape ( 4445 mp in anul 1962 si 3178 mp in anul 1964), s-a restituit mostenitoarei acestuia in natura pe vechiul amplasament suprafata totala de 2738 mp., din care 1717 mp prin dispozitia nr._/2006 si 1019 mp. Prin dispozitia nr._/2006, cu unele inversari ale portiunilor de teren inscrise in decretele de expropriere, prin cele doua dispozitii fiind solutionate pe fond notificarile distincte ale paratei F. si in care se facea referire la suprafetele exprorpiate in cele doua etape, desi ar fi fost mai judicios sa se fi conexat cele două notificări ale persoanei indreptatite F., pentru a se evita confuziile cu privire la suprafețele de teren preluate în cele două etape, dar si . este cert ca este vorba de terenul ce a apartinut autorului paratei, fiind neintemeiate sustinerile contrare ale reclamantei si deci primul motiv de nulitate invocat de aceasta in privinta dispozitiei nr._/2006 emisa de Primaria C..
Tribunalul a avut in vedere ca aceasta dispozitie a facut obiectul analizei unei instante judecatoresti in privinta calitatii de persoana indreptatita a paratei F. si a situatiei si intinderii vechiului amplasament al autorului Mandricel D. in cadrul dosarului nr._ al Tribunalului D., si desi hotararea data in respectivul dosar nu are efectul autoritatii de lucru judecat fata de reclamanta S. C. Impex SRL, care nu a fost parte in respectivul dosar - asa cum sustine intimata parata F. - totusi ea are valoarea unui inscris autentic, cu forta probanta a unui asemenea inscris, care in speta se coroboreaza cu celelalte probe administrate in fata instantei de fond si in apel, in sprijinul temeiniciei si legalitatii dispozitiei nr._/2006.
Tribunalul a constatat ca este nefondata si sustinerea reclamantei apelante in sensul ca dispoziția nr._/2006 ar fi fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii 10/2001, întrucât la data formulării notificării nr. 231/N/2001 cât și la data emiterii Dispoziției reclamanta era proprietara construcțiilor autorizate ce se aflau amplasate pe terenul ce aparținea domeniului public al municipiului C., în baza HG 965/2002 și asupra căruia reclamanta a obținut un drept de folosință înscris în CF anterior emiterii dispoziției. Sub aceast aspect, tribunalul constata ca din actele depuse la dosar rezulta fara dubiu ca in speta constructiile reclamantei sunt chioscuri metalice, fara fundatie, deci constructii provizorii (usoare, demontabile) in intelesul art. 11 alin. 3 rap. la art. 10 alin. 3 din Legea 10/2001, astfel incat este fara dubiu ca terenul pe care se aflau aceste constructii putea si trebuia restituit in natura in temeiul acestui text legal si in aplicarea principiului restituirii in natura, indiferent in posesia cui de afla in prezent, si pe vechiul amplasamanet al terenurilor preluate de stat, potrivit art. 9 din l;egea 10/2001, neavand relevanta sub acest aspect daca respectivele constructii provizorii sunt autorizate sau neautorizate. Astfel, art. 11 alin. 2 si 3 rap. la 10 alin. 3 din Legea 10/2001 prevede expres ca se restituie in natura terenurile pe care s-au ridicat constructii neautorizate in conditiile legii dupa data de 01.01.1990, precum si constructii usoare sau demontabile, acestea fiind considerate terenuri libere si care pot si trebuie restituite in natura, persoana indreptatita urmand sa primeasca despagubiri in intelesul art. 11 alin. 2 si 3 din Legea 10/2001 doar pentru terenurile afectate de amenajarile publice, neavand relevanta nici apartanenta la domeniul public sau privat al autoritatii locale, asa cum sustine apelanta reclamanta.
Pe de alta parte, s-a constatat ca nu poate fi retinuta sustinerea reclamantei apelante in sensul ca este proprietara unor constructii autorizate si deci titulara unui drept de folosinta asupra terenului pe care se afla constructiile, astfel ca terenul aflat sub constructii nu poate face obiectul restituirii in natura in temeiul Legii 10/2001, atat timp cat reclamanta a depus la dosar doar autorizatia de reparatii capitale si extindere pentru spatiul comercial nr. 1403/03.10.2002, care nu are valoarea unei autorizatii de construire la care se refera art. 10 din Legea 10/2001, reclamanta nedepunand nici o autorizatie de construire pentru cele doua spatii comerciale in litigiu, ci doar facturile si actele in baza carora le-a dobandit si autorizatia de reparatii si extindere nr. 1403/2002, sub acest asopect fiind corecta retinerea instantei de fond privind natura constructiilor reclamantei ca provizorii si neautorizate.
In ceea ce priveste sustinerile reclamantei apelantei legate de neindeplinirea de catre parata F. a formalitatilor de publicitate imobiliara pentru terenul in litigiu si incidenta art. 25 alin. 4 din legea 10/2001, tribunalul a constatat ca acestea nu pot constitui motive de nulitate a dispozitiei nr._/2006, nefiind vorba de imprejurari de fapt sau de drept in legatura cu conditiile de fond sau de forma la incheierea dispozitiei atacate si care ar putea atrage sanctiunea nulitatii, publicitatea imobilira avand drept efect opozabilitatea fata de terti a actelor inscrise in cartea funciara, neputand constitui motive de nulitate a actului juridic.
In ceea ce priveste inscrierea in cartea funciara a dreptului de folosinta al reclamantei apelante potrivit incheierii de intabulare nr._/2005 la care face referire reclamanta apelanta, tribunalul a constatat ca aceasta nu are relevanta in privinta legalitatii dispozitiei nr._/2006, intrucat prin incheierea invocata de reclamnata s-a inscris dreptul de folosinta al acesteia pentru terenul in supraf. de 92,77 mp. pana la data de 31.07.2007 in baza unui contract de inchiriere nr. 2053/2002 incheiat de aceasta cu Consiliul Local C., dispozitia nr._/2006 fiind emisa in considerarea vechiului amplasament al terenului ce a apartinut autorului paratei F. si a naturii spatiilor comerciale ca fiind demontabile, fara fundatie, neavand relevanta existenta unui contract de inchiriere intre reclamanta si Consiliul Local anterior restituirii terenului in procedura speciala prev. de Legea 10/2001, in raport si de dispoz. art. 9 din Legea 10/2001, care prevede expres ca imobilele preluate abuziv de stat in intelesul Legii 10/2001 se restituie in natura, indiferent in posesia cui de afla la data restituirii, in starea in care se afla la data cererii de restituire si libere de orice sarcini, cu exceptiile prevazute expres de art. 10 si 13 din lege, situatia contractelor de inchiriere fiind reglementata expres de art. 14 si urm. din legea 10/2001, existenta unui contract de inchiriere nefiind un impediment la restituirea in natura si neavand legatura cu conditiile restituirii in natura.
Pentru considerentele expuse, constatand ca instanta de fond a apreciat in mod corect ca sunt neintemeiate motivele de nulitate invocate de reclamanta apelanta in privinta dispozitiei nr._/2006, fiind nefondate criticile formulate de apelanta reclamanta impotriva hotararii instantei de fond, tribunalul in temeiul art. 296 C.pr.civ. a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta . C..
In baza art. 274 C.pr.civ., fata de solutia pronuntata asupra apelului, a fost respinsa ca neîntemeiată cererea apelantei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată si a obligat apelanta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 700 lei în favoarea intimatei pârâte (onorariu avocat potrivit chitantei nr. 9/12.03.2014).
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat următoarele:
In principal, a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea cercetării pe fond a cauzei (în sensul analizării tuturor probelor administrate) și a efectuării unei noi expertize sau a completării expertizei efectuată la fond.
In subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului declarat de subscrisa și a schimbării sentinței civile nr. 1880 din 04.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în sensul admiterii acțiunii formulată de subscrisa având ca obiect constatarea nulității absolute parțiale a dispoziției nr._/2006 emisă de P. mun. C. pentru suprafața de 135 m.p. teren situat în C., fost . nr. 66A, actual .. IA.
1. Argumente pentru prima teză.
Instanța de fond nu a analizat înscrisurile relevante în soluționarea pricinii. Neanalizarea acestor înscrisuri echivalează cu o necercetare în fond a cauzei fapt de natură a mă prejudicia deoarece mă lipsește de un grad de jurisdicție. Astfel instanța nu a analizat actele doveditoare ale dreptului de proprietate invocate de pârâtă în susținerea afirmației că autorul său M. D. ar fi avut în proprietate imobile situate în . nr. 116 și 116 bis (înscrisurile intitulate „buletinul clădirii" pentru nr. 116 și 116 bis, înscrisul intitulat „foaie de date pentru cartea funciară" a imobilului din C., . nr. 116, înscrisurile administrate ca probe în dosarul nr._ al Tribunalului D. a cărui atașare a fost încuviințată de instanța de apel etc).
Instanța de apel în mod greșit i-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize în faza apelului sau în subsidiar de completare a expertizei efectuate la fond cu o motivare generică. Aceasta în condițiile în care în considerente reține fără nici un fundament că atât terenurile care au fost restituite prin Dispoziția_/2006 cât și terenurile restituite prin Dispoziția_/2006 fac parte din „vechiul amplasament al terenului ce a aparținut autorului pârâtei F., chiar dacă nu a fost expropriat în anul 1962 ci 1964".
2. Argumente pentru teza subsidiară:
A) Dispoziția_/2006 este afectată de nulitate absolută, deoarece autorul pârâtei F., numitul M. D. nu a avut în proprietate suprafața de teren individualizată (în anexele decretelor de expropriere) în C., . nr. 116 și nr. 116B.
Astfel, se observă că pârâtei F. C. i s-au emis în calitate de moștenitoare a tatălui său M. D. de către P. C. două dispoziții de restituire parțială în natură a terenurilor situate în C., . nr. 116 și 116B.
Această situație este expusă exact în ultimul parag. a pag a VI-a a considerentelor hotărârii pronunțată în apel în care se arată în esență că au fost 2 exproprieri succesive: într-o primă etapă lui M. D. i s-a expropriat prin D. 810/1962 suprafața de 4445 m.p. figurând în Brazda lui N. nr. 116 iar într-o a doua etapă prin D, 165/1964 M. D. apare ca fiind expropriat cu suprafața de 3178 m.p. în . nr. 116B. Prin dispoziția nr. 1083/2006 i s-a restituit în natură suprafața de 1019 m.p. iar prin dispoziția nr._/2006 i s-au restituit în natură 1717 m.p., cu acordare de despăgubiri pentru diferențele de teren.
In dosarul nr. 2396/2006 pârâta a formulat contestație împotriva Dispoziție nr._/2006 (aceeași dispoziție care face și obiectul cauzei pendinte) contestație care a fost soluționată irevocabil prin decizia 2064 din 04.03.2011 pronunțată de ICCJ. în această cauză chiar prin motivele de recurs formulate de pârâta din cauza pendinte s-a susținut că „unitatea deținătoare a inversat amplasamentele terenurilor solicitate, pentru notificarea nr, 231/2002 raportându-se la elementele de individualizare a terenului în suprafața de 3128 m.p.".
În esență, F. C. solicita o mărire a suprafeței de teren restituite în natură.
In susținerea motivului de recurs privind nelegalitatea Dispoziției nr._/2006 cu argumentul că M. D. nu a avut calitatea de proprietar al terenului a învederat următoarele:
M. D., tatăl pârâtei, s-a căsătorit la 23.01.1932 cu Z. I.. în ce privește regimul bunurilor, veți observa că acesta este al separațiilor de patrimonii dată fiind data încheierii căsătoriei. In înscrisul intitulat „Foaie de date pentru cartea funciară" a imobilului situat în C., . nr. 116 eliberat de Direcția Cărților Funciare și a Cadastrului Funciar la cererea pârâtei adresată Direcției Județene a Arhivelor D. a Arhivelor Naționale se observă că imobilul cu adresa menționată figurează ca fiind în proprietatea lui M. I., născută Z., că a dobândit imobilul prin moștenire de la tatăl său, I. Z., decedat în 1928, care la rândul său îl dobândise printr-un act autentic individualizat sub număr de autentificare la Tribunalul D.. Se observă din cuprinsul acestui înscris că M. D. a completat fișa privind înregistrarea imobilului pe numele soției sale, M. I. „în calitate de soț". Imobilul este individualizat ca suprafață a terenului -5785 mp având două părți distincte - curte și grădină - și este înregistrat ca atare în Registrul proprietăților imobiliare.
Din înscrisurile intitulate „Buletinul clădirii" pentru imobilele din . nr. 116 și 116 bis întocmite la 15.12.1948 se observă că la numărul 116 bis este menționat ca proprietar Z. E. având ca tată pe I. și mamă T., că are calitatea de profesoară. Suprafața totală a terenului este menționată ca fiind 2752 mp și se menționează că locuiește în imobil iar pe ultima filă este expusă schița corpului de clădire.
Pentru imobilul din . nr. 116 apare D. M. în calitate de tutore (nu se spune al cui tutore dar este de presupus că al soției). La rubrica „Cine este proprietarul clădirii" fila nr. 3 este menționat „Moșt. I.D. M." iar la rubrica „numele capului familiei" este menționat D. M. și este schițat corpul de clădire care se află pe terenul în suprafață de 1865 mp. Din ansamblul înscrisului se observă că dreptul de proprietate este înscris cu titlul de moștenire în favoarea I. D. M. (născută Z.).
D. M. și I. M. nu au avut copii. Potrivit legii în vigoare la momentul decesului I. M., D. M. nu avea vreun drept cu privire la averea soției sale. Cu certitudine, el nu avea vreun drept de moștenire cu privire la patrimoniul fostei sale soacre, Z. T.. Pârâta este născută din a doua căsătorie a tatălui ei. Veți observa că încă din prima expertiză efectuată la cererea pârâtei F. C. în propriul său dosar nr._ că individualizarea terenului a fost făcută prin prisma certificatelor nr. 1036/2003 și nr. 6818/1998 emise de Direcția Arhivelor Naționale. In cuprinsul acestor două certificate nu sunt trecute vecinătăți, însă expertul trece vecinătăți care nu sunt conforme nici cel puțin la anexele la decretele de expropriere. Cu titlu de exemplu, veți observa la pct. C din raportul de expertiză întocmit de expert D. D. că terenul considerat proprietatea lui M. D. este menționat ca având vecinătate „la vest - propr. Z. T. și T. I.". Se observă însă că, în lista anexă a decretului de expropriere care cuprinde numerele factoriale în ordinea exproprierii, T. I. apare la numărul factorial 102, urmează M. D. și apoi Z. T.. Cu alte cuvinte, din această enumerare rezultă că M. D. era încadrat la est și la vest de Z. T. și respectiv T. I.. în completarea la raportul de expertiză în același dosar nr._ se arată în pagina a Il-a ultimul paragraf că „în tabelele anexă la decretele de expropriere cât și pe plan, la adresa din . nr. 116 (116 B) apare și numita Z. T. cu teren intercalat între suprafețele deținute de M. D. și care făcea parte din aceeași familie și gospodărie, conform precizărilor reclamantei". în realitate, prin dispoziția nr._/2006 pârâtei i s-a restituit în natură teren care nu a aparținut autorului său, M. D., ci fostei soacre a tatălui său și fostei sale soții.
A învederat în sprijinul acestei afirmații că din cuprinsul înscrisurilor menționate anterior, coroborate cu mențiunile din actele de stare civilă rezultă că M. D. nu a avut calitatea de proprietar. In acest context invocăm dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora „în absența unor probe contrare, existența și după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. In speță, în concret, mențiunile din anexele la decretele de expropriere în care nu se face niciun fel de trimitere la titlul în baza căruia persoana individualizată în anexă a fost expropriată, au o forță juridică inferioară înscrisurilor care emană din Buletinele clădirilor și din Foaia de date pentru cartea funciară, rezultând că s-a făcut proba contrară cerută de lege, așa încât Dispoziția Primarului nr._ din 27.09.2006 este un act nelegal, afectat de nulitate absolută prin prisma textului invocat. Cu atât mai mult din înscrisuri rezultă lipsa dreptului de proprietate dacă analiza înscrisurilor se face prin prisma dreptului comun. Aceasta deoarece, subscrisa am invocat în susținerea acțiunii mele dispoziții din dreptul comun care în materia proprietății cuprind norme mai restrictive. Dovada dreptului de proprietate cu privire la teren în dreptul comun se face prin acte autentice, fie ele translative, constitutive sau declarative. Pe scurt, în speță, ultimul proprietar înscris în Registrul de transcripțiuni de la Tribunalul D. a fost M. I. (născută Z.) care a dobândit cu titlu de moștenire imobilul de la tatăl său, Z. I..
B). Chiar și în ipoteza în care mențiunile cuprinse în decretele de expropriere ar fi considerate ca având forță juridică superioară celor invocate de subscrisa, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii deoarece terenul care se află sub construcțiile proprietatea subscrisei nu a aparținut numitului M. D..
Cu privire la această problemă, greșit instanța de apel a apreciat că acest teren a făcut obiectul decretului de expropriere din anul 1962 și că, în contextul în care notificarea soluționată prin Dispoziția nr._/2006 viza teren expropriat în anul 1964, această inversare nu ar avea niciun fel de repercursiune. In realitate, nu este vorba de o inversare, ci de faptul că terenul de sub construcțiile proprietatea subscrisei nu face parte nici din suprafața expropriată în anul 1962, nici din suprafața expropriată în anul 1964 pe numele M. D.. Din coroborarea mențiunilor din decretele de expropriere cu planul de amplasament se observă că, în anul 1962 au fost expropriate numai terenuri iar în anul 1964 terenuri și construcții. Veți observa că în planul de amplasament Z. I. este intercalată de M. D.. Experții au absolutizat această configurare a planului de amplasament care nu se coroborează cu mențiunile din anexele la decretul de expropriere în sensul că: în anexa la decretul nr. 810/1962 apare M. D. în . nr. 116 cu suprafața de 4445 mp, iar Z. T. la nr. 116B cu suprafața de 665 mp. în raportul de expertiză la care se raportează instanța de apel suprafața de 4445 m.p. este configurată exclusiv prin raportare la planul de amplasament fiind „împărțită" de expert în două suprafețe distincte de 3780 mp și respectiv 665 mp, intercalând proprietatea Z. T. (deși în anexele la decret suprafața e compactă). In anexele la decretul nr. 165/1964 figurează M. D. cu 3178 mp în . nr. 116B, iar Z. T. în . nr. 116 cu 885 mp. In anexa la acest decret M. D. apare ca având și construcții de 111 mp, iar Z. T. nu. Aceste mențiuni nu se coroborează cu numerele factoriale deoarece, se observă că nr, 116B din decretul nr. 165/1964 nu vine în continuarea numărului 116B individualizat pe numele Z. T. în decretul nr- 810/1962, Instanța de apel refuză să facă o determinare concretă a amplasamentului terenului cu care a figurat M. D. prin coroborarea mențiunilor din anexele la decretele de expropriere cu planul de amplasament. Această determinare a configurației este absolut necesară și acest lucru nu înseamnă că se depășește cadrul procesual. Instanța de apel a achiesat la acest punct de vedere al pârâtei în sensul că s-ar depăși cadrul procesual dacă s-ar identifica ca și configurație toate terenurile cu care a figurat M. D. în ambele decrete de expropriere, prin delimitare față de terenul cu care a figurat Z. T. în aceleași decrete de expropriere.
Ca atare, instanța de apel nu a lămurit pe deplin problema configurației terenurilor, ci a dat preferință susținerii pârâtei care, în esență, cu privire la această chestiune este în sensul că ar fi vorba de o simplă inversare a identificării terenurilor menționate în cele două decrete de expropriere cu modalitatea în care s-a făcut ulterior restituirea în natură. Cu atât mai mult era necesară completarea raportului de expertiză cu cât și în expertiza la care face trimitere instanța de apel întocmită de expert G. M. se arată că: „există suprapunere între terenurile pe care sunt dispuse spațiile comerciale ale S.C. S. C. S.R.L. și terenul retrocedat pârâtei F. C. V., astfel: cu spațiul comercial l...din care cu terenul ce a aparținut autoarei Z. T. cu 29 mp..,". Din cuprinsul acestor mențiuni și a altor asemănătoare se observă că expertul a plecat de la presupunerea că pârâta F. are doi autori, atât pe M. D., cât și pe Z. T. și ca atare nu au fost foarte stricți în privința stabilirii configurației și nici nu au dat vreo explicație în privința neconcordanțelor dintre anexele la decretele de expropriere și planul de amplasament.
Chiar și în ipoteza în care s-ar face dovada că terenul de sub construcțiile proprietatea subscrisei ar fi figurat în totalitate pe numele autorului pârâtei și totuși instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, deoarece trebuia să verifice dacă și în ce măsură imobilul putea face obiectul restituirii. Astfel, în această ipoteză este evident că, fiind vorba de un imobil expropriat, imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu, așa încât sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 11 alin. 3 din aceeași lege. In legătură cu această problemă, instanța de apel greșit apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 cu motivarea că „restituirea terenului către pârâtă s-a făcut pe vechiul amplasament al terenului.,.". In realitate, potrivit Legii nr. 10/2001, nu este suficientă identificarea vechiului amplasament, ci mai este necesar a se verifica în cazul în speță, raportat la fiecare expropriere în parte, dacă și în ce măsură la momentul restituirii în natură a fost sau nu respectat „caracterul de utilitate publică" (din considerentele deciziei nr. 2064/2011 al ICCJ). Se observă din considerentele acestei decizii că instanța a statuat cu valoare de principiu, echivalentă unei probleme de drept dezlegate, că verificarea posibilității de restituire în natură se face prin prisma art. 11 alin. 4 în sensul că: „In cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întregul imobil".
Din considerentele aceleiași decizii a ICCJ rezultă că posibilitatea restituirii în natură a terenului nu se raportează „la evaluarea individuală a caracterul de utilitate publică al amenajării destinate a deservit nevoile comunității din zonă" (pag. 4 parag. 6).
În aceeași decizie (pag 5 parag. 5 și 6) ICCJ reține: „Este lipsită de relevanță împrejurarea invocată de către recurentă anume că unitatea deținătoare stabilind măsurile reparatorii pentru reclamantă, nu a fost consecventă, restituind în natură porțiuni din aceeași piață agro-alimentară din care a refuzat restituirea suprafețelor în litigiu.
Instanța de judecată nu a fost investită cu cercetarea legalității restituirii în natură de către unitatea deținătoare a unor suprafețe din incinta pieței.
In acest dosar însă instanța este investită cu cercetarea legalității restituirii în natură a unei suprafețe de teren care face parte din „spațiul pieței înseși" apartenență care a fost stabilită neechivoc în fiecare expertiză și necontestată de părți.
Instanța de apel ignoră aceste criterii legale prin prisma cărora se verifică posibilitatea restituirii în natură și reține fară nici o justificare (în absența oricărei probe) că clădirile proprietatea subscrisei au fost edificate după 01.01.1990 și ca atare terenul este restituibil în natură.
În prim rând, așa cum a arătat ,cu sau fără chioșcuri terenul face parte din „spațiul pieței înseși" prevalând caracterul de utilitate publică, iar în al doilea rând veți observa că partea principală a construcției este edificată înainte de 1990 fiind extinsă și modernizată în anul 2002. în forma sa inițială chioșcul a aparținut fostului AGROCOOP devenit SAC Agroindustriala și s-a recunoscut proprietatea subscrisei asupra chioșcului în forma sa inițială prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. 173/F/1999. Subscrisa preluând folosința acestui bun edificat înainte de 1990 și mai apoi înscriind în cartea funciară dreptul de folosință și cu privire la terenul de sub construcție.
C) Instanța de apel a interpretat greșit legea în privința stabilirii forței juridice a deciziei nr. 2064/2011 a ICCJ. In pag. 7 parag. 2 instanța de apel „are în vedere că această dispoziție a făcut obiectul analizei unei instanței judecătorești în privința calității de persoană îndreptățită a pârâtei F. ...". în realitate prin această hotărâre judecătorească s-a analizat în limita cadrului procesual dacă se mai poate restitui în natură și o altă suprafață decât aceea menționată în Dispoziția nr._/2006. Reținerea instanței de apel ar fi fost corectă dacă emitentul Dispoziției_/2006 sau vreun terț contesta legalitatea Dispoziției nr._/2006 în sensul fie al diminuării suprafeței fie al lipsei îndreptățirii. Cu o astfel de acțiune nu a fost investită instanța în acel dosar ci în acest dosar. Dealtfel, potrivit jurisprudenței ICCJ emitentul dispoziției de restituire nu poate invoca el însuși nelegalitatea dispoziției.
Instanța de apel reține că decizia 2064/2011 a ICCJ „totuși ea are valoarea unui înscris autentic". Această valoare probantă de înscris autentic o are orice hotărâre judecătorească irevocabilă însă nu-i mai puțin adevărat că acest efect al unei hotărâri judecătorești este dat constant în orice tratat de procedură civilă prin raportare la „constatările personale ale judecătorilor" în sensul că hotărârea face dovadă până la înscrierea în fals în ce privește aceste constatări personale.
Interpretarea dată de instanța de apel este generică, abstractă și fară suport legal.
Intimata-pârâtă F. C. V. a formulat și depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, punctând că primul motiv de recurs este inadmisibil prin prisma dispozițiilor art. 312 alin. 6 ind. 1 Cod proc. civ., nefondat fiind și cel de-al doilea capăt de cerere, nulitatea Dispoziției nr._/2006 fiind invocată pentru prima dată în recurs, iar dispoziția în discuție a făcut obiectul și controlul de legalitate a prefectului.
La termenul de judecată din data de 12.12.2014, intimata-pârâtă F. C. V. a invocat excepția nulității cererii de recurs deoarece recurenta nu a invocat nici un motiv de recurs care privește nelegalitatea deciziei civile dintre cele prevăzute de art. 304 Cod proc.civ. Examinând cu prioritate această excepție potrivit art. 137 Cod proc. civ., Curtea o apreciază neîntemeiată, urmând a o respinge ca atare pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispozitiilor art. 3022 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie sa cuprinda sub sanctiunea nulitatii dezvoltarea motivelor de fapt si de drept pe care se întemeiaza, cu raportare stricta si limitativa la cazurile de modificare sau casare prevazute de art. 304 C. proc. civ.
În cuprinsul cererii de recurs se regasesc critici propriu-zise la adresa deciziei, prin raportare la solutia pronunțată si la argumentele folosite de instanta in fundamentarea acesteia, iar succesiunea de fapte si afirmatii din cuprinsul cererii de recurs care se referă la necercetarea fondului cauzei pentru că instanța nu a analizat înscrisurile relevante în soluționarea pricinii și a motivat generic soluția de respingere a cererii pentru efectuarea unei noi expertise, și la aplicarea gresita a legii este structurata din punct de vedere juridic, susținerile putând fi incadrate in cazurile de modificare prevazute de art.304 pct.7 și pct.9 C.pr.civ., in limita carora se poate exercita controlul judiciar in recurs.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse încadrate în art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale incidente speței, Curtea, constată următoarele:
Primul motiv de recurs care se referă la faptul că instanța nu a analizat înscrisurile relevante în soluționarea pricinii, iar neanalizarea acestor înscrisuri echivalează cu o necercetare în fond a cauzei, motiv prev. de art.304 pct.7 Cod procedură civilă, este nefondat.
Din considerentele deciziei recurate reiese că instanța de apel a analizat în detaliu cererea, precum și toate motivele de apel, făcând trimitere la probele care au stat la baza soluției pronunțate, a avut în vedere ,,expertiza intocmită in fata instantei de fond de catre exp. G. M., opiniile expertilor asistenți incuviintati in cauza, înscrisurile ce au stat la baza emiterii dispoziției nr._/2006 ( filele 194-201 dosarul de fond vol.I), precum si din actele dosarului nr._ al Tribunalului D., atașat in faza apelului, si raportul de expertiza întocmit de expertul D. D. in acest ultim dosar”.
În ceea ce privește susținerea că instanța nu a analizat actele doveditoare ale dreptului de proprietate ale autorului M. D. cu privire la imobile situate în . nr. 116 și 116 bis, înscrisurile intitulate „buletinul clădirii" pentru nr. 116 și 116 bis, înscrisul intitulat „foaie de date pentru cartea funciară" a imobilului din C., . nr. 116, Curtea constată că aceste înscrisuri au fost administrate ca probe în dosarul nr._ al Tribunalului D., a cărui atașare a fost încuviințată de instanța de apel, iar hotărârea pronunțată în acest dosar, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către ICCJ prin decizia nr.2064/_ , are trăsăturile unui înscris autentic și prin urmare, în prezenta cauză, recurenta putea să prezinte acte cu aceeași valoare probatorie, prin care să combată aspectele reținute prin hotărârea judecătorească, respectiv că dreptul de proprietate asupra terenului menționat în dispoziția nr._/2006 a aparținut autorului M. D. și cu privire la calitatea de persoană îndreptățită a intimatei, iar nu să reanalizeze probele administrate într-un alt dosar.
Curtea constată că prin motivele de nulitate invocate, recurenta contestatoare, doar în mod formal se comportă ca un terț, în raport de decizia contestată, iar în realitate nu invocă motive de nulitate absolută a dispoziției, ci apărări ce au fost avute în vedere la pronunțarea celeilalte sentințe.
Referitor la susținerea că instanța de apel a respins cu o motivare generică cererea pentru efectuarea unei noi expertize, Curtea constată că este nefondată, deoarece, în încheierea din data de 12 03 2014, a arătat considerentele pentru care o astfel de probă nu este utilă cauzei, apreciind că nu se impune efectuarea unei noi expertize, față de înscrisurile și probele efectuate în fața instanței de fond, față de motivele de apel și dosarele atașate în fața instanței de apel…”.
În raport de dispozițiile art.295 alin.2 codul de procedură civilă de la 1856, instanța de apel este în drept să aprecieze asupra necesității efectuării unei noi expertize, iar în cazul în care constată că nu este utilă cauzei poate respinge o astfel de cerere.
Suplimentar, Curtea reține că în cauza de față s-au efectuat mai multe expertize în cauză de-a lungul celor două cicluri procesuale, care au avut drept obiectiv identificarea și individualizarea amplasamentului terenului ce a aparținut autorului intimate, recurenta reclamantă ., având și expert asistent pe C. V., astfel că efectuarea unei noi expertize în același scop nu era utilă cauzei.
Criticile invocate de recurenta reclamantă privind concluziile care reies din analizarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei privind amplasamentul terenului, persoana îndreptățită vizează aprecierea probelor și stabilirea situației de fapt ,aspecte ce nu se înscriu în criticile de nelegalitate, astfel cum sunt prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 304 pct. 1 – 9 din Codul de procedură civilă, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, motive prevăzute expres și limitativ de lege, pentru promovarea recursului.
Prin urmare, eventualele motive de netemeinicie a hotărârilor, care vizează stabilirea unei anumite situații de fapt, ca rezultat a modului de apreciere și interpretare a probelor administrate în cauză, sau alte aprecieri ale instanței, lăsate la îndemâna judecătorului, de către legiuitor, nu constituie motive de recurs, în sensul prevăzut de art. 304 Cod procedură civilă, și, ca atare, nu pot fi suspuse examinării de către instanța de recurs.
Aceasta înseamnă că instanța de recurs este competentă să verifice numai în ce măsură au fost corect aplicate dispozițiile de drept material, la situația de fapt stabilită prin hotărârile supuse recursului, și, de asemenea, respectarea dispozițiilor cu caracter procedural invocate de părți, precum și, din oficiu, motivele de nelegalitate de ordine publică, în condițiile prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
În cauză, urmare a aprecierii și interpretării probatoriului administrat în dosar, prima instanță a reținut o anumită situație de fapt, ce a fost apreciată ca fiind corect stabilită, de către instanța de apel.
Ultimul motiv de recurs privește interpretarea greșită a legii, raportat la stabilirea forței juridice a deciziei nr. 2064/2011. Cu toate că se recunoaște valoarea probantă a acesteia de înscris autentic, se invocă la modul abstract că hotărârea face dovada până la înscrierea în fals referitor la constatările personale ale judecătorului.
Ori, înscrisul autentic se bucură de prezumție de validitate, astfel încât cel care îl folosește este scutit de orice dovadă, proba contrară revenindu-i celui care îl contestă.
Totodată, codul civil consacră opozabilitatea erga omnes a celor constatate prin înscrisul autentic, prevăzând în art. 1173 al. 1 că înscrisul autentic are deplină credință în privința oricărei alte persoane despre dispozițiile pe care le constată.
Pentru terți, actul juridic reprezintă un simplu fapt juridic, împotriva căruia ar putea face dovada contrară, dar numai pe calea căilor de atac care permit o statuare asupra temeiniciei, respectiv o interpretare a probelor, iar nu pe calea recursului, care este limitat de disp. art. 304 cpc la critici ce vizează exclusiv nelegalitatea.
De asemenea, înscrierea în fals se face cu privire la mențiuni care sunt rezultatul constatărilor proprii ale judecătorului, precum ca exemplu: data înscrisului autentic sau depunerea unor înscrisuri, iar nu cu privire la interpretarea unor probe.
Motivele de nulitate invocate de către reclamantă, prin acțiunea ce a fost înregistrată la data de 09 10 2008 vizau de fapt problema dacă construcțiile existente pe teren sunt sau nu autorizate, sunt sau nu comerciale, neîndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară cu o scurtă referire la neindeplinirea condiției de proprietar – fără alte dezvoltări în acest sens -, numărul notificării, faptul că reclamanta deține un spațiu comercial în cadrul terenului ce face obiectul dispoziției.
Ori, în căile de atac nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, nefiind posibil să se modifice elementele de la prima instanță și nici să se formuleze cereri noi sau se adauge motive noi de nulitate.
Astfel, disp. art. 294 și 316 cpc prevăd că în apel, ca și în recurs nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face cereri noi.
Ori, motivele de recurs cuprind o suplinire nepermisă în ceea ce privește motivele de nulitate invocate în fața primei instanțe, în condițiile în care modificarea de acțiune se poate face numai în fața primei instanțe.
În concluzie, potrivit disp. art. 312 cpc, cum nu sunt invocate motive de recurs de natură a conduce la casarea sau modificarea deciziei contestate în prezenta speță, recursul va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea constată că nu a fost dovedită efectuarea acestora, deoarece intimata nu a depus documente din care să rezulte cheltuielile efectuate, astfel că instanța va respinge cererea formulată de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata F. C. V..
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă .împotriva deciziei civile nr. 157/26.03.2014, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte F. C. V. și P. M. C. – Instituția Primarului, având ca obiect Legea 10/2001.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 Decembrie 2014.
Președinte, I. M. | Judecător M. M. | Judecător, S. A. C. |
Grefier, A. Golașu |
Red. AC
Tehnored. A.G./ 16 01 2015
Jud. fond: M. M.
Jud. apel: M.E. N. și R.L. Z.
| ← Anulare act. Decizia nr. 462/2015. Curtea de Apel CRAIOVA | Strămutare. Decizia nr. 17/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
