Validare poprire. Decizia nr. 9849/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9849/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 18-10-2012 în dosarul nr. 9849/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9849
Ședința publică de la 18 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. B.
Judecător C. S.
Judecător G. I.
Grefier A. C.
x.x.x.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul debitor S. C. Județean de Urgență C. împotriva deciziei civile nr. 152 din 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata creditoare O. C. și terțul poprit T. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că prin serviciul registratură a fost depusă de către intimata terț poprit Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. întâmpinare, înregistrată sub nr._ din 16.10.2012 și că prin motivele de recurs și prin întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, luând act de cererile privind judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă a apreciat cauza în stare de soluționare și a luat în examinare recursul de față.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 11 octombrie 2011 creditoarea O. C. în contradictoriu cu debitorul S. C. Județean de Urgență C. și terțul poprit T. C. a formulat cerere de validare a popririi prin care a solicitat obligarea terțului poprit la plata sumei de_,94 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că prin titlul executoriu debitorul îi datorează suma de_,94 lei și cheltuieli de judecată.
Creditoarea a mai arătat că a fost emisă somația nr. 464/E/2010 din data de 2.02.2011 ce i-a fost comunicată la data de 23 septembrie 2011.
La data de 1 noiembrie 2011 debitorul a înaintat la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
La solicitarea instanței a fost atașată copia conformă cu originalul, a dosarului de executare nr. 464/E/2010 al B.E.J. T.-N. și Terpovici.
Prin sentința civilă nr._/12.12.2011, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._, a fost admisă cererea formulată de creditoarea O. C. în contradictoriu cu debitorul S. C. Județean de Urgență C. și terțul poprit T. C..
A fost validată poprirea înființată prin adresa emisă la data de 19.09.2011 de B. T. N. și Terpovici în dosarul de executare nr. 464/E/2010 asupra conturilor debitorului, în mâinile terțului poprit T. C. și obligă terțul poprit să achite creditorului sumele datorate de debitor, în limita creanței de_,94 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 460 c.pr.civ,,dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi,inclusiv în cazul în care,în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit,creditorul,debitorul sau organul de executare,în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă,poate sesiza instanța de executare,în vederea validării popririi. Instanța va cita creditorul urmăritor,debitorul și terțul poprit și,dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului,va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului,în limita creanței,suma datorată debitorului,iar în caz contrar ,va hotărî desființarea popririi(…)Dacă sumele sunt datorate periodic,poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență,cât și pentru cele care vor fi scadente,în viitor,validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.”
În cauză ,titlul executoriu îl constituie sentința nr.0107/15.01/2009 a Tribunalului D. și Decizia nr. 3155/18.05.2009 a Curții de Apel C..
Prin sentința nr.0107/15.01.2009 Tribunalul D. a dispus ca debitorul să plătească creditoarei O. C. diferența dintre drepturile salariale cuvenite potrivit salarizării în unitățile sanitare clinice pentru perioada 1 decembrie 2006-31 martie 2008 și salariile efectiv plătite în această perioadă și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei și a fost obligat debitorul la despăgubiri reprezentând contravaloarea tichetelor de masă de care ar fi trebuit să beneficieze creditoarea potrivit numărului de zile lucrate lunar pentru perioada 1 decembrie_09,dar nu mai mult de 20 de tichete lunar.
Curtea de Apel prin decizia nr. 3155/18 mai 2009 a respins recursul formulat împotriva sentinței menționate.
Prin cererea formulată,creditoarea a solicitat validarea adresei de înființare a popririi emise de B. Asociați T. N. și Terpovici la data de 19.09.2011,pentru suma de_,94 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale și a tichetelor de masă cuvenite creditoarei conform titlului executoriu menționat .
Prin adresa nr._/29.09.2011 terțul poprit a precizat că a restituit în original dosarul de executare,cu motivarea că executarea are ca obiect drepturi de natură salarială, câștigate prin hotărâri judecătorești iar potrivit OUG 71/2009,executarea este suspendată.
Instanța a reținut că motivul invocat de terțul poprit este neîntemeiat pentru următoarele motive:
Prin neexecutarea obligației de plată a debitului ,creditoarei i s-a creat un prejudiciu.
Creditoarea este îndreptățită la recuperarea creanței,iar neexecutarea la termen a acestei obligații este condamnată și în practica CEDO(cauza Petro contra României).
Astfel, refuzul autorităților de a aloca sumele necesare plății debitului constituie o atingere adusă dreptului creditoarei ce decurge din art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție.
Instanța a apreciat că dispozițiile OUG 71/2009 favorizează statul în raporturi de drept privat,acolo unde statul trebuie să se găsească pe poziții de egalitate cu orice altă persoană fizică sau juridică. Un debitor nu poate invoca lipsa fondurilor,putând fi urmărit silit inclusiv asupra locuinței, în cazul persoanei fizice ,sau până la . cazul persoanei juridice.
Față de cele menționate și având în vedere că între aplicarea ordonanței invocate și dispozițiile Convenției și ale jurisprudenței CEDO instanța este obligată să dea relevanță celor din urmă,conform art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României,instanța a admis cererea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel debitorul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, debitorul a arătat că actul de înființare a popririi este nelegal, având în vedere că acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar devenite executorii până Ia 31 decembrie 2010, se realizează astfel:în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Hotărârea judecătorească având ca obiect acordarea drepturilor de natură salarială a devenit executorie până la data de 31 decembrie 2011, iar creditorul a obținut această hotărâre în calitate de angajat al contestatorului, fiind astfel îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera suspendarea procedurii de executare.
În aceste condiții actul de înființarea popririi încalcă prevederile O.U.G. Nr.71/2009, modificată, banii urmând a se plăti în mod gradual în trei ani consecutivi.
Debitorul a menționat că O.U.G.71/2009 este în concordanță cu prevederile art. 1 din Protocolul nr.1 la CEDO.
Tribunalul D. – Secția I Civilă prin decizia civilă nr. 152 din 29 martie 2012 a respins apelul.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Dispozițiile OG 71/2009 invocate de apelanta, care limitează dreptul creditorului de a urmări silit bunurile aflate in patrimoniul instituției publice in raport de procedura instituita de aceasta ordonanța, inculca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 par 1 din CEDO din perspectiva interpretării in acest sens date in mod constant in jurisprudența Curtii.
Astfel, potrivit acestei jurisprudențe, executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunța, trebuie considerata ca făcând parte din proces, deoarece dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitiva - in sensul de executorie - si obligatorie sa rămână fără efect in detrimentul uneia dintre părți.
In acest context trebuie subliniat ca in numeroase cauze, dintre care reamintim S. c. Romaniei, Metaxas c. Greciei, Karahalios contra G., Curtea a statuat ca nu este oportun sa ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obținut o creanța contra statului, sa recurgă la procedura executării silite pentru a obține satisfacție.
Și în cauza C. c. României, Curtea a arătat că ar fi excesiv să pretinzi unui reclamant care a obținut o hotărâre judecătorească definitivă contra Statului, să intenteze din nou acțiuni contra autorității cu scopul de a obține executarea obligației în cauză.
Hotărârea data in cauza Hornsby c. Greciei stabilește, pe de o parte, ca dreptul la un proces echitabil nu acoperă procedura numai pana la pronunțarea unei hotărâri, ci pana la executarea acesteia, iar pe de alta parte instituie obligația statului si a administrației de a se “plia” unei hotărâri pronunțate contra lor. Curtea a subliniat faptul ca administrația constituie un element al statului, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecința, daca administrația refuza sau omite sa execute o hotărâre judecătoreasca ori întârzie in executarea acesteia, garanțiile art. 6 din CEDO de care a beneficiat justițiabilul in fata instanțelor își pierd orice rațiune de a fi.
În cauza Oneryildiz c. Turciei,în care, după ce menționează că reclamantul dobândise dreptul la o despăgubire, care nu fusese plătită, Curtea face trimitere la principiul stabilit în hotărârea Hornsby c. Greciei, arătând că preeminența dreptului implică obligația statului sau unei autorități publice de a se plia unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva lor, fără a aștepta o procedură de executare silită.
De asemenea, in hotărârea Sacaleanu împotriva României, Curtea a avut in vedere aceleași principii care impun obligația statului, administrației, de a executa hotărârea pronunțata împotriva sa chiar si in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este in cauza OG nr. 22/2002.
Mai tranșant, in cauza Bourdov c. Rusiei ,Curtea a stabilit ca o autoritate a statului nu ar putea invoca lipsa resurselor pentru a onora o datorie rezultata dintr-o hotărâre judecătoreasca. Reclamantul nu trebuie sa fie in imposibilitate de a beneficia de rezultatul favorabil al unei proceduri care sa afecteze însăși substanța dreptului, din cauza dificultăților financiare ale statului .
Si in cauzele Scordino vs. Italia, Moroko vs. Rusia, Curtea a arătat ca un justițiabil ce a câștigat un proces împotriva statului poate avea obligația de a lua câteva masuri procedurale pentru a-si vedea executata hotărârea favorabila, fie in mod voluntar, fie printr-o procedura de executare silita. In consecința, nu este nerezonabil ca autoritățile sa ceara reclamantului sa înfățișeze documente suplimentare cum ar fi coordonatele bancare, pentru a permite sau a grăbi executarea hotărârii. Cerința cooperării reclamantului nu trebuie, totuși, sa depășească strictul necesar si, in orice caz, nu eliberează autoritățile de obligația lor in baza Convenției de a lua masurile corespunzătoare, din timp, din proprie inițiativa, pe baza informației disponibile, pentru a onora hotărârea judecătoreasca pronunțata împotriva statului. De aceea, Curtea considera ca sarcina de a asigura executarea unei hotărâri judecătorești împotriva statului revine in primul rând autoritarilor de stat începând din momentul în care hotărârea respectiva devine definitiva si executorie.
Curtea a statuat că obligația statului de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive si executorii într-un interval rezonabil și de a executa din oficiu . hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa si de a crea un remediu efectiv in caz contrar, se opun invocării de către stat a lipsei de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Revine statelor obligația de a-si organiza sistemul legal . încât autoritățile să își poată îndeplini obligația lor în această privință.
Prin urmare, potrivit acestei interpretări posibilitatea invocării de către instituția publica debitoare a termenului de 6 luni pentru a face demersurile necesare de a-si îndeplini obligația de plata (iar nu pentru a o îndeplini), precum si a lipsei fondurilor necesare efectuării plătii, reprezintă prevederi incompatibile cu principiile statuate in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, enunțate anterior.
In acest sens, trebuie menționat, de asemenea, ca in toate cauzele vizând Fondul Proprietatea - din care cea mai relevanta este Hotărârea pilot M. A. - s-a reținut in sarcina Statului R. obligația de a asigura executarea hotărârilor judecătorești dispuse împotriva sa si s-a statuat ca o neexecutare a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus obligarea Statului R. la plata unor sume de bani către particulari, pe o perioada de mai mulți ani lipsește de substanța însuși dreptul recunoscut prin hotărâre si constituie o încălcare atât a art. 1 Protocolul 1 cat si a art. 6 Convenție.
Fondul Proprietatea a fost creat in vedere plătii despăgubirilor in bani sau prin acțiuni a foștilor proprietari in favoarea cărora s-a recunoscut un drept de creanța fata de Statul R.. Faptul ca el nu este operațional a constituit motiv de condamnare la CEDO in multiple hotărâri, in toate reținându-se ca neplata sumelor de bani la care particularii au fost îndreptățiți prin hotărâri judecătorești constituie o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de art. 1 Protocolul 1 Convenție, cat si o încălcare a dreptului la un proces echitabil, prin prisma faptului ca statul nu si-a îndeplinit obligația pozitiva de a executa voluntar obligațiile stabilite in sarcina sa.
Situația eșalonării plătii creanțelor recunoscute in favoarea creditorilor bugetari este similara cu situația beneficiarilor dreptului la despăgubire din Fondul "Proprietatea", aplicându-li-se același tip de raționament juridic.
Având in vedere disp. art. 20 alin 2 din Constituția României care indica modul de soluționare a unui anumit conflict intre dispozițiile Convenției, ca tratat privitor la drepturile omului la care România este parte si reglementările interne, in sensul ca au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, precum si faptul ca normele cuprinse in convenție si in protocoalele sale adiționale alcătuiesc, împreuna cu jurispudența organelor sale, un . se aplica direct de către judecătorul național investit cu soluționarea cauzei, nici Curtea Constituționala si nici Înalta Curte de Casație si Justiție neavând competenta legala de a stabili cu valoare de principiu concordanta unei prevederi din dreptul național cu o prevedere din dreptul internațional obligatorie pentru România, sancțiunea aplicabila . este deci aceea a inaplicabilității normei interne contrare Convenției pentru raportul juridic concret si situația conflictuala supusa examinării.
Înalta Curte de Casație si Justiție, prin Decizia data in RIL cu nr. 1/2012, a stabilit de asemenea ca, deși s-au pronunțat decizii de constituționalitate cu caracter general vizând aceste norme, revine completului de judecata care judeca fiecare speța in parte sa stabilească concordanta aplicabilității normelor CEDO cu prevederile OG 71/2009 cu modificări:
"Așadar, controlul obiectiv, in abstracto, realizat de Curtea Constituțională în ceea ce privește convenționalitatea normelor în discuție nu exclude posibilitatea instanțelor judecătorești de drept comun de a efectua o analiză nemijlocită, directă, de compatibilitate a respectivelor dispoziții cu cele ale Convenției, în raport cu situația particulară fiecărei spețe, ca obiect al încălcării reclamate în fiecare litigiu, tocmai pentru a se verifica in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților.
În acest sens, este util a se observa că, dacă se are în vedere că un titlu executoriu este posibil să fi fost obținut cu 3 ani înainte de anul 2009 (pentru a nu fi prescrisă executarea, conform art. 6 din Decretul nr. 167/1958, act normativ în vigoare la data constituirii titlurilor), s-ar putea ajunge și la situația în care executarea integrală a unei creanțe stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă ar avea loc în decursul a 10 ani (2006-2016), marjă obiectivă în care s-ar înscrie multitudinea situațiilor de fapt ale fiecărei spețe (marjă subiectivă).
Nu este lipsit de interes a se observa că prin Recomandarea (2003) 16, Comitetul Miniștrilor statelor membre din cadrul Consiliului Europei a stabilit o . principii directoare în vederea punerii în executare a deciziilor administrative și jurisdicționale în domeniul dreptului administrativ. În partea referitoare la executarea de către autorități a obligațiilor la care au fost condamnate ca urmare a acestor decizii, Comitetul Miniștrilor invită statele membre să asigure la nivel național un sistem în care autoritățile să fie în măsură să execute într-un termen rezonabil hotărârile pronunțate, iar în caz de neexecutare trebuie prevăzută o procedură adecvată pentru a obține executarea deciziei, în principal prin prevederea posibilității popririi sau a amendării debitorului.
Totodată, prin Rezoluția 1787 (2011), Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a invitat România să trateze cu prioritate problema neexecutării hotărârilor judecătorești, apreciind această chestiune drept una dintre deficiențele naționale majore și sistemice, aspect dovedit de numărul mare de hotărâri de condamnare pronunțate de Curtea Europeană.
De aceea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că numai pe baza evaluării nemijlocite, directe, de către instanțe, în raport cu circumstanțele fiecărei spețe, se poate stabili compatibilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2010, cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului și cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, însă analiza în concret a acestei compatibilități nu poate fi realizată pe calea recursului în interesul legii"
In speța dedusa judecații, Tribunalul a constatat ca hotărârea ce constituie titlul executoriu a dobândit acest caracter la data de 18.05.2009, ca pana in prezent a trecut o perioada ce depășește termenul de 3 ani ce constituie potrivit art. 3 coroborat cu art. 7 Decretul 167/1958 termen de prescripție a executării silite si ca, pana a i se da posibilitatea creditoarei sa-si recupereze sumele datorate acesteia de către debitoare, integral, vor trece 7 ani.
In contextul in care termenul de 3 ani este considerat de lege un termen excesiv de lung pentru a efectua demersuri de a obține executarea silita in materie de creanțe, depășirea sa de către creditor fiind sancționata cu pierderea dreptului de a obține executarea silita a creanței, Tribunalul a constatat ca nu este posibil ca, exclusiv in materia debitorilor bugetari, acest termen de 3 ani sa fie considerat un termen rezonabil, sau chiar scurt, iar plata creanței sa se întindă pe o perioada de 7 ani.
Având in vedere, deci, criteriile legale – care sunt aplicabile cu caracter de generalitate tuturor debitorilor -, Tribunalul a constatat ca, prin aplicarea in speța a prevederilor OG 71/2009 cu modificări s-ar aduce atingere substanței dreptului de proprietate a creditoarei, precum si dreptului sau de a obține executarea silita a unei hotărâri judecătorești, fiind încălcate, astfel, atât art. 1 Protocolul 1 si art. 6 CEDO.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs debitorul S. C. Județean de Urgență C., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului debitorul arată că, creditoarea este fosta salariată a unității, își desfășura activitatea în cadrul cabinetului școlar, unitate care în prezent se află în subordinea Consiliului Local al Municipiului C. - Serviciul Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicină Dentară;
- urmare O.M.S. nr.820/30.06.2001 și adresei Direcției de Sănătate Publică D., începând cu data de 01.07.2009 finanțarea pentru personalul din cadrul cabinetelor medicale școlare și grădinițe nu se mai face către unitățile sanitare ci către bugetul local, aceștia fiind preluați de către Consiliul Local al Municipiului C. -Serviciul Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicină Dentară. De asemenea a învederează faptul că "tichetele de masă" sunt cuprinse la articolul bugetar 10.02.01, "Titlul I Cheltuieli de Personal" acestea se încadrează în prevederile OUG 71/2009 urmând a se executa eșalonat începând cu anul 2012. În cazul instituțiilor publice, plățile se fac pe bază de buget de venituri și cheltuieli si C. de Execuție pe Sursa și Articol Bugetar, conform legislației in vigoare ( OMF nr.1954/2005 la titlul" cheltuieli de personal " . articol 10.02 "cheltuieli salariale în natură " și ca urmare consideră că fac obiectul OUG 71/2009) și nu conform dispoz. Codului Fiscal ( Legea 571/2003).
Unitatea a întreprins următoarele demersuri:
- a înaintat noului angajator, prin adresa nr.8954/09.03.2010 situația cu personalul preluat de Consiliul Local al Municipiului C. - Serviciu - Public Creșe, Cabinete Medicale și de Medicină Dentară, precum și hotărârile judecătorești.
- a comunicat Direcției de Sănătate Publica D. situația sumelor prevăzute prin hotărârile judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (în conformitate cu dispoz. Lg. nr.230/05.12.2011 pentru aprobarea OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar devenite executorii până la 31.12.2011 urmează a se executa eșalonat începând cu anul 2012 după o procedură de executare astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu, b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu, c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu, e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu ).
Referitor la constituționalitatea prevederilor OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate, prin deciziile nr.188/02.03.2010, 877/06.07.2010, 1107/23.09.2010.
În ceea ce privește respectarea tratatelor la care România este parte, a precizat că dispoz. OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare, sunt în concordanță cu prev. art.1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, referitoare la condițiile în care statul poate impune restricții ale dreptului de proprietate în interes public. Măsura de eșalonare a plații este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proportionalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere - executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, termenul de plată este rezonabil, devalorizarea monetară fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plății.
In acest sens a invocat și jurisprudența CEDO (Hotărârea pronunțată în cauza Bramarescu împotriva României, publicată în MO nr. 414/2000), care trebuie să fie avută în vedere și de către instanțele romanești chemate să aprecieze legalitatea măsurii suspendării dispuse prin OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare. Această ordonanță cu modificările și completările ulterioare, reprezintă reglementări speciale, cu aplicabilitate în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care se acordă anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar și nu aduc atingere dreptului de a cere indeplinirea obligației de plată.
Aceste acte normative prevăd tocmai faptul că banii se vor plăti, în mod gradual, în 5 ani consecutivi. Măsura eșalonării plății este prevăzută de lege, urmărește un scop legitim și păstrează un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere executarea eșalonată a hotărârilor judecătorești în cauză, iar tranșele de efectuare a plăților sunt precis determinate, devalorizarea monetara fiind acoperită prin reactualizarea sumei cu indicele de inflație la data plații.
A precizat de asemenea recurenta faptul că potrivit dispoz. art. 17 din Legea nr. 146/1997 S. C. Județean de Urgență C. fiind instituție publică este scutită de plata taxei judiciare de timbru aferentă acțiunilor, cererilor, căilor de atac pe care le promovează.
A solicitat admiterea recursului, în sensul respectării OUG 71/2009 precum și aplicarea dispoz. art.242 (2) Cod procedură Civilă.
Recursul este fondat.
Criticile recurentului privind greșita interpretare a principiilor jurisprudenței CEDO sunt fondate, dispozițiile dreptului intern în materia executării creanțelor împotriva statului nefiind contrare dispozițiilor din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Articolul 6 al Convenției garantează oricărei persoane dreptul ca o instanță să judece orice contestație privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Dreptul de a obține executarea unei hotărâri judecătorești este parte a procesului civil și este garantat oricărei persoane prin art. 6 din Convenție ( CEDO, Cauza Ulger c. Turciei,_/02, hot. din 26 iunie 2007, M. și D. c. României ,_/00).
Dreptul de acces la justiție nu este însă un drept absolut, fiind recunoscute limitări ale acestuia, în anumite condiții.
Instanța europeană recunoaște că statele au o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii pentru a permite sistemului lor judiciar să răspundă exigențelor art. 6 ( cauza Ashingdane c. Regatului Unit, 28 mai 1985), atâta vreme cât limitările impuse nu ating chiar substanța dreptului. Limitarea dreptului de acces la instanță este permisă dacă are un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
În speță, instituția debitoare nu a refuzat executarea silită, însă s-a făcut aplicarea actului normativ care dă posibilitatea de a se plăti creanța eșalonat, la anumite intervale de timp. O astfel de normă juridică reprezintă o ingerință a statului în dreptul creditorului de a obține executarea silită și finalizarea procesului civil, dar este o ingerință care are un scop legitim, acela de a proteja bugetul de stat într-o perioadă critică, și este rezonabil proporțională cu scopul urmărit.
Caracterul proporțional al limitării dreptului creditoarei de a obține executarea hotărârii judecătorești rezultă din faptul că OUG 71/2009, modificată prin OUG nr.45/19 mai 2010, nu neagă dreptul la executare, ci doar stabilește modul în care creanța se va realiza, cu o întârziere rezonabilă, apreciată ca atare și de instanța europeană în cauza Vasyl Petrovych Krapynytskly împotriva Ucrainei, având în vedere că titlul executoriu a fost obținut în anul 2009. Măsura eșalonării plății este proporțională cu scopul urmărit, deoarece creditorul a beneficiat de drepturile salariale care constituie un bun, titlul executoriu privind doar anumite restanțe, diferențe salariale datorate de angajator pentru o perioadă anterioară, rezultate din aplicarea greșită a unor prevederi legale. În al doilea rând, obligația efectuării plății din titlul executoriu nu a fost stinsă, prin voința legiuitorului, ci doar amânată pentru o perioadă rezonabilă de timp iar creditorul va beneficia la data executării efective de actualizarea creanței cu indicele prețurilor de consum.
Prin norma de drept internă nu se aduce atingere nici dreptului reclamantei de proprietate, garantat de art. 1 din Protocolul adițional nr. 1, deoarece alineatul 2 al articolului conferă dreptul statului de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general. Expunerea de motive la adoptarea Ordonanței relevă situația financiară dificilă a statului și argumentează eșalonarea plăților prin necesitatea protejării interesului general, astfel că sunt incidente dispozițiile convenției europene. În plus, dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului constituit de creanța împotriva statului nu este negat, nu îi este atinsă substanța, așa încât sentința ce reprezintă titlu executoriu nu rămâne inoperantă.
În concluzie, instanța apreciază că OUG nr. 71/2009 nu contravine Convenției Europene pentru Drepturile Omului; astfel fiind și întrucât prin această ordonanță de urgență a fost amânată și eșalonată executarea hotărârilor judecătorești care au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar (categorie în care se încadrează și titlul executoriu al intimatei), Curtea apreciază că soluția care se impunea a fi adoptată în cauză, era cea de respingere a cererii de validare.
Referitor la jurisprudența Curții Europene pentru Drepturile Omului, invocată de instanța de apel, Curtea apreciază că nu este determinantă în soluționarea cauzei. Circumstanțele concrete care au fost avute în vedere de instanța europeană pentru drepturile omului în cauza Bourdov contra Rusiei, atunci când a reținut că au fost încălcate prevederile Convenției, diferă sub multe aspecte față de elementele concrete ale speței de față.
Asupra conformității OUG 71/2009 cu normele constituționale s-a pronunțat Curtea Constituțională prin mai multe decizii. Astfel, prin Decizia 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 237 din 14 aprilie 2010 s-a statuat că actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-și executa creanța. Faptul că acesta își execută creanța într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătorești, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. S-a arătat că executarea eșalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănești nu este interzisă în niciun mod de Convenție.
Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă și executorie constituie un bun în sensul art.1 din Protocolul nr. 1; neexecutarea plății într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca și faptul că lipsa de lichidități nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul, prin adoptarea ordonanței de urgență criticate, nu neagă existența și întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătorești și nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenției, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituție, în condițiile unei crize financiare accentuate.
Nu se poate susține inaplicabilitatea ordonanței deoarece sumele de bani din titlul executoriu cu privire la care s-a dispus amânarea plății nu ar constitui drepturi de natură salarială. Astfel, noțiunea de „drepturi de natură salarială” este mai cuprinzătoare, sub aspect juridic, decât noțiunea de salariu și include toate acele drepturi de care se bucură un salariat în virtutea contactului său de muncă. Nu are relevanță pentru definirea noțiunii modul de impozitare al anumitor sume de bani ce sunt acordate de angajator sau resursele din care acestea se plătesc, ci faptul că plata se face în aprecierea calității de salariat, în absența acesteia nefiind posibilă acordarea anumitor drepturi materiale, indiferent dacă acestea constau în sume de bani sau servicii.
Apreciind că decizia atacată este nelegală, fiind incident motivul de nelegalitate prev. sensul art. 304 punct 9 cod procedură civilă, recursul se va admite, se va modifica decizia din apel în sensul admiterii apelului.
Conform art. 296 cod procedură civilă se va schimba sentința și se va respinge cererea de validare a popririi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul debitor S. C. Județean de Urgență C. împotriva deciziei civile nr. 152 din 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul D. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata creditoare O. C. și terțul poprit T. C..
Modifică decizia în sensul că admite apelul.
Schimbă sentința și respinge cererea de validare poprire.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Octombrie 2012
Președinte, E. B. | Judecător, C. S. | Judecător, G. I. |
Grefier, A. C. |
Red.jud.E.B.
Jud.apel A.E.G./D.O.
Jud.fond M.M.
3 ex/A.G./ 16.11.2012
| ← Cereri. Decizia nr. 9382/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Uzucapiune. Decizia nr. 501/2015. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
