Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9104/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9104/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 28-09-2012 în dosarul nr. 9104/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9104
Ședința publică de la 28 Septembrie 2012
Completul constituit din:
Președinte: S. A. C.
Judecător: M. M.
Judecător: I. M.
Grefier: A. Golașu
M. Public – P. de pe lângă Curtea de Apel C. este reprezentat de domnul procuror V. N..
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta P. O. împotriva sentinței civile nr. 870/23.05.2012, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. O., având ca obiect despăgubiri în baza Legii 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă P. O., lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului și modificarea sentinței criticate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și motivată.
M. Public – P. de pe lângă Curtea de Apel C. prin procuror V. N. pune concluzii de respingere a recursului și de menținere a hotărârii recurate ca temeinică și legală.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față,
P. sentința recurată, Tribunalul O. a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta P. O. în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin M. Finanțelor P. București – DGFP O.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea dedusa judecății reclamanta P. O. a solicitat obligarea pârâtului S. R. la plata sumei de 200.000 euro (sau echivalentul în lei a acestei sume) reprezentând prejudiciul (daune morale) suferit ca urmare a faptului că autorul său, T. M., a fost condamnat în baza art. 209 din vechiul cod penal pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, iar potrivit art. 2 coroborat cu art. 5 din Legea 221/2009, i se cuvin despăgubiri.
P. Decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, dispoz. art.5 alin.1 din Legea nr. 221/2009 care stabileau un drept la despăgubiri pentru persoanele condamnate și moștenitorii acestora, și pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată, au fost declarate neconstituționale, astfel că instanța trebuie să aibă în vedere art. 31 alin. 1 din Legea 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție potrivit cărora, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept. La data soluționării cererii de față termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, astfel că cererea este lipsită de temei juridic.
În condițiile stabilite de art. 31 alin.1 și 3 din Legea 47/1992 și art.147 alin.4 din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Caracterul obligatoriuopozabil tuturoral deciziilor Curții Constituționale, prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, implică antrenarea răspunderii juridice în cazul nerespectării acestor decizii, răspundere similară cu aceea a nerespectării unei legi adoptate de către Parlament sau a unei ordonanțe emise de Guvern, care decurge din caracterul imperativ al dispozițiilor art.1 alin.(3) din Constituție, potrivit cu care România este stat de drept. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.
De altfel prin Decizia în interesul Legii nr.12/19.09.2011 pronunțată de ÎCCJ, s-a statuat că declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 a avut drept consecință atât încetarea efectelor juridice ale acestora, cât și imposibilitatea de a le invoca drept temei juridic în cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Constatând această situație de fapt, Tribunalul a reținut că cererea reclamantei născută din dispozițiile normei invocate mai sus nu poate fi primită, atâta timp cât legiuitorul nu a modificat sau completat dispozițiile art. 5 ce a fost declarat neconstituțional, situație ce impune respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Împotriva aceste sentințe în termen legal a declarat recurs reclamanta P. O., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare a arătat că tatălui său i s-a încălcat dreptul protejate de art. 6, 5, 13, 14, 17 și 18 din CEDO, Protocolul nr. 7 la această convenție, art. 3.
Susține că dat fiind că legiuitorul nu a suplinit cu o altă reglementare textul art. 5 alin. 1 din Legea 221/2009 declarat neconstituțional, conform dispozițiilor deciziei Curții Constituționale nr. 186/1999, instanțele de judecată pot aplica în mod direct normele Constituției României.
Așa fiind, urmează a se constata că prin condamnările suferite și executarea acestora, precum și internarea într-o colonie de muncă a autorului său s-au încălcat dispozițiile art. 21 și 22 din Constituția României, revizuită.
Susține de asemenea că aplicarea dispozițiilor Deciziilor nr. 1354, 1358 și 1360 din 21.10.2010 ale Curții Constituționale în cauza de față creează o discriminare în raport de cei aflați în situații obiectiv identice, dar care s-au bucurat de repararea prejudiciului moral suferit prin hotărâri pronunțate anterior publicării acestora.
Ca atare, consideră recurenta că cererea introductivă este admisibilă și solicită admiterea ei așa cum a fost formulată și motivată.
Recursul este nefondat.
Prevederile art. 5 alin. 1 lit. „a” din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358/21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea Constituțională. Astfel fiind în conformitate cu art. 147 alin. 1 din Constituție aceste dispoziții legale și-au încetat efectele întrucât în interval de 45 zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, Parlamentul nu a pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției.
În raport de dispozițiile art. 31 alin. 1 și 3 din Legea nr.47/1992, decizia care a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.
Decizia este general obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.
Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplicau dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale. Instanța judecătorească aplică direct dispozițiile Constituției de care depinde soluționarea procesului, sau alte prevederi legale, în măsura în care pot fi incidente în cauză.
Este de precizat că nu se poate susține că prin adoptarea art. 5 alin.(1) litera a din Legea nr. 221/2009, reclamanta are o „speranță legitimă” la acordarea despăgubirilor (pentru a fi incidente prevederile art. 1 din Primul protocol la CEDO) deoarece la data promovării acțiunii ,07 03 2012,aceste dispoziții erau declarate neconstituționale
Întrucât această dispoziție legală și-a încetat efectele ca urmare a exercitării controlului de constituționalitate (iar nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc), nu este încălcat nici art. 6 alin.1 din CEDO; această formă de control a legii este reglementată de legislația internă încă din 1992, fiind deci previzibil pentru cei care apelează la justiție aspectul că prevederile legale pe care își fundamentează cererile pot fi desființate, în măsura în care contravin Constituției.
În lipsa reglementărilor din art. 5 lit.a din Legea nr. 221/2009 dreptul recurentei de a fi despăgubită pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării autorului nu poate fi reținut.
Despăgubirile solicitate au caracter reparatoriu, pentru prejudicii create prin aplicarea unor acte cu caracter normativ adoptate de fostul regim totalitar care a guvernat în România în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Dreptul statului de a reglementa măsuri reparatorii pentru prejudiciile morale sau materiale produse unor categorii variate de persoane în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 prin adoptarea și aplicarea unor acte cu caracter normativ este unul suveran. Acest drept al statului a fost statuat și de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Reglementarea acestor măsuri reprezintă o recunoaștere a caracterului abuziv a unor acte adoptate și aplicate de fostul regim. În aplicarea actelor normative prin care au fost reglementate măsuri reparatorii instanțele au obligația de a respecta întocmai prevederile acestora.
În temeiul art. 312 Cod proc. civilă, având în vedere toate aceste considerente, Curtea, va respinge ca nefondat recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P. O. împotriva sentinței civile nr. 870/23.05.2012, pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. prin M. Finanțelor P. reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor P. O., având ca obiect despăgubiri în baza Legii 221/2009.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 Septembrie 2012.
Președinte, S. A. C. | Judecător, M. M. | Judecător, I. M. |
Grefier, A. G. |
Red. MM/23 10 2012
Tehnored. A.G. 03 octombrie 2012
Jud. fond: M. I. S.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 23/2012. Curtea de Apel CRAIOVA | Legea 10/2001. Decizia nr. 9501/2012. Curtea de Apel CRAIOVA → |
|---|
