Legea 10/2001. Decizia nr. 9501/2012. Curtea de Apel CRAIOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9501/2012 pronunțată de Curtea de Apel CRAIOVA la data de 10-10-2012 în dosarul nr. 9501/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 9501
Ședința publică de la 10 Octombrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Judecător M. P.-P.
Judecător E. S.
Grefier V. R.
x.x.x
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de I. P. împotriva deciziei civile nr. 5787 din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._/63/2011, în contradictoriu cu intimatul I. de M. L. – C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat C.G., pentru intimatul I. de M. L. – C.., lipsind contestatoarea I. P..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat că prezenta contestație în anulare este motivată, este timbrată, dosarul nr._/63/2011, în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 5787/2012 împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare, este atașat la dosarul cauzei, după care, apreciind cauza în stare de soluționare, instanța a acordat cuvântul asupra contestației în anulare:
Avocat C. G., pentru intimatul I. de M. L. – C., a depus la dosar împuternicirea avocațială și a solicitat respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată, motivele invocate de contestatoare neîncadrându-se în dispozițiile legale.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința civilă nr.444 din 25.11.2011, pronunțată de Tribunalul D. în dosar nr._/63/2011, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta I. P., în contradictoriu cu pârâtul I. de M. L. C..
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 25.10.2001, reclamanta P. I. a formulat o notificare adresată pârâtului I. de M. L. C., notificare înregistrată sub nr. 788/N/2001 la B.E.J. I. C.-C., solicitând restituirea în natură a imobilului situat în C., .. 18, județul D., imobil compus din teren în suprafață de 1480 m.p. și construcție cu subsol, parter și etaj.
Se arăta în notificare că imobilul a aparținut părinților săi, V. L. și V. C., fiind dobândit de aceștia prin actul de vânzare-cumpărare din 13 ianuarie 1941, iar în baza Legii nr. 351/3 mai 1945 imobilul a fost preluat de stat fără titlu.
Notificarea nr.788/N/2001 formulată direct către persoana juridică deținătoare a imobilul, respectiv I. de M. L. C., a fost soluționată prin dispoziția nr. 52/22 noiembrie 2002, emisă de directorul din acel moment al institutului, conf. univ. dr. G. I.-L., dispunându-se respingerea cererii de restituire în natură a imobilului și înaintarea dispoziției către Prefectura D. cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești (eventual titluri de valoare), la valoarea estimată de solicitant de 14._ lei ROL.
Tribunalul a mai reținut că reclamanta a înaintat aceeași notificare, având același obiect, deci privind același imobil, și către Primăria mun. C., astfel că la B.E.J. I. C.-C. s-a înregistrat notificarea în cauză și sub nr.787/N/2001 din 25.10.2001. Reclamanta a apreciat că actul înregistrat sub nr.787/N/2001 reprezintă o altă notificare, drept pentru care a formulat acțiunea de față prin care a solicitat obligarea pârâtului să soluționeze pretinsa notificare nr. 787/N/2001.
S-a mai observat că, prin dispoziția nr.4257/26.02.2003 emisă de Primarul mun. C., s-a dispus înaintarea spre competentă soluționare către I. de M. L. C., în calitate de persoană juridică deținătoare, a notificării nr. 787/N/2001.
Persoana juridică deținătoare a imobilului revendicat de reclamantă în temeiul Legii nr.10/2001 a soluționat deja notificarea formulată de persoana îndreptățită, fiind emisă în acest sens dispoziția nr.52/22.11.2002, astfel că nu mai poate fi obligată să soluționeze a doua oară aceeași notificare (cerere) formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
Pentru a aprecia astfel, instanța a reținut că, în cauză, nu este vorba de două notificări diferite, ci de una singură care însă a fost înaintată către două persoane juridice diferite, autoritatea publică locală și I.M.L. C., probabil datorită faptului că reclamanta nu a cunoscut exact regimul juridic al imobilului, respectiv nu a cunoscut în posesia sau în proprietatea cui se afla în acel moment imobilul revendicat.
Din interpretarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr.10/2001 (în forma actuală), rezultă că persoana îndreptățită poate formula o singură notificare pentru același imobil, căreia, în mod logic, trebuie să i se dea o singură rezolvare, iar împotriva soluției se poate formula contestație la tribunal potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Numai în situația în care reclamanta solicita restituirea mai multor imobile diferite, se putea discuta de mai multe notificări, câte una pentru fiecare imobil conform art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, ceea ce nu este cazul în speță.
În consecință, văzând că pârâtul și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, soluționând notificarea reclamantei, tribunalul a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentința a declarat apel reclamanta I. P., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, instanța de fond interpretând greșit actul juridic dedus judecății și respingând acțiunea pe motiv că notificarea 787/N/2001 are același conținut cu notificarea 788/N/2001 care a fost respinsă de IML (decizia de respingere a notificării 788/N/2001 nefiindu-i comunicată niciodată), interpretare absurdă și în contradicție cu Legea nr.10/2001 care arată că toate notificările trebuie soluționate prin emiterea unei dispoziții a primarului sau a unei decizii a instituției deținătoare.
Reclamanta a considerat că din punct de vedere legal, IML are obligația de a emite o decizie prin care să soluționeze notificarea 787/N/2001, apreciind că prin soluționarea notificării 788/N/2001, IML nu s-a pronunțat și asupra notificării 787/N/2001. Sunt două notificări, cu numere diferite, îndreptate către două instituții diferite și din punct de vedere legal, are dreptul la soluționarea și a notificării787/N/2001.
Instanța, din oficiu, a pus în discuție recalificarea căii de atac în raport de dispozițiile art.XII din Legea nr.202/2010 coroborat cu art. XXVI din aceeași lege, potrivit cărora „hotărârea tribunalului în litigiile întemeiate pe prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 sunt supuse recursului, care este de competența curții de apel” și, a calificat calea de atac ca fiind recurs.
Prin decizia civilă nr.5787 din 02 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._/63/2011, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a motivat următoarele:
Potrivit art.21 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (în redactarea inițială a acesteia) persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
Din interpretarea prevederilor legale menționate rezultă că persoană îndreptățită la restituire potrivit legii avea obligația de a formula câte o notificare pentru fiecare imobil solicitat.
În speță, recurenta reclamantă, în calitate de persoană îndreptățită a formulat notificare pentru imobilul deținut de intimată. Având incertitudini sub aspectul calității intimatei de unitate deținătoare, recurenta a trimis un exemplar după notificare și la Primăria C., unde, în mod firesc notificarea a fost înregistrată. Înregistrarea aceleiași notificări la două instituții diferite nu duce la concluzia că ne aflăm în situația a două notificări în sensul legii 10/2001, câtă vreme bunul solicitat a fost unul și același.
Notificarea primită de intimata pârâtă a fost soluționată de aceasta, prin dispoziția nr. 52/22.11.2002. Astfel fiind, în momentul în care aceeași notificare, adresată Primăriei C., a fost înaintată intimatei pârâte, în mod corect aceasta, constatând identitatea de obiect dintre notificarea soluționată prin dispoziția nr. 52/2002 și cea înaintată de Primăria C., a refuzat să se considere învestită cu soluționarea notificării. Notificarea despre care face vorbire recurenta reclamantă în acțiune nu este o notificare distinctă în sensul art. 21 (în prezent art 22) din Legea nr. 10/2001, ci este un alt exemplar al notificării adresată intimatei pârâte și soluționată de aceasta.
Împotriva deciziei Curții de Apel C. a formulat contestație în anulare I. P., solicitând admiterea cererii și anularea deciziei nr.5787/02.05.2012 și reluarea judecății.
În motivarea contestației în anulare a arătat că în soluționarea recursului, dezlegarea este rezultatul unei greșeli materiale care conduce și la o încălcare a art.1 din protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la încălcarea dreptului constituțional și european de a primi un răspuns la fiecare cerere.
Astfel, s-a arătat că instanța de recurs a comis o greșeală materială, prin aceea că a apreciat că reclamanta nun are dreptul de a primi un răspuns la Notificarea nr.787/N/2001, deși prin declinarea competenței Primăria C. a înaintat notificarea spre competentă soluționare Institutului de M. L. C., care a depus la dosar adresa prin care reclamanta arată că este de acord cu acordarea de despăgubiri bănești conform Dispoziției nr.52/2002 emisă de IML C..
Deși în cuprinsul Dispoziției nr.52/2002 s-a menționat expres faptul că dosarul urmează a fi înaintat Prefecturii D. pentru acordarea de despăgubiri, dosarul nu a fost înaintat către această instituție și nici până la această dată nu a primit nici un fel de despăgubiri.
În raport de eroarea materială grav săvârșită de instanța de recurs, a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei atacate, rejudecarea recursului cu obligarea pârâtei la emiterea unei decizii motivate, prin care să soluționeze Notificarea nr.787/N/2001.
În drept și-a întemeiat cerere pe dispozițiile art.318 cod procedură civilă.
Contestatoarea a depus la dosar dispoziția nr.52/2002 emisă de IML C., referatul nr._ și procesul verbal privind starea de fapt a imobilului, nr._, cererea contestatoarei adresată intimatei, cu nr.173/20.02.2003, dovada că acțiunea sa împotriva Statului Român a fost înregistrată la CEDO sub nr._/12/27.06.2012 și adresa nr.2380 /01.10.2012, emisă de Instituția Prefectului jud.D..
Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.318 c.pr.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Primul motiv prevăzut de art. 318 cod procedură civilă are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unor soluții greșite.
Este vorba deci de acea greșeală pe care o comite instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Sunt greșeli materiale, în sensul art. 318 cod procedură civilă, respingerea unui recurs ca tardiv, în raport de data înregistrării la instanță deși din plicul atașat la dosar rezultă că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal înăuntrul termenului de recurs; pronunțarea asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată etc.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare și nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretarea unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, întrucât altfel s-ar da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe de modul în care a apreciat probele și a stabilit raporturile dintre părți, încălcându-se dispozițiile legale privind gradele de jurisdicție existente în legislației română.
De altfel, reglementarea contestației în anulare în dreptul intern, ce are natura unei căi extraordinare de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, art.317,318c.pr.civ., este în acord cu constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului, în sensul că, în considerarea prezumției de validitate, de care se bucură o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, și a securității raporturilor juridice, desființarea unei astfel de hotărâri, prin intermediul unei contestații în anulare, poate fi justificată numai de circumstanțe excepționale, situații numite de Curte „defecte fundamentale” (exemplu: Hotărârea CEDO în cauza M. vs. România).
În speță, greșeala materială invocată de către contestatoare, care a considerat că instanța de recurs a apreciat că reclamanta nu are dreptul de a primi un răspuns la Notificarea nr.787/N/2001, nu reprezintă o eroare materială în sensul art.318 teza I cod procedură civilă, ci eventual o eroare de apreciere a probatoriului administrat sau a dispozițiilor legale incidente în cauză și care nu atrage aplicarea dispozițiilor art.318 teza I cod procedură civilă.
De fapt, instanța de recurs nici nu a apreciat că reclamanta nu are dreptul de a primi răspuns la Notificarea nr.787/N/2001, așa cum interpretează contestatoarea, ci a reținut că notificarea primită de intimata pârâtă a fost soluționată de aceasta, prin dispoziția nr. 52/22.11.2002. Astfel fiind, în momentul în care aceeași notificare, adresată Primăriei C., a fost înaintată intimatei pârâte, în mod corect aceasta, constatând identitatea de obiect dintre notificarea soluționată prin dispoziția nr. 52/2002 și cea înaintată de Primăria C., a refuzat să se considere învestită cu soluționarea notificării. Notificarea despre care face vorbire recurenta reclamantă în acțiune nu este o notificare distinctă în sensul art. 21 (în prezent art 22) din Legea nr. 10/2001, ci este un alt exemplar al notificării adresată intimatei pârâte și soluționată de aceasta.
În aceste condiții se reține că nu sunt incidente dispozițiile art.318 teza I cod procedură civilă, din punct de vedere al erorii materiale, și nici dispozițiile art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, se apreciază că au fost respectate și dispozițiile art.6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, în cadrul soluționării cauzei contestatoarei fiindu-i respectate toate garanțiile impuse de dispozițiile legale menționate.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 318 – 320 cod procedură civilă contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea I. P. împotriva deciziei civile nr. 5787 din 2 mai 2012, pronunțată de Curtea de Apel C., în dosar nr._/63/2011, în contradictoriu cu intimatul I. de M. L. – C..
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Octombrie 2012.
Președinte, M. M. | Judecător, M. P.-P. | Judecător, E. S. |
Grefier, V. R. |
Tehn.MC/2 ex.
Data red.-19.10.2012
j.rec.P.B.
C.T.
M.P.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9104/2012. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 9555/2012. Curtea de... → |
|---|
