Obligaţie de a face. Decizia nr. 883/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 883/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 3173/189/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 883/2014
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier I. P.
S-a luat spre examinare cererea de recurs formulată de către Ț. M. M. împotriva deciziei civile nr. 175 din 5.09.2013 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._, intimat fiind Ț. V. D., având ca obiect obligație de a face - ordin de protecție – perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, procuror C. I., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: dosarul este la al doilea termen; pricina a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea perimării.
Instanța, având în vedere că judecata pricinii s-a suspendat la data de 22.11.2013, cauza rămânând în nelucrare mai mult de șase luni de zile, invocă din oficiu excepția perimării recursului și acordă cuvântul părților cu privire la aceasta.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, procuror C. I., arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea excepției perimării.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 1645/10-07-2013, Judecătoria Bârlad a respins cererea pentru emiterea ordinului de protecție formulată de reclamanta Ț. M. M. în contradictoriu cu pârâtul Ț. V. D., ca neîntemeiată.
A obligat reclamanta Ț. M. M. să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei, din care, onorariu avocat din oficiu de 200 lei va fi plătit Baroului V. din Fondurile Ministerului Justiției și a Libertăților Cetățenești.
A obligat reclamanta Ț. M. M. să ramburseze pârâtului Ț. V. D. suma de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
A respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.
Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută, instanța a constatat că cererea pentru emitere a ordinului de protecție a reclamantei este neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
Ordinul de protecție reprezintă un instrument complex care să poată fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura, de îndată, expunerea la tratamentele agresive a victimelor violenței în familie. Scopul acestuia îl reprezintă înlăturarea unui pericol iminent la care victima poate fi expusă și care poate genera situații de comitere împotriva sa a unor infracțiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viață.
Ordinul de protecție se poate emite dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) să se constate comiterea de acte de violență, care, conform art. 4 din Legea nr. 217/2003 poate fi, verbală (adresarea printr-un limbaj brutal), psihologică (provocarea unei stări de temere de suferință psihică, de tensiune, etc.), fizică (vătămare a integrității corporale ori a sănătății prin lovire, îmbrâncire, trântire, etc.), sexuală (agresiune sexuală), economică (interzicerea activității profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existență primară), socială (izolarea de familie), spirituală.
b) actele de violență să fie de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei, pericolul să fie iminent;
c) actele să fie de violență în familie (Legea nr. 217/2003 are în vedere prevenirea și combaterea violenței în familie), în sensul că este comis de un membru de familie al victimei, în accepțiunea extinsă oferită de art. 5 din Legea nr. 217/2003.
Cu privire la luarea măsurii de evacuare a pârâtului din locuința comună, solicitate prin cererea introductivă tipizată, instanța a constatat că, reclamanta, nu a mai insistat în solicitarea acesteia.
Cu privire la luarea măsurii privind păstrarea distanței de 50-100 m față de reclamantă și față de imobilul situat în Tutova, jud. V., în raport de ansamblul probelor administrate în fața instanței, a rezultat că nu este îndeplinită una din condițiile cumulative ce ar putea justifica emiterea ordinului de protecție solicitat de reclamantă, respectiv nu a fost dovedită starea de pericol iminent în care s-ar afla reclamanta.
Probele administrate în cauză dovedesc că între părți există o stare conflictuală, începută după pronunțarea sentinței de divorț, în care, au fost prezente actele de violență care au justificat emiterea ordinului de protecție a reclamantei potrivit Sentința civilă 3877 de la 19.12.2012.
Starea conflictuală dintre părți s-a menținut după emiterea ordinului de protecție și este determinată de disputa cu privire la exercițiul autorității părintești a minorilor, menținerea legăturilor personale a minorilor cu tatăl său, îndeplinirea obligației de întreținere de către pârât, în natură, astfel cum s-a stabilit prin sentința de divorț.
În vederea soluționării cererii pentru emiterea ordinului de protecție, trebuie făcută o distincție între starea conflictuală dintre părți, imposibilitatea acestora de a găsi o soluție de rezolvare a acestor situații și starea de pericol iminent în care s-ar afla reclamanta ca urmare a violențelor exercitate de pârât și care, trebuie dovedit în cauză.
Cu privire la incidentul din data de 26.12.2012, cât și cel din data de 08.01.2013 (cu ocazia organizării pomenirii), instanța constată că, existența și desfășurarea acestora a fost relatată de către reclamantă, prin plângerea penală înregistrată cu nr. 546 209 din 21.01.2013 (419/P/2013), în curs de soluționare și prin răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 2). Martorii nu făcut vorbire despre aceste două incidente. Nu există o soluție pronunțată de organele de cercetare cu privire la faptele reclamate.
Referitor la incidentul din data de 03.01.2013, petrecut în spațiul din ., acesta face obiectul dosarului penal înregistrat cu nr. 113/P/2013, finalizat în acest moment, cu soluția de neîncepere a urmăririi penale față de pârâtul Ț. V. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 Cod penal raportat la art. 27 indice 8 din legea 25/2012 privind modificarea și completarea Legii 217/2003.
Împrejurările incidentului au fost stabilite de organele de cercetare penală și confirmate de procuror. Astfel, în urma analizării înregistrărilor efectuate de camera de supraveghere video din intersecția Bld. Republicii - ..T., CD înregistrat sub nr._/16.01.2013, a rezultat că pârâtul, ajungând în dreptul ușii de acces în magazin, este pus în situația de a fi față în față cu fosta soție, are un scurt schimb de replici cu aceasta, cât și cu persoanele care o însoțeau, după care s-a îndepărtat de magazin la distanță. În urma apelului părții vătămate la fața locului s-a deplasat un echipaj de jandarmi care i-au solicitat lui Ț. V. D. să se apropie, acesta a refuzat, motivând existența ordinului de protecție, după care a plecat. S-a mai reținut, că în urma cercetărilor s-a evidențiat că reclamanta era conștientă de o eventuală confruntare cu fostul soț, pregătindu-se în acest sens, deoarece în momentul în care autoturismul pârâtului a trecut pe stradă, a sunat la S.N.U.A.U. 112, solicitând intervenția la fața locului a unui echipaj de poliție și afirmând că fostul soț se îndreaptă în viteză spre ea și o agresează verbal. Acest fapt a fost sesizat de gestionara din magazin care a zâmbit și căreia reclamanta i-a spus să-și vadă de treaba ei. Reclamanta s-a retras în partea din spate a magazinului, iar când pârâtul a apărut, s-a îndreptat spre el înregistrându-l pe telefon și strigând că are ordin de protecție.
Instanța a reținut că, din cercetările efectuate de către organele de cercetare, nu rezultă că pârâtul ar fi exercitat acte de violență asupra reclamantei la această dată.
Este adevărat că Rezoluția de neîncepere a urmării penale din data de 27.05.2013 pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Bârlad în dosarul 113/P/2013, nu este definitivă, nu are efectele unei hotărâri judecătorești cu privire la faptele reținute, însă, împrejurările reținute de organele de cercetare și confirmate de organul de urmărire penală, reprezintă indicii care, în opinia instanței, sunt de natură să infirme existența pericolului iminent la care ar putea fi expusă reclamanta.
Cu privire la incidentul din data de 01.06.2013- ,,de ziua copilului", din probele administrate a rezultat că acesta a existat, fiecare parte relatând variante contrare. Incidentul face obiectul dosarului înregistrat cu nr._ din 05.06.2013 (2571/P/2013), nesoluționat de organele de cercetare penală. Reclamanta susține prin plângere, că la data de 01.06.2013, sub pretextul că a adus copiilor cadouri, pârâtul s-a izbit cu picioarele în poartă, înjurând. Susține că a amenințat-o, a neliniștit copii, care au început să țipe. Prin răspunsul la interogatoriu (întrebarea nr. 9), reclamanta a precizat aceleași aspecte. Pârâtul (întrebarea nr. 3) a recunoscut că mers la copii, în prezența unui martor - Rodolovici pentru a înmâna copiilor cadouri. Recunoaște că a înmânat copiilor cadouri, existând și o filmare.
Martorul G. I., audiat în cauză, a confirmat existența unui scandal la imobil, la data de 01.06.2013, în care pârâtul a adresat cuvinte jignitoare reclamantei, la poarta din față a casei, în prezenta copiilor care țipau și plângeau.
Instanța a mai constatat că, același martor – G. I., relatează un alt episod, duminică, în urmă cu 2-3 săptămâni, petrecut în aceeași manieră, în care pârâtul îi adresa reclamantei cuvinte jignitoare, iar copii plângeau. Reclamanta nu a invocat acest incident prin precizările depuse la dosar la fila 134. Însă, observă instanța că, reclamanta, prin plângerile formulate, arată, în general, că pârâtul încalcă ordinul de protecție și îi adresează cuvinte jignitoare.
S-a reținut că martorul Ș. I. relatează un incident din luna martie –aprilie 2013, în care sunt implicați copii, neindicat de reclamantă în precizările depuse la dosar.
Reținând declarațiile martorilor, instanța a constatat că pârâtul a adresat cuvinte jignitoare reclamantei, comportament care nu poate fi aprobat, dar care, pentru a stabili dacă este de natură să producă un pericol iminent, trebuie analizat în raport de contextul în care actele au fost efectuate.
Din declarațiile martorilor a rezultat că, la scandalurile în care sunt implicate părțile, sunt prezenți copii minori ai părților.
Martorul G. I. a relatat că, atât la incidentul din iunie 2013, cât și cel mai recent, a auzit copii țipând, spunând să o lase pe mama lor în pace. Tot astfel, din declarația martorului Ș. I. (fila ), cu referire la incidentul din luna martie - aprilie 2013, rezultă că, pârâtul a chemat copii la el, iar în timp ce acesta vorbea cu ei, reclamanta a ieșit din bucătărie, i-a chemat pe copii la masă, deși era ora 15-16, moment în care pârâtul, în timp ce copii se îndepărtau, i-a adresat cuvinte jignitoare reclamantei.
De asemenea, potrivit plângerilor penale înregistrate la organele de cercetare, contextul săvârșirii de acte, de către cei doi foști soți, are legătură cu minorii.
Mai mult, prin plângerile formulate de pârât înregistrate cu nr._.31.01.2013 (614/P/2013)- fila 110 și plângerea înregistrată cu nr._ din 25.01.2013 ( 541/P/2013)- fila 111, pârâtul reclamă că fosta soție refuză să deschidă ușa pentru a primi bunurile pentru minori, în vederea îndeplinirii obligației de întreținere, susținând că reclamanta îi împiedică să-și exercite autoritate părintească.
Din procesele verbale încheiate de executorul judecătoresc B. G. C., care cuprind constatări personale ale unui funcționar în exercițiul atribuțiilor sale, rezultă că, deși înștiințată legal, pârâta nu se afla la domiciliu la data de 02.05.2013, respectiv 31.01.2013, pentru a ridica bunurile oferite de pârât, nerăspunzând la telefon, când a fost apelată.
A observat instanța că prin Sentința civilă nr. 704/2013 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Bârlad a stabilit ca pârâtul să aibă legături personale cu minorii, după un program de vizită, stabilit de instanță, împotriva căreia a fost promovată calea de atac prevăzută de lege, de către reclamantă, pentru motive procedurale, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.
A mai reținut instanța că, martorul audiat în apărarea pârâtului - G. C., a relatat un incident la care și reclamanta a participat, prin adresarea de cuvinte jignitoare pârâtului, de la balconul casei sale. De asemenea, martorul G. I., arată că la incidentul din data de 01.06.2013, reclamanta nu se auzea foarte bine, era cu fața spre nord, bătea vântul dinspre sud. Critica reclamantei cu privire la eventuala relație de dușmănie între ea și martorul G., nu va fi reținută de instanță. Conflictul existent între cumnatul reclamantei și martor nu constituie, prin el însăși, un motiv de apreciere a declarației martorului ca fiind viciată. Însă, incidentul a fost relatat doar de un martor, nerezultând din alte probe administrate în dosar.
A rezultat că, între părți au existat conflicte verbale, care generează tensiuni între părți, dar care, sunt determinate indirect, alteori întreținute și de reclamantă, prin atitudinea sa, prin refuzul de a primi produsele oferite de pârât pentru creșterea copiilor, de a permite menținerea unor legături firești între tată și minori, prin comportamentul minorilor, împrejurări care exclud existența unui pericol iminent.
Nu a rezultat din dosar modul cum a răspuns reclamanta la notificarea înregistrată cu nr. 1 /23.01.2013 –fila 71, înregistrată la Biroul executorului judecătoresc B. G. C., prin care pârâtul solicită reclamantei să-i permită să aibă legături cu minorii.
Contrar susținerilor reclamantei și înscrisului depus la dosar adresată instanței de către minorul cel mai mare - I., în considerentele sentinței civile nr. 704/2013 de la 06.03.2013, având ca obiect ,,stabilire program de vizită minor", sentință ce are autoritate de lucru judecat provizorie, s-a stabilit că minorii au nevoie de prezența tatălui, întrucât suferința lor din prezent pentru că tatăl nu-i iubește dovedește afecțiunea față de el.
Instanța a observat comportamentul minorilor față de tatăl lor, relatat de martori, care, indiferent de natura conflictului intervenit între părinți, nu este justificat, având în vedere vârsta fragedă a acestora (5 ani, respectiv 9 ani). Astfel, martorul Ș. I. relatează cum minorii îi spuneau pârâtului să nu vină la ei și să se ducă la femeia cu care conviețuiește și la copii ei. Pârâtul se adresa copiilor, iar aceștia nu-i dădeau nici o atenție. Martorul G. I. a arătat că, minorii sunt traumatizați, speriați din cauza scandalului, spunând că ,,vine să-i ia tata". Tot astfel, martorul G. C., relatează un episod potrivit căruia, fiind chemați de pârât, copii nu au vrut să meargă la tată.
S-a avut în vedere că, dată fiind vârsta fragedă a minorilor, faptul că au asistat la scandalurile dintre părinți și-a pus amprenta într-un mod semnificativ asupra dezvoltării psihologice a copiilor, astfel că, nu s-a putut aprecia că personalitatea minorilor este suficient de structurată și că au dobândit maturitatea necesară pentru a avea un comportament obiectiv.
Reclamanta este părintele cu care instanța a stabilit ca minorii să locuiască, acesteia revenindu-i sarcina menținerii unei relații normale între copii și tatăl cu care nu locuiesc, dincolo de orice sentiment față de fostul soț. Comportamentul minorilor este influențat de mamă pe care o văd ca unic protector, în condițiile în care, pe de o parte, în mod obiectiv, față de ordinul de protecție emis, pârâtul nu a putut să se apropie de ei și să stabilească o relație normală, iar pe de altă parte, momentele petrecute de pârât cu minorii au fost viciate de conflictul dintre cei doi părinți.
Comportamentul minorilor menține starea conflictuală dintre părți, invocată în fața instanței, este imputabil ambilor părinți și, în raport de obiectul prezentei cereri, exclude starea de victimă a violenței în familie.
La formarea concluziei instanța a avut în vedere și atitudinea procesuală a pârâtului în cadrul acțiunilor promovate. Pârâtul a fost de acord cu desfacerea căsătoriei, prin acord, cu exercitarea autorității părintești în comun, cu stabilirea locuinței minorilor la locuința comună din Tutova (Sentința civilă nr. 779/2012 de la 20.03.2012) împreună cu reclamanta, iar în cadrul procesului privind emiterea ordinului de protecție, a fost de acord cu măsurile dispuse față de reclamantă, opunându-se doar la stabilirea de măsuri cu privire la minori.
Relevată a fost și împrejurarea că toate porțile de la imobil sunt încuiate - aspect confirmat de toți martorii, iar la poarta de acces către societatea pârâtului sunt amenajate aranjamente florale. Referitor la acest aspect, reclamanta a susținut, în fața instanței și în fața organelor de poliție, că îi este teamă de pârât, având în vedere comportamentul acestuia. Martorul Ș. I., confirmă că pârâtei îi este teamă de pârât, iar martorul G. I., bănuiește că reclamantei îi este frică de pârât. Martorul G. C. nu cunoaște de ce reclamanta ține porțile încuiate.
În raport de natura actelor violente invocate în cadrul prezentei acțiuni, instanța a apreciat că temerea reclamantei, manifestată într-o asemenea manieră nu se justifică, având în vedere că reclamanta este o persoană tânără, matură, instruită.
Pe de altă parte, actul de violență fizică care a necesitat îngrijiri medicale, din data de 05.10.2012 (când susține că a fost lovită cu pumnii, o ladă din plastic și o cărămidă) și care a fost avut în vedere la pronunțarea ordinului de protecție, a făcut obiectul dosarul penal cu nr. 5326/P/2012, soluționat la data de 18.06.2013, prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penelă.
Instanța nu a neagat existența unor acte de violență fizică, care au fost stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, având în vedere și certificatele medico-legale depuse la dosar, însă, la acest moment, după o perioadă de timp rezonabilă, stabilită de lege ca fiind o limită maximă, împrejurarea că acestea nu s-au repetat și nu a fost dovedită intenția pârâtului de a le repeta, conduce la concluzia că acțiunea reclamantei de a încuia porțile și ușile de acces în imobil nu se justifică, este disproporționată.
Din petitul cererii și din relatarea martorului G. I., rezultă că există temerea reclamantei că pârâtul va veni să-i ia copii. Această temere a reclamantei, în raport de condițiile care se impun a fi analizate de prezenta instanță, nu a justificat emiterea ordinului de protecție. Așa cum s-a stabilit prin sentință civilă definitivă (Sentința civilă nr. 3877/19.12.2012), pârâtul nu reprezintă un pericol pentru minori. Tot astfel, martorii audiați în cauză, au confirmat că pârâtul nu a agresat copii, nu le-a vorbit urât.
Instanța reține că martorii audiați în cauză nu au confirmat împrejurarea că pârâtul ar fi adresat reclamantei amenințări cu moartea. Instanța nu a negat existența acestora, având în vedere, atât plângerile penale formulate de reclamantă, cât și faptul că violențele în familie sunt uneori greu de probat, însă nu a rezultat că, în raport de împrejurările din dosar, actele pârâtului, adresate în circumstanțele reținute în prezenta cauză, ar fi de natură să insufle o temere justificată reclamantei.
Referirile privind caracterul pârâtului, relatate de martorul Ș. I. sunt subiective, având în vedere incidentele ivite între cei doi.
Instanța a constatat că, ambele părți se șicanează, se filmează în diverse ipostaze, preconstituie probe pentru eventualele litigii ce se vor desfășura între ei, însă, șicanele reciproce exclud starea de pericol, necesar a fi înlăturată prin emiterea ordinului de protecție.
Reclamanta a depus înscrisuri la dosar, înainte de pronunțarea instanței, or, în condițiile în care instanța a declarat dezbaterile închise, a reținut cauza spre soluționare, a avea în vedere înscrisurile depuse la dosar care nu sunt cunoscute de partea adversă, echivalează cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, dreptului la apărare, principiilor oralității, contradictorialității procesului civil.
Prin urmare, instanța a apreciat că, atitudinea pârâtului nu este de natură să determine o stare de pericol iminent pentru viața, integritatea fizică sau psihică a reclamantei, care să impună luarea unor măsuri pentru protecție imediată.
Conflictele dintre părți vor fi soluționate în cadrul plângerilor formulate de părți, aflate în lucru la organele de poliție în care fiecare va suporta rigorile legii, respectiv în cadrul acțiunilor civile promovate de părți, însă nu pe calea ordinului de protecție, care este o măsură cu caracter special, cu un scop bine definit - înlăturarea unei stări de pericol iminent, pericol ce nu a fost dovedit în cauză.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, instanța a respins cererea reclamantei Ț. M. M. de emitere a ordinului de protecție, ca neîntemeiată.
Asupra cheltuielilor de judecată.
Având în vedere dispozițiile art. II din Legea nr. 25/2012, instanța a dispus, obligarea reclamantei Ț. M. M. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru asistența juridică a pârâtului Ț. V. D., justificate prin referatul depus la dosar, din care, onorariu avocat din oficiu de 200 lei va fi plătit Baroului V. din Fondurile Ministerului Justiției și a Libertăților Cetățenești.
Față de dispozițiile art. 451 Cod procedură civilă constatând că reclamanta a căzut în pretenții, a dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 700 lei reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr. 159 din 04.07.2013 și a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile 1645/2013 a formulat recurs reclamanta Ț. M. M..
Prin decizia civilă nr. 175/A/5 septembrie 2013 s-a respins excepția inadmisibilității căii de atac a apelului.
S-a respins apelul formulat de apelanta Ț. M. M. împotriva sentinței civile nr. 1645/10.07.2013, pronunțată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr._, pe care a păstrat-o.
A fost obligată apelanta Ț. M. M. să achite intimatului Ț. D. V., suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a se pronunța astfel, se rețin următoarele:
Instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a materialului probator administrat în susținerea cererii având ca obiect emiterea ordinului de protecție. A reținut situația conflictuală existentă între părți, a reținut comportamentul agresiv verbal al ambelor părți, a reținut susținerea conflictului din partea ambelor părți.
De asemenea, a dat o interpretare corectă dispozițiilor legale privind ordinul de protecție, acesta fiind un instrument care poate fi utilizat în regim de urgență pentru a înlătura de îndată expunerea la tratamente agresive, o cale de înlăturare a unui pericol iminent la care victima poate fi expusă și care poate genera situații de comitere împotriva sa a unor infracțiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viață, o cale de a proteja o persoană de o faptă penală care i-ar putea pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală sau integritatea sexuală.
Din această perspectivă, ordinul de protecție se apreciază ca fiind calea la care se apelează doar în situații de criză și maximă urgență, uzitarea acestui instrument pentru aplanarea unor conflicte domestice nu poate fi acceptată în cazul unor conflicte care deși au un caracter repetativ, nu au creat convingerea instanței că actele de violență verbală sunt de natură să pună în pericol viața, integritatea sau libertatea victimei. Prin urmare nu s-a făcut dovada pericolului iminent la care apelanta ar fi expusă, prin amenințările verbale, injuriile ce i s-au adus.
Nici înscrisurile noi depuse în faza apelului nu au schimbat situația reținută de instanța de fond, care se bazează pe caracterul excepțional al acestei proceduri ce nu are în vedere conflictele întreținute de ambele părți în egală măsură, în scop vindicativ sau în vederea creării unei situații favorabile pentru soluționarea diferitelor cauze înregistrate pe rolul instanțelor de judecată.
Rapoartele de vizită nu vizează comportamentul intimatului față de apelanta care solicită emiterea ordinului de protecție, ci modalitatea în care se răsfrânge asupra copiilor starea conflictuală întreținută de ambii părinți.
Infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale se referă la o faptă petrecută în data de 05.10.2012, așadar cu mult înainte de introducerea prezentei pentru emiterea ordinului de protecție, iar atitudinea intimatului a fost sancționată prin emiterea primului ordin de protecție. Intimatul nu poate fi sancționat de două ori pentru aceeași faptă cu atât mai mult cu cât pentru aceasta s-a dispus reluarea cercetărilor sub supravegherea procurorului.
Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța a respinge apelul și a păstrat hotărârea instanței de fond.
În temeiul dispozițiilor art. 453 din codul de procedură civilă apelanta a fost obligată la plata cheltuieli.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Ț. M. M. pentru următoarele motive:
În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr._ a solicitat instanței de judecată, invocând art. 23 alin. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003, să dispună emiterea unui ordin de protecție prin care să-i oblige pe intimatul Ț. D. V. să păstreze o distanță minimă față de subsemnata.
A arătat că prin Sentința civilă nr. 3877/19.12.2012 a Judecătoriei Bârlad s-a dispus emiterea unui astfel de ordin de protecție, că starea de pericol iminent subzistă în continuare, motiv pentru care se impune emiterea unui nou ordin de protecție.
Cu totul surprinzător, în ciuda dovezilor existente, Judecătoria Bârlad a respins cererea. De asemenea, Tribunalul V. a respins apelul promovat împotriva soluției instanței de fond.
Consideră că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au pronunțat o soluție eronată, aplicând greșit prevederile Legii nr. 217/2003.
Motivul de nelegalitate pe care înțelege să-1 invoce este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă, și anume „hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material".
Potrivit art. 23 alin. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violentă din partea unui membru ai familiei poate solicita Instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: [...] d) obligarea agresorului la păstrarea unei distante minime determinate fată de victimă [...];”
Potrivit art. 3 din același act normativ, „violența în familie reprezintă orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate".
Deși prin Sentința civilă nr. 3877/19.12.2012 a Judecătoriei Bârlad s-a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime, actualmente, în pofida faptului că nu s-a produs nici cea mai mică îmbunătățire a relației dintre părți, în pofida faptului că pârâtul nu a făcut nici cea mai mică dovadă de îndreptate, contrar evidenței care susține cererea reclamantei, s-a reținut totuși că nu ar exista o stare de pericol iminent.
În cauza anterioară, magistratul a reținut că „frecvența comiterii de violențe asupra reclamantei, atât la domiciliul comun și în public, perseverența săvârșirii acestora, conduc la concluzia că există un pericol iminent la care reclamanta este expusă, pericol care impune ca pârâtul să fie obligat la o distanță de 100 m".
Din decembrie 2012 și până astăzi nu s-a schimbat nimic în comportamentul pârâtului. Acesta nu a devenit mai bun, mai rezonabil, mai responsabil. Dimpotrivă, Situația generală s-a înrăutățit considerabil.
Astfel, la data de 22.07.2013 s-a efectuat un Raport de anchetă socială la domiciliul reclamantei, asistentul social constatând că cei doi minori sunt bine îngrijiți. Din păcate, comportamentul iresponsabil al tatălui îi afectează foarte mult. Astfel, fiind chestionat de către asistentul social, băiatul mai mare, I., a declarat că „Nu doresc să locuiesc cu tata pentru că o face pe mami să plângă si nouă ne face mult rău".
La data de 23.07.2013 s-a efectuat un Raport de vizită la domiciliul reclamantei, asistentul social constatând că „în timpul discuțiilor purtate cu doamna Ț. M.-M., copilul cel mare, I., a plecat de lângă noi, revenind după câteva minute și spunând că a fost să încuie poarta să nu vină tatăl lor să facă scandal și să nu ia din lucruri." De asemenea, asistentul social a reținut că „minorii prezintă o anumită teamă de a se întâlni cu tatăl lor".
În Raportul de vizită din data de 29.07.2013 s-a reținut că la data de 23.07.2013 „Ț. D. V. i-a adus în injurii reclamantei.
Recent, la data de 29.07.2013, pârâtul a fost la locuința reclamantei, însoțit de mama sa, și, ignorând prezența celor doi copii, au început să o blesteme pe reclamantă. Acest fapt este consemnat în ultimul Raport de vizită, datat 06.08.2013.
Respingerea cererii de obligare a intimatului de a păstra o distantă minimă față de recurentă l-a încurajat pe acesta să continue să manifeste un comportament violent si iresponsabil atât față de reclamantă, cât si fată de cei doi minori.
Existența actelor de violență asupra recurentei este în afara oricărei discuții.
Așa cum a arătat mai sus, atât înainte de pronunțare, cât și ulterior acestui moment, pârâtul Taqa D. V. a manifestat cu virulență un comportament violent față de reclamantă si cei doi minori.
Nu e vorba de o simplă stare conflictuală pe fondul derulării mai multor litigii, ci de o tracasare continuă, de o violentare permanentă, obsesivă, a recurentei prin injurii, blesteme, în fața copiilor, într-un mod iresponsabil, de natură să-i afecteze pe termen lung sau chiar ireparabil.
Este regretabil că prima instanță nu a mai văzut „stare de pericol iminent" care subzistă din decembrie 2012. Este cu atât mai regretabil că nici instanța de apel nu a văzut acest lucru, deși între timp recurenta a adus noi dovezi.
Nu înțelege ce fel de incidente și fapte ar fi trebuit să dovedească recurenta pentru a arăta că este îndreptățită la obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă față de aceasta.
Așa cum prea bine se observă, intimatul este un tip impulsiv, incapabil să se controleze, deloc dispus la dialog, la o comunicare rezonabilă, în ciuda faptului că între părți a intervenit un divorț.
Oricât de mult ar fi considera intimatul că recurenta i-a greșit, în niciun caz acest fapt nu ar justifica ieșirile și reacțiile acestuia față de reclamantă și copii.
Nu prin limbaj injurios, nu prin blesteme și amenințări, se va rezolva starea conflictuală existentă între părți.
Pârâtul trebuie forțat să înțeleagă că modul în care se manifestă nu este cel mai adecvat, nu va conduce la soluționarea neînțelegerilor, nu va ajuta deloc la aproprierea de copii.
Tocmai de aceea, păstrarea unei distanțe minime față de recurenta pentru o anumită perioadă, în mod special până la finalizarea litigiilor existente, ar fi de natură să contribuie la diminuarea stării de conflict, fiind evident că ori de câte ori intimatul se apropie de reclamantă nu se poate stăpâni si are izbucniri violente.
Faptul că intimatul va fi obligat ca temporar să păstreze o anumită distanță față de recurentă nu-i creează nici cel mai mic prejudiciu, nici cel mai mic disconfort.
în concluzie, consideră că instanța de fond, respectiv instanța de apel au aplicat greșit prevederile art. 23 alin. 1 lit. d din Legea nr. 217/2003, respingând cererea reclamantei, deoarece, așa cum a dovedit, sunt îndeplinite toate condițiile pentru emiterea unui ordin de protecție în sensul obligării intimatului să păstreze față de reclamantă o distanță minimă.
La termenul de judecată din 22.11.2013, Curtea a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul art. 411 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă, constatând că părțile lipsesc și că nu s-a cerut judecata și în lipsă, conform art. 411 alin.2 Cod procedură civilă.
De la data suspendării judecății nu s-a mai efectuat nici un act de procedură în cauză.
Curtea constată că trecerea a mai mult de șase luni de la suspendarea judecății se pune în discuție perimarea recursului, excepție în legătură cu care instanța de control judiciar reține următoarele:
Codul de procedură civilă reglementează perimarea ca pe o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând finalizarea procesului în faza în care se găsește.
Perimarea este în același timp o prezumție de desistare, ce se deduce din aceea că partea interesată nu stăruie în judecată, o perioadă îndelungată.
Conform art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de șase luni.
Parte nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să se îndeplinească din oficiu.
Instanța notează că termenul de perimare poate fi întrerupt sau suspendat în situațiile indicate în art. 417 (întrerupere) și 418 (suspendare) Cod procedură civilă.
Curtea de apel reține că – la constatarea perimării – instanța este ținută a face următoarele verificări: dacă cererea a rămas în nelucrare mai mult de șase luni, dacă rămânerea în nelucrare a fost determinată de motive imputabile părții, dacă nu a intervenit o cauză de întrerupere ori de suspendare a cursului termenului de perimare.
În speță, instanța reține că operează perimarea, în condițiile în care cererea a rămas în nelucrare mai mult de șase luni (22.11.2013), din vina recurentei (care nu a solicitat repunerea pe rol) și nu a intervenit vreun temei de întrerupere ori suspendare a termenului de perimare.
În aplicarea art. 416 cu referire la art. 420 Cod procedură civilă, Curtea va constata perimat recursul.
Excepția perimării fiind una de procedură, absolută și perimtorie, incidența sa împiedică examinarea oricărei critici care privește decizia tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul declarat de către Ț. M. M. împotriva deciziei civile nr. 175/A/5 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul V..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2014.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, I. P. |
Red.G.E.
Tehnored. P.I.
4 ex. – 16.12.2014
Tribunalul V. – B. G.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 48/2014. Curtea de Apel IAŞI | Legea 10/2001. Decizia nr. 895/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
