Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 108/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 108/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 673/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 108/2014
Ședința publică de la 12 Mai 2014
Completul compus din:
Președinte: C. T.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
La ordine fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași împotriva sentinței civile nr. 527/2014 din 07 februarie 2014, intimați fiind M. L., S. M., S. I., având ca obiect plasament – ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 7 mai 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare și văzând dispozițiile art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 8 mai 2014 și apoi pentru astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 527/2014 din 07 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Iași - Secția I civilă a respins acțiunea civilă formulată pe cale de ordonanță președințială de reclamanta Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, prin reprezentanți legali, în contradictoriu cu pârâții M. L., S. M. și S. I..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Minora M. A.-I. născută la 21.12.2013 se află la familia S. M. și I. ca urmare a voinței mamei copilului, așa cum rezultă din declarațiile părților depuse de reclamantă la dosar și procura specială întocmită la BNP S. B.. Ancheta socială efectuată la domiciliul familiei S. a relevat condiții optime de creștere și educare a unui copil în cadrul acestei familii. De asemenea, rezultă dorința mamei ca plasamentul copilului să aibă loc la această familie precum și disponibilitatea familiei S. de a se supune procedurilor în vederea plasării minorei.
Reclamanta solicită instanței ca pe calea ordonanței președințiale să dispună plasamentul în regim de urgență pentru minoră la asistentul maternal profesionist.
Potrivit art. 64 din Legea nr. 272/2004, plasamentul copilului în regim de urgenta este o măsură cu caracter temporar, care se stabilește în situația copilului abuzat sau neglijat, sau a celui găsit sau abandonat în unitățile sanitare. Măsura se stabilește, potrivit art. 65 din lege, de către directorul direcției generale de asistenta sociala si protecția copilului, în situația in care nu se întâmpina opoziție din partea persoanelor juridice sau fizice care au in îngrijire sau asigura protecția copilului respectiv.
D. în situația prevăzută la art. 94 al.3 măsura plasamentului in regim de urgenta se stabilește de instanța de judecata, pe calea ordonanței președințiale. Aceasta înseamnă că directorul direcției generale de asistenta sociala si protecția copilului are plenitudine de competenta sa emită dispoziții de plasament in regim de urgenta si doar in situații extreme, speciale, aceasta măsura se dispune de instanță.
Potrivit art. 94 al. 3 din lege, în situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) refuză sau împiedică în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții direcției generale de asistență socială și protecția copilului, iar aceștia stabilesc că există motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului, neglijării, exploatării și oricărei forme de violență, direcția generală de asistență socială și protecția copilului sesizează instanța judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanțe președințiale de plasare a copilului în regim de urgență la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un serviciu de tip rezidențial, licențiat în condițiile legii. Prevederile art. 58-60 și ale art. 64 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Rezultă din textul de lege mai sus indicat că instanța se pronunță pe calea ordonanței președințiale pentru instituirea măsurii de plasament in regim de urgenta doar in situația in care reprezentanții persoanelor juridice sau persoanele fizice care au in îngrijire sau asigura protecția unui copil refuza sau împiedica în orice mod efectuarea verificărilor de către reprezentanții DGASPC, in condițiile in care aceștia stabilesc ca exista motive temeinice care sa susțină existenta unei situații de pericol iminent pentru copil, datorita abuzului si neglijării.
A apreciat prima instanță că, în speță, nu se regăsesc condițiile prevăzute de dispozițiile legale mai sus arătate. Din probatoriul administrat nu rezultă că pârâții, respectiv mama sau familia S. care are in îngrijire copilul, s-au opus verificărilor din partea reprezentanților DGASPC. Aceștia și-au declarat intenția de a se ocupa de minoră și au arătat că doresc să fie evaluați în vederea plasării minorei.
De asemenea, a mai reținut Tribunalul că nu s-a dovedit în cauză nici faptul că minora se află într-un pericol iminent datorat abuzului si neglijării. Dincolo de maniera în care a procedat mama sau familia la care se află în prezent minora, ceea ce prevalează în soluționarea cauzei este interesul superior al minorei. Or, în cauză nu au fost relevate prin probatoriul administrat aspecte care să determine luarea fetiței în vârstă de o lună de la familia la care mama a lăsat-o și plasarea acesteia la un asistent maternal profesionist.
Reclamanta are la dispoziție mijloacele legale de a verifica situația copilului la familia care o găzduiește precum și obligația de a identifica măsuri în vederea integrării minorei în familie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen și motivat, reclamanta Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
După expunerea sintetică a situației de fapt și a considerentelor din sentința fondului, apelanta susține că prima instanță a soluționat cauza având în vedere dispozițiile art. 94 alin 3 din Legea nr. 272/2004, modificată și completată, însă nu a judecat cauza și în spiritul legii speciale care protejează drepturile copilului.
Dezvoltând aceste critici, apelanta arată că înseși instanța de fond recunoaște faptul că „maniera în care a procedat mama" copilului nu este conformă cu dispozițiile legii în vigoare. Consideră apelanta că modul în care s-a procedat demonstrează că în cazul de față s-a urmărit instituirea unei măsuri de protecție a copilului la o familie care, pe viitor, în condițiile în care aceasta nu are copii proprii, să poată adresa direcției de asistență socială și protecția copilului o cerere având ca obiect adopția copilului, evitând astfel înscrierea pe lista de așteptare a unui copil pentru care s-a deschis procedura de adopție. De asemenea, s-a dorit ca instituțiile statului cu atribuții clare în domeniul protecției copilului să piardă urma copilului, pentru ca, ulterior, familia S. să se poată folosi în anumite circumstanțe de prevederile HG nr. 350/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004 privind regimul adopției.
Arată apelanta că s-a optat pentru promovarea cererii în justiție în considerarea interesului superior al copilului care este acela de a nu dezvolta viață de familie alături de persoane ce nu au fost evaluate de către DGASPC.
Motivează apelanta că soluția primei instanțe poate crea un precedent cu privire la posibilitatea părinților de a dispune de viața copiilor lor, fără a exista un control din partea autorităților statului, existând posibilitatea ca părinții care nu doresc să se ocupe de creșterea propriilor copii să contacteze sau să fie contactați, încă din maternitate, de diferite persoane care doresc să adopte un copil, eludând astfel dispozițiile legale în materie de asistență socială.
Susține apelanta că, într-adevăr, are la dispoziție mijloace legale pentru a verifica situația copiilor în cadrul familiilor care-i găzduiesc, însă, așa cum interpretează instanța legislația în domeniul protecției copilului, transformă autoritățile statului în simpli executanți, fără a avea un rol activ în protejarea drepturilor copilului. Chiar dacă, până la un anumit punct, acțiunea formulată nu îndeplinește întrutotul condițiile prevăzute de art. 94 alin 3 din Legea nr. 272/2004, apreciază apelanta că trebuie avut în vedere interesul superior al copilului.
Solicită apelanta modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul de a se dispune plasamentul în regim de urgență, pe cale de ordonanță președințială, la asistentul maternal profesionist P. O. și obligarea familiei S. M. și I. la predarea copilului M. A.-I. către DGASPC Iași în vederea plasării acesteia la persoana ocrotitoare stabilită de către instanță.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 466, 468, 470, 471, 476, 480 Cod procedură civilă.
Intimații S. M. și S. I. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței atacate, întrucât este legală și temeinică.
În susținerea poziției lor procesuale, intimații arată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 94 al.3 din Legea 272/2004. Nu există niciun motiv care să determine predarea fetiței in vârstă de două luni către un asistent maternal profesionist. Copilul nu este în nicio situație de risc prevăzută de art. 64 din Legea 272/2004, în sensul că nu este abuzat, neglijat sau supus la violențe, ci, dimpotrivă, este foarte bine îngrijit, după cum rezultă și din raportul de anchetă socială și din înscrisurile anexate, având toate condițiile morale și materiale pentru o bună creștere și educare.
Arată intimații că au înregistrat copilul la medicul de familie, i-au făcut toate vaccinurile necesare, au fost la medicul pediatru pentru controalele de specialitate, dețin adeverințe medicale din care rezultă că este foarte bine îngrijit și sănătos și l-au botezat după obiceiul creștin-ortodox .
Se mai apără intimații arătând că sunt neadevărate susținerile apelantei cum că s-ar fi urmărit ca instituțiile statului să piardă urma acestui copil și apoi să se încerce o adopție ilicită, fără a mai aștepta înscrierea pe o listă de așteptare. Intimații nu au solicitat niciodată adopția unui copil, fiind de altfel o familie tânără care speră să aibă copiii lor.
Arată intimații că în realitate au fost rugați de mama copilului să aibă grijă de el pe perioada în care urma aceasta să lucreze în străinătate. Se cunoșteau de mult cu mama copilului, pe care au ajutat-o de multe ori în creșterea unui alt copil, aceasta neavând alte rude care să o ajute.
Afirmă intimații că au apelat la procura notarială întrucât in perioada sărbătorilor de iarnă era destul de greu să înceapă procedura plasamentului familial. Ulterior au solicitat începerea procedurii plasamentului familial in baza art. 56 lit. b din Legea 272/2004, însă au fost refuzați și chiar amenințați de multe ori să predea copilul apelantei.
A fost administrată în apel, la propunerea părților, proba cu înscrisuri (depuse de către apelantă și intimații S.).
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că apelul este nefondat, Tribunalul stabilind corect situația de fapt și aplicând judicios dispozițiile legale relevante, potrivit considerentelor ce urmează:
Textul art. 94 alin.3 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în forma în vigoare la data investirii primei instanțe, ca normă juridică specială în materia instituirii măsurii plasamentului în regim de urgență, stabilește cumulativ două condiții necesare pentru emiterea unei ordonanțe președințiale în această materie și anume: existența refuzului sau a împiedicării din partea persoanelor care au în îngrijire sau asigură protecția unui copil, în orice mod, a efectuării verificărilor de către reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și prezența unor motive temeinice care să susțină existența unei situații de pericol iminent pentru copil, datorată abuzului, neglijării, exploatării sau oricărei forme de violență.
Preocuparea legiuitorului pentru reglementarea precisă a cadrului și a condițiilor în care este permisă intervenția instanței decurge din necesitatea primordială a respectării interesului superior al copilului, măsura plasamentului în regim de urgență dispusă de o instanță putând fi justificată doar de circumstanțe cu totul excepționale.
Prin urmare, tocmai principiul interesului superior al copilului, evocat de către apelantă, obliga instanța de fond la o analiză riguroasă a cerințelor pe care legiuitorul le-a impus, prin norme de ordine publică, cu caracter special, atunci când a creat mecanismul de protecție prevăzut de art. 94 alin. 3 și care vizează copilul aflat în starea de „pericol iminent” cauzată de „abuz, neglijare, exploatare și oricare formă de violență”.
În alte cuvinte, interesul superior al copilului poate fi considerat a fi protejat doar dacă, într-un context situațional concret, sunt asigurate efectiv garanțiile prescrise de regimul de rigoare, special, al Legii nr. 272/2004.
Este de amintit, în context, și principiul jurisprudențial consacrat constant în jurisprudența CEDO, în sensul că măsura plasamentului unui copil nu pune capăt nicidecum relațiilor familiale naturale, ci, dimpotrivă, alături de obligațiile negative consacrate de art. 8, normele convenționale impun statului, în plus, obligații pozitive pentru asigurarea unui „respect” efectiv al vieții de familie.
Analizând cerințele legale impuse de textul art. 94 alin. 3, prima instanță a realizat o apreciere temeinică a probatoriului administrat, reținând că nu s-a probat în proces nici refuzul/împiedicarea verificărilor de către autoritățile de ocrotire socială și nici pericolul iminent în care s-ar fi aflat fetița de numai o lună, lăsată, într-adevăr, în grija familiei S. prin efectul voinței mamei sale.
Situația de „pericol iminent” pentru copilul nou-născut, la care se referă textul art. 94 alin. 3, presupune că o atare stare este gata să se producă, în mod evident, neîndoielnic, că este pe punctul de a se declanșa și nu se mai poate amâna sau evita, astfel încât pentru înlăturarea acesteia ar fi necesară intervenția instanței printr-o măsură de plasament în regim de urgență la un asistent maternal, cum solicită apelanta-reclamantă.
În cauză însă, probatoriul administrat atât la prima instanță cât și în apel contrazice o atare ipoteză, justificând argumentația primei instanțe referitoare la garanțiile unui mediu stabil și sănătos de care beneficiază copilul aflat în îngrijirea familiei S..
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că nu s-au probat în cauză împrejurările unei stări de pericol iminent cauzat de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență, care să reclame și deopotrivă să justifice intervenția rapidă a instanței, printr-o măsură de tipul celei solicitate de apelanta-reclamantă.
De altfel, apelanta justifică necesitatea unei măsuri excepționale pe motiv că interesul superior al copilului este acela de a nu dezvolta viață de familie alături de persoane ce nu au fost evaluate de către Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului.
Este însă de observat că intimații S. au formulat, anterior sesizării primei instanțe, solicitare de a fi supuși procedurii de evaluare, înregistrată sub nr. 2349/27.01.2014.
Subliniind necesitatea protejării copilului împotriva oricărui prejudiciu, inclusiv unul care ar putea deriva din dezvoltarea - prin simpla curgere a timpului – a unei vieți de familie alături de alte persoane decât familia naturală, Curtea are în vedere că examinarea oricărui pretins prejudiciu nu poate fi realizată decât în limitele cerințelor impuse de legea specială, raportate la contextul situațional concret relevat de probele dosarului, în speță condiției de pericol iminent dezvoltat în cele analizate mai sus.
Or, câtă vreme nu s-a probat întrunirea, în speță, a condițiilor legale stabilite prin normele cu caracter special, de rigoare, ale art. 94 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, soluția primei instanțe este una legală și temeinică.
Este evident că un eventual alt demers al părților, în afara celui dedus judecății de față, nu poate fi supus decât normelor legale ce urmăresc, primordial, protecția adecvată a copilului. Apelanta, ca autoritate de asistență socială, este ținută a identifica și uza de mecanismele pe care legiuitorul național le-a dezvoltat pentru protecția concretă și efectivă a drepturilor copilului, drepturi care primează altor interese legitime concurente.
Raportat considerentelor expuse și reținând că prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a aplicat judicios dispozițiile legale relevante, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă, va respinge apelul și va păstra sentința apelată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași împotriva sentinței civile nr. 527/07 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 Mai 2014.
Președinte, C. T. | Judecător, V. C.-S. | |
Grefier, A. H. |
Redactat T.C.
Tehnoredactat T.C./A.H.
02 exemplare
Tribunalul Iași: R. C.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
