Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 483/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 483/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 33361/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 483/2014
Ședința publică de la 04 Iunie 2014
Completul compus din:
Președinte: C. T.
Judecător: C. A.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de V. T. împotriva deciziei civile nr. 366 din 25 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, intimată fiind C. E., având ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul V. T. și intimata C. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează asupra aspectelor mai sus menționate cu privire la prezența părților și la modul de îndeplinire a procedurii de citare, că recursul este la primul termen de judecată, că recurentul V. T. a fost citat cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 650 lei și că nu se solicită judecata în lipsă.
Intimata C. E. a depus la dosar prin serviciul de registratură întâmpinare, duplicatul fiind comunicat de instanță recurentului V. T. spre luare la cunoștință.
Recurentul V. T. a depus la dosar prin serviciul de registratură, în xerocopie, chitanța nr. ISXUC_ din 28.05.2014 în cuantum de 650 lei, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru pusă în vedere de instanță și precizări, al căror duplicat s-a comunicat prin agent procedural intimatei C. E. spre luare la cunoștință.
Recurentul V. T. depune la dosar originalul chitanței nr. ISXUC_ din 28.05.2014 în cuantum de 650 lei, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru pusă în vedere de instanță.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Recurentul V. T. având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Susține că apartamentul l-a primit prin repartiție înainte de căsătorie. Înainte de căsătorie avea o garsonieră. Solicită a se avea în vedere înscrisurile depuse la dosar din cuprinsul cărora rezultă că în perioada șomajului a achiziționat teren în . de 5000 mp de vie nobilă. Arată că a deținut bani și în timpul șomajului, în condițiile în care mama sa avea trei pensii și nu a avut nevoie de alți bani. Susține recurentul că raportul dintre salariul său și al intimatei este de 4,2. Arată că la instanța de apel nu i s-a dat posibilitatea administrării probei testimoniale. Susține că a achiziționat o autoizotermă pe care ulterior a înstrăinat-o și cu banii obținuți a modernizat apartamentul.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Iași și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Arată că din cuprinsul înscrisurilor depuse în recurs rezultă că a fost singurul salariat din șase județe care a fost cazat la locul de muncă, motiv pentru care a beneficiat de un spor de complexitate a muncii. Susține că a pregătit copiii pentru facultate.
Intimata C. E. având cuvântul, susține că recurentul nu a avut nici o garsonieră înainte de căsătorie, nu s-a ocupat de familie și de gospodărie, nu a plătit utilități, nu s-a preocupat de copii. Apartamentul a fost achiziționat în timpul căsătoriei, în anul 2004.
Solicită respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel.
Instanța, declarând dezbaterile încheiate, în baza art.150 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civila nr._ din 18.10.2012 pronunțata în dosarul nr._, Judecătoria Iași a hotărât:
A admis în parte cererea formulată de reclamantul-pârât V. T. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. E. și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă C. E. în contradictoriu cu reclamantul-pârât V. T..
A constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o cotă de contribuție de 60% reclamantul-pârât și 40% pârâta-reclamantă, apartamentul nr. 3, situat în Iași, ., ., parter, cu o valoare de circulație de_ lei.
A dispus partajarea apartamentului prin atribuirea lui către reclamantul-pârât și obligarea acestuia la plata către pârâta-reclamantă, a sumei de_,60 lei cu titlu de sultă.
A obligat pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 2001,17 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat reclamantul-pârât să plătească statului suma de 3211,99 lei cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat pârâta-reclamantă, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
A obligat pârâta-reclamantă la plata către stat a sumei de 2141,33 lei cu titlu de ajutor public de care a beneficiat, la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Părțile sunt foști soți a căror căsătorie, încheiată la data de 09.01.1974, a fost desfăcută prin divorț în baza sentinței civile nr._/2010 a Judecătoriei Iași, irevocabilă.
Cu recunoașterea reciprocă a părților și contractul de vânzare-cumpărare nr._/1994, rezultă că în timpul căsătoriei părțile au dobândit apartamentul nr. 3 situat în Iași, ., ., parter.
Fiind bun dobândit în timpul căsătoriei, acesta are calitatea de bun comun, potrivit art. 339 din Codul civil.
Bunurile dobândite în condițiile art. 339 din noul cod civil constituie proprietatea codevălmașă a soților. Codevălmașii nu au de la început stabilit dreptul asuprea unor anumite bunuri sau asupra unei anumite cote din aceste bunuri, numai cu ocazia partajului stabilindu-se cota fiecărui soț, în ansamblu, pentru toate bunurile comune.
Prezumția că ambii soți au contribuit deopotrivă la dobândirea bunurilor operează numai în lipsa unor probe din care să rezulte că aportul unuia dintre ei a fost mai mare decât al celuilalt.
Contribuția soților la constituirea patrimoniului comun se stabilește în raport cu veniturile din muncă, cu care fiecare a participat efectiv la dobândirea bunurilor.
Diminuarea acestor venituri, prin efectuarea unor cheltuieli în interes personal, este de natură să afecteze cota soțului respectiv asupra comunității de bunuri.
Pe de altă parte, același efect determinant în stabilirea cotelor soților, îl are și activitatea desfășurată de fiecare în gospodărie și pentru creșterea copiilor, motivat de faptul că asemenea activitate duce la realizarea unor economii sau la reducerea cheltuielilor gospodărești și constituie, indirect, o contribuție la dobândirea bunurilor.
Din copia cărții de muncă a reclamantului-pârât, depusă la dosar, rezultă că acesta a avut loc de muncă permanent, de la începutul căsătoriei și până la data de 28.06.1999, și apoi din 2001 până la desfacerea căsătoriei.
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/1994, la data încheierii acestuia a fost dat un avans, iar diferența urma să fie achitată în rate, pe o perioadă de 7 ani.
Conform adeverinței depuse la pag.202, pentru achiziționarea apartamentului a fost dat un avans în valoare de 90.754 lei, iar în perioada 04.1995 – 04.1999 au fost achitate rate în valoare totală de 402.486 lei (ROL), plata fiind făcută prin reținere pe statul de plată, iar diferența de 287.514 lei a fost achitată în perioada 05._, în numerar, la casierie, chitanțele fiind emise pe numele reclamantului-pârât, iar sumă de 57.522 lei a fost achitată tot în numerar, chitanța fiind eliberată pe numele soților.
Martorul H. M. a declarat că părțile se aprovizionau cu produse agricole, cu lapte, carne, ouă din gospodăria de la C., unde reclamantul-pârât venea des să muncească.
În ce o privește pe pârâta-reclamantă, instanța de fond a reținut că la dosar nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că aceasta ar fi obținut venituri.
Martora I. E. a declarat că pârâta-reclamanta ar fi lucrat la o fabrică de confecții, dar nu știe când și nici pentru ce perioadă. Martora nu a putut da relații cu privire la plata avansului pentru apartament, neputând fi reținută astfel susținerea pârâtei-reclamante că banii ar fi provenit de la părinții acesteia.
Deși martora a declarat că părinții pârâtei-reclamante ajutau părțile cu bani, nu a putut fi indicată nicio sumă sau frecvența cu care erau dați banii pentru a se putea aprecia asupra contribuției acestora.
Se reține că părinții pârâtei-reclamante ajutau părțile cu produse agricole, conform declarației martorei.
Deși pârâta-reclamantă a susținut că reclamantul-pârât a plecat din domiciliul comun în anul 1998, martora I. E. a declarat că în ultima perioadă a căsătoriei reclamantul-pârât mai pleca din domiciliu câte o săptămână, iar definitiv a plecat după divorț.
În privința relațiilor extraconjugale întreținute de pârâtul-reclamant, instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada modului în care acestea au vreo relevanță cu privire la cota de contribuție a soților, respectiv dacă au fost cheltuite sume de bani, ce sume anume și pentru ce.
A apreciat instanța de fond, față de situația de fapt reținută, că s-a făcut dovada unor contribuții diferențiate ale părților la dobândirea apartamentului, respectiv a unei cote de contribuție superioară a reclamantului-pârât, apreciată ca fiind de 60 %.
Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 320 din noul Cod civil, au fost admise în parte cererile.
La efectuarea partajului s-a avut în vedere valoarea reală de circulație a apartamentului, conform expertizei întocmite în cauză, respectiv suma de 238.709 lei, scăzându-se valoarea îmbunătățirilor efectuate de pârâta-reclamantă.
S-a dispus ca partajul să se realizeze în modalitatea partajului în natură, prin atribuirea imobilului către reclamantul-pârât, cu obligarea acestuia la plata sultei corespunzătoare cotei de contribuție reținute în favoarea pârâtei-reclamante.
Față de cotele de contribuție reținute, dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, dispozițiile art. 18, 19 din O.U.G. nr. 51/2008, pârâta-reclamantă a fost obligată la plata sumei de 2001,17 lei în favoarea reclamantului-pârât cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumei de 2141,33 lei către stat, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat în cursul procesului, iar reclamantul-pârât a fost obligat la plata sumei de 3211,99 lei către stat, ajutor public de care a beneficiat pârâta-reclamantă în timpul procesului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta-reclamantă C. E., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sub următoarele aspecte:
În mod greșit instanța de fond a stabilit o contribuție superioară a reclamantului la dobândirea bunurilor comune.
Probatoriul administrat în cauză dovedește o contribuție superioară a pârâtei la dobândirea bunurilor, nicidecum a reclamantului.
Pârâtul a avut întotdeauna vicii pe care a cheltuit banii, fiind consumator notoriu de băuturi alcoolice și întreținând în mod constant relații extraconjugale.
Pe tot parcursul căsătoriei reclamantul nu s-a interesat de menaj, de treburile gospodăriei, nu aducea banii acasă, nu s-a ocupat de creșterea copiilor și nevoile lor de creștere, îngrijire și învățătură, de toate acestea ocupându-se exclusiv apelanta.
Instanța de fond nu a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că apelanta a beneficiat tot timpul de ajutorul substanțial, material și financiar al părinților și rudelor sale, de faptul că și aceasta a realizat venituri din muncă.
Îmbunătățirile la apartament au fost făcute în perioada 2009 -2010 doar de apelantă, intimatul fiind plecat din apartament din anul 1998.
Valoarea de circulație a apartamentului nu a fost corect stabilită.
În mod greșit instanța de fond a obligat pârâta reclamantă la plata sumei de 2001,17 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, fără o motivare clară, și tot greșit a fost obligată la plata sumei de 2141,33 lei cu titlu de ajutor public judiciar.
Intimatul V. T. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Iași ca legală și temeinică.
Prin decizia civila nr. 366 din 25.06.2013 pronunțata în dosarul nr._, Tribunalul Iași, Secția I Civilă a hotărât:
A admis apelul formulat de pârâta-reclamantă C. E. împotriva sentinței civile nr._ din 18.10.2012 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în parte .
A constatat că la dobândirea bunului comun părțile au avut contribuții egale, de 50% fiecare.
A atribuit pârâtei-reclamante C. E. apartamentul situat în Iași, ., .> A obligată pârâta-reclamantă să plătească reclamantului-pârât suma de 119.354,5 lei cu titlu de sultă.
A compensat în parte cheltuielile efectuate de părți până la limita sumei de 5820,29 lei și a obligat reclamantul-pârât să plătească pârâtei-reclamante suma de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de fond.
A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin deciziei.
A obligat apelanta la plata către stat a sumei de 3977 lei cu titlu taxă judiciară de timbru pentru care a beneficiat de ajutor public în apel, la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
A obligat intimatul să plătească apelantei suma de 5577,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
Părțile au fost căsătorite începând cu data de 09 ianuarie 1974, căsătoria dintre ele fiind desfăcută prin divorț prin sentința civilă nr._/2010 pronunțată de Judecătoria Iași, irevocabilă.
În timpul căsătoriei părțile au dobândit în proprietate, prin cumpărare, conform contractului de vânzare-cumpărare_/1994. La data încheierii acestuia a fost dat un avans, iar diferența urma să fie achitată în rate, pe o perioadă de 7 ani.
Conform adeverinței depuse la pag.202 dosar fond, pentru achiziționarea apartamentului a fost dat un avans în valoare de 90.754 lei, iar în perioada 04.1995 – 04.1999 au fost achitate rate în valoare totală de 402.486 lei, plata fiind făcută prin reținere pe statul de plată, iar diferența de 287.514 lei a fost achitată în perioada 05._, în numerar, la casierie, chitanțele fiind emise pe numele reclamantului-pârât, iar sumă de 57.522 lei a fost achitată tot în numerar, chitanța fiind eliberată pe numele soților.
Soluția instanței de fond este greșită în ceea ce privește cotele de contribuție reținute la dobândirea de către părți a bunurilor comune.
Stabilirea cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune este o operațiune complexă care are ca bază prezumția simplă că soții au contribuit în mod egal la dobândirea bunurilor iar în lipsa unui probatoriu din care să rezulte că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare operează această prezumție.
Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că vreuna din părți a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune.
Astfel din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că ambele părți au realizat venituri salariale în perioada căsătoriei și au beneficiat de ajutorul material al părinților așa cum rezultă din depozițiile martorilor H. M. și M. M.. Chiar dacă apelanta a avut venituri salariale mai mici decât intimatul și perioade în care nu a fost încadrată în muncă, instanța de apel a avut în vedere și munca depusă de aceasta în gospodărie, pentru asigurarea menajului familiei și creșterii copiilor. De asemenea, așa cum rezultă din declarația martorei I. E., intimatul nu a contribuit la cheltuielile gospodăriei, iar din anul 2000 a părăsit domiciliul.
Nefiind făcută dovada că unul dintre foștii soți a avut o contribuție majorată la dobândirea bunului comun, instanța de apel a reținut contribuții egale ale acestora.
Motivul de apel privind stabilirea greșită a valorii apartamentului este nefondat. Valoarea de circulație a apartamentului bun comun a fost stabilită prin expertiză tehnică în construcții și evaluatorie, iar din valoarea apartamentului stabilită de expert au fost scăzute de instanța de fond îmbunătățirile făcute de apelantă după despărțirea în fapt.
Nefondat este și motivul de apel privind obligarea pârâtei reclamante la plata sumei de 2141,33 lei cu titlu de ajutor public judiciar. Potrivit dispozițiilor art. 50^2 din OUG nr.. 51/2008, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Așa fiind în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâtei reclamante la plata către stat a ajutorului public judiciar de care a beneficiat.
În ceea ce privește atribuirea bunului imobil supus partajului, instanța de apel a avut în vedere criteriile stabilite de dispozițiile art. 673 ind.5 Cod procedură civilă și împrejurarea că apelanta a rămas în posesia apartamentului după despărțirea în fapt a soților și a efectuat îmbunătățiri la acesta, astfel încât s-a dispus să îi fie atribuit apelantei apartamentul.
Pentru egalizarea loturilor, în baza dispozițiilor art. 673 ind.5 alin. 2 Cod procedură civilă, apelanta a fost obligată să plătească intimatului suma de 119 354,5 lei cu titlu de sultă.
Având în vedere dispozițiile art. 276 Cod procedură civilă, faptul că părțile au avut duble calități de reclamanți și pârâți la instanța de fond, au fost compensate cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 5820,29 lei (5320,29 lei taxă judiciară de timbru pentru cererea de partaj și 500 lei onorariu de expert) iar reclamantul-pârât a fost obligat să plătească pârâtei-reclamante suma de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. La stabilirea cheltuielilor de judecată nu s-au avut în vedere taxele judiciare de timbru achitate de părți pentru diferențele de cotă solicitate și neacordate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen și motivat, reclamantul-pârât V. T., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, recurentul V. T. susține că instanța de apel nu a avut în vedere adeverința nr._ din 24.08.2011 eliberată de Consiliul Local al municipiului Iași din cuprinsul căreia rezultă că în perioada 03.10._74 a avut domiciliul stabil în Iași, ., în casa bunicii materne pe care a îngrijit-o și a suportat cheltuielile de înmormântare și ulterior demolării acestui imobil i-a fost repartizat apartamentul ce formează obiectul litigiului.
Motivează recurentul că începând cu data de 26.06.1993 intimata s-a aflat în șomaj, neavând un loc de muncă până la data de 01.06.1999, perioadă în care acesta s-a preocupat de întreținerea apartamentului și a familiei. În anul 2006, intimata a lucrat la o societate la care a avut salariul minim pe economie, în timp ce recurentul a avut un salariu brut de 1537 lei, însă instanța de apel nu a avut în vedere proporția dintre salariile obținute pe parcursul căsătoriei.
Arată recurentul că în mod greșit instanța de apel a avut în vedere adeverința emisă de Asociația de proprietari, ce a fost depusă de intimată și al cărei conținut nu este real, în care se specifică împrejurarea că s-ar fi mutat în . de 01.01.2000, deși, așa cum rezultă din actul de identitate, acesta s-a mutat în anul 2002 pentru a putea candida la funcția de primar al comunei C..
Mai arată recurentul că din veniturile sale a cumpărat o autoizotermă și cu acordul intimatei a înstrăinat acest bun, banii obținuți rămânând la dispoziția intimatei care a achiziționat materiale de construcție pentru modernizarea apartamentului.
Susține recurentul că serviciul său a determinat ca săptămânal să fie cazat la centre județene de transfuzie iar în zilele de sâmbătă se afla la C. pentru a lucra terenul, aprovizionându-se din această gospodărie cu produse agricole.
Mai susține recurentul că a fost ajutat pe parcursul căsătoriei de către mama sa, în vreme ce intimata nu a beneficiat de ajutor din partea părinților săi, dată fiind vârsta înaintată a acestora și distanța mare de domiciliu.
În plus, sunt neadevărate și susținerile intimatei în sensul că ar fi consumator de băuturi alcoolice, deși natura serviciului nu îi permitea să consume alcool.
Instanța de apel nu a avut în vedere nici faptul că intimata nu a avut serviciu o perioadă de 5 ani și 2 luni.
Consideră recurentul că decizia instanței de apel s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale martorilor propuși de intimată, fără a fi administrată proba testimonială și în favoarea sa.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și menținerea sentinței instanței de fond.
În drept, cererea de recurs nu este întemeiată pe vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Intimata C. E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate care este legală și temeinică.
În susținerea poziției sale procesuale, intimata se apără arătând că apartamentul a fost dobândit în timpul căsătoriei prin contract de vânzare-cumpărare, iar în perioada achitării ratelor recurentul s-a aflat în șomaj, fapt ce a impus achitarea ratelor din veniturile pe care le realiza și din ajutoarele primite de la rudele sale. Din anul 2000, recurentul a părăsit domiciliul comun, iar ratele nu au mai fost achitate de către el. Recurentul nu a acordat ajutor pentru pregătirea școlară a copiilor având în vedere că acesta era consumator de băuturi alcoolice și cheltuia veniturile pentru viciile sale, nefiind interesat de familie. Din anul 2010 când recurentul a revenit la domiciliu, a refuzat plata utilităților pentru apartament, cheltuielile fiind achitate în totalitate de intimată.
Mai afirmă intimata, în privința înstrăinării autoizotermei, că recurentul a vândut acest bun în anul 2002, când nu mai locuia în apartament. Banii folosiți la îmbunătățirea apartamentului au provenit din ajutorul dat de părinții și surorile intimatei și nu din înstrăinarea autoizotermei.
Nu au fost administrate înscrisuri noi în recurs.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Cu titlu preliminar, Curtea are în vedere, în raport de prevederile art. 304 Cod procedură civilă, că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nelegalitate, neputându-se cenzura decizia recurată sub aspectul modului în care, prin interpretarea probelor administrate, instanța de apel a stabilit situația de fapt.
Criticile de nelegalitate aduse deciziei instanței de apel, încadrabile pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vizează stabilirea cotelor-părți în care s-a dispus lichidarea comunității de bunuri, recurentul pretinzând o contribuție majorată și prin urmare o cotă-parte de 60 % astfel cum a reținut instanța de fond, iar intimata invocând cote-părți egale pe baza contribuției prezumat egale, astfel cum a argumentat instanța de apel care a reținut că nu s-a făcut în proces dovada contrarie prezumției simple sus-evocate.
Curtea are în vedere criteriul legal pe baza căruia se determină cota-parte din comunitate ce revine fiecărui soț, codevălmaș, constând în contribuția la dobândirea bunurilor comune și la îndeplinirea obligațiilor comune.
Aportul soților și corelativ întinderea drepturilor lor în procesul de împărțeală nu pot fi analizate trunchiat, ci numai în ansamblul tuturor elementelor care pun în evidență contribuția efectivă la dobândirea bunurilor și la susținerea sarcinilor căsătoriei. În alte cuvinte, această contribuție trebuie înțeleasă nu ut singuli, ci trebuie raportată la ansamblul elementelor de activ și pasiv matrimonial.
Este de remarcat că, atât reperele doctrinare și jurisprudențiale dezvoltate pe marginea vechii reglementări în materie (art.36 alin. 1 din Codul familiei) cât și noul Cod civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 (art. 357 alin.2 teza a II-a) consacră prezumția simplă că soții au avut o contribuție egală.
Instanța de apel și-a fundamentat soluția de partaj în cote-părți egale, iar nu diferențiate cum greșit a reținut instanța de fond, pe prezumția legală simplă a contribuției egale a părților, cu argumentul că analiza probatoriului administrat nu dovedește o altă situație de fapt, anume una din care să rezulte o contribuție mai mare a vreunuia dintre soți.
Concluzia instanței de apel potrivit cu care nu a fost răsturnată prezumția simplă sus-evocată are la bază un examen detaliat al întregului ansamblu de elemente care dovedesc, în mod concret și efectiv, contribuția fiecărui soț la dobândirea bunurilor comune și la susținerea sarcinilor căsătoriei.
Este de observat în acest sens că instanța de apel s-a raportat la înscrisuri din care rezultă că ambii soți au realizat venituri salariale în timpul căsătoriei și la proba testimonială din care rezultă, de asemenea, că ambii soți au beneficiat de sprijinul material al rudelor.
Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a ținut seama, în analiza de ansamblu, atât de cuantumul mai mic al veniturilor salariale realizate de soția intimată cât și de perioadele de timp în care aceasta nu a avut un loc de muncă, subliniind, însă, în mod corect, relevanța în context a muncii soției în gospodărie (asigurarea menajului familiei și creșterea copiilor) ca un element concret de contribuție la cheltuielile căsătoriei. Tot astfel, instanța de apel s-a raportat probei testimoniale din care a reținut că soțul recurent nu a contribuit la cheltuielile gospodăriei și că din anul 2000 a părăsit domiciliul comun, fiind de observat că recurentul însuși afirmă în cererea de recurs faptul că s-a mutat în anul 2002 în . candida la funcția de primar”.
Prin urmare, instanța de apel a realizat o interpretare și aplicare corectă a criteriului legal pe baza căruia a determinat cotele-părți în care s-a efectuat împărțeala, în sensul în care și-a fundamentat decizia pe prezumția simplă a contribuției egale a soților, împotriva căreia nu s-a făcut în proces dovada contrarie (sarcina probei revenindu-i recurentului care a afirmat o contribuție majorată).
În consecință, criticile de nelegalitate sunt nefondate.
Neîntemeiate sunt și criticile recurentului vizând încălcarea dreptului la apărare prin administrarea probei testimoniale propuse doar de intimată.
Contrar susținerilor recurentului, dreptul la apărare și echitatea procedurii sub aspectul încuviințării și administrării probelor i-au fost asigurate pe deplin în proces. La judecata în primă instanță i-a fost încuviințată reclamantului-pârât V. T. proba testimonială (încheierile de ședință din 15.03.2012 și 26.04.2012) fiind audiat la termenul din 31.05.2012 martorul H. M.. La judecata în apel, acesta a solicitat doar proba cu înscrisuri care i-a fost încuviințată și administrată (încheierea din 01.04.2013).
Restul nemulțumirilor expuse în cererea de recurs, în privința contribuției pretins majorate, constituie critici de netemeinicie, bazate exclusiv pe modul în care, prin interpretarea probelor administrate, instanța de apel a stabilit situația de fapt, și prin urmare exced motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă care pot face obiectul analizei instanței de recurs.
Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat și va menține decizia atacată, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de V. T. împotriva deciziei civile nr. 366 din 25.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 04 Iunie 2014.
Președinte, C. T. | Judecător, C. A. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat T.C.
Tehnoredactat T.C./A.H.
02 exemplare
Tribunalul Iași: D. C., S. M.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 115/2014. Curtea de... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 108/2014. Curtea de... → |
|---|
