Pretenţii. Decizia nr. 104/2014. Curtea de Apel IAŞI

Referitor la drepturile personalității, legea prezumă în mod absolut doar interesul, celălalt element al dreptului subiectiv – voința – fiind lăsat la latitudinea cetățeanului potențial. Așadar, numai în măsura în care își exprima voința de a-și exercita unul din drepturile personalității sale, dreptul subiectiv se întregește iar individual uman, se transformă din titular potențial în titular efectiv al dreptului subiectiv, devenind, în același timp, personalitate.

Potrivit art. 54 alin 1 din Decretul nr. 31/1954 dreptul la onoare și la reputație sunt drepturi subiective nepatrimoniale, care se bucură de ocrotire juridică.

Transpunând practic considerațiile teoretice anterioare, tribunalul a reținut că astfel cum a fost formulată cererea de chemare în judecată și având motivele în fapt așa cum au fost indicate de către reclamant, pârâta nu i-a cauzat acestuia suferințe psihice, pe de o parte, modificări ale relațiilor sociale, nepatrimoniale, pe de altă parte, modificări producătoare la rândul lor de tribulație, neliniște, durere sufletească. Reclamantul nu a făcut dovada nici a existenței prejudiciului, cu atât mai puțin a faptei ilicite cauzatoare a prejudiciului. Reclamantul nu a specificat care este prejudiciul suferit și nici nu l-a dovedit, nu a demonstrat ce norme au fost încălcate prin presupusa faptă ilicită menționată de acesta. Nemulțumirea reclamantului față de soluțiile pronunțate de către judecători nu determină reformarea unei soluții prin solicitarea pe cale judecătorească a unor pretenții fie de natură morală sau materială și nu pot constitui fapte cauzatoare de prejudicii. Este inadmisibil ca un judecător să fie cercetat sau judecat pentru soluțiile dispuse în limitele competențelor sale, pentru că astfel s-ar aduce atingere principiului independenței justiției consfințit de art. 124 din Constituție, iar răspunderea delictuală sau penală a judecătorilor nu poate fi angajată pentru opiniile profesionale exprimate în cadrul soluțiilor date în dosarele pronunțate, pronunțarea unei hotărâri neputând fi asimilată unei fapte care aduce atingere și o vătămare intereselor legale ale unei părți din dosar și nici unei fapte prin care s-ar susține cu rea-credință interesele persoanelor cărora le este favorabilă soluția dispusă. Împotriva unei hotărâri judecătorești, cel nemulțumit are posibilitatea de a o ataca la instanțele superioare prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. Judecătorul în exercitarea atribuțiilor de serviciu este independent și se supune numai legii, iar raționamentele logico-juridice folosite de acesta și soluțiile date nu pot fi discutate în afara cadrului procesual legal.

Prin urmare, neexistând o faptă ilicită comisă cu vinovăție de către pârâtă, tribunalul a constatat că nu sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta A. C. - judecător al Tribunalului Iași.

Reclamantul Băbuța Ș. a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 3629/01 noiembrie 2013 și a încheierii nr. 392/19 septembrie 2013 pronunțate de Tribunalul Iași.

În motivarea cererii de apel, apelantul susține că sentința civilă nr. 3629/2013 este nelegală deoarece prin sentința civilă nr. 83/15 ianuarie 2010 și sentința civilă nr. 1574/12 iulie 2012 pronunțate de Tribunalul Iași, pârâta a comis abuz de puterea funcției în serviciu, falsuri intelectuale din gravă neglijență în serviciu și favorizarea infractorului B. A..

Mai susține apelantul că prejudiciul produs constă în suferințe morale, neliniște, durere sufletească și modificări ale relațiilor sociale.

Cu privire la încheierea nr. 392/19 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, apelantul susține că doamna judecător S. M. i-a încălcat dreptul la accesul liber la justiție, anulând cererile de recuzare ale doamnei judecător L. O., care ar trebui să se abțină în dosar.

Se solicită admiterea apelului, desființarea hotărârilor arătate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Iași.

Prin încheierea din 05 mai 2014, curtea a admis cererea apelantului și a acordat acestuia ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru de 20 lei.

Apelantul a depus la dosar copia răspunsului nr. 908/15 ianuarie 2013 a Municipiului Iași.

Intimata A. C. nu a formulat întâmpinare.

Apelul este nefondat.

1. Cu privire la apelul formulat împotriva încheierii nr. 392/19 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași.

Prin această încheiere s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de reclamantul Băbuța Ș. împotriva judecătorului L. O..

S-a reținut că acesta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, astfel că în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997 sancțiunea este anularea cererii ca netimbrată.

Curtea reține că motivele de apel formulate de Băbuța Ș. privesc fondul cererii și nu pot fi analizate atâta timp cât tribunalul s-a pronunțat pe o excepție.

1. Cu privire la apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 3629/2013 pronunțată de Tribunalul Iași.

Reclamantul Băbuța Ș. a chemat în judecată pe pârâta A. C. solicitând daune morale deoarece a suferit un prejudiciu urmare a soluțiilor pronunțate de către aceasta, în calitate de judecător: sentința civilă nr. 83/15 ianuarie 2010 și sentința civilă nr. 1574/12 iulie 2012.

Constituția României, prin art. 52, instituie răspunderea patrimonială a statului pentru erorile judiciare. Această răspundere este reglementată prin lege și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

Potrivit dispozițiilor art. 94 din Legea nr. 303/2004, judecătorii răspund disciplinar, civil și penal în condițiile legii.

Răspunderea civilă este reglementată de Legea nr. 303/2004 și Codul de procedură penală și se referă la răspunderea patrimonială a judecătorilor pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale, precum și în alte procese decât cele penale.

Răspunderea civilă operează numai în raport cu statul, care are ulterior posibilitatea să formuleze o acțiune în regres împotriva judecătorului care a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență.

În raport de reglementarea actuală, răspunderea civilă a judecătorului este subsidiară și indirectă, iar justițiabilii nu pot formula acțiune civilă în despăgubiri împotriva judecătorilor.

Astfel, în acest cadru procesual, nu pot fi analizate condițiile răspunderii civile prevăzute de art. 998-999 Cod civil, ci doar cele prevăzute de art. 96 alin. 4 din Legea nr. 303/2004.

Curtea reține însă că și în această situație, justițiabilul, ca parte vătămată prin săvârșirea unei erori judiciare, nu se poate adresa direct împotriva judecătorului (art. 96 alin. 6 din Legea nr. 303/2004).

Pentru considerentele arătate în prezenta decizie, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelul declarat de Băbuța Ș. împotriva sentinței civile nr. 3629/1 noiembrie 2013 și a încheierii nr. 392/19 septembrie 2013 pronunțate de Tribunalul Iași – secția I civilă, pe care le păstrează.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de către apelantul Băbuța Ș. împotriva sentinței civile nr. 3629/1 noiembrie 2013 și a încheierii nr. 392/19 septembrie 2013 pronunțate de Tribunalul Iași – secția I civilă, pe care le păstrează.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2014.

Redactat: P.C.

Tehnoredactat: P.A.M.

4 exemplare/29.05.2014

Tribunalul Iași: O. L.