Pretenţii. Decizia nr. 461/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 461/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 21609/245/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 461/2014
Ședința publică de la 28 Mai 2014
Completul compus din:
Președinte: C. A.
Judecător: V. O.
Judecător: V. C.-S.
Grefier: A. H.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de . împotriva deciziei civile nr. 398 din 09 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind T. B., T. A., A. D. și A. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat G. A. pentru recurenta . și avocat V. M. pentru intimații T. B., T. A., A. D. și A. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată, că nu se solicită judecata în lipsă și că prin serviciul de registratură recurenta a depus planșe privind nivelul de zgomot din zona imobilului ce face obiectul cererii, duplicatul fiind comunicat de instanță intimaților spre luare la cunoștință.
Avocat V. pentru intimați depune la dosar înscrisuri, pe care le-a înmânat apărătorului recurentei, respectiv un certificat emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași din cuprinsul căruia rezultă că . de la care recurenta a închiriat hala, nu înregistrează în regim special activitate industrială la punctul de lucru din . înscris din care rezultă că principalul asociat al ., M. Severius M., deține în proprietate un spațiu în municipiul Iași, având o suprafață de 500 mp, care ar fi putut să constituie locul de amplasare al războaielor de țesut și un certificat constatator care atestă că M. Severius și soția sa sunt asociați ai ..
Avocat G. pentru recurentă având cuvântul, arată că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor, însă solicită ca acestea să fie înlăturate de instanța de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat G. indică pe planșele foto depuse la dosar amplasamentul societății recurente, precizând că în zona . zgomot cauzat de către trafic, de industrie și celelalte activități ce se desfășoară în zonă este superior valorilor înregistrate în expertizele depuse în cauză. Astfel, pentru . zgomot de fond în timpul zilei se situează între valorile de 55-75 decibeli, iar în timpul nopții între valorile de 45-65 decibeli. În aceste condiții, apreciază că susținerile instanței de fond și a celei de apel sunt eronate având în vedere aceste valori, care atestă că zgomotul de fond existent în zona respectivă este deja superior valorilor înregistrate în expertiză.
Față de înscrisurile depuse la termenul de astăzi de către intimați, avocat G. apreciază că sunt străine de cauză, vizează aspecte care nu sunt relevante în cauză, respectiv faptul că unii asociați dețin în proprietate și alte imobile nu privește cauza de față, iar susținerea că M. Severius este acționar majoritar al societății recurente nu este reală, societatea având mai mulți acționari.
În ceea ce privește recursul declarat, avocat G. apreciază că decizia Tribunalului Iași este nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct.9 Cod procedură civilă, în sensul că nelegalitatea deciziei este dată de o interpretare greșită a aspectelor deduse cauzei, în afara cadrului legal și a dispozițiilor prin care s-a stabilit cadrul procesual. În acest fel, instanța de apel a dat o nouă interpretare dispozițiilor art. 4 și 17 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997. Se poate observa că în ordinul menționat s-au stabilit două situații, iar una din situații se referă la faptul că o activitate industrială nu poate fi situată într-o zonă de locuințe dacă produce un anumit disconfort. Acest disconfort este detaliat de către legiuitor în art. 17, fiind detaliate limitele în care se situează acest disconfort. A reține, așa cum a făcut instanța de fond și cea de apel, că aceste articole se analizează separat este ca și cum s-ar aduce adăugiri la lege. Se poate observa că un articol nu poate fi aplicat în lipsa celuilalt. Situația nu poate reprezenta un risc dacă nu există certitudinea că ea ar reprezenta acel risc. Tocmai din acest motiv instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, considerând că doar prezenta unei anumite clădiri într-o anumită zonă prezintă un risc.
Apărătorul solicită a se avea în vedere că la momentul la care . a construit clădirea, cât și la momentul la care recurenta a intrat în respectiva clădire încheind contract de închiriere, construcția intimaților nici măcar nu exista și nici măcar aceștia nu aveau drept de proprietate asupra terenului pe care și-au edificat ulterior imobilul.
În aceste condiții nu pot fi luate în discuție dispozițiile art. 4 și 17 ale Ordinului nr. 536/1997 întrucât ar crea o situație discordantă.
Un alt motiv de recurs se referă la data pe care instanța de apel a conferit-o declarației dată de către reclamantul A. D. pentru . în vederea edificării construcției. Instanța de apel își întemeiază eronat concluzia având în vedere data de 20.02.1999 ca fiind cea a declarației și neluând în calcul data corectă a declarației – 02.02.2009, ajungând la concluzia că autorizația de construcție nu a fost emisă în baza acelui acord.
Apărătorul susține că instanța de apel omite să constate că la data de 18 februarie 1999 pentru . s-a emis autorizația de construcție a imobilului.
Apreciază că decizia pronunțată este nelegală, bazată pe o interpretare eronată a datei emiterii autorizației de construcție, pe o interpretare nouă a autorizației de construcție, reținând doar anumite aspecte din acea autorizație, extrăgând doar anumite dispoziții, reținând că autorizația ar fi emisă pentru depozit și sediu, omițând intenționat extinderea pentru depozit și punct de lucru.
Pentru toate motivele invocate, apărătorul apreciază că în ceea ce privește decizia recurată sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și solicită admiterea recursului. Depune la dosar concluzii scrise și solicită cheltuieli de judecată.
Avocat V. pentru intimații T. B., T. A., A. D. și A. V. având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor pronunțate de Tribunalul Iași și Judecătoria Iași ca fiind temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul solicită a se observa, în ceea ce privește înscrisurile depuse în recurs, respectiv acele hărți sonometrice, că acestea nu sunt atestate de o autoritate care să confirme autenticitatea datelor furnizate, fiind descărcări de pe Google Maps, descărcări la care poate avea acces orice, dar în care pot fi modificate culorile aplicare ce indică valori diferite de zgomot. De aceea, aceste acte nefiind autorizate de o instituție nu pot să susțină nici un punct de vedere față de care aceste înscrisuri au fost considerate ca probe.
Avocat V. susține că ambele instanțe, prin hotărârile pronunțate nu au făcut decât să asigure reflectarea prin hotărârile pronunțate a celor două principii consacrate de Constituția României și de dispozițiile europene, în sensul protejării dreptului de proprietate al intimaților reclamanți și asigurarea folosinței efective a acestui drept împreună cu garantarea dreptului la viața privată conform art. 8 din CEDO, dreptul la un mediu curat și dreptul la viață, la integritate fizică și psihică. Aceasta din urmă a fost și intenția reclamanților atunci când au inițiat aceste proceduri, în dorința de a înlătura stresul rezultat din suportarea zilnică de-a lungul a câtorva ani a zgomotului degajat de activitatea industrială produsă de două motoare a două războaie de țesut, care au o turație de cel puțin 600 turații/minut, acestor războaie alăturându-se alte echipamente ce degajă zgomot și care se află la o distanță cuprinsă între 70 cm și 3 m de dormitorul imobilului proprietatea intimaților.
Acestea sunt reperele pentru care instanțele au considerat că desfășurarea unei activități industriale într-o zonă urbană pentru care legea nu permite desfășurarea unor asemenea activități impune luarea măsurilor de încetare a activității perturbatoare.
S-a susținut de recurentă că desfășurarea acestei activități s-ar fi făcut în condițiile legii și că activitatea începuse înainte de a fi amplasate aceste construcții, susțineri ce sunt eronate. Astfel, anterior construcției T. în zona în litigiu exista construcția A., părinții soților T.. Aceștia au reclamat constant starea de disconfort creată de zgomotul și de vibrațiile produse de activitatea acestui obiectiv industrial. S-a ajuns la eliberarea autorizației de construcție soților T. pentru că activitatea de producție industrială a . sau a ., care este proprietarul halei închiriată recurentei nu figurează în nici o evidență publică. La dosar sunt toate documentele care atestă că desfășurarea unor asemenea activități la jumătate de metru distanță de un imobil construit în baza autorizației care conferă proprietarilor dreptul de a folosi în mod normal imobilul proprietatea lor nu este menționată în nici o evidență publică. La dosar s-au depus înscrisuri în recurs care atestă că ., proprietarul halei în care se desfășoară această activitate are înregistrată în Registrul Comerțului la punctul de lucru din . doar activitate de depozit și punct de lucru firmă.
Cu privire la interpretarea pretins greșită pe care instanța ar fi dat-o dispozițiilor Ordinului Ministrului Sănătății nr. 536/1997, avocat V. arată că se susține că nu s-a făcut o interpretare coroborată a dispozițiilor art. 4, art. 9 și art. 17 din ordin, susținere eronată. Textul din art. 4 al ordinului citat indică faptul că unitățile de mică industrie care pot crea disconfort pentru populație nu pot fi amplasate la o distanță mai mică de 15 m de ferestrele locuinței. Prin urmare, condiția faptică, esențială de protecție pentru sănătatea populației este ca orice asemenea activitate care se desfășoară într-o zonă populată să fie la o distanță minimă de 15 m.
Art. 9 din același ordin indică faptul că nivelul elementelor perturbatoare de zgomot trebuie să îndeplinească standardele în vigoare, respectiv cele prevăzute de art. 17 din Ordinul 536/1997 care indică faptul că la o distanță măsurată la 3 m de peretele exterior al locuinței nu trebuie să se identifice un zgomot de 50 decibeli. Prin urmare, textul de lege în interpretarea coroborată a condițiilor de protecție impuse prin aceste dispoziții stabilește că trebuie o distanță de 15 m de zona perturbatoare. Nivelul de zgomot stabilit de expertiză trebuie măsurat la 3 m de construcție, dar cei 3 m trebuie să se regăsească în cei 15 m distanță de focarul emițător și cel care absoarbe această perturbare, ori în speță există doar 70 cm distanță. Zgomotul provocat la o distanță de 3 m nu este același cu cel produs de la o distanță de 15 m. Diferența de suportabilitate este mare, iar pentru sănătate este un risc al căror victime au ajuns intimații. În prezent, unul dintre intimați este diagnosticat cu hipoacuzie în evoluție, iar fiica este supravegheată pentru manifestări datorate faptului că nu i se pot asigura condiții normale de odihnă și studiu.
Apărătorul susține că în cauză a fost efectuată o expertiză pentru stabilirea nivelului de zgomot, în concluziile căreia s-a stabilit că nivelul de zgomot identificat în urma măsurătorilor este de 53 de decibeli. Solicită a se observa că expertul pentru a ajusta nivelul de zgomot și a-l plasa la nivelul celor 50 de decibeli a efectuat o corectură din condei, în sensul că a corectat nivelul de zgomot real identificat, înlăturând cei 3 decibeli, susținând că îi este permis acest lucru. Arată că a depus la dosar documentul tehnic care atestă faptul că atunci când nivelul de zgomot măsurat este cu 3 decibeli sub nivelul prevăzut de lege nu poate fi corectat. Prin urmare, ceea ce se percepe la 70 cm distanță este un zgomot de 53 de decibeli care a avut deja consecințele atestate de actele din dosar.
Solicită a se observa că analizând această expertiză în stabilirea nivelului de zgomot nu au fost avute în vedere și zgomotele degajate de accesoriile necesare asigurării activității celor două războaie, respectiv compresorul industrial și aerul condiționat. S-au depus acte din care rezultă că salariații recurentei sunt obligați să poarte mijloace de protecție de antifonare.
Apreciază că instanța de apel a aplicat legea în raport cu dispozițiile în vigoare și în raport cu situația de fapt pe care probatoriile au atestat-o.
Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Avocat G. pentru recurentă având cuvântul în replică, susține că acele planșe au fost descărcate de pe site-ul Primăriei.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA DE APEL:
Prin sentința civilă nr._/13.11.2012 a Judecătoriei Iași s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Tașmoc B., Tașmoc A., A. D. și A. V., domiciliați în Iași, ., în contradictoriu cu pârâta ., CUI_/2002, J_, cu sediul socila în Iași, ..21, . ales la Cabinet Avocat M. C., în Iași, ..4, ., biroul nr. 10.
S-a respins ca neîntemeiată cererea privind închiderea punctului de lucru din Iași, . al ..
S-a interzis desfășurarea activității de producție de către pârâta . la punctul de lucru din Iași, ..
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând daune morale în valoare de 10.000 lei.
S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri către Oficiul Registrului Comerțului Iași, după rămânerea irevocabilă a acesteia.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 5000 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea privind cheltuieli de judecată formulată de pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Cererea privind închiderea punctului de lucru:
Potrivit dispozițiilor art. 53 ind. 1 lit. c din Codul penal, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o duratã de la 3 luni la 3 ani reprezintă o pedeapsă complementară aplicabilă persoanei juridice în cazul săvârșirii unei infracțiuni. Prezenta cauză este una de natură civilă, reclamanții solicitând luarea unor masuri referitor la pârâtă ca urmare a nerespectării de către aceasta a unor norme privind mediul de viată al populației. Infracțiunea reprezintă o faptă care prezintã pericol social, sãvârșita cu vinovãție și prevãzuta de legea penalã, antrenarea răspunderii penale făcându-se în conformitate cu prevederile Codului Penal și ale Codului de Procedură Penală. Apreciind că pedeapsa complementară constând în închiderea unui punct de lucru nu poate fi aplicată decât în condițiile antrenării răspunderii penale a persoanei juridice, instanța apreciază neîntemeiat acest capăt de cerere, urmând a îl respinge.
Un alt aspect luat în considerare la soluționarea prezentei cererii este acela că în cadrul punctului de lucru, pârâta ar putea desfășura orice altă activitate ce nu ar aduce nici un prejudiciu intereselor reclamanților.
Cererea privind interzicerea activității de producție în cadrul punctului de lucru din Iași, .:
Reclamanții locuiesc în două imobile ce se află situate în Iași, ., iar alăturat la nr. 56, funcționează din 2002 în cadrul unui spațiu închiriat de la ., pârâta ..
Începând cu anul 2005, reclamanții au depus mai multe sesizări cu privire la activitatea de producție desfășurată de pârâtă, arătând că sunt deranjați de zgomotul și vibrațiile produse de utilajele folosite de această pârâtă. Atât reclamanții cât și pârâta sunt de acord cu faptul că distanța dintre ferestrele locuințelor reclamantilor și spațiul utilizat de pârâtă este mai mic de 15 m; din măsurătorile efectuate și în cadrul soluționării acestui dosar a rezultat că nivelul de zgomot produs de pârâtă este inferior celui maxim admis de 50 dB.
Conform art. 4 din OUG nr. 536 din 23 iunie 1997 privind mediul de viață al populației emis de Minsterul Sănătății, unitãțile de mica industrie, comerciale și de prestãri servicii, care pot crea riscuri pentru sãnãtate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibratii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplaseazã în clãdiri separate, la distanta de minimum 15 m de ferestrele locuințelor. Distanta se mãsoarã între fatada locuinței și perimetrul unitãții. Pentru unitãțile sus-menționate se vor asigura mijloacele adecvate de limitare a nocivitatilor. La art. 17 din același act normativ se arată că amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot și vibratii și dimensionarea zonelor de protecție sanitarã se vor face în asa fel încât în teritoriile protejate nivelul acustic echivalent continuu (Leq), mãsurat la 3 m de peretele exterior al locuinței la 1,5 m înãlțime de sol, sa nu depãșeascã 50 dB(A) și curba de zgomot 45. In timpul nopții (orele 22,00-6,00), nivelul acustic echivalent continuu trebuie sa fie redus cu 10 dB(A) fata de valorile din timpul zilei.
Pârâta a susținut că în situația prevăzută la art. 4 este necesar ca disconfortul creat de pârâtă să depășească nivelul maxim admis de 50dB. Instanța apreciază că art. 4 instituie o interdicție de amplasare a unităților de mică industrie, comerciale și de prestări servicii la o distanță mai mică de 15 m de ferestrele locuințelor, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație. Sintagma pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație nu poate fi interpretată în sensul că riscul trebuie să se producă ci doar ca acesta să existe. Or, atât timp cât este de necontestat că activitatea de producție desfășurată de pârâtă produce zgomot și vibrații, fiind efectuate mai multe măsurători care au concluzionat în acest sens, este necesar, pentru a fi respectate normele arătate anterior, ca activitatea pârâtei să se desfășoare la distanța prev. la art. 4 .
În ce privește declarația dată de reclamantul A. D., din conținutul declarației autentificate sub nr. 372 la 2.02.1999 la BNP Z. G. rezultă că acesta a fost de acord ca . să construiască pe terenul proprietatea societății, la distanța de 70 cm de limita proprietatii reclamantului, dar nu în dreptul casei acestuia, acordul fiind dat pentru autorizația de construire a unui imobil. Prin urmare acordul nu privește decât construirea unui imobil la o distanță mai mică decât cea permisă de Codul Civil și nu are nici un fel de efect cu privire la destinația actuală a imobilului.
Instanța a mai reținut ca potrivit art. 35 din Constituția României statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic. Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul înconjurător, iar potrivit art. 44 alin. 1 din Constituție dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. La alin. 7 al aceluiași articol se prevede ca dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului a dispus că orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale. Viata privată privește sănătatea persoanei, viata familiala, art.8 garantând și liniștita folosință a domiciliului. Jurisdicția europeană a extins protecția vieții private a persoanei si la mediul înconjurător sănătos in care aceasta are dreptul sa trăiască. Astfel, în cauza Lopez- Ostra c. Spania, Curtea a decis ca prin plasarea unei stații de epurare cu efecte nefaste asupra vieții private si de familie a reclamantei în apropierea domiciliului acesteia, statul în cauză nu a asigurat justul echilibru intre interesele generale, concretizate in speța de necesitatea de a construi o asemenea instalație si cele personale, in speța dreptul reclamantei de a beneficia de un mediu înconjurător sănătos, drept apărat prin art.8 din Convenție. Așadar noțiunea de viata privata presupune si un anumit confort, o bunăstare fara de care respectul dreptului la viata privata si la familie si domiciliu nu ar fi efectiv, ci doar fictiv, dreptul garantat de art. 8 parag. 1 din Convenție implicând si dreptul de a trai ..
Art.8 alin.1 obligă statele să se abțină de la orice ingerință, dar pot exista și obligații pozitive inerente unui “respect” efectiv al dreptului consacrat de Convenție, mergând până la adoptarea unor măsuri destinate să asigure respectarea dreptului la viață privată chiar și în sfera relațiilor dintre indivizi. Curtea a apreciat că statele au în temeiul art.8 obligația de a lua măsurile rezonabile și adecvate pentru a proteja drepturile care îi revin individului în baza Convenției, fiecare stat fiind obligat să se doteze cu un arsenal juridic adecvat si suficient care sa aibă ca scop tocmai îndeplinirea acestor obligații pozitive. În cazul de față se impune statului obligația de a lua masurile necesare destinate a asigura protecția efectiva a dreptului prevăzut de art. 8 paragr. 1 sub aspectul dreptului la un mediu sănătos inclusiv contra acțiunilor negative ale terților.
Prin activitatea de producție desfășurată de pârâta la punctul de lucru din Iași, ., la o distanță mai mică de 15 m de ferestrele locuințelor reclamanților, pârâta a adus atingere dreptului de proprietate al reclamanților cat si a celui la un mediu de viata sănătos. Autoritățile sesizate anterior de reclamanți pentru luarea unor masuri au interpretat pe de o parte dispozițiile legale si declarația autentificată de reclamantul A. D. în sensul că acesta ar fi fost de acord cu desfășurarea activității de producție de către pârâtă în imobilul învecinat, iar pe de altă parte în sensul că art. 4 si art. 17 din Ordinul nr. 536 din 1997 sunt interdependente, contrar însă celor reținute anterior de instanță.
Riscul creat de pârâtă nu reprezintă același lucru cu producerea rezultatului astfel cum a încercat aceasta a interpreta dispozițiile art. 4 si art. 17 din Ordinul nr. 536 din 1997, activitatea de producție desfășurată de pârâtă producând un risc ce nu poate fi in mod continuu controlat, astfel că pentru evitarea unui disconfort astfel cum este definit la art. 17, statul impune o distanță minimă față de locuințele persoanelor.
În consecință, pentru protejarea intereselor reclamanților, instanța a dispus interzicerea activității de producție desfășurate de pârâta . la punctul de lucru din Iași, ..
Cererea privind despăgubiri morale:
Conform art. 998 si urm. Cod Civil, „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa.
Astfel cum s-a menționat și anterior, în conformitate cu art. 8 din CEDO, reclamanții au dreptul la un mediu de viață sănătos, iar din probatoriul administrat, depoziția martorului M. V., înscrisurile depuse și expertiza tehnică, rezultă că prin activitatea de producție desfășurată de pârâtă în Iași, ., aceasta a produs un disconfort reclamanților. Aceștia au fost nevoiți să suporte zgomotul continuu produs de utilajele pârâtei, care deși a fost în limitele maxime prevăzute de lege, la momentul la care acesta a fost măsurat, a produs totuși o stare de stres reclamanților, aceștia fiind nevoiți să trăiască într-un mediu poluat fonic.
Instanța a apreciat că în speță se justifică repararea prejudiciului moral cauzat reclamanților prin acordarea despăgubirilor morale de_ RON, sumă care nu asigură repunerea în situația anterioară, acest lucru nefiind posibil, însă poate constitui o reparatie echitabilă simbolică.
În temeiul art. 21 lit. h din Legea nr. 26 din 1990, instanța a dispus comunicarea prezentei hotărâri după rămânerea irevocabilă a acesteia către Oficiul Registrului Comerțului, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni cu privire la pârâta ..
În baza art. 274 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia partea căzută în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 lei cheltuieli de judecată, proporțional cu pretențiile admise, a fost respinsă cererea pârâtei privind cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți acre au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că astfel cum reiese din probatoriul administrat în fața primei instanțe la data de 20.02.1999 reclamantul A. D. a dat o declarație autentificată sub nr. 372 prin care a precizat că este de acord că S.C. „R.” S.R.L. Iași prin reprezentantul său unic dl. R. Ghe. Să construiască pe terenul proprietatea societății, la distanța de 70 cm de limita proprietății sale. S-a reținut că această declarație urma să fie folosită în vederea obținerii autorizației de construire a unui imobil (f. 24 ds. 6218).
La data de 18.02.1999 sub nr. 173 a fost eliberată autorizația de construire în favoarea .. pentru extindere imobil existent pe teren proprietate pentru punctul de lucru firmă (f. 100 ds. 6218).
.. a încheiat cu S.C. G. T. S.R.L. contractul de închiriere nr. 1/01.04.2009 prin care a închiriat acesteia spațiul de producție, depozitare, birouri, cale de acces conf. planșei A5 din . (f. 105-110 ds. 6218).
Conform certificatului contestator emis de ORC în temeiul art. 171 alin. 1 lit. b din Legea 359/2004 emis la data de 26.01.2009 reiese faptul că se atestă că s-a înregistrat declarația pe proprie răspundere conform căreia firma îndeplinește condițiile de funcționare, specifice pentru fiecare autoritate publică, activitatea declarată, încadrată în clasa CAEN 1320. Producția de țesături la sediul secundar din Municipiul Iași, . (f. 101 ds. 6218) prin urmare producția de țesături nu se supune autorizării din punct de vedere al mediului (adresa 839/30.01.2009 Agenția pentru Protecția Mediului).
Tribunalul remarcă raportat la cele reținute mai sus că declarația reclamantului A. D. a fost dată doar în scopul construirii unui imobil pe terenul societății la o distanță de 70 cm de proprietatea lui.
Nici din declarație, nici din autorizația de construire nu reiese faptul că acea construcție (extindere a imobilului) urma să fie folosită ca și spațiu de producție.
Astfel cum reiese și din adresa_/25.09.2001 emisă de DSP Iași către .. s-a avizat în principiu (amplasarea unității): extindere construcție existentă „depozit pentru produse nealimentare”; „sediu firmă” pe teren proprietate cu respectarea criteriilor sanitare: - depozit marfă, ambalaje, sursă de apă, grup sanitar, vestiar, birouri (f. 151 ds. fond).
Prin urmare la momentul construcției extindere de imobil și a obținerii autorizației de construcție nu a existat nici un acord și nici un aviz pentru desfășurarea activității de producție în acel imobil.
În ciuda acestui fapt astfel cum au susținut reclamanții și au confirmat pârâții prin întâmpinarea de la instanța de fond începând cu anul 2002 .. a închiriat spațiul către S.C. G. T. S.R.L. ca spațiu de producție, depozitare, birouri, cale de acces și parcare. S-a făcut vorbire de contract nr. 1/2002, dar acesta nu a fost depus la dosar, ci doar contractul de închiriere nr. 1/01.04.2009.
A mai susținut pârâta-societate că spațiul în care își desfășoară activitatea S.C. G. T. S.R.L. a fost edificat în baza autorizației nr. 606/04.07.2002 însă trebuie remarcat că acel spațiu a fost edificat în baza autorizației menționate nr. 173/18.02.1999 care a fost emisă anterior declarației dată de dl. A. D. la data de 20.02.1999.
În ceea ce privește autorizația de construcție nr. 606/04.07.2002 instanța reține că aceasta nu a fost depusă la dosar, însă din raportul de expertiză tehnică realizat în dosarul_/245/2011 8f. 62-66 ds. fond) reiese că a fost dată către .. pentru destinația de „depozitare pct. de lucru firmă, iar la momentul efectuării expertizei la data de 21.05.2012 în acest imobil se desfășoară o activitate de producție, respectiv la fabricare a pâinii de către chiriașul S.C. Prod Pan S.R.L. Iași în baza contractului de închiriere nr. 1/16.06.2011.
În condițiile în care la data de 6 decembrie 2011 a fost depusă întâmpinarea de către S.C. G. T. S.R.L. în fața instanței de fond, susținerile formulate în conținutul ei referitoare la spațiul pe care-l ocupă și autorizația în baza căruia a fost construit, induc instanței o undă de îndoială cu privire la buna credință a acesteia având în vedere constatările care s-au făcut la data efectuării expertizei în dosarul_/245/2011 și existența contractului de închiriere nr. 1/16.06.2011 (încheiat anterior datei depunerii întâmpinării) în favoarea S.C. Prod Pan S.R.L. Iași.
Prin urmare pârâta S.C. G. T. S.R.L. își desfășoară activitatea în spațiul construit în baza autorizației inițiale nr. 173/18.02.1999 care era destinat depozitării pentru produse nealimentare.
Despre desfășurarea activității de producție în acel spațiu nu se face vorbire decât în contractul de închiriere din 2009 încheiat între .. și S.C. G. T. S.R.L., neexistând vreun acord din partea reclamanților.
Este adevărat că reclamanții Tașmoc au construit imobilul lor ulterior extinderii construcției de către societate, astfel cum reiese și din încheierea de intabulare nr._/11.11.2008 pe care aceștia au depus-o la dosar (f. 102 ds. 6218), însă astfel cum reiese din expertiza acustică efectuată în cauză de expert M. C. reiese faptul că locuința este situată la distanța de 4 m față de gardul ce desparte cele două proprietăți și circa 5,5 m distanță față de peretele sudic al halei (f. 3-5 vol. II ds. fond), pe același aliniament cu locuință reclamanților A. raportat la distanța față de gardul despărțitor față de terenul proprietatea societății ..
În altă ordine de idei tribunalul reține că potrivit art. 4 din Ordinul 536/1997 se prevede faptul că „Unitățile de mică industrie, comerciale și de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplasată în clădiri separate, la distanța de minim 15 m de ferestrele locuințelor. Distanța se măsoară între fațada locuinței și perimetrul unității. Pentru unitățile susmenționate se vor asigura mijloacele adecvate de limitare a nocivităților, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare”.
Prin urmare conf. acestui ordin în vigoare la data încheierii contractelor de închiriere se prevede că unitățile de mică industrie care pot crea disconfort pentru populație prin producerea de zgomot se amplasează în clădiri separate la distanța de minimum 15 m dintre fațada locuinței și perimetrul unității”.
Art. 17 din același act normativ ordin 536/1997 prevede: Am plasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot și vibrații și dimensionarea zonelor de protecție sanitară se vor face în așa fel încât în teritoriile protejate nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat la 3 m de peretele exterior al locuinței la 1,5 m înălțime de sol, să nu depășească 50 db (A) și curba de zgomot 45. În timpul nopții (orele 22,oo – 6,oo), nivelul acustic echivalent continuu trebuie să fie redus cu 10 dB (A) față de valorile din timpul zilei.
Conform Standardului român ISO 1996-2 completat prin erata ST-ISO 1996-2/C91 art. 9 prevede la alin. 2 că „Dacă presiunea acustică a zgomotului rezidual este cu 3 dB sau mai puțin, subnivelul de presiune acustică măsurat, nu sunt permise corecții” (f. 79 și 87 din vol. II ds. fond).
Astfel cum reiese din expertiza acustică efectuată în cauză de exp. M. C., în cazul măsurătorilor efectuate la 1,5 m de peretele locuinței Tașmoc (3 m față de peretele halei de producție) rezultatul a fost de 54-53 dB, iar deasupra gardului despărțitor dintre proprietăți aflat la 4 m de peretele locuinței Tașmoc rezultatele măsurătorilor au indicat 54 dB.
Prin urmare este evident că nivelul acustic de 50 dB impus de Ordinul 536/1997 a fost depășit astfel încât în mod corect prima instanță a dispus interzicerea activității de producție în cadrul punctului de lucru din Iași, ..Cu atât mai mult cu cât nu a fost respectată nici distanța de 15 m impusă de art. 4 din ordinul 536/1997. În speța de față nu se pune problema respectării distanțelor la care trebuiau construite imobilele, ci aceea a respectării distanțelor în ceea ce privește desfășurarea activităților specifice muncii industriei care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație.
Nu numai că în cauză s-a dovedit că se creează disconfort pentru reclamanți în sensul art. 17 alin. 1 nerespectându-se nivelul acustic permis, însă prin desfășurarea activității de producție la acest punct de lucru se pot crea și riscuri pentru sănătatea acestora astfel cum reiese și din actele medicale depuse la dosar (f. 119-124 ds. fond).
În ceea ce privește criticile formulate de apelanta S.C. G. T. S.R.L. referitoare la aplicarea greșită a disp. art. 8 CEDO întrucât în cauza la care se face trimitere de către instanța de fond, nu există nici un element de similitudine cu elementele invocate de reclamanți în cadrul acestui dosar, tribunalul reține că nici acestea nu sunt întemeiate.
Împotriva deciziei civile nr. 398 din 9 aprilie 2013 a Tribunalului Iași a declarat recurs ..
Se critică decizia recurată pentru următoarele motive:
- Interpretarea eronată a dispozițiilor deduse judecății; atât instanța de fond, cât și de apel au interpretat greșit dispozițiile legale, concluzionând că dispozițiile art. 4 din OMS nr. 536/1997 se analizează separat de dispozițiile art. 9 și 17 din același ordin.
Prevederile art. 4 din OMKS nr. 536/1997 stabilesc o obligație pentru unitățile de producție care pot produce un risc sau un disconfort proprietarilor imobilelor locuințe, care se învecinează cu unitățile.
- legiuitorul a impus o limită de 15 m distanță între imobilul locuință și imobilul în care se efectuează activități de producție.
Art. 9 din OMS nr. 536/1997 definește ceea ce înseamnă activitățile care ar încălca art. 4 cu privire la procedura fonică și prin vibrații. Dacă intenția legiuitorului ar fi fost diferită ar fi interzis prin art. 4 orice activitate productivă la mai puțin de 15 m de un imobil locuință și nici nu ar fi întrevăzut necesitatea stabilirii unor limite fonice pentru nivelul de zgomot raportat la activitatea unor unități de mică industrie.
Se invocă dispozițiile art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
- aprecierea greșită a probatoriului în cauză;
- sunt detaliate de recurentă mijloacele de probă administrate de recurentă și pe care instanțele le-au înlăturat fără argumente.
- expertiza realizată de inginer C. O. conține date nereale și arbitrare, pe care instanța și-a însușit-o fără temei legal, nu s-a avut în vedere raportul de expertiză efectuat de expert M. C..
- exonerarea .. de la respectarea disp. art. 4 din OMS 536/1997 se datorează oferirii acceptului de construire de către A. D., prin declarația autentificata nr. 372/1999, care permite construirea unui imobil la mai puțin de 15 m de locuința acestuia. Aceasta exonerare se materializează si prim emiterea autorizațiilor de construire nr. 173/1999 si 606/2002 cat si prin ridicarea efectiva a clădirii.
Nu în ultimul rând trebuie observat ca reclamanții din prezenta cauza nu au încercat in nici un mod anularea acestor autorizații si nici nu au solicitat demolarea imobilului.
Atât timp cat proprietarul imobilului, .., a obținut o dispensa acceptata legal, declarația autentificata nr. 372/1999 a lui A. D., pentru a construi la mai puțin de limita prevăzuta de disp. art. 4 din OMS 536/1997 rezulta ca, raportat la disp. legale invocate de reclamanți, S.C. G. T. S.R.L. trebuia sa îndeplinească disp. art. 17 din OMS 536/1997 pentru funcționarea legala.
In acest sens învederează greșita apreciere a instanței de apel cu privire la raportul de expertiza efectuat de către dl. expert M. C.. Aceasta concluzionează in legătura cu toate obiectivele stabilite de către instanța ca societatea S.C. G. T. S.R.L. nu produce prin activitatea desfășurata zgomote care sa depășească limitele admise (filele 9-26 din expertiza).
In același timp, la paginile menționate se evidențiază si nivelul de zgomot resimțit de către reclamanți, nivelul situat in limitele legale.
Mai mult, la sesizările reclamanților au fost efectuate la punctul de lucru numeroase controale din partea Politiei Locale Iasi, Garda de Mediu, fiecare ajungând la concluzia ca punctul de lucru al subscrisei respecta condițiile in vigoare.
Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Recursul formulat este neîntemeiat.
În mod corect, instanțele au reținut situația factuală a cauzei, că la data de 18.02.1999 sub nr. 173, a fost eliberată autorizația de construire în favoarea . pentru extindere imobil existent pe teren proprietate pentru punctul de lucru firmă și s-a încheiat cu . un contract de închiriere nr. 1/1.04.2009 prin care s-a închiriat spațiul de producție din Iași, ..
Art. 4 din ordinul nr. 536/1997 prevede că „Unitățile de mică industrie, comerciale și de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate sau disconfort pentru populație prin producerea de zgomot, vibrații, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante etc. se amplasată în clădiri separate, la distanța de minim 15 m de ferestrele locuințelor. Distanța se măsoară între fațada locuinței și perimetrul unității. Pentru unitățile susmenționate se vor asigura mijloacele adecvate de limitare a nocivităților, astfel încât să se încadreze în normele din standardele în vigoare”.
Art. 17 din același act normativ – Ordinul nr. 536/1997 prevede „Amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot și vibrații și dimensionarea zonelor de protecție sanitară se vor face în așa fel încât în teritoriile protejate nivelul acustic echivalent continuu (Leq), măsurat la 3 m de peretele exterior al locuinței la 1,5 m înălțime de sol, să nu depășească 50 db (A) și curba de zgomot 45. În timpul nopții (orele 22,oo – 6,oo), nivelul acustic echivalent continuu trebuie să fie redus cu 10 dB (A) față de valorile din timpul zilei”.
Și în continuare „Conform Standardului român ISO 1996-2 completat prin erata ST-ISO 1996-2/C91 art. 9 prevede la alin. 2 că „Dacă presiunea acustică a zgomotului rezidual este cu 3 dB sau mai puțin, subnivelul de presiune acustică măsurat, nu sunt permise corecții”.
Împrejurarea că reclamanții T. au construit imobilul lor ulterior extinderii construcției de societate la o distanță de 4 m față de gardul ce desparte cele două proprietăți și circa 5,5 m distanță față de peretele sudic al halei pe același amplasament cu locuința reclamanților A. raportat la distanța față de gardul despărțitor față de terenul proprietatea societății ., este un aspect de necontestat și care rezultă din actele dosarului.
În cadrul procesual stabilit de reclamanți, instanțele au examinat cauza raportat la obiectul și limitele procesului stabilit de părți, precum și din perspectiva apărărilor formulate în proces.
Din această perspectivă a fost examinat Ordinul Ministrului Sănătății nr. 536/1997 și raportat la dispozițiile legale ale acestui act normativ și datele factuale ale litigiului, instanțele nu au încălcat sau aplicat greșit legea.
Un argument în plus îl constituie și expertiza de specialitate acustică efectuată în cauză de expert M. C., care a concluzionat în cazul măsurătorilor efectuate la 1,5 mp de peretele locuinței T., că presiunea acustică a zgomotului este de 54-53 db care coroborată cu dispozițiile legale menționate, duc la admiterea în parte a apelurilor.
Ca atare, critica recurentei referitoare la aplicarea greșită a legii nu este întemeiată, Curtea neputând reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În ce privește critica recurentei vizând greșita stabilire a situației de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat nu poate fi valorificată pe calea recursului, nemaiconstituind motiv de recurs în reglementarea art. 304 Cod procedură civilă, pct. 11 al art. 304 fiind abrogat, controlul de netemeinicie a hotărârii excede limitelor presupuse de art. 304 Cod procedură civilă și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.
În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă invocat de recurentă, întrucât decizia recurată este motivată și cuprinde motivele pe care se sprijină, neexistând temei pentru modificarea deciziei.
Totodată, nici dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă nu pot fi reținute, deoarece criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, susținerile nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la interpretarea greșită a probelor care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.
În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul formulat.
Având în vedere și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de . împotriva deciziei civile nr. 398/9.09.2013 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimaților T. B., T. A.,A. D. și A. V. suma de 3.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 28 Mai 2014.
Președinte, C. A. | Judecător, V. O. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A. H. |
Redactat O.V.
Tehnoredactat A.H.
02 exemplare/16.06.2014
Tribunalul Iași: T. Doinița, S. M.
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 687/2014. Curtea de Apel IAŞI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
