Grăniţuire. Decizia nr. 687/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 687/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 1458/239/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 687
Ședința publică de la 07 Octombrie 2014
Completul compus din:
Președinte E. G.
Judecător C. P.
Judecător G. P.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de F. M. și de R. I. împotriva deciziei civile nr. 435 din 30.05.2014 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta-intimată F. M. asistată de avocat B. L. și avocat D. C. L. pentru intimatul-recurent R. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată, recurenta-intimată F. M. a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 100 lei, la dosar s-a depus prin serviciul de registratură întâmpinare formulată de intimatul-recurent R. I. comunicată părții adverse însoțită de împuternicire avocațială.
Avocat B. depune la dosar împuternicire avocațială pentru recurenta-intimată F. M. și chitanța nr._/2014 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 lei.
Instanța, raportat la valoarea terenului din litigiu indicată la fila 85 dosar fond de 1000 lei și la prevederile art. 282 ind.1 Cod procedură civilă, pune în discuția părților inadmisibilitatea recursului.
Avocat B. solicită respingerea excepției .
Avocat D. solicită a se aprecia asupra excepției, calea de atac ar fi trebuit să fie apel având în vedere soluția pronunțată. Depune la dosar cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin sentința civilă nr.807/10.07.2013 Judecătoria H. a admis în parte acțiunea precizată, promovată de reclamanta F. M. în contradictoriu cu pârâtul R. I..
S–a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul descris de linia îngroșată ce trece prin punctele 5,69,23,24,25,26,27,28,29,30,66 din planul de situație nr.1, anexă la raportul de expertiză întocmit de expert M. V.-f.49 dosar.
Au fost respinse capetele de cerere privind revendicarea suprafeței de 147 mp.
teren și obligația de a face.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 272,9 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și s – au compensat onorariile avocaților.
A fost dată în debit reclamanta cu suma de 887 lei, reprezentând diferență onorariu neachitată în contul expertului M. V..
Pentru a decide astfel prima instanță a reținut că reclamanta, F. M., a chemat în judecată pârâtul, R. I., solicitând stabilirea linia de hotar care desparte proprietățile lor și obligarea pârâtului să mute gardul pe care l-a construit deoarece acesta îi încalcă posesia asupra fâșiei de teren pe care a luat-o abuziv.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.261/106 din 29.12.1959, a cumpărat de la V. E. suprafața de 773 mp. teren, situată în intravilanul orașului H., ..19, județul Iași.
Reclamanta a precizat că a exercitat posesia asupra unei suprafețe de 1313 mp. teren, pe care a împrejmuit-o cu gard și a stăpânit-o ca un proprietar.
În anul 1970, Ț. D. a susținut că, aproximativ 500 mp. teren ocupați și împrejmuiți de ea, îi aparțin, iar reclamanta a fost de acord să-i achite suma de 2500 lei pentru acest teren.
Cu acea ocazie, în prezența unui funcționar al primăriei, s-au efectuat măsurători și o schiță care atestă faptul că Ț. D. îi vindea o fâșie de 540 mp. teren având ca vecini pe D. E., . D. și Z. M..
Ulterior,Ț. D. i-a vândut și pârâtului R. D., prin înscris sub semnătură privată, o suprafață de teren alăturat proprietății ei, stabilind atunci și linia de hotar care le desparte proprietățile.
A precizat reclamanta că, în anul 1976, a plecat în București unde a locuit până în anul 2000 când a ieșit la pensie, iar în această perioadă de timp imobilul - casă și teren - a fost închiriat mai multor familii. Pârâtul a profitat de faptul că ea locuiește în altă localitate și a stricat gardul despărțitor, construind altul nou în loc, acaparând suprafața de 147 mp. din proprietatea ei.
Reclamanta a menționat că, în anul 2010, a promovat o acțiune în constatarea prescripției achizitive de 30 ani ce a fost admisă în parte, stabilindu-se că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate pentru suprafața de 393 mp. teren. Deși i-a solicitat în repetate rânduri pârâtului să-i restituie suprafața acaparată abuziv, de 147 mp., acesta a refuzat.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.560 cod civil și art.274 Cod procedură civilă.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,arătând faptul că, împreună cu soția lui,R. T., este proprietarul unei suprafețe de 2800 mp. teren în oraș H., ..21, dobândită prin cumpărare în anul 1970 și care este înscris în cartea funciară sub numărul cadastral_, teren care se învecinează cu proprietatea reclamantei.
Pârâtul a subliniat faptul că, din anul 1970 și până în prezent, limitele dintre proprietățile lor au rămas neschimbate, iar gardul la care face referire reclamanta a fost edificat în urmă cu 35 ani și se află pe același amplasament. Suprafața de teren asupra căreia reclamanta este proprietară este de 773 mp.,dobândită prin act autentic și suprafața de 393 mp. ,dobândită ca efect al sentinței civile nr.1344/2011, astfel că cei 147 mp. pe care îi solicită prin prezenta acțiune exced acestor suprafețe.
F. M. a reclamat și la parchet faptul că el i-ar fi ocupat abuziv această suprafață de teren, însă cercetările efectuate nu au confirmat susținerile acesteia.
În cauză nu sunt întrunite condițiile art.560 Cod civil în materia grănițuirii și nu se impune mutarea gardului, linia de hotar dintre ei fiind stabilită cu zeci de ani în urmă, iar el nu stăpânește nicio suprafață de teren proprietatea reclamantei ci numai teren care îi aparține.
La termenul din data de 29.01.2013, reclamanta a precizat că înțelege să revendice suprafața de 147 mp. teren,cerere pe care a taxat-o corespunzător.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că proprietățile părților, situate în orașul H.,. învecinează.
Din actele de proprietate depuse de părți a rezultat că reclamanta a dobândit în proprietate suprafața de 773 mp. teren prin cumpărare de la vânzătoarea V. M., precum și casa de locuit situată pe acest teren, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.261/106 din 29.12.1959 la notariatul de Stat Raional H.-f.52.
De asemenea, a dobândit, prin uzucapiunea de 30 ani, suprafața de 393 mp. teren în intravilanul orașului H., ..19, județul Iași, fapt constatat prin sentința civilă nr.1344 din 8.12.2011 a Judecătoriei H., irevocabilă.
Deși reclamanta a susținut în acțiunea introductivă și în obiecțiunile la expertiza topografică faptul că a dobândit, ca efect al uzucapiunii de 30 ani, suprafața de 540 mp. teren, instanța nu a putut avea în vedere această susținere deoarece, prin sentința civilă susmenționată, s - a constatat dobândirea în acest mod doar a suprafeței de 393 mp., motiv pentru care s - a considerat că F. M. a justificat dreptul său de proprietate numai cu privire la suprafața de 1166 mp. și nu de 1313 mp.,așa cum a susținut, raportat la înscrisurile autentice prezentate de aceasta.
Pârâtul a depus în fața instanței trei înscrisuri sub semnătură privată, denumite „declarație-obligație”,”convenție obligație” și „contract de vânzare-cumpărare de bunuri imobile”-f.9-11 dosar, însă s–a apreciat că acestea sunt înscrisuri sub semnătură privată care nu au transmis prin ele însele proprietatea asupra terenului.
Deși nu a depus la dosar un titlu de proprietate, din documentația cadastrală aflată la filele 14 - 19 dosar, a rezultat că pârâtul a înscris imobilul său - casă și teren aferent, în suprafață de 2770 mp., compus din lot 1-1570 mp și lot 2 de 1200 mp. - în cartea funciară a Orașului H. având numărul cadastral_, în baza titlului de proprietate nr._ din 5.09.2011 emis de Comisia Județeană Iași de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor și a actului de dezmembrare autentificat sub nr._10 la BNP P. G..
Prin aceste înscrisuri, părțile au făcut dovada dreptului lor de proprietate cu privire la suprafețele de 1166 mp. - reclamanta - și 2770 mp. - pârâtul.
Reclamanta a susținut în acțiunea introductivă și în precizările ulterioare că pârâtul a edificat un gard, însă fără a respecta limitele proprietăților lor, ocupând abuziv suprafața de 147 mp. teren din proprietatea ei.
Martorul R. V. a declarat că a stat în gazdă la reclamantă o perioadă de aproximativ 6 ani, în perioada 1986-1991 (1992) și știe că părțile sunt vecine, iar în perioada respectivă, între proprietățile lor exista un gard vechi din plasă de sârmă.
Ulterior, deși s-a mutat, a mai vizitat-o pe reclamantă și a observat că s-a construit un gard nou însă pe același aliniament ca și cel vechi și știe că discuțiile între părți au apărut în urmă cu doi ani și sunt legate de existența acestuia gard despre care reclamanta afirmă că nu a respectat proprietatea ei.
Expertul topograf a măsurat terenul proprietatea părților și a constatat că reclamanta deține, în prezent, suprafața de 1172 mp., cu 6 mp. mai mult decât suprafața din actele de proprietate, iar pârâtul deține suprafața de 2771 mp., în acest mod terenul stăpânit de părți fiind în concordanță cu actele lor de proprietate, iar linia de hotar este reprezentată în teren de gardul de plasă.
Prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea prin hotărâre judecătorească a limitelor dintre două proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie să îl urmeze titularul.
Art.560 din Codul civil prevede că proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
În cauza de față, expertul topograf a stabilit, în urma măsurătorilor și a cercetării actelor de proprietate a părților că linia de hotar între cele două proprietăți este linia îngroșată ce trece prin punctele 5, 69, 23, 24, 25, 26, 27, 28, 29, 30, 66, materializată în teren cu gard din plasă de sârmă.
Cât privește revendicarea suprafeței de 147 mp. teren, despre care reclamanta a afirmat că ar fi fost ocupată abuziv de pârât prin edificarea gardului, instanța a reținut că aceasta nu a făcut dovada că ar avea un drept de proprietate și asupra acestei suprafețe, cu înscrisuri autentice.
Art.555 din Codul civil definește dreptul de proprietate privată ca fiind dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
Art.563 Cod civil prevede că proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la o altă persoană care îl deține fără drept, această acțiune fiind definită în practica judiciară drept acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Rezultă, din cele două texte citate, că o condiție esențială a exercitării acțiunii în revendicare o constituie calitatea de proprietar a reclamantului, calitate pe care reclamanta nu a dovedit-o în ceea ce privește suprafața revendicată, de 147 mp., motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins.
Instanța a respins, de asemenea, cererea reclamantei privind obligarea pârâtului de a muta gardul, având în vedere că, din probele administrate în cauză, a rezultat că gardul ce separă proprietățile părților a fost edificat, în urmă cu peste 10 ani, pe același aliniament cu gardul vechi, astfel că proprietatea reclamantei nu a fost încălcată prin construirea gardului de către pârât.
În temeiul art.276 Cod procedură civilă, instanța l - a obligat pe pârât la plata sumei de 272,9 lei, reprezentând 1/3 din cheltuielile de judecată avansate de reclamantă, corespunzător capătului de cerere admis privind grănițuirea și a compensat onorariile de avocat.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 435 din 30.05.2014, a respins apelul declarat de reclamanta F. M. și a păstrat sentința Judecătoriei H..
A fost obligată apelanta la plata, către intimatul R. I.,a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, F. M. a solicitat grănițuirea proprietății sale de cea a vecinului său, R. I. și obligarea pârâtului la mutarea gardului astfel încât să-i respecte reclamantei vechea posesie, la termenul de judecată din data de 29.01.2013 solicitând și revendicarea suprafeței de teren de 147 mp ocupată ilegal de pârât.
În urma administrării probatoriului, corect a reținut judecătoria faptul că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate pentru o suprafață totală de 1166 mp (773 mp în baza contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 261/106 din 29.12.1959 la Notariatul de Stat Raional H. - f.52 fond și 393 mp în baza sentinței civile nr.1344 din 8.12.2011 a Judecătoriei H., irevocabilă), deținând, în fapt, o suprafață totală de 1172 mp.
Față de această constatare a expertului topograf, corect a fost respinsă cererea în revendicare, formulată prin apărător la termenul din 29.01.2013, critica apelantei în sensul că nu a formulat o asemenea cerere neputând fi reținută.
În motivarea criticii menționate mai sus, apelanta a recunoscut că nu are calitate de proprietară decât pentru o suprafață totală de 1166 mp, arătând că solicită, pe calea acțiunii în grănițuire, să fie repusă în posesia exercitată anterior asupra unei suprafețe cu 147 mp mai mare, anume de 1313 mp.
Or, instanța de apel a apreciat că și pe acest capăt de cerere prima instanță s-a pronunțat în mod corect și temeinic, reținând constatările expertului topograf în sensul că linia de hotar este pe aliniamentul descris de linia îngroșată ce trece prin punctele 5,69,23,24,25,26,27,28,29,30,66 din planul de situație nr.1, anexă la raportul de expertiză întocmit de expert M. V. - f.49 dosar, câtă vreme acesta este terenul pentru care reclamanta a dovedit dreptul de proprietate.
Tribunalul a avut în vedere faptul că acțiunea în grănițuire este acțiunea prin care se stabilește linia de hotar între proprietățile învecinate, fiind esențială, așadar, în stabilirea liniei de hotar dovedirea dreptului de proprietate, neputându-se stabili, așa cum a solicitat apelanta, linia de hotar în baza unei posesii exercitate la un moment dat în trecut, limita proprietății fiind determinată de dreptul de proprietate.
De asemenea, cât privește declarația martorului audiat în cauză, tribunalul a reținut că prima instanță i-a dat relevanță în legătură cu situația de fapt, delimitarea în sine a proprietății în acord cu actul de proprietate fiind statuată în baza lucrării de specialitate efectuată de expertul topo, iar nu în funcție de declarația martorului audiat.
Urmare a respingerii apelului, în temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, tribunalul a obligat apelanta la plata către R. I. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus, în raport de complexitatea cauzei, care nu a fost una deosebită prin obiect sau valoare, precum și în acord cu munca desfășurată de avocat, acesta prezentându-se la un singur termen de judecată și depunând la dosar concluzii scrise.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți litigante.
În motivarea recursului, F. M. reia considerentele pe care le-a reținut tribunalul în respingerea apelului, fără a formula critici concrete cu privire la modul de judecată al instanței de apel.
La rândul său, R. I. susține că instanța, în mod greșit, a dispus reducerea onorariului de avocat, reținând ca s-a acordat asistenta juridica doar la un singur termen de judecată, iar cauza era foarte simplă, hotărârea recurată fiind lipsită de temei legal, prin aplicarea greșită a legii.
Solicită recurentul să se reevalueze întreaga activitate a apărătorului său și să se constate că onorariul perceput a fost proporțional cu activitatea depusă în cauză, urmând a se admite recursul cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată.
Precizează recurentul că activitatea avocatului nu s-a limitat la asigurarea asistenței juridice în instanța, ci aceasta a început cu discuția cu clientul, studierea dosarul în arhivă, luarea de notițe, redactarea întâmpinării, prezentarea în instanță, invocarea de excepții, concluzii față de cererile de probatorii, redactarea de note de concluzii scrise.
Din practica instanțelor judecătorești, onorariul de 500 lei este acordat în cauzele simple (de ex. restituire taxa poluare) unde numărul filelor din dosar nu este mai mare de 30, spre deosebire de prezenta cauza unde nu doar actele dosarului sunt considerabile, dar și istoricul litigiilor dintre părți a impus o analiză complexă a mai multor documente. (pentru acordarea asistenței juridice în prezenta cauză au fost analizate și alte litigii promovate de părți, fiind atașat și dosarul în care F. M. a obținut constatarea dreptului de proprietate, precum și rezoluțiile emise de parchet la numeroasele plângeri depuse de părți.)
Consideră recurentul că onorariul de 1.000 lei reflectă întreaga activitate din dosar, astfel că acesta a fost în mod greșit redus de instanța de judecată.
La termenul de judecată din data de 7.10.2014, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția inadmisibilității recursurilor declarate de F. M. și de R. I..
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursurilor, conform prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este întemeiată.
În acest sens, Curtea reține că, prin cererea cu care a învestit instanța de fond, F. M. a solicitat grănițuirea proprietății sale de cea a pârâtului, R. I. și obligarea acestuia la mutarea gardului astfel încât să i se respecte reclamantei vechea posesie.
La termenul de judecată din data de 29.01.2013, F. M. și–a completat acțiunea, revendicând suprafața de 147 mp teren, ce ar fi fost ocupată nelegal de către pârât.
Acțiunea în revendicare este acțiunea reală prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acelui bun, de la posesorul neproprietar. Ea tinde să stabilească direct existența dreptului de proprietate al reclamantului.
Pe de altă parte, acțiunea în grănițuire este acea acțiune prin care se solicită determinarea, prin semne exterioare, a liniei despărțitoare dintre două fonduri vecine.
Într-o asemenea acțiune, judecătorul nu are a se pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, ci asupra formei terenului, în partea din litigiu, al cărui contur este fixat, decisiv, prin linia hotarului despărțitor, determinată prin semne vizibile.
Însă forma terenului nu poate fi stabilită decât după întregirea proprietății, pe calea acțiunii în revendicare.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că acțiunea în revendicare este principală, iar cea în grănițuire este accesorie.
La fila 85 din dosarul instanței de fond reclamanta recurentă a precizat că terenul revendicat are o valoare de 1000 lei, iar R. I. nu a contestat această valoare.
Curtea reține că, potrivit art. 282 ind.1 Cod procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de până la 100 000 lei, inclusiv.
Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță în prezenta cauză este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac care se soluționează de tribunal, conform art. 2 pct.3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și al celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 282 ind.1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar reclamanta a uzat de această cale de atac, ce a fost soluționată de tribunal, părțile nu mai pot exercita un nou recurs la curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători nu este de natură să confere recurenților dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, se vor respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de F. M. și de R. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de F. M. și de R. I. împotriva deciziei civile nr. 435 din 30.05.2014 a Tribunalului Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi – 7.10.2014.
Președinte, E. G. | Judecător, C. P. | Judecător, G. P. |
Grefier, C. A. |
Red PG
Tehnored AC/PG
2 ex./ 22.10.2014
Tribunalul Iași: V. L.
| ← Strămutare. Decizia nr. 58/2014. Curtea de Apel IAŞI | Pretenţii. Decizia nr. 461/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
