Acţiune în constatare. Sentința nr. 2780/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2780/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 266/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 266/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de apel formulată de U. A. T. C. împotriva sentinței civile nr. 2780/2014 din 27.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, pentru a se formula și a se depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL:
Asupra apelului civil de față:
P. sentința civilă nr. 2780/2014 din 27.06.2014 Tribunalul Iași a admis acțiunea civilă formulată de către reclamanta P. Z. în contradictoriu cu U. A. T. .> S-a constatat că P. Z. a devenit, prin uzucapiune, proprietarul următoarelor bunuri imobile:
-construcție C1 - biserică - în suprafață construită de 92 mp;
-construcție C2 – prăznicar - în suprafață de 83 mp;
-clopotniță C3, în suprafață de 11mp;
-magazie C4, în suprafață de 11 mp;
-grup sanitar C5, în suprafață de 3 mp;
-terenul intravilan din . C., în suprafață de 5209 mp, tarlaua T49, compus din . mp aferentă construcțiilor de mai sus, categoria de folosință curți construcții (cc) și . 304 mp, categoria de folosință pășune (p), delimitat conform planului de amplasament și situare-anexa nr.1 aferent expertizei de la fila 43;
-terenul extravilan din . de 2076 mp, compus din . T49, în suprafață de 938 mp, categoria de folosință pășuni (p) și ., tarlaua T60, în suprafață de 1138 mp, categoria de folosință neproductiv (N), delimitat conform planului de amplasament și situare-anexa nr.1 aferent expertizei de la fila 43.
A fost obligată pârâta . către reclamantă a sumei de 4249 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că uzucapiunea se bazează pe următoarele considerente:
- de regulă, posesia corespunde dreptului de proprietate, dar dovada acestui drept este dificil de făcut, dificultate care dispare în cazul în care dreptul a fost dobândit ca urmare a exercitării posesiei pe întreaga durată de timp;
- certitudinea situațiilor și a raporturilor juridice necesită recunoașterea de efecte juridice unei aparențe îndelungate de proprietate, creată prin posesie îndelungată;
- constituie sancțiune împotriva vechiului proprietar care manifestă lipsa de diligență.
Reclamanta, cu probele administrate în cauză (acte, martori și expertiză), a făcut dovada faptului că stăpânește, de peste 50 de ani (așa cum a rezultat și din declarația martorului Miea D.) netulburat, sub nume de proprietar, clădirile aparținând Complexului Bisericesc.
Potrivit dispozițiilor Legii cultelor nr. 489/2006 „toate clădirile Bisericilor, împreună cu bunurile religioase din ele, precum și clădirile destinate desfășurării serviciilor religioase precum: clopotnițe, capele, case parohiale, case praznicale, paraclise, etc., constituie obiecte de cult, aparținând cultului ortodox român”.
De asemenea, expertul a identificat terenul aflat în posesia parohiei și l – a delimitat pe amplasamente, respectiv:
- construcție C1 - biserica - în suprafață construită de 92 mp;
- construcție C2 -prăznicar -în suprafață de 83 mp;
- clopotniță C3, în suprafață de 11mp;
- magazie C4, în suprafață de 11 mp;
- grup sanitar C5, în suprafață de 3 mp;
- terenul intravilan din . C., în suprafață de 5209 mp, tarlaua T49, compus din . mp aferentă construcțiilor de mai sus, categoria de folosință curți construcții (cc) și . 304 mp categoria de folosință pășune (p), teren delimitat conform planului de amplasament și situare-anexa nr.1 aferent expertizei de la fila 43;
- terenul extravilan din . de 2076 mp, compus din . T49, în suprafață de 938 mp, categoria de folosință pășuni (p) și ., tarlaua T60 în suprafață de 1138 mp, categoria de folosință neproductiv (N), delimitat conform planului de amplasament și situare-anexa nr.1 aferent expertizei de la fila 43.
Deși în inventarul anexa la HCL nr. 51/23.08.1999 figurează la poziția nr. 451 cimitir 0,9593 mp, domeniu public, această inventariere în domeniul public a imobilului nu afectează uzucapiunea care a intervenit de drept la momentul împlinirii celor 30 de ani de posesie, așadar anterior HCL nr. 51/23.08.1999; această hotărâre, dată în urma Legii nr. 213/1998, nu poate anihila, cu efect retroactiv, efectele prescripției achizitive, neexistând o dovadă a caracterului public, anterioară intervenirii prescripției.
U. A. T. C. a declarat apel, considerând că sentința tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului, se susține că instanța de fond nu a verificat riguros îndeplinirea, de către reclamantă, a condițiilor impuse de art. 1846-1847 Cod civil, necesare pentru a opera în folosul acesteia prescripția achizitivă.
Astfel, instanța de fond era datoare să dezlege toate problemele de fapt și de drept deduse judecății referitoare la: cadrul procesual, caracteristicile posesiei și durata acesteia.
Uzucapiunea de lungă durată presupune dobândirea proprietății sau a altui drept real prin posesia utilă (continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar), vreme de 30 de ani, a unui bun imobil, aflat în circuitul civil.
Între anii 1974-1990, indicați de către reclamată ca făcând parte din perioada în care a operat prescripția achizitivă, terenul nu se afla în circuitul civil, conform art. l din Constituția Republicii Socialiste România-România.
Învederează apelanta că, în anul 1999, terenul pe care este amplasat cimitirul și Biserica Z. a fost inventariat ca aparținând domeniului public al comunei C.. Inventarul bunurilor care aparțin comunei C. a fost aprobat prin H.C.L. nr. 51/ 23.08.1999, însușit prin Hotărârea de Guvern nr. 1354/2001, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 326 bis din 16. 05.2002, anexa 17, poziția 451.
Imprescriptibilitatea bunurilor din domeniul public, fie el național sau local, este prevăzută expres în art.5 alin. 2 din Legea 18/1991 și art. 11 din Legea 213/1998.
De asemenea, art. 1844 din Codul civil dispune: "Nu se poate prescrie domeniul lucrărilor care prin natura lor proprie sau printr-o declarație a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privată, ci sunt scoase afara din comerț". Tot astfel, art. 136, pct. 4 din Constituție prevede: "bunurile proprietate publica sunt inalienabile". în măsura în care sunt inalienabile, bunurile din domeniul public sunt și imprescriptibile.
Întrucât în perioada 1974-1990 si 1999-2011, terenul a aparținut domeniului public, nefiind susceptibil dobândirii sale prin efectul prescripției achizitive, în aceste intervale de timp cursul prescripției achizitive s-a întrerupt.
Potrivit art. 1864 alin. 1 și 2 din Cod civil, cursul prescripției se întrerupe "când lucrul este declarat neprescriptibil în urmarea unei transformări legale a naturii sau destinației sale. Întreruperea, fie civilă, fie naturală, șterge cu totul orice prescripție concepută înaintea sa; în nici un caz acea prescripție nu mai poate, fi continuată. Posesorul ....începe o nouă prescripție după ce actele constitutive de întrerupere încetează, conform naturii lor și regulilor aci mai jos stabilite ".
Consideră apelanta că instanța a reținut în mod greșit faptul că recunoașterea dreptului de proprietate al reclamatei este consecința lipsei de diligență a vechiului proprietar, fără să existe la dosar nicio probă în acest sens (sarcina probei revenind reclamantei).
Dimpotrivă, existența celor două hotărâri de consiliu ( de inventariere a domeniului public al comunei C. și de trecere din domeniul public în domeniul privat), contrazic susținerile instanței.
Pe de alta parte, terenurile cu destinația de cimitir sunt în proprietatea comunei și sunt folosite, datorită caracterului lor special, de cetățenii comunei, pentru îndeplinirea ritualurilor creștin - ortodoxe.
P. Z. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului, ca neîntemeiat.
Intimata afirmă că, potrivit declarațiilor martorului audiat de către instanța de fond, biserica era construită de când se născuse bunicul său, iar în anii 1970 aceasta a fost doar renovată.
D. urmare, prescripția achizitivă începuse anterior perioadei invocate de către apelantă.
Alături de celelalte probe administrate în cauză, respectiv acte și expertiză, intimata consideră că a dovedit faptul că stăpânește imobilele invocate, netulburat si sub nume de proprietar, de mai bine de 50 de ani.
P. Z. arată că inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al . de Consiliu Local nr.51/23.08.1999, cuprinde mențiuni referitoare la terenul cu destinația de cimitir, in suprafața de 0,9700m.p, nu și cu privire la celelalte bunuri ale bisericii.
Mai mult, însăși instanța de fond a reținut faptul că "deși în inventarul anexă la HCL nr.5î/23.08.1999 figurează, la poziția nr.457, cimitir - 0,9700m.p - domeniu public, totuși aceasta inventariere în domeniul public a imobilului nu afectează uzucapiunea care a intervenit de drept la momentul împlinirii celor 30 de ani de posesie, așadar anterior HCL nr.51/23.08.1999; aceasta hotărâre dată în urma Legii 213/1998 nu poate anihila, cu efect retroactiv, efectele prescripției achizitive, neexistând o dovadă a caracterului public, anterioară intervenirii prescripției. "
În apel au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că apelul nu este întemeiat.
În acest sens, Curtea constată că, prin cererea cu care a învestit Tribunalului Iași, P. Z. a solicitat, în contradictoriu cu U. A. T. . său de proprietate, prin uzucapiune, cu privire la următoarele bunuri imobile: biserica - în suprafață construită de 100 mp; curtea bisericii care include și cimitirul, în suprafață de 2000 mp; casa de prăznuire, în suprafață de100 mp; clopotnița, în suprafață construită de 16mp; grup sanitar zidit, în suprafață de 8 mp.
Instanța de apel observă că tribunalul a constatat dreptul de proprietate al reclamantei, prin uzucapiune, pentru o suprafață mai mare de teren (7285mp, din care 5209mp teren intravilan și 2076mp teren extravilan) decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată (2000 mp), precum și pentru magazia, în suprafață de 11mp, care, de asemenea nu a fost menționată în cererea introductivă, însă U. A. T. . criticat hotărârea instanței de fond sub acest aspect, achiesând la aceasta.
Curtea constată că, potrivit art.1890 Cod civil, toate acțiunile atât reale cât și personale, pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile și pentru care nu a definit un termen de prescripție, se vor prescrie prin 30 de ani, fără ca cel care invoca această prescripție să fie obligat a produce vreun titlu și fără a i se putea opune reaua-credința.
Prescripția constituie, conform art.1837 Cod civil, un mijloc de a dobândi proprietatea, fiind fondată pe faptul posesiunii (art.1846 alin.1 Cod civil).
Pentru a putea prescrie, se cere, în lipsa unui just titlu, o posesiune utilă pe o perioada de cel puțin 30 de ani, utilitatea posesiei fiind apreciată în raport de prevederile art.1847 Cod civil, și anume: să fie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar.
P. urmare, pentru a se constata intervenită prescripția și, implicit, a se constata existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei se cer a fi îndeplinite toate condițiile enumerate mai sus.
Curtea reține că art. 1889 cod civil stipulează că” prescripția nu se socotește câștigată decât după împlinirea celei din urmă zile a termenului definit prin lege”.
În speță, martorul, Miea D., în vârstă de 53 de ani, care a fost audiat de către instanța de fond, a declarat că biserica era construită de când se născuse bunicul său, aceasta fiind împrejmuită cu gard, care nu a fost mutat niciodată.
Martorul a mai declarat că, în incinta spațiului împrejmuit al bisericii, au existat: biserica, clopotnița, casa de prăznuire, grupul sanitar, precum și cimitirul, iar construcțiile menționate nu au avut vreo altă destinație decât cea din prezent..
Această declarație de martor se coroborează cu expertiza tehnică efectuată în cauză la instanța de fond, care a stabilit că P. Z. este atestată documentar de peste 30 de ani și a exercitat posesia, în mod public, continuu, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar asupra următoarelor imobile: biserica, clopotnița, casa de prăznuire, magazie, grup sanitar, precum și asupra terenului aferent, care include și cimitirul.
Suplimentul de expertiză tehnică efectuat în apel concluzionează că imobilele din litigiu se regăsesc înscrise la pozițiile nr.118 și 120 din inventarul din 1948, aflat la fila 56 din dosarul de apel.
Critica apelantei referitoare la faptul că, între anii 1974-1990, terenul din litigiu nu se afla în circuitul civil, conform art. l din Constituția Republicii Socialiste România-România și nu putea fi uzucapat nu poate fi primită.
Curtea notează că, de principiu, uzucapiunea rămâne supusă dispozițiilor legii în vigoare la momentul în care a început să curgă termenul de prescripție achizitivă.
Este adevărat că, prin uzucapiune, pot fi dobândite numai bunurile aflate în circuitul civil, cu condiția să nu fi fost declarate inalienabile prin voința legiuitorului, cum s-a întâmplat prin adoptarea Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974.
În acest sens, art. 30 alin. 1 din Legea nr. 58/1974 stipulează că "dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri", iar Legea nr. 59/1974 reglementează în mod similar dobândirea de terenuri agricole.
Însă, instanța de apel observă că, prin decizia nr. IV din 16 ianuarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin . acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul-lege nr. 1/1989 și Decretul-lege nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au dobândit dreptul de proprietate privind terenurile respective.
În considerentele acestei decizii s - a reținut că nu se poate considera că, în perioada în care s-au aflat în vigoare legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974, s-ar fi produs o întrerupere naturală a prescripției începute anterior asupra terenurilor ce au făcut obiectul acestor legi.
S – a observat că prin art. 1864 pct. 2 din Codul civil se prevede că este întrerupere naturală a prescripției atunci "când lucrul este declarat neprescriptibil ca urmare a unei transformări legale a naturii sau destinației sale".
Or, prin dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul juridic civil, spre a li se transforma natura sau destinația legală, ci doar au fost restrânse modalitățile de transmitere și dobândire a acestora, astfel că nu se poate considera întreruptă prescripția pentru perioada în care acele legi au fost în vigoare.
Astfel, s - a concluzionat că, din moment ce, în perioada 1974-1989, în care au fost în vigoare dispozițiile legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci doar s-au restrâns căile de transmitere și dobândire a lor, fără a se înlătura caracterul privat al formei de proprietate, este evident că nu a putut să aibă loc o întrerupere naturală a cursului prescripției acestora, în sensul prevederilor art. 1864 pct. 2 din Codul civil, care să poată fi invocată ca piedică la dobândirea dreptului de proprietate pe calea prescripției achizitive.
Raportat la împrejurarea că, în materia uzucapiunii, legea aplicabilă este cea în vigoare în momentul începerii curgerii termenului de prescripție achizitivă, și câtă vreme, în speță, termenul de prescripție achizitivă a început să curgă cel puțin din anul 1948 (raportat la declarația martorului Miea D., la inventarul din 1948 și la suplimentul de expertiză efectuat în apel) este cert că dispozițiile art.1890 din Codul civil de la 1864 - sub imperiul căruia a început să curgă termenul de prescripție achizitivă, de 30 de ani - sunt deplin aplicabile.
Curtea va înlătura și susținerile apelantei referitoare la faptul că, în perioada 1999-2011, terenul a aparținut domeniului public, nefiind susceptibil dobândirii sale prin efectul prescripției achizitive.
Potrivit art. 136 din Constituție, coroborat cu art. 4 și art. 6 din Legea nr. 18/1991, republicată, precum și cu Legea nr. 213/1998, titular al dreptului de proprietate publică poate fi numai Statul, sau unitățile administrativ-teritoriale (.).
Regimul juridic al drepturilor de proprietate publică este reglementat prin legea fundamentală și prin cele două legi ordinare anterior menționate, iar bunurile ce fac obiectul proprietății publice sunt inalienabile și imprescriptibile, ceea ce înseamnă că ele nu pot fi dobândite în proprietate prin uzucapiune.
Astfel, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia menționează în anexa III, punctul 10, că domeniul public local al comunelor, orașelor si municipiilor este alcătuit, alături de alte bunuri, din cimitirele orășenești și comunale.
Însă, raportat la declarația martorului Miea D., la inventarul din 1948 și la suplimentul de expertiză efectuat în apel, rezultă că termenul prescripției achizitive asupra terenului, cu destinația de cimitir, din litigiul dedus prezentei judecăți era împlinit cu mult înainte de momentul apariției acestei legi.
În consecință, la data emiterii hotărârii nr.51 din 23.08.1999, prin care Consiliul Local al Comunei C. și-a însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul public al comunei – care evidențiază în anexa 17, poziția nr.451 și cimitirul din satul C. –, termenul de 30 de ani, necesar prescripției achizitive era deja împlinit, iar terenul făcea parte din patrimoniul reclamantei – intimate și nu din domeniul public al Unității A. - Teritoriale .> Mai mult, prin hotărârea nr.16 din 17.02.2011, Consiliul Local al Comunei C. și-a însușit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul privat al comunei C., iar în anexa nr.4b la această hotărâre este menționat la punctul 5 cimitirul din satul Z., . de 0,9700ha.
Raportat la cele ce preced, în mod corect s - a apreciat de către instanța de fond că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1847 și următoarele din Codul Civil de la 1864 pentru a opera uzucapiunea, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor din litigiu, astfel cum au fost identificate și individualizate prin expertiza tehnică efectuată și avizată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Iași și prin planul de situație anexat.
În temeiul art. 296 teza I din Codul de procedură civilă, se va respinge apelul declarat de U. A. - T. C., județul Iași și se va păstra sentința tribunalului.
Potrivit art.274 din Codul de procedură civilă, U. A. T. C. – aflată în culpă procesuală ca urmare a respingerii apelului – va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către P. Z. cu ocazia soluționării căii ordinare de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de U. A. T. C. împotriva sentinței civile nr. 2780/2014 din 27.06.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o păstrează.
Obligă U. A. T. C. să plătească intimatei suma de 226,70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, astăzi-30.06.2015.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | |
Grefier, C. A. |
Red. PG
Tehnored. AC/PG
2 ex./20.07.2015
Tribunalul Iași: D. M.
| ← Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 379/2015. Curtea de... | Cereri. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
