Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 423/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 423/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 423/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 423/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. A.
Judecător V. O.
Judecător V. C.-S.
Grefier A.-M. P.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurenții ASOCIAȚIA 14 D. 1989 și C. M. S. în contradictoriu cu intimații T. A. și P. R., împotriva deciziei civile nr. 135/24.02.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul având ca obiect actiune in raspundere delictuala.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 27.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie civilă, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.05.2015, când, pentru același motiv, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 8775 din 06.06.2013 a Judecătoriei Iași s-a admis excepția netimbrării capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata de daune morale formulat de reclamanta Asociația 14 D. 1989. Anulează ca netimbrat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata de daune morale, formulat de reclamanta Asociația 14 D. 1989. Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Asociația 14 D. 1989 și C. M. S. în contradictoriu cu pârâții A. T. și R. P.. Obligă pe fiecare dintre reclamanți să plătească pârâtului A. T. suma de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Reclamantul C. M. S. a publicat în anul 1994 volumul „Iași, 14 decembrie 1989, începutul revoluției române”, în cuprinsul căruia se prezentau date potrivit cărora Revoluția Română din 1989 a început la Iași, la 14.12.1989. În anul 2000, la editura Cogito din Oradea, a fost publicat volumul “Iași, 14 decembrie 1989, începutul revoluției române?”, ediție îngrijită de Gh. F. și C. M. S., ce reunea o . articole apărute în presa din România în perioada 1990-1999, având ca temă sau făcând referire la evenimentele de la IAși din 14 decembrie 1989. În 2010, la editura 3D Arte a fost publicat volumul „Revoluția la negru. Iași, 14 decembrie 1989, începutul revoluției române? O fraudă!”, avându-l ca autor pe pârâtul A. T., care-și propunea să demonstreze că nu au existat activități revoluționare la Iași, la 14 decembrie 1989, invalidând astfel versiunea asupra evenimentelor istorice prezentată de reclamant.
Cartea pârâtului A. T. a fost lansată la 12.11.2011 la Muzeul M. E. din Iași, fiind prezentată și de pârâtul R. P.. Acesta din urmă este și autorul articolelor „Să radem revoluția radierelor” și „Cum să facem o revoluție de bălegar” publicate în Ziarul de Iași, edițiile din 11.01.2011 și 16.11.2011. Reclamantul C. M. S. și reclamanta Asociația „14 D. 1989” consideră că publicațiile celor doi pârâți, anterior menționate, conțin afirmații cu caracter defăimător care aduc atingere demnității, onoarei, reputației, prestigiului reclamantului C. M. S., cât și drepturilor nepatrimoniale ale Asociației „14 D. 1989”.
În analiza prezentei acțiuni instanța nu-și propune să stabilească adevărul istoric cu privire la evenimentele din 14 decembrie 1989 de la Iași pentru a verifica dacă afirmațiile pârâților referitoare la aceste evenimente sunt reale, ci va analiza dacă, în cadrul disputei dintre părți cu privire la aceste evenimente, astfel cum s-a concretizat în cartea, respectiv articolele publicate de cei doi pârâți, aceștia au săvârșit vreo faptă ilicită și care sunt consecințele în plan juridic decurgând din aceasta.
Art. 30 alin. 1 din Constituția României consacră libertatea de exprimare. De asemenea, potrivit art. 10 paragraful 1 CEDO: „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere”. Însă nici Constituția României, nici CEDO nu conferă un caracter absolut libertății de exprimare, care este susceptibilă de anumite limitări. Astfel, art. 30 alin. 6 din legea fundamentală arată că „libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”. De asemenea, paragraful 2 al art. 10 CEDO statuează că exercitarea acestei libertăți poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.
Așadar, libertatea de exprimare exercitată de pârâți poate fi supusă unor restrângeri în măsura în care modalitatea în care ea a fost valorificată a adus atingere reputației, onoarei reclamanților. Însă, pentru a constata că exercitarea libertății de exprimare a îmbrăcat forma unei fapte delictuale și a restrânge, astfel, această libertate, instanța, în calitate de reprezentant al autorității statale, trebuie să se conformeze și exigențelor art. 10 CEDO, astfel cum au fost ele dezvoltate de jurisprudența Curții de la Strasbourg.
Principiile privitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească ingerințele autorităților statale în exercitarea libertății de exprimare spre a fi compatibile cu dispozițiile art. 10 paragraf 2 din Convenție au fost sintetizate de Curte în hotărârea sa pronunțată în cauza Fressoz și Roire c. Franței, reluate apoi în mod constant practic în toată jurisprudența sa ulterioară în materie: „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice. Sub rezerva paragrafului 2 al art. 10 din Convenție, ea se aplică nu numai pentru informații sau idei privite sau considerate inofensive sau indiferente, dar și pentru cele care contrariază, șochează sau neliniștesc; acestea sunt imperativele pluralismului, toleranței și spiritului de deschidere fără de care nu există societate democratică. Presa joacă un rol esențial într-o asemenea societate; dar dacă ea nu trebuie să depășească anumite limite ținând, mai ales, de protecția drepturilor și reputației altora, a necesității de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, precum și a altor valori sociale enumerate de art. 10 paragraf 2 din Convenție, ea are îndatorirea de a comunica, cu respectarea îndatoririlor și responsabilităților de rigoare, informații și idei privitoare la toate problemele de interes general; aceasta presupune, de asemenea, posibilitatea de a recurge la o oarecare doză de exagerare și chiar de provocare”.
Instanța învederează că evenimentele din 14 decembrie 1989 de la Iași, care ar fi putut marca începutul Revoluției române sunt, categoric, un subiect de interes public. Asociindu-și imaginea cu acest subiect de interes public reclamanții s-au expus și polemicii (inclusiv cea din presa scrisă și din cărți publicate) generate de acest subiect în spațiul public, iar limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în cazul cetățenilor sau asociațiilor obișnuite.
Din analiza cărții publicate de d-l T. rezultă că limbajul persiflator, acid, exaltat reprezintă o constată în volumul în discuție, care atinge apogeul în paginile în care autorul încearcă să demonstreze că scena interogatoriului la care a fost suspus reclamantul de către organele Securității, astfel cum a fost reprodusă în cartea reclamantului, nu ar reflecta adevărul. Or, tocmai această constanță în exprimarea acidă a pârâtului T. A. face ca elementele vexatorii reproduse de reclamant în cuprinsul acțiunii ca citate din cartea pârâtului T. să-și dilueze din severitate atunci când sunt privite și raportate la ansamblul cărții. Volumul publicat de pârât îmbină într-o anumită măsură stilul jurnalistic (prin prezentarea unor informații obiective, cu posibilă relevanță istorică) cu cel artistic (prin folosirea mai multor procedee literare). Așa cum s-a arătat anterior, instanța nu va evalua nici veridicitatea informațiilor istorice, nici valoarea artistică a volumului, aspecte care exced obiectului cauzei; însă tocmai datorită acestui conținut literar-jurnalistic, care privește un subiect de interes public, fiind permisă astfel o anumită doză de exagerare, instanța apreciază că prin afirmațiile care pot leza onoarea d-lui C. M. S. nu s-a săvârșit totuși o faptă ilicită.
Potrivit art. 10 par. 2 CEDO, restrângerea libertății de exprimare de către autoritățile statale trebuie să constituie o măsură necesară într-o societate democratică. Sintagma „necesară într-o societate democratică” a fost pentru prima oară explicată de Curte în cauza Handyside c. Marii Britanii, în sensul că „adjectivul „necesar” nu este sinonim cu „indispensabil”, dar nu are nici suplețea unor termeni precum „admisibil, normal, util, rezonabil sau oportun”. În concepția Curții, termenul de „necesar” implică existența unei nevoi sociale imperioase. Or, ținând cont de subiectul de interes public abordat, de valențele artistice ale cărții pârâtului T. A., de faptul că publicarea textului s-a realizat la o editură mică, într-un tiraj redus, iar volumul nu se adresează decât celor în mod expres interesați de evenimentele de la Iași din 14 decembrie 1989, instanța apreciază că cenzurarea libertății de exprimare a pârâtului T. A. nu corespunde unei nevoi sociale imperioase.
Considerentele anterior expuse cu privire la rolul libertății de exprimare și posibilitatea de a o restrânge se regăsesc, desigur, și în ceea ce privește cele două articole publicate de pârâtul R. P.. De altfel, din analiza acestor articole rezultă că ele nu conțin elemente care să aducă atingere în mod obiectiv drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților. Pârâtul s-a limitat la a prezenta punctul său de vedere cu privire la un subiect de interes public, folosindu-se, fără a abuza, de doza de exagerare și provocare permisă jurnaliștilor atunci când abordează un astfel de subiect. De asemenea, d-l P. uzează de imagini artistice, de pamflet, cum este cea a gândacului de bălegar; o astfel de abordare din partea unui jurnalist nu poate constitui o faptă ilicită, chiar dacă textul publicat nemulțumește pe reclamanți.
Având în vedere cele anterior expuse, instanța constată că nu s-a săvârșit, de către pârâți, vreo faptă ilicită prin publicarea textelor la care fac referire reclamanții, astfel că acțiunea reclamanților urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În baza art. 274 alin.1 C.p.c. reclamanții, care se află în culpă procesuală, vor fi obligați să plătească, fiecare, pârâtului T. A., câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat dovedit prin chitanța depusă la dosar.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții C. M. S. și Asociația 14 D. 1989, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că în mod greșit s-a respins acțiunea formulată, fără a analiza în mod concret faptele și cu ignorarea probatoriului administrat în cauză, instanța de fond, sub pretextul respectării dreptului la liberă exprimare a pârâților și printr-o interpretare proprie a jurisprudenței Curții Europene în materie, le-a încălcat dreptul la reputație și imagine protejat de art. 8 din CEDO.
Prin decizia civilă nr. 135 din 24.02.2014 a Tribunalului Iași, Secția I Civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de Asociația 14 decembrie 1989 și C. M. S. împotriva sentinței civile nr. 8775 din 6.06.2013 a Judecătoriei Iași, pe care o păstrează. Respinge ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimați.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că:
Prin cererea adresată Judecătoriei Iași reclamanții Asociația 14 D. 1989 și C. M. S. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții A. T. și R. P., pronunțarea unei hotărâri prin care:
a) să se constate caracterul ilicit al faptelor săvârșite prin afirmațiile cu caracter defăimător exprimate de A. T. în volumul „Revoluția la negru. Iași, 14 decembrie 1989, începutul revoluției române? O fraudă.” și de R. P. în articolele ”Să radem revoluția radierelor” și „Cum să facem o revoluție de bălegar” publicate în Ziarul de Iași din 11.01.2011 și 16.11.2011;
b) să se dispună obligarea pârâților la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților și interzicerea pentru viitor a publicării și distribuirii volumului menționat și interzicerea publicării de articole denigratoare la adresa reclamanților;
c) obligarea fiecărui pârât la plata daunelor morale în valoare de 150.000 lei pentru fiecare reclamant;
d) obligarea pârâților să publice în două ziare locale de mare tiraj, în trei numere consecutive și pe prima pagină hotărârea de condamnare. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
În drept, s-au invocat prevederile 998-999 din Codul Civil anterior, art. 253-257 din actualul Cod civil.
Potrivit art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara. Textul de lege nu face distincție cu privire la natura patrimonială sau nepatrimonială a prejudiciului, de asemenea distincția vizând chestiunea în discuție nu se deduce nici din economia textului art. 999 Cod civil, impunându-se interpretarea că și acest text legal se referă la orice fel de prejudiciu, adică atât patrimonial cât și nepatrimonial.
Prejudiciul nepatrimonial constituie ca și prejudiciul patrimonial, un element structural al răspunderii civile delictuale alături de fapta ilicită, de culpa autorului și de raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Ca atare, pe tărâm delictual instanța are a analiza în cauză întrunirea celor 4 cerințe anterior arătate ce se desprind din reglementarea legislativă.
Astfel, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, este necesar a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
Or, în speță, instanța de apel reține că nu s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților.
În primul rând Tribunalul își însușește motivarea instanței de fond, care a stabilit corect situația de fapt dedusă judecății și a analizat judicios materialul probator administrat în cauză.
În mod corect a reținut instanța de fond că nu s-a dovedit în cauză săvârșirea de către pârâții intimați a unei fapte ilicite.
Disputa dintre reclamanți și pârâți își are izvorul în interpretările diferite pe care aceștia le dau evenimentelor din decembrie 1989 desfășurate la Iași materializate în cele două cărți aparținând reclamantului C. M. S. și pârâtului A. T. și în articolele publicate de pârâtul R. P..
În cartea publicată de pârâtul T. A. limbajul folosit este malițios persiflator, acid,, care atinge apogeul în paginile în care autorul încearcă să demonstreze că scena interogatoriului la care a fost suspus reclamantul de către organele Securității, astfel cum a fost reprodusă în cartea reclamantului, nu ar reflecta adevărul. datorită acestui conținut literar-jurnalistic, care privește un subiect de interes public, fiind permisă astfel o anumită doză de exagerare, instanța apreciază că prin afirmațiile care pot leza onoarea d-lui C. M. S. nu s-a săvârșit totuși o faptă ilicită.
În jurisprudența CEDO, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și una din condițiile primordiale ale progresului său și al dezvoltării tuturor. Sub rezerva paragrafului 2, ea este valabilă nu doar pentru informațiile sau ideile receptate favorabil sau indiferent, dar și pentru cele care ofensează, șochează sau neliniștesc
Evenimentele din 14 decembrie 1989 de la Iași, care ar fi putut marca începutul Revoluției române sunt, fără îndoială, un subiect de interes public., iar părțile din prezenta cauză, asociindu-și imaginea cu acest subiect de interes public s-au expus și polemicii (inclusiv cea din presa scrisă și din cărți publicate) generate de acest subiect în spațiul public, iar limitele criticii admisibile sunt mai largi decât în cazul cetățenilor sau asociațiilor obișnuite.
Așa fiind susținerea apelantului că nu este un politician sau o persoană publică astfel încât limitele criticii nu pot fi lărgite nu este fondată.
Având în vedere subiectul de interes public abordat, valențele artistice ale cărții pârâtului T. A., faptul că publicarea textului s-a realizat la o editură mică, într-un tiraj redus, iar volumul nu se adresează decât celor în mod expres interesați de evenimentele de la Iași din 14 decembrie 1989, în mod corect instanța de fond a apreciat că cenzurarea libertății de exprimare a pârâtului T. A. nu corespunde unei nevoi sociale imperioase.
În ceea ce-l privește pe pârâtul R. P. din analiza a articolelor publicate de acesta rezultă că ele nu conțin elemente care să aducă atingere în mod obiectiv drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților. Acesta s-a limitat la a prezenta punctul său de vedere cu privire la un subiect de interes public, folosindu-se, fără a abuza, de doza de exagerare și provocare permisă jurnaliștilor atunci când abordează un astfel de subiect. De asemenea, d-l P. uzează de imagini artistice, de pamflet, iar o astfel de abordare din partea unui jurnalist nu poate constitui o faptă ilicită, chiar dacă textul publicat nemulțumește pe reclamanți.
În considerarea celor mai sus expuse, în baza disp. art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a respinge apelul și a se păstra sentința Judecătoriei Iași ca legală și temeinică.
Cererea intimaților privind obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată urmează a fi respinsă întrucât nu s-a făcut dovada cuantumului acestor cheltuieli.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții C. M. S. și Asociația 14 D. 1989 criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motivat de faptul că instanța de apel, ca și prima instanță, sub pretextul respectării dreptului la liberă exprimare a pârâților, le-a încălcat dreptul la reputație și la imagine protejat de art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deși, o examinare reală a jurisprudenței CEDO ar fi trebuit să ducă la concluzia că motivele pe care le-au invocat prin cererea de chemare în judecată sunt pertinente și suficiente pentru admiterea acțiunii, mai ales că prin acțiunea formulată nu au solicitat cenzurarea libertății de exprimare a pârâților, ci au solicitat ca instanța să acorde protecție drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților care au fost încălcate prin expresiile defăimătoare utilizate de pârâți pentru exprimarea unor opinii, iar prin soluțiile adoptate de cele două instanțe nu numai că li s-a refuzat protecția drepturilor lor nepatrimoniale, dar li s-a autorizat pârâților dreptul de a se exprima în continuare în același fel și de a li se încălca în continuare dreptul la reputație și imagine.
Recursul este nefondat.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanții au chemat în judecată pârâții pentru a se constata caracterul ilicit al faptelor săvârșite prin afirmațiile cu caracter defăimător exprimate de pârâtul T. A. în volumul „Revoluția la negru. Iași 14 decembrie 1989, începutul revoluției române? O fraudă” și de pârâtul P. R. în articolele „Să radem revoluția radierelor” și „Cum să facem o revoluție de bălegar” publicate în „Ziarul de Iași” din 11 ianuarie 2011 și 16 noiembrie 2011, să se dispună obligarea pârâților la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale ale reclamanților și interzicerea pentru viitor a publicității și distribuirii volumului susmenționat și interzicerea publicării de articole denigratoare la adresa reclamanților, obligarea fiecărui pârât la plata de daune morale în sumă de câte 150.000 lei pentru fiecare reclamant (capăt de cerere la care reclamanții au renunțat ulterior), obligarea pârâților de a publica în două ziare locale de mare tiraj, în trei numere consecutive și pe prima pagină hotărârea de condamnare și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Cum corect a reținut și tribunalul, disputa dintre reclamanți și pârâți își are izvorul în interpretările diferite pe care aceștia le-au dat evenimentelor din decembrie 1989 desfășurate la Iași, materializate în cele două cărți aparținând reclamantului C. M. S. și pârâtului T. A. și în articolele publicate de pârâtul P. R..
Ambele instanțe corect au reținut că pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane în raport de prevederile art. 998-999 cod civil trebuie să fie întrunite cumulativ mai multe elemente: existența faptei ilicite a pârâților, existența prejudiciului în patrimoniul reclamanților, vinovăția pârâților, să existe raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Referitor la aspectele semnalate de reclamanți cu privire la faptele pârâților, ambele instanțe au apreciat că acestea nu reprezintă o denaturare cu caracter ilicit a adevărului, câtă vreme evenimentele respective – Revoluția din decembrie 1989 din România – au făcut și anterior obiectul unor apariții de volume de cărți și articole de presă, fiind un subiect de interes public.
Nu poate fi reținut caracterul ilicit al faptelor împotriva pârâților, întrucât demersul acestora s-a realizat în cadrul exprimării dreptului la liberă exprimare garantat de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi reținută o exercitare abuzivă a acestui drept, cele mai multe dintre faptele prezentate de pârâți în acea lucrare sau în articole fiind aduse la cunoștința publicului anterior.
Art. 10 din Convenție prevede că „Orice persoană are dreptul la liberă exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie, libertatea de a primi sau comunica informații, ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranță publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”
Prin urmare, paragraful 1 al art. 10 din Convenție consacră existența dreptului la liberă exprimare, iar paragraful 2 permite restrângerea exercitării acestui drept, restricții ce pot fi controlate prin aplicarea unor principii de interpretare, în scopul realizării echilibrului ce trebuie să existe între exercițiul dreptului la liberă exprimare și protecția intereselor sociale și ale drepturilor individuale.
În ceea ce privește exprimarea privind subiecte de interes general, aprecierea în concret a regimului protecției oferite de art. 10 implică o dublă calificare, calitatea autorului discursului încriminat pe de o parte și cea a părții lezate sau natura valorii apărate.
Există o importantă distincție între afirmarea unor fapte și cea a unor judecăți de valoare, întrucât în privința faptelor li se poate impune, în mod legitim, persoanelor care afirmă să dovedească adevărul acestora, pe când judecățile de valoare reprezintă opinii sau aprecieri personale ale individului, acestea fiind protejate de art. 10 cu condiția ca ele să se bazeze pe fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor.
Curtea nu va analiza fiecare informație, faptă, afirmație, cuvinte folosite din cuprinsul volumului și articolelor de presă încriminate, astfel cum au fost structurate ca motive de recurs, ci va avea în vedere ansamblul acestora, ca o judecată de valoare.
Prejudiciul invocat de reclamanți prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale cu privire la reputație și imagine, în raport de maniera de exprimare editorial-jurnalistică a pârâților nu poate fi reținut în cauză întrucât nu poate fi confundată imaginea reclamantului ca persoană fizică cu înseși Revoluția Română din 1989, chiar dacă acesta a fost angrenat și a participat direct la acest eveniment.
Faptele pârâților intimați de a transmite în mass-media, într-o altă manieră de interpretare a evenimentelor din 14 D. 1989 de la Iași, care ar fi putut marca începutul Revoluției Române, chiar și prin folosirea unui limbaj malițios, persiflator, acid, chiar pe alocuri violent, nu pot fi considerate că, prin maniera lor, limitele acceptabile ale libertății de exprimare au fost depășite, întrucât cele prezentate reprezintă o apreciere personală a pârâților-intimați într-un tiraj redus și în principal adresat celor interesați de aceste evenimente de la Iași.
Demersul pârâților intimați a fost realizat în exercitarea dreptului la liberă exprimare, drept exercitat în limite legale și rezonabile, chiar dacă s-a recurs la o anume doză de exagerare sau chiar provocare la adresa reclamanților.
Curtea constată că în cauză nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a intimaților pârâți conform art. 998-999 Cod civil întrucât nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale, iar pe de altă parte, demersul pârâților intimați s-a realizat în exercitarea dreptului la liberă exprimare conform art. 10 din Convenția Europeană, în limite rezonabile ce nu se impun a fi cenzurate, cum corect a reținut și tribunalul, sub acest aspect criticile recurenților nefiind fondate.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de C. M. S. și Asociația 14 D. 1989 împotriva deciziei civile nr. 135 din 24.02.2014 a Tribunalului Iași, Secția I Civilă, pe care o va menține.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, urmează a obliga recurenții să plătească intimatului T. A. suma de 2.000 lei și intimatului P. R. suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorarii de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de C. M. S. și Asociația "14 D. 1989" împotriva deciziei civile nr. 135 din 24.02.2014 a Tribunalului Iași, Secția I civilă, pe care o menține.
Obligă recurenții să plătească intimaților T. A. suma de 2.000 lei și lui P. R. suma de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs - onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.06.2015.
Președinte, C. A. | Judecător, V. O. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, A.-M. P. |
Redactat AC
Tehnoredactat AH
02 exemplare/14 iulie 2015
Tribunalul Iași: C. G., S. M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 219/2015. Curtea de Apel IAŞI | Strămutare. Sentința nr. 44/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
