Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 552/2015. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 552/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 552/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 552/2015

Ședința publică de la 07 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. O.

Judecător V. C.-S.

Judecător C. P.

Grefier A. H.

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de L. V. împotriva deciziei civile nr. 789/A/2015 din 16 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul V., intimați fiind A. D., U. M., L. A., I. P. și B. M., având ca obiect îndreptare eroare materială.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat N. I. pentru recurenta L. V., lipsă fiind celelalte părți litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la primul termen de judecată și că nu se solicită judecata în lipsă.

Intimata L. A. a depus la dosar prin serviciul de registratură o cerere prin care solicită judecata în lipsă.

Avocat N. I. pentru recurentă depune la dosar împuternicire avocațială.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat N. I. pentru recurentă având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului și pe cale de consecință, modificarea hotărârii instanței de fond, în sensul admiterii în tot a cererii de îndreptare a erorii materiale.

Solicită a se avea în vedere că instanța de fond și instanța de apel nu au luat în considerare un aspect foarte important din hotărârea a cărei îndreptare se solicită. Astfel, după enumerarea tuturor parcelelor care se atribuie părților, se precizează: „așa cum sunt evidențiate în schițele anexe 11-22 din același raport de expertiză aflat la dosarul cauzei”. Susține apărătorul că ceea ce s-a atribuit nu corespunde cu ceea ce este menționat în schițele anexă de la 11 la 22. Instanța de fond a greșit în momentul atribuirii acestor parcele sub aspectul numerelor, sub aspectul atribuirii de două ori a aceleiași parcele unuia dintre moștenitori și neatribuirii celorlalți moștenitori.

Consideră apărătorul că se impune admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel, precizând că nu există situația de a modifica minuta și modalitatea de atribuire a suprafețelor, ci a se pune în acord cu raportul de expertiză cu modalitatea efectivă de atribuire. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria V. la data de 4.12.2014 L. V. investește instanța în procedura îndreptării erorii materiale (art. 281 Cod procedură civilă de la 1865) din sentința civilă nr. 4412/2000.

În motivarea în fapt a cererii se solicită:

- înscrierea corectă a numelui părți de B. M. în loc de B. M.;

- înscrierea suprafeței de 2800 mp omisă la titlul de proprietate nr. 1500/_ ce s-a corectat în 2010 și împărțirea în mod egal la cei 6 frați;

- modificarea prenumelui de V. în V. cum s-a dispus prin Dispoziția nr. 347/2006 a Consiliului Județean Iași, pe baza înscrisurilor atașate cererii.

Analizând lucrările cauzei se constată următoarele:

Judecătoria V. prin sentința civilă nr. 4412 din 6 septembrie 2000 (dosar nr. 1257/1999 a dezbătut succesiunea defuncților L. C. (decedat la 4.08.1982), L. Agripina (decedată la 19.11.1996) cu un capăt de cerere anularea certificatului de moștenitor nr. 73/26.07.1997 și ieșire din indiviziune, conform dispozitivului hotărârii.

Prin Încheierea din 07.01.2015 dată în camera de consiliu, Judecătoria V. a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială formulată de L. V.. domiciliată în Iași ..1,., etj.6, ..

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței civile nr. 4412 din 6 septembrie 2000 pronunțată în Dosarul 1257/1999.

În consecință s-a dispus a se menționa în mod corect în cuprinsul sentinței mai sus indicate numele pârâtei B. M., în loc B. M. cum din eroare s-a dispus, păstrând celelalte dispoziții.

S-au respins restul cererilor de îndreptare de eroare materială ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța încheierea, instanța stabilește situația de fapt și motivează în drept:

Instanța a constatat că în cauză este vorba de o eroare materială, ce poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art.281 (1) Cod proc. civ., și în consecință, s-a dispus a se menționa în mod corect în cuprinsul sentinței mai sus indicate numele pârâtei B. M., în loc B. M. cum din eroare s-a dispus.

Din analiza acestei cereri s-a constatat că celelalte solicitări formulate de reclamantă nu se înscriu în categoria erorilor materiale pentru care se aplică disp. art.281(1) C.pr.civ.

În ceea ce privește celelalte erori invocate de petentă, respectiv că la TP 1500/_ a fost omis suprafața de 2800 mp, corectată în_, cu solicitarea ca această suprafață să fie împărțită în mod egal la cei 6 frați revenind câte 466,66 mp pentru fiecare dintre ei, și că la dispoziția nr. 37 a Consiliului Județean Iași se modifică prenumele de V. în V., iar la filele 11-17 sunt enumerate de multitudine rectificări ce sunt apreciate de reclamantă ca întemeiate, instanța a apreciat că toate acestea nu sunt erori sau omisiuni cu privire la numele, calitatea și susținerile părților, sau erori de calcul, precum și orice alte erori materiale, pentru a putea fi îndreptate pe această cale.

În aceste condiții, reclamanta critică de fapt legalitatea hotărârii, și solicită corectarea unor mențiuni din hotărâre ca urmare a unor modificări intervenite ulterior rămânerii definitive a hotărârii, cum ar fi cea cu privire la numele reclamantei intervenită la 6 ani după pronunțarea hotărârii.

De asemenea, a efectua rectificările înșiruite de reclamantă pe 7 pagini, ar însemna o modificare de substanță a sentinței nr. 4412 pronunțată la 06 septembrie 2000 în dosarul_ al Judecătoriei V., și nu doar efectuarea unor îndreptări de eroare materială.

Susținerile reclamantei făcute în cererea introductivă se referă la aspecte de judecată ce au fost analizate de către instanța de fond prin hotărârea pronunțată.

Instanța a apreciat că aceste critici vizează soluția pronunțată și singura cale pe care ar fi putut fi valorificate asemenea critici este calea apelului, iar nu calea îndreptării de eroare materială.

Tribunalul V., Secția Civilă prin decizia civilă nr. 789/A/2015 din 16 iunie 2015 respinge apelul declarat de L. V. prin care s-au formulat critici sub aspectul greșitei soluționări a capetelor de cerere respinse.

Constată tribunalul ca neîntemeiate criticile aduse încheierii atacate.

Instanța de fond a reținut in mod corect ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.281 al.1 Cd.pr.civ.

Potrivit disp. art.281 al.1 Cd.pr.civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

Tribunalul constată ca nu sunt îndeplinite condițiile prev. de acest text de lege.

Solicitarile petentei L. V. nu sunt erori cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor sau erori de calcul, erori materiale pentru a fi îndreptate pe calea prevazuta de articolul de lege mai sus aratat.

Dacă s-ar dispune îndreptarea hotărârii în sensul solicitat de către petentă s-ar aduce schimbări esențiale în soluția pronunțată, ceea ce este posibil doar prin intermediul căilor de atac.

F. de cele aratate, Tribunalul a constatat că apelul formulat este nefondat urmand a fi respins.

În recursul declarat împotriva hotărârii pronunțată de Tribunalul V., L. V. a solicitat admiterea în totalitate a cererii de îndreptare a erorii materiale. Se susține că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă) deoarece erorile materiale invocate nu au în vedere modificarea substanței sentinței civile, ci doar punerea de acord cu expertiza existentă la dosarul cauzei. Se arată că instanțele nu au avut în vedere înșiruirea parcelelor atribuite fiecărei părți, ce fac trimitere la schițele anexă 11-22 ale raportului de expertiză tehnică; că prin respingerea cererii s-a menținut starea de nelegalitate și imposibilitatea intabulării dreptului de proprietate a ”lăsării în aer” a unor suprafețe de teren în ce privește regimul lor juridic.

Analizând lucrările cauzei, Curtea constată că situația de fapt stabilită în considerentele încheierii atacate are corespondent în probele administrate.

Se constată că sentința civilă nr. 4412/2000 pronunțată de Judecătoria V. a rămas definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac conform art. 377 pct. 2 Cod procedură civilă de la 1865 în luna octombrie 2000, fiind solicitată conform lucrărilor din dosarul nr. 1257/1999, investirea cu formulă executorie și eliberarea copiilor legalizate de părțile în proces.

În cererea de îndreptare a erorii materiale sunt invocate fapte ulterioare soluționării litigiului, a schimbării pe cale administrativă a prenumelui părților și modificarea/completarea titlului de proprietate emis în procedura Legii nr. 18/1991 în anul 2010.

În conformitate cu art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri, pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În fazele procesuale anterioare instanțele nu au încălcat dispozițiile citate, atunci când au admis în parte cererea. De regulă ”erorile” și ”omisiunile” vizează greșeli, în speță în darea hotărârii, ce s-au produs la momentul pronunțării sau redactării sentinței așa cum rezultă din lucrările dosarului, situație în care se află recurenta pentru capătul de cerere admis și nu pentru acte sau fapte juridice ce s-au produs și respectiv emise ulterior judecății în fond și rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pe de altă parte, corect s-a reținut că motivele privind compunerea masei de împărțit și a formării loturilor vizează greșeli de judecată și nu erori materiale privind numele și prenumele părților, erori de calcul, susțineri ale părților, neputând fi încadrate în categoria ”altor erori materiale din hotărâri” pentru a fi incident art. 281 Cod procedură civilă.

Partea avea alte mijloace procedurale pentru valorificarea dreptului său, în cazul în care compunerea loturilor nu ar fi conformă cu cele stabilite prin raportul de expertiză tehnică și anexe, fie completarea titlului de proprietate ce s-a dispus ulterior ieșirii din indiviziune.

Pentru considerentele expuse, motivele de recurs nu sunt întemeiate și conform art. 312 Cod procedură civilă se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de L. V. împotriva deciziei civile nr. 789/A/16.06.2015 pronunțată de Tribunalul V., Secția civilă, pe care o menține. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 octombrie 2015.

Președinte,

V. O.

Judecător,

V. C.-S.

Judecător,

C. P.

Grefier,

A. H.

Redactat CSV

Tehnoredactat AH

02 exemplare/5.11.2015

Tribunalul V.: A. A., S. D. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Îndreptare eroare materială. Decizia nr. 552/2015. Curtea de Apel IAŞI