Cereri. Decizia nr. 395/2015. Curtea de Apel IAŞI

Decizia nr. 395/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 395/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 395/2015

Ședința publică de la 08 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. G.

Judecător C.-A. S.

Judecător L. P.

Grefier A.-M. P.

Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea M. M. în contradictoriu cu intimații C. J.. IASI DE FOND FUNCIAR IAȘI și A. N., împotriva deciziei civile nr. 266/01.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul având ca obiect alte cereri - fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea, personal, lipsă fiind intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al doilea termen de judecată; la data de 04.06.2015, prin poștă, contestatoarea a depus precizări; nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Instanța pune în discuția părților admisibilitatea căii de atac a contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 266/2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Contestatoarea consideră că este admisibilă contestația în anulare formulată. Arată că s-a adresat de fapt Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru că s-a făcut o hoție.

Instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității căii de atac a contestației în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 266/2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

CURTEA DE APEL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, contestatoarea M. M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 266/01.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

În motivarea cererii, contestatoarea a susținut că este nemulțumită de decizia contestată, susținând că a făcut numeroase demersuri pentru a intra în posesia terenului care i se cuvine, în suprafață de 2,50 ha, aflat la numitul A. N., astfel cum a declarat la termenul din 04.05.2015.

Având în vedere motivele invocate prin cerere și faptul că nu s-a indicat temeiul în drept al cererii, instanța a pus în vedere contestatoarei să facă aceste precizări pentru termenul din 04.05.2015.

La termenul acordat, contestatoarea a declarat că motivele contestației sale sunt cele cuprinse în cererea inițială (fila 21 dosar).

Raportat la susținerile contestatoarei, la obiectul deciziei contestate și la motivele de contestație prevăzute de lege, instanța a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare, acordând un termen contestatoarei pentru a-și face apărări.

Instanța reține că, prin decizia Curții de Apel Iași nr. 266/01.04.2015, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de M. M. împotriva deciziei civile nr. 162/24.02.2015, motivat de faptul că această din urmă hotărâre, pronunțată în calea contestației în anulare, nu este susceptibilă de revizuire întrucât nu cercetează fondul.

Potrivit disp. art.317 Cod procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

1.când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii;

2.când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

(2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Potrivit articolului 318 alineat 1 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte omite din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Primul motiv al art. 318 are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, precum: respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv și - ca atare - pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Al doilea motiv pentru ca o contestație în anulare să fie admisă este ca instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare ori modificare, astfel cum acestea sunt reglementate în articolul 304 Cod procedură civilă, iar această omisiune să se fi produs din greșeală.

În speță, curtea de apel constată, din examinarea conținutului articolului 318 alineat (1) Cod procedură civilă - detaliat mai sus - că nu pot face obiectul contestației în anulare speciale prevăzute de acest text decât deciziile din recurs (nu și din revizuire ori contestație în anulare) în care instanța de control judiciar a fost învestită cu o cale de atac admisibilă.

Or, atât timp cât prin decizia nr. 266/01.04.2015 a Curții de Apel Iași cererea de revizuire a deciziei nr. 162/24.02.2015 (dată într-o contestație în anulare) a fost respinsă ca inadmisibilă și cât timp contestatoarea nu a invocat niciunul din motivele de contestație prevăzute de lege, contestația în anulare este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de M. M. împotriva deciziei civile nr. 266/01.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.06.2015.

Președinte,

A. G.

Judecător,

C.-A. S.

Judecător,

L. P.

Grefier,

A.-M. P.

Redactat: P.L.

Tehnoredactat: P.A.M.

2 exemplare/12.06.2015

Curtea de Apel Iași: A. C.

O. V.

C.-S. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 395/2015. Curtea de Apel IAŞI