Contestaţie la executare. Decizia nr. 409/2015. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 409/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 409/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 409/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător C. P.
Judecător E. G.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de C. N. împotriva deciziei nr. 283/A/2015 din 4 martie 2015 a Tribunalului V..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la primul termen de judecată, recurentul a fost citat cu mențiunea de achita taxa judiciară de timbru de 500 lei, au fost comunicate motivele de recurs intimatei Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură:
- chitanța nr._/2015 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru de 500 lei;
- precizări formulate de intimata Administrația Finanțelor Publice V..
Instanța constată că taxa judiciară de timbru a fost achitată de recurent, astfel cum i s-a pus în vedere.
Raportat la dispozițiile art. 718 alin.1 Cod procedură civilă, instanța, pune în discuția părților inadmisibilitatea căii de atac exercitate de C. N. și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, rămâne în pronunțare.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1529/11.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ /2014, Judecătoria V. a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de C. Neluîn contradictoriu cu Direcția G. Regională a Finanțelor Publice și Administrația Județeană a Finanțelor Publice V..
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. a emis titlul executoriu nr._ din 22.11.2013 precum și Somația nr.37/_ /_, pentru suma de 5.151 lei, reprezentând diferență de impozit anual de regularizat și pentru suma de 45.598 lei, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
Ca temei al demarării procedurii execuționale, intimata a avut în vedere titlurile de creanță reprezentate de Decizia de impunere nr._ din data de 30.07.2013 și Documentul nr._ din data de 31.05.2012.
Potrivit dispozițiilor art. 110 din OG 92/2003, titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii.
Potrivit art. 44 alin.1, actul administrativ trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, iar potrivit alin. 4, dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Prin înscrisul depus de intimată, aflat la fila 27 din dosarul cauzei, intimata a comunicat prin scrisoare recomandată titlul de creanță reprezentat de Decizia de impunere nr._ din data de 30.07.2013.
În temeiul art. 141 Cod pr. fiscală, având în vedere faptul că a expirat termenul de plată a obligațiilor fiscale fără a se face dovada plății de bună voie de către contestator, Administrația Finanțelor Publice V. a emis titlul executoriu nr._ din 22.11.2013, precum și a Somația nr.37/_ /_, pentru suma de 5.151 lei, reprezentând diferență de impozit anual de regularizat și pentru suma de 45.598 lei, reprezentând contribuția de asigurări de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente .
Având în vedere titlul executoriu, pe de o parte, și analizând contestația la executare, prin prisma motivelor învederate de contestator, pe de altă parte, în sensul că obligațiile fiscale nu îi sunt opozabile, instanța a constatat că aspectele de fapt învederate de contestator sunt neîntemeiate, motivat de considerentul că instanța nu poate proceda la analiza faptului dacă contestatorul datorează sau nu impozitele înscrise în titlurile de creanță, ci analiza instanței poartă exclusiv asupra legalității actelor de executare silită.
Prin contestația la executare se urmărește verificarea regularității actelor de urmărire silită, nicidecum legalitatea și temeinicia titlului de creanță.
Astfel, conform art.172 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscală -, contestația la executare în materie fiscală poate avea ca obiect și titlul executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, însă numai în situația în care titlul atacat nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea acestuia nu exista o altă procedură prevăzută de lege.
Ori, potrivit dispozițiilor art. 205, art. 207 din O.G nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscală, contestatorul are la dispoziție calea contestației la organul fiscal emitent.
Dispoziții similare se regăsesc chiar și în art. 398 alineat 3 din Codul de procedură civilă, conform căruia, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Rațiunea pentru care legiuitorul a condiționat posibilitatea contestării titlului executoriu de inexistența unei alte proceduri de contestare constă în aceea că, în esență, contestația la executare este destinată să înlăture neregularitățile comise cu prilejul urmăririi silite, neputându-se examina împrejurări care vizează fondul cauzei.
Astfel, în condițiile art.172 din Codul de procedură fiscală, instanța nu a putut proceda la analizarea legalității titlului de creanță în cadrul contestației la executare, întrucât o astfel de analiză excede procedurii de executare silită în materie fiscală.
Instanța a constatat că sentința civilă nr. 2181/CA/25.11.2013, pronunțată de Tribunalul V. în dosarul_, depusă de contestator în dovedirea aspectelor de fapt evocate prin cererea de chemare în judecată, privește un alt titlu de creanță, respectiv Decizia nr._/13.11.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate V. si nu poate impieta asupra executării silite demarată de intimată.
Prin urmare, instanța a apreciat că în mod corect organul fiscal a procedat la executarea silită a creanțelor fiscale prevăzute în titlul executoriu, actele emise fiind întocmite cu respectarea prevederilor legale în materie.
Prin decizia nr. 283/A/2015 din 4 martie 2015 Tribunalului V. a admis excepția tardivității cererii de apel, invocată de instanță, din oficiu.
A fost respins apelul formulat de C. N. împotriva sentinței civile nr. 1529/11.06.2014 a Judecătoriei V., ca fiind tardiv formulat.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat că, la termenul din data de 27 ianuarie 2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția tardivității cererii de apel, excepție pe care instanța a soluționat-o cu prioritate, conform prevederilor art. 482 raportat la art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind vorba de o excepție de procedură.
S- a reținut că, potrivit prevederilor art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, termenul de apel este de 30 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune astfel.
Întrucât cererea contestatorului apelant a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 711 și urm. Cod procedură civilă, ce reglementează procedura specială a contestației la executare, instanța a reținut că în cadrul acestei proceduri, legea dispune, în ceea ce privește termenul de apel, că, potrivit art. 650 alin. 2 si 3 Cod procedură civilă, hotărârile pronunțate de către instanța de executare (inclusiv cele prin care soluționează contestația la executare) pot fi atacate numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, daca prin lege nu se dispune altfel.
Prin urmare, termenul de apel în cazul contestației la executare este de 10 zile și acest termen se calculează de la data comunicării hotărârii.
Sentința civilă nr. 1529/11.06.2014 a fost comunicata la data de 08.09.2014, aceasta fiind data de la care începe să curgă termenul de apel de 10 zile, data împlinirii termenului, conform prevederilor art. 181 alin. 1 pct. 2 și art. 184 Cod procedură civilă, fiind 19.09.2014. În speță, instanța a reținut că apelantul a formulat cerere de apel la data de 02.10.2014 ( data vizei de înregistrare la Judecătoria V. – fila 4), cu mult peste termenul prevăzut de lege și împlinit la data de 19.09.2014.
Mai mult, apelantul nici nu a formulat cerere de repunere în termen pentru ca instanța de apel să poată aprecia asupra unei eventuale erori a instanței de fond, situație în care instanța de control judiciar a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză.
C. N. a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, arătând că, la fila 73 din dosarul primei instanțe, se observă că sentința atacată a fost comunicată la data de 08.09.2014, iar la fila 4 din dosarul instanței de apel se observă faptul că apelul a fost înregistrat la data de 02.10.2014, respectându-se astfel termenul prevăzut în sentința primei instanțe.
Până la acest moment, practica Tribunalului V. era în sensul că termenul de 30 de zile este cel în care orice parte poate formula apel în dosare având ca obiect contestație la executare.
Nu poate fi reținut că apelul a fost declarat tardiv, în condițiile în care tardivitatea căii de atac este imputabilă primei instanțe care a redactat eronat sentința pronunțată, apelantul supunându-se dispoziției instanței.
De asemenea, nu se poate pretinde cunoașterea profundă a legii de către justițiabil și ignorarea unei erori a instanței întrucât, în această interpretare, este denaturat tocmai scopul justiției, realizat prin mijlocirea instanțelor judecătorești, acela de aflare a adevărului și de pliere a acestuia pe dispozițiile legale.
În același timp, dacă s-ar reține o astfel de excepție, consideră apelantul că i s-ar încălca dreptul de liber acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenția pentru, apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în condițiile în care calea de atac poate sau nu să fie exercitată în funcție de criterii aleatorii alese de instanță.
Cu privire la eventuala invocare a excepției inadmisibilității căii de atac formulate, recurentul arată că, potrivit art. 488 alineat 1 punct 8 Cod procedură civilă, se poate dispune casarea unei hotărâri când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dreptului material.
De asemenea, conform art. 488 alineat 2 Cod procedură civilă, se poate observa că Tribunalul V. a omis să se pronunțe cu privire la motivele invocate prin precizările scrise ce vizau respingerea excepției invocate.
Legal citate, intimatele nu au formulat întâmpinări în cauză, însă Administrația Finanțelor Publice V., in numele si pentru Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Iași, a depus la dosarul cauzei precizări, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de C. N., ca neîntemeiat.
Intimata afirmă că instanța de apel s-a pronunțat corect asupra excepției tardivității apelului, motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art. 468 alin. 1 Cod procedura civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Cererea contestatorului apelant a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 711 si următ. Cod procedură civilă, ce reglementează procedura specială a contestației la executare, iar în conformitate cu prevederile art. 650 alin. 2 si 3 Cod procedură civilă, hotărârile pronunțate de către o instanța de executare (inclusiv cele care soluționează contestația la executare) pot fi atacate numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Sentința civila apelată a fost comunicată contestatorului C. N. la data de 08.09.2014 și de la aceasta dată începe să curgă termenul de apel de 10 zile, care s - a împlinit 19.09.2014.
Susține intimata că apelantul a formulat cererea de apel la data de 02.10.2015, cu mult peste termenul prevăzut de lege și nu a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului.
În ședința publică din 16.06.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, raportat la prevederile art. 718 alin.1 din Codul de procedură civilă, excepție pe care a pus-o în discuția contradictorie a părților.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac a recursului, Curtea observă că aceasta este întemeiată.
În acest sens, instanța constată că unul din principiile fundamentale ale procesului civil, înscris în dispozițiile art. 7 alin. 1 din codul de procedură civilă este cel al legalității, textul menționând expres că: „Procesul civil se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legii. Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și obligațiilor părților în procesul civil”.
Articolul 457 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală de „Legalitatea căii de atac” nu reglementează decât o aplicare particulară a principiului legalității.
Legalitatea căilor de atac înseamnă că acestea sunt instituite prin lege, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Este ceea ce rezultă din cuprinsul prevederilor art. 457 alin. 1 Cod procedură civilă: „Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”.
Textul instituie o regulă cu valoare de principiu constituțional, câtă vreme articolul 129 din legea fundamentală, proclamă dreptul părților interesate și al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătorești, arătând – totodată – că aceasta se poate face numai „în condițiile legii”.
Curtea notează că art. 718 alin.1 statuează: „Hotărârea pronunțata cu privire la contestație poate fi atacata numai cu apel, cu excepția hotărârilor pronunțate în temeiul art. 712 alin. (4) si art. 715 alin. (4) care pot fi atacate in condițiile dreptului comun”.
Contestatorul recurent a formulat contestație la executare, în temeiul dispozițiilor art. 712 alin. 1 din Codul de procedură civilă, astfel că hotărârea pronunțată în cauză era supusă numai căii de atac a apelului.
C. N. a uzat de această cale de atac, ce a fost soluționată de tribunal, astfel că el nu mai pot exercita calea de atac a recursului la curtea de apel.
Susținerile recurentului referitoare la incidența, în speță, a prevederilor art. 488 alineat 1 punct 8 Cod procedură civilă, conform cărora se poate dispune casarea unei hotărâri când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dreptului material, nu pot fi primite, deoarece verificarea modului de aplicare a dreptului material se poate realiza numai în situația hotărârilor pentru care legea prevede calea de atac a recursului, nu și în cazul acelora care pot fi atacate numai cu apel, ca în speța de față
Față de cele ce preced, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de C. N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de C. N. împotriva deciziei nr. 283/A/2015 din 4 martie 2015 a Tribunalului V..
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2015.
Președinte, G. P. | Judecător, C. P. | Judecător, E. G. |
Grefier, C. A. |
Red. PG
Tehnored. AC/PG
2 ex./7.07.2015
Tribunalul V.: M. C.
O. M. V.
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Legea 10/2001. Sentința nr. 1445/2015. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
