Expropriere. Decizia nr. 222/2015. Curtea de Apel IAŞI
Comentarii |
|
Decizia nr. 222/2015 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 5453/99/2011**
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 222/2015
Ședința publică de la 03 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. O.
Judecător C. A.
Grefier A. H.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost reprezentat de procuror C. S.
S-au luat în examinare cererile de apel formulate de Județul Iași – Consiliul Județean Iași și de P. de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței civile nr. 2388 din 03 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, intimat fiind P. A., având ca obiect expropriere – rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns procuror C. S. pentru apelantul P. de pe lângă Tribunalul Iași, fiind și reprezentant al Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Iași, intimatul P. A., prin reprezentant convențional avocat P. M. și consilier juridic A. G. pentru apelantul-intimat Județul Iași – Consiliul Județean Iași.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită; cauza se află la al șaptesprezecelea termen de judecată; nu se solicită judecata în lipsă, cauza s-a amânat pentru a se lua cunoștință de conținutul raportului de expertiză refăcut; s-a solicitat experților să comunice copiile contractelor de vânzare-cumpărare avute în vedere la întocmirea raportului de expertiză.
Expertul C. D. C. a depus la dosar prin serviciul de registratură copii ale contractelor de vânzare-cumpărare avute în vedere la efectuarea raportului de expertiză.
Procuror C. S. pentru apelantul P. de pe lângă Tribunalul Iași, avocat P. M. pentru intimatul P. A. și consilier juridic A. G. pentru apelantul-intimat Județul Iași – Consiliul Județean Iași nu solicită termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse la dosar și arată că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilier juridic A. G. pentru apelantul-intimat Județul Iași – Consiliul Județean Iași având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și a se constata că despăgubirile stabilite de expropriatorul Județul Iași sunt legale și temeinice. Solicită a fi avut în vedere raportul de expertiză și suplimentul de expertiză întocmite în prezenta cauză.
În ceea ce privește apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul Iași, consilier juridic A. solicită admiterea acestui apel.
Procuror C. S. pentru apelantul P. de pe lângă Tribunalul Iași, fiind și reprezentant al Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Iași având cuvântul, solicită admiterea apelului formulat de P. de pe lângă Tribunalul Iași pentru motivele invocate în scris și la care achiesează integral. În subsidiar, procuror C. solicită a se avea în vedere la valoarea despăgubirilor concluziile ultimei expertize efectuate și a suplimentului de expertiză care iau în calcul valoarea terenului la data exproprierii raportat la tranzacții efectiv realizate la acel moment și cu suprafețe de teren aflate în vecinătatea terenului în cauză.
Procuror C. S. solicită și admiterea apelului formulat de Județul Iași – Consiliul județean Iași.
Avocat P. pentru intimatul P. A. având cuvântul, susține că în condițiile în care raportul de expertiză întocmit în fața instanței de fond s-a realizat la data de 10.02.2011, nu poate formula concluzii de respingere a apelurilor formulate în cauză. Având în vedere decizia Curții Constituționale și că raportul de expertiză efectuat în cauză în această fază procesuală a apelului reflectă dispozițiile legale în vigoare, avocat P. solicită admiterea apelurilor, dar nu sunt aspectul respingerii acțiunii așa cum sunt formulate în scris, ci doar sub aspectul diminuării cuantumului despăgubirii și pe cale de consecință să se admită acțiunea reclamantului P. A. și să se stabilească un cuantum al despăgubirilor raportat la suma stabilită prin raportul de expertiză efectuat în prezenta cauză, respectiv la o sumă de 12 euro/mp, cuantum total de 60.000 euro, echivalentul în lei din ziua plății. Solicită admiterea în parte a apelurilor.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 2388/ 03 octombrie 2012, Tribunalul Iași – Secția I civilă:
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul P. A. domiciliat în Oradea, .. 4, jud. Bihor, cu domiciliul ales la cabinet avocat P. M., cu sediul în Iași, ., . cu Jud. Iași prin Consiliul Jud. Iași și Președintele Consiliului Județean Iași.
Dispune anularea H.C.J. nr. 3/16.03.2011 și a hotărârilor subsecvente H.C.J. 37 și H.C.J. 38/11.02.2011 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii pentru expropriere pentru cauză de utilitate publică în sumă de_ lei (RON).
Stabilește cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului P. A. la suma de 355.000 lei (RON) și obligă pârâtul la plata către reclamant a acestei sume.
Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 2142 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul P. A. este proprietarul unei suprafețe de teren de 5.000 m.p. situat în extravilanul municipiului Iași, identificat cadastral sub nr._ UAT Iași.
Prin adresa nr. 131/ 15.01.2011, acesta a fost valorificat de către Consiliul Județean Iași în conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, despre intenția de expropriere a terenului, comunicându-i-se că valoarea despăgubirilor stabilită conform legii este de 74.566 lei.
La data de 14.03.2011 s-a încheiat procesul-verbal nr. 12 între reclamant și Consiliul Județean în care s-a consemnat că acesta nu este de acord cu valoarea despăgubirilor acordate, motiv pentru care în termen legal s-a adresat instanței de judecată.
Prima instanță a considerat că valoare de 17 euro/m.p. stabilită de expert este cea care reflectă situația în teren, asigurând expropriatului o justă și reală despăgubire pentru imobilul în suprafață de 5000 m.p.
Prin decizia civilă nr. 2/ 14 ianuarie 2013, Curtea de Apel Iași – Secția civilă a respins apelul declarat de Județul Iași, Consiliul Județean Iași prin Președinte, împotriva sentinței civile nr. 2388/ 3.10.2012 a Tribunalului Iași, Secția I civilă.
Prin decizia nr. 5387/ 21 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă, admite recursul declarat de pârâtul Județul Iași – Consiliul Județean Iași împotriva deciziei civile nr. 2 din 14 ianuarie 2013 a Curții de Apel Iași, Secția civilă.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5387/ 21.11.2013 a reținut că motivarea hotărârii instanței de apel nu răspunde la criticile Consiliului Județean Iași, dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
S-a mai reținut că imobilul expropriat are un caracter special, neputând fi utilizat decât pentru culturi agricole iar nu și pentru construcții, iar despăgubirea nu poate fi făcută decât prin raportare la un teren agricol, de același fel, iar nu la un teren de altă natură.
În rejudecare la Curtea de Apel Iași a fost depus și apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței civile nr. 2388/ 3.10.2012 a Tribunalului Iași.
Apelul a fost introdus în termen și critica Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași se referă la nelegalitatea hotărârii – sentinței de fond, ce s-a întemeiat pe o probă raportul de expertiză tehnică evaluatorie, efectuată cu nerespectarea dispozițiilor legale în materie, a art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Astfel experții ar fi trebuit să evalueze nu oferte de vânzare a terenurilor similare ci tranzacții efectiv realizate și să ia în calcul prețurile care au fost stabilite de către vânzători respectiv cumpărători în mod real pentru terenuri din aceeași zonă și nu din zone îndepărtate de municipiul Iași.
Totodată experții nu au avut în vedere că terenul reclamantului se află situat în extravilan – arabil și că este în vecinătatea Aeroportului Iași, precum și a unei unități militare neexistând posibilitatea ridicării de construcții pe acesta.
Apelurile formulate sunt întemeiate pe considerentele la care ne vom referi.
Terenul ce a făcut obiectul exproprierii în vederea construirii, extinderii pistei Aeroportului Internațional Iași, a fost proprietatea reclamantului P. A. ca urmare a restituirii în baza Legii nr. 18/1990 prin titlul de proprietate nr._/ 24.11.1992 fiind înscris la Cartea Funciară nr._.
Prin Hotărârea nr. 3/ 16.03.2011 de stabilire a despăgubirilor pentru proprietatea domnului P. A. – Județul Iași, Consiliul Județean Iași s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 74.566 lei în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 255/2010.
Potrivit deciziei mai sus menționate transferul dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat din proprietatea privată a Județului Iași și în administrarea Consiliului Județean Iași, operează de drept de la data consemnării sumelor aferente despăgubirii.
Prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 152/ 3.03.2015 „s-a admis excepția de neconstituționalitate formulată de R. V., L. V. și C. V. din dosarul nr._/3/2008/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă și constată că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale. Definitivă și general obligatorie”.
Curtea Constituțională a reținut că stabilirea despăgubirilor în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică trebuie avută în vedere la data exproprierii, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului.
Având în vedere că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere pentru viitor de la data publicării, în conformitate cu art. 147 alin. (4) din Constituție, Curtea va avea în vedere în cauză Decizia nr. 12 a Curții Constituționale ce a fost publicată la 3.03.2015.
Așa fiind, în cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză ce a avut ca obiect valoarea de piață a imobilului expropriat la data realizării efective a exproprierii – martie 2011, tocmai pentru a asigura o reparație completă și integrală pentru cel expropriat.
Pe cale de consecință, expertiza tehnică de evaluare a imobilului expropriat expert ing. C. D. C., expert consultant Tomm T. – și cu opinie separată a ing. N. C., a stabilit că valoarea este de 250.896 lei/ 60.000 Euro, respectiv 50 lei /m.p./ sau 12 euro/ m.p.
Raportat la această valoare, se vor admite apelurile formulate cu schimbarea în parte a sentinței Tribunalului Iași și cu stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului P. A. în sensul sumei stabilite de expertiza tehnică de evaluare efectuată la instanța de apel la 30.04.2015, expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de Consiliul Județean Iași reprezentat prin președinte împotriva sentinței civilă nr. 2388/ 3.X.2012 a Tribunalului Iași – Secția civilă și apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul Iași împotriva sentinței civile nr. 2388/ 3.X.2012 a Tribunalului Iași – Secția I civilă, sentință pe care o schimbă în parte:
Stabilește cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin reclamantului P. A. la suma de 250.896 lei (60.000 Euro – 50 lei/ mp- / 12 euro m.p.) conform expertizei tehnice de evaluare din 30.04.2015, expertiză care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Obligă pârâtul Consiliul Județean Iași prin președinte la plata către reclamant a acestei sume.
Păstrează din sentința civilă nr. 2388/ 3 octombrie 2012 a Tribunalului Iași – Secția I civilă „ admitere în parte a acțiunii reclamantului” și dispoziția referitoare la „anularea H.C.J. nr. 3/ 16.03.2011, hotărârea H.C.J. 37 și 38 din 11.02.2011, sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii pentru expropriere pentru cauză de utilitate publică în sumă de 74.566 lei.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică astăzi 03 Iunie 2015.
Președinte, V. O. | Judecător, C. A. | |
Grefier, A. H. |
Red. P.V.
Tehnoredactat
G.D.
2 ex./ 10 iunie 2015
Tribunalul Iași: A. M.
← Obligaţie de a face. Decizia nr. 418/2015. Curtea de Apel IAŞI | Anulare act. Hotărâre din 03-06-2015, Curtea de Apel IAŞI → |
---|