Stabilire program vizitare minor. Decizia nr. 292/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 292/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 292/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 292/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul compus din:
Președinte G. P.
Judecător E. G.
Judecător V. C.-S.
Grefier C. A.
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de S. M. P. împotriva deciziei civile nr. 255 din 7 mai 2013 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat L. camelia pentru intimatul Z. V., lipsă fiind recurenta S. M. P. și reprezentanții autorităților tutelare C. M. L. T., D. S. - Sanitar nr. 4, Clinica Medicină de familie Solito - Corvisea, P. C. C. - S. A. T..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al patrulea termen de judecată, la dosar s-au depus prin serviciul de registratură:
-de către recurentă, traducerea citației cu autoritatea tutelară C. M. L. T., D. S.-Sanitar nr. 4, Clinica Medicină de familie Solito-Corvisea;
-adresa nr._ emisă de Consultorio familiare Solită Corvisea Tre Carrare Battisti cu privire la minorul Z. V. C..
Avocat L. arată că precizările depuse la dosar sunt în limba italiană și nu se cunoaște conținutul acestora, minorul nu a fost niciodată în Italia iar procedura de citare cu autoritatea tutelară din Italia nu este la dosar.
Instanța, față de adresa emisă de autoritatea tutelară din Italia, constată că procedura de citare este legal îndeplinită, având în vedere că aceasta cunoaște de existența dosarului. Lasă dosarul la ordine pentru a se discuta excepția privind nulitatea recursului.
Avocat L. solicită a nu se lăsa dosarul la ordine întrucât trebuie să fie prezent într-o altă pricină la o altă instanță.
Cu acordul apărătorilor prezenți în sala de judecată, nu este lăsat dosarul la ordine și instanța pune în discuția părților excepția privind nulitatea recursului formulat de S. M. P., pentru nemotivarea în termen, invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 25.10.2013.
Avocat L. arată că este de acord cu excepția nulității recursului. Instanța constată că prin întâmpinare s-a invocat nulitatea recursului motivat de faptul că nu s-ar încadra criticile dezvoltate în prevederile art. 304 Cod procedură civilă. Instanța, din oficiu, invocă nemotivarea recursului în termenul prevăzut de art. 301-303 Cod procedură civilă, raportat la art. 284 alin.3 din Codul de procedură civilă.
Avocat L. arată că înțelege să se substituie acestor concluzii. Solicită obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 076/2013 reprezentând onorariu avocat de 1000 lei.
Declarându-se dezbaterile închise, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției nulității recursului formulat de S. M. P..
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 163 din 22.03.2012 pronunțată de Judecătoria Răducăneni s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul Z. V. în contradictoriu cu S. M. P. și cu Autoritatea T. - P. C. C., jud. Iași.
S–a dispus ca exercitarea autorității părintești să fie exercitată în comun de ambii părinți și s–a stabilit ca locuința copilului să fie la locuința statornică a tatălui, în satul și ..
A fost obligată pârâta la plata unei pensii de întreținere în valoare de 160 lei lunar, datorată de la data introducerii acțiunii - 07.04.2011 - și până la majoratul copilului.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 706,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Pentru a pronunța aceasta sentință, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat să se verifice dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr._, astfel cum a fost modificată prin decizia Tribunalului Iași nr.354/23.06.2010.
Copilul Z. V. C., s-a născut la data de 23.12.2002, din relația de concubinaj a părților, astfel cum rezultă din certificatul de naștere ..J. nr._.
Prin sentința civilă nr.361/26.10.2009 pronunțată de Judecătoria Răducăneni în dosarul nr._, astfel cum a fost modificată și a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.354/23.06.2010 a Tribunalului Iași și decizia civilă nr.65/11.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, instanța a dispus încredințarea minorului spre creștere și educare pârâtei, reclamantul fiind obligat la plata unei pensii lunare, în cuantum de 140 lei, până la majoratul minorului.
La data de 28.03.2011, executorul judecătoresc A. L., în vederea punerii în executare a hotărârii menționate, a emis, în dosarul nr.26/2011, somația pe numele reclamantului prin care îl soma ca în termen de o zi de la comunicare să se conformeze dispozițiilor hotărârii și să încredințeze minorul pârâtei.
Anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, aplicabil în cauza de față, erau incidente dispozițiile art.97 si 98 al.1 din Codul familiei, potrivit cărora ambii părinți au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, măsurile privitoare la persoane și bunurile copiilor luându-se de către părinți, de comun acord, însă principiul exclusiv în funcție de care se exercită drepturile părintești este acela al interesului copiilor. Textele se raportau la dispozițiile art.101 din codul de procedură civilă ce instituie obligația părinților de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea lui profesională, potrivit cu însușirile acestuia.
În prezent, incidente în cauză sunt dispozițiile art. 403 cod civil raportat la art. 397 și 398 Cod civil, raportat la care a fost solicitată exercitarea autorității părintești de un singur părinte ( cerere astfel formulată de reclamant) cu stabilirea, implicit, a domiciliului la acesta.
Potrivit textului instanța cu ocazia reîncredințării verifică existența unor împrejurări care, după luarea măsurii de încredințare s-au schimbat, impunându-se modificarea măsurilor cu privire la drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori.
La încredințarea minorului se are în vedere interesul superior al copilului, acesta fiind un principiu fundamental care se regăsește și în dispozițiile Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. În determinarea interesului superior al minorului se ține seama de o . factori cum ar fi: posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care minorul le poate găsi la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportarea părinților față de minor, sexul acestuia, starea de sănătate etc.
Cât privește noțiunea de interes al minorului, se are în vedere, în primul rând prevederea legală potrivit căreia părinții sunt obligați să-l crească îngrijind de sănătatea și dezvoltarea sa fizică, morală și intelectuală, ținându-se seama și de posibilitățile fiecărui părinte de supraveghere și îngrijire a copilului, de comportarea părinților, gradul de atașament și de interes pe care ei l-au manifestat față de copil, legăturile afective care s-au stabilit între părinți și copil.
Prin hotărârea de încredințare a copilului s-a urmărit interesul minorului sub aspectul confortului material sporit pe care i-l poate oferi mama.
Situația schimbată de la momentul încredințării inițiale a copilului este dată de împrejurarea că, în prezent, reclamantul, la rândul său, este plecat în străinătate și că și pârâta, trimite bani pentru cele necesare copilului.
S-a realizat ancheta socială la domiciliul pârâtei și, așa cum rezultă din conținutul acesteia, pârâta locuiește împreună cu concubinul său într-un apartament cu două camere. Din ancheta socială realizată, dispusă pentru efectuare la domiciliul pârâtei, rezultă date oferite de pârâtă judecătorului, conținutul anchetei identificând împrejurarea că ancheta nu a fost rezultatul unei constatări la fața locului a situației imobilului în care copilul ar urma să locuiască.
În plus, din probele administrate în cauză, instanța a reținut că, după decizia de încredințare a copilului către mamă și încercarea de punere în executarea a acestei hotărâri judecătorești, copilul a fost traumatizat puternic, apelând pentru aceasta la mijloace proprii de apărare pentru a se evita luarea sa din mediul în care s-a născut și a crescut.
Astfel, s - a reținut că pârâta a încercat să pună în executare hotărârea prin care i s-a încredințat minorul, atât la domiciliul reclamantului - prin intermediul executorului judecătoresc -, cât la școala unde urmează cursurile minorul, unde s-a prezentat fără executor, dar minorul a refuzat să plece împreună cu mama sa. Potrivit declarației martorului P. R., încercările pârâtei de a lua în grija sa minorul l-au speriat, acesta devenind agitat, determinându-l să plece la și de la școală doar însoțit de un bunic, cerere adresată bunicilor de copil. A mai arătat martorul că, atunci când venea singur de la școală, minorul avea o stare de frică în momentul în care vedea mașini pe stradă, pentru ca mama sa să nu îl ia împotriva voinței sale. Minorul alege să vină pe râpă, pentru a evita drumul public pe unde l-ar putea vedea mama sa. A mai arătat martorul că minorul nu își cunoaște bunica maternă, aceasta venind să vadă copilul o singură dată, la cumătria de după botezul acestuia.
Aceste împrejurări au rezultat și din declarația martorei P. E. care a relatat că minorul a fost foarte stresat la sărbătorile pascale atunci când s-a încercat punerea în executare a sentinței de încredințare. Și acest martor a arătat că atunci când bunica paternă nu venea să-l ia de la școală, minorul alege să se întoarcă spre casă pe o scurtătură, fiind nevoit să străbată o râpă pentru a nu fi găsit de mama lui. Martora a relatat că minorul i-a spus la un moment dat că își ia zilele dacă va fi lua de mamă.
Coroborând ansamblul probator administrat, instanța a reținut că minorul se află într-o situație psihică specială datorată deciziei de încredințare a sa mamei. Dacă din probatoriul administrat inițial, cu ocazia administrării cauzei de încredințare a copilului, nu se putea desprinde o conduită anxioasă a copilului față de mamă, după materializarea ideii de schimbare a mediului în care a crescut, copilul a fost puternic traumatizat și s - a reținut refuzul clar al acestuia de a relaționa cu mama sa.
Instanța a reținut, pe de altă parte, că nici pârâta nu a făcut demersuri de natură a o apropia de copil și de a-i cultiva acestuia ideea de siguranță în prezența sa. Pârâta l-a vizitat foarte rar și a mizat pe posibilitatea stabilirii unei relații doar prin convorbirile telefonice cu copilul. S - a invocat o conduită culpabilă a reclamantului și a părinților săi, în sensul că nu a încurajat relația dintre copil și mamă, fiind deranjați de atitudinea acesteia de a vizita la modul efectiv copilul foarte rar ( din declarațiile martorilor a rezultat că a venit doar de două ori de la plecarea sa în urmă cu 6 ani, revenind ultima dată cu executorul judecătoresc fără o prealabilă pregătire a copilului pentru aceasta).
Reclamantul nu a negat dreptul pârâtei de a fi alături de minor. Cu toate acestea, instanța a avut în vedere că este posibil ca reluarea conviețuirii cu minorul, care a locuit un timp îndelungat la celălalt părinte, să nu se realizeze atât de ușor și să necesite unele demersuri de pregătire pentru instituirea unei relații corecte cu copilul, natura și anvergura acestora depinzând de circumstanțele fiecărei cauze.
Așa cum s-a reținut și s-a invocat și în celelalte cauze în care s-a urmărit încredințarea copilului Z. V. C., în cauza Ignaccolo –Zenide contra României, Curtea Europeană de Justiție a statuat că „dacă autoritățile naționale trebuie să se străduiască să faciliteze o colaborare în vederea reunirii minorului cu părintele căruia i-a fost încredințat, obligația lor de a recurge la coerciție nu poate fi decât limitată: acestea trebuie să țină seama de interesele și drepturile și libertățile acelor persoane și în special de interesele superioare ale copilului și de drepturile sale, stipulate în art.8 din Convenție. În ipoteza în care contactele cu părinții riscă să amenințe aceste interese sau să încalce drepturile respective, autoritățile naționale trebuie să vegheze la stabilirea unui raport de proporționalitate între ele”.
În opinia parțial separată a domnului judecător Maruste la soluția pronunțată în cauza Ignaccolo –Zenide contra României, s - a reținut că, de prevederile art.8 din Convenție trebuie să beneficieze nu doar părinții (în ce privește posibilitatea de a fi alături de copilul ce le-a fost încredințat), ci și copiii, aceștia fiind primii beneficiari atunci când interesele părinților lor sunt în conflict și dacă ei înșiși sunt suficient de maturi pentru a-și exprima în mod clar propriile preferințe. În acest scop se impune să se dea copiilor posibilitatea exercitării drepturilor lor, în special în procedurile care îi vizează și să se țină seama cum se cuvine de părerea lor.
Dar, dincolo de dorința constantă a copilului de a nu fi alături de mamă - care a fost apreciată prin prisma vârstei lui fragede -, instanța a constatat că încercările pârâtei de a se reuni cu minorul la reședința sa, în Italia, prin intermediul unui executor judecătoresc, în lipsa unor întrevederi prealabile și după ce copilul a văzut-o de foarte puține ori în cinci ani, și-au pus amprenta în mod negativ asupra psihicului minorului, punându-i-se în pericol dezvoltarea sa ulterioară.
Atitudinea minorului, de numai 10 ani, care a refuzat să mai meargă la școală, să părăsească singur domiciliul, a ales un traseu izolat pentru a se reîntoarce acasă de la cursuri de teamă că va fi luat de mama lui, culminând cu afirmația că își va pune capăt zilelor decât să plece cu pârâta dovedește trauma psihică pe care o trăiește copilul la gândul că va fi nevoit să plece cu mama sa într-un mediu care nu îi este familiar, traumă care depășește limitele unor trăiri ce ar putea fi considerate normale în acele cazuri în care se pune în discuție plasarea unui copil într-un mediu social ce îi este cu totul străin.
Instanța a apreciat că dezvoltarea psihică a copilului este pusă în pericol de la momentul încercării de punere în executare a hotărârii de încredințare mamei. Acesta este o împrejurarea esențială schimbată față de împrejurările care au stat la baza argumentelor ce au condus la decizia instanței de încredințare mamei.
Astfel, dacă încredințarea copilului a fost motivată de existența unui interes real al mamei față de copil, de dezvoltarea sa viitoare într-un mediu privilegiat față de cel actual sub aspect material, în prezent, instanța a reținut că este esențială componenta psihică în care se dezvoltă copilul.
Instanța a mai reținut că, în prezent, copilul a căpătat frică și griji legate de „pericolul” pe care îl vede prin plecarea sa la mama în mod definitiv. Relația copilului cu mama sa nu a fost corect clădită. Aceasta trebuia să urmărească câștigarea afecțiunii copilului, fără traumatizarea acestuia cu efortul prezenței fizice efective cât mai des în viața copilului, pentru ca aceasta să o cunoască. Disponibilitatea copilului de a-și cunoaște mama rezultă și din fișa de evaluare clinică întocmită psihologul M. Lusiana Raclariu M., potrivit căreia copilul, din punct de vedere afectiv, are un sentiment de inadecvare față de familia sa, îndeosebi față de mama sa despre care spune că nu o mai cunoaște, că a trecut mult timp de când a plecat și că nu vrea să ierte că l-a lăsat, dar că simte nevoia ei și că ar dori ca ea să se întoarcă din străinătate pentru a rămâne în țară.
Față de considerentele mai sus expuse, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamant, astfel cum a fost aceasta modificată, în sensul de atribuire a autorității părintești exclusiv acestuia, cu stabilirea locuinței la părintele cu care locuiește în mod statornic.
Instanța a apreciat că nu există motive întemeiate pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de reclamant, intenția pârâtei fiind clară, în sensul posibilității de a avea legături personale cu copilul. Instanța a constatat că, până la acest moment, mama nu a realizat demersurile cele mai eficiente pentru a cunoaște și a fi cunoscută de copilul pe care nu l-a crescut, dar pe care îl dorește a - l avea în grijă.
Instanța a mai apreciat că este în interesul copilului ca locuința acestuia să se stabilească la locuința statornică a tatălui, locuință care se află în aceiași curte cu locuința bunicilor paterni în satul și ..
Întrucât părțile nu au făcut o ofertă cu privire la executarea obligației în natură a contribuției pentru cheltuielile de întreținere a copilului și pârâta nu a făcut dovada obținerii unor venituri constante dintr-un contract de muncă, instanța a dispus transformarea acestei obligații în una bănească, reprezentând suma de 160lei, raportat la venitul minim brut pe țară garantat.
În baza art.274 din Codul de procedură civilă, instanța a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 706,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată ( onorariu de avocat).
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 255 din 7 mai 2013, a admis apelul declarat de reclamantul Z. V. și a schimbat în parte sentința judecătoriei. S – a dispus ca autoritatea părintească să fie exercitată de către tată, respectiv de reclamantul Z. V. și a fost obligată pârâta la plata unei pensii de întreținere în valoare de 120 euro, lunar, sau echivalentul în lei la data plății, datorată de la data introducerii acțiunii - 07.04.2011 - și până la majoratul copilului.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1706,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate la fond și s – au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei.
A fost respins apelul declarat de pârâta S. M. P. împotriva aceleiași sentinței civile.
A fost obligată intimata să plătească apelantului Z. V. suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în apel.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art.403 Cod civil raportat la art.397 și art.398 Cod Civil, art. 2, 30-32, 38 din Legea nr. 272/2004 în ceea ce privește cererea de exercitare a autorității părintești, art.400 Cod civil în ceea ce privește stabilirea locuinței copilului și art.402 Cod civil raportat la art. 499 Cod civil, art.529 și următoarele Cod civil în ceea ce privește stabilirea pensiei de întreținere.
Instanța a constatat că, în cadrul ocrotirii părintești, deplina egalitate în drepturi a părinților în ceea ce privește exercitarea drepturilor si îndatoririlor fata de copiii minori reprezintă unul dintre principiile de baza ale Codului familiei, prevăzut in art.503 alin.1 Cod civil.
Totodată, art.49 din Constituția României prevede că: „Copii și tinerii se bucură de un regim special de protecție și de asistență în realizarea drepturilor lor”, iar Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului arată în art.2 al.1 „Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce le revin părinților copilului…”. Art.5 al.2 din același act normativ statuează „Răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al copilului.”.
Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 2 alin 2 din Legea 272/2004 potrivit cărora drepturile și obligațiile părintești se exercită raportat la interesul superior al copilului și ale art. 31 alin 2 din același act normativ, conform cărora ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie sa aibă în vedere interesul superior al copilului.
Orice măsură luată de instanță în legătură cu situația copiilor minori este condiționată de interesul exclusiv al acestora. Interesul copiilor în luarea măsurii încredințării lor are în vedere nu numai posibilitățile materiale ale părinților, ci și vârsta acestora, comportarea părinților, gradul de atașament și preocupare pe care l-au manifestat față de copii, precum și legăturile afective stabilite între părinți și copii.
Principiul interesului superior al copilului trebuie luat în considerare în toate deciziile și procedurile privitoare la copii în conformitate cu dispozițiile art.2 alin 3 din Legea nr.272/2004. Determinarea interesului superior al copilului se realizează pe baza unor criterii obiective:capacitatea fiecăruia dintre părinți de a satisface nevoile copilului, vârsta, sexul, natura, forța si stabilitatea relației dintre copil și fiecare dintre părinți, capacitatea fiecăruia dintre părinți de a asigura copilului protecție si bunăstare, opiniile si preferințele copilului potrivit vârstei si capacității sale de înțelegere s.a. Din examinarea probatoriului administrat în cauza a rezultat că minorul Z. V. C. s-a născut la data de 23.12.2002 din relația de concubinaj a părților. Acestea au locuit, împreună cu părinții reclamantului, în .. În anul 2006, mama copilului a plecat la muncă în Italia. Din anul 2006, tatăl este cel care s-a ocupat de creșterea si educarea minorului în mod efectiv, fiind sprijinit si de bunicii paterni. În această perioadă de timp, minorul a dezvoltat puternice legături de afecțiune cu persoanele aflate în jurul lui, însă mai puțin cu mama pe care nu a văzut-o de multe ori pentru că nu l-a vizitat. Din datele cuprinse în referatul de anchetă socială a rezultat că situația mamei în Italia, in prezent, este foarte bună, având un venit lunar stabil, un spațiu de locuit adecvat și o nouă familie.
Având in vedere vârsta si etapa de dezvoltare, copilul are nevoie de un părinte care să îi fie aproape, să - l sprijine, să - l orienteze si, mai ales, sa ii ofere dragoste și afecțiune. In aceste condiții, tatăl este persoana de care V. se simte mai atașat, iar afecțiunea acestuia este mai puternică .
În cauză, tribunalul a considerat că este în interesul minorului ca locuința lui să fie stabilită la tată cu care a dezvoltat o puternică relație. Mai mult, copilul este atașat de persoanele din jurul său, familia sa, ce se implică activ în creșterea și educarea lui. A „rupe” minorul din anturajul cu care s-a obișnuit, care ii asigură liniștea, afecțiunea, siguranța si stabilitatea înseamnă a ignora interesul superior al copilului și a pune mai presus propriul interes.
Mama trebuie să fie conștientă că este pentru binele copilului ca, mai întâi să înceapă să reconstruiască relația cu fiul ei, reconstrucție care presupune reluarea legăturilor rupte datorită distanței, inițial prin vizitele la domiciliul copilului, în mediul acestuia, pentru ca ambii să se obișnuiască unul cu altul.
Nu pot fi invocate aspectele financiare, după cum nu este relevantă nici situația de care dispune mama în Italia, mai presus de toate fiind confortul psihic al copilului si nu cel material. Acesta are în prezent o familie, prieteni, colegi de grădiniță, astfel încât a-l lua din acest mediu, a-l duce într-un loc străin, unde poate avea dificultăți de adaptare, cu persoane față de care nu a dezvoltat o relație afectivă, poate determina o traumă ireversibilă.
F. de cele expuse, tribunalul a constatat că prima instanța in mod corect a apreciat ca fiind in interesul copilului ca locuința acestuia sa fie stabilită la tată și nu la mamă. În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, tribunalul a constatat că autoritatea părintească presupune un ansamblu de măsuri pe care, în mod obișnuit, părinții le iau pentru a asigura copilului dezvoltarea sa fizică, psihică și intelectuală adecvată, pe care le iau pentru a se îngriji de sănătatea lui, pentru educația sa, învățătura și pregătirea profesională a acestuia.
Atunci când ambii părinți sunt prezenți în viața copilului, exercitarea în comun a autorității părintești este cea mai viabilă soluție, aceasta fiind și în interesul superior al copilului.
Problema apare atunci când unul dintre părinți nu este aproape de copil, fiind plecat mai mult în străinătate. Există posibilitatea ca, în cadrul exercitării autorității părintești, părinții să fie nevoiți să ia măsuri urgente, iar, în situații de acest gen, când unul dintre părinți nu este în țară, este de preferat ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către părintele care se află cel mai aproape de copil, acest lucru fiind în interesul superior al copilului.
Din această cauză, tribunalul a apreciat că, la acest moment, nu este oportun ca exercițiul autorității părintești să se facă în comun de către ambii părinți, autoritatea părintească urmând a fi exercitată doar de către tată.
În ceea ce privește pensia de întreținere, tribunalul a reținut că, în condițiile în care pârâta realizează în Italia un venit lunar stabil, pensia trebuie să fie stabilită raportat la acest venit și nu la venitul minim pe economie.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată avansate la fond de către reclamant, tribunalul a constatat că acestea se ridică la suma de 1706,3 lei (onorariul apărătorului ales și taxele de timbru). Onorariul apărătorului ales este în cuantum de 1700 lei, după cum a rezultat din cuprinsul chitanțelor depuse la dosarul de fond filele 190-193. S. M. P. a declarat recurs, considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, ea susține că în urma relației de concubinaj dintre părți, inițiate în anul 2001, la data de 23.12.2002, s-a născut minorul Z. V. C..
Pe parcursul acestei relații, recurenta a întâmpinat numeroase dificultăți din vina intimatului, care este consumator de băuturi alcoolice, dar și dintr-o acuta criza financiară, singurele venituri constituindu-le ajutorul social si alocația copilului, părțile locuind, inițial, la părinții intimatului. In luna iulie 2006, recurenta susține că, primind acordul intimatului, a hotărât să plece la munca in Italia, acolo reușind sa obțină acte de ședere și să - și deschidă chiar o afacere proprie de manufactura într-un spațiu închiriat din localitatea T..
Recurenta arată că a trimis mereu bani intimatului si copilului, împreună cu pachete cu haine, încălțăminte si jucării, mai ales că intimatul, care nu muncea, nu avea bani pentru întreținerea copilului. Parte din banii trimiși erau pentru construcția casei din chirpici, construcție inițiată ulterior șederii părților la părinții intimatului. Deși parte din bani au fost trimiși pentru construcția acestei case, după un an, la venirea in tară, recurenta a constatat ca această construcție nu înaintase si că, potrivit spuselor vecinilor si rudelor din . de intimat pentru cumpărarea de băuturi alcoolice.
Afirmă recurenta că, analizând anchetele sociale efectuate in cauza, se observă că in prima se arata că locuința de care dispune paratul este nelocuibilă, iar în a doua, că este locuibilă si sumar mobilată. Paratul nu realizează venituri, a fost plecat de multe ori in Italia si in Spania pentru a caută de lucru, minorul fiind lăsat in grija părinților paterni.
Recurenta susține că însăși instanța reținut in hotărâre ca paratul se străduiește, cu ajutorul bunicilor paterni, să asigure minorului condiții decente de viață. Este adevărat că minorul s-a familiarizat cu mediul în care s-a născut si a crescut in acest timp, dar aducerea lui într-un mediu străin, într-o realitate lingvistică necunoscută nu i-ar afecta dezvoltarea fizica si psihica in vreun fel. Apreciază recurenta că, la aceasta vârstă, copiii sunt atrași să cunoască lucruri noi și au o dezvoltare nemaipomenită sa perceapă o limbă străină cât se poate de repede.
Reevaluând probele administrate, tribunalul a constatat că minorul s-a aflat preponderant în îngrijirea bunicii paterne.
Având în vedere vârsta si etapa de dezvoltare a copilului are nevoie de un părinte care sa ii fie aproape, sa-I sprijine, sa-1 orienteze si mai ales sa ii ofere dragoste si afecțiune.
Z. V. a depus întâmpinare în cauză prin care a invocat nulitatea recursului fața de dispozițiile articolului 303 Cod procedură civila raportat la articolul 3021 litera "c" din Codul de procedură civilă.
În acest sens, intimatul susține că memoriu depus la dosar, cu titlul de recurs, nu cuprinde motive concrete
Astfel, recurenta nu a indicat niciun motiv de recurs dintre cele prevăzute de articolul 304 Cod procedura civil, susținerile din declarația de recurs neputând fi calificate critici și nici încadrate în vreunul din motivele de netemeinicie/nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
In aceste condiții, în temeiul articolului 302 (1) litera "c" Cod procedura civila coroborat cu articolul 303(1) Cod procedură civilă, în lipsa motivării recursului, Curtea urmează a constata nulitatea acestuia.
Pe fondul cauzei, intimatul solicită respingerea recursului, deoarece pârâta, prin memoriu depus, si-a exprimat nemulțumirea cu privind la modul de soluționare a capetelor de cerere ( fie de instanța de fond sau de cea de apel), însă fără a aduce argumente pertinente si a proba în vreun fel susținerile sale.
Consideră intimatul că motivele arătate în cererea de recurs sunt lipsite de substanță si temei juridic, iar instanța de apel, în mod corect, a constatat, din probele administrate in cauza, că nu este oportun ca exercitarea autorității părintești sa se exercite in comun, ci doar de tată, care este singurul care a crescut efectiv acest copil, de la vârsta de 3 ani, când mama a plecat in Italia si nu s-a mai întors decât sporadic.
De asemenea, instanța de apel, in mod corect, a dispus obligarea piritei - recurente la plata unei pensii de întreținere in raport de veniturile realizate de aceasta in Italia. Reținerea venitului minim pe economia naționala, ca baza de calcul a pensiei de întreținere in favoarea minorului, a fost greșită în condițiile în care la dosarul cauzei exista probe indubitabile, confirmate de însăși pârâta, că aceasta realizează venituri substanțiale in Italia.
Precizează intimatul că pârâta nu a fost împiedicata vreodată sa-si vadă copilul, însă aceasta nu si-a exprimat vreo dorința în acest sens decât scriptic, dar nu a făcut nimic concret.
Datorită comportamentului abuziv si necooperant al acesteia, intimatul susține că a fost nevoit sa formuleze cereri la instanțe pentru a conserva drepturile minorului si de a-1 proteja pe acesta de masuri extreme și abuzive din partea mamei.
La termenul de judecată din 11.04. 2014, Curtea a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția nulității recursului.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă, această excepție, Curtea constată că recursul declarat de S. M. P. este nul.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit art.301 Cod procedură civilă,” Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, daca legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 284 alin. 2- 4 se aplică în mod corespunzător.”
Art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs
Curtea constată că art. 284 statuează la alin. (3) „ Dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel”.
Articolul 306 alin. 1 Cod procedură civilă stabilește că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepția cazului prevăzut la alineatul 2, care se referă la motive de ordine publică.
În prezenta cauză, S. M. P. a declarat recurs la data de 26.09.2013 și l - a motivat la data de 24.10.2013.
Raportat la prevederile legale mai sus menționate, recurenta avea obligația de a motiva recursul în termen de 15 zile de la depunerea cererii de recurs, respectiv până la data de 14.10.2013, însă nu s - a conformat acestei cerințe.
Având în vedere că recurenta nu a indicat motivele de nelegalitate si netemeinicie ale sentinței recurate în termenul stabilit de art. 303 alin. 1 raportat la art. 284 alin. 3 din Codul de procedură civilă, iar în speță nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate și din oficiu, Curtea va face aplicarea art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă și va constata nul recursul declarat de S. M. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Decide:
Constată nul recursul formulat de S. M. P. împotriva deciziei civile nr. 255 din 7 mai 2013 a Tribunalului Iași pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatului Z. V. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 aprilie 2014.
Președinte, G. P. | Judecător, E. G. | Judecător, V. C.-S. |
Grefier, C. A. |
Red. PG
Tehnored. PG/AC
2 ex.15.05.2014
Tribunalul Iași: O. L.
M. A.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 436/2015. Curtea de... | Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 11/2016. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
