Pretenţii. Sentința nr. 465/2014. Curtea de Apel IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 465/2014 pronunțată de Curtea de Apel IAŞI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 287/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 287/2014
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2014
Completul compus din:
Președinte: V. C.-S.
Judecător: C. T.
Grefier: A. H.
La ordine fiind pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de C. C. și de . G. SA împotriva sentinței civile nr. 465 din 03 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, intimați fiind H. E. F. și T. D. I., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile litigante.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul asupra cauzei de către grefier, care învederează că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare și văzând dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru termenul din 22 octombrie 2014, când instanța, având în vedere lipsa motivată din instanță a unuia dintre membrii completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru termenul din 29 octombrie 2014, când, față de lipsa motivată din instanță a unuia dintre membrii completului de judecată s-a amânat pronunțarea pentru termenul din data de 5 noiembrie 2014 și din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 7 noiembrie 2014 și apoi pentru astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra apelului de față, constată:
P. sentința civilă nr. 465/2014 din 03 februarie 2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Iași - Secția I civilă a hotărât:
A respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului H. E..
A admis în parte cererea reclamantei C. C. în contradictoriu cu pârâta . Group (fosta BCR Asigurări V. Insuranche Group SA).
A obligat pârâta . Group (fosta BCR Asigurări V. Insuranche Group SA) la plata către reclamanta C. C. a sumei de 20.000 euro (echivalent în lei la data plății) cu titlu de daune morale.
A respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei . Group (fosta BCR Asigurări V. Insuranche Group SA) la plata de daune materiale precum și la plata unei prestații lunare.
A respins cererea reclamantei C. C. formulată în contradictoriu cu pârâții H. E. F. și T. D. I..
A obligat pârâta . Group (fosta BCR Asigurări V. Insuranche Group SA) la plata către reclamantă a sumei de 1659 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat reclamanta C. C. la plata către pârâtul H. E. F. a sumei de 250 euro, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu apărător redus).
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoareleconsiderente de fapt și de drept:
În fapt, în ziua de 12/13 august 2009 reclamanta se deplasa spre Italia cu auto Renault Trafic IȘ-12-EUS proprietatea lui H. L.-F., din ., condus de T. D.-I., autoturismul având polița de asigurare .-22-P22HI, nr._/2009 emisă de B.C.R. Asigurări.
Pe teritoriul Ungariei, pe segmentul de drum 171+800 km al autostrăzii M 7, în ziua de 13.08.2009, orele 13:15, autovehiculul în care se afla a fost implicat într-un accident, în care reclamanta a fost grav vătămată fizic, fiind îngrijită în unități sanitare din Ungaria și România.
Potrivit deciziei penale definitive nr. 141/2010/3 a Judecătoriei Kaposvar inculpatul T. D. I. din cauza oboselii și neatenției s-a lovit de bordura ridicată pe partea stânga a direcției de mers pierzând controlul autovehiculului rotindu-se peste gardul de protecție de pe partea stângă a direcției de mers, inculpatul încălcând regulile de circulație.
Pârâtul T. D. I. și pârâta B.C.R. Asigurări nu au contestat situația de fapt reținută în această sentință și nu au formulat apărări cu privire la producerea accidentului și la vinovăția producerii lui, astfel încât instanța de fond a reținut ca nefiind contestate aceste împrejurări.
Cu privire la prejudiciul suferit de reclamantă prin producerea accidentului, prima instanță a reținut că prin raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză s-a constatat că în urma accidentului reclamanta a prezentat un politraumatism cu plăgi contuze, fractură piramidă nazală, fractură scapulară dreaptă, fracturi coaste CVI-CX dreaptă și fractură humerus drept, fractură subtrohanteriană femur stâng tratate chirurgical ce au evoluat cu intoleranță la materialul de osteosinteză și suprainfectări. Aceste leziuni au necesitat 180-200 zile de îngrijiri medicale. La momentul expertizării reclamanta prezenta pseudoartroză strânsă 1/3 medie humerus drept și pareză medio-cubitală dreaptă frustă ce determină o deficiență globală ușoară prin tulburări de gestualitate și manipulație unilaterală cu incapacitate adaptativă de 40%, capacitate de muncă păstrată și care nu se încadrează în grad de invaliditate.
Potrivit celui de-al doilea raport de expertiză medico-legală administrat în cauză ca urmare a recunoașterii de către reclamantă că în anul 2007 suferise un alt accident rutier cu vătămară corporale, s-a constatat că reclamanta a prezentat în luna noiembrie 2007 ca urmare a unui accident suferit în Italia un politraumatism cu fractură dublă de ramură ilio-pubiană dreaptă, fractură ischio-pubiană dreaptă, pneumotorax drept, lacerații multiple splenice, perforare de antru gastric cu hemoperitoneu, pentru care s-a intervenit chirurgical. În luna august 2009 reclamanta a prezentat un politraumatism cu . coastelor IV-X dreapta, leziunea tendonului propriu al indexului mâinii drepte, fractură scapulară dreaptă, contuzia antebrațului și mâinii drepte, fractură humerus drept și fractură subtrohanteriană femur stâng pentru care s-a intervenit chirurgical.
Conform certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 4613/24.04.2013 reclamanta la momentul examinării prezenta o fractură veche 173 medie humerus drept, paralizie de plex brahial, veche fractură scapulă, veche fractură subtrohanteriană stângă operată, consolidată cu scurtare secundară a membrului inferior stâng, consecințe ale traumatismului produs în luna august 2009. La momentul actual reclamanta prezintă fractură subtrohanteriană stângă cu inegalitate secundară membrul inferior stâng, fractură 1/3 medie humerus drept și pareză post-traumatică plex brahial drept, consecințe ale traumatismului produs în luna august 2009. Eventrația abdominală a survenit cel mai probabil în evoluția leziunilor suferite în accidentul din 2007.
In consecință, a apreciat instanța de fond că în cauză au fost dovedite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv existența unei fapte ilicite, a vinovăției precum și existența prejudiciului. De asemenea în cauză a fost făcută dovada raporturilor dintre asigurat și asiguratorul B.C.R. Asigurări în baza poliței pentru răspundere civilă delictuală.
De asemenea, instanța de fond a luat act de precizările făcute de reclamantă în sensul că înțelege să solicite despăgubiri doar de la asigurator, cât și faptul că în cauză nu a fost făcută dovada unor raporturi de prepușenie între conducătorul auto T. D. și proprietarul autoturismului H. E.. Pentru aceste motive a respins acțiunea introdusă în contradictoriu cu acești doi pârâți. Tot astfel, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului H. E. având în vedere atât precizările reclamantei în sensul că înțelege să solicite despăgubiri doar de la asigurator cât și datorită faptului că stabilirea vinovăției și autorului faptei ilicite reprezintă o chestiune de fond.
În ce privește cuantificarea prejudiciului, a reținut instanța de fond că reclamanta nu a făcut nicio dovadă a prejudiciului material pretins, nedepunând la dosar niciun înscris din care să rezulte efectuarea vreunor cheltuieli cu recuperarea sănătății. Astfel de cheltuieli, deși prezumate în mod natural sub aspectul existenței, nu pot fi totuși apreciate sub aspectul cuantumului în lipsa unui minim de probatoriu.
De asemenea, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada veniturilor realizate cu regularitate, pentru a aprecia asupra beneficiului nerealizat pe perioada incapacității de muncă. În plus, în urma accidentului reclamanta nu și-a pierdut sau redus capacitatea de muncă, astfel încât a fost respinsă și cererea de obligare a asiguratorului la plata unei prestații lunare bănești.
În ce privește despăgubirile pentru daunele morale, instanța de fond a apreciat că sunt datorate. Reclamanta a suferit leziuni grave, spitalizări îndelungate, perioade lungi de recuperare, iar tratamentul s-a soldat cu complicații ca urmare a rezistenței la materialul de osteosinteză și a unor suprainfectări. De asemenea reclamanta a suferit și un prejudiciu estetic constând într-o inegalitate secundară membrul inferior stâng. În plus reclamanta prezintă o deficiență globală ușoară prin tulburări de gestualitate și manipulație unilaterală cu incapacitate adaptativă de 40%.
Toate aceste prejudicii morale necesită o compensare materială, instanța de fond apreciind că suma de 20.000 euro reflectă în mod just și echitabil această compensare, la plata acestei sume urmând a fi obligat asiguratorul potrivit art. 49-54 din Legea nr. 136/1995.
Totodată a obligat asiguratorul și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă constând în onorariu avocat și cheltuieli cu expertizele și actele medico-legale.
Reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtul H. E. (având în vedere respingerea acțiunii în contradictoriu cu acesta) reprezentând onorariul de apărător, redus la 250 euro, apreciind că ceea ce depășește această sumă reprezintă o sarcină disproporționată pentru reclamantă, raportat la gradul de complexitate al cauzei, la influența pârâtului H. E. asupra soluției din cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen și motivat, reclamanta C. C. și pârâta . G. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta C. C. critică sentința primei instanțe, în esență, sub următoarele aspecte:
1. In mod greșit a respins instanța de fond acțiunea reclamantei in contradictoriu cu paratul T. D. I., întrucât prin cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost formulata si precizata, reclamanta nu a solicitat obligarea in solidar a societății de asigurări si paratului autor al accidentului, insa prin modul in care a formulat petitul cererii a solicitat obligarea acestuia la plata diferenței dintre indemnizația primita de la asigurător si prejudiciul suferit, in măsura in care indemnizația nu asigura acoperirea integrala a prejudiciului.
2. Deși prima instanță a reținut corect că sunt întrunite condițiile pentru a se putea obține de către reclamanta C. C., victima accidentului din data de 13.08.2009, repararea prejudiciului și având in vedere că între victimă, societatea de asigurări și autorul prejudiciului nu a intervenit nicio învoială asupra întinderii despăgubirilor și a modalităților de reparare a prejudiciului, totuși instanța de fond nu a făcut o corecta aplicare a principiilor care guvernează problema despăgubirilor.
Dezvoltând aceste critici, apelanta arată că principiul general este acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, că despăgubirea trebuie stabilită nu prin apreciere, așa cum a procedat prima instanță, ci in raport de prejudiciul efectiv suferit de cel păgubit și că repararea prin echivalent, sub forma acordării de despăgubiri, se poate asigura fie prin acordarea unei sume globale, fie prin stabilirea unor prestații periodice succesive, cu caracter viager sau temporar.
Susține apelanta că la judecata în primă instanță s-a făcut dovada faptului că în perioada 2008 - 2009 reclamanta a lucrat in Italia, ca menajeră, realizând un venit lunar de 1000 euro, astfel că se impune repararea și a pagubelor viitoare, cum ar fi diferența intre salariul anterior accidentului sau salariul pe care l-a obținut victima, inclusiv după pronunțarea hotărârii, acesta reprezentând beneficiul nerealizat.
Prejudiciul actual, cert, îl constituie daunele materiale în sumă de 40.000 euro, reprezentând cheltuielile determinate de intervențiile chirurgicale, îngrijirea medicală, tratamentul medicamentos, gimnastica de recuperare si alte asemenea cheltuieli, dovada deplina a acestora fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosar și ignorate de către prima instanță.
3. Critică apelanta cuantumul daunelor morale acordate pe care îl apreciază ca fiind derizoriu în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto, importanța valorilor și măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite, măsura în care i-a fost afectată situația familială, socială și profesională. Conștiința de a fi bolnavă și privată astfel de stilul de viață obișnuit, de obiceiurile zilnice, mai ales pe parcursul celor 180-200 zile de îngrijiri medicale, demonstrează existența unui prejudiciu nepatrimonial pentru a cărui compensare este necesară o despăgubire patrimonială.
Motivează apelanta că deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, totuși acestea se impun a fi stabilite de instanța de judecată în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului auto.
Or, în categoria prejudiciilor morale produse prin lezarea integrității sau sănătății unei persoane intră durerile fizice sau psihice, prejudiciul estetic, prejudiciul de agrement, prejudiciul juvenil. Dreptul subiectiv la corporalitate nu se limitează doar la incapacitatea de muncă, pierderea de vitalitate reprezentând tot un prejudiciu material, chiar daca nu afectează capacitatea de munca, căci viața nu se mărginește la muncă, ci cuprinde cultura, sportul, călătoriile, relațiile de familie si sociale, adică disponibilități ale subiectului. Echivalentul pecuniar al atenției sporite sau al unei concentrări nervoase mai mari, de natura a grăbi procesul de epuizare fizică, nu constituie decât modalitatea materiala de a acoperi un prejudiciu moral.
Limita dintre prejudiciul material și cel moral este în unele situații imperceptibilă iar în cazul unor sluțiri sau paralizii, așa cum este si cazul reclamantei, conform rapoartelor de expertiza medico-legala efectuate, persoana este pusa in imposibilitatea de a se mai bucura de viața, caz în care prejudiciul ar putea fi atenuat prin acordarea unor despăgubiri prin care cel vătămat să aibă putința să-si creeze un anumit ambiant in interiorul căminului sau înafara, prin care să înlocuiască, cel puțin in parte, acele atitudini pe care omul deplin sănătos le are, dar de care a fost lipsit ireversibil prin accidentul a cărui victimă a fost.
Sub aspectul noțiunii de prejudiciu estetic, instanțele de judecata au decis că, dacă în urma unui accident, persoana este sluțită se creează o dizarmonie substanțiala în fizionomia acesteia iar faptul ca aceasta dizarmonie ar putea fi înlăturată prin unele artificii plastice nu are nicio relevanță pentru că, în acest caz, nu are loc un proces de vindecare normal.
In ceea ce privește prejudiciul de agrement, urmare a atingerii tot a unui drept subiectiv fără conținut material, incontestabil realitatea vieții dovedește că repararea prejudiciului numai pe calea acoperirii veniturilor din muncă nu mai este suficientă, impunându-se a fi avut in vedere în soluționarea prezentei cauze și acest prejudiciu.
Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză mare de aproximare, instanța trebuind să aibă în vedere o . criterii, precum: consecințele negative suferite de victimă, atât în plan fizic cât și psihic, importanța valorilor morale lezate acestuia, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectata situația familială, profesională și socială.
Evocă apelanta jurisprudența instanței supreme (Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizia nr. 2617 din 9 iulie 2009 a ÎCCJ – Secția penală) care a statuat că este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită, precum și toate consecințele acesteia, întinderea răspunderii civile delictuale nefiind limitată de posibilitățile de plată ale inculpatului, principiul aplicabil fiind cel al reparării integrale a prejudiciului material și moral cauzat prin fapta săvârșită. Tot astfel, prin decizia nr. 1179 din 11 februarie 2011 a ÎCCJ - Secția civilă și de proprietate intelectuală, referitor la acordarea daunelor morale, s-a statuat principiul judecării în echitate, arătându-se că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând Ia o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit.
În conformitate cu art. 49 pct. 1 lit. f) și a art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul 5/2010 de punere în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule este prevăzut că, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie „în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."
Despăgubirile reprezentând daunele morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea si cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral efectiv produs victimei si suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale dar nici să nu fie derizorii.
Or, în lumina acestor argumente și a constatărilor cuprinse în rapoartele de expertiza medico-legală efectuate în fața primei instanțe, consideră apelanta că acest cuantum al daunelor morale de 20.000 euro stabilit de instanța de fond nu reprezintă o justă și echitabilă despăgubire, aptă atât să-i dea satisfacție morală.
Critică apelanta sentința fondului și sub aspectul obligării la plata către pârâtul H. E. a sumei de 250 euro cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciind că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, întrucât nu se poate retine existenta vreunei culpe procesuale a reclamantei în raport cu acest pârât.
În drept, cererea de apel este întemeiată pe dispozițiile art. 274, art. 282-298 Cod procedură civilă de la 1865.
Apelanta . critică sentința primei instanțe, în esență, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate reclamantei cu titlu de daune morale, apreciind că suma de 20.000 euro este exagerată.
Susține apelanta-pârâtă că pretențiile reclamantei sunt abuzive, sumele solicitate fiind exorbitante, cu scop de îmbogățire fără just temei. Stările de stres posttraumatic invocate necesita a fi probate, simpla prezumție a suferinței ca urmare a vătămării corporale nefiind suficientă.
Arată apelanta că un aspect important îl constituie existenta unui accident precedent, în anul 2007, al cărui victima a fost C. C. și care poate avea repercusiuni și în prezent iar instanța in virtutea rolului activ trebuia să administreze probe și să delimiteze prejudiciul suferit de victima în evenimentul din 12/13.08.2009 de evenimentul din 2007.
Afirmă apelanta că în România media despăgubirilor sub forma daunelor morale este de 12.000 euro acordați pentru sot/sotie, de 10.000 euro acordați pentru copii, de 17.000 euro acordați pentru părinții victimei și de 7.000 euro acordați pentru frați/surori. Se remarcă o diferență în ceea ce privește media acestor despăgubiri in funcție de gradul de rudenie, respectiv de legătura sot/sotie sau ruda față de victima accidentului.
Evocă apelanta jurisprudența instanței supreme (decizia nr. 62 din 10 ianuarie 2001 a ÎCCJ – Secția civilă) care a reținut cu valoare de principiu că aprecierea judecătorului privind evaluarea daunelor morale este subiectivă, însă criteriile care au stat la baza cuantumului despăgubirilor sunt obiective și pot forma obiectul controlului instanței de recurs, împărtășind criteriul general evocat de instanța europeană, potrivit căruia despăgubirile trebuie sa prezinte un raport rezonabil de proporționalitate având in vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea si gravitatea atingerii adusa acesteia (cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit).
Consideră apelanta că, în absența unor criterii obiective de evaluare a prejudiciului moral prevăzute de legislația națională, sunt recomandabile concluziile Ghidului pentru Soluționare Daunelor Morale elaborat sub îndrumarea Fondului de Protecție a Victimelor Străzii prin care s-a procedat la determinarea mediei aritmetice a rezultatelor pentru leziuni ce au necesitat mai puțin sau mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, ca urmare a unor fapte produse din culpa sau cu intenție.
În drept cererea de apel este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, ale Deciziei nr. 1/2005 și ale Ordinului nr. 20/2008 al CSA.
Alăturat cererii de apel, apelanta-pârâtă a depus cu titlu de jurisprudență relevantă sentința civilă nr. 87/2013 a Tribunalului V. – Secția a II-a Civilă și de contencios administrativ și fiscal și sentința penală nr. 1426/2013 a Judecătoriei V..
Apelanta-reclamantă C. C. a depus întâmpinare la apelul părții adverse, solicitând respingerea acestuia.
Răspunzând criticilor apelantei-pârâte, C. C. arată că susținerile care privesc câtimea despăgubirilor ce pot fi acordate rudelor persoanelor decedate în accidente rutiere sunt lipsite de relevanță întrucât în speță reclamanta are calitatea de victimă directă, iar nu indirectă.
Mai arată apelanta-reclamantă că expertiza administrată la fond a delimitat traumele suferite în urma celor două accidente suferite în timp de către aceasta.
Apelanta-pârâtă . G. SA a depus întâmpinare la apelul părții adverse, solicitând respingerea acestuia.
Răspunzând criticilor apelantei-reclamante, . G. SA arată că nu s-a făcut dovada prejudiciului material pretins și că în privința prestației lunare de 500 euro estimarea veniturilor obținute anterior accidentului este exagerată și fără suport probatoriu sub aspectul caracterului de periodicitate. În plus, s-a făcut dovada că reclamanta nu și-a pierdut sau redus capacitatea de muncă.
Intimatul hrib E. F. a depus întâmpinare la apelul reclamantei C. C., solicitând respingerea acestuia.
În faza procesuală a apelului a fost administrată proba testimonială (martorul P. P. propus de apelanta-reclamantă) și respinsă ca neconcludentă proba cu expertiză contabilă, pentru argumentele expuse în încheierea de ședință din 15.10.2014.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea apreciază că este nefondat apelul pârâtei . G. și fondat, în parte, apelul reclamantei C. C., în limitele și potrivit considerentelor ce urmează:
Împrejurările de fapt privitoare la evenimentul asigurat, reținute de instanța de fond pe baza înscrisurilor dosarului și necontestate în proces, relevă că accidentul rutier soldat cu vătămarea gravă a reclamantei C. C., victimă directă, s-a produs în data de 13.08.2009, în Ungaria. Autorul accidentului, pârâtul T. D.-I., conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ proprietatea pârâtului H. L.-F..
Evenimentul asigurat a survenit în perioada de valabilitate a poliței de asigurare de răspundere civilă auto .-22-P22HI nr._/2009 emisă de asiguratorul pârât (fostă BCR Asigurări).
Potrivit deciziei penale definitive nr. 141/2010/3 a Judecătoriei Kaposvar, încălcând regulile de circulație, inculpatul T. D.-I., din cauza oboselii și a neatenției, s-a lovit de bordura ridicată pe partea stângă a direcției de mers, pierzând controlul autovehiculului, rotindu-se peste gardul de protecție de pe partea stângă a direcției de mers.
Cu adresa nr. 3131/2009/10 emisă de Procuratura orașului Kaposvar, reclamanta a făcut dovada că acțiunea civilă în despăgubiri nu a putut fi exercitată în cadrul procesului penal, încheiat definitiv și irevocabil la data de 31.05.2010 de Judecătoria orașului Kaposvar.
Cu titlu preliminar, Curtea are în vedere principiile jurisprudențiale statuate prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite nr. I/2005 și nr. 29/2009, în sensul că în cazul producerii unui accident de circulație, prin care s-a cauzat un prejudiciu pentru care era încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 din Codul civil, a celui care, prin fapta sa, a produs efecte păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.
Răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată este una contractuală, asumată prin contractul de asigurare, și directă, decurgând din achiesarea asigurătorului la riscurile conduitei asiguratului, potrivit dispozițiilor art. 43, 49, 50 și 54 din legea nr. 136/1995.
Contestat în cauza de față este prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile contractuale/delictuale. Existența celorlalte condiții de antrenare a răspunderii, privitoare la fapta ilicită, vinovăția și raportul de cauzalitate, nu a fost contestată nici la judecata în primă instanță și nici nu formează obiectul criticilor din apel.
Examinând criticile apelantei-reclamante C. C. aduse soluției de respingere a acțiunii formulate împotriva autorului accidentului rutier, pârâtul T. D.-I., Curtea apreciază că sunt nefondate.
Într-adevăr, prin precizările scrise aduse acțiunii introductive reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor „în solidar, sau, după caz, numai asiguratorul BCR Asigurări, ori numai unul dintre pârâți, cum va aprecia instanța” (filele 142-143 dosar fond), respectiv obligarea în solidar a asiguratorului și a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului (filele 247-248 dosar fond).
Este însă de observat, sub acest aspect, că prin cererea de apel reclamanta a învestit instanța de prim control judiciar cu critici axate, în exclusivitate, pe ideea că în mod greșit i s-a respins solicitarea de obligare a conducătorului auto pârât la plata diferenței dintre indemnizația primită de la asigurător și prejudiciul suferit, nesocotindu-se astfel principiul reparării integrale a prejudiciului.
Deși devoluează fondul, instanța de apel este totuși una de control judiciar, fiind supusă limitelor învestirii sale prin criticile din apel și dispozițiilor art. 295 Cod procedură civilă.
P. urmare, dezlegarea jurisdicțională a litigiului în calea de atac a apelului are în vedere criticile sus-arătate, pe care Curtea le apreciază neîntemeiate, întrucât reclamanta a obținut prin demersul judiciar repararea integrală a prejudiciului cert dovedit în proces, cu luarea în considerare a argumentelor expuse în cele ce succed privitoare la prejudiciul material în valoare de 5119,20 lei.
În alte cuvinte, o acoperire integrală a prejudiciului cert suferit justifică respingerea acțiunii victimei reclamante pentru obținerea „diferenței” de despăgubiri civile de la autorul prejudiciului, pârâtul T. D.-I., astfel încât soluția primei instanțe este, sub acest aspect, legală și temeinică.
Analiza, în continuare, a motivelor de apel urmează a fi făcută prin gruparea criticilor apelanților pe categorii de pretenții deduse judecății și soluționate în primă instanță.
Astfel, reclamanta a investit prima instanță cu acțiunea în despăgubiri civile constând în daune materiale în sumă de 40.000 euro, prestație periodică lunară în sumă de 500 euro și daune morale în sumă de 150.000 euro, în echivalent lei.
Sub aspectul despăgubirilor materiale, instanța de fond a reținut ca fiind prezumată existența prejudiciului material însă a argumentat soluția de respingere pe nedovedirea întinderii acestuia.
Soluția primei instanțe este însă rezultatul aprecierii greșite a probatoriului dosarului, criticile apelantei-reclamante C. C. fiind, din acest punct de vedere, întemeiate.
Curtea are în vedere înscrisul depus la fila 20 emanând de la asigurător, emis în dosarul de daună RCU/HU/_/10 deschis la cererea reclamantei C. C..
Chiar dacă dezdăunarea reclamantei nu a fost stabilită pe cale amiabilă, printr-o convenție încheiată în dosarul de daună, totuși înscrisul sus-arătat are valoarea probantă a unei recunoașteri neîndoielnice a prejudiciului material în limita câtimii de 5119,20 lei, așa cum rezultă din consemnarea expresă a ofertei asigurătorului pentru „despăgubiri materiale: 5119,20 lei (calcul rezultat pe baza copiilor documentelor justificative pe care ni le-ați pus la dispoziție)”.
Apreciind dovedite, în mod adecvat și suficient, existența și întinderea prejudiciului material, urmează a fi schimbată în parte sentința primei instanțe, în sensul obligării asigurătorului pârât la plata despăgubirilor materiale în sumă de 5119,20 lei, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizată cu rata inflației.
Sub aspectul prestației periodice, sunt nefondate criticile apelantei-reclamante.
Suferirea unui prejudiciu viitor, însă cert, ca o consecință a scăderii ori pierderii capacității de muncă a victimei reclamante este infirmată de concluziile probei științifice administrate nemijlocit la judecata în primă instanță.
Astfel cum argumentează judicios judecătorul fondului, prin raportul de primă expertiză medico-legală nr. 108/08.05.2012 întocmit de Institutul de Medicină Legală Iași, având ca obiectiv evaluarea capacității de muncă, s-a concluzionat că reclamanta prezintă „capacitate de muncă păstrată și care nu se încadrează în grad de invaliditate” iar prin raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de același institut, nu s-a concluzionat contrariul în privința capacității de muncă păstrate, constatările și concluziile noii lucrări făcând delimitarea între consecințele traumatismelor din 2009 și cele suferite în urma unui alt accident rutier produs în anul 2007, în Italia, delimitare prezentată în detaliu în considerentele sentinței de fond.
Distinct de argumentul privitor la nedovedirea diminuării capacității de muncă și implicit a veniturilor realizate cu acest titlu, este de reținut și aspectul, apreciat corect de judecătorul fondului, referitor la absența unor dovezi care să susțină caracterul regulat al veniturilor realizate cu titlu de îngrijire la domiciliu bătrâni.
Martorul P. P. audiat în apel confirmă prestarea „fără forme legale” a unor servicii de acest tip în Italia, anterior accidentului din 2009, însă depoziția acestuia nu conține elemente îndestulătoare pentru stabilirea certă a întinderii beneficiului nerealizat, fiind vorba în plus despre relatări mijlocite, „din spusele” reclamantei.
Sub aspectul daunelor morale, sunt nefondate criticile ambelor părți apelante, instanța de fond apreciind legal și temeinic că suma de 20.000 euro, în echivalent lei, reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.
În mod corect a reținut instanța de fond drept fundament al obligației de dezdăunare prevederile art. 49-54 din Legea nr. 136/1995, la care se adaugă prevederile art. 49 alin. 1 lit. f din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 20/2008, norme care se referă la legislația și jurisprudența din România.
Analizând criticile de netemeinicie referitoare la cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță, Curtea are în vedere considerentele de principiu consacrate constant în jurisprudența dezvoltată pe marginea Legii nr. 136/1995, în sensul că determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate nepatrimonial vizează efectul compensatoriu și nu încearcă prețuirea valorii nepatrimoniale lezate, dreptul la sănătate și integritate corporală fiind inestimabil și incontestabil.
Într-adevăr, cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare.
Prima instanță, printr-o apreciere globală, a acordat cuantumul sus-arătat, acceptând în parte pretențiile reclamantei și reținând drept criterii obiective de apreciere consecințele negative constând în următoarele împrejurări: „Reclamanta a suferit leziuni grave, spitalizări îndelungate, perioade lungi de recuperare, iar tratamentul s-a soldat cu complicații ca urmare a rezistenței la materialul de osteosinteză și a unor suprainfectări. De asemenea reclamanta a suferit și un prejudiciu estetic constând într-o inegalitate secundară membrul inferior stâng. În plus reclamanta prezintă o deficiență globală ușoară prin tulburări de gestualitate și manipulație unilaterală cu incapacitate adaptativă de 40%”.
P. urmare, chiar dacă este unanim admis că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o anumită doză de aproximare, totuși, contrar susținerilor apelanților, instanța de fond a avut în vedere o . criterii, subsumate celor consacrate în jurisprudența națională sau a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit), referitoare la consecințele negative suferite de reclamantă în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială și socială, elemente care sunt susținute, sub aspect probatoriu, și de proba testimonială administrată în apel.
Raționamentul logico-juridic al judecătorului fondului în determinarea despăgubirilor menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă evidențiază, contrar susținerilor apelantei C. C., o judecată în echitate, circumstanțiată situației particulare a cauzei care demonstrează, fără putință de tăgadă, că reclamanta a suferit traume fizice și psihice care îi limitează posibilitatea de a desfășura activități cotidiene și de agrement și de a avea acces la o viață normală de familie și socială.
P. urmare, sunt nefondate criticile referitoare la cuantificarea efectivă a daunelor morale și la raportul rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă. Regula privind sarcina probei prevăzută de art. 1169 cod civil de la 1864, aplicabil raportului juridic litigios, impunea apelanților să particularizeze și să dovedească pentru cazul concret dedus judecății necesitatea majorării/diminuării cuantumului despăgubirilor acordate, de 20.000 euro.
Sub un alt aspect, nefiind vorba în cauză de un prejudiciu moral invocat de victime indirecte (reclamanta fiind o victimă directă a accidentului rutier), sunt lipsite de relevanță criticile apelantului asigurător axate pe nivelul despăgubirilor ce se acordă sub forma daunelor morale rudelor persoanelor decedate în accidente rutiere.
De asemenea, nu pot fi primite nici criticile asigurătorului referitoare la pretinsa ignorare de către judecătorul fondului a consecințelor accidentului anterior suferit de reclamantă în anul 2007, câtă vreme noua expertiză medico-legală pentru evaluarea capacității de muncă a avut ca obiectiv delimitarea consecințelor negative în funcție de traumele suferite prin cele două accidente rutiere iar aprecierea probatoriului la instanța de fond s-a realizat ținându-se seama și de această distincție.
Nefondată este și critica apelantei-reclamante adusă dispoziției de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul H. E., soluția instanței de fond fiind corect întemeiată pe dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă și pe culpa procesuală a acesteia dedusă din respingerea acțiunii în despăgubiri civile îndreptată împotriva acestui pârât.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul asigurătorului pârât . Group și va admite apelul reclamantei C. C., schimbând în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta . Group să-i plătească reclamantei despăgubiri materiale în sumă de 5119,20 lei, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizată cu rata inflației, și va păstra celelalte dispoziții ale sentinței ce nu sunt contrare prezentei decizii.
În lipsa dovezilor privind cheltuielile de judecată suportate de apelanta-reclamantă C. C. în faza procesuală a apelului, cererea acesteia având acest obiect urmează a fi respinsă, în baza art. 274 Cod procedură civilă și art. 1169 Cod civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de . GROUP cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr. 465 din 03 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă.
Admite apelul declarat de C. C. împotriva sentinței civile nr. 465 din 03.02.2014 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția I Civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul:
Obligă pârâta . GROUP cu sediul în București să plătească reclamantei C. C. daune materiale în cuantum de 5119,20 lei, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii, actualizată cu rata inflației.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Respinge cererea apelantei-intimate C. C. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2014.
Președinte, V. C.-S. | Judecător, C. T. | |
Grefier, A. H. |
Redactat T.C.
Tehnoredactat T.C/A.H.
02 exemplare /03.02.2015
Tribunalul Iași: M. D.
| ← Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 883/2014. Curtea de Apel IAŞI → |
|---|
