Anulare act. Decizia nr. 358/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 358/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 661/35/2009*
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția I civilă – - Nr.operator de date cu caracter personal - 3159- |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR.358/2014-R
Ședința publică din 13 februarie 2014
Președinte – M. E.– judecător
- S. A. L. - judecător
- T. D. - judecător
- C. G. – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă P. O. CANONIC PREMONSTRATENS –cu sediul ales în Târgu M., ./1, județul M., P. O. CANONIC PREMONSTRATENS ORADEA,cu sediul în Oradea, ..14-16, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți C. S. DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT cultelor RELIGIOASE DIN ROMÂNIA-BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA-ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr.1, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr.85/A din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care a fost păstrată în totalitate, sentința civilă nr.3283 din 18 martie 2011, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr._, având ca obiect: anulare act.
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința din 30 ianuarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii asupra recursului, concluzii cuprinse în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 6 februarie 2014, ora 14,oo, 13 februarie 2014, ora 14.oo, dată la care s-a pronunțat hotărârea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța de recurs, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3283 din 18.03.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea au fost respinse excepțiile invocate de pârâtul S. R. prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA – ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S. DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA invocată de această pârâtă.
S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta P. O. CANONIC PREMONSTRATENS, cu sediul în Oradea, .. 14-16, județul Bihor și sediul procesual ales în Târgu M., ./1, județul M., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA – ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, județul Bihor și C. S. DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1.
În motivarea hotărârii instanța a arătat că în ceea ce privește primul capăt din acțiunea reclamantei privind anularea încheierii de întabulare 6611 conex cu 7818 /1936 din 10 iulie 1936 dată de fosta Judecătorie Urbană Oradea prin care dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF 3159 Oradea nr. top 849 și 850/1 a fost transmis cu titlu de drept de revendicare în favoarea Statului R., s-au efectuat demersuri atât la Arhivele Naționale cât și la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor dar nu s-a găsit nici o copie a acestei încheieri la instituțiile menționate, motiv pentru care instanța a analizat conținutul acesteia conform înscrisului de la fila 131 din dosar, părțile din prezenta cauză fiind de acord că acesta este conținutul încheierii. Din Raportul Directorului Cărților Funciare din Oradea către Judecătoria Urbană din 21 august 1936 rezultă că verificându-se coala de CF 3159 Oradea s-a constatat că întabularea de la poziția B.A din această coală este totală greșită deoarece dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în această coală „ nu a aparținut niciodată O. PREMONSTRATENS, ci acest Ordin a fost pur și simplu uzufructuar instituit de fostul stat ungar, al cărui succesor este S. R. cu însărcinarea de a susține un liceu de băieți în acele imobile.
Constatând că S. R., ca succesor al Statului M. a sistat acel liceu încă din anul 1923 după cum rezultă din notorietate publică precum și din certificatul nr. 30/414 din 3 iulie 1936 al Primăriei Municipiului Oradea, … inscripția de pe foaia B1 din coala CF 3159 a orașului Oradea urmează a se rectifica, în sensul că proprietar al acestor imobile nu este Ordinul PREMONSTRATENS din Jasova sau de orișiunde, ci S. R. care este succesor de drept al fostului Stat M.”
În temeiul acestui raport s-a pronunțat Decizia Judecătoriei Urbane prin care imobilele au fost întabulate pe numele Statului R. iar prin încheierea mai sus arătată s-a dispus rectificarea înscrierii de sub B1 din CF 3159 Oradea. În baza aceleiași încheieri s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al Statului R. cu titlu de drept de rectificare sub B4 din aceiași carte funciară.
Ulterior în temeiul ordinului Guvernului M. 1440/1941 s-a efectuat o nouă rectificare de CF în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului R. și restabilirea situației anterioare de CF în favoarea O. Premonstratens.
Apoi prin Legea 260 din 1945, a fost anulat ordinul maghiar sus menționat dispunându-se restabilirea situației de carte funciară în favoarea proprietarului de sub B4 S. R., al cărui drept de proprietate apărarea înscris în cartea funciară începând din anul 1936, prin art. 3 din această lege arătându-se că sunt și rămân fără fiind legală actele săvârșite și drepturile dobândite în temeiul Ordonanței Maghiare sus menționate.
Instanța a constatat că nr.topo 849 înscris în această carte funciară reprezintă în natură clădirea Liceul Confesional - imobil situat pe .. 16-18 din Oradea actualmente Colegiul Național M. E.. Topografic 850/1 reprezintă în natură teren aferent liceului actualmente sală de sport și parțial curte aferentă. Aceste imobile au fost transnotate din CF 3159 Oradea fiind înscrise în prezent în CF_ Oradea.
Deși s-a menționat inițial în foaia B din CF_ Oradea că imobilul a fost întabulat în favoarea Statului R. cu titlu de naționalizare în baza sentinței civile 3775 din 21 mai 2008 a Judecătoriei Oradea, s-a dispus rectificarea înscrierilor efectuate în CF 3159 Oradea sub B7 și respectiv CF_ Oradea menționându-se în CF-urile arătate că imobilul în cauză a fost preluat de S. R. cu titlu de rectificare și nu de naționalizare (așa cum rezultă din dosarul_ CA/2009 al Curții de Apel Oradea).
Instanța a constatat că motivarea acțiunii reclamantei se raportează la prevederile OUG 94/2000 motiv pentru care a considerat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru față de prevederile art. 15 lit.r din Lg. 146/1997 potrivit căruia sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile introduse pentru restituirea imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.
Instanța a apreciat că față de dispozițiile legale în materie și de jurisprudența constantă, această acțiune având caracterul unei acțiuni de drept comun – acțiune în revendicare – este admisibilă, OUG 94/2000 reglementând retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate cu sau fără titlu de S. R. în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Ca urmare a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Consiliul Local al Municipiului Oradea prin întâmpinare.
Instanța a apreciat că reclamanta are personalitate juridică aspect care rezultă din Adresa_ din 13 noiembrie 1946 eliberată de Ministerul Cultelor – Direcția Cultelor, potrivit căreia calitate de persoană juridică de drept public al O. Premonstratens Oradea M. a fost recunoscută din 1928 fiind una și aceeași persoană înscrisă cu persoana din CF 3159 Oradea sub B1, precum și din Decizia ÎCCJ nr. 1574/2006 pronunțată în cauza având ca obiect cererea aceleiași reclamante de anulare a unei decizii de retrocedare emisă de C. S. de Retrocedare față de un alt imobil asupra căreia reclamanta a solicitat retrocedarea și din dosarul 762/2006 având ca obiect o acțiune introdusă de aceeași reclamantă în temeiul Legii 18/1991 cu privire la același imobil.
Ca urmare a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active invocate de Consiliul Local al Municipiului Oradea prin întâmpinare.
Cât privește excepția lipsei de interes a reclamantei invocată tot de Consiliul Local al Municipiului Oradea instanța a considerat că aceasta are interes procesual, urmărind să i se recunoască calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra unui imobil cu o valoare însemnată, cu toate consecințele ce decurg din această calitate.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat formulată tot de Consiliul Local al Municipiului Oradea instanța a constatat că obiectul acțiunii din dosarul 762/2006 al Judecătoriei Oradea nu este identic cu cel din prezenta cauză, în primul dosar s-a solicitat constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate emis în baza Legii 18/1991 pentru același imobil, și nici părțile nu sunt identice, deoarece în acel dosar S. R. prin Consiliul Local Oradea și C. S. de Retrocedare nu au fost părți.
Nu există autoritate de lucru judecat nici raportat la hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul_ deoarece în acel dosar nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin consiliul Local Oradea care nu a fost parte în proces iar obiectul acelui dosar l-a constituit anularea unei decizii emise de C. S. de Retrocedare chiar dacă pentru același imobil.
Instanța a arătat că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat nici față de Încheierea 7818/1936 CF conex cu nr. 6611/1936 pronunțată de Judecătoria Urbană Oradea, chiar dacă această încheiere a fost atacată cu recurs la vremea respectivă deoarece nu există identitate de părți și de obiect.
S-a reținut faptul că dat fiind motivarea acțiunii formulate de reclamantă care se raportează la dispozițiile OUG 94/2000, C. S. de Retrocedare are calitate procesuală în prezenta cauză, fiind necesară ca această comisie să fie parte în proces și pentru opozabilitatea hotărârii față de aceasta.
Instanța a arătat că în ceea ce privește disp. OUG 94/2000 aplicabilitatea acestui act normativ privește doar imobilele care au aparținut Cultelor Religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu de S. R., de Organizațiile Cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Având în vedere că dreptul de proprietate al Statului R. a fost înscris în CF 3159 Oradea încă din anul 1936 nu se poate considera că preluarea imobilului de către S. R. s-a făcut prin dispozițiile Legii 260/1945, deoarece acest act normativ restabilea o situație juridică anterioară anului 1941 și implicit Dictatului de la Viena.
Ca urmare reclamanta ar fi putut invoca cel mult o preluare abuzivă dar la nivelul anului 1936 și nicidecum la nivelul anului 1945, legea sus arătată restabilind doar o situație juridică apărută în anul 1936. Așadar disp.OUG 94/2000 nu sunt aplicabile.
Față de cele mai sus arătate instanța a considerat că nu se poate dispune anularea încheierii de întabulare 6611 conex cu 7818/1936 dată de fosta Judecătorie Urbană de Carte Funciară din Oradea acțiunea fiind neîntemeiată, ca urmare nu se poate dispune nici acțiunea de rectificare CF formulată ca și capăt de cerere subsidiar, respingând în întregime acțiunea formulată de reclamantă conform celor mai sus arătate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta P. O. CANONIC PREMONSTRATENS, solicitând anularea încheierii de intabulare nr. 6611, conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 (B4), dată de fosta Judecătorie Urbană CF Oradea, prin care dreptul lor de proprietate asupra imobilelor înscrise inițial în CF nr. 1359 Oradea, sub nr. top 849, 850/1, a fost transcris cu titlu de drept rectificare în favoarea Starului R.; rectificarea intabulării și restabilirea situației anterioare de CF.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA și ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA solicitând admiterea apelului și modificarea hotărârii apelate în sensul admiterii excepțiilor invocate respectiv excepția de netimbrare a acțiunii, excepția de inadmisibilitate a acesteia, excepția lipsei calității și capacității procesuale a reclamantei raportat la faptul că aceasta nu are personalitate juridică proprie, excepția lipsei de interes a reclamantei și excepția autorității de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr.85/A din 28 februarie 2012, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții P. O. CANONIC PREMONSTRATENS, cu sediul în Oradea, și sediul procesual ales în Târgu M., S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA, în contradictoriu cu intimata C. S. DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr. 3283 din 18.03.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care a păstrat-o în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, prin acțiunea introductivă reclamanta P. O. Canonic Premonstratens a solicitat anularea încheierii de întabulare 6611 conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 dată de fosta Judecătorie Urbană de CF Oradea prin care dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilelor înscrise în CF 3159 Oradea, top 849 și 850/1 a fost transmis cu titlu de drept de rectificare în favoarea Statului R., rectificarea intabulării dispunându-se anularea încheierii de întabulare 4981 din CF 21.09.1946 și restabilirea situației anterioare de CF, anularea deciziei 2017 din 10.04.2004 și admiterea cererii de retrocedare a imobilelor situate în Oradea .. 14-16 și G. B. nr. 16.
Din cuprinsul 3159 Oradea rezultă că conform înscrierilor de la B4 din CF 3159 Oradea în baza încheierii 6611/10.07.1936 conexă cu încheierea 7818 din 1936 s-a dispus rectificarea inscripțiunii de sub B1 în sensul corectării numelui proprietarului din Ordinul Canonic Premonstratens din Jaszovar (Jaszov) Cehoslovacia de sub B1 în acela de S. R. cu titlu de drept de rectificare .
Din raportul directorului Cărților Funciare din Oradea către Judecătoria Urbană Oradea din 21 august 1936 rezultă că rectificarea cărții funciare s-a dispus deoarece verificându-se cartea funciară 3159 Oradea s-a constatat că intabularea de la poziția B din această carte este greșită, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în această coală neaparținând niciodată Ordinul Canonic Premonstratens, acest Ordin fiind un simplu uzufructuar instituit de S. Ungar cu însărcinarea de a susține un liceu de băieți care funcționa în acele imobile.
Ulterior în baza art. 3 din Ordinul 1440 din 1941 al M.E. în ceea ce privește imobilele de sub nr. de ordine A.I.1 -6,II.1-2 se radiază întabularea dreptului de proprietate de sub B4 și se restabuilește dreptul de proprietate asupra acestor imobile în favoarea Ordinul Canonic Premonstratens din Jaszovar (Jaszov) Cehoslovacia în calitate de Promontorul din Oradea apoi în baza art. 19 din Legea 260/1945 se radiază dreptul de proprietate întabulat sub B5 întabulat în favoarea acestui Ordin și se stabilește situația de CF anterioară de sub B4 în favoarea Statului R..
Potrivit art. 1 din acest act normativ „legislația României de orice natură cu excepțiile rămase în vigoare în Transilvania, se extinde pe tot teritoriul Transilvaniei eliberate de sub ocupația ungară impusă prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. Conform art. 3 din același act normativ” sunt și rămân fără ființă legală actele săvârșite și drepturile dobândite în temeiul ordonanțelor maghiare nr. 1440 din 1941 M.E. nr. 1630 din 1940 M.E. și în general, în temeiul oricăror dispozițiuni legale sau regulamente maghiare discriminatorii.
Conform art. 19 din Legea 260/1945 sunt și rămân valabile actele juridice declarate nule de art. 2 al Ordonanței 1440/1941 a M.E., act normativ în baza căruia s-a făcut înscrierea de sub B5 din CF 3159 Oradea conform celor mai sus arătate.
S-a mai reținut de instanța de apel că, în actul normativ mai sus menționat s-a arătat că transmisiunile de drepturi efectuate în virtutea ordonanțelor sus menționate în folosul statului maghiar sau a altor persoane juridice maghiare precum și retransmisiunile acestor drepturi la subdobânditor, sunt nule de drept iar drepturile de proprietate și alte drepturi tabulare înscrise în favoarea persoanelor prevăzute la aliniatul precedent se vor radia din oficiu restabilindu-se starea tabulară anterioară.
Au fost considerate ca valabile înscrierile făcute după 15 martie 1939 declarate nule prin ordonanțele maghiare sus menționate urmând ca judecătorul să stabilească din oficiu starea tabulară.
Ca urmare, s-a constatat că în mod corect prin înscrierea de la B3 din CF 3159 Oradea a fost stabilită situația de carte funciară anterioară O. Guvernului M. nr. 1440/1941 în favoarea proprietarului de sub B4 S. R. al cărui drept de proprietate apărarea înscris în CF cu titlu de drept de rectificare începând cu anul 1936.
În ceea ce privește imobilul în litigiu, instanța a constatat că acesta reprezintă în natură clădirea Liceului Confesional situat pe .. 16-18 din Oradea actualmente Colegiul Național M. E..
Imobilul a fost transcris din CF 3159 Oradea în CF_ Oradea în favoarea Statului R. conform mențiunii de sub B7 din CF 3159 Oradea. Prin sentința civilă 3775/21 mai 2008 a Judecătoriei Oradea definitivă și irevocabilă, dispunându-se rectificarea înscrierilor efectuate în CF 3159 Oradea, în sensul că Statului R. este întabulat cu titlu de rectificare și nu cu titlu de naționalizare conform celor dispuse 3775/2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr._, conform căruia înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului român cu titlu de naționalizare este nejustificat atâta timp cât s-a stabilit că S. R. exercita dreptului de proprietate asupra acestui imobil încă din 1936 cu titlu de rectificare.
Reclamanta a solicitat imobilul în litigiu Comisiei Speciale de Retrocedare a Imobilelor care au aparținut Cultelor Religioase din România, cerere care i-a fost respinsă, cu motivarea că imobilul din litigiu a fost preluat de către stat cu titlu de drept de rectificare în anul 1936 deci preluarea de către S. R. a operat anterior perioadei de referință a Ordonanței Guvernului 94/2000, adică anterior perioadei de 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Ulterior prin Sentința civilă 190/CA/17.11.2006 a Curții de Apel Oradea s-a dispus anularea Deciziei 971/04.09.2006 emisă de C. S. de Retrocedare a Imobilelor dar, prin Decizia 1574 A Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus admiterea recursului declarat de pârâta C. S. de Retrocedare împotriva hotărârii Curții de Apel Oradea, aceasta fiind casată iar acțiunea formulată de reclamanta P. O. Canonic Premonstratens respinsă ca nefiind întemeiată. În considerentele acestei decizii arătându-se că actul din 1945 nu a făcut decât să restabilească situația juridică apărută în anul 1936, din acest motiv în speță nefiind aplicabile prevederile OUG. 94/2000 deoarece imobilul nu a fost preluat abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Față de cele de mai sus, s-a constatat de instanța de apel că rezultă în mod evident, că imobilul a cărui retrocedare s-a cerut a fost preluat de S. R. încă din 1936, deci anterior perioadei de referință a OUG 94/2009, respectiv anterior perioadei 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Legea 260/1945 a restabilit doar o situație juridică apărută anterior respectiv în anul 1936 neputându-se susține că preluarea s-ar fi făcut prin acest act normativ.
Ca urmare, s-a constatat că motivele de apel formulate de apelanta P. O. Canonic Premonstratens sunt neîntemeiate, apreciindu-se că ele nu sunt de natură a duce la modificarea hotărârii, încălcarea disp. art. 168 din fostul Regulament al cărților funciare neputând fi invocat, deoarece încheierea prin care s-a dispus rectificarea a fost atacată cu recurs iar acesta a fost respins, reținându-se de către instanță în ansamblu, că față de starea de fapt și de drept expusă, reclamanta nu și-a putut dovedi dreptul de proprietate.
S-a invocat faptul că încheierea din anul 1936 ar fi fost neconstituțională în raport cu prevederile Constituției din anul 1923 care au garantat dreptul de proprietate al reclamantei, aspect care nu poate fi reținut de către instanță, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, niciodată reclamanta nu a dovedit că ar fi fost proprietară asupra imobilului în litigiu.
Instanța de apel a opinat, că nu se poate reține nici faptul că înscrierea din CF a cărei rectificare s-a dispus prin încheierea 6611 conexă cu 7818 din 10.07.1936 ar fi fost o eroare materială corectată după 80 de ani de la data înființării cărților funciare, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, această îndreptare a făcut obiectul unei judecăți la vremea respectivă, statuându-se că ea este corectă .
În ceea ce privește motivele de apel formulate de apelantul Consiliul Local Oradea, s-a constatat de către instanța de apel, că reclamanta și-a motivat acțiunea invocând în drept prevederile OUG 94/2000, situație în care acțiunea este scutită de taxă de timbru, chiar dacă s-ar reține că acțiunea este întemeiată pe prevederile dreptului comun, având în vedere că în prezenta cauză s-a pus în discuție dreptul de proprietate al statului raportat la disp.Legii nr. 260/04.04.1945, instanța de apel a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 15 lit.e care prevede scutirea de taxă de timbru pentru cererea având ca obiect imobilele preluate de stat 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Având în vedere faptul că s-a solicitat și anularea încheierilor de carte funciară și rectificarea de CF, s-a constatat de tribunal că acțiunea nu poate fi considerată ca fiind inadmisibilă, deoarece nu există un text legal care să o împiedice pe reclamantă să formuleze o acțiune pe drept comun, câtă vreme s-a reținut că nu-i sunt aplicabile dispozițiile legii speciale.
Excepția lipsei capacității procesuale active a reclamantei, dată de faptul că aceasta nu ar avea personalitate juridică, s-a apreciat că nu poate fi nici ea reținută, deoarece așa cum a arătat prima instanță, aceasta s-a mai judecat și în alte dosare, instanțele nereținând excepția invocată, faptul că are personalitate juridică rezultă și din adresa_/13.nov.1946 eliberată de Ministerul Cultelor – Direcția Cultelor, iar pe de altă parte, în prezent, reclamanta are personalitate juridică, având în vedere structura sa organizatorică, situație în care această excepție nu a fost reținută.
Instanța de apel a apreciat că nici excepția lipsei de interes a reclamantei nu poate fi reținută, deoarece aceasta se consideră proprietară și în calitate de proprietară, are interesul de a intra în stăpânirea imobilului în litigiu .
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a arătat de instanța de apel că deși în cauză nu există tripla identitate clasică, obiect cauză și părți, practic s-ar putea reține această excepție având în vedere că în practică s-a statuat faptul că, chiar în lipsa unei asemenea identități, excepția poate fi reținută în situația în care se constată că, de fapt, pe cale ocolită se încearcă obținerea aceluiași rezultat. Din întreg probatoriul administrat, s-a reținut că rezultă faptul că reclamanta a încercat obținerea imobilului în litigiu, cererea acesteia făcând obiectul unor alte judecăți asupra cărora instanțele s-au pronunțat cu privire la neîndreptățirea acesteia, în acest sens existând autoritate de lucru judecat. Așadar, s-a opinat că, chiar dacă nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat în sensul celor prevăzute de art. 1020 cod civil, este evident că în ceea ce privește solicitările reclamantei cu privire la acest imobil, există conform hotărârilor sus menționate putere de lucru judecat, acesta fiind motivul pentru care excepția nu a fost reținută ca atare, apreciindu-se ca fiind mai potrivită o cercetare a fondului cauzei.
Față de cele de mai sus, s-a reținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,că motivele de apel formulate nu pot duce la modificarea hotărârii în baza art. 296 Cod procedură civilă, apelul a fost respins ca nefiind întemeiat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta P. O. CANONIC PREMONSTRATENS, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor în sensul admiterii acțiunii, dispunând anularea încheierii de întabulare nr.6611 conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 (B4), dată de fosta Judecătorie Urbană C.F.Oradea, prin care dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise inițial în CF nr.3159 Oradea sub nr.top.849, 850/1 (în prezent transcrise în CF nr._ Oradea) a fost transcris cu titlu de drept rectificare în favoarea Statului R., rectificarea întabulării dispunând restabilirea situației anterioare de CF prin repunerea în drepturile inițiale de CF.
În motivarea cererii de recurs, sunt formulate următoarele critici:
-instanțele de fond și de apel au greșit acceptând folosirea instituției rectificării de carte funciară, drept modalitate de dobândire a dreptului de proprietate;
-chiar dacă, așa cum au reținut instanțele, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în coala de CF nr.3159 Oradea nu ar fi aparținut niciodată O. Premonstratens, ci acest ordin ar fi fost doar uzufructuar instituit de fostul Stat Ungar, al cărui succesor este S. Romând, nici atunci fără un proces de revendicare sau de anulare a încheierii CF privitoare la întabularea dreptului de proprietate în favoarea recurentei, dreptul ei de proprietate nu putea fi legal transcris în favoarea Statului R.;
-instanțele nu au analizat deloc argumentul privitor la locul de înscriere în evidența funciară a dreptului de uzufruct viager, drept care se întabulează în foaia C de sarcini și nu în foaia B de proprietate, astfel că dacă cele susținute de părțile adverse și acceptate de instanțe ar fi fost adevărate, atunci dreptul de nudă proprietate al Statului austro-ungar trebuia să fi fost înscris în CF la foaia B și dreptul de uzufruct viager la foaia C de sarcini, ceea ce însă nu s-a întâmplat;
-este de necontestat că Ordinul nr.1440 din 1941 a dispus restabilirea dreptului de proprietate desființat de S. Romând și nu restabilirea dreptului de uzufruct;
-minciunile folosite în anul 1936 pentru justificarea etatizării samavolnice prin „rectificare” sunt străine instituției cărților funciare;
-prin raportul directorului cărților funciare, F. B. din 21 august 1936, acceptat ca act valabil de ambele instanțe, în realitate s-a săvârșit infracțiunea de fals intelectual, prin atestarea unor împrejurări care nu erau adevărate, alterând grav conținutul cărții funciare;
-prin încheierea de întabulare nr.3461 din 20 martie 1937, dată de fosta Judecătorie Urbană C.F.Oradea s-a dispus să se rectifice inscripțiunea de sub B 1 din coala CF nr.3159 Oradea, în sensul corectării numelui proprietarului;
-cu privire la nelegalitatea încheierii de CF 6611 conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936, rebuie să se rețină că S. R. nu a prezentat nici un titlu de proprietate, deși o înscriere definitivă de CF putea fi radiată sau modificată doar pe două căi, cu acordul proprietarului sau pe baza unei hotărâri judecătorești, adusă cu respectarea principiului contradictorialității;
-încheierea de CF a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.1680 din Regulamentul Cărților funduare din 15 decembrie 1855 și cu încălcarea prevederilor art.17 din Constituția din 1923, în vigoare la data săvârșirii ilegalităților;
-Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație a perioadei respective, s-a pronunțat în sensul că pe baza art.168 din Regulament pot fi corectate numai greșeli de scris și numai în timpul înscrierii, iar Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr.3584 din 31 decembrie 1904 s-a pronunțat în sensul că instanța de C.F. nu are dreptul să schimbe din oficiu situația de carte funciară, invocând art.168 din Registrul de CF;
-instanța a înlăturat aceste argumente irefutabile și din cauza neobservării probelor scrise depuse la dosar, reținând greșit că încheierea prin care s-a dispus rectificarea a fost atacată cu recurs, iar acesta a fost respins, la dosar însă nu există nicio probă în acest sens, ci din contră, potrivit celor două înscrisuri depuse la termenul de judecată din 21 februarie 2012 –citația emisă de fostul Tribunal Suprem în dosar nr.804/1938 -, rezultă că rectificările de CF inițiate de Onisifor G., nu au fost soluționate de instanța supremă înainte de 6 martie 1945 (fila 153), de asemenea prin cererea adresată la 27 martie 1953 fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al orașului de de subordonare regională Oradea (fila 154) s-a solicitat scutirea de la plata impozitului aferent Liceului Premonstratens;
-de asemenea, nici înscrisurile anexate memoriului depus pentru termenul de judecată din octombrie 2011 (fila 45 dosar de apel) nu au fost analizate de instanța de apel, respectiv certificatul eliberat de Cancelaria Curții Supreme, Secția Civilă, din care rezultă că acțiunea în anularea încheierii de întabulare nr.70/1937 dată de fosta Judecătorie Urbană CF Oradea, nu a fost soluționată definitiv înainte de 6 martie 1945 (fila 54), apoi menținerea dreptului de proprietate rezultă și din contractul de închiriere înregistrat a Administrația de Construcții al Județului Bihor din 8 ianuarie 1940;
-acțiunile în anulare cu fost scoase de pe rolul Curții Supreme, fiind repuse pe rol în anul 1948, la cererea recurentului, înregistrate sub nr._ din 16.12.1948;
-a fost depus și apelul declarat de Ordinul Canonic Premonstratens contra procesului verbal de impunere nr.376/31 iunie 1946 a Primăriei Oradea referitor la cuantumul exagerat al impozitului stabilit în sarcina recurentei;
-raportul despre activitatea Liceului Premonstratens rom.cath.maghiar de băieți la începutul anului 1947-1948 și procesul verbal întocmit de inspectoratul școlar secundar în anul 1948 atestă de asemenea, menținerea dreptului de proprietate al recurentei (filele 58, 59);
-încheierea de CF din anul 1936 este și neconstituțională, în raport de prevederile Constituției din 1923, care garanta dreptul de proprietate prin art.17 alin.1 și alin.3;
-încheierea de CF este lovită de nulitate absolută nu numai prin prisma regementărilor de CF în vigoare în anul 1936 ci și în raport de actualele reglementări legale, respectiv art.53 din Legea nr.7/1996 și art.88 din Regulament;
-în anul 1855 când a fost efectuată înscrierea dreptului de proprietate al recurentei în CF, nu s-a produs nicio eroare materială, deci încheierea atacată, care a „îndreptat” o eroare materială inexistentă, măsluind adevărul cu încălcarea prevederilor legale menționate, trebuie anulată, anulare ce urmează să conducă și la admiterea petitului privind restabilirea situației anterioare de CF;
-radierea dreptului de proprietate a recurentei este și tardivă, având în vedere Ordonanța Ministerului Justiției nr.947 din 5 martie 1888, acțiunea în radiere putând fi promovată în termen de trei ani de la data înscrierii dreptului de proprietate, adică cel târziu în anul 1858;
-în alt caz au fost aplicate corect dispozițiile art.168 din Regulamentul CF din 1855, astfel prin încheierea de CF nr.4320 din 9 aprilie 1937 a fost respinsă cererea lui Onisifor G. de rectificarea numelui proprietarului –care era tot ordinul reclamant-, în acela de S. R., art.168 fiind astfel aplicat diferențiat;
În drept sunt invocate dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.168 din Regulamentul cărților funciare din 1855, Ordonanța Ministerui Justiției nr.947 din 5 martie 1888, art.17 din Constituția din 1923, art.53 din Legea nr.7/1946.
Prin întâmpinare, intimata C. S. de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că pentru a dovedi nelegalitatea rectificării operate în anul 1936, recurentei reclamante îi revenea sarcina de a proba dreptul de proprietate al O. asupra imobilului, anterior anului 1936, lucru ce nu s-a întâmplat, iar în ceea ce privește procedura prin care s-a făcut rectificarea cărții funciare, aceasta a fost supusă controlului judecătoresc, încă din anul 1936, acțiunea formulată de către Ordin fiind respinsă prin încheierea nr.70/20.02.1937, de asemenea, în mod corect a apreciat instanța de apel că neconstituționalitatea în raport cu prevederile Constituției din 1923 nu poate fi reținută deoarece reclamanta nu a dovedit că ar fi fost proprietară asupra imobilului în litigiu, totodată, în mod corect a reținut instanța că Legea nr.260/1945 a restabilit doar o situație juridică apărută anterior, respectiv în anul 1936, neputându-se susține că preluarea s-ar fi făcut prin acest act normativ.
Tot prin întâmpinare, Consiliul Local al Municipiului Oradea-Administrația Imobiliară Oradea și Municipiul Oradea, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă și ca fiind formulată de o persoană fără calitate și fără capacitate procesuală activă, fiind invocate următoarele motive:
-pe parcursul judecării cauzei, recurenta și-a modificat solicitările, acestea fiind precizate, reformulate, atât față de solicitările din fața instanței de fond cât și în apel, instanța de recurs fiind ținută de a cerceta și de a se pronunța asupra capetelor de cerere așa cum au fost ele inițial formulate și precizate în fața instanței de fond, neputându-se pronunța asupra pretențiilor ulterior formulate, odată cu exercitarea căilor de atac;
-pretinsul drept de proprietate al O. Canonic Premonstratens din Oradea nu a fost niciodată înscris în CF, înscrierea de sub B.1 din anul 1855 fiind făcută în favoarea O. Canonic Premonstratens din Jaszovar –Cehoslovacia, care este unul cu totul diferit de Ordinul Canonic Premonstratens din Oradea –România, recurenta din cauză;
-pretinsul drept de proprietate nu a fost transcris ci a fost corectat, așa cum rezultă din încheierea de CF atacată;
-solicitările de anulare a încheierilor de întabulare din 1936 de sub B4 din CF nr.3159 Oradea și de restabilire a situației de CF din anul 1855 de sub B.1 din CF nr.3159 Oradea, nu își găsesc aplicabilitatea în perioada de referință a OUG nr.94/2000, ceea ce se soldează cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă ;
-după . legilor speciale de reparație, acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, este inadmisibilă;
-dreptul de proprietate a cărui restabilire o solicită recurenta, a fost înscris în vechime în favoarea O. Canonic Premonstratens din Jaszovar – Cehoslovacia, așa cum rezultă din CF nr.3159 Oradea de sub B1, înscrierea făcută în anul 1855 în baza unor documente neconforme cu realitatea fiind ulterior rectificată în anul 1936 de către Judecătoria Oradea, rectificându-se numele proprietarului;
-este evident că dreptul de proprietate nu a aparținut niciodată nici cel puțin O. Canonic Premonstratens din Jaszovar – Cehoslovacia, ci acest ordin a fost pur și simplu uzufructuar instituit de fostul Stat Ungar, al cărui succesor este S. R.;
-P. O. Canonic Premonstratens cu „Hramul Sfântul Ș. Primul Martir” din Promontoriul Oradea care a formulat cererile de retrocedare și cererea de chemare în judecată, nu este una și aceeași nici cu recurenta, nici cu Ordinul Canonic Premonstratens din Jaszovar – Cehoslovacia al cărui drept de proprietate de sub B.1 s-a corectat sub B.4 în favoarea Statului R.;
-dreptul de proprietate al Statului R. rezultă din înscrierile făcute sub B.25, respectiv B.26 transnotat din CF nr.3159 Oradea în CF nr._ Oradea sub B.5 și respectiv B.6, dreptul de proprietate aparținând actual Municipiului Oradea, imobilele în cauză cu nr.top.849 și 850/1 reprezentând în natură Colegiul Național M. E.;
-recurenta nu are personalitate juridică română proprie, motiv pentru care intimații invocă, excepția lipsei calității procesuale active și capacității procesuale active a recurentei reclamante;
-recurenta nu poate justifica un intere legitim în promovarea acțiunii, raportat la faptul că niciunde în CF (nici în CF nr.3159 și nici în_ Oradea) nu apare înscris dreptul său de proprietate, drept pe care să-l poată revendica;
-intimații invocă totodată excepția privind autoritatea lucrului judecat, raportat la faptul că încheierile de întabulare au mai fost supuse controlului judecătoresc, Tribunalul Bihor pronunțându-se deja asupra acestora încă din 1937 prin încheierea nr.70 din 20 februarie 1937, dată în dosarul nr.2428/1936.
În subsidiar, pe fond, intimații, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, anexând în dovedirea susținerilor extrasele CF, extras din documentele intitulate „Politica religioasă și minoritară a României”, respectiv din lucrarea intitulată „Studii și documente”.
Prin răspunsul la întâmpinările pârâților, partea recurentă a invocat că, intimata-pârâtă, C. specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, fiind în cunoștință de cauză, niciodată nu a contestat existența personalității sale juridice și la rândul său, în lipsă de argumente juridice cât de cât plauzibile, intimatul-pârât de rând 2, cu încălcarea normelor procedurale a ridicat și în actuala fază procesuală excepția lipsei personalității juridice, definitiv respinsă de instanțele de fond și de apel; în cadrul întâmpinării, nu a găsit niciun argument prin care intimatul de rândul 2, Consiliul local al municipiului Oradea-Administrația imobiliară Oradea, să răspundă la motivele de recurs, nu există niciun argument juridic, de doctrină sau practică judecătorească, potrivit cărora prin rectificare de carte funciară se poate dobândi legal și constituțional dreptul de proprietate tabular asupra unui imobil. Intimatul de rând 2, în lipsa argumentelor juridice cât de cât concludente, a apelat la argumente istorice, străine de obiectul procesului, întorcându-se până la secolul XII, cu toate cu nelegiuirea s-a produs în secolul XX, astfel se referă și la aceste argumente istorice, străine de obiectul procesului (anularea încheierii de rectificare a cărții funciare și restabilirea situației anterioare). Recurenta a arătat totodată că, prin Concordatul încheiat la Vatican, la 10 mai 1927 și ratificat prin Legea nr. 79 din 12 iunie 1929, s-a stabilit că „nici-o parte din Regatul României nu va depinde de un episcop al cărui Scaun s-ar găsi afară din hotarele Statului R." (articolul III). In articolul IX s-a stipulat că „S. recunoaște Bisericii Catolice reprezentată prin legitimele ei autorități ierarhice, personalitatea juridică conform dreptului comun al țării, în consecință, Parohiile, Protopopiatele, Mănăstirile, Starostiile, Abațiile, Episcopiile, Mitropoliile și celelalte organizații canonic și legal constituite, sunt persoane juridice, iar deplina proprietate a bunurilor lor, de orice natură ar fi ele, este garantată de către Stat, conform Constituției Regatului, Bisericii Catolice, reprezentată prin legitimele ei autorități ierarhice." (anexa 7 al răspunsului la întâmpinările pârâților depusă în dosarul de fond la 4 martie 2011).
Mai arată că, faptul că au fost proprietari tabulari cu personalitate juridică rezultă și din încasarea în continuare a chiriei cuvenite și după 25 septembrie 1948 (a se vedea adresa Ministerului Cultelor nr._/1948, anexa 2 la întâmpinarea din 4 martie 2011). Menținerea dreptului de proprietate prin exercitarea prerogativelor acestuia și după rectificarea de c.f. - astfel cum a arătat și prin motivele de recurs - rezultă și din Contractul de închiriere înregistrat la Administrația de Construcții al jud. Bihor, din 8 ianuarie 1940, privitor la închirierea unui spațiu din clădirea Liceului Premonstratens din Oradea, .. 12, anexa 3 la memoriu (f.55), cedarea Ardealului de Nord a avut loc 10 luni mai târziu, iar intimații și instanțele de fond și de apel ignoră faptul că la trei ani de zile după „rectificare" recurenta exercită prerogativele dreptului de proprietate, ceea ce dovedește pe deplin corectitudinea susținerilor referitoare la faptul că încheierea de rectificare din litigiu nu a devenit definitivă; prezintă relevanță celelalte documente care infirmă opinia că litigiile privitoare la nelegalitatea încheierilor de rectificare de c.f. au fost irevocabil rezolvate înainte de 1940, în realitate procesele declanșate au rămas în nelucrare la Înalta Curte de Casație, după septembrie 1940, deoarece au devenit lipsite de obiect în urma cedării Ardealului de Nord, iar la 19 martie 1937 Ministerul Sănătății și Ocrotirii Sociale a solicitat Tribunalului Bihor amânarea judecății, „în vederea negocierilor dintre Ministerul Afacerilor Streine și Nunciatura A.", care reprezenta Vaticanul la București (anexa 4 la întâmpinarea din 4 martie 2011) - fiind încă o dovadă privitoare la nedefinitivarea rectificărilor de c.f. din anii 1936-1937.
Recurenta mai susține că, pe baza dovezilor scrise pe care le-a furnizat, au fost respinse în mod definitiv și irevocabil toate excepțiile ridicate de pârâtul-intimat Consiliul Local al Municipiului Oradea, care nu a atacat cu recurs hotărârea de respingere, în raport cu această situație procedurală tertipul folosit la traducerea înscrierii inițiale din c.f. nu mai poate produce consecințe juridice, în cuprinsul voluminoasei întâmpinări, Ordinul premonstratens din Jâszo (în prezent Iasovia, Slovacia) ca prepozitura promontoriului din Oradea M. fiind tradus până la Iasovia, fiind omisă continuarea denumirii proprietarului tabular (prepozitura promontoriului din Oradea M.).
S-a precizat totodată că partea adversă a încercat să speculeze și soluțiile pronunțate în dosarul nr. 2943/35/CA/2006 al Curții de Apel Oradea, astfel cum se reține prin considerentele sentinței civile nr. 190/CA din 17 noiembrie 2006 a Curții de Apei Oradea, Secția de contencios administrativ și fiscal, Legea nr. 260/1945, este contrară Constituției din 1923 în vigoare la acea dată, care garanta proprietatea de orice natură, prevăzând totodată că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică și după o dreaptă despăgubire stabilită de justiție și de asemenea, Ordonanța nr. 1440/1941 ...nu a făcut altceva decât să restabilească situația anterioară de c.f., respectiv să restabilească dreptul de proprietate al reclamantei, încălcat prin încheierea de c.f. nr. 6611/10.07.1936 (B.4), dată fără temei legal, neîndoielnic, dispozițiile Legii nr. 206/1945, încalcă și dispozițiile Constituției în vigoare, anume, principiul ocrotirii egale a dreptului de proprietate, consacrat de art.41 alin.2, principiul inviolabilității proprietății private, principiul nediscriminării, sens în care s-a pronunțat Curtea Constituțională, prin decizia nr.54/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.310/2000.
S-a adăugat, de asemenea, că radierea dreptului de proprietate al recurentei, era și tardivă, având în vedere Ordonanța Ministerului Justiției nr.947/5.03.1888, privitoare la modificarea provizorie a Regulamentelor de CF și privitor acestor dispoziții, acțiunea în radiere putea fi promovată în termen de 3 ani de la data înscrierii dreptului la proprietate, adică cel târziu în anul 1858, excepția tardivității radierii nu a fost examinată de instanțele de fond și apel, sens în care solicită ca instanța să se pronunțe asupra acestei excepții, care este de ordine publică.
Examinând hotărârea recurată, prin prisma excepțiilor invocate și a motivelor formulate, instanța de recurs, constată următoarele:
În conformitate cu prevederile art.137 alin.2 din Codul de procedură civilă, se va proceda mai întâi la cercetarea temeiurilor indicate în susținerea excepțiilor invocate de către părțile intimate prin întâmpinarea depusă la dosar, excepții care urmează a fi înlăturate în considerarea motivelor ce succed.
Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, calitate tăgăduită în speță de părțile intimate, prin urmare înainte de a discuta dreptul reclamantului, se va verifica calitatea acestuia, raportul de drept procesual neputându-se lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din dreptul material dedus judecății, sens în care prezintă importanță reliefarea obiectului acțiunii ce rezidă în anularea încheierii de întabulare nr.6611, conex cu 7818/1936 din 10 iulie 1936 (B4) dată de fosta Judecătorie Urbană C.F.Oradea și respectiv -rectificarea întabulării și anularea încheierii de întabulare nr.4981 CF din 21.09.1946 ca urmare a restabilirii situației anterioare de CF, aceste capete de cerere fiind disjunse, prin sentința nr.201/CA/2009-PI din 21.10.2009 a Curții de Apel Oradea, de capătul de cerere privind anularea Deciziei nr.2017/10.04.2009 emisă de C. S. de Retrocedare a unor Bunuri care au aparținut Cultelor Religioase, judecarea acestuia fiind suspendată în baza dispozițiilor art.244 pct.1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a pricinii de față.
Imobilul aflat în litigiu este înscris în cartea funciară nr.3159 Oradea, unde sub B.1 apare întabulat „Ordinul Canonic Premonstrenzis din Jászóvár în calitate de Promontorul Oradea”, astfel cum rezultă din traducerea din limba maghiară a cărții funciare nr.3159 Oradea (fila 37 din dosarul nr._ CA/2009 al Curții de Apel Oradea).
Dată fiind inscripțiunea de sub B1 nu poate fi negată calitatea procesuală activă a recurentei reclamante în promovarea unei acțiuni în rectificare de carte funciară, din perspectiva prevederilor art.34 din Legea nr.115/1938 și dispozițiile art.33 din Legea nr.7/1996, rectificarea unei întabulări putând fi cerută de orice persoană interesată.
Nici sub aspectul capacității procesuale active, nu pot fi primite susținerile autorilor excepției, existența personalității juridice a reclamantei rezultând indubitabil din adresa Ministerului Cultelor, Direcțiunea Cultelor Minoritare nr._/946 din 23.11.1946.
Este adevărat că, prin Decizia nr._ din 18 decembrie 1936, Ministerul Cultelor a anulat Ordinul nr._/1930 prin care se recunoscuse O. Premonstratens din România calitatea de persoană juridică, însă la o dată ulterioară, prin adresa nr._/1946 Ministerul Cultelor-Direcțiunea Cultelor Minoritare a atestat că Ordinul Canonic Premonstratens din Oradea-M. a fost înscris în registrul special al ordinelor și congregațiilor religioase romano-catolice, prevăzut de art.36 din Legea pentru regimul general al cultelor din 1928, modificat prin Decretul-Lege nr. 691/1940 și Decretul-Lege nr.3286/1940.
Chestiunea personalității juridice a Ordinelor Călugărești Catolice a fost reglementată de Concordatul încheiat de Guvernul R. cu Sfântul Scaun la 10 mai 1927 și ratificat la 12 iunie 1929 precum și de Legea Cultelor din 12 aprilie 1928, potrivit art.IX și XVII alin.2 S. recunoscând acestora personalitatea juridică, conform dreptului comun al țării, cu condiția să se fi înscris în registrul special al Tribunalului, or astfel cum s-a atestat prin adresa nr._/1946, Ordinul apare înscris în registrul special al ordinelor și Congregațiilor, exista la data Concordatului pe teritoriul român și, în consecință, a dobândit, potrivit Concordatului, personalitate juridică.
Decizia nr._ din 18 decembrie 1936 emisă de Ministerul Cultelor a vizat doar calitatea de personalitate juridică de drept public, și nicidecum cea de drept privat.
Nici susținerile invocate în sprijinul excepției privind inadmisibilitatea acțiunii, nu pot fi acceptate, fiind eronată opinia intimaților în sensul calificării capetelor de cerere cu judecarea cărora reclamantul a investit instanța ca fiind o acțiune în revendicare, și aceasta în pofida conținutului explicit al cererii introductive de instanță și a susținerilor titularului de acțiune, din care rezulta fără putință de tăgadă că instanța a fost sesizată cu judecarea unor cereri având ca obiect anularea unor înscrieri din cuprinsul cărții funciare. Or, atari cereri au o existență de sine stătătoare, putând fi promovate de orice persoană interesată, astfel cum s-a mai subliniat, un atare demers procesual nefiind de natură a eluda procedura specială instituită de OUG nr.94/2000, astfel cum fără temei apreciază autorii excepției.
Împrejurarea că reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea inițială pe dispozițiile OUG nr.94/2000 nu pot conduce la o altă concluzie, având în vedere prevederile art.84 din Codul de procedură civilă, mai mult, capătul de cerere întemeiat pe prevederile sus-menționatei ordonanțe a fost disjuns de capetele de cerere având ca obiect anularea înscrierilor de carte funciară, iar problema privind aplicabilitatea OUG nr.94/2000 din perspectiva perioadei de referință pe care o instituie aceasta, excede cadrul procesual al litigiului de față, născut în urma disjungerii prin sentința nr.201/CA/2009-PI a Curții de Apel Oradea, menținută în totul prin Decizia nr.3943 din 29 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
D. fiind obiectul acțiunii, este evident că în speță nu-și găsesc incidența nici dispozițiile Deciziei nr.33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate asupra recursului în interesul legii, la care părțile intimate fac trimitere.
Apoi, având în vedere înscrierea efectuată sub B.1 din cartea funciară nr.3159 Oradea, rezultă cu puterea evidenței existența interesului legitim în a se solicita anularea unor încheieri de carte funciară prin care a fost radiată înscrierea de sub B.1, pe cale de consecință, și excepția privind lipsa de interes se impune a fi înlăturată.
Nici excepția privind autoritatea de lucru judecat nu poate primi o rezolvare favorabilă, având în vedere prevederile art.1201 din Codul civil, potrivit cărora este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți. Or, în speță, elementele autorității de lucru judecat din litigiul de față nu sunt aceleași cu cele din procesul invocat de intimate în susținerea excepției supusă analizei.
În schimb, existența hotărârii judecătorești date în soluționarea procesului anterior poate fi invocată cu putere de lucru judecat sub aspectul obligativității sale, fiind îndeobște cunoscut că esențial pentru securitatea circuitului civil este faptul că nu se poate recunoaște, în favoarea unei părți, printr-o hotărâre subsecventă, un drept ce i s-a refuzat printr-o hotărâre anterioară.
Această chestiune urmează a fi dezvoltată în alineatele ce succed în contextul examinării motivelor de recurs formulate de recurentul reclamant.
Puterea lucrului judecat, reglementată prin art.1201 din Codul civil, -distinctă de autoritatea de lucru judecat - are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată și că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.
Deci, principiul puterii lucrului judecat împiedică, nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți – ceea ce nu este cazul în speță, astfel cum s-a reliefat mai sus – însă împiedică și contrazicerile dintre cele două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie infirmate printr-o altă hotărâre posterioară, dată într-un alt proces. Cu alte cuvinte, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces, să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză, această din ultimă ipoteză găsindu-și incidența în speța de față.
Astfel, în situația în care Tribunalul județean Bihor a respins recursurile, prin încheierea nr.70 din 20 februarie 1937 în Dosarul nr.2428/1938, fiind păstrate în totul încheierile nr.7818/1936 conexată cu nr.6611/1936, este evident că temeiurile în considerarea cărora acestea au fost menținute se impun cu putere de lucru judecat.
Prin încheierea din 22 august 1936 dată de Judecătoria Urbană Oradea, ca instanță de CF, s-a ordonat, în baza art.168 din Regulamentul CF, să se rectifice inscripțiunea de sub B.1 din coala de CF nr.3159 a orașului Oradea, în sensul de a se corecta numele proprietarului „Jaszoi premontrei rend,mint nagyvaradi hegyfoki prepostsag” de sub B.1, în acela de S. R., cu titlu de drept rectificare.
Împotriva încheierii sus-menționate au declarat recurs Episcopul Ș. Fidler, în calitate de reprezentant general al Bisericii romano-catolice în interiorul eparhiei romano-catolice de Satu M. –Oradea și ca for ierarhic al autorităților religioase romano-catolice, Ordinul Canonic Premonstratens din Oradea și Ordinul Canonic Premonstratens din Jasovia –Cehoslovacia, recursul fiind respins prin încheierea nr.70 din 20 februarie 1937 a Tribunalului Județean Bihor –Secția II. Tribunalul a constatat că judecătoria urbană ca autoritate de CF corect a făcut rectificarea de carte funciară pe baza art.168 din Regulamentul CF în favoarea Statului R., ca singur și exclusiv proprietar al bunurilor, în argumentarea soluției reținându-se în esență că bunurile posedate de Ordinele călugărești sunt bunuri cu caracter fundațional, cu scopuri precis determinate și care, dacă nu-și mai atingeau scopul în vederea cărora erau efectuate, reveneau de drept fondatorului. Tribunalul a concluzionat că, deoarece Liceul din Oradea al Premonstratenșilor, condus de Premonstratens de la 1808 până la 1923, era condus la data judecății de S. R., ca o consecință logică și imobilele care erau afectate întreținerii acestui liceu, trebuiau să treacă asupra adevăratului proprietar, care era S. R.. Tribunalul a precizat că a trebuit să-și însușească constatările cuprinse în documentele istorice invocate de scriitorii R.F., P.Cseplo, O.G., etc., deoarece acestea, deși au fost contestate de către recurenți, aceștia nu au susținut că valoarea istorică a respectivelor documente ar fi fost răsturnată prin alte documente istorice, contrare celor invocate.
Încheierea nr.70 din 20 februarie 1937 a fost atacată cu recurs, soluționat prin decizia nr.1362 din 9 decembrie 1961, a Colegiului civil al Tribunalului Suprem, în sensul constatării, din oficiu, a perimării recursului declarat de Ordinul Canonic Premonstratens din Oradea, Ordinul Canonic Premonstratens din Jasovia-Cehoslovacia și Episcopul R.-Catolic din Satu M..
Din perspectiva principiului puterii de lucru judecat enunțat într-unul din alineatele precedente, statuările Tribunalului Județean Bihor din cuprinsul încheierii nr.70/20 februarie 1937, menținută de instanța supremă, au efect de obligativitate, pe cale de consecință, ceea ce tribunalul a stabilit cu privire la legalitatea rectificării de CF dispusă de Judecătoria Urbană în baza art.168 din Regulamentul CF, nu mai poate face obiectul unei noi judecăți, astfel cum solicită recurenta reclamant. Este astfel evident că nu se mai poate cerceta dacă radierea dreptului de sub B.1 efectuată în temeiul încheierii CF contestate era sau nu tardivă, după cum nici dacă operațiunea de CF efectuată sub B.4 în favoarea Statului R. în temeiul încheierii de întabulare nr.6611 conexă cu nr.7818/1936, dată în aplicarea textului de lege precitat, este legală și conformă normelor constituționale în vigoare la acea dată. În opinia recurentului, textul ce-a stat la baza încheierii contestate, ar fi fost încălcat de către instanța de CF, însă acesta ignoră faptul că legalitatea încheierii a făcut obiectul controlului judiciar, iar hotărârea adusă în soluționarea recursului a fost pronunțată în procedură de contradictorialitate inclusiv cu recurenta reclamantă, atât cea pronunțată de Tribunalul Județean Bihor, cât cea a fostului Tribunal Suprem, iar faptul că în soluționarea unor litigii similare la vremea respectivă, prevederile art.168 din Regulament au fost aplicate neunitar, nu este de natură a conduce la o altă concluzie, diferită de cea enunțată.
Afirmația recurentei în sensul că nu ar exista dovezi cu privire la respingerea recursului, este contrazisă de înscrisurile aflate în arhiva Ministerului Afacerilor Externe –Direcția Juridică și a Tratatelor, relevanță prezentând în acest sens îndeosebi adresa nr.4/A/1961 emisă de Tribunalul Suprem –Colegiul civil, adresată Ministerului Afacerilor Externe și înregistrată sub nr._/20.12.1961 –dosar nr.214/1961-2, prin care acestuia i se comunica că, prin decizia nr.1362 din 9 decembrie 1961, colegiul civil al Tribunalului Suprem a constatat, din oficiu, perimat recursul declarat de Ordinul Canonic Premonstratens din Oradea, Ordinul Canonic Premonstratens din Jasovia-Cehoslovacia și Episcopul romano-catolic din Satu M., împotriva încheierii nr.70 din 20 februarie 1937 a fostului Tribunal Bihor, secția a-II-a, prin care fusese confirmată încheierea nr.7818 conex cu nr.6611 din 22 august 1936 a fostei Judecătorii Urbane Oradea. Cu privire la această încheiere s-a specificat că prin ea se ordonase rectificarea inscripțiunii de sub B.1 din coala de carte funciară nr.3159 a orașului Oradea, în sensul că s-a trecut ca proprietar S. R.. În partea finală a înscrisului aflat în discuție, s-a făcut mențiunea că prin aceeași decizie a colegiului civil se precizase că perimarea recursului nu este de natură să influențeze în nici un mod asupra angajamentului care a avut pe baza acordului intervenit între Republica Populară Română și Republica Populară Cehoslovacă și ratificat la 22 martie 1961, prin care s-au declarat lichidate definitiv pretențiile persoanelor juridice din acele state, apărute până la data de 31 decembrie 1948. Înscrisurile de care se prevalează recurenta vizează o perioadă anterioară celei în care a fost soluționată cauza în recurs, în discuție fiind citația emisă pentru termenul de judecată din 8 iunie 1956, cererea adresată de recurentă la data de 27 martie 1953 fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al orașului de subordonare regională Oradea prin care s-a solicitat scutirea de la plata impozitului aferent Liceului Premonstratens, certificatul eliberat de Cancelaria Curții Supreme –Secția civilă din care rezultă că recursul formulat împotriva încheierii nr.70/1937 a Tribunalului Bihor, ce formează obiectul dosarului nr.804/1938, urma a avea termen de judecată la 23 februarie 1949.
La o dată mai recentă s-a solicitat refacerea și rejudecarea dosarului nr.804/1938 al Tribunalului Suprem, cererea formulată în acest sens de către recurentul reclamant Fejes Rodolf Anzelm, Prepozit-Prelat al Prepoziturii O. Canonic Premonstratens cu „Hramul Sfântul Ș. Primul Martir” din Promontoriu Oradea fiind respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.4415 din 10.10.2013, irevocabilă.
Dată fiind situația expusă, nu se mai poate supune unei noi judecăți problema dacă, în baza procedurii instituite de art.168 din Regulamentul CF, S. R., se putea întabula în cartea funciară, cu titlu de rectificare CF, problema fiind deja dezlegată de o instanță anterioară, prin urmare, cu justețe a reținut instanța de apel că rectificarea dispusă prin încheierea nr.6611 conexă cu 7818 din 10.07.1936 a făcut obiectul unei judecăți la vremea respectivă statuându-se că ea este corectă.
Se poate concluziona în considerarea ansamblului motivelor relevate anterior că soluția dată de instanța de fond capătului de cerere vizând anularea încheierii CF nr.6611 conexă cu nr.7818/1936 (B4) a fostei Judecătorii Urbană CF Oradea, este legală, impunându-se așadar confirmarea acesteia de către instanța de apel, astfel cum s-a și procedat în speță.
Instanța de recurs găsește ca fiind legală și soluția adusă în judecarea capătului de cerere având ca obiect rectificarea întabulării și anularea încheierii de întabulare nr.4981 din 21.09.1946 ca urmare a restabilirii situației anterioare de CF.
Astfel, înscrierile efectuate în cartea funciară nr.3159 Oradea sub B.5 evidențiază că, în temeiul încheierii nr.6757 dată în baza Ordonanței nr.1440/1941, a fost restabilită situația de sub B.1, iar ulterior, potrivit înscrierii de sub B.6, în temeiul încheierii nr.4981 din 21.09.1946, dată în baza art.19 din Legea nr.260/1945, s-a radiat dreptul de proprietate întabulat sub B.5 și s-a restabilit situația de CF anterioară de sub B.4, în favoarea Statului R..
Legea nr.260/1945 restabilea o situație anterioară anului 1941, respectiv Dictatului de la Viena, prin textul art.3 alin.1 statuându-se că sunt și rămân fără ființă legală actele săvârșite și drepturile dobândite în temeiul Ordonanțelor maghiare nr.1440/1941, etc..
Este evident că, prin dispozițiile sale, actul normativ din anul 1945, restabilea situația juridică apărută în anul 1936, anulând efectele ordonanțelor maghiare, în speță a Ordonanței nr.1440/1941, în temeiul căreia se înscrisese în cartea funciară sub B.5 –restabilirea situației anterioare în favoarea proprietarului de sub B.1 și radierea dreptului de proprietate al Statului R.. Prin urmare, prin coroborarea dispozițiilor art.3 alin.1 cu dispozițiile art.19 din Legea nr.260/1945 prin care s-a statuat că sunt și rămân valabile actele juridice declarate nule de art.2 din Ordonanța Maghiară nr.1440 din 1941, etc., rezultă cu puterea evidenței că înscrierea săvârșită sub B.5 în temeiul Ordonanței maghiare amintite a rămas fără ființă legală prin efectul art.3 alin.1 din Legea nr.260/1941, iar prin efectul art.19 din aceeași lege și-a redobândit valabilitatea înscrierea de sub B.4 ce fusese declarată nulă anterior prin Ordonanța Maghiară nr.1440/1941. Ca atare, situația din speță cădea sub incidența textelor de lege anterior enunțate, și nu a dispoziției legale de care se prevalează recurenta, care reglementează ipoteza transmisiunilor de drepturi efectuate în folosul Statului maghiar sau a persoanelor juridice maghiare, situație distinctă de cea din speță, iar față de dispozițiile enunțate nu poate fi primită interpretarea dată acestora de către partea recurentă, în sensul că legiuitorul român ar fi sancționat doar restituirile făcute în favoarea persoanelor juridice maghiare.
Nu în ultimul rând, examinarea înscrisurilor invocate de recurenta reclamantă în sprijinul afirmației că, în perioada posterioară celei în care a fost întabulat în cartea funciară dreptul Statului R., recurenta a încheiat acte în calitate de proprietar, trebuie a se preciza că prin examinarea conținutului respectivelor înscrisuri nu se poate stabili cu certitudine că există identitate între imobilele acolo menționate și imobilul din litigiu. Astfel, imobilul ce-a făcut obiectul contractului de închiriere înregistrat la Administrația de Construcții a județului Bihor sub nr.1419, datat 5 ianuarie 1940, l-a constituit o sală a imobilului situat pe ..12. Apoi, imobilul menționat în procesul-verbal pentru stabilirea impozitelor, taxelor și celorlalte contribuțiuni comunale, datat 19 iulie 1946, și respectiv imobilul indicat în apelul înregistrat sub nr.66/1946 adresat Comisiei de Apel prin care se cerea reducerea bazei de impunere, precum și cel menționat în Deciziunea Primăriei Municipiului Oradea din dosar nr._/1946, era situat pe ..18, or potrivit fișei imobilului Colegiul Național „M. E.” acesta este situat pe ..14-16.
În contextul sus-arătat, trebuie a se mai adăuga că, potrivit datelor relevate de adresele nr._ din 10.01.2014 emisă de Inspectoratul Școlar Județean Bihor și nr.18 din 8.01.2014 eliberată de Colegiul Național „M. E.”, acestea nu dețin nici un act din care să reiasă că ar fi identitate între imobilul R.-Catolic băieți Oradea al Bisericii R.-Catolice și imobilul aflat în prezent în folosința Colegiului Național „M. E.”. Pe cale de consecință, în absența producerii unor dovezi irefutabile privind identitatea între respectivele imobile, apar ca fiind neconcludente înscrisurile ce atestă activitatea Liceului R.-Catolic Premonstratens de băieți din Oradea din anii 1946-1948, și anume Raportul despre activitatea educativă la începutul anului 1947-1948, procesul-verbal încheiat cu ocazia vizitei inspectorului secundar în ziua de 27 martie 1946, irelevant fiind pentru motivul sus-arătat și actul intitulat „Istoricul Arhigimnaziului R.-Catolic din Oradea respectiv a Arhigimnaziului din Oradea al O. Canonic Premonstratens din Jasov”.
Cât privește cererea având ca obiect pretențiile bănești formulate în etapa recursului de către partea recurentă prin reprezentant, această cerere apare ca fiind inadmisibilă din perspectiva prevederilor art.316 raportat la art.294 alin.1 din Codul de procedură civilă, în căile de atac nefiind permisă schimbarea cauzei și obiectului cererii de chemare în judecată și nici formularea altor cereri noi. Or, tocmai o astfel de cerere a fost formulată în recurs atunci când s-a solicitat obligarea intimaților la plata sumei de 6.900.000 lei, context în care trebuie a se mai preciza că nici cererii aceleași părți privitoare la pronunțarea unei hotărâri parțiale în recurs, nu se i se poate da curs, deoarece codul de procedură civilă reglementează în articolul 270 hotărârile parțiale doar în ipoteza în care pârâtul recunoaște o parte din pretențiile reclamantului, când instanța, la cererea acestuia, dă o hotărâre parțială în măsura recunoașterii, dispoziție legală care însă nu-și găsește incidența în speță, dată fiind poziția procesuală exprimată de intimații pârâți.
Față de ansamblul considerentelor ce preced, instanța, va respinge excepțiile invocate de părțile intimate, iar în baza dispozițiilor art.312 alin.1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, decizia urmând a fi menținută în totul.
Se va respinge ca fiind inadmisibilă cererea formulată în recurs privind pretențiile bănești solicitate de către partea recurentă.
Se va constata totodată că părțile intimate nu au solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE EXCEPȚIILE privind lipsa calității procesuale active, privind lipsa capacității procesuale a reclamantei recurente, privind inadmisibilitatea acțiunii și cea privind lipsa de interes precum și excepția privind autoritatea lucrului judecat, invocate de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA-ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA și MUNICIPIUL ORADEA cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr.1, județul Bihor.
RESPINGE CA NEFONDAT RECURSUL declarat de recurenta reclamantă P. O. CANONIC PREMONSTRATENS –cu sediul ales în Târgu M., ./1, județul M., P. O. CANONIC PREMONSTRATENS ORADEA,cu sediul în Oradea, ..14-16, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți C. S. DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA-BUCUREȘTI, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr.202, S. R. PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA-ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr.1, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr.85/A din 28 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
RESPINGE CA INADMISIBILĂ cererea având ca obiect pretențiile bănești formulate în recurs de recurenta reclamantă.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
M. E. S. A. L. T. D. C. G.
red.concept decizie:M. E.
data:11.03.2014
Jud.fond:V. M.
Jud.apel:C. A./M. Fl.
Dact.C.G.
data:12.03.2014
2 ex.
| ← Evacuare. Hotărâre din 12-03-2014, Curtea de Apel ORADEA | Conflict de competenţă. Hotărâre din 08-01-2014, Curtea de... → |
|---|
