Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 27/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 947/111/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 27/2014-R
Ședința publică din 07 ianuarie 2014
PREȘEDINTE: G. M. - judecător
JUDECĂTOR: R. F.
JUDECĂTOR: P. C.
GREFIER: P. L.
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de reclamanta R. I. domiciliată în Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în sector 5, București, Apolodor, nr. 17, împotriva sentinței civile nr. 154/C din 29 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect: despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror D. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că prezentul recurs este scutit de taxă de timbru, având în vedere natura litigiului dedus judecății, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
La întrebarea instanței, reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea arată că nu are probe sau cereri de formulat și solicită judecarea cauzei.
Nefiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, avându-se în vedere decizia nr. 15/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție date în recurs în interesul legii, întrucât în cauză măsura deportării tatălui reclamantei a avut loc anterior datei de 06.03.1945, astfel încât nu are caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 154/C din 29 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, s-a respins cererea precizată formulată de către reclamanta R. I. dom. în loc. ORADEA, ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ..
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Defunctul Fecser I., potrivit adeverinței nr.F 39 din 31 oct.1991 emisă de Ministerul Justiției - Direcția Instanțelor Militare, a fost deporat în URSS, lamuncă de reconstrucțieîn perioada 5 ian.1945 - 29.11.1949.
Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2), ale art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 214/1999, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare, trebuie concluzionat ca pentru ca o măsură administrativa sa intre sub incidenta Legii nr. 221/2009, cu modificările si completările ulterioare, este necesar ca aceasta sa îndeplinească o dubla cerință: pe de o parte, sa aibă caracter politic, in sensul de a constitui o manifestare, ca forma de opoziție fata de regimul comunist totalitar, iar, pe de alta parte, măsura administrativa sa fi fost dispusa de organele fostei miliții sau securități in cadrul perioadei de referință a legii.
Ca atare, nu prezintă relevanta faptul ca măsura deportării/prizonieratului s-a prelungit pe o perioada ce depășește data de 6 martie 1945, în condițiile in care textele de lege mai sus invocate se referă la momentul dispunerii măsurii, si nu la durata acesteia. Pe de alta parte, cele doua masuri administrative nu au fost dispuse de organele fostei miliții sau securități.
Astfel, trebuie reținut că măsura deportării si punerea ei in aplicare s-au realizat de trupele de ocupație sovietice care se aflau pe teritoriul României, stat ostil U.R.S.S., aflat sub armistițiu din 12 septembrie 1944, si ale cărui guverne provizorii din perioada 23 august 1944-6 martie 1945 aveau puteri limitate. In intervalul octombrie-noiembrie 1944 si pana in ianuarie-februarie 1945, trupele sovietice de ocupație aflate pe teritoriul tarii au decis, ca măsură de represalii împotriva Germaniei naziste si aliatilor sai, deportarea in U.R.S.S. a tuturor etnicilor germani (cu exceptia femeilor insarcinate, batranilor si copiilor), cetateni romani, valizi de munca, aflati pe teritoriul Romaniei, pentru a ajuta la reconstructia republicii sovietice, cu titlu de despagubire de razboi, prin prestatii in munca. Contributia statului roman la punerea in aplicare a masurii deportarii a constat in identificarea etnicilor germani in localitatile ori resedintele de domiciliu. Ordinul de deportare sovietic a avut in vedere toti barbatii cu varste intre 17-45 ani si toate femeile cu varste intre 18 si 30 de ani.
De asemenea s-a reținut ca si prizonieratul in fosta U.R.S.S. a fost rezultatul unor actiuni militare, in contextul istoric al participarii Romaniei la cel de-al Doilea Razboi Mondial. Pe de alta parte, au existat si alte acte normative care au stabilit reparatii pentru persoanele ce au fost supuse acestor masuri abuzive.
Astfel, prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, s-a reglementat acordarea unor drepturi pentru persoanele deportate in strainatate dupa 23 august 1944, persoanele constituite in prizonieri de partea sovietica dupa aceasta data ori care, fiind constituite ca atare, inainte de 23 august 1944, au fost mentinute in captivitate dupa incheierea armistitiului.
In acelasi sens, prin Ordonanta Guvernului nr. 105/1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 189/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, s-au stabilit masuri reparatorii pentru cetatenii romani care in perioada regimurilor instaurate cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 au avut de suferit persecutii din motive etnice.
Aceste categorii de persoane nu se regasesc in textul Legii nr. 221/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, fapt ce s-a considerat ca denota intentia legiuitorului de a reglementa masuri reparatorii exclusiv pentru consecintele represive dispuse de regimul politic imediat dupa data de 6 martie 1945, iar nu de a repara si consecintele nefaste cauzate de abuzurile armatei sovietice, motiv pentru care, in baza principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, aceste situatii nu pot intra in sfera de reglementare a acestei legi.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor morale, instanța a reținut faptul că prin Dec. nr.1360/21 oct.2010, publicată în Monitorul Oficial nr.761 din 15.11.2010, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.5 al.1 lit. a teza întâi din L.nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 mart.1945 – 22 dec.1989. Potrivit dispozițiilor art.31 din L.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege în vigoare este definitivă și obligatorie, iar aceea dispoziție constatată ca fiind neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției; pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Așadar, nu se poate susține că prin adoptarea art.5 din L. nr.221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o „speranță legitimă”, astfel cum este consacrată în jurisprudența CEDO la acordarea despăgubirilor morale, întrucât dispoziția de lege referitoare la obținerea compensațiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, ci ca rezultat al unei operațiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituționalitate al acesteia.
Față de considerentele expuse, tribunalul a respins cererea.
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta R. I. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta reclamantă critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătându-se în esență că în mod greșit instanța nu a luat în considerare dispozițiile Legii 221/2009, respectiv probele administrate în cauză, din care rezultă că tatăl său, Fecser I. a fost deportat în fosta U.R.S.S. în perioada 05.01.1945 – 29.11.1949, fapt dovedit prin înscrisurile de la dosar, măsură administrativă care are caracter politic, prin prisma acestor dispoziții legale, întrucât pentru egalitate de tratament Legea nr. 21/2009 se aplică și deportărilor în URSS., începute înainte de 06 martie 1945.
Precizează că în situația în care nu s-ar mai acorda despăgubiri s-ar crea o discriminare în sensul art. 14 din C.E.D.O. față de persoanele care au obținut despăgubiri în temeiul acelorași dispoziții legale și care au hotărâri definitive și revocabile.
Susține că instanța a ignorat și temeiul juridic, art. 998 – 999 Cod civil, intenția legiuitorului la adoptarea Legii nr. 221/2009 fiind aceea de a despăgubi toate persoanele supuse unor măsuri administrative cu caracter politic inițiate sau continuate de regimul comunist și a încălcat dispozițiile art. 4 din Noul cod civil cu privire la aplicarea prioritară a tratatelor internaționale privind drepturile omului.
Invocă practica judiciară a instanței în cazuri similare și practica CEDO în cazuri de discriminare.
Se constată că, intimatul pârât deși a fost legal citat nu a depus întâmpinare.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului reclamantei în baza Deciziei nr. 15/2012 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece măsura deportării s-a dispus anterior datei de 06.03.1945, neavând caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, Curtea reține că recursul este nefondat și va fi respins, având în vedere următoarele considerente:
Tema pretențiilor în cauza dedusă judecății o formează constatarea caracterului politic a deportării și obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la repararea prejudiciului produs urmare a măsurii cu caracter politic a deportării în U.R.S.S.., luată față de tatăl reclamantei, defunctul Fecser I., în perioada 05.01.1945 – 29.11.1949, cererea fiind fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, dispuse în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, art. 998 – 999 Cod civil și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se va avea în vedere faptul că în ceea ce-l privește pe antecesorul reclamantei, s-a luat măsura deportării în URSS în perioada 05.01.1945 – 29.11.1949, măsură care nu are caracter politic conform dispozițiilor art. 4 alin. 2, rap. la art. 1 alin. 3 din Legea nr. 221/2009, astfel că nu este îndreptățită nici la daunele morale solicitate.
În acest sens este și Decizia 15/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în interesul legii prin care s-a stipulat că: „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 4 alin (2) din Legea nr. 221/2009 raportat la art. 1 alin ( 3) din același act normativ și art. 2 alin. ( 1 ) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta URSS anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic,în sensul Legii nr. 221/2009.”
Se mai impune ca o precizare suplimentară, sublinierea faptului că litigiul de față a fost promovat la 23.01.2013, deci după publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, situație în care Curtea nu a mai admis astfel de cereri, acțiunea fiind și prescrisă în raport de prevederile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 221/2009.
Raportat la considerentele mai sus expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, menținând în întregime sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de reclamanta R. I. domiciliată în Oradea, ., ., ., în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în sector 5, București, Apolodor, nr. 17, împotriva sentinței civile nr. 154 din 29 mai 2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 07 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
G. M. R. F. P. C. P. L.
Red.dec.G. M./14.01.2014
jud.fond. M. F.
Dact.P.L./14.01.2014
ex.2
| ← Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 535/2014. Curtea... | Legea 10/2001. Decizia nr. 352/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
