Anulare act. Decizia nr. 901/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 901/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 6687/271/2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA I CIVILĂ
Număr operator de date cu caracter personal 3159
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.901/R/2014
Ședința publică din 06 octombrie 2014
PREȘEDINTE: B. D. M.
JUDECĂTOR: V. I. S.
JUDECĂTOR: S. A. L.
GREFIER: G. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil formulat de recurenții pârâți S. P., cu domiciliul în ., județul Bihor, G. P., cu domiciliul în ., județul Bihor, D. D., cu domiciliul în ., județul Bihor, D. D., cu domiciliul în ./B, județul Bihor, în contradictoriu cu intimatul reclamant H. D., cu domiciliul în ., județul Bihor, intimații pârâți S. R. prin C. L. NOJORID, cu sediul în ., H. I., cu domiciliul în ., județul Bihor, H. I., cu domiciliul în ., județul Bihor, P. C. NOJORID, cu sediul în ., împotriva deciziei civile nr.122/A din data de 14 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, prin care s-a păstrat sentința civilă nr.6134 din data de 20 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare act.
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 29 septembrie 2014, când părțile prezente au formulat concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6134 din data de 20 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosarul nr._, s-a admis cererea principală formulată de reclamantul H. D., în contradictoriu cu pârâții S. R. prin C. L. Nojorid, H. I., D. D., G. P., S. P., D. D., s-a constatat nulitatea absolută a dezmembrării efectuate de pârâții de rândul 2-5 asupra terenurilor înscrise în CF 1681 Nojorid, nr. topo 482/3 și în CF 1 Nojorid nr. topo. 482/17, operate în CF prin încheierea nr. 15.166 /1999, nulitatea absolută a actelor subsecvente, respectiv a contractelor de concesiune nr. 1105, 1106 și 1108/1999 și a notărilor de construcții, s-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților reconvențional, invocată de reclamantul-pârât reconvențional H. D. și s-a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată și precizată de pârâții-reclamanți reconvențional S. P., G. P., D. D., D. D. și H. I., în contradictoriu cu pârâții reconvențional H. D., H. I., S. R. prin C. L. Nojorid și P. C. Nojorid. Au fost obligați pârâții, în solidar, să achite în favoarea reclamantului H. D. suma de 2493,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în toate instanțele.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin încheierea de carte funciară nr._/1999, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a dispus ca . 482/13 Nojorid să se dezmembreze în parcelele cu nr. topo 482/16 și 482/17, iar aceasta din urmă s-a dezmembrat din nou în numerele topo noi 482/18, 482/19, 482/20, 481/21, 482/22.
S-a dispus ca nr. topo 482/18 să se transcrie în CF 1840 Nojorid, trecându-se ca proprietari S. R. asupra terenului de sub B.1, cu titlu de schimb și împroprietărire, și numiții D. D. și D. D. proprietari asupra grajdului de sub B.3-4, cu drept de folosință asupra terenului pe o perioadă de 49 de ani, cu titlul de concesiune înscris sub C.1.-C.2.
Nr. topo nou format 482/19, reprezentând în natură teren cu grajd, a fost înscris în CF 1841 Nojorid, dreptul de proprietate asupra terenului fiind întabulat pe S. R., cu titlu de schimb și împroprietărire, iar dreptul de proprietate asupra grajdului pe numele pârâtului G. P., cu drept de folosință asupra terenului pe o perioadă de 49 de ani cu titlu de concesiune.
Nr. topo nou format 482/21, reprezentând teren cu grajd, a fost transcris în CF 1842 Nojorid, dreptul de proprietate asupra terenului fiind întabulat pe S. R., cu titlu de schimb și împroprietărire, iar dreptul de proprietate asupra grajdului pe numele pârâtului S. P., cu drept de folosință asupra terenului pe o perioadă de 49 de ani cu titlu de concesiune.
În acest timp, dreptul de proprietate asupra nr. topo 482/3, reprezentând pășune cu grajd de animale, magazie cereale, cântar, pod bascul, foraj apă, cu teren în suprafață de 7790 mp a rămas înscris în CF 1681 Nojorid, în favoarea reclamantului H. D., cu titlul de cumpărare, drept întabulat sub B.5.
În primă instanță, anterior casării cu trimitere, s-a efectuat un raport de expertiză topografică de către inginer P. O., din care reiese că prin schița de dezmembrare a cărei nulitate se invocă, deși s-a păstrat suprafața nr. topo 482/3 Nojorid, de 7790 mp, s-a schimbat conturul acestuia, lăsând pe dinafară pod basculul proprietatea reclamantului H. D..
Având în vedere că prin schița de dezmembrare atacată s-a modificat situația proprietății reclamantului, fără a exista acordul acestuia, iar dezmembrarea s-a efectuat doar în baza unei adeverințe eliberate de P. C. Nojorid, a unui contract de concesiune, a procesului-verbal de vânzare la licitație și a schițelor de dezmembrare nr._/1995 și 8929/1998, vizate de O.C.O.T. Oradea, fără a exista un act autentic de dezmembrare și partaj încheiat între toți coproprietarii în fața notarului public, instanța a constatat nulitatea absolută a dezmembrării efectuate de pârâții de rândul 2-5 asupra terenurilor înscrise în CF 1681 Nojorid, nr. topo 482/3 și în CF 1 Nojorid nr. topo 482/17, operate în CF prin încheierea nr. 15.166/1999.
În ceea ce privește actele subsecvente, potrivit art. 38 din Legea nr. 7/1996, operațiunea de rectificare a înscrierilor de carte funciară produce efectele și față de înscrierile subsecvente în termen de 3 ani, indiferent de buna sau reaua credință a subdobânditorilor cu titlu oneros, astfel că instanța a constatat nulitatea absolută a actelor subsecvente, respectiv a contractelor de concesiune nr. 1105, 1106 și 1108/1999 și a notărilor de construcții și a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară.
În ceea ce privește cererea reconvențională precizată, referitor la capătul de cerere privind nulitatea absolută a schimbului de terenuri privind . 482/3, înscrisă în CF 1681 Nojorid, cu parcelele cu nr. topo 850/1 și 851/2 înscrise în CF 1760 Nojorid, motivat de faptul că, pe de o parte, C. L. Nojorid în reprezentarea Statului R. nu a luat nicio hotărâre de consiliu cu privire la schimb, iar, pe de altă parte, pârâtul H. I. nu a fost niciodată proprietar asupra parcelelor cu nr. topo 850/1 și 851/2, instanța a apreciat că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.
Prin sentința civilă nr. 1676/2003, pronunțată în dosarul nr. 1955/2001 al Judecătoriei Oradea, modificată în parte prin decizia civilă nr.94/2004 a Tribunalului Bihor, ultima rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 735/2005-R a Curții de Apel Oradea, s-a reținut că art. 51 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data efectuării schimbului, prevedea forma autentică doar în cazul schimbului de terenuri între persoane fizice, alin. 2 al aceluiași articol stabilind că schimbul de terenuri între persoanele juridice care au în administrare terenuri asupra cărora S. are majoritatea acțiunilor sau între acestea și persoanele fizice se face numai cu avizul Ministerului Agriculturii și Alimentației sau al Ministerului Mediului, după caz.
Or, schimbul de terenuri a cărui nulitate s-a invocat s-a realizat în baza avizului înregistrat sub nr. 2519/12.04.1994 emis de Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentația Bihor, Oficiul de cadastru și Organizarea Teritoriului Bihor – Oradea, precum și a avizului nr. 227/06.06.1994 dat de Ministerul Agriculturii și Alimentației. Astfel, textul de lege invocat nu prevedea necesitatea existenței unei hotărâri a consiliului local cu privire la schimb pentru validitatea schimbului de terenuri.
Referitor la susținerea reclamanților reconvenționali că pârâtul H. I. nu a fost niciodată proprietar asupra parcelelor cu nr. topo 850/1 și 851/2, instanța a constatat că prin hotărârile judecătorești menționate anterior s-a reținut că în favoarea pârâtului H. I. s-a emis titlul de proprietate nr. 1265/1996 și chiar dacă acest titlu de proprietate s-a eliberat ulterior încheierii actului de schimb, parcelele din litigiu au figurat în Registrul Agricol din anii 1958-1962 la poziția nr. 115, a defunctului H. D., antecesorul pârâților H., teren pe care aceștia au fost puși în posesie la data efectuării schimbului. Mai mult, în dosarul nr. 1955/2001 al Judecătoriei Oradea s-a efectuat o expertiză topografică de către ing. B. V., din care rezultă că terenul care a făcut obiectul schimbului se regăsește în titlul de proprietate nr. 1265/1996. Or, reclamanții nu au prezentat noi probe prin care să răstoarne cele reținute de hotărârile judecătorești menționate anterior.
Având în vedere că s-a respins capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de schimb, instanța a respins și capetele de cerere accesorii privind rectificarea înscrierilor de carte funciară efectuate în baza contractului de schimb și restabilirea situației anterioare de carte funciară, precum și capătul de cerere privind nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții reconvențional H. I. și H. D., cu radierea înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului reconvențional H. D. din coala CF.
Capătul de cerere privind constatarea faptului că reclamanții reconvențional au dobândit drept de proprietate cu titlu de cumpărare atât asupra construcțiilor cât și asupra terenurilor aferente acestora, amplasate pe . 482/17, înscrisă în CF 1 Nojorid, a fost apreciat ca nefondat.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 18/1991 republicată, în cazul în care nu s-a constituit o asociație agricolă de tip privat, construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe, care au aparținut cooperativei agricole de producție desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizării lor normale, s-au vândut prin licitație publică persoanelor fizice sau juridice. Proprietatea asupra terenurilor de sub construcțiile agrozootehnice putea fi dobândită prin licitație publică doar dacă a făcut obiectul licitației în mod expres. Dacă obiectul licitației l-au format construcțiile agrozootehnice sau, după caz, alte mijloace fixe, cumpărătorii acestor active nu au dobândit implicit și proprietatea asupra terenurilor aferente acestor active. Desigur, există posibilitatea constituirii ulterior a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către comisiile de fond funciar, în condițiile prevăzute de lege.
Așa cum reiese din Procesul-verbal de licitație încheiat la data de 10.09.1991, obiectul acestei licitații l-au format doar construcțiile care au aparținut fostului C.A.P. Nojorid, nu și terenurile pe care sunt amplasate acestea. Chiar dacă din adresa nr. 47/23.02.2011, emisă de P. C. Nojorid, reiese că o dată cu vânzarea construcțiilor s-a înstrăinat și terenul de sub acestea, cât și cel necesar utilizării normale a construcțiilor, instanța a constatat că această adresă nu reflectă realitatea, deoarece terenul nu a făcut obiectul licitației, aspect confirmat și de reclamantul-reconvențional S. P. prin răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu.
De asemenea, în situația în care reclamanții-reconvențional ar fi cumpărat la licitație și terenul pe care sunt amplasate construcțiile, acestea ar fi întabulate pe aceștia, or, pe numele reclamanților-reconvențional figurează întabulat doar un drept de concesiune pe o perioadă de 49 de ani.
Reclamanții-reconvențional nu au dovedit că ar fi formulat cerere de constituire a dreptului de proprietate cu privire la terenurile de sub construcții sau cele necesare utilizării normale a construcțiilor, aspect confirmat și de P. C. Nojorid prin adresa nr. 47/23.02.2011, astfel că reclamanții nu au dobândit calitatea de proprietari asupra terenurilor aferente construcțiilor.
Excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților-reconvențional, invocată de pârâtul-reconvențional H. D., a fost respinsă de instanță, deoarece reclamanții, chiar dacă au calitatea de detentori precari asupra terenurilor pe care sunt amplasate construcțiile acestora, au interesul să invoce dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente construcțiilor, pretins dobândit prin cumpărare la licitația publică organizată cu ocazia lichidării fostului C.A.P. Nojorid, instanța urmând să verifice obiectul licitației publice. Însă, pentru întabularea în cartea funciară a pretinsului drept de proprietate al reclamanților asupra terenurilor aferente construcțiilor este necesară restabilirea situației anterioare de carte funciară, cu anularea actelor care au stat la baza înscrierilor de carte funciară, astfel că reclamanții justifică în speță calitate procesuală activă.
Pentru aceste motive, instanța a admis cererea principală astfel cum a fost formulată, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților reconvențional invocată de reclamantul-pârât reconvențional H. D., iar, pe fond, a respins cererea reconvențională.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod porocedură civilă, pârâții au fost obligați, în solidar, să achite în favoarea reclamantului H. D. suma de 2493,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în toate instanțele, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocațial și onorariu expertiză.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 25 mai 2012, în termen legal, au declarat recurs, recalificat în apel în raport de valoarea obiectului pricinii, pârâții S. P., G. P., D. D., D. D. și H. I., solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că apelanții au fost de acord cu constatarea nulității dezmembrării, prin expertiza efectuată în cauză s-a stabilit modalitatea de dezmembrare a imobilului, însă instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind dezmembrarea din cererea reconvențională. Schimbul de terenuri între S. R. și H. I. este nul, deoarece nu a existat o hotărâre de consiliu local cu privire la schimb, iar H. I. nu a fost niciodată proprietar asupra nr. topo 850/1 și 851/2, aspect care rezultă din probele de la dosar, care au fost înlăturate fără nicio motivare de către instanța de fond.
Față de faptul că schimbul este nul, se impune și radierea înscrierilor efectuate în baza acestuia în cartea funciară.
Este lovit de nulitate absolută parțială și contractul de vânzare-cumpărare încheiat între H. I. și H. D., întrucât vânzătorul nu a deținut în proprietate terenul vândut, astfel că se impune și radierea dreptului lui H. D. și restabilirea situației anterioare pe S. R.. Terenul aferent construcțiilor cumpărate la licitație, în raport cu prevederile art. 24, 26 alin. 4 din Legea nr. 18/1991, a intrat de drept în proprietatea apelanților. În mod greșit au fost desființate de către instanța de fond contractele de concesiune, întrucât nu s-a invocat și nu s-a reținut vreun motiv de nulitate a acestora, ori că acestea ar fi încheiate cu nerespectarea legii.
La termenul din 03 iunie 2013, s-a invocat de către apelanți excepția de nelegalitate a avizului nr. 227/6.06.1994, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, a avizului nr. 2519/1994, emis de Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentație Bihor și a Hotărârii Consiliului L. Nojorid prin care s-a aprobat schimbul terenurilor.
În motivarea excepției s-a invocat faptul că aceste acte administrative sunt nelegale, întrucât nu au avut la bază nicio hotărâre de consiliu local care să aprobe schimbul de terenuri și nici dovada că H. I. ar fi proprietar pe terenul pe care l-ar fi dat în schimb.
S-au invocat în drept dispozițiile art. 4 alin. 1 și art. 10 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin art. 54 din Legea nr. 76 din 24 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit căruia „instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză”, instanța de apel a reținut excepția spre soluționare odată cu apelul.
Intimații H. I. și H. D. nu au formulat întâmpinare, însă au arătat în fața instanței că se opun admiterii excepției de nelegalitate și apelului.
În apel nu s-au solicitat probe noi.
Prin decizia civilă nr.122/A din data de 14 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr._, s-a respins excepția de nelegalitate invocată de apelanți.
S-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții D. D., G. P., S. P., D. D., H. I., în contradictoriu cu intimații H. D., S. R. prin C. L. Nojorid, H. I., P. Nojorid, împotriva sentinței civile nr. 6134 din data de 20 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, care a fost păstrată în totalitate.
Au fost obligați apelanții la cheltuieli de judecată în cuantum de 1300 lei în favoarea intimatului H. D..
Pentru a pronunța astfel, tribunalul, analizând cu prioritate excepția de nelegalitate invocată, a reținut că în ceea ce privește hotărârea de consiliu local neidentificată, excepția este lipsită de obiect, întrucât actul contestat nu există.
În ceea ce privește celelalte două acte, s-a reținut că acestea sunt emise în anul 1994, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, acestea fiind criticate prin prisma lipsei hotărârii de consiliu local și lipsa dovezii calității de proprietar a lui H. I..
Dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prevăd posibilitatea cercetării legalității actului administrativ individual indiferent de data emiterii acestuia, aceste dispoziții fiind supuse controlului de constituționalitate și considerate ca fiind constituționale, astfel că instanța a analizat pe fond motivele invocate în susținerea excepției, în raport de dispozițiile legale în vigoare la data emiterii acestor acte.
Lipsa hotărârii de consiliu local nu constituie motiv de nelegalitate a actelor atacate, deoarece dispozițiile legale în vigoare la data emiterii celor două avize nu prevedeau necesitatea existenței unei astfel de hotărâri, la momentul respectiv puterea decizională revenind Ministerului Agriculturii și Alimentației.
În ceea ce privește lipsa dovezii calității de proprietar al lui H. I., instanța a reținut că susținerea apelanților nu este reală. Terenul acordat la schimb făcea obiectul legilor fondului funciar, iar la momentul efectuării schimbului H. I. era pus în posesie pe terenul respectiv, astfel că nu exista niciun impediment legal la avizarea schimbului, prevăzându-se în avizul nr. 227 că înscrierea schimbului se va face după primirea titlului de proprietate de către H. I., parcelele regăsindu-se în titlul de proprietate eliberat ulterior acestuia.
Față de acestea, instanța a respins ca nefondată excepția de nelegalitate în ce privește avizele și ca lipsită de obiect în ce privește hotărârea de consiliu local.
Pe fond, examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, cât și a celor de ordine publică, tribunalul a apreciat apelul declarat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În speță nu s-a putut reține nulitatea schimbului, întrucât acesta a fost efectuat cu respectarea dispozițiilor legale privind circulația juridică a terenurilor în vigoare la momentul respectiv, care nu cereau forma autentică pentru situația în speță, fiind îndeplinită ulterior și condiția dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului dat de H. I. la schimb, S. R. întabulându-și ulterior dreptul de proprietate asupra acestuia cu titlu de schimb. Ca urmare, este valabil și contractul ulterior încheiat între H. I. și H. D., vânzătorul având calitatea de proprietar.
Nu a putut fi reținută dobândirea ope legis a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor fostelor CAP-uri vândute, deoarece dreptul de proprietate asupra acestora era dobândit doar dacă și terenurile erau vândute și plătite. Potrivit procesului verbal de licitație, obiectul vânzării l-au constituit doar construcțiile, împrejurare recunoscută și la interogatoriu de apelantul S. P.. De altfel, dacă terenurile ar fi fost cumpărate de către adjudecatarii construcțiilor, aceștia și-ar fi putut întabula dreptul de proprietate la momentul respectiv în evidențele de carte funciară și nu s-ar fi încheiat ulterior contracte de concesiune între primărie și aceștia.
Nulitatea contractelor de concesiune a fost în mod corect reținută raportat la constatarea nulității dezmembrării, care a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului, contractele fiind subsecvente acestei dezmembrări și afectând proprietatea reclamantului. Apelanții au posibilitatea să încheie cu P. noi contracte, în limitele terenului aflat în proprietatea acesteia.
Față de lipsa calității de proprietari a apelanților asupra terenurilor aferente construcțiilor, între aceștia nu există o stare de indiviziune care să fie sistată, fiecare fiind proprietar exclusiv asupra construcției proprii.
Față de cele reținute, tribunalul, în baza art, 295 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții S. P., G. P., D. D., D. D. și H. I., în contradictoriu cu intimații H. D., S. R. prin C. L. Nojorid, H. I., împotriva sentinței civile nr. 6134 din data de 20 aprilie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a dispus obligarea apelanților la plata sumei de 1300 lei cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatului H. D., reprezentând onorariu avocațial, justificat cu chitanța nr. 538/4.03.2013, depusă la dosar în copie certificată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenții S. P., G. P., D. D., D. D., solicitând instanței admiterea acestuia și, în principal, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii cererii reconvenționale, astfel cum aceasta a fost precizată, cu cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale.
În motivarea în fapt a recursului, recurenții au arătat că în cursul judecării apelului au invocat excepția de nelegalitate a avizului nr.227 din data de 06 iunie 1994, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, a avizului nr.2519/1994, emis de Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentație Bihor, precum și a hotărârii Consiliului L. Nojorid, prin care s-a aprobat schimbul terenurilor.
Recurenții au solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției, în sensul ca aceasta să fie soluționată de Curtea de Apel Oradea în privința avizului nr.227/06 iunie 1994 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației și de Tribunalul Bihor în privința avizului nr.2519/1994, emis de Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentație Bihor și a hotărârii Consiliului L. Nojorid prin care s-a aprobat schimbul de terenuri.
Instanța de apel a respins cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ, cu motivarea că, după modificările aduse art.4 din Legea nr.554/2004, această instanță este competentă să se pronunțe și asupra excepției invocate.
În opinia recurenților, textul art.4 alin.2 din Legea nr.554/2004 vizează numai prima instanță, iar nu și instanța de apel, chiar dacă aceasta evocă fondul.
Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere atât prima instanță, cât și instanța de apel, textul de lege ar fi conținut sintagma „instanțele învestite cu fondul litigiului”.
Întrucât instanța civilă, în complet de apel, s-a pronunțat în primă instanță asupra excepției de nelegalitate, sunt incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.1 și 5 Cod procedură civilă.
Imediat după . Legii nr.18/1991, recurenții au cumpărat la licitație construcțiile reprezentând grajdurile fostului C.A.P. Nojorid, vânzare ce a fost efectuată de Comisia de lichidare a cooperativelor agricole de producție, potrivit dispozițiilor legii fondului funciar, respectiv art.26 și art.28 alin.4 din lege, aspect reținut în mod corect de instanța de fond.
Primii dobânditori ai grajdurilor fostului C.A.P. au fost recurenții. Reclamanții H. D. și H. I. au dobândit abia ulterior dreptul de proprietate asupra unui alt grajd.
La data la care aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției, a avut loc o înțelegere verbală între părți cu privire la exploatarea terenului aferent grajdurilor, materializată prin schița vizată sub nr.8929/1998.
Construcțiile și terenurile aferente cumpărate sunt amplasate pe . 482/17, înscrisă în CF nr.1 Nojorid. În cursul anului 1998, C. L. Nojorid a avizat dezmembrarea acestei parcele potrivit schiței de dezmembrare vizate sub nr.8929/1998, însă dezmembrarea efectuată nu îmbracă forma autentică, așa cum se impune în cazul terenurilor, situație în care recurenții au fost de acord cu admiterea cererii principale formulate de reclamanți cu privire la constatarea nulității dezmembrării.
Prin expertiza topografică efectuată în cauză de domnul expert S. D. s-a stabilit modalitatea de dezmembrare a imobilului în litigiu, însă, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestui capăt de cerere din acțiunea reconvențională, ceea ce face incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, impunându-se casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Aceste critici au fost respinse de instanța de apel, cu motivarea că nu se poate proceda la dezmembrarea imobilelor, întrucât recurenții nu dețin calitatea de proprietari asupra terenurilor.
Recurenții critică hotărârea astfel pronunțată, întrucât imobilul reprezintă un teren cu sau fără construcții, conform prevederilor art.537 din Noul Cod Civil.
În speță, suntem în prezența unei stări de indiviziune, iar nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.
Instanța învestită cu o astfel de cerere este obligată a verifica dacă există sau nu o stare de indiviziune, iar, în caz afirmativ, să procedeze la împărțeală potrivit legii.
Pentru a nu fi lipsiți de o cale de atac, recurenții solicită casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Schimbul de terenuri intervenit între S. R. și H. I., respectiv a terenului cu nr. topo 482/3, în suprafață de 7790 mp, cu terenul cu nr. topo 850/1, în suprafață de 3960 mp și nr. topo 851/2, în suprafață de 4226 mp, este nul, pentru că, pe de o parte, C. L. Nojorid în reprezentarea Statului R., nu a luat nicio hotărâre de consiliu cu privire la schimb, iar, pe de altă parte, pârâtul H. I. nu a fost niciodată proprietar asupra parcelelor cu nr. topo 850/1 și 851/2.
Aceste aspecte rezultă din adresa nr.2678 din data de 20 septembrie 2000, emisă de P. C. Nojorid, și din cuprinsul colii funciare nr.356 Nojorid, unde, sub B7, apare ca proprietar tabular S. L., încă din anul 1932, iar nicidecum pârâtul H. I.. Aceste probe au fost înlăturate de instanța de fond fără nicio motivare.
Potrivit art.51 alin.2 din Legea nr.18/1991, în forma în vigoare în anul 1994, schimbul de terenuri între persoane juridice care au în administrare terenuri asupra cărora statul are majoritatea acțiunilor sau între acestea și persoane fizice se face numai cu avizul Ministerului Agriculturii și Alimentației sau al Ministerului Mediului, după caz.
Puterea decizională nu i-a revenit, prin urmare, ministerului, ci proprietarului sau administratorului bunului, în speță, Consiliului L. al C. Nojorid, entitate care nu și-a exprimat consimțământul cu privire la schimb.
În speță, nu există încheiat niciun contract de schimb, ceea ce este contrar prevederilor art.46 din Legea nr.18/1991, forma în vigoare în anul 1994, potrivit cărora terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate, indiferent de întinderea suprafeței, prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică. În toate cazurile de dobândire, prin acte juridice între vii, proprietatea dobânditorului nu poate depăși 100 ha teren agricol în echivalent arabil, de familie, sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare.
În perioada 1980-1998, odată cu . Legii nr.54/1998 care reglementa circulația juridică a terenurilor, pentru orice fel de înstrăinare era necesară autorizația de înstrăinare, care se elibera în acele vremuri de către comisiile locale, ori de alte foruri superioare, în speță, datorită reglementării speciale, de către ministerul de resort, respectiv de către Ministerul Agriculturii. Această autorizare de vânzare, materializată în speță sub forma unui aviz, nu suplinea consimțământul coschimbașului care doar își exprima punctul de vedere cu privire la schimbul care urma să se materializeze.
Dacă se lecturează cu atenție avizul nr.227/1994, se observă că ministerul, emitentul înscrisului, precizează în mod expres că publicitatea aferentă schimbului – în aceasta incluzându-se și încheierea contractului de schimb – va avea loc numai după primirea titlului de proprietate de către numitul H. I..
În favoarea lui H. I. și I. M. s-a eliberat titlul de proprietate 1265 abia în anul 1996.
După data de 09 mai 1996 – data eliberării titlului de proprietate – nu s-a încheiat niciun contract de schimb și, prin urmare, nu se poate discuta despre împrejurarea că această parte ar deține calitatea de proprietar asupra suprafeței de 7790 mp teren din . 482/3, aspecte care au fost înlăturate de instanța de apel fără nicio motivare.
Din analizarea colii de carte funciară rezultă că reclamantul din cererea principală și-a întabulat dreptul de proprietate în CF nelegal, fără a avea la bază un contract autentic de schimb, ceea ce dă înscrierii efectuate un caracter nelegal.
Având în vedere că așa-zisul schimb a fost înscris în colile de carte funciară 1681 Nojorid și 356 Nojorid (CF nou 1760 Nojorid), raportat la faptul că este nul schimbul de teren, iar actele depuse pentru întabulare nu sunt suficiente pentru a se opera un transfer de proprietate, se impune radierea acestor drepturi, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară.
De asemenea, este lovit de nulitate absolută parțială și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1995 de notariatul de Stat, încheiat între pârâții reconvențional H. I. și H. D., cu privire la înstrăinarea dreptului de proprietate asupra terenului, întrucât vânzătorul nu a deținut în proprietate teren care să poată forma obiect al vânzării.
Urmare a constatării nulității absolute parțiale a contractului mai sus-arătat, se impune radierea dreptului de proprietate înscris în CF 1681 Nojorid sub B5 în favoarea pârâtului H. D. cu privire la teren, cu restabilirea situației anterioare în favoarea Statului R..
Dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente construcțiilor cumpărate la licitație, în raport de prevederile art.26 și art.28 alin.4 din Legea nr.18/1991 a revenit de drept recurenților.
În ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractelor de concesiune, în condițiile în care se va aprecia că terenurile menționate nu formează proprietatea recurenților prin efectul legii, hotărârea pronunțată este nelegală, întrucât nu s-a invocat și nici nu s-a reținut de judecătorul fondului niciun motiv de nulitate ori că acestea ar fi încheiate cu nerespectarea legii.
Soluția dată și păstrată de instanța de apel nu poate rămâne sub această formă, deoarece numitul H. I. a cumpărat dreptul de proprietate de la numitul H. I., în perioada derulării litigiului.
În urma dobândirii acestui drept de proprietate asupra grajdului, numitul H. I. a procedat, fără a deține autorizație de construire și fără consimțământul recurenților, la construirea unei magazii, pe care amplasat-o chiar la . că a blocat accesul la propriile grajduri ale recurenților S. P. și G. P., ceea ce este inacceptabil.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, art.304 pct.1, 5, 6, 8 și 9 Cod procedură civilă.
Intimatul H. D. a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului declarat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, intimatul a arătat că motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.1 și 5 Cod procedură civilă nu este incident în cauză.
Astfel, în urma modificării art.4 din Legea nr.554/2004 prin Legea nr.76/2012, excepția de nelegalitate poate fi invocată oricând în cadrul unui proces, de către părți, procuror sau instanță din oficiu, ceea ce presupune, pe de o parte, că excepția este imprescriptibilă și, pe de altă parte, că poate fi invocată în orice stadiu a litigiului, atât în fond, cât și în căile de atac.
Așadar, instanța competentă să judece excepția de nelegalitate este instanța învestită cu soluționarea litigiului în cadrul căruia aceasta se invocă, indiferent de natura litigiului sau de gradul de jurisdicție.
Prima instanță a respins în mod corect cererea reconvențională, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.29 alin.1, 4 și 7 din Legea nr.18/1991, modificată, construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie mică, mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe, ce au aparținut C.A.P. - urilor desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizării lor normale, plantațiile de vii și pomi și animalele devin proprietatea membrilor asociațiilor de tip privat, cu personalitate juridică, dacă se vor înființa, în caz contrar, ele urmând să se vândă la licitație publică unor persoane fizice sau juridice ; în situația în care bunurile prevăzute la alin. 1 nu se vând în termen de un an de la data desființării CAP, ele trec în proprietatea privată a comunelor, orașelor și municipiilor unde acestea sunt situate, fără nicio despăgubire, și în administrarea primăriilor.
În speță, în conformitate cu prevederile Legii 18 / 1991, având în vederea că fostul C.A.P Nojorid desființat nu s-a transformat într-o asociație de tip privat, în termen de 1 an de la data desființării fostei cooperative agricole de producție, și anume în data de 10.09.1991, reclamanții reconvențional S. P., G. P., D. D. si D. D. s-au prezentat la licitația publică organizată pentru vânzarea bunurilor aparținând fostului C.A.P. Nojorid, ocazie cu care au achiziționat doar construcțiile agrozootehnice - grajduri - aparținând fostului C.A.P. Nojorid, fără teren aferent, care nu a făcut obiectul licitației, după cum rezultă din procesul-verbal de licitație, din răspunsul la întrebarea 1 din interogatoriile luate pârâtului H. I., respectiv pârâtului-reclamant reconvențional S. P..
Proprietatea asupra terenurilor prevăzute de art. 29 alin.1 din Legea 18/1991 putea fi dobândită prin licitație publică doar dacă a făcut obiectul licitației în mod expres, în caz contrar, cumpărătorii construcțiilor agrozootehnice sau al altor mijloace fixe nedobândind în mod implicit și proprietatea asupra terenurilor aferente acestor active.
Așa fiind, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 7 din Legea 18/1991, terenul aferent construcțiilor cumpărate la licitație publică de reclamanții reconvenționali, nefiind vândut și el la licitație în termen de 1 an de la data desființării fostei cooperative agricole Nojorid, a trecut în proprietatea privată a comunei Nojorid, fără nicio despăgubire.
Cu privire la acest teren aferent construcțiilor agrozootehnice cumpărate la licitație, aferent nr. topo 482/17 Nojorid, ce a făcut obiect al Legii 18/1991, reclamanții reconvențional nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate (aspect recunoscut atât de către Comisia locală de aplicare a legii 18/1991 Nojorid, prin adresa nr. 47/23.02.2011 - f 134 dosar fond - cât și de reclamanții reconvențional prin răspunsurile date la interogatoriu), cu toate că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Legea 18/1991, astfel cum a fost ea modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se poate realiza, în condițiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept doar în favoarea persoanelor îndreptățite care au depus cerere.
Un argument în plus în susținerea faptului că terenul aferent construcțiilor cumpărare de reclamanții reconvențional a trecut în proprietatea privată a comunei Nojorid și a făcut obiect al Legii 18/1991, este cel potrivit căruia fratelui intimatului - pârâtul H. I. - care a cumpărat și el în anul 1991 la licitația publică organizată de fostul C.A.P. un grajd pentru animale, o magazie pentru cereale, un pod bascul și un cântar, a obținut dreptul de proprietate asupra terenului aferent acestor mijloace fixe, în urma unui schimb de terenuri cu un teren obținut prin reconstituire, în baza Legii 18/1991.
Faptul că aceste terenuri fac obiectul unor contracte de concesiune nu poate duce decât la concluzia că reclamanții reconvențional nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra acestor terenuri, ei dobândind doar dreptul de a le exploata, potrivit destinației lor și în conformitate cu caietul de sarcini, precum și dreptul de a culege fructele și chiar productele, titularul dreptului de proprietate asupra acestor terenuri fiind .> De asemenea, este important de menționat că, în conformitate cu Legile nr. 50/1991, Legii nr.219/1998 și Legii 18/1991, obiectul concesiunii îl pot constitui doar terenurile din intravilanul sau extravilanul localităților, proprietatea Statului în regim de drept privat - sau al comunelor, orașelor sau municipiilor, rămase după ce, potrivit art. 11 din Legea 50/1991, s-a reglementat situația juridică a terenurilor ce puteau fi revendicate de persoanele fizice îndreptățite.
Pe de altă parte, în mod corect s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 17.791/17.05.1995 de Notariatul de Stat Bihor, având ca obiect terenul nr. topo 482/3 Nojorid, înscris în CF 1681 Nojorid, respectiv a schimbului de terenuri intervenit între P. Nojorid și numitul H. I., de vreme ce toate aceste aspecte au fost tranșate în mod irevocabil într-un alt dosar în care s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă care a intrat în puterea lucrului judecat, respectiv decizia civilă nr. 94/2004 a Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 753 / 2005 a Curții de Apel Oradea.
În conformitate cu dispozițiile art. 51 alin.1 din Legea 18/1991, în vigoare la data perfectării schimbului, era necesară forma autentică a actului de schimb de terenuri doar în cazul persoanelor fizice, alin.2 din același act normativ prevăzând expres că „schimbul de terenuri între persoane juridice, care au în administrare terenuri asupra cărora S. are majoritatea acțiunilor, sau între acestea și persoanele fizice se face cu avizul Ministerului Agriculturii și Alimentației sau al Ministerului Mediului, după caz". Or, în speță, schimbul de terenuri între P. Nojorid - persoană juridică - și numitul H. I. - persoană fizică - s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 51 alin.2 din Legea 18/1991, obținându-se, în acest scop, avizul Ministerului Agriculturii și Alimentației. Abia prin Legea nr. 54/1998, ulterioară perfectării schimbului din litigiu și care nu retroactivează, s-a instituit obligativitatea încheierii în formă autentică a actului de schimb.
De asemenea, așa cum rezultă din adeverința nr. 430/1994, emisă de P. Nojorid, schimbul de terenuri a fost necesar pentru ambele părți, întrucât pe terenul fratelui intimatului (H. I.), cu nr. topo 850 / 1 și 851/2 Nojorid, se afla stația de epurare a apei construită de către P. Nojorid.
De altfel, contrar celor susținute prin motivele de recurs, terenul cu nr. topo 850/1 și 851/2 Nojorid a aparținut antecesorilor familiei H., tatăl intimatului dobândindu-1 cu titlu de moștenire de la antecesorul său ( a se vedea încheierea de CF nr. 5565 din anul 1946) și înscriindu-se cu el în registrul agricol din anii 1959-1963, iar ulterior fiind dobândit de fratele său, H. I., în temeiul Legii 18 / 1991, prin titlul de proprietate nr. 1265/1996.
Deși în timpul procesului pârâtul H. I. a cumpărat de la numitul S. O. D., care la rândul său a cumpărat de la reclamantul reconvențional H. I., dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 parte din grajdul existent pe nr. topo 482/19 Nojorid, împreună cu dreptul de concesiune pe o perioadă de 49 de ani asupra cotei de 1/2 parte din terenul aferent grajdului, grajdul nu împiedică în niciun fel accesul recurenților la grajdurile lor, aspect ce rezultă și din fotografiile depuse în recurs.
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
La termenul de judecată din data de 03 iunie 2013, în fața instanței de apel, recurenții au invocat excepția de nelegalitate a avizului nr.227 din data de 06 iunie 1994, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, a avizului nr.2519/1994, emis de Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentație Bihor, precum și a hotărârii Consiliului L. Nojorid prin care s-a aprobat schimbul de terenuri.
În mod corect a reținut instanța de apel că, potrivit art.4 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr.76/2012, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căruia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză.
Așadar, instanța competentă să judece excepția de nelegalitate este instanța învestită cu soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția, indiferent de gradul de jurisdicție, interpretarea dată de recurenți în sensul că ar fi avută în vedere doar prima instanță fiind contrară textului de lege.
Prin urmare, Curtea apreciază ca nefiind incidente în cauză motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.1 și 5 Cod procedură civilă, instanța fiind alcătuită potrivit dispozițiilor legale, iar prin hotărârea pronunțată nu au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă.
Nefondate sunt și criticile formulate de recurenți conform cărora instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra capătului de cerere din acțiunea reconvențională vizând sistarea stării de indiviziune, acestea neîncadrându-se în motivul de recurs reglementat de art.304 pct.6 Cod procedură civilă, care se referă doar la ipotezele în care instanța a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
În caz de minus petita, săvârșită printr-o hotărâre definitivă, partea are la dispoziție procedura prevăzută de art.2812 Cod procedură civilă, pentru completarea hotărârii, neexistând un drept de opțiune între aceasta și recurs.
Instanțele de fond au soluționat, de altfel, toate cererile cu care au fost învestite, reținând că, față de lipsa calității de proprietari a recurenților asupra terenurilor aferente construcțiilor, între părți nu există o stare de indiviziune care să fie sistată, fiecare fiind proprietar exclusiv asupra construcției proprii.
Nu sunt incidente în cauză nici motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, instanța de apel dând interpretarea juridică corectă actelor deduse judecății și pronunțând hotărârea atacată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile litigiului.
Astfel, instanțele de judecată s-au pronunțat anterior cu privire la valabilitatea contractului de schimb intervenit între S. R. și H. I., având ca obiect terenurile cu nr. topo 482/3 din CF nr.1681 Nojorid, respectiv nr. topo 850/1 și 851/2 din Cf nr.1760 Nojorid, în dosarul nr.1955/2001, înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea.
Prin sentința civilă nr.1676 din data de 06 martie 2003, Judecătoria Oradea a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul C. L. Nojorid, în contradictoriu cu pârâții H. I., H. F. și H. D. și a constatat nulitatea absolută a actului de schimb intervenit între S. R. și H. I. cu privire la terenurile cu nr. topo 482/3 din CF nr.1681 Nojorid și nr. topo 850/1, 851/2 din CF nr.1760 Nojorid, respingând celelalte cereri formulate.
Prin decizia civilă nr.94/A din data de 03 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost admis apelul declarat de apelanții H. I. și H. F. împotriva sentinței civile nr.1676 din 06 martie 2003 a Judecătoriei Oradea, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost respinsă în întregime cererea de chemare în judecată.
Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a schimbului, Tribunalul Bihor a reținut în considerente că acesta s-a concretizat prin avizul nr.227 din 06 iunie 1994 al Ministerului Agriculturii și Alimentației și avizul nr.2519 din 12 aprilie 1994 al Direcției Generale pentru Agricultură și Alimentație, avându-se în vedere împrejurarea că apelantul-pârât H. I. a concesionat o parte din construcțiile de la fostul C.A.P., amplasate pe terenul Statului R., având suprafața de 7790 mp, cu nr. topo 482/3, iar pe terenurile ce i se cuveneau acestuia cu titlu de reconstituire, cu nr. topo 850/1 și 851/2, în suprafață de 8203 mp și care i s-au și reconstituit ulterior prin titlul de proprietate nr.1265/1996 se afla o stație de epurare a apei și un canal. Aceste aspecte au fost confirmate de probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor și raportul de expertiză întocmit de expert B. V., schimbul fiind astfel pe deplin justificat, cu atât mai mult cu cât pârâtului apelant i s-a emis adeverința de punere în posesie și a fost pus în posesie pentru numerele topo pe care le-a transmis în schimbul parcelei cu nr. topo 482/3.
Tribunalul Bihor a reținut, de asemenea, că nu poate fi reținută critica adusă de reclamant, în sensul că pârâtul apelant nu avea calitatea de proprietar la data încheierii convenției de schimb, câtă vreme la acea dată era deja emisă o adeverință de proprietate, aspect cunoscut de coschimbașul S. R., iar dreptul de proprietate al apelantului pârât H. I. a fost confirmat ulterior prin emiterea titlului de proprietate nr.1265/1996. Pe de altă parte, C. L. Nojorid și-a dat acordul la perfectarea schimbului prin demararea procedurilor la organele administrative, prin punerea în posesie, în baza avizului Ministerului Agriculturii și Alimentației, prin neopunerea la întabulare și prin semnarea schiței de dezmembrare întocmită ulterior pentru imobilul cu nr. topo 482/3, vizată de O.C.O.T. sub nr.8929/1998.
Instanța a reținut, de asemenea, în cuprinsul deciziei civile nr.94/A/2004, că nu este incident motivul de nulitate absolută a actului de schimb decurgând din neîntocmirea acestuia în formă autentică, întrucât, potrivit Legii nr.18/1991, nu există această obligație pentru schimbul intervenit între persoane fizice și persoane juridice, fapt ce rezultă din dispozițiile art.51 alin.2 (art.72 alin.2 după republicare) din lege. Abia prin Legea nr.54/1998, ulterioară perfectării schimbului, legiuitorul a prevăzut în mod expres în art.12 alin.2 obligativitatea formei autentice pentru toate schimburile de terenuri, sub sancțiunea nulității absolute. În consecință, constatând că nu există motive de nulitate a actului de schimb, Tribunalul Bihor a admis apelul, a schimbat în parte sentința și a respins în totalitate acțiunea formulată.
Decizia civilă nr.94/A din data de 03 februarie 2004 a Tribunalului Bihor a rămas irevocabilă, prin respingerea recursului declarat de C. L. Nojorid ca nefondat, prin decizia civilă nr.753/2005-R din data de 08 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.4805/2004.
În considerente instanța a reținut că în baza avizului înregistrat sub nr. 2519 din 12 aprilie 1994 emis de Direcția Generală pentru Agricultură și Alimentație Bihor, Oficiul de Cadastru și Organizarea Teritoriului Bihor - Oradea, precum și a avizului nr. 227 din 6 iunie 1994 dat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, s-a autorizat efectuarea unor schimburi de teren, în sensul ca intimatul H. I. să predea recurentului C. L. al C. Nojorid, suprafața de 8203 mp. fâneață, situată în extravilanul localității, cu nr. topo 850/1 și 851/2, în schimbul cărora primea suprafața de 7790 mp. pășune, în .. topo 482/3, extravilan.
Intimatul H. I. a avut evident un interes în efectuarea acestui schimb, deoarece în anul 1992 a cumpărat la licitație construcțiile aflate pe nr. topo 482/3, care în natură reprezentau un grajd pentru animale, o magazie pentru cereale și un cântar de 3,5 tone (fila 88 - expertiza), iar pe terenul primit cu titlu de reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, identificat cu nr. topo 850/1 și 851/2 se află amplasate o stație de epurare și un canal unde se varsă apa din această stație, împrejurări care sunt relevate în raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert inginer B. V..
Este adevărat că titlul de proprietate nr. 1256 a fost eliberat ulterior încheierii actului de schimb, respectiv la data de 9 mai 1996 (fila 34 - dosar fond), însă, din actele depuse la dosar, rezultă că parcelele în litigiu au figurat în registrul agricol din anii 1958 - 1962 la poziția nr. 115, a defunctului H. D., antecesorul intimaților, teren pe care aceștia au fost puși în posesie la data efectuării schimbului.
Aceeași împrejurare reiese și din completarea la raportul de expertiză, efectuată de același expert (fila 104), potrivit căreia terenul din litigiu, care a făcut obiectul schimbului, se regăsește în titlul de proprietate nr. 1265/9.05.1996, în ., în suprafață de 8600/_ mp., suprafață care corespunde cu nr. topo 850/1 și 851/2.
Prin includerea acestor parcele în titlul de proprietate emis pe numele intimatului, a fost confirmată calitatea acestuia de proprietar și eventualul viciu al actului de schimb a fost acoperit prin dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul schimbului.
Instanța a reținut, de asemenea, că nu sunt fondate nici criticile referitoare la necesitatea formei autentice a actului de schimb, deoarece art. 51 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, în vigoare la data efectuării schimbului, prevedea forma autentică doar în cazul schimbului de terenuri intervenit între persoane fizice, la alineatul 2 din text prevăzându-se următoarele: „schimbul de terenuri între persoane juridice care au în administrare terenuri asupra cărora S. are majoritatea acțiunilor sau între acestea și persoanele fizice se face numai cu avizul Ministerului Agriculturii și Alimentației sau al Ministerului Mediului, după caz”.
Textul de lege mai sus citat era în vigoare la data efectuării schimbului, respectiv în anul 1994, iar avizul Ministerului Agriculturii și Alimentației a fost obținut, așa cum s-a arătat deja.
Abia prin Legea nr. 54/1998 - privind circulația juridică a terenurilor - la art. 12 alin. 2, s-a prevăzut ca în toate cazurile de schimb de terenuri, actul de schimb să îmbrace forma autentică, act normativ care este însă ulterior actului de schimb.
Pe de altă parte, din cuprinsul avizului nr. 227/6 iunie 1994 dat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, reiese că acesta a fost emis în baza documentației prezentate și a acordului intervenit între părțile interesate, astfel încât nu se poate susține că la data intervenirii schimbului de terenuri ar fi lipsit consimțământul reclamantului recurent.
Prin urmare, aspectele cu privire la valabilitatea schimbului, reiterate de recurenți prin prezentul recurs, au fost soluționate de instanțe în mod irevocabil, cele statuate anterior impunându-se cu putere de lucru judecat, chiar dacă nu este întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză pentru a exista autoritate de lucru judecat. Astfel, se dă eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca cele statuate de o instanță să nu poată fi contrazise de o instanță ulterioară, presupunându-se, așadar, că ceea ce s-a stabilit irevocabil în raporturile juridice dintre părți corespunde realității, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
În mod corect instanța de apel a arătat că nu poate fi reținută dobândirea ope legis a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor fostelor cooperative agricole de producție, în condițiile în care, potrivit procesului verbal de licitație, obiectul vânzării l-au constituit doar construcțiile.
Nulitatea contractelor de concesiune a fost în mod corect constatată, acestea fiind acte subsecvente dezmembrării, conform principiului „resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis”, care presupune că anularea actului inițial, primar, atrage anularea și a actului subsecvent, ca urmare a legăturii sale cu primul.
Aspectele invocate de recurenți în cuprinsul motivelor de recurs privind construirea de către numitul H. I. a unei magazii, pe care ar fi amplasat-o chiar la . încât ar fi blocat accesul recurenților S. P. și G. P. la propriile grajduri, nu pot fi analizate în prezentul recurs, întrucât nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate expres reglementate de art.304 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest sens probele administrate, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.
Criticile vizând modul în care instanțele de fond au stabilit situația de fapt și au apreciat probele administrate presupun un control de netemeinicie, care excede cadrului procesual al recursului, în condițiile în care motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.11 Cod procedură civilă era abrogat la momentul pronunțării deciziei atacate.
Raportat la considerentele mai sus – expuse, reținând că instanța de apel a aplicat în mod corect dispozițiile legale și că nu este incident în cauză niciunul dintre motivele de nelegalitate strict și expres reglementate de art. 304 Cod procedură civilă, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții S. P., G. P., D. D., D. D. împotriva deciziei civile nr. 122/A din data de 14 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în întregime.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a recurenților S. P., G. P., D. D., D. D., față de soluția de respingere a căii de atac, instanța va dispune obligarea acestora la plata către intimatul H. D. a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, achitat potrivit chitanței nr._ din data de 18 septembrie 2014, depusă la fila 26 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenții S. P., cu domiciliul în ., județul Bihor, G. P., cu domiciliul în ., județul Bihor, D. D., cu domiciliul în ., județul Bihor, D. D., cu domiciliul în ./B, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații H. D., cu domiciliul în ., județul Bihor, S. R. prin C. L. NOJORID, cu sediul în ., H. I., cu domiciliul în ., județul Bihor, H. I., cu domiciliul în ., județul Bihor, P. C. NOJORID, cu sediul în ., împotriva deciziei civile nr.122/A din data de 14 aprilie 2014, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurenții S. P., G. P., D. D. și D. D. să plătească intimatului H. D. suma de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 06 octombrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
B. D. M. V. I. S. S. A. L. G. M.
Red.dec.jud.B. D.M./în concept 12.11.2014
Jud. apel C. I.F.-S. C.T.
Jud. fond P. F.
Tehnored.GM/2 ex./12.11.2014
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 253/2014. Curtea de Apel ORADEA | Legea 10/2001. Decizia nr. 591/2014. Curtea de Apel ORADEA → |
|---|
