Legea 10/2001. Decizia nr. 591/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 591/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 8304/271/2009
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția I civilă – - Nr.operator de date cu caracter personal - 3159- |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR.591/2014-R
Ședința publică din 10 aprilie 2014
Președinte – S. A. L. – judecător
- T. D. - judecător
- M. E. - judecător
- C. G. – grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamantul C. M. –cu domiciliul în Oșorhei, nr.749, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 5, ., A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr.202, și C. NAȚIONALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr.202, împotriva deciziei civile nr.10/A din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care a fost păstrată în totalitate, sentința civilă nr._ din 27 septembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr._, având ca obiect: Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile, fiind lăsată cauza la a-II-a strigare.
La a-II-a strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursul este scutit de taxa de timbru, constatându-se că prin serviciul registratură, în data de 11.03.2014, intimata pârâtă C. Națională Pentru Compensarea Imobilelor, a depus la dosar note de ședință, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă, neexistând depusă la dosar împuternicire avocațială din partea Cabinetului Avocațial G.&D.,în reprezentarea recurentului reclamant, după care:
Instanța, rămâne în pronunțare asupra recursului.
Se constată că după luarea cauzei, însă înainte de închiderea dezbaterilor, se prezintă recurentul reclamant Ceușiu M.-personal, motiv pentru care se reia cauza.
Recurentul reclamant C. M.-personal, învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul reclamant C. M.-personal, susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, desființarea sentinței și obligarea pârâților la plata în solidar a despăgubirilor pentru imobilul înscris în CF nr._ Oradea, nr.top. 277/2/a și 3772, cu cheltuieli de judecată, reprezentând expertiza plus onorariu avocațial.
Instanța, rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA DE A P E L
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța de recurs, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Oradea, invocată de pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul C. M. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
A fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în contradictoriu cu chemata în garanție C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Fără cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin Dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. 3786/16.10.2006 s-a propus acordarea de despăgubiri s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și a numiților Vasadi A., Grim Gh. Ș. și C. C. și imposibilitatea restituirii în natură a a partamentului nr. 1 cu terenul aferent din Oradea, . și s-a propus acordarea de despăgubiri, dosarul fiind înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Obiectul prezentului dosar îl constituie obligarea Statului R. la plata despăgubirilor pentru imobile naționalizate, în condițiile stabilirii dreptului la despăgubirii în procedura Legii nr. 10/2001, fără însă ca până în prezent reclamantul să fi intrat în posesia despăgubirii stabilite.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 480 Cod civil, valoarea estimată a imobilului este de 267.000 lei, astfel că Judecătoria Oradea este competentă material în temeiul art. 1 pct.1 Cod proc. civ. Pentru aceste considerente excepția necompetenței materiale invocată de pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a fost respinsă.
Cu referire la excepția de inadmisibilitate a acțiunii instanța de fond a reținut următoarele:
Întrucât situația reclamantului este una generalizată, cu referire la persoanele în favoarea cărora s-au stabilit în baza Legii nr. 10/2001 măsuri compensatorii, la nivelul instanțelor din țară s-a creat o practică pentru obligarea Statului R. la plata despăgubirii la valoarea de circulație a imobilului/imobilelor expropriate în temeiul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție și art. 480- 481 din vechiul cod civil.
Însă, prin Decizia nr. 27 pronunțată în dos. nr. 28/2011 al ICCJ au fost admise recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curți de Casație și Justiție și s-a decis că „acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobile preluate abuziv imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și ale art. 13 din această Convenție sunt inadmisibile”.
Conform disp. art. 330 ind. 7 al. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea recursului în interesul legii este obligatorie .
Din considerentele Deciziei nr. 27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se desprinde concluzia că acțiunile pentru plata despăgubirilor pentru imobilele naționalizate și care nu pot fi restituite în natură, pot fi judecate numai în condițiile prevăzute de legea specială, nefiind admisibile acțiunile întemeiate pe dreptul comun sau CEDO. Susținerile reclamantului că există o neconcordanță între legea specială și Convenția europeană, fiind încălcate prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional nu pot constitui motiv de admisibilitate.
Inadmisibilitatea acțiunii se referă la toate acțiunile îndreptate împotriva Statului R., având ca obiect acordarea de despăgubiri bănești pentru imobile preluate abuziv imposibil de restituit în natură în temeiul dreptului comun și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Prin urmare, persoanele care au stabilit un drept de despăgubire și încă nu au obținut un titlul de despăgubire și/sau plată nu mai pot acționa pe calea dreptului comun pentru a intra în posesia despăgubirii cuvenite, având la dispoziție doar acțiunea în contencios administrativ, în temeiul prevederilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
În consecință instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea având ca obiect obținerea de despăgubiri în temeiul dreptului comun și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, iar cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul C. M. solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv în sensul obligării pârâților la plata în solidar a despăgubirilor pentru imobilul în litigiu/apartamentul 1 din casa colectivă situată în Oradea, . și terenul aferent, înscris în CF_ Oradea, nr. top 277/2/a și 3772.
Prin decizia civilă nr.10/A din 22 ianuarie 2013, Tribunalul Bihor a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelantul C. M., în contradictoriu cu intimații S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, împotriva sentinței civile nr._ din 27.09.2012 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a păstrat-o în totalitate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prin Dispoziția 3786/16.10.2006 emisă de Primarul Municipiului Oradea s-a constatat calitatea de persoane îndreptățite și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale petenților Vasadi A., Grim G. Ș. și C. C. pentru imobilul situat în Oradea, . – înscris în CF 3246 Oradea, nr. top 277/2/a.
S-a mai opinat de instanța de apel că, prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de C. C. de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de C. C. de Stabilire a Despăgubirilor. Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115). Prin urmare, s-a apreciat că exigențele coerenței și certitudinii statuate de C.E.D.O. în jurisprudența sa în ceea ce privește adoptarea măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate în mod abuziv impun autorităților statale, inclusiv celor judiciare, să respecte regulile adoptate prin legi speciale pentru restituirea în natură sau aplicarea de măsuri reparatorii. De fapt, cauza care a antrenat constatarea numeroaselor violări ale dreptului garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, anterior hotărârii-pilot pronunțate în Cauza M. A. și alții împotriva României, rezidă din faptul că statul român nu a pus la punct un mecanism apt să asigure despăgubirea persoanelor îndreptățite într-un termen rezonabil, deoarece C.E.D.O. nu a constatat că soluțiile legislative adoptate sunt inadecvate, ci doar faptul că Fondul "Proprietatea", instituit prin Legea nr. 247/2005, nu este funcțional. Cu atât mai mult nu se poate vorbi de o încălcare a jurisprudenței C.E.D.O. după pronunțarea hotărârii-pilot în Cauza M. A. și alții împotriva României, din moment ce statul român a fost obligat, ca în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanței europene, să ia măsurile care să garanteze protecția efectivă a drepturilor enunțate de art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în contextul tuturor cauzelor similare cu cauza de față, conform principiilor consacrate de Convenție. Este important de subliniat că și în hotărârea-pilot C.E.D.O. a reamintit că "statului pârât trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din țară și pentru punerea lor în aplicare" și că "punerea în balanță a drepturilor în cauză și a câștigurilor și pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei și a sistemului juridic al statului constituie un exercițiu de o dificultate deosebită, presupunând intervenția diverselor autorități interne" (paragraful 233). De altfel, a reținut instanța de apel, chiar dacă, în situația în care există o decizie sau dispoziție administrativă ori o hotărâre judecătorească definitivă, devenită irevocabilă, prin care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, părțile se pot prevala de existența unui "bun", în sensul Convenției, garanțiile oferite de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție trebuie să fie funcționale în cadrul procedurii de executare a "valorii patrimoniale" astfel stabilite. Or, mecanismul eficient de protecție a drepturilor garantate de art. 6 din Convenție și de art. 1 din Primul Protocol adițional, la care se referă C.E.D.O. în hotărârea-pilot pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, presupune tocmai stabilirea unui sistem eficient și previzibil de executare într-un timp rezonabil a deciziilor și dispozițiilor administrative sau a hotărârilor judecătorești irevocabile.
Conform dispozițiilor art. 330 ind. 7 al. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea recursului în interesul legii este obligatorie.
Prin urmare, raportat la Decizia nr. 27 pronunțată în dosarul nr. 28/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut de instanța de apel că persoanele în favoarea cărora s-a stabilit un drept de despăgubire și încă nu au obținut contravaloarea acestei despăgubiri, nu mai pot acționa pe calea dreptului comun pentru a intra în posesia despăgubirii cuvenite, având la dispoziție doar acțiunea în contencios administrativ, în temeiul prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Așadar, față de cele de mai sus, Tribunalul a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, că motivele de apel invocate nu sunt de natură să ducă la admiterea apelului, în baza art. 296 Cod procedură civilă acesta a fost respins ca neîntemeiat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutit de taxa de timbru, a declarat recurs apelantul C. M., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, desființarea sentinței și obligarea pârâților la plata în solidar a despăgubirilor pentru imobilul în litigiu, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs, s-a invocat că a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, prin care a solicitat despăgubiri pentru imobilul în litigiu, după ani de tergiversări, dosarul s-a trimis Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților din cadrul Fondului Proprietatea, ce nu funcționează, manieră susceptibilă a conduce la acordarea efectivă a unei despăgubiri, demersurile sale rămânând fără finalitate.
S-a dat de instanța de apel o valoare absolută supremației legii speciale în raport cu legea generală, omițând că preemțiunea dreptului presupune ca o lege adoptată să fie respectată, aplicată . În aplicarea jurisprudenței CEDO s-a statuat competența judecătorului național prin faptul că el asigură aplicarea Convenției față de orice procedură contrară din legislația națională: – Cauza D. P. c/a României, Cauza Vermeire c/a Belgiei.
Prevederile CEDO permit instanțelor naționale să înlăture din oficiu sau la cererea părților prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu cele ale Convenției, a protocoalelor adiționale, principiu consacrat și în decizia nr.33/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ce contravine deciziei nr.27/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totuși, instanța de apel a reținut incapacitatea Statului R. de-a pune ordine în sistemul său legislativ, factor agravant în ceea ce privește responsabilitatea Statului în fața sistemului pe care l-a creat, iar instanțele, forțate de CSM de-a se supune unei hotărâri în interesul legii, își suprimă puterea conferită de lege.
Despăgubirile solicitate au un substrat bine definit, generate de încălcarea dreptului de proprietate ca urmare a incompetenței Statului R. de-a avea instituții funcționale prin care drepturile recunoscute în baza Legii nr.10/2001, să fie valorificate, aspect considerat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca incompatibil cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției –Cauza Faimblat c/a României, Cauza Katz c/a României, Cauza T. c/a României.
S-a invocat în drept art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă.
Intimata C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat, raportat la Legea nr.165/2013, introducerea în cauză a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor ce are competența de-a valida, invalida deciziile emise de entitățile investite de lege, ce conțin propuneri de acordare măsuri reparatorii în termen de 60 de luni de la . legii.
Urmare a analizării dosarului conținând dispoziția nr.3786/16.10.2006, referitor la imobilul în litigiu, s-a trimis adresa nr._/28.08.2013 către Primăria Municipiului Oradea, pentru completare cu identificare imobil, copie tradusă CF nr.3246, contractul de vânzare-cumpărare din 24.01.1947, extras de pe actul de căsătorie, certificat de moștenitor, copie de pe certificatul de deces, încheierea pronunțată de Tribunalul Bihor, un istoric de număr poștal, contractul de vânzare-cumpărare, copie de pe CF individual, copie de pe întreaga documentație întocmită la dezmembrarea imobilului, verificarea dacă imobilul este același cu cel pentru care se acordă beneficiul Legii nr.10/2001, în lipsa acestor acte, pretențiile nu au justificare.
Solicitarea de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, aceasta nu își mai găsește rațiunea raportat la art.34 alin.1 din Legea nr.165/2013.
Prin întâmpinarea, depusă la dosar, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat respingerea recursului ca neântemeiat, nefiind parcursă procedura legală instituită urmare a aplicării Legii nr.165/2013, ce a abrogat Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Intimata, C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin notele de ședință depuse la dosar, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs, constată următoarele:
Până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr.27/2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, Curtea de Apel Oradea a admis acțiuni de genul celei de față, obligând Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor bănești pentru imobilele preluate abuziv prin raportare la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, la art.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, câtă vreme aceasta a constatat că Fondul Proprietatea nu funcționează de maniera în care să asigure o reperare echitabilă.
Deoarece la nivel național practica judiciară în materie a fost neunitară, înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit competențelor conferite de art.329 Cod procedură civilă a procedat la unificarea acesteia, iar prin decizia nr.27/14.11.2011 a concluzionat că acțiunile în acordarea de drepturi bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin Titlul VII al Legii nr.247/2005 îndreptate direct împotriva Statului R., întemeiate pe dispozițiile de drept comun, ale art.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ale art.14 a acestei convenții, sunt inadmisibile, iar S. R. nu are calitate procesuală în astfel de litigii, întemeiate pe dispozițiile art.26 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Ca urmare, întrucât conform art.330/7 alin.4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial, deși convingerea Curții a rămas aceiași exprimată mai sus, în mod corect a fost avută în vedere .dispozițiile menționate având caracter obligatoriu se impuneau a fi aplicate, criticile nefiind fondate.
D. în măsura în care recurentul reclamant ar dispune de o hotărâre irevocabilă potrivit căreia să fi fost admise pretențiile sale, iar ulterior aceasta ar fi fost desființată, s-ar fi putut pune o problemă a analizei unei încălcări a art.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ori, în speță, recurentul alături de ceilalți moștenitori ai foștilor proprietari tabulari a imobilului preluat de S. R. au formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001 soluționată prin dispoziția nr. 3786/16. 10. 2006 emisă de Primarul Municipiului Oradea conform căreia s-a stabilit calitatea acestora de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii .dosarul fiind înaintat Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor ce nu a fost soluționat în sensul acordării acestora până în prezent, nefiind deci beneficiarul unui bun sau al unei creanțe, aspect corect reținut de instanța de fond, raportat la cauza Caracas/României, hotărârea pilot A./României.
Câtă vreme, competența de stabilire a despăgubirilor revenea la data soluționării apelului,doar Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, raportat și la considerentele de mai sus, instanța nu avea posibilitatea de-a ignora prevederile speciale instituite prin art.16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr.247/2005 de modificare și completare a Legii nr.10/2001 și care conform hotărârii pilot M. A./României, arătată mai sus, este compatibilă cu limitările acceptate ale dreptului de acces la o instanță, nefiind vorba astfel de o încălcare a art.6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. De altfel, după pronunțarea deciziei recurate, s-a adoptat Legea nr. 165/16.05. 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv în timpul regimului comunist în România, care prevede procedurile speciale instituite și implicit competența instituțiilor abilitate a acorda măsurile ce se impun și care exclud procedura utilizată de recurent, lege adoptată după consultarea Curții Europene Drepturilor Omului care acordase un termen în acest Statului R. pentru modificarea legislației în materie, prin Hotărârea Pilot M. A. și alții/României.
Nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs, pentru motivele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând în întregime decizia recurată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul C. M. –cu domiciliul în Oșorhei, nr.749, județul Bihor, în contradictoriu cu intimații pârâți S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 5, ., A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr.202, și C. NAȚIONALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr.202, împotriva deciziei civile nr.10/A din 22 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
I R E V O C A B I L Ă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
S. A. L. T. D. M. E. C. G.
Red.concept decizie:S. A.L.
Data:14.04.2014
Jud.fond:U. L.
Jud.apel:M. Fl./C. A.
Dact.C.G.
Data:15.04.2014
2 ex.
| ← Anulare act. Decizia nr. 901/2014. Curtea de Apel ORADEA | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 767/2014. Curtea de... → |
|---|
