Obligaţie de a face. Decizia nr. 888/2014. Curtea de Apel ORADEA

Curtea de Apel ORADEA - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 888/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 18329/271/2009*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA I CIVILĂ

Număr operator de date cu caracter personal 3159

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 888/2014-R

Ședința publică din 30 septembrie 2014

PREȘEDINTE: P. A. - judecător

JUDECĂTOR: P. C.

JUDECĂTOR: G. M.

GREFIER: P. L.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de recurentul pârât P. A. L. din sector 1, București, .. 14, ., . pârâți N. F. și N. V. ambii din Oradea, Gen. D. P., nr. 12, ., de recurenta pârâtă S.C. V. R. S.A. BUCUREȘTI cu sediul în sector 2, București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, S.C. V. R. S.A. prin V. ORADEA cu sediul în Oradea, Independenței, nr. 33, județul Bihor și de recurentul pârât P. M. I. din București, Calea Griviței, nr. 139, . cu intimații reclamanți B. M. și B. I. G. ambii din Oradea, ., nr. 12, ., cu intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în sector 5, București, ., C. L. - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța. Unirii, nr. 1, județul Bihor, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR CLUJ N.- ADMNISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR-ORADEA cu sediul în Oradea, .. 2/B, județul Bihor și S. R. prin C. L. ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța. Unirii, nr. 1, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 417/A din 19.12.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, prin care au fost păstrate în totalitate sentința civilă nr._ din 14 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr._, sentința civilă din 25 aprilie 2012 și încheierile civile din 21 iunie 2012 și 2.11.2011 pronunțate de Judecătoria Oradea, în dosar nr. în dosar nr._, având ca obiect: obligație de a face.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 09 septembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când, în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru 16 septembrie 2014, apoi pentru 23 septembrie 2013 și 30 septembrie 2014,când:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._ din 14.12.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B. I. G. și B. M. în contradictoriu cu pârâții N. F., N. V., ., . – Sucursala Oradea, S. R. – prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția G. a Finanțelor Publice Bihor, S. R. – prin C. L. Oradea, prin Administrația Imobiliară Oradea, s-a dispus instituirea dreptului de servitute de trecere în favoarea fondului dominant identificat cu nr. top. 958/1, proprietatea reclamanților asupra fondului aservit identificat cu nr. top. 960/4 și 960/5, proprietatea pârâților N. F. și N. V., cu piciorul pe toată suprafața identificată în raportul de expertiză topografică prin hașurare cu culoarea roșie între punctele A și C, și notată cu S1 și S2 și instituirea servituții de trecere cu mașina pe suprafața hașurată cu culoarea roșie între punctele A și B și notată cu S1 pe raportul de expertiză care face parte integrantă hotărâre, s-a dispus înscrierea în CF_ Oradea și în CF_-C1-U1 Oradea a dreptului de servitute astfel instituit, s-a dispus rectificarea colii CF_ Oradea, în care va fi înscris nr. top. 958/1/1 format din apartamentul nr. 3 și teren aferent în suprafață totală de 166,72 mp, conform completării raportului de expertiză, s-au respins celelalte cereri.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții sunt proprietarii apartamentului nr. 2 din casă comună situată în ., nr. 12, Oradea, imobil care mai are apt. nr. 1 ocupat de pârâții N. F. și N. V. și apartam. nr. 3 proprietatea Statului R..

Imobilul are o curte comună dezmembrată scriptic, dar faptic folosită de toți proprietarii apartamentelor.

Inițial imobilul în litigiu casă comună cu curte a fost înscris în CF_ Oradea și a fost proprietatea Statului R.. Prin schița de defalcare pe apartamente imobilul în natură casă s-a defalcat pe 2 apartamente astfel: apt. nr. 1 cu suprafață de 226 mp și apt. nr. 3 cu suprafață de 166,72 mp (conform înscrierii de sub B3), apoi apt. nr. 2 s-a transcris în CF_ în favoarea lui B. I. și M.. Conform CF_ Oradea, apt. nr. 2 a fost înscris sub nr. top. 958/II cu suprafață construită de 82 de mp și suprafață teren de 226 mp în favoarea proprietarilor de sub B 1 – 2 B. I. G. și B. M.. Prin reconversia colii CF apt. nr. 2 este înscris în CF nr._ – C1-U1 Oradea sub nr. top. 958 /1/2 cu suprafață construită de 109 mp și cotă teren de 226 mp în favoarea acelorași proprietari, reclamanții. Prin reconversia cărții CF_ Oradea s-a format CF nou cu nr._ Oradea nr. top. 958/1 în suprafață de 393 mp construcții C1 și teren intravilan proprietatea Statului R..

Pârâții N. dețin în proprietate terenul cu nr. top. 960/4 și 960/5 înscris în CF_ Oradea în suprafață totală de 601,68 mp, pe care este notată casa.

Din procesele verbale de cercetare la fața locului din data de 1.10.2010 precum și cel din data de 4.11.2011, instanța a reținut că imobilele în litigiu reprezintă o curte comună de pe ., nr. 12 din Oradea, casa fiind situată la distanță de poarta de intrare. Suprafața de teren situată între poarta de intrare din stradă și casă este proprietatea pârâților N.. Pentru a ajunge la apt. nr. 2 și 3 trebuie traversată suprafața de teren proprietatea pârâților N.. Apt. nr. 1 și 2 sunt situate în partea din față a casei comune și au alei, trotuare de acces la apartamente separate. Apt. nr. 3 este situat în spatele casei, iar pentru a ajunge la acesta trebuie traversată terasa apt. nr. 2. La limita colțului apt. nr. 1 (la terminarea terasei acestui apt.) există un culoar de trecere spre . și apt. nr. 3 de aproximativ 1,5 m lățime. Și acest culoar de trecere este situat tot pe nr. top. 960/4 Oradea și este evidențiat pe schița de la fila 117 prin hașurare cu culoarea roșie și face parte din suprafața notată cu S 2 pe această schiță. Pe terenul cu nr. top. 960/5 și 960/4 pe care este amplasată aproape toată curtea imobilului în fapt, toate părțile în litigiu traversează pentru a ajunge la apartamentele proprietatea lor și tot aici își parchează autoturismele și pârâții N. și reclamanții B.. Reclamanții B. își parchează mașina pe culoarul de trecere de la poartă spre apt. nr. 2 identificat pe schița prin hașurare cu culoare roșie și notat cu S1. Atât reclamanții B., cât și pârâții N. confirmă această constatare a instanței la fața locului arătând că această situație există de când s-au cumpărat apartamentele de către părți pe baza unei înțelegeri verbale între ei.

Față de actele și probele de la dosar, instanța a constatat că reclamanții nu au acces la calea publică și a dispus instituirea dreptului de servitute de trecere cu piciorul pe toată suprafața identificată în raportul de expertiză topografică prin hașurare cu culoarea roșie între punctele A și C, și notată cu S1 și S2 și instituirea servituții de trecere cu mașina pe suprafața hașurată cu culoarea roșie între punctele A și B și notată cu S1, așa cum este identificată calea cea mai scurtă în raportul de expertiză.

Instanța a apreciat că se impune acordarea dreptului de servitute trecere autoturismul numai în parte pe porțiunea arătată, având în vedere că nu poate ajunge cu mașina din cauza construcțiilor până la imobilul proprietatea lor și pentru a nu stânjeni pârâții în exercitarea atributelor proprietății lor.

În ceea ce privește cererea de constatare a sistării indiviziune între apartamentele doi și trei, de sub B 3 din CF_ Oradea, instanța a respins-o ca lipsită de obiect, constatând că sistarea stării de indiviziune în mod legal a fost înscrisă ca o sistare pe apartamente, cu suprafețele totale de teren aferent.

În ceea ce privește cerere de înscrierea nr. top. 958/1/1 cum este identificat în completarea raportului de expertiză în CF_ Oradea, acesta este în realitate o rectificare de CF. Astfel că, instanța recalificând cererea reclamanților, a dispus rectificarea colii CF_ Oradea, în care va fi înscris nr. top. 958/1/1 format din apartamentul nr. 3 și teren aferent în suprafață totală de 166,72 mp, conform completării raportului de expertiză de la dosar.

Prin Încheierea din 2.11.2011, în temeiul art. 246 alin. 1 Cod procedură civilă instanța a luat act de renunțarea la judecată a reclamanților față de pârâții P. A. L. si Porteanu M. I., iar în temeiul art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă a fost admisă în parte cererea pârâtului de acordare a cheltuielilor de judecată și au fost obligați reclamanții B. M. și B. G. la plata către pârâtul P. M. I. a sumei de 1207,57 lei, contravaloarea biletelor de tren pentru termenele de judecată acordate în cauză.

Având în vedere renunțarea la judecată fată de pârâții Porteanu și situația de CF in ceea ce privește apartamentul 3 care este proprietatea Statului R. a fost admisa si excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților P. A. L. si Porteanu M. I., aceștia fiind scoși din cauză.

Prin sentința civila din data de 25 aprilie 2012 s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr._/14.12.2011 formulată de petentul P. M. I.. S-a reținut că instanța s-a pronunțat asupra celor invocate de petent prin încheiere separată împotriva căreia putea exercita calea recursului sau se putea face completare de dispozitiv.

Prin Încheierea dată în Camera de Consiliu din 21.06.2012 s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul P. A. L., iar în temeiul art. 108 pct. 1, lit. a Cod procedură civilă, i s-a aplicat acestuia o amendă de suma de 500 lei.

S-a reținut că instanța s-a pronunțat asupra cererii de completare dispozitiv formulată de petentul P. M. I. aflată la fila 301 din dosar. Pentru a soluționa această cerere, instanța a stabilit termen la data de 25.04.2012 în ședință publică. La această dată petentul P. A. L. a formulat note de ședință prin care a reiterat cererea fratelui său. În consecință s-a constat că, în mod corect instanța a soluționat cererea de completare dispozitiv formulată de P. M. I., astfel că s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale.

Cererea de reexaminare a amenzii judiciare a fost respinsa prin Încheierea dată în Camera de Consiliu din 3.07.2012.

Împotriva sentinței civile nr._/14.12.2011 au formulat apel pârâții N. F. și N. V., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în ceea ce privește instituirea dreptului de servitute de trecere cu mașina pe proprietatea lor.

În motivarea apelului, pârâții apelanți au arătat că sentința primei instanțe este criticabilă sub mai multe aspecte.

Astfel au învederat apelanții că au fost de acord cu instituirea unui drept de servitute de trecere cu piciorul, însa s-au opus la instituirea unui drept de servitute cu autoturismul, dispozițiile legale fiind suficient de clare în privința modului în care se poate institui dreptul de servitute de trecere cu piciorul și auto. Dacă în ceea ce privește dreptul de trecere cu piciorul pe fondul lor de către reclamanții B. nu există discuții, în ceea ce privește instituirea unui drept de servitute de trecere cu autoturismul, apelanții au arătat că nu o pot accepta pentru singurul motiv că reclamanții B. nu au unde să treacă, fiindcă nu există un asemenea spațiu ca să treacă (să ajungă) cu autoturismul pe terenul acestora, motiv pentru care aceasta așa-zisă servitute s-ar transforma într-o parcare –garaj situată pe terenul lor.

Potrivit apelanților, deși prima instanța a reținut că spațiul existent dintre casa lor și gardul vecinilor este doar de 1,5 m. distantă insuficientă pentru a permite trecerea unui autoturism, totuși a admis în întregime cererea reclamanților și a stabilit un drept de servitute de trecere pe spațiul lor și notat cu S1 pe schiță. Instanța nu a avut în vedere "o trecere la proprietatea reclamanților intimați", ci reclamanților li se stabilește un garaj, adăpost etc. pentru autoturismul acestora pe terenul apelanților.

De asemenea s-a formulat apel împotriva sentinței civile nr._/14.12.2011, de către pârâtul P. A. L..

In motivarea apelului s-a arătat că sentința apelată a repetat în ceea ce îl privește, hotărârea scoaterii sale din cauză dispusă prin încheierea din 2.11.2011.

Apelantul a solicitat respingerea excepției lipsei calității sale procesual pasive, întrucât are calitatea de proprietar, în baza Legii nr. 10/2001, precum și prin decizia nr. 8025/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Un al treilea apel s-a formulat împotriva sentinței civile nr._/14.12.2011 de către pârâtul P. M. I., acesta solicitând admiterea apelului și acordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată în sumă de 3577,32 lei și obligarea reclamanților la plata acestei sume.

În motivarea apelului pârâtul a arătat ca la data de 2.11.2011 a depus o cerere prin care a solicitat cheltuieli de judecată, însoțită de acte justificative, iar prin Încheierea din 2.11.2011, au fost obligați reclamanții B. M. și B. G. să-i plătească suma de 1207,57 lei. La data de 30.11.2011 a depus o cerere pentru termenul din 7.12.2011, prin care a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în sumă de 3577,32 lei, însă instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, iar pentru termenul din data de 7.12.2011 judecata s-a făcut în lipsa sa, nefiind citat.

Împotriva sentinței civile dată de Judecătoria Oradea la data de 25 aprilie 2012 a formulat recurs pârâtul P. A. L., solicitând modificarea acesteia.

A arătat pârâtul că principalul motiv al recursului este faptul că pe parcursul procesului nu este admis dreptul său incontestabil de proprietar, stabilit prin disp. art. 25 alin. 4 al Legii nr. 10/2001, precum și prin decizia civila nr. 88/2008 - A a Curții de Apel Oradea, decizia nr. 8025/2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pusă în executare prin Dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. 6754/2009.

S-a mai arătat că nu s-au aplicat disp. art. 246 alin. 4 Cod procedură civilă privind condiția renunțării la judecată numai cu învoirea celeilalte părți.

Împotriva aceleași sentințe a formulat recurs si pârâtul P. M. I., solicitând casarea acesteia și rejudecând cererea, să se admită cererea de completare dispozitiv.

În motivare pârâtul a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii înregistrate la data de 30.11.2011 prin care a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată în sumă de 3577,32 lei.

Împotriva Încheierii dată în Camera de Consiliu din 21.06.2012 a declarat apel pârâtul P. A. L., solicitând anularea încheierii atacate și soluționarea cererii de îndreptare a erorii materiale, precum și anularea amenzii judiciare aplicate.

În motivare s-a arătat ca instanța de fond a făcut o regretabilă confuzie între cele doua persoane și între cele doua cereri precizate. Astfel la termenul din 25.04.2012 au fost formulate trei cereri diferite: P. M. I. a solicitat îndreptarea erorii materiale din sentința civilă nr. 1434/2011, precum si completarea hotărârii, iar P. A. L. a solicitat completarea hotărârii pentru alte motive.

S-a susținut că prin sentința din 25 aprilie 2012 instanța a atribuit eronat lui P. M. I. enunțul cererii de completare dispozitiv formulată de Porteanu A. L. și în aceste condiții a formulat cerere de îndreptare eroare materială ce a fost respinsă și a fost sancționat, iar cererea de reexaminare a fost respinsă fără nicio referire la conținutul său concret.

Intimații B. I. și B. M., prin întâmpinare, au solicitat respingerea tuturor căilor de atac declarate în cauză.

Referitor la apelul pârâților Negrut, s-a arătat că, în ce privește servitutea de trecere cu mașina aceasta este regula în materia instituirii servituților, excepția fiind instituirea servituții cu piciorul, doar atunci când întinderea (lățimea caii de acces) fondului aservit nu permite trecerea cu mașina. Ori în cazul de față s-a susținut că, nu doar că o permite dar, în concret de când se află în acel imobil de peste 40 de ani, au intrat cu mașina în curte până la casa lor - lipsirea de accesul auto, tocmai în măsura în care acesta este posibil, înseamnă categoric o restrângere a prerogativelor dreptului de proprietate.

Mai mult, s-a arătat că, deși înțelegerea inițială era să parcheze ambele mașini (atât ei cât și familia Negrut) în curte, prin prezenta cerere nici măcar nu solicită să parcheze în curte, ci doar sa treacă cu mașina în caz de nevoie - pentru căratul lemnelor, pentru transportul bagajelor mai mari, a mobilierului în caz de nevoie, etc.

Au menționat intimații că, diferența dintre „a trece" cu mașina și „a staționa" cu mașina o înțeleg pe deplin, tocmai de aceea își limitează pretenția doar la o cale de acces, fără a limita buna folosința a terenului de către apelanți.

În ce privește recursurile pârâților Porteanu, recursuri care privesc acordarea unor cheltuieli de judecată și greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive s-a menționat că, cauza ce formează obiectul dosarului a fost promovată chiar de frații Porteanu, la acea data proprietari ai apartamentului 1- în cadrul acelui dosar au fost chemați ca pârâți și au formulat cerere prin care au arătat că solicită ca aceștia să nu mai poate trece peste terasa proprietatea lor. Cererea lor a fost disjunsă de cererea fraților Porteanu devenind cerere principală, după care, constatând că între timp frații Porteanu au pierdut proprietatea asupra apartamentului, au solicitat constatarea lipsei calității procesuale pasive a acestora.

Așa fiind, au susținut intimații că nu se află în vreo culpa procesuală, pentru că nu ei i-au chemat în judecată, ci invers, și imediat după ce au constatat că nu mai sunt proprietari au solicitat scoaterea lor din cauză.

În legătură cu opoziția acestora la constatarea lipsei calității procesuale pasive, au învederat intimații că inițial pârâții Porteau au avut calitatea procesuală ca proprietari ai apartamentului 1, în timpul procesului au pierdut această proprietate astfel că excepția a fost pe drept admisă.

În ce privește recursul pârâtului Porteanu M. I. s-a arătat că acesta a formulat pretenții în sumă de 3577,32 lei, pretenții pe care instanța le-a cenzurat până la limita în care acesta a probat cheltuirea banilor pentru acest proces, adică 1207,57 lei, sumă pe care au achitat-o către pârâtul Porteanu M. I.. De altfel au susținut intimații că pârâtul are și alte deplasări în interes propriu în Oradea, astfel că doar acele deplasări care au legătură cu cauza le pot fi imputate.

În ce privește recursul declarat de pârâtul Porteanu A. L. s-a menționat că acesta nici măcar nu a formulat cerere proprie de acordare cheltuieli, ci așa cum corect a reținut instanța doar a susținut cererea formulata de fratele sau.

Prin notele scrise depuse la data de 28.11.2013 pârâtul P. A. L. a arătat că înțelege să renunțe la recursul formulat împotriva Încheierii civile din 2 noiembrie 2011 și la apelul declarat împotriva sentinței civile nr._ din 14.12.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, menținându-si recursul declarat împotriva sentinței civile din 25 aprilie 2012 și apelul declarat împotriva Încheierii civile din 21 iunie 2012.

Calea de atac în cauză a fost recalificată din apel în recurs, iar prin decizia civila nr. 114/R/2013 dată de Tribunalul Bihor au fost respinse ca nefondate recursurile declarate.

Prin decizia civila nr. 4357/2013 - R Curtea de Apel Oradea a admis recursurile declarate de recurenții N. F., N. V. și P. M. I. împotriva deciziei civile nr. 114/R/2013 dată de Tribunalul Bihor pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare în apel la aceeași instanță.

Prin decizia civilă nr. 417/A din 19.12.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecată a apelantului P. A. L. la apelul formulat împotriva Încheierii civile din 2 noiembrie 2011 și împotriva sentinței civile nr._ din 14.12.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea.

Au fost respinse ca nefondate apelurile civile introduse de apelanții N. F., N. V., ambii domiciliați în Oradea, ., nr. 12, ., P. A. L. domiciliat în București, Bulevardul N. T., nr.14, ., . și P. M. I. domiciliat în București, Calea Griviței, nr. 139, . cu intimații B. M., B. I. G., ambii domiciliați în Oradea, ., nr. 12, ., . cu sediul în București, ., sector 2, . - SUCURSALA ORADEA cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, S. R. prin M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5 prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR cu sediul în Oradea, .. 2, jud. Bihor, S. R. prin C. L. ORADEA - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța Unirii, nr. 1, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr._ din 14 decembrie 2011, a sentinței civile din 25 aprilie 2012 și a Încheierilor civile din 21 iunie 2012 si 2.11.2011, pronunțate de Judecătoria Oradea, pe care le-a păstrat în totalitate; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Pârâtul P. M. I. la data de 2.11.2011 a depus cerere prin care a solicitat acordarea cheltuielilor de judecat - fila 190 la dosar, cerere pe care instanța de fond a admis-o în parte, pronunțându-se așadar asupra acestor pretenții.

Așa cum s-a menționat și în cuprinsul încheierii prin care s-a luat act de renunțarea la judecată, împotriva acesteia se poate face recurs, în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii.

Aceasta Încheiere a fost comunicată cu pârâții P. M. I. și P. A. L. la data de 25.11.2011, după cum rezultă din dovezile de comunicare depuse la filele 254-255 dosar fond.

După ce i s-a comunicat Încheierea din 2.11.2011, pârâtul P. M. I. a formulat o cerere înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 30.11.2011, prin care critica soluția de admitere numai în parte a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Această cerere nu a putut fi calificată decât ca recurs împotriva Încheierii din 2.11.2011 prin care s-a luat act de renunțarea la judecata, cale de atac declarată în termenul legal. În consecință nu judecătoria avea obligația de a se pronunța asupra cererii, cum susține pârâtul, soluționarea acesteia fiind de competența tribunalului.

De asemenea după ce i s-a comunicat Încheierea din 2.11.2011, pârâtul P. A. L. a formulat o cerere înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 05.12.2011, prin care critica încheierea din 2.11.2011, susținând că are calitatea de proprietar al imobilelor cu nr. top. 960/4 si 960/5, în consecință în mod greșit a fost scos din cauză.

Aceasta cerere nu a putut fi calificată decât ca recurs împotriva Încheierea din 2.11.2011 prin care s-a luat act de renunțarea la judecată, cale de atac declarată în termenul legal.

S-a mai reținut că prin decizia civila nr. 114/R/2013 Tribunalul Bihor a fost respinse ca nefondate recursurile declarate împotriva Încheierii de ședință din 2.11.2011.

Însă prin decizia civila nr. 4357/2013-R Curtea de Apel Oradea a admis recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 114/R/2013 dată de Tribunalul Bihor pe care a casat-o în tot cu trimitere spre rejudecare în apel la aceeași instanță, așadar inclusiv sub aspectul caii de atac împotriva Încheierii de ședință din 2.11.2011.

În consecință, ca urmare a dispozițiilor obligatorii ale Curții de Apel, tribunalul s-a pronunțat în apel.

Astfel tribunalul a reținut că, renunțarea la judecată s-a făcut prin cerere scrisă de către reclamanți față de pârâții P. A. și P. M., și în consecință instanța de fond în mod legal a luat act de această cerere, în condițiile în care nu s-a intrat în dezbaterea fondului.

În ce privește critica pârâtului P. M. I. tribunalul a apreciat că în mod corect i s-au acordat acestuia numai parțial cheltuielile de judecată solicitate. Astfel acesta a solicitat obligarea reclamanților inclusiv la diurna în sumă de 156 lei, în condițiile în care nu se afla la Oradea în interes de serviciu.

Dispozițiile HG nr. 1.860/2006 invocate de pârât în susținerea cererii sale se referă la drepturile si obligațiile personalului autorităților si instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, in interesul serviciului.

În speță nu sunt aplicabile aceste dispoziții legale, ci cele ale art. 246 alin. 3 raportat la art. 274 Cod procedură civilă.

Instanța a mai constatat că pentru deplasare la termenul din 3.02.2010 pârâtul a solicitat cazare pe trei nopți, respectiv 2, 3, 4.02.2010, și contravaloare transport în data de 1.02.2010 pe ruta București - Cluj, plecare în 5.2.2010 pe ruta Timișoara - Cluj. Ori nu pot fi obligați reclamanții să suporte costul unor astfel de deplasări.

S-a mai reținut că pentru fiecare deplasare la termenele de judecată pârâtul a solicitat contravaloarea a doua nopți de cazare. De asemenea pârâtul a solicitat contravaloarea transportului și a două nopți de cazare pentru perioada 12-14.01.2011, date la care dosarul nu a avut termen de judecată.

În consecință apelul acestuia a fost respins ca nefondat.

A mai reținut instanța că, prin Dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. 6754/5.11.2009 (fila 56 din dosarul Curții de Apel) s-a dispus modificarea Dispoziției nr. 1375/12.04.2006 emisă de Primarul Municipiului Oradea, dispunându-se restituirea în natură a apartamentul nr. 3 cu nr. top. 958/1/III, având o suprafață de 166,72 mp. către notificatorii Porteanu A. si Porteanu M. și s-a constatat că aceștia sunt îndreptățiți la despăgubiri pentru suprafața de 501,68 mp. teren cu nr. top. 960/4 si 960/5.

Dispoziția a fost dată în urma pronunțării deciziei civile nr. 88/2008 - A din 08.05.2008 a Curții de Apel Oradea, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 8025/12.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus modificarea dispoziției de restituire nr. 1375 din 12.04.2006, în sensul restituirii în natură a acestui apartament cu obligația corelativă a reclamanților la restituirea despăgubirilor primite în baza Legii nr. 112/1995 și aplicarea dispozițiilor art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Și dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. 6754/5.11.2009 a fost atacată de beneficiarii Porteanu A. si Porteanu M., prin sentința civilă nr. 115/C/2011 dată de Tribunalul Bihor în dosar nr._ fiind respinse cererile acestora.

Prin decizia civila nr. 1781/2011 - R dată de Curtea de Apel Oradea a fost modificată în parte această sentință și a fost modificată în parte Dispoziția Primarului Municipiului Oradea nr. 6754/5.11.2009 în sensul că îndreptățit la despăgubiri pentru suprafața de 501,68 mp. teren cu nr. top. 960/4 si 960/5 este numai Porteanu A. L..

În consecință pârâtul Porteanu A. L. nu are calitatea de proprietar al teren cu nr. top. 960/4 si 960/5 asupra căruia se solicită instituirea unui drept de servitute de trecere, prin hotărârile mai sus menționate constatându-se că acesta este îndreptățit numai la despăgubiri.

Într-adevăr pârâții Porteanu A. L. si Porteanu M. I. au calitatea de proprietari ai apartamentul nr. 3 cu nr. top. 958/1/III, având o suprafață de 166,72 mp., dreptul lor nefiind înscris in CF la data de 2.11.2011, însă ca urmare a renunțării la judecată reclamanților față de aceștia nu mai au calitatea de părți în cauză.

Instituirea servituții de trecere s-a solicitat în favoarea proprietății reclamanților cu nr. top. 958/1/2 înscrisa în CF nr._ Oradea, asupra fondului aservit cu nr. top. 960/4 si 960/5 proprietatea pârâților Negrutiu. În consecință proprietatea pârâților Porteanu nu este afectată în nici un fel de instituirea servituții de trecere, aceștia nefiind proprietari ai fondului aservit cu nr. top. 960/4 si 960/5.

De altfel prin notele scrise depuse la data de 28.11.2013 pârâtul P. A. L. a arătat că înțelege să renunțe la calea de atac împotriva Încheierii civile din 2 noiembrie 2011 și împotriva sentinței civile nr._ din 14.12.2011 pronunțată de Judecătoria Oradea, în consecință instanța în baza art. 246 Cod procedură civilă a luat act de renunțarea la judecată.

În ce privește apelul declarat de apelantul Porteanu M. I. împotriva sentinței civile nr._/14.12.2011, instanța a reținut că urmare a pronunțării Încheierii din 2.11.2011 prin care s-a luat act de renunțarea la judecată față de acesta, nu mai avea calitatea de parte în dosar, iar sentința civilă atacată nu a fost dată în contradictoriu cu acesta.

Criticile sale pot viza numai încheierea prin care s-a luat act de renunțarea la judecată. Asupra acestor critici, referitoare la acordarea numai parțial a cheltuielilor de judecata, tribunalul s-a pronunțat mai sus.

În ce privește apelul declarat de apelantul Porteanu M. I. împotriva sentinței civile din data de 25 aprilie 2012, tribunalul a reținut că este nefondat, întrucât în mod corect s-a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr._/14.12.2011 formulată de petentul P. M. I.. Astfel judecătoria s-a pronunțat asupra celor invocate de petent (respectiv solicitarea privind acordarea cheltuielilor de judecata) prin încheiere separată din 2.11.2011, împotriva căreia petentul a exercitat calea de atac.

În ce privește apelul declarat de apelantul Porteanu A. L. împotriva sentinței civile din 25 aprilie 2012 și împotriva Încheierii civile din 21 iunie 2012 s-a reținut că la data de 25.04.2012 s-a fixat termen pentru soluționarea cererii de completare dispozitiv formulată de petentul P. M. I. (înregistrată la 21.03.2012- fila 300) așa cum rezultă din rezoluția pusă de judecător pe aceasta cerere.

La data de 19.04.2012 pârâtul Porteanu A. L. a arătat că, primind cererea de completare a hotărârii formulată de fratele său, solicită completarea sentinței.

Aceasta cerere formulată nu putea fi primita decât ca o întâmpinare la cererea formulată de petentul P. M. I. și care avea termen la data de 25.04.2012.

În condițiile în care sentința civilă nr._/2011 s-a comunicat cu pârâtul Porteanu A. L. la data de 2.03.2012 (dovada de comunicare fila 289 la dosar fond), în temeiul dispozițiilor art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă cererea de completare dispozitiv depusă prin scrisoare recomandata la data de 17.04.2012 ar fi fost tardiv formulată, termenul fiind de 15 zile de la comunicare hotărârii.

În consecință în mod corect s-a respins și cererea de îndreptare eroare materială prin Încheierea civilă din 21 iunie 2012.

Referitor la solicitarea de a se reveni asupra amenzii judiciare aplicare, aceasta cerere a fost apreciată ca inadmisibila, întrucât încheierea prin care s-a respins cererea de reexaminare este irevocabilă, nefiind supusă niciunei căi de atac, potrivit disp. art. 108 ind. 5 alin. 3 cod procedură civilă.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâții N., apel care privește instituirea servituții de trecere cu mașina peste terenul acestora, tribunalul a constatat că dreptul de servitute de trecere s-a constituit în conformitate cu disp. art. 616 cod civil aplicabil, raportat la momentul creării situații de fapt ce a determinat recunoașterea unui drept de servitute de trecere.

La recunoașterea acestui drept instanța de fond a avut în vedere faptul constatat personal, cu ocazia deplasării la fața locului, a situației de loc înfundat a apartamentului proprietatea intimaților și faptul necontestat de părți că această situație există de când s-au cumpărat apartamentele de către părți în baza unei înțelegeri între ei și deci lățimea căii de acces permite instituirea servituții și cu mașina.

La stabilirea unei servituți de trecere, instanțele de judecată au obligația să țină seama și de interesul celui care urmează să suporte consecințele ei, fără a avea în vedere exclusiv celui ce urmează să beneficieze de dreptul de trecere. În cauză ambele interese, ale proprietarilor celor două fonduri – fond aservit și fond dominant, sunt respectate, de vreme ce această situație de a intra și cu mașina spre apartamente există de când s-au cumpărat apartamentele, aspect reliefat în urma celor două cercetări la fața locului, precum și prin schița de identificare întocmită de expert T. D..

Prin instituirea servituții de trecere nu se creează posibilitatea pentru intimații - reclamanți să parcheze mașina în curtea apelanților, ci doar sa treacă cu mașina în caz de nevoie, fără a limita buna folosință terenului apelanților.

Față de considerentele expuse în baza art. 296 Cod procedură civilă tribunalul a respins apelurile declarate.

S-a constatat că intimații B. nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

În temeiul art. 274 cod procedură civilă cheltuielile de judecată în sumă de solicitate de către apelantul P. M. I., au fost respinse, având în vedere soluția de respingere a apelurilor declarate de către acesta.

A fost respinsă și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata ., care are calitatea de creditoare a proprietarilor fondului aservit, în consecință are aceleași interese ca și apelanții.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul P. A. L., pârâtul P. M. I., pârâta S.C. V. România S.A. și pârâții N. F. și N. V..

Prin recursul formulat, recurentul P. A. L. a invocat netemeinicia deciziei recurate, întrucât nu s-a pronunțat asupra unor motive și probe de la dosar, motivarea deciziei fiind insuficientă, nefiind clarificate toate aspectele și faptele prezentate în actele și cererile depuse, decizia recurată neprocedând la o analiză critică, la clarificarea situațiilor contradictorii menite să soluționeze corespunzător reluarea căii de atac a apelului, nu a verificat temeinica sau netemeinicia unor cereri și nu a înlăturat unele falsificări grave ale realității, existența sau inexistența relei credințe.

Invocă de asemenea faptul că procesul s-a prelungit pe durata a mai multor ani, formularea acțiunii inițiale fiind ambiguă, introducându-se părți pe parcursul soluționării litigiului, fiind introduse un mare număr de modificări, completări, extinderi, hotărârile fiind atacate de aproape toate părțile, astfel că în opinia sa, s-a ajuns la o confuzie în dosar, urmând a dezvolta în cursul dezbaterii recursului unele aspecte analitice ale acestor motive.

În drept invocă art. 299, 301 – 304 Cod procedură civilă.

Recurenții N. F. și N. V. au solicitat admiterea recursului cu consecința admiterii apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul de a respinge acțiunea formulată de reclamanți, în ceea ce privește instituirea dreptului de servitute de trece cu mașina pe proprietatea lor.

Invocă că, ambii sunt proprietari ai imobilului situat administrativ în localitatea Oradea, . nr. 12, .. 460/4, 460/5 din CF._ Oradea, iar intimații reclamanți sunt proprietari ai imobilului situat la apartamentul 2 ce se găsește în spatele imobilului proprietatea lor, identificat cu nr. top. 958/1/I, că au fost de acord cu instituirea unui drept de servitute de trecere cu piciorul, însă s-au opus la instituirea unui drept de servitute cu autoturismul, întrucât nu sunt întrunite, susțin aceștia, condițiile prevăzute de art. 616 Cod civil privind instituirea acestui drept de servitute.

Recurenții critică hotărârea instanței care a reținut că la stabilirea servituții de trecere a avut în vedere constatările instanței cu ocazia deplasării la fața locului, și că ar fi recunoscut un drept de servitute de trecere reclamanților prin perpetuarea folosinței curții, în acest mod pe o perioadă îndelungată, numai că instanța a omis să rețină că au fost deacord doar cu instituirea dreptului de trecere cu piciorul și nu cu autoturismul, instanța reținând că prin instituirea servituții de trecere cu autoturismul nu se creează posibilitatea pentru reclamanți să parcheze mașina în curtea pârâților, ci doar ca să treacă cu mașina în caz de nevoie, fără a limita buna folosință a terenului, ori susțin recurenții, instanța se contrazice și este în eroare întrucât nu au putut preciza unde au posibilitatea reclamanții să treacă, și pe ce fond dominant, câtă vreme este evident că aceștia au posibilitatea să staționeze pe terenul proprietatea pârâților conform unei eventuale hotărâri judecătorești date în acest fel.

Recurenții nu acceptă servitutea de trecere cu autoturismul, pentru singurul motiv că reclamanții nu au unde să treacă, întrucât nu au un asemenea spațiu la care să treacă sau să ajungă cu autoturismul, motiv pentru care servitutea s-ar transforma într-o „parcare –garaj” situată pe teritoriul lor.

De asemenea, recurenții arată că instanțele deși au reținut că spațiul existent între casa recurenților pârâți și gardul vecinilor este de doar 1,5 m., insuficientă pentru trecerea unui autoturism, totuși a admis acțiunea, neavând în vedere faptul că nu există o trecere la proprietatea reclamanților intimați.

Recurenta S.C. V. România S.A. București a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul obligării apelanților P. M. I., N. F., N. V. și P. A. L. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate acesteia în apel, ca urmare a faptului că au căzut în pretenții și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel și fond.

Prin motivele de recurs se critică hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate întrucât conform art. 274 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată și indiferent de faptul că soluția instanței îi profită sau nu, câtă vreme nu a avut calitatea de apelant, ci doar de intimat, și suportat cheltuieli, respectiv onorariu avocațial, instanța era obligată, în opinia sa, să le acorde, mai ales că hotărârea instanței de fond nu-i profită în totalitate.

În drept art. 304 și 274 Cod procedură civilă.

Recurentul P. M. I. a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în parte și obligarea intimaților reclamanți B. M. și B. I. G. la plata sumei de 2657,55 lei reprezentând diferența dintre cheltuielile de judecată acordate în cuantum de 1207,57 lei și cele avansate și suportate de 3865,12 lei, cu cheltuieli de judecată în recurs.

Recurentul critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.

Astfel învederează instanței că s-a deplasat de la București la instanță, fiind prezent la termenele de judecată consemnate în încheierile de ședință din 03.02.2010, 31.03.2010, 30.06.2010, 06.10.2010, 24.11.2006, 09.02.2011, 16.03.2011, 18.05.2011, 07.09.2011, 02.11.2011, iar în data de 12.01.2011 s-a deplasat la Judecătoria Oradea pentru a studia și xeroxa filele de la dosar, solicitând la 02.11.2011 cheltuieli de judecată conform actelor justificative. De asemenea, pentru explicitarea cheltuielilor de deplasare și studierea dosarului s-a deplasat și în data de 30 noiembrie 2011. Conform legislației în vigoare, cheltuielile de judecată trebuie să cuprindă cheltuielile de deplasare, respectiv cheltuieli de transport, cheltuieli de cazare și indemnizația zilnică, numărul de zile socotindu-se de la data și ora plecării până în ziua și ora înapoierii, respectiv 36 ore pentru o deplasare de la București la Oradea și retur, ceea ce corespunde pentru două zile cu indemnizație de 13 lei pe zi, menționând că din motive medicale pentru termenul din 30 noiembrie 2011 nu a fost în măsură să călătorească două nopți consecutive, înnoptând uneori la Oradea.

Recurentul detailează în motivele de recurs, rutele folosite, identificând și biletele de tren eliberate, chitanțele de cazare, cheltuielile totale însumate fiind de 3856,12 lei, fiind remisă de către reclamanții cheltuieli de judecată doar în sumă de 1207,37 lei, iar hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină acordarea parțială a cheltuielilor ocazionate și pentru care a făcut dovada.

În drept invocă art. 101 al. 1 și 5, art. 102 al. 1, art. 129, al. 5, art. 246 al. 3, art. 274 al. 2, art. 299 – 302^1,,art.304 pct. 7 și 9, și art. 312 al. 1, 2 Cod procedură civilă, H.G. nr. 1860/2006, art. 21, 22 și 34 din Constituția României, art. 1, 2 paragraf 1 și art. 6 paragraf 1 CEDO.

Prin întâmpinare intimații reclamanți B. I. G. și B. M. au solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenții N. și recurentul P. M. I. ca neîntemeiate, iar în legătură cu recursul S.C. V. România S.A. lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.

Recurentul P. A. L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de S.C. V. România S.A. solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

La dosarul cauzei, la 08.09.2014, recurentul P. M. I. a depus precizări, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de S.C. V. România S.A., aceleași susțineri fiind cuprinse și în concluziile scrise depuse în 16.09.2014, solicitând totodată cheltuielile de judecată detaliate în recurs.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate în cele patru recursuri și din oficiu, se apreciază că aceasta este legală și temeinică, sens în care în condițiile art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, vor fi respinse ca nefondate recursurile și menținută hotărârea instanței de apel.

Criticile formulate de recurenți nu sunt întemeiate.

Astfel, în ceea ce privește recursul formulat de P. A. L., motivele invocate de acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 al. 1 Cod procedură civilă. De altfel, nu sunt întemeiate criticile nici în ceea ce privește netemeinicia hotărârii, în sensul că nu s-ar fi pronunțat instanța de fond asupra unor motive și probe de la dosar, pe care de altfel recurentul nu le identifică, nu se poate reține că hotărârea a fost nemotivată sau motivată insuficient și nu a clarificat aspectele și cererile cu care a fost sesizată, iar hotărârea nu cuprinde considerente contradictorii.

Faptul că au fost introduse părți pe durata procesului la instanța de fond, aceasta a rezultat din dezbateri – și în urma administrării probelor – expertiză judiciară, alte hotărâri judecătorești privind imobilul, situație de carte funciară, etc., aceasta justificând practic și durata mai lungă a procesului, cu atât mai mult cu cât doar recurentul, astfel cum precizează a depus aproape 40 de cereri, note și precizări scrise, iar faptul că hotărârile au fost atacate de către aproape toate părțile sau că au existat cereri privind erori materiale, nu se circumscriu prevederilor sus menționate pentru admiterea recursului, sens în care se impune respingerea acestuia ca nefondat.

De altfel este de observat că acesta a renunțat la calea de atac atât împotriva încheierii din 02 noiembrie 2011, cât și împotriva sentinței civile nr._ din 14 decembrie 2011, instanța luând act de renunțare la judecată.

Nici recursul formulat de pârâții recurenți N. F. și N. V. nu este fondat. Conform art. 616 Cod civil aplicabil în speță, proprietarul al cărui loc este înfundat și nu are ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe terenul vecinului său pentru a-și putea folosi propriul fond, având îndatorirea de a-l despăgubi pentru pagubele create.

Practica judiciară a lărgit noțiunea de loc înfundat și la acele situații în care deși există o ieșire, ea prezintă inconveniențe grave sau poate fi periculoasă pentru proprietarul fondului dominant.

În cazul de față, recurenții nu au negat faptul că locul este înfundat, sens în care de altfel au acceptat servitutea de trecere cu piciorul, opunându-se doar la trecerea cu autoturismul. Deci la stabilirea servituții de trecere, instanțele au ținut seama și de probele administrate în cauză, inclusiv cercetarea la fața locului când s-a încheiat procesul verbal din 01.10.2010, fila 78 dosar fond, și lucrarea de expertiză judiciară cu schița de identificare întocmită de expertul T. D., fila 114 – 117 dosar fond. Mai mult, în cazul de față situația exista de când au fost cumpărate apartamentele de către părți, existând înțelegere până înaintea procesului când pârâții au contestat dreptul reclamanților de a trece peste terenul lor cu mașina, invocând faptul că parchează mașina pe terenul lor. În procesul verbal de cercetare la fața locului din 01.10.2010, s-a reținut de către instanță susținerea recurentei N. V. care a învederat că nu a interzis reclamanților accesul cu mașina și a soțului acesteia, recurentul N. F. care a menționat că soluția propriu zisă a fost să se încheie un act notarial în acest sens între cele două părți, ceea ce denotă încă o dată faptul că pe de o parte locul este înfundat, iar pe de altă parte reclamanții au folosit trecerea peste terenul pârâților cu mașina și cu piciorul și cu înțelegerea acestora.

Faptul că reclamanții pot să acceadă la terenul lor peste terenul pârâților parțial cu mașina și parțial cu piciorul, nu are relevanță, câtă vreme textul legal stipulează clar că această servitute de trecere este necesară pentru ca proprietarul fondului dominant să-și folosească acest fond. Pe de altă parte, el este obligat să-l despăgubească pe proprietarul fondului dominant pentru cauzele ce i le-ar cauza acesta. Astfel cum a reținut și instanța de apel, instituindu-se o astfel de servitute de trecere cu piciorul și cu mașina, nu se creează pentru reclamanți, posibilitatea să-și parcheze mașina în curtea apelanților, ci doar să treacă cu mașina în caz de nevoie, fără a limita buna folosință a terenului apelanților, în caz contrar aceștia fiind îndreptățiți astfel cum am arătat, la despăgubiri.

Cât privește recursul formulat de S.C. V. România S.A. pentru neacordarea cheltuielilor de judecată, nici acesta nu este întemeiat, în judicios a reținut instanța de fond, că această recurentă, respectiv pârâtă are calitatea de creditoare a proprietarilor fondului aservit, deci a apelanților N. F. și N. V. având aceleași interese ca și aceștia.

Este de remarcat că la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală dedusă din expresia, partea care cade în pretențiuni. Așadar fundamentul obligării părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, constă în culpa sa în declanșarea procesului. În cazul de față, apelanții au fost pârâți la instanța de fond, deci nu ei au declanșat procesul, cu reclamanții, mai mult, întrucât au pierdut procesul la instanța de fond, au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței, hotărâre care în cazul admiterii apelului acestora, îi era favorabilă și acestei pârâte recurente, care n-a înțeles să exercite o atare cale de atac, deși invocă în recurs faptul că soluția instanței de fond nu-i profită. Mai mult, la finalul dezbaterilor și acordarea cuvântului pe apel, pârâta recurentă prin reprezentantul său nu și-a formulat o poziție clară de admitere sau respingere a apelurilor, lăsând la aprecierea instanței soluționarea acestora, deci a păstrat o atitudine procesuală pasivă, deși practic dacă hotărârea instanței de fond îi era defavorabilă, putea măcar să achieseze la poziția părții cu care are același interes juridic.

Și recursul formulat de pârâtul P. M. I. privind neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată este nefondat, neputând fi identificate motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o parte care a câștigat procesul, nu poate obține rambursarea cheltuielilor de judecată, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil în ceea ce privește cuantumul lor. Astfel cum rezultă din înscrisurile și lucrările dosarului, hotărârea instanței de fond nu a fost dată în contradictoriu cu acesta, întrucât s-a luat act de renunțarea la judecată față de acesta, încă la data de 02 noiembrie 2011, iar cheltuielile acordate au fost doar cele care s-au justificat, raportat la data renunțării la judecată. Cheltuielile de judecată se acordă în acest caz în condițiile art. 274 al. 1 raportat la art. 246 al. 1 și 3 Cod procedură civilă, care obligă instanța, la cererea pârâtului să oblige reclamantul la cheltuieli de judecată, dacă renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, cum a fost cazul de față.

În condițiile în care, s-a renunțat la judecată față de pârâtul recurent, de la această dată, când instanța a luat act de renunțare și nu a mai fost citat în cauză, nu este temei juridic pentru acordarea unor cheltuieli de judecată, deci nu se poate reține culpa reclamanților care în momentul în care s-a făcut dovada că aceștia nu sunt proprietari a imobilului cu nr. top. 960/4 și 960/5 asupra căruia au solicitat drept de servitute în urma depunerii lucrării de expertiză și a schiței de identificare, precum și a copiilor de carte funciară, au formulat cerere de renunțare la judecată față de aceștia în condițiile art. 246 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește criticile privind nemotivarea instanței referitor la neacordarea în întregime a cheltuielilor de judecată, acestea nu subzistă, instanța de apel a motivat inaplicabilitatea H.G. nr. 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității în interesul serviciului, recurentul pârât neîndeplinind aceste condiții pentru acordarea cheltuielilor de diurnă solicitate. De asemenea, instanța s-a pronunțat motivat și în ceea ce privește neacordarea unor cheltuieli de transport sau cele privind cazarea, identificând și datele la care dosarul nu a avut termen, dar s-au solicitat cheltuieli de judecată, sau termenele pentru care nu s-a putut justifica contravaloarea transportului sau cazarea pe mai multe zile.

Față de cele mai sus expuse, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, privind nelegalitatea hotărârii instanței de apel, se impune respingerea recursurilor în condițiile art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și menținerea hotărârii instanței de apel.

Ca urmare a respingerii recursurilor, vor fi respinse și cheltuielile de judecată solicitate de recurenți, nefiind întrunite condițiile art. 274 Cod procedură civilă, constatându-se că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate recurentul pârât P. A. L. din sector 1, București, .. 14, ., . pârâți N. F. și N. V. ambii din Oradea, Gen. D. P., nr. 12, ., de recurenta pârâtă S.C. V. R. S.A. BUCUREȘTI cu sediul în sector 2, București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, S.C. V. R. S.A. prin V. ORADEA cu sediul în Oradea, Independenței, nr. 33, județul Bihor și de recurentul pârât P. M. I. din București, Calea Griviței, nr. 139, . cu intimații reclamanți B. M. și B. I. G. ambii din Oradea, ., nr. 12, ., cu intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în sector 5, București, ., C. L. - ADMINISTRAȚIA IMOBILIARĂ ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța. Unirii, nr. 1, județul Bihor, DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR CLUJ N.- ADMNISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR-ORADEA cu sediul în Oradea, .. 2/B, județul Bihor și S. R. prin C. L. ORADEA cu sediul în Oradea, P-ța. Unirii, nr. 1, județul Bihor, împotriva deciziei civile nr. 417/A din 19.12.2013 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

I R E V O C A B I L Ă.

Pronunțată în ședința publică din 30 septembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

P. A. P. C. G. M. P. L.

Red.decizia P. A./29.10.2014

Jud.fond: B. G.

Jud.apel: B. N.-S. M.

Dact.P.L./29.10.2014

Ex.2

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru .

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 53/2014. Curtea de...		Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 111/2014. Curtea de... →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 888/2014. Curtea de Apel ORADEA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 888/2014. Curtea de Apel ORADEA