Pretenţii. Decizia nr. 49/2014. Curtea de Apel ORADEA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2014 pronunțată de Curtea de Apel ORADEA la data de 30-01-2014 în dosarul nr. 1192/255/2007
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția I civilă – - Nr.operator de date cu caracter personal - 3159- |
Dosar nr._ |
DECIZIA CIVILĂ NR.49/2014-A
Ședința publică din 30 ianuarie 2014
Președinte – T. D.– judecător
- M. E. - judecător
- C. G. – grefier
Pe rol fiind soluționarea apelurilor civile declarate de reclamanții ORAȘUL V. LUI M. PRIN PRIMAR și C. L. V. LUI M., cu sediul în V. lui M., Calea Revoluției, nr.2, județul Bihor și de către pârâtul B. E. A. LADISLAU- cu domiciliul în Tîrgu M., ., ., împotriva sentinței civile nr.233/C din 7 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr._, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă apelanții reclamanți ORAȘUL V. LUI M. PRIN PRIMAR și C. L. V. LUI M., prin reprezentanta lor, avocat P. L., în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Bihor-Cabinet Avocațial și pentru apelantul pârât B. E. A. LADISLAU – lipsă, reprezentantele acestuia, avocat B. S., în baza împuternicirii avocațiale nr._/30.01.2014, eliberată de Baroul București-Cabinet Individual și avocat J. I. J., în calitate de mandatară a acestuia, în baza procurii speciale din data de 8.07.2013, autentificată de BNP BĂLGĂRĂDEAN S..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelurile nu sunt legal timbrate, deși apelanții au fost citați cu mențiunea timbrării apelurilor, reclamanții cu suma de 4851,5 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei și al pârâtului cu suma de 3873 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, constatându-se că, prin serviciul registratură, în data de 23.12.2013, apelantul pârât, a formulat o cerere de ajutor public judiciar, în principal de scutire a plății taxei judiciare de timbru, în sumă de 3873 lei, iar în subsidiar, de reducere sau amânarea plății taxei respective, iar în data de 13.01.2014, același apelant, a depus o completare la declarația de solicitare a ajutorului public judiciar, alături de care a anexat întâmpinare, după care:
Instanța, comunică un exemplar din întâmpinarea depusă la dosar de către apelantul pârât, cu reprezentanta apelanților reclamanți.
Reprezentanta apelantului pârât, învederează instanței că a formulat o cerere de ajutor public judiciar, privind scutirea de la taxă de timbru a apelantului pârât.
Reprezentanta apelanților reclamanți, depune la dosar în copie conformă cu originalul a Ordinului de plată nr.41/21.01.2014, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru, în sumă de 4856,50 lei și solicită a se constata că, apelantul pârât nu a depus toate actele necesare, pentru a i se da curs cererii de ajutor public judiciar, neexistând nici un act din care să rezulte că acesta nu ar realiza și alte venituri și că nu ar deține și alte bunuri.
INSTANȚA, în temeiul art.15 lit.r din Legea nr.146/1997, constată că acțiunile și cererile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente, sunt scutite de taxele judiciare de timbru, motiv pentru care, apreciază că cererea de ajutor public judiciar de scutire de la taxa de timbru, formulată de către apelantul pârât B. E. A. LADISLAU, a rămas fără obiect.
Reprezentanta apelanților reclamanți, față de această împrejurare, consideră că se impune restituirea taxei de timbru în sumă de 4856,50 lei, depusă de către pârâte și în probațiune, solicită încuviințarea probei cu expertiză în specialitatea topografie, pentru a fi identificat terenul și întrucât a solicitat a se stabili și un drept de superficie, probă ce inițial a fost încuviințată de instanța de fond, însă ulterior, asupra acesteia s-a revenit.
Reprezentanta apelantului pârât, se opune față de cererea în probațiune formulată, câtă vreme, nu se mai pot administra probe noi, în situația dată, motiv pentru care, precizează că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra apelurilor.
Mandatara apelantului pârât, cu aceleași concluzii, solicită respingerea cererii în probațiune, de încuviințare a unei expertize topografice, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra apelurilor.
Instanța, în urma deliberării, respinge cererea în probațiune solicitată de către reprezentanta recurenților reclamanți, cauza fiind soluționată pe excepție, invocându-se incidența art.297 Cod procedură civilă și nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta apelanților reclamanți, susține apelul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, anularea sentinței atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare, in temeiul art. 297 ind. 2 alin. 1, partea a doua; admiterea apelului, anularea sentinței atacate si judecarea cauzei prin evocarea fondului ,in temeiul art. . 297 ind. 2 alin. 1 .partea întâi a textului; admiterea apelului, schimbarea in parte a sentinței atacate si pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune a reclamanților, respingerea excepției lipsei de obiect si a puterii de lucru judecat pentru capetele de cerere ce vizează constatarea,intabularea dreptului lor de proprietate asupra noilor construcții, stabilirea si acordarea dreptului de superficie si servitute de trecere cu automobilul asupra terenului identificat cu nr. topo 1/1 si ½ din CF 4344 V. lui M. ,- cu cheltuieli de judecata in fond si apel. În esență, solicită a se constata că, acțiunea lor precizata a fost respinsa in totalitate, cauza solutionandu-se pe excepția prescripției dreptului nostru material la actiune, pentru capătul nostru de cerere privind pretenții si, respectiv prin admiterea excepției lipsei de obiect si a puterii de lucru judecat, pentru capetele de cerere ce privesc notarea construcțiilor noi in CF, intabularea dreptului lor de proprietate in CF si acordarea dreptului de superficie, astfel că, critică hotărârea instanței de fond, prin prisma prevederilor art.282 Cod procedură civilă, câtă vreme, acțiunea lor in pretenții precizata, a vizat acordarea contravalorii actuale a tuturor îmbunatațirilor, investițiilor efectuate la vechiul conac, proprietatea paratului B.-obtinuta de acesta prin sentința civila nr. 595/P/2000, acest capăt din cererea noastră ne-a fost respins, instanța de fond admițând excepția prescripției dreptului lor material la acțiune, pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut: prin sentința civila nr. 595/P/2000 pronunțata de Judecătoria Oradea in dosar civil nr. 4715/2000 s-a constatat ca, imobilul înscris in CF 4344 V. lui M. cu nr. topo 1/1 si 1/2 a trecut fara tiltu in proprietatea Statului R. si in consecința a dispus rectificarea înscrierii operate in favoarea Statului R. cu revenirea la situația anterioara de CF -in favoarea tatălui paratului B., hotărâre ce este atacata de către C. L. V. lui M. cu apel, judecarea apelului fiind suspendata la 09.05.2001.Prin decizia nr. 188/A/2006 a Curții de Apel Oradea s-a constatat perimarea apelului, instanța de fond socotind termenul de 3 ani de zile ca incepand sa curgă de la data de 10.05.2002,adică un an de zile de la data de 09.05.2001, motivând ca, perimarea caii de atac a operat ope legis., termenul in care puteau reclamanții formula o acțiune in pretenții împlinindu-se la data de 11.05.2005, acțiunea lor fiind introdusa la 31.07.2007,in concepția instanței de fond fiind prescrisa, ori, nu poate împărtăși acest punct de vedere, întrucât, conform literaturii de specialitate sentința civila devine irevocabila la data pronunțării hotărârii prin care s-a constatat perimarea apelului.( pg. 648,D. procesual civil, M. Tabarca ), în speța, sentința civila nr. 595/P/2000 a devenit definitiva si irevocabila la data pronunțării deciziei civile prin care s-a judecat perimarea apelului,ori decizia civila s-a pronunțat la data de 13.12.2006 de către Curtea de Apel Oradea, in dosar_, astfel de la aceasta data începe sa curgă termenul de prescripție de 3 ani de zile și nu de la 10.05.2002, cum eronat a reținut instanța de fond. Mai mult decât atât, menționează că, sentința civila este notata in CF 4344 V. lui M. la data de 12.03.2007 iar paratul devine proprietar după tatăl sau, la data de 28.03.2007, astfel cum rezulta din notările de sub B 2, B3 si B4 din CF, apreciază astfel ca, de la data de 28.03.2007 începe sa devină opozabil tuturor -erga omnes-dreptul de proprietate dobândit de paratul B. asupra imobilelor existente in CF 4344 V. lui M.. Deci, un alt punct de referința pentru termenul de 3 ani prevăzut de art. 1 coroborat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 trebuie socotit de la data de 28.03.2007,în concluzie arată că acțiunea lor nu este prescrisă. Cu privire la excepția puterii de lucru judecat, reprezentanta apelanților reclamanți, menționează că, excepția a fost admisa si urmare a respinselor capetele din acțiunea lor precizata, instanța de fond a admis ca operează puterea de lucru judecat, in raport de dispozitivul sentinței civile 595/ P/2000 a Tribunalului Bhor ,fapt pe care il combate arătând ca: nu se poate retine puterea lucrului judecat, deoarece prin acțiunea lor precizata pentru termenul din 28.03.2012 au solicitat instanței sa constate, sa noteze in CF 4344 VLM toate corpurile noi de clădire astfel cum au fost descrise in raportul de expertiza întocmit de S. R. si in final sa ne intabuleze dreptul de proprietate asupra acestora, fiind adevărat faptul ca, prin sentința 595 /2000 a Tribunalului Bihor s-a dispus radierea dreptului de proprietate asupra Statului R. si restabilirea situației anterioare,in sensul înscrierii dreptului de proprietate in favoarea fostului proprietar B. R., tatăl paratului ,iar apoi in favoarea paratului B. E. A. Ladislau, cu titlu de moștenire, insa, astfel cum rezulta din mențiunile de la foaia A, la momentul preluării imobilului de către Statul R., exista notata o singura casa pe . situație de carte funciara fiind si in prezent - foaia A din CF 4344 V. lui M. .unde apar descrise imobilele din CF 4344 V. lui M.. Din raportul de expertiza întocmit de către ing. S. R., necombătut prin nici o alta proba, rezulta ca, pe parcelele cu nr. topo 1/1 si 1/2 .alături de clădirea ce reprezintă fostul si vechiul conac al fam. B.. au fost edificate construcții noi, care au primit destinația de Spital Orășenesc, prin urmare,arată că prin sentința 595/2000 a Tribunalului Bihor s-a dispus restabilirea situației anterioare doar in privința terenului identificat cu nr. topo 1/1 si 1/2 si a casei cu curte ca apare notata pe . 1/1, prin acțiunea lor precizata, menționează că doresc constatarea existentei acestor construcții noi, notarea lor in CF si intabularea dreptului lor de proprietate asupra lor ,cu titlu de construire, mai mult decât atat, obiectul ,părțile ,din dosarul tribunalului, in care s-a pronunțat sentința civila nr. 595/2000 nu se identifica cu obiectul si părțile din prezentul dosar, neexistând autoritate de lucru judecat. Referitor la faptul că prima instanță a admis excepția lipsei de obiect, precizează că, obiectul sentinței civile 595/P/2000 nu vizează corpurile noi de proprietate care nu apar notate in CF-ul amintit ,iar procesul-verbal la care face referire instanța de fond reprezintă un act de predare doar in folosința pentru a evita eventuale solicitări din partea paratului la obligarea lor de daune cu titlu de folos nerealizat; predarea nu înseamnă transfer al dreptului de proprietate, nu au renunțat la dreptul lor de proprietate asupra corpurilor noi de clădiri, nu exista nici o cerere de renunțare la judecarea cererii lor precizate, dovada fiind însăși prezentul apel declarat. în concluzie arată că nu sunt in prezenta excepției lipsei de obiect a cauzei lor ,deci aceasta excepție nu operează . Arată, reprezentanta apelanților reclamanți, că Instanța de fond le-a respins capătul de cerere privind stabilirea dreptului de superficie motivând, pe de o parte, ca este lipsit de obiect, întrucât imobilul in integralitatea sa a fost predat paratului, fiindu-i recunoscut paratului dreptul de proprietate asupra acestuia, iar pe de altă parte, motivând ca solicitarea lor este neîntemeiata, astfel, menționează încă o data, ca procesul-verbal de predare -primire nu poate avea valoarea unui act translativ de proprietate, posesia si folosința nu înseamnă ca au renunțat la dreptul lor de proprietate asupra clădirilor noi, scopul acestui înscris fiind prevenirea unor eventuale obligații de plata a lor care ar pune in pericol bugetul local si așa sărac al Orașului V. lui M..
Reprezentanta apelantului pârât, avocat B. S., solicită respingerea apelului formulat de către apelanții reclamanți, pentru considerentele din întâmpinare, fără cheltuieli de judecată, pe care eventual le va solicita pe cale separată. În concluzie, solicită a se constata că, apelantul este în eroare criticând sentința pentru admiterea excepției ridicate de către pârât, cu privire la prescripția dreptului material la acțiunea pentru unele investiții, arătând că termenul de 3 ani prevăzut prin art. 1 din Decretul 167/1958 a început să curgă din data de 28.03. 2007, cursul perimării se socotește suspendată, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată, fapt prevăzut prin art. 250 alin.l cod. Procedură civilă, deci perimarea căii de atac a operat ope legis la data de 10.05.2002, iar acțiunea reclamantului pentru contravaloarea unor investiții a fost înregistrată la data de 31.07.2007, după trecerea unei perioade de peste 5 ani, în practica Instanțelor de judecată s-a considerat că acțiunea prin care constructorul de bună credință tinde la valorificarea creanței sale corespunzătoare contravalorii muncii prestate și a materialelor încorporate în construcția ridicată pe terenul proprietatea altei persoane este prescriptibilă în termen de 3 ani, acest termen începe să curgă nu de la data terminării construcției, ci de la data la care proprietarul terenului a ridicat pretenții asupra construcției, prin invocarea dreptului de accesiune imobiliară, fapt ce a avut loc la data de 03.06. 1977, când a înregistrat la Judecătoria Marghita sub nr. dosar 827/1997 o cerere, solicitând restituirea în natură al acestui imobil, de la această dată au trecut 10 ani până la depunerea acțiunii de față. Referitor la critica adusă de apelant sentinței nr. 233/C/2013 privind stabilirea autorității de lucru judecat de către Instanța, arătând că în cele două cauze nu sunt identice obiectul și părțile din cele două dosare, precizează că nu numai că este tendențios, dar este rău intenționat, câtă vreme, în dos. nr. 4715/2000 părțile sunt: B. E. - - și C. L. V. Lui M., obiectul cauzei îl constituie imobilul situat în V. lui M., înscris în c.f. nr. 4344 VLM nr. top. 1/1 și 1/2, precum dreptul de proprietate asupra acestui imobil,
consideră că susținerea persoanei care a redactat apelul nu este în concordanță cu poziția Consiliului L., care prin reprezentantul său, printr-un act de predare -primire, încheiat la 22 August 2013 i-a predat „ în deplină proprietate și posesie „ imobilul în intregime, imobilul care nu a mai fost afectat spitalului din anul 2o11 și era abandonat, nepăzit și distrus. Se solicită despăgubiri de către apelant pentru o clădire, de care s-a bucurat fără drept și fară titlu timp de 60 de ani, în care nu a învestit nici atât cât era o normală cheltuială anuală, pentru menținerea stării de folosință normală, clădirea a fost preluată într-o stare perfectă, iar în decursul celor 60 de ani a devenit o construcție lăsată în paragină, poarta și gardul a dispărut, iar după 60 de ani de beneficiu și folosință abuzivă, apelanta vrea o parte din casă și bani, pe când de la retrocedarea scriptică prin hotărârea arătată, tot apelantul pârât este cel, care achită impozitul către stat pentru imobil. În ceea ce privește apelul pârâtului B. E. A. LADISLAU îl susține și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, sentința apelată fiind parțial netemeinică, câtă vreme, prima instanță, a analizat doar primul petit, respingând acesta și a lăsat nesoluționat petiul 2, prin care a solicitat să fie despăgubit pârâtul, pentru lipsa de folosință a imobilului, pentru perioada 13.11.2000 dată la care i-a fost restituit imobilul, până la 22.08.2013, data încheierii procesului verbal de predare a acestuia, apelantul pârât a fost cel care a achitat impozitul pentru imobil, începând cu anul 2000, în calitate de proprietar, iar apelanții reclamanți, au tras foloasele în urma bunului, câtă vreme, apelantul pârât a depus dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, prin depunerea sentinței civile nr.595/P/2000, irevocabilă și extrasul de carte funciară, deci chiriile sau veniturile de orice fel, care poate fi obținută de pe urma exploatării imobilului, constituie fructe civile, care se cuvin de drept proprietarului imobilului, iar apelantul, în calitate de proprietar al clădirii și al terenului ocupat de pârâtul reconvențional, ar fi putut realiza în condițiile exploatării legale a bunului, prin exercitarea prerogativei posesiei asupra bunului un venit, dacă nu ar fi fost lipsit de această prerogativă, prin faptul exercitării de către reclamant, pârât reconvențional, iar pentru stabilirea valorii folosului de tras au fost efectuate la cererea acestuia și a reclamantului, precum dispoziția instanței de judecată, mai multe expertize, precum o contraexpertiză, ultima expertiză fiind depusă la termenul din 13.12.2012 și semnată de către experți contabil Sari M., M. A. și P. D., care au stabilit că valoarea lipsei de folosință sau a folosului de tras asupra acestui imobil pentru o perioadă de 13 ani este de 605.846 lei, respectiv 136,418 Euro la curs de 4.4411 euro/lei, lipsa de folosință a imobilului a afectat familia apelantului pârât începând cu 1953, perioadă în care a locuit în locuințe insalubre și mizerabile, iar de proprietatea sa, preluată abuziv, au beneficiat alții, în mod nelegal, iar în ultima perioadă, de când imobilul nu mai este folosit de spital, și nu i-a fost predată posesia, s-au sustras poarta, gardul ce împrejmuia parcul, capacele de canal, au fost tăiați copaci, totul transformându-se în paragină.
Reprezentanta apelantului pârât B. E. A. LADISLAU, avocat J. I. J., pentru aceleași concluzii reliefate de către avocat B. S., la care achiesează, solicită respingerea apelului formulat de către reclamanții C. L. V. lui M. și Orașul V. lui M., ca nefondat și susține apelul formulat de către apelantul B. E. A. LADISLAU, pentru aceleași considerente, fiind adevărat că în momentul de față prejudiciul cauzat este mult mai mare decât la data depunerii acțiunii sau efectuării expertizei, fiindcă o construcție părăsită și nepăzită se degradează cu o rapiditate de neînchipuit, prin nereparația defecțiunilor cauzate de intemperiile vremii și prin furtul expus din cauza lipsei de pază, a trimis mai multe notificări, s-a adresat Judecătoriei Marghita cu o acțiune de revendicare al imobilului încă din anul 1997, dar nici după mutarea spitalului nu i-a fost predat imobilul, în acea perioadă de folosință abuzivă, nelegală și neîndreptățită al părții adverse, i s-au cauzat prejudicii materiale importante, motiv pentru care solicită, obligarea Consiliului L. V. Lui M. la plata sumei de 605.846 lei cu titlu de lipsă de folosință. Din păcate, arată că nu s-a efectuat o expertiză privind cheltuielile anuale necesare pentru uzura normală, prin acțiunea reconvențională, apelantul a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii clădirii demolate de către C. V. lui M., fără autorizație de construcție, cu o suprafață de 251,7 m.p. și neavând posibilitatea de a proba valoarea acestei părți demolate din construcția inițială, fiindcă demolarea s-a făcut fără autorizație, nici reclamanta nu avea cum să facă dovada valorii unei investiții efectuată cu ocazia reconstrucției, dat fiind că nu avea nici autorizație și nici alte documente cu acea operațiune, atât la data demolării unei părți din construcție cât și în momentul de față, arată că, în cartea funciară este trecută, construcții, fără nicio modificare, deci nici în realitate nu s-a modificat suprafața casei de locuit, de la preluare până în prezent.
Reprezentanta apelanților reclamanți, solicită respingerea apelului promovat de către apelantul pârât, câtă vreme se susține de către acesta că s-ar fi construit pe terenul său, ori, din declarațiile martorilor audiați coroborate cu expertiza efectuată în cauză, rezultă că toate construcțiile au fost ridicate în anul 1968, când proprietar era Statul Român.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelurilor civile de față, instanța de apel, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.233/C din 7 octombrie 2013, Tribunalul Bihor a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capetele de cerere ce vizează acordarea de despăgubiri din acțiunea formulată de reclamantul C. L. V. LUI M. cu sediul în V. lui M., Calea Revoluției, nr. 2, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâtul B. E. A. LADISLAU domiciliat în Târgu M., ., jud. M., excepție invocată de pârât prin întâmpinare.
A respins cererea reclamantului privind contravaloarea investițiilor efectuate la imobilul în litigiu ca fiind prescrisă.
A admis excepția lipsei de obiect și a puterii de lucru judecat a capetelor de cerere ale acțiunii reclamantului C. L. V. lui M., care vizează acțiunea în constatare, stabilirea dreptului de superficie și a dreptului de servitute de trecere asupra imobilului în litigiu, față de dispozitivul și considerentele sentinței civile nr. 595/P/2000 a Tribunalului Bihor, pronunțată în dosarul nr. 4715/2000 al acestei instanțe, rămasă irevocabilă, excepție invocată de pârât.
A respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C. L. V. lui M., prin reprezentant legal, Primarul Orașului V. lui M. cu sediul în V. lui M., Calea Revoluției, nr. 2, jud. Bihor în contradictoriu cu pârâtul B. E. A. Ladislau, acțiune precizată ulterior.
A luat act de renunțarea la judecata capătului de cerere al acțiunii formulate și precizate de reclamant, care vizează recunoașterea dreptului de retenție asupra imobilului în litigiu în favoarea reclamantului.
A respins în tot cererea reconvențională formulată de pârâtul B. E. A. Ladislau, ca neîntemeiată.
A compensat cheltuielile de judecată ale părților ocazionate de prezentul litigiu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin acțiunea inițială, formulată la data de 31.07.2007, reclamantul C. L. V. lui M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului B. E. A. Ladislau la plata sumei de 650.000 lei ce reprezintă contravaloarea investițiilor efectuate la imobilul situat în V. lui M., Calea Revoluției, nr. 50, jud. Bihor, înscris în CF 4344 V. lui M. cu nr. topo 1/1 și 1/2. Totodată a solicitat instanței să constate că ar deține un drept de retenție asupra acestui imobil până la data achitării integrale a pretențiilor bănești formulate. Ulterior, reclamantul și-a majorat pretențiile bănești.
La data de 28.03.2012 reclamantul a formulat o extindere de acțiune, fiind formulate șase capete noi de petit având ca obiect acțiune în constatare, stabilirea unui drept de superficie și a unui drept de servitute de trecere cu înscrierea acestor drepturi în cartea funciară, așa cum s-a reținut mai sus.
Deliberând asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, excepție invocată de pârât prin întâmpinare, prescripție care privește capetele de cerere privind acordarea de despăgubiri formulate de reclamant, instanța de fond a admis-o pentru considerentele ce succed.
Instanța a constatat că în anexa cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus raportul de evaluare tehnică (fila 13-51 dosar), pe care și-a întemeiat acțiunea în pretenții, în care este menționat că reparațiile, respectiv etajarea construcției a avut loc în cursul anilor 1968-1970 și în ultimii ani 2000-2004 (fila 40 anexa nr. 1). Aceste constatări ale expertului au fost însușite de reclamantă prin simplul fapt că acestea au stat la baza pretențiilor sale.
Potrivit prevederilor art. 1 coroborat cu art. 3 al. 1 din Decretul nr.167/1958, dreptul material la acțiune se prescrie în termen de 3 ani. Acest termen de 3 ani începe să curgă de la data nașterii dreptului.
Prin Sentința civilă nr. 595 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 4715/2000 s-a constatat că imobilul înscris în CF 4344 V. lui M. cu nr. topo 1/1 și 1/2 a trecut fără titlu în proprietatea Statului Român și în consecință a dispus rectificarea colii de CF susmenționată.
Această hotărâre judecătorească a fost atacată cu apel iar prin Decizia civilă nr. 188/A/2006 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosar_ s-a constatat perimarea apelului declarat de reclamanta din acest dosar, astfel că Sentința civilă nr. 595/P/2000 a devenit irevocabilă.
Prima instanță a mai reținut că la data de 09.05.2001, judecarea cererii de apel a fost suspendată. Potrivit prevederilor art. 248 al. 1 Cod procedură civilă, de la 1948, perimarea oricărei cereri de chemare în judecată, se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, prin urmare s-a apreciat că, perimarea căii de atac a operat ope legis la data de 10.05.2002.
Începând cu această dată curge termenul de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamantei din această cauză.
Acest termen s-a împlinit la data de 11.05.2005 iar acțiunea promovată – ce formează obiectul acestei pricini – a fost înregistrată la data de 31.07.2007, cu mult peste termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 coroborat cu art. 3 al. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Consecință a admiterii acestei excepții, văzând prevederile art. 137 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, de la 1948 instanța a respins ca fiind prescrisă cererea reclamantului privind contravaloarea investițiilor efectuate la imobilul în litigiu.
Deliberând asupra excepției lipsei de obiect și a puterii de lucru judecat, a capetelor de cerere ale acțiunii reclamantului, care vizează acțiunea în constatare, stabilirea dreptului de superficie și stabilirea dreptului de servitute de trecere asupra imobilului în litigiu, instanța de fond, văzând dispozitivul și considerentele sentinței civile nr. 595/P/2000 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosar nr. 4715/2000, rămasă irevocabilă, precum și cele consemnate în procesul verbal de predare-primite încheiat între părți la data de 22.08.2013, cu privire la imobilul în litigiu, a admis excepția și a respins ca neîntemeiate aceste cereri, pentru aceleași motive, instanța a revenit asupra probei cu expertiza topografică judiciară, devenită inutilă în aceste condiții.
Astfel, în urma negocierilor cu Primăria orașului V. lui M. și primarul orașului V. lui M., la data de 22.08.2013 s-a încheiat Procesul verbal de predare-primire nr. 2874, prin care reprezentantul orașului V. lui M. a predat către pârât în deplină proprietate și posesie, imobilul ce formează obiectul Sentinței civile nr. 595/P/2000 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr.4715/2000.
S-a constatat de prima instanță că, prin capătul doi de cerere, se solicită instanței, recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului predat. Soluționarea unei pretenții care are ca obiect recunoașterea unui drept de retenție a rămas fără obiect întrucât lipsește un element esențial pentru acest drept real, respectiv posesia.
În ceea ce privește capetele de cerere care au ca obiect acțiunea în constatare și înscrierea acestui drept în cartea funciară, instanța de fond a apreciat că operează puterea de lucru judecat în raport cu dispozitivul Sentinței civile nr. 595/P/2000 a Tribunalului Bihor, amintit anterior.
În cadrul dosarului nr.4715/2000 al Tribunalului Bihor în care s-a pronunțat hotărârea susmenționată, s-a soluționat irevocabil cărei părți îi aparține imobilul construcție și teren înscrise în CF 4344 V. lui M., iar a solicita instanței să se pronunțe pentru a doua oară asupra dreptului de proprietate a acestui imobil, ar contraveni puterii de lucru judecat.
S-a opinat că acțiunea în constatare este oricum inadmisibilă, deoarece partea a avut realizat acest drept însă, instanța de judecată, prin hotărârea pronunțată (595/P/2000) a dispus radierea înscrierii acestui drept. Asupra acestei dispoziții nu se poate reveni printr-o acțiune separată.
În ceea ce privește dreptul de superficie, s-a apreciat că acesta operează numai și numai când, se procedează la edificarea unei construcții cu acordul proprietarului terenului, în speță, nu numai că acordul proprietarului terenului lipsește cu desăvârșire, dar, construcția edificată de reclamantă, este una inegală deoarece, cum chiar aceasta recunoaște, lucrările de construcții s-au executat fără a deține în prealabil o autorizație de construire.
Astfel fiind, și stabilirea unui drept de superficie este, pe de o parte lipsită de obiect, întrucât imobilul în integralitatea sa a fost predat către susnumitul pârât, fiindu-i recunoscut pârâtului, dreptul de proprietate asupra acestuia, iar pe de altă parte, aceste pretenții sunt neîntemeiate.
Pentru considerentele sus menționate, instanța de fond a apreciat că și capătul de cerere care are ca obiect stabilirea unei servituți de trecere, a rămas fără obiect, deoarece, așa cum s-a arătat, imobilul formează proprietatea exclusivă a pârâtului, reclamantul pârâtă nu deține nici o proprietate pe terenul ce formează proprietatea sa, astfel că, nici acest capăt de cerere este fără obiect.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtul reclamant reconvențional, instanța de fond, văzând concluziile expertizelor tehnice întocmite în cauză și având în vedere evoluția raporturilor și situați actuală dintre părți, în considerarea probelor administrate și a principiului echității, a apreciat că aceasta nu este întemeiată, respingând-o în tot. Astfel, în ce privește susținerile paratului-reconvențional, ca ar fi existat corpuri demolate, materialele rezultând din demolare fiind incorporate in construcțiile noi, instanța de fond a apreciat că nu există nici o proba certă in acest sens. La fila 77 din dosar, ing. D. A., numit inițial expert in cauza, arata ca nu are date referitoare la demolarea vreunui corp de clădire. La fila 95 din dosar același expert D. A. arata ca nu se poate răspunde la întrebarea daca s-au demolat clădiri deoarece nu sunt acte din care sa rezulte „dimensiuni pentru corpurile de imobile demolate,volum de materiale recuperate”.Prin adresa nr. 375 din 06.04.2011, la întrebarea instanței adresata către . prin care s-a solicitat date despre imobilul demolat din CF 4344 VLM, aceasta societate arata ca „nu deține acte cu privire la aceasta demolare”. De altfel, echipa de 3 experți angajați in contraexpertiza au depus la dosar adresa prin care au precizat ca nu au nici o dovada ca s-ar fi demolat vreun corp de clădire .
Totuși,s-a mai reținut de instanța de fond că, in raportul sau, expert R. S. amintește de o clădire de 106,20 mp. care a fost demolata, iar prin răspunsul la obiecțiunile depuse de paratul-reconvențional B., amintește o clădire de 251,7 mp., dar, cu precizarea ca se pronunța asupra acestei suprafețe ale clădirii având la baza doar descrierea paratului B. (,,din descrierea paratului”). Ca atare, fiind doar in fata vorbelor paratului, se impus ca aceste constatări sa fie înlăturate, ele nu pot fi asimilate unor probe pertinente, nefiind coroborate cu nici o alta proba . S-a mai reținut faptul ca, cu privire la construcțiile demolate ,acestea nu sunt mai multe la număr, cum greșit a reținut echipa de contraexperți, care atunci când stabilesc suprafața clădirii ce a aparținut pârâtului, adunând la vechea clădire si suprafața de 106,20 mp. si suprafața de 251,7 mp. reținând ca, totalul suprafeței preluate de St. R. in 1957 a fost de 813,88 mp. Total eronat, ceea ce s-a preluat a fost vechea clădire de 455,98 mp. si nimic mai mult. Suprafața de 106,20 apare corectata de expert prin suprafața de 251,7 mp.,rezultata din spusele paratului, dar nu este o noua suprafața, după cum greșit au reținut experții. Aceasta lămurire este relevantă având in vedere pretențiile paratului solicitate cu titlu de folos nerealizat. Cu referire la suprafața ințial amintită de 106,20 mp, expert S. precizează analizând situația ca” aceasta clădire ar fi avut 97 de ani, iar in caz de demolare nu s-ar recupera nimic.”
Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea formulată și precizată de reclamant și a luat act de renunțarea acestuia la judecarea capătului de cerere privind recunoașterea dreptului de retenție asupra imobilului în litigiu în favoarea reclamantului.
Față de aceste împrejurări, respingând acțiunea principală și cererea reconvențională, instanța de fond a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ale părților ocazionate de prezentul litigiu.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel atât pârâtul B. E. A. Ladislau cât și reclamanții C. L. V. lui M. –Orașul V. lui M..
Apelantul B. E., a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii reconvenționale formulate de el.
În fapt, la 30 martie 2012 a depus acțiune reconvențională prin care a solicitat pe de o parte să i se achite contravaloarea clădirii din cărămidă în suprafață de 251,7 m.p. demolată de reclamantul pârât reconvențional, iar pe de altă parte contravaloarea folosului detras pentru lipsa de folosință a imobilului din litigiu, începând din 2000 până la eliberarea efectivă a acestuia. Prin sentința pronunțată instanța de fond a analizat doar primul capăt de cerere și a lăsat nesoluționat petitul nr.2 prin care s-a solicitat despăgubiri pentru folosul detras, ori, deși în baza sentinței civile nr.595/P/2000 a Tribunalului Bihor, a făcut dovada că este proprietar al imobilului în litigiu și că, din anul 2000 achită impozitul pentru acest imobil, instanța nu a dat curs solicitărilor sale de acordare a folosului detras în baza prevederilor art.480, art.482 și 483 Cod civil, deși existau și rapoarte de expertiză și contraexpertiză care cuprind evaluarea acestui folos detras.
Apelanții C. L. V. ui M. și Orașul V. ui M., au solicitat admiterea apelului lor, anularea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare în temeiul art.297/2 alin.1 teza a doua sau admiterea apelului și anularea sentinței atacate și rejudecarea cauzei prin evocarea fondului în temeiul art.297/2 alin.1 teza I sau admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii principale astfel cum a fost precizată, respingerea excepției de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamanților, respingerea excepției lipsei de obiect și a puterii de lucru judecat pentru capetele de cerere ce vizează constatarea, intabularea dreptului de proprietate asupra construcțiilor noi, stabilirea și acordarea dreptului de superficie și servitute de trecere, cu automobilul asupra terenului identificat cu nr.topo 1/1 și ½ din CF nr.4344 V. lui M., cu cheltuieli de judecată în fond și apel.
În motivarea apelului, se arată că în mod greșit instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru capătul de cerere prin care se solicitase contravaloarea investițiilor efectuate la conacul vechi, întrucât abia la data de 13 decembrie 2006 a rămas definitivă și irevocabilă sentința Tribunalului Bihor nr.595/P/2000 prin care s-a restabilit dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtului B. E. și ca atare, acțiunea de față introdusă la data de 31 iulie 2007 era în termenul general de prescripție.
Mai mult decât atât, sentința civilă a fost intabulată în CF nr.4344 V. lui M. abia la data de 12.03.2007 și ca atare abia de la înscrierea în CF devine opozabilă erga omnes, deci și din această perspectivă acțiunea nu era prescrisă.
Nici excepția puterii de lucru judecat nu a fost corect reținută de către instanța de fond, pentru că la data pronunțării sentinței civile nr.595/P/2000 a Tribunalului Bihor în CF exista notată doar o singură construcție, ori constatarea și intabularea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei cu titlu de construire s-a solicitat cu privire la corpurile noi de clădire care nu erau și nu sunt notate în CF și deci nu au făcut obiectul analizei și dispozițiilor instanței prin sentința pronunțată și nici nu a fost tranșată proprietatea lor în acel proces în favoarea pârâtului. În plus, nu există nici identitate de obiect și nici de părți, ceea ce duce la concluzia că nu există autoritate de lucru judecat.
Nici excepția lipsei de obiect motivat de dispozitivul și considerentele sentinței civile nr.595/2000 respectiv de conținutul procesului verbal de predare-primire nr.2874/22 august 2013, nu este corect reținută pentru că așa cum s-a mai arătat sentința se referea doar la clădirea ce era înscrisă în CF și cu privire la care s-a dispus restabilirea dreptului de proprietate, iar predarea în folosință a imobilului din sentință, nu înseamnă transferul dreptului de proprietate cu privire la corpurile noi de clădiri, asupra cărora, în procesul de față, se solicită a se stabili proprietatea în favoarea reclamanților.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, apelantul pârât B. E. A. Ladislau, a solicitat respingerea apelului înaintat de către apelanții reclamanți, invocând că, clădirea a fost preluată într-o stare perfectă, iar în decursul celor 60 de ani, a devenit o construcție lăsată în paragină, poarta și gardul a dispărut, iar după 60 de ani de beneficiu și folosință abuzivă, apelantul vrea o parte din casă și bani, câtă vreme, de la retrocedarea scriptică, tot apelantul pârât este cel care achită impozitul către stat, pentru imobil. Arată totodată că a formulat apel, pentru omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la pretențiile sale, pentru lipsa de folosință a imobilului, dar în afara acelei omisiuni, consideră că hotărârea este legală și temeinică.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, același apelant, a solicitat respingerea apelului înaintat de către C. L. V. lui M. pentru netemeinicie, invocând că, cheltuielile efectuate de către reclamant, nu se ridică nici măcar la valoarea costului de reparații necesare, în urma uzurii normale al acestuia, pe o perioadă de 60 de ani.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, instanța constată următoarele:
Referitor la criticile apelanților reclamanți, într-adevăr au fost greșit reținute excepția prescripției dreptului la acțiunea în despăgubiri, excepția puterii de lucru judecat, excepția lipsei de obiect.
Contravaloarea investițiilor efectuate la conacul vechi de către reclamanți putea fi cerut din momentul în care au pierdut dreptul de proprietate ce-l aveau înscris în CF. Ori, acest moment îl reprezenta data constatării ca perimat a apelului exercitat împotriva sentinței civile nr.595/P/2008 a Tribunalului Bihor, perimare pronunțată prin decizia civilă nr.188/A/2006 a Curții de Apel Oradea și nicidecum data pronunțării sentinței civile nr.595/2000, ori data suspendării apelului – 9 mai 2001 – care mai apoi s-a perimat. Perimarea nu operează ope legis, ea trebuie constatată de instanța de judecată, iar o hotărâre rămâne definitivă sau irevocabilă pe data respingerii sau constatării ca perimat a apelului sau respectiv a recursului, conform literaturii și jurisprudenței instanțelor.
Așa fiind, nașterea dreptului la acțiune îl constituie data de 13 decembrie 2006, data pronunțării deciziei civile nr.188/A/2006 a Curții de Ape Oradea, prin care s-a constatat perimat apelul exercitat împotriva sentinței civile nr.595/P/2000 a Tribunalului Bihor și nici într-un caz data intabulării dispozițiilor sentinței civile nr.595/P/2000 în CF, cum încearcă să acrediteze în subsidiar apelanții ideea.
Deci, în privința acestei prime excepții, hotărârea instanței de fond este greșit soluționată.
Referitor la excepția puterii de lucru judecat, reținută de instanța de fond ca fiind incidentă în cauză, prin raportare la conținutul și dispozitivul sentinței civile nr.595/P/2000 al Tribunalului Bihor, nici această excepție nu este incidentă în cauză.
După cum se poate observa din motivarea sentinței, ceea ce s-a pus în discuția părților și a fost analizat de către instanța de judecată, este imobilul înscris în CF nr.4344 V. lui M.. Ori din consultarea CF nr.4344 V. lui M., nici la epoca judecății cuprinse în sentința civilă nr.595/P/2000 și nici chiar la ora actuală nu exista notată componența actuală a imobilului cu etajări și atașarea unor corpuri noi de clădire la conacul vechi ce era notat în CF. Ca atare, nu se poate reține puterea de lucru judecat cu privire la capătul de cerere privind stabilirea unui drept de superficie (drept de proprietate asupra construcțiilor noi și drept de folosință pe teren) precum și o servitute de trecere în favoarea superficiarilor, pentru că nu s-a pus în discuție și nici nu s-a emis o judecată de către instanță cu privire la existența unor investiții ori a unor construcții noi, asupra cărora să se fi statuat un drept de proprietate. Mai mult, faptul că în favoarea pârâtului B. E. operează prezumția instituită de art.492 Cod civil, aceasta nu înseamnă că ea nu poate fi răsturnată conform tezei ultime din art.492 Cod civil. Ori, în atare situație, în mod greșit s-a reținut excepția puterii de lucru judecat, de vreme ce prin sentința civilă nr.595/P/2000 nici un moment instanța nu a fost investită cu cererile susmenționate, ce fac obiectul litigiului de față și deci nu există nici o identitate de obiect sau cauză. Faptul că prin procesul verbal de predare-primire nr.2874/22 august 2013 reclamanții au predat imobilul așa cum există el la ora actuală, cu investiții și corpuri noi de clădire atașate conacului inițial, nu înseamnă transferul prin aceasta a dreptului de proprietate în favoarea celui care le-a preluat, ci doar predarea posesiei și folosinței până la finalizarea litigiului de față, în care urmează a se tranșa și asupra construcțiilor nou edificate atașate clădirii notate în CF. Ceea ce a rămas însă fără obiect, este capătul de cerere privind stabilirea unui drept de retenție față de procesul-verbal nr.2874/22 august 2013, de predare-primire a imobilului, pentru că nemaiavând posesia bunului nu mai poate cere un drept de retenție. De altfel, cu privire la acest drept de retenție, reclamanții prin concluziile scrise formulate în faza instanței de fond, după închiderea dezbaterilor, au făcut precizarea că renunță la el, dar nu se putea lua act de această renunțare, nefiind formulată cu respectarea dispozițiilor legale materiale și procedurale incidente în cazul acestei instituții juridice.
Ca atare criticile privitoare la modul de soluționare a dreptului de retenție, nu sunt fondate.
Concluzionând, apelul apelanților este fondat și va fi admis în baza prevederilor art.297/2 alin.1 teza a-II-a, cu consecința anulării sentinței în parte și trimiterii cauzei spre rejudecare cu privire la capătul de cerere ce vizează acordarea de despăgubiri pentru investițiile făcute la clădirea conac prin recompartimentare și etajare, în măsura în care erau necesare și utile pentru conservarea bunului, de asemenea se va pronunța asupra temeiniciei sau netemeiniciei capetelor de cerere vizând constatarea unui drept de proprietate, asupra construcțiilor noi edificate și anexate clădirii vechi, cu drept de folosință asupra terenului și dreptului de servitute de trecere, ținând cont de faptul că au fost edificate după anul 2000, fapt recunoscut de reclamanți, deci când deja litigiul cu privire la imobilul din CF nr.4344 V. lui M. era deja pe rol, ba chiar se finalizase în primă instanță, în favoarea reclamantului de atunci-B. E. A. Ladislau, respectiv de aspectul că investițiile efectuate în astfel de împrejurări, se apreciază ca fiind făcute cu rea credință și reprezintă un abuz, ce nu se poate bucura de protecția legii și ca atare cel care le face, își asumă riscul de a le pierde.
Cum apelul pârâtului reclamant reconvențional, vizează exclusiv nesoluționarea capătului de cerere privind folosul detras solicitat din 2000 la zi, în baza prevederilor art.281/2 Cod procedură civilă, instanța de apel constată că este de competența primei instanțe să se pronunțe practic pe acest capăt de cerere, care a fost omis a fi soluționat prin hotărârea pronunțată sub nr.233/C/7 octombrie 2013. Deoarece modul în care a fost soluționat capătul de cerere privind obligarea reclamanților pârâți reconvenționali la plata contravalorii clădirilor demolate, nu a fost criticat prin apelul formulat de apelantul B., acest capăt rămâne soluționat definitiv și irevocabil.
Așa fiind, hotărârea instanței de fond va fi anulată în parte, ca o consecință a admiterii apelului reclamanților și va fi trimisă cauza spre rejudecare cu privire la capetele de cerere greșit soluționate pe excepții procedurale, urmând a fi păstrată soluția cu privire la dreptul de retenție din acțiunea principală și respectiv, capătul de cerere privind plata contravalorii clădirilor demolate, formulat de pârâtul reclamant reconvențional prin acțiunea reconvențională. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond se va pronunța și asupra folosului detras solicitat de reclamantul reconvențional și lăsat nesoluționat dintr-o omisiune.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite ca fondat apelul civil declarat de reclamanții ORAȘUL V. LUI M. PRIN PRIMAR și C. L. V. LUI M., cu sediul în V. lui M., Calea Revoluției, nr.2, județul Bihor, în contradictoriu cu, intimatul pârât B. E. A. LADISLAU- cu domiciliul în Tîrgu M., ., ., împotriva sentinței civile nr.233/C din 7 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o anulează în parte și trimite cauza spre rejudecare în privința acțiunii principale, mai puțin a capătului de cerere privind dreptul de retenție.
Menține și modul de soluționare a capătului de cerere din acțiunea reconvențională privind plata contravalorii corpurilor de clădire demolate.
Constată că apelul declarat de pârâtul-reclamant reconvențional B. E. A. LADISLAU, constituie cerere de completare a hotărârii primei instanțe, cu privire la acordarea folosului detras, capăt rămas nesoluționat.
Dispune restituirea taxei de timbru, în valoare de 4.856,50 lei, achitată prin ordinul de plată nr.41 din 21 ianuarie 2014 de orașul V. lui M., ca fiind nedatorată.
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2014.
Președinte, Judecător, Grefier,
T. D. M. E. C. G.
red.concept decizie T. D.
data:6.02.2014
jud.fond: D. A.C.
dact.C.G.
data:10.02.2014
5 ex.
3 . V. LUI M. PRIN PRIMAR -V. lui M., Calea Revoluției, nr.2, județul Bihor
-C. L. V. LUI M., V. lui M., Calea Revoluției, nr.2, județul Bihor
-B. E. A. LADISLAU- Tîrgu M., ., .,
data:
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 92/2014. Curtea de... | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 302/2014. Curtea de... → |
|---|
