Anulare act. Decizia nr. 785/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 785/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 6569/120/2011/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 785
Ședința publică din data de 2 aprilie 2014
Președinte - V. G.
Judecători - P. M. G.
- A. P.
Grefier - J. Părcălăbescu
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 255 pronunțată la 5 februarie 2013 de Curtea de Apel Ploiești, formulată de revizuienții P. G., P. Ș., P. I. C., I. A., B. M. G., toți cu domiciliul ales în Târgoviște, ., nr. 1, .. . - la Cabinetul de avocatură P. D. în contradictoriu cu intimații B. B., domiciliat în comuna Răzvad, . Gura Văii, ., județul Dâmbovița, P. G., domiciliat în . Dâmbovița, T. O., domiciliat în București, .-39, ., sector 1, B. G., domiciliat în . Voievozilor, ., județ Dâmbovița, M. M., domiciliată în Târgoviște, ..59, județul Dâmbovița, T. I., domiciliat în . Dâmbovița, E. S., domiciliat în Târgoviște, ., ., ., județ Dâmbovița, A. I., domiciliat în Târgoviște, ., ., B. D. și B. E. (dobânditori ai dreptului de proprietate de la defunctul B. N.), ambii domiciliați în Târgoviște, ..26, ., județ Dâmbovița, DIRECȚIA A. DÂMBOVIȚA, cu sediul în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, P. C. RĂZVAD, cu sediul în ., B. I., domiciliat în . Voievozilor, ., județ Dâmbovița și Ț. N., decedat pe parcursul procesului, având ca moștenitori pe V. R., domiciliată în . Voievozilor, ..178, județ Dâmbovița și V. I., domiciliat în . Voievozilor, ..178, județ Dâmbovița.
Cerere timbrată cu 5 lei timbru judiciar și cu 10 taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr._, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns revizuienții P. G., P. Ș., P. I. C., I. A. și B. M. G. reprezentați de avocat P. D. din Baroul Dâmbovița, intimații B. B., B. G. și T. O., personal, lipsind intimații B. I., P. G., M. M., T. I., E. S., A. I., B. D. și B. E., Direcția A. Dâmbovița, P. C. Răzvad, V. R. și V. I..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere precizarea formulată de revizuienți, aflată la filele 131-133 din dosar, prin care se invocă dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 4 C.pr.civilă raportat la cele trei înscrisuri noi depuse la dosar, pune în vedere apărătorului revizuienților să precizeze dacă se invocă dispozițiile art. 322 pct. 4 C.pr.civilă, sau cele art. art. 322 pct. 5 C.pr.civilă,
Avocat P. D., având cuvântul, precizează că se invocă dispozițiile art. 322 pct. 5 C.pr.civilă cu privire la decizia nr. 255/2013 a Curții de Apel Ploiești, respectiv descoperirea unor înscrisuri noi care nu au putut fi prezentate instanței, împrejurare ce rezultă, de altfel, și din motivarea cererii.
De asemenea, se solicită a se constata că dispozițiile deciziei civile nr. 255/2013 a Curții de Apel Ploiești sunt potrivnice deciziei civile nr. 75/2010 a Curții de Apel Ploiești și sentinței civile nr. 7257/1999 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Curtea, având în vedere precizările apărătorului revizuienților, în ceea ce privește cererea întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 C.pr.civilă, invocă excepția inadmisibilității, întrucât prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv decizia civilă nr. 255/2013 a Curții de Apel Ploiești, nu a fost evocat fondul cauzei.
Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 7 C.pr.civilă, instanța, în raport de dispozițiile art. 323 alin. 2 C.pr.civilă, conform cărora „în cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice”, din oficiu, invocă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Ploiești.
Avocat P. D., având cuvântul, arată că a introdus cererea la Curtea de Apel Ploiești deoarece s-a invocat, în principal, dispozițiile art. 322 pct. 5 C.pr.civilă. Solicită respingerea excepției inadmisibilității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C.pr.civilă.
Referitor la cea de-a doua excepție, arată că, într-adevăr, competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 255/2013 a Curții de Apel Ploiești care este potrivnică deciziei civile nr. 75/2010 a Curții de Apel Ploiești și sentinței civile nr. 7257/1999 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Intimatul B. B., având cuvântul, solicită admiterea celor două excepții invocate de instanță și obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și contravaloarea transportului la instanță, potrivit chitanțelor pe care le depune la dosar.
De asemenea, arată că intimatul B. I. nu s-a mai putut prezenta la acest termen de judecată și depune în numele acestuia concluzii scrise și bonurile de benzină pentru a i se acorda cheltuielile efectuate cu transportul la instanță la termenele anterioare.
Intimatul B. G., având cuvântul, solicită admiterea celor două excepții și obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată constând în contravaloare transport, însă precizează, că nu are bonuri de benzină sau bilete de călătorie.
Intimatul T. O., având cuvântul, arată că este de acord cu admiterea excepțiilor invocate de instanță și nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA :
Deliberând asupra cererii de revizuire de față:
Prin cererea formulată la data de 21 mai 2013, P. G., P. Ș., P. I. C., I. A. și B. M. G. au formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 255 pronunțată la 5 februarie 2013 de Curtea de Apel Ploiești, invocând dispozițiile art. 324 alin. 1 pct. 4 și 7 C.pr.civilă.
Referitor la motivul prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 4 C.pr.civilă, revizuienții susțin că din înscrisurile noi (tabele) comunicate de OCPI Dâmbovița prin adresa nr.3680/ 22.04.2013, reiese că autorul părților, P. T., a deținut pe raza localității Valea Voievozilor, județul Dâmbovița (încă din 1928, prin act autentic), suprafața de 1,40 ha (pe raza localității Răzvad 1,35 ha teren și 1,65 ha pe raza localității Colanu).
Din aceleași înscrisuri rezultă că autorul părților a fost forțat să predea GAS Răzvad doar suprafața de 1 ha din terenul de pe raza localității Răzvad și că proprietățile acestuia nu au făcut obiectul Decretului nr.115/1959 și nu au fost predate la GAS sau in altă formă de expropriere.
În opinia revizuienților, documentele sus-menționate relevă un aspect important, ce impune admiterea cererii de revizuire, și anume că terenul de 1,4 ha de pe raza localității Valea Voievozilor, din care fac parte terenurile acaparate de pârâți și care fac parte din Titlul de Proprietate nr._/13.11.1997, nu au fost preluate vreodată de stat, cu nici un titlu, nu au făcut obiectul Decretului nr. 115/1959 și nici nu au fost predate la GAS sau în altă formă de „expropriere"".
Fundamentul hotărârii pronunțate în recurs, dar șl în apel în cel de al doilea ciclu procesual, a fost conturat de o situație de fapt falsă, respectiv aceea că terenurile acaparate de pârâți au intrat de drept în patrimoniul acestora, odată cu apariția Legii nr.18/1991, care prevedea că în ipoteza în care terenurile ocupate de terțe persoane sunt dintre cele preluate de stat sau au fost în exploatarea CAP sau GAS, acestea rămân în proprietatea deținătorilor contemporani cu aceste dispoziții.
Învederează revizuienții că înscrisurile noi vin să demonstreze că suportul teoretic al raționamentului logico-juridic al instanței de recurs nu are acoperire în situația concretă de fapt, în sensul că la momentul apariției Legii 18/1991 terenurile acaparate de pârâți nu puteau rămâne în proprietatea acestora „ope legis"" nefiind îndeplinită condiția ca aceste terenuri să fie dintre cele vizate de lege: teren preluat de stat sau terenuri ale fostelor Cooperative Agricole sau terenuri din zone cooperativizate.
Au mai susținut revizuienții că au solicitat în numeroase rânduri de la instituțiile abilitate înscrisuri care să confirme că terenurile acaparate nu au fost trecute vreodată în proprietatea statului, însă răspunsurile primite au fost variate, fie s-a confirmat că terenurile în litigiu nu au trecut vreodată în proprietatea CAP-urilor, fie că nu au trecut vreodată la stat, fie că nu a existat IAS P., etc. După multe insistențe, OCPI Dâmbovița le-a eliberat înscrisuri care confirmă adresele anterioare ale OCPI și dovedesc, cu caracter de noutate, că autorul părților a predat la GAS Răzvad doar 1 ha teren și acesta doar din terenul de raza localității Răzvad „în diverse puncte”. Despre circulația juridică a suprafeței de 1,4 ha situat în Valea Voievozilor, OCPI a menționat că nu există date.Ca atare, prin excludere și prin interpretare logică și teleologică, rezultă că terenul de pe raza localității Valea Voievozilor nu a fost cooperativizat sau trecut în proprietatea statului.
Apreciază revizuienții că tabelele anexate adresei nr. 3680/22.04.2013 constituie probe materiale din care rezultă că din toate terenurile deținute de T. P., doar terenul în suprafață totală de 1,35 ha de pe raza localității Răzvad a fost dat în folosință la GAS Răzvad, așa cum rezultă din procesele-verbale de predare. De altfel în toate cele trei procese-verbale se menționează că suprafața de 1,4 ha din Valea Voievozilor rămâne în folosința autorului părților și a soției acestuia, ceea ce înseamnă că s-a păstrat dreptul de proprietate.
Mențiunile din dispozițiile Legii 18/1991 cu privire la „preluarea de către stat” se referă, indubitabil, la „trecerea în proprietatea statului” a terenurilor, iar Decretul 115/1959 (care oricum nu sunt aplicabile în speță) lua proprietarilor doar dreptul de folosință, nu și nuda proprietate.
Referitor la motivul prevăzut de art. 324 alin. 1 pct.7 C.pr.civilă, revizuienții au susținut că există o evidentă contradicție între cele decizia civilă nr. 255/2013 a Curții de Apel Ploiești și decizia nr. 75/2010 a Curții de Apel Ploiești .
Astfel, dacă anterior pronunțării deciziei nr. 255/5 februarie 2013 s-a stabilit irevocabil că Titlul de Proprietate nr._/13.11.1997 nu poate fi constatat nul, întrucât Legea 18/1991(art.23 și art.36) nu era operantă în favoarea intimaților din prezenta cauză (reclamanți în cealaltă cauză) aceleași argumente nu puteau sta la baza respingerii cererii de revendicare formulată de revizuienții din prezenta cauză.
Menționează revizuienții că nu au formulat cererea și în contradictoriu cu ceilalți pârâți, neindicați în petitul acțiunii, deoarece aceștia, fiind de bună-credință au plătit contravaloarea suprafețelor revendicate.
Se mai susține că deși decizia civilă nr.75/28.01.2010 a fost pronunțată doar în contradictoriu cu B. I. și B. B., cea de-a doua teză a cererii de revizuire este admisibilă, deoarece decizia nr. 255/5 februarie 2013 anulează argumentele și finalitatea deciziei nr.75 din 28 .01.2010.
Consideră revizuienții că este evident că argumentația instanței din hotărârea a către revizuire se solicită, este cenzurată irevocabil de o altă hotărâre, respectiv de decizia civilă nr.75/28.01.2010 unde se menționează că:
„Dispozițiile art. 36 din Legea 18/1991 nu sunt aplicabile în cauză. Atâta timp cât terenul ce a aparținut autorului intimaților nu a intrat în patrimoniul statului.
Prin urmare, situația juridică a terenurilor deținute de reclamanții B. I. și B. B. a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin deciziile mai sus menționate, reținându-se că aceștia nu sunt îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile ce au fost incluse în titlul de proprietate al pârâților. Prin urmare, aceștia sunt lipsiți de legitimare procesuală activă pentru a solicita anularea titlului de proprietate al pârâților.
O asemenea soluție este impusă de principiul securității raporturilor juridice și al stabilității circuitului civil care înseamnă că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, fiind asigurat astfel dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privit în lumina preambulului convenției, care enunță preeminența dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante( a se vedea cauza Brumărescu contra României).
Conform art. 11 alin.21 din Legea 18/1991 republicată, articol ce a fost introdus prin Titlul IV art. 1 pct. 2 din Legea 147/2005, terenurile preluate abuziv de cooperativele agricole de producție de la persoanele fizice, fără înscriere în cooperativele agricole de producție sau de către stat, fără niciun titlu, revin de drept proprietarilor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane.
Or, în speță, așa cum s-a arătat mai sus, s-a constatat că terenurile ce au fost preluate abuziv de la autorii pârâților, au fost atribuite nelegal intimaților-reclamanți, ale căror ordine au fost anulate, ceea ce înseamnă, conform textului de lege mai sus citat, că aceste terenuri revin de drept proprietarilor-recurenți-pârâți- pe vechile amplasamente.”
Deci, în speță, ope legis, fără ordin al prefectului, fără hotărâre judecătorească de reconstituire, fără expertiză care să inventeze un nou amplasament, fără titlu emis pe legea 18/1991, doar reclamanții au fost și sunt proprietarii terenului, inclusiv al celui deținut de pârâți.
La data de 30.10.2013, revizuienții și-au precizat cererea, arătând că solicită revizuirea deciziei civile nr.255/ 2013 a Curții de Apel Ploiești, pronunțata în faza de recurs, pentru două ipoteze:
I. în temeiul art. 322 alin. l pct.4 C.pr.civilă, ( precizat ulterior la 2 aprilie 2014 ca fiind art. 322 pct.5 Cod procedură civilă) raportat la trei înscrisuri noi: Tabele „Valea Voievozilor ...SITUAȚIA Gospodăriilor chiaburești ...aplicat Decret 115/1959”; „. …a căror folosință se propune a se trece la unitățile socialiste” care conține casetă cu mențiunea „…suprafață în hectare propusă să treacă în folosință…Unitatea propusă…GAS” și comunicatul OCPI Dâmbovița, respectiv Adresa nr.3680/22.04.2013.
II. în temeiul art. 322 alin. l pct.7 C.pr.civilă, raportat la decizia civilă nr.75/28.01.2010 a Curții de Apel Ploiești, irevocabilă, care îi privește direct pe pârâții B. I. și B. B. și indirect pe ceilalți pârâți și sentința civilă nr.7257/22 noiembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în cauza nr. 5332/1999.
În dezvoltarea motivelor de revizuire, se arată că fondul cauzei are ca obiect o acțiune în revendicare în contradictoriu cu posesori neproprietari distincți și care nu exercită o posesie comună, solidară, unii pentru ceilalți.
Prin decizia civilă nr.75/28 ian. 2010, irevocabilă, s-a stabilit cu putere de lucru judecat, pe cale incidentală, că B. I. și B. B. ...nu beneficiază de prevederile art.36 din Legea 18/1991, deci această situație de drept nu mai poate fi contrazisă într-un alt cadru procesual, cel puțin raportat la cei doi pârâți care nu pot invoca inopozabilitatea hotărârii anterioare contrare prezentei...
În prezenta cauză, față de Brașovenu I. și B. B., prin abuz, instanța a rediscutat temeiul de drept pe care aceștia îl invocă în contra dreptului revizuienților.
Susțin revizuienții că, ceea ce legitimează puterea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie să stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea și fundamentul social și moral al acestui efect al hotărârii judecătorești.
Puterea de lucru judecat urmărește și evitarea contrazicerilor între două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară.
Existenta unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui proces cu autoritate de lucru judecat, atunci când se invoca exclusivitatea unei hotărârii, sau cu putere de lucru judecat atunci când se invoca obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, sa se discute același obiect si aceeași cauza, ceea ce face admisibilă cererea de revizuire și față de ceilalți pârâți, deoarece același argument de drept, abuziv aplicat, stă ca fundament al hotărârii a cărei revizuire se solicită, argument dizolvat irevocabil de decizia civilă nr.75/2010 a Curții de Apel Ploiești, dar și de sentința civilă nr.7257/1999 pronunțată de Judecătoria Târgoviște prin care s-a admis acțiunea Prefecturii și s-a dispus constatarea nulității absolute a Ordinului Prefectului nr.7/23.01.1995, stabilindu-se, cu autoritate de lucru judecat, că pârâții nu pot beneficia de dispozițiile art.35 din Legea nr.18/1991 (actualul art.36 Legea 18/1991) și, implicit, că eventualul lor drept trebuie constata printr-un astfel de act administrativ, respectiv un Ordin al Prefectului, opozabilă tuturor pârâților, chiar dacă juridic s-ar pretinde că aceștia nu aveau nevoie de ordinul prefectului pentru a-și etala și consolida pretinsul drept de proprietate, importantă fiind problema de drept dezlegată incidental, aceea că aceștia nu beneficiază de prevederile art. 36 din Legea 18/1991.
În temeiul art. 326 alin.2 Cod procedură civilă intimatul B. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
La termenul de judecată din 2 aprilie 2014, Curtea, în raport de dispozițiile art. 323 alin. 2 C.pr.civilă, din oficiu, a invocat excepția de necompetență materială a instanței în soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.pr.civilă, precum și excepția inadmisibilității cererii întemeiată pe dispozițiile art.322 pct. 5 C.pr.civilă și a rămas în pronunțare asupra acestor excepții.
Examinând cererea de revizuire, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, raportat la textele legale incidente în cauză și la excepțiile invocate, Curtea de Apel constată următoarele:
Prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată la data de 20.10.2013 și ulterior la 2 aprilie 2014 s-a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 255/5 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, invocându-se în drept dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 322 alin. 1 C.pr.civilă, se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, în unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text de lege.
Prin urmare, legiuitorul a deschis calea de atac a revizuirii, în principal împotriva hotărârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei, iar o atare concepție a fost consacrată constant în doctrina și jurisprudența noastră.
Rezultă deci că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică, fie stabilirea unei alte situații de fapt decât aceea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății decât aceea care fusese aleasă până în acel moment. O astfel de situație nu se regăsește, însă, în cazul în care instanța a respins recursul, ca nefondat.
Prin decizia nr. 255/5 februarie 2013, atacată pe calea acțiunii de față, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții P. G., P. Ș., P. I. C., B. M. G., I. A. împotriva deciziei civile nr. 109/24.05.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, expunând, pe larg, în cuprinsul hotărârii, argumentele pentru care a pronunțat această soluție.
În condițiile în care, prin decizia instanței de recurs, Curtea nu a evocat fondul cauzei, instanța, în raport de conținutul prevederilor art. 322 C.pr.civilă, apreciază că excepția inadmisibilității cererii de revizuire este întemeiată, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 255/5 februarie 2013 a Curții de Apel Ploiești.
Sub al doilea aspect se invocă de către revizuienți contrarietatea deciziei civile nr. 255/2013 a Curții de Apel Ploiești cu decizia nr. 75/2010 a Curții de Apel Ploiești și sentința civilă nr. 7275/1999 a Judecătoriei Târgoviște.
Conform art. 323 cod pr. civilă cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere. În alin. 2 al aceluiași text de lege se menționează că în cazul art.322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre.
Ca regulă, revizuirea este o cale de atac de retractare, de competența instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. Din interpretarea dispozițiilor legale mai sus-menționate rezultă că, dacă revizuirea se solicită pentru contrarietate de hotărâri, așa cum este cazul în speță, ea devine o cale de atac de reformare.
Având în vedere că în speță se invocă de către revizuienți contrarietatea deciziei civile nr. 255/2013 a Curții de Apel Ploiești ( pe de o parte) cu decizia nr. 75/2010 a Curții de Apel Ploiești și sentința civilă nr. 7275/1999 a Judecătoriei Târgoviște ( pe de altă parte), instanța ținând cont de prevederile art. 323 alin.2 Cod pr. civilă apreciază că Înaltei Curți de Casație și Justiție îi revine competența de soluționare a acestei cereri.
Pe cale de consecință, în baza art. 159 Cod pr. civilă, se va admite excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu și se va declina competența soluționării cererii de revizuire privind contrarietatea de hotărâri în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată deoarece revizuienții se află în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă, vor fi obligați să plătească intimatului B. B. suma de 430 lei cu acest titlu, reprezentând cheltuieli de transport ale acestuia la termenele de judecată ale prezentului dosar (conform chitanțelor aflate la filele 239-243). Chitanța depusă de acest intimat privind achitarea onorariului de 2200 lei către un apărător nu poate fi avută în vedere de către instanță, întrucât aceasta vizează o altă etapă procesuală și nicidecum prezenta cerere de revizuire, iar o atare concluzie rezultă din împrejurarea că plata sumei respective s-a făcut la 11.03.2011 (fila 238 dosar), deși promovarea prezentei cereri de revizuire s-a realizat la 21.05.2013.
De asemenea instanța va respinge cererea intimatului B. I. privind obligarea revizuienților la plata cheltuielilor de judecată întrucât deși s-au depus de către acesta două bonuri de benzină, pe de o parte data menționată pe unul dintre ele se referă la o altă zi decât cele în care s-a desfășurat prezentul proces (respectiv 29.11.2013 ), iar pe de altă parte, bonul din 1.04.2014 nu poate fi avut în vedere deoarece pentru termenul din 2.04.2014, acesta nu fost prezent în fața Curții de Apel Ploiești cu ocazia soluționării prezentei cereri de revizuire.
Totodată instanța va respinge ca neîntemeiată și cererea intimatului B. G. privind plata cheltuielilor de judecată, întrucât acesta nu a produs nici un fel de dovezi privind plata unor sume cu acest titlu și cuantumul acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C.pr.civilă.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 255/2013 a Curții de Apel Ploiești întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C.pr.civilă, cerere formulată revizuienții P. G., P. Ș., P. I. C., I. A., B. M. G., toți cu domiciliul ales în Târgoviște, ., nr. 1, .. . - la Cabinetul de avocatură P. D. în contradictoriu cu intimații B. B., domiciliat în . Gura Văii, ., județul Dâmbovița, P. G., domiciliat în comuna Răzvad, . Dâmbovița, T. O., domiciliat în București, .-39, ., B. G., domiciliat în ., județ Dâmbovița, M. M., domiciliată în Târgoviște, ..59, județul Dâmbovița, T. I., domiciliat în comuna Răzvad, . Dâmbovița, E. S., domiciliat în Târgoviște, ., ., ., județ Dâmbovița, A. I., domiciliat în Târgoviște, ., ., ., B. D. și B. E. (dobânditori ai dreptului de proprietate de la defunctul B. N.), ambii domiciliați în Târgoviște, ..26, ., județ Dâmbovița, DIRECȚIA A. DÂMBOVIȚA, cu sediul în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, P. C. RĂZVAD, cu sediul în ., B. I., domiciliat în . Voievozilor, ., județ Dâmbovița și Ț. N., decedat pe parcursul procesului, având ca moștenitori pe V. R., domiciliată în . Voievozilor, ..178, județ Dâmbovița și V. I., domiciliat în . Voievozilor, ..178, județ Dâmbovița.
Obligă revizuienții să plătească intimatului B. B. 430 lei cheltuieli de judecată.
Respinge ca neîntemeiate cererile intimaților B. I. și B. G. privind plata cheltuielilor de judecată.
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești privind soluționarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.pr.civilă vizând contrarietatea deciziei civile nr. 255/2013 a Curții de Apel Ploiești cu decizia civilă nr. 75/2010 a Curții de Apel Ploiești și sentința civilă nr. 7257/1999 a Judecătoriei Târgoviște.
Declină competența de soluționare a cauzei privind această cerere, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2014.
Președinte, Judecători,
V. G. P. M. G. A. P.
Grefier,
J. Părcălăbescu
Fiind în C.O. semnează
Primul grefier al instanței
Red. GV
Tehnored.PJ
3 ex/ 15.04.2014
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 241/2014. Curtea de Apel... | Fond funciar. Decizia nr. 17/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
