Conflict de competenţă. Sentința nr. 73/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 73/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 650/42/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 73 CC
Ședința din camera de consiliu din data de 22 octombrie 2014
Președinte - E. S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria B. și Judecătoria Târgoviște privind cererea adresată instanței de Biroul Executorului Judecătoresc A. A., cu sediul în B., Piața Daciei, ., ., având ca obiect încuviințarea executării silite a obligației de achitare a sumei de 28,00 eur, prin toate modalitățile prevăzute de lege, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/16.08.2011, obligație stabilită în sarcina părții debitoare B. G..
Cauza a fost luată în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 135 alin.4 din Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile legale incidente, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 08.07.2014, sub nr._/200/2014, B. A. A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de un proces verbal de contravenție prin care în sarcina debitorului cu domiciliul în localitatea Târgoviște, jud. Dâmbovița, a fost stabilită obligația de plata a unor sume de bani.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 665 Cod procedura civilă.
Judecătoria B., prin sentința civilă nr._/23.05.2014, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de judecare a cauzei privind pe creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București și debitorul B. G. în favoarea Judecătoriei Târgoviște, reținând în esență efectele Deciziei nr. 348/17.06.2014 a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.p.c. ca și aplicabilitatea art. 528 alin. 2 și art. 107 C.p.c.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 06.08.2014 iar la primul termen instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței sale teritoriale.
Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 2944/13 august 2014, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul B. A. A., cu sediul în B., Piața Daciei, ., . având ca obiect încuviințare executare silită, în favoarea Judecătoriei B. și a constatat ivit conflictul negativ de competență, astfel că a înaintat cauza Curții de Apel Ploiești, în vederea soluționării acestuia.
Pentru a pronunța soluția de mai sus, judecătoria a reținut următoarele:
Potrivit art. 665 C.p.c. executorul va solicita încuviințarea executării silite instanței de executare (alin. 1).
Iar potrivit art. 650 alin. 1 C.p.c. instanța de executare a fost stabilită ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea.
În acord cu soluția primei instanțe sesizate instanța s-a constatat că prin Decizia nr. 348/17.06.2014, Curtea Constituțională revenind asupra jurisprudenței sale anterioare a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.p.c.
Cu toate acestea, mai arată instanța, nu trebuie omis că doar de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, dispozițiile declarate neconstituționale, au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
În opinia instanței, în acord cu jurisprudența Curții Constituționale, dar și cu opiniile exprimate în doctrina și practica în materie, declararea ca neconstituționala a dispozițiilor menționate nu are însă efect și asupra cererilor înregistrate anterior acestui moment (cum este cazul prezentei spețe), competența fiind în aceste cazuri deja câștigată primei instanțe, prin raportare la momentul sesizării.
Văzând așadar că cererea de executare silită a fost adresată unui executor judecătoresc al cărui sediu se află în circumscripția primei instanței sesizate, instanța consideră că în temeiul art. 650 alin. 1 C.p.c. s-a impus în temeiul dispozițiilor art. 132 C.p.c. admiterea excepției și declinarea competența de soluționare a cererii formulate in favoarea instanței menționate.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Ploiești sub nr._ .
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea reține în fapt următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 08.07.2014, sub nr._/200/2014, B. A. A. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de un proces verbal de contravenție prin care în sarcina debitorului cu domiciliul în localitatea Târgoviște, jud. Dâmbovița, a fost stabilită obligația de plata a unor sume de bani.
Potrivit disp. art. 650 din NCPC instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executarea soluționează, printre altele, cererile de încuviințare a executării silite.
Prin decizia nr. 348 din data de 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial la data de 16 iulie 2014, Curtea Constituțională a revenit asupra jurisprudenței sale anterioare (menționată în cuprinsul deciziei) și a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. (1) din Codul de procedură civilă
În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. 2 NCPC.
Așadar, dacă instanța de executare a fost sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, competența acestei instanțe este legal dobândită, potrivit vechii reglementări, nu doar pentru această cerere a cărei admitere constituie o premisă esențială a executării silite înseși și, ca atare, constituie mai mult decât un simplu incident, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită (e.g., contestația la executare, autorizarea aplicării sechestrului asupra bunurilor aflate în mâinile terților, conform art. 732 alin. 2).
Cu alte cuvinte, Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor” (art. 147 alin.(4) din Constituție), nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dipozițiilor art. 650 din NCPC coroborate cu art. 25 și art. 135 alin. 1 și 4 din NCPC, Curtea va stabili competența de soluționare a cererii adresată instanței de Biroul Executorului Judecătoresc A. A., cu sediul în B., județul B., având ca obiect încuviințarea executării silite a obligației de achitare a sumei de 28,00 eur, prin toate modalitățile prevăzute de lege, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/06.07.2011, obligație stabilită în sarcina părții debitoare B. G., în favoarea Judecătoriei B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Stabilește competența de soluționare a cererii adresată instanței de Biroul Executorului Judecătoresc A. A., cu sediul în B., Piața Daciei, ., ., având ca obiect încuviințarea executării silite a obligației de achitare a sumei de 28,00 eur, prin toate modalitățile prevăzute de lege, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/06.07.2011, obligație stabilită în sarcina părții debitoare B. G., în favoarea Judecătoriei B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2014.
Președinte,
E. S. L.
Grefier,
N. M.
Red.SEL/Tehnored.NM
3 ex./23. 10.2014
d.f._/200/2014 Judecătoria B.
j.f. N. R. I.
d.f._/200/2014 Judecătoria Târgoviște
j.f. S. I. A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Cereri. Decizia nr. 2615/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 344/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|








