Legea 10/2001. Decizia nr. 344/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 344/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-02-2014 în dosarul nr. 2564/114/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ –

Dosar nr._

DECIZIA NR. 344

Ședința publică din data de 27 februarie 2014

Președinte – C. M. M.

Judecători – A. M. R.

- M. P.

Grefier - C. C.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de reclamanții L. I. și L. G., ambii domiciliați în M. B., . 10, ., C. A. și C. V., ambii domiciliați în M. B., ., jud. B. împotriva Sentinței civile nr. 563 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți M. B. PRIN PRIMAR, cu sediul în M. B., ., județul B., D. P. PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ ȘI INVESTIȚII STRĂINE, cu sediul în București, ., sector 5 și intimata intervenientă . cu sediul în București, .. 26-28, . 1 și pentru comunicarea actelor procedurale la SCA M. & ASOCIAȚII, cu sediul în București, ., sector 1.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 februarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea recurenților reclamanți, prin apărător, să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea, azi, 27 februarie 2014, când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. sub nr._ la data de 22.06.2009 reclamanții L. I., L. G., C. A. și C. V. au chemat în judecată pe pârâții M. B. – prin Primar, . . ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea primului pârât să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 1637 mp teren situat în B., ., nr. cadastral_, înscris în cartea funciară a Municipiului B. nr._, proprietatea lor, în care sunt înscrise și două loturi distincte în suprafață de 94,82 mp cu nr. cadastral 364/8 în posesia . respectiv 63 mp cu nr. cadastral 2150/2 în posesia .>

- obligarea primului pârât să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 2100 mp – parcare Fabrica de B.;

- obligarea Municipiului B. la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a acestora începând cu data de 5.06.2009 și până la remiterea efectivă a ambelor suprafețe de 1637 mp și 2100 mp ce urmează a fi stabilite printr-o expertiză de specialitate;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea de fapt a cererii, se arată că în baza sentinței nr.231/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, pe procedura Lg.10/2001, a fost admisă contestația formulată de persoanele îndreptățite ce au formulat notificare și în beneficiul reclamanților în calitate de cesionari ai bunului litigios și în cursul litigiului a fost anulată dispoziția nr.342/8.05.2007 emisă de Primarul M. B. în baza Lg.10/2001, s-a constatat dreptul de restituire în natură referitor la terenurile libere ce au făcut obiectul notificării, respectiv 4300 mp canal centură, 2100 mp parcare fabrica de bere, 1637 mp centură pasaj, 3100 mp parcare pasaj identificate de instanță conform raportului de expertiză, a fost obligat Primarul să retrocedeze persoanelor îndreptățite în natură aceste loturi și pentru restul terenului în suprafață de 20,67 ha să acorde măsuri reparatorii în teren echivalent potrivit evaluării rezultate din expertiză.

Au susținut reclamanții că această sentință a fost modificată de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.146/2.05.2008, în sensul că a fost scoasă . parcare Fabrica de B. din dispozitivul sentinței, iar după rămânerea irevocabilă a sentinței urmare respingerii recursului Municipiului B. prin decizia nr.428/30.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au solicitat în mod expres Primarului, ca reprezentant al Municipiului B., să execute de bună voie sentința potrivit prev.art.371 (1) Cod pr. civilă.

La data de 11.05.2009, se arată în acțiune, Primarul Municipiului B. a procedat la executarea de bună voie parțială a sentinței în sensul că au fost puși în posesie asupra următoarelor suprafețe: 4300 mp drum canal centură, 2100 mp parcare Fabrica de B., 3100 mp parcare pasaj și 1637 mp centură pasaj, ce fac obiectul prezentei cereri, procesul verbal de punere în posesie din 11.05.2009 întocmit cu prilejul executării parțiale a titlului executoriu reflectând modalitatea punerii în posesie, care a constat în măsurători în teren și trasarea de semne cu vopsea colorată la limita laturilor despărțitoare de proprietățile învecinate, actul astfel întocmit fiind semnat de M. B. – prin Primar.

În fapt însă, nu exercită posesia asupra acestor suprafețe, deși dreptul de proprietate a fost stabilit irevocabil în condițiile anterior menționate, dreptul de proprietate privitor la suprafața de 1637 mp a fost intabulat conform încheierilor de carte funciară nr._ și_/11.06.2009, nu s-a realizat intabularea și privitor la loturile aferente nr. cadastrale 364/8 și 2150/2 motivat de faptul că în cartea funciară acestea sunt înscrise ca fiind proprietatea . . aceste societăți au devenit proprietarele căii ferate existente la data înscrierii în cartea funciară a dreptului lor, căi ferate dezafectate ulterior de pe aceste loturi.

Suprafața de 2100 mp parcare Fabrica de B. a fost inclusă inițial în dispozitivul sentinței nr.231/10.03.2008 a Tribunalului B., prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr.146/2.05.2008, această parcelă a fost scoasă din categoria terenului supus restituirii, sentința rămânând irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a recursului privitor la aceasta., însă ulterior, în cadrul executării de bună voie a sentinței în condițiile art.371 (1) C.pr.civ. M. B. – prin Primar, în executarea parțială a dispozitivului referitor la restituirea în natură în echivalent a 20,67 ha pentru care s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, evaluat la 245 Euro/mp potrivit Zonei C, a decis punerea în posesie cu lotul de 2100 mp parcare Fabrica de B. conform procesului verbal din 11.05.2009.

Față de conținutul procesului verbal întocmit, care reprezintă în fapt o executare parțială a titlului executoriu, susțin reclamanții că și acest lot reprezintă proprietatea lor și solicită obligarea pârâtului să îl lase în deplină proprietate și pașnică posesie, apreciind că este admisibil și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata despăgubirilor derivând din lipsa de folosință a acestor două loturi în integralitatea lor, dat fiind certitudinea beneficiului de care sunt lipsiți prin neexercitarea în fapt a prerogativelor de proprietari în considerarea valorică a acestora.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri, respectiv: extrase de carte funciară, încheierile nr._, nr._, nr._, planuri de amplasament și delimitare a imobilului, proces verbal din 11.05.2009, sentința civilă nr.231/10.03.2008 – a se vedea filele 6 – 15 dosar.

Prin cererea formulată în data de 22.09.2009 reclamanții au completat acțiunea introductivă în sensul că se referă și la lotul în suprafață de 3274,47 mp teren intravilan situat în . cadastral 2546, înscris în cartea funciară nr._, solicitând și introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, referitor la primul capăt de cerere, a Administrației Naționale a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri București care, față de instituirea măsurilor reparatorii în beneficiul reclamanților potrivit Lg.10/2001, în mod nelegal folosește acest lot, proprietarii fiind privați de pașnica folosință a acestuia.

S-a mai solicitat obligarea Municipiului prin Primar în solidar cu Administrația Națională a Drumurilor – Direcția Regională Drumuri și Poduri București, la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință începând cu data de 5.06.2009 și până la remiterea efectivă a terenului de 3274,47 mp intravilan situat în B., . 2546, înscris în cartea funciară nr._, acestea urmând a fi stabilite printr-o expertiză tehnică de specialitate.

Pârâtul M. B. – prin Primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

P. terenurile restituite în natură prin sentința civilă nr.231/10.03.2008 a Tribunalului B., modificată prin decizia nr.146/20.05.2008 a Curții de Apel Ploiești, inclusiv pentru suprafața de 1637 mp, arată că a realizat deja punerea în posesie prin procesul verbal din 11.05.2009 completat prin procesul verbal încheiat în 1.06.2009, iar faptul că suprafața de 94,82 mp cu nr. cadastral 2150/2 se află în posesia . îi poate fi imputabil și nu are calitate procesuală pasivă în ce privește eliberarea lor, înțelegând să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive față de acest capăt de cerere, excepție de fond absolută și peremptorie, care paralizează fondul cauzei.

Referitor la suprafața de 2100 mp care reprezintă parcare Fabrica de B. solicită a se observa că nu există hotărâre irevocabilă care să îl fi obligat la restituirea acesteia și prin urmare nu poate fi obligat să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie acest teren, că a manifestat disponibilitatea pentru a restitui și acest teren, cel puțin în parte, motivat pe de o parte, că ulterior pronunțării hotărârilor judecătorești enunțate, a constatat că parcarea de la Fabrica de B. nu era înscrisă în certificatul atestator al dreptului de proprietate al . se afla în proprietatea municipiului, iar pe de altă parte, pentru că restituirea unei suprafețe de teren în natură nu se putea face decât printr-o altă dispoziție, conform prevederilor Lg.10/2001, că prin dispoziția nr.447/23.07.2009 a Primarului mun. B. a pus în executare celelalte dispoziții ale sentinței civile nr.231/10.03.2008 a Tribunalului B., modificată prin decizia civilă nr.146/20.05.2008 a Curții de Apel Ploiești în sensul că a restituit în natură o parte din suprafața de 2100 mp reprezentând parcare Fabrica de B., care are ca limită la Est stâlpul de înaltă tensiune, respectiv suprafața de 887 mp determinată conform planului de amplasament și delimitare a imobilului. Susține că s-a restituit doar această suprafață de 887 mp întrucât numai aceasta este folosită efectiv ca parcare, restul fiind trotuar adiacent . se face și accesul la . în acest fel să se rezolve conflictul social creat de creditori prin blocarea accesului Fabricii de B. la proprietatea sa și implicit împiedicarea în desfășurarea activității societății.

În susținerea întâmpinării pârâtul a depus la dosar procesele verbale încheiate în 11.05.2009 și 01.06.2009, dispoziția nr.447/23.07.2009.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamanților, în principal prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive și pe fond respingerea ca neîntemeiată a acțiunii prin care se solicită revendicarea terenului de 3274,47 mp.

Pe cale de excepție a invocat lipsa calității sale procesuale pasive atât în raport de cererea de revendicare, cât și de cererea în despăgubire, în considerarea următoarelor motive:

Conform situației de fapt rezultate din probele depuse la dosar, în special Protocolul din 14.12.2006 încheiat între C.N.A.D.N.R. SA cu Primăria mun. B., și hotărârea nr.189/30.07.2009 emisă de Consiliul local al mun. B., dreptul de folosință gratuită a încetat în data de 14.12.2006, data de la care terenul se afla în administrarea Consiliului local al mun. B. conform art.21 al.2 din OG 43/1997. C.N.A.D.N.R. SA, fosta A.N.D.R. nu a avut în proprietate terenul revendicat, iar în ceea ce privește administrarea acestuia, arată că a fost temporară, numai în perioada 28.06.2001 – 14.12.2006, în fapt până la darea în folosință a investiției. Mai arată că pentru perioada pentru care reclamanții solicită despăgubiri începând cu 5.06.2009, conform probelor, începând cu 14.12.2006 C.N.A.D.N.R. SA nu mai are nicio calitate în ceea ce privește terenul și investiția aferentă, nici de administrator și nici de proprietar conform art.20 și 21 din OG 43/1997, administratorul fiind Consiliul Local al mun. B., acesta având obligația să indice și titularul dreptului de proprietate.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea ca neîntemeiate a cererilor formulate împotriva C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. București, atât în ceea ce privește cererea de revendicare asupra terenului în suprafață de 3274,47 mp cât și cererea de obligare în solidar cu mun. B. la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a terenului începând cu 05.06.2009.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului local al mun. B. nr.189 din 30.07.2009 radierea sarcinii privitoare la folosința gratuită asupra terenului menționat și-a asumat-o administrația publică locală municipiul B. prin Consiliul local și trebuia dispusă din 14.12.2006.

În dovedirea punctului său de vedere a depus la dosar înscrisuri, a se vedea filele 43 – 86 dosar.

Pârâta . rândul său, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, motivat de faptul că aceasta este proprietara exclusivă a imobilului teren în suprafață de 63 mp, înscris în Cartea Funciară nr.2034 a mun. B. cu nr. cadastral 2150/2, situat în mun. B., ., jud. B., potrivit Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.1100 emis de Consiliul Județean B. la 27.01.1995, așa cum rezultă din încheierea nr.3544/13.06.2001.

Arată că a întocmit documentația de dezmembrare în 3 parcele a imobilului-teren cu nr. cadastral 2150 (2150/1, 2150/2 și 2150/3), operațiune înscrisă în cartea funciară nr.2034 a localității B. cu nr. cadastral 2150, potrivit încheierii nr.2709/25.03.2004.

În susținerea întâmpinării a depus la dosar înscrisuri – a se vedea filele 90 – 94 dosar.

La data de 28.10.2009 pârâtul M. B. prin Primar a depus la dosar completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii completatoare a acțiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere că prin hotărârea Consiliului Local al mun. B. nr.189/30.07.2009, constatând încetarea dreptului de folosință al CNADNR – DRDP București a solicitat unui notar public să întocmească actele necesare pentru radierea din cartea funciară a acestui drept de folosință.

În dovedire, a depus un set de înscrisuri, cer se regăsesc la filele 97 – 103 dosar.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a formulat precizare și completare la întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției invocate și respingerea cererii completatoare a reclamanților.

Prin cererea depusă la dosar la data de 25.11.2009 reclamanții au solicitat instanței să ia act că renunță la cererea formulată împotriva pârâtei .>

La rândul său pârâta . formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității acțiunii pentru netimbrare, apreciind că față de aceasta, acțiunea reclamanților are caracterul unei cereri în revendicare și în consecință, ar fi trebuit să evalueze suprafața de teren și să timbreze corespunzător. Susține că nu este de acord cu susținerea în sensul că acțiunea este, în raport cu această societate, accesorie, vizând un teren supus jurisdicției Lg.10/2001 și nu trebuie timbrată, în condițiile în care nu a fost parte în dosarul nr._, în care a fost pronunțată sentința nr.231/10.03.2008.

A invocat la rândul său excepția lipsei calității procesuale pasive a societății deoarece reclamanții au solicitat doar obligarea Municipiului B. – prin Primar să efectueze anumite operațiuni, în strânsă conexiune cu dispozițiile sentinței nr.231/2008 și actele de punere în executare subsecvente, susținând că nu a fost parte în dosarul în care s-a pronunțat respectiva sentință, că este societate privată ce nu poate fi implicată într-un litigiu între M. B. și persoane fizice în legătură cu restituirea în natură sau în echivalent, în baza Lg.10/2001, a unor suprafețe de teren ce aparțin Municipiului B..

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că . AND-DN2 sunt, în indiviziune, proprietarii de necontestat ai suprafeței de 95 mp identificată cu nr. cadastral 364/8, CF_, că acest drept este atestat de Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr.2177 și intabulat în Cartea Funciară nr.476 încă din anul 1999 sub nr. cadastral 364, ce ulterior a fost dezmembrat în alte 22 nr. cadastrale, printre care și 364/8, înscris ulterior dezmembrării în CF_.

A susținut că titlul de proprietate al societății este anterior celui deținut de reclamanți, este intabulat de mai mult de 3 ani și a stăpânit continuu și netulburați de nimeni respectivul teren, că dreptul de proprietate al societății nu poate fi contestat în nicio manieră, iar reclamanții nu au depus nicio dovadă din care să reiasă că au un drept real pe .. cadastral 364/8, între aceștia putând exista cel mult un raport de vecinătate.

În drept, au fost invocate dispozițiile Lg.7/1996 și ale art.115-118 Cod pr.civ.

În cauză a fost formulată cerere de intervenție accesorie în interesul municipiului B. – prin Primar de către .., prin care se invocă faptul că reclamanții nu sunt în posesia unui titlu valabil pentru diferența de teren de 2100 mp pe care solicită a fi lăsați în deplină proprietate și pașnică posesie, că aceasta este adiacentă . din trotuar și o fâșie de teren amplasată între gardul societății și trotuar, că în acea zonă s-a construit o cale de acces în incintă, urmare a faptului că la un moment dat reclamanții au blocat accesul către poarta principală a societății.

Au precizat că interesul de a interveni în cauză, în interesul municipiului B. – prin Primar, rezidă din faptul că, dacă acea suprafață de teren ar fi lăsată în proprietate și posesie reclamanților, s-ar bloca în mod automat calea de acces din incinta societății, că pe rolul Judecătoriei B. se află dosarul nr._ în care societatea a chemat în judecată M. B. și reclamanții din prezenta cauză, solicitând obligarea Municipiului B. să îi pună în posesie pe reclamanți doar cu terenurile efectiv retrocedate prin hotărârile judecătorești.

Intervenienta a depus și cerere completatoare a cererii de intervenție accesorie, formulând totodată și cerere de intervenție voluntară, prin care a solicitat, în principal – să se constate nulitatea absolută parțială a dispoziției nr.447/23.07.2009 a Primarului mun. B. în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de 887 mp cu destinația parcare Fabrica de B., precum și nulitatea absolută a procesului verbal nr.7094,7712,8667/11.05.2009 privind restituirea în natură a suprafețelor de teren de 4300 mp – drum canal centură, 2.100 mp parcare Fabrica de B., 1.637 mp centură pasaj, 3.100 mp parcare pasaj. În subsidiar a solicitat obligarea reclamanților să permită accesul în incinta Fabricii de B. prin folosirea drumurilor publice construite pe terenurile proprietatea acestora în suprafață de 4.300 mp drum canal centură, în suprafață de 3.100 mp – parcare pasaj, respectiv în suprafață de 1.637 mp – centură pasaj.

În drept, au fost invocate prev.art.49 alin.2, art.50, art.132 al.1 C.pr.civ., Ordonanța nr.43/1997, Lg.10/2001, Normele metodologice de aplicare unitară a Lg.10/2001, art.480 și următ. Cod civil.

S-a solicitat introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

La data de 25.10.2012 reclamanții au depus la dosar precizări în sensul că temeiurile de drept ale cererii sunt cele prev. de art.480 și următ. cod civil referitor la capătul de cerere privind revendicarea și art.998 C.civ. referitor la capătul de cerere privind despăgubirile derivând din lipsa de folosință a terenurilor, totodată au precizat că înțeleg să restrângă cererea formulată inițial referitor la suprafața de 2100 mp – parcare Fabrica de B., în sensul că pretențiile și le susțin numai privitor la suprafața de 887 mp din acest lot, cu mențiunea că diferența până la 2100 mp le-a fost remisă în natură după înregistrarea cererii și nu mai au pretenții față de aceasta de la momentul înregistrării cererii și până la remiterea efectivă.

Conform art.132 (1.2) C.pr.civ. reclamanții și-au majorat pretențiile privind revendicarea și lipsa de folosință aferentă aceleiași perioade calculate începând cu 5.06.2009 și până la remiterea efectivă și pentru suprafața de 4300 mp – drum canal – centură și au arătat că aceste suprafețe privind revendicarea și lipsa de folosință în care se includ 1637 mp, 4300 mp, 3274,47 mp și 887 mp sunt proprietatea lor, față de conținutul sentinței civile nr.231/10.03.2008 a Tribunalului B., definitivă și irevocabilă.

Au susținut că deși s-a realizat punerea în posesie conform procesului verbal din 11.05.2009, aceasta a fost formală, că în fapt pârâtul M. B. le exploatează în interesul său, reclamanții fiind prejudiciați cu echivalentul lipsei de folosință a acestora în condițiile în care dreptul de proprietate asupra respectivelor suprafețe de teren a fost intabulat în Cartea Funciară a Municipiului B..

Aceștia au precizat că obiectul acțiunii privind revendicarea și lipsa de folosință îl constituie următoarele suprafețe de teren: 1637 mp – centură pasaj (bretea rutieră), 3274,47 mp – parcare pasaj (porțiune din pasajul rutier), 887 mp – parcare Fabrica de B., 4300 mp – drum canal – centură.

Au solicitat a se lua act că doresc continuarea judecății numai în contradictoriu cu M. B. – prin Primar.

Față de această ultimă precizare a acțiunii deduse judecății, înregistrată la instanță prin serviciul registratură la data de 25.10.2012- a se vedea fila 225 dosar, și comunicată pârâtului M. B. – prin Primar conform adresei aflată la fila 227 dosar la data de 26.10.2012, la termenul de judecată din 14.11.2012, potrivit cererii atașate la fila 229 dosar, pârâtul M. B. – prin Primar a solicitat introducerea în cauză a Statului Român care este proprietarul drumurilor de interes național, conform prevederilor art.6 din OG nr.43/1997, susținând în acest sens că în conformitate cu disp. art.20 din aceeași ordonanță Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este organul administrației publice centrale care exercită prerogativele dreptului de proprietate publică a statului în domeniul drumurilor naționale.

A precizat că în condițiile în care terenurile pentru care se solicită despăgubiri pentru lipsa de folosință sunt ocupate de construcții de utilitate publică aflate în proprietatea publică a statului, înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei mun.B. (atât a Primarului mun.B., cât și a Consiliului Local B.), Consiliul Local al mun. B. având doar calitatea de administrator al drumurilor de interes național, în temeiul prev.art.21 al.2 din OG 43/1997. A susținut că nu sunt proprietarii DN2-E85, ci doar administratorii sectorului de drum de interes național situat în intravilanul mun. B., că această construcție de utilitate publică aflându-se în proprietatea publică a statului, Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este cel care ar avea calitate procesuală pasivă pentru eventuala lipsă de folosință a terenului ocupat de drumul de interes național.

Cu privire la suprafața de 3274,47 mp parcare pasaj, a precizat că este de fapt tot o porțiune din pasajul rutier care face parte din DN2-E85, că aceste construcții de utilitate publică existau pe teren dinainte de restituirea acestuia prin hotărâri judecătorești în temeiul Lg.10/2001, astfel că reclamanții cunoșteau faptul că terenurile solicitate erau ocupate cu construcții de utilitate publică și nu pot invoca niciun motiv care să justifice plata de despăgubiri pentru eventuala lipsă de folosință și oricum, acest lucru nu poate fi invocat în contradictoriu cu M. B. și cu Consiliul Local al mun. B. deoarece i-au pus în posesie pe reclamanți cu terenurile restituite, reclamanții și-au înscris terenurile restituite în cartea funciară, făcând mai mult decât ar fi făcut un simplu administrator în sensul că s-a încercat realizarea unui schimb de terenuri pentru a păstra destinația de drumuri de interes național a terenurilor restituite, care însă a fost sortită eșecului.

La termenul din 14.11.2012, față de solicitarea pârâtei, reclamanții prin apărător au invocat excepția tardivității formulării cererii, excepție respinsă prin încheierea din acea dată, motivarea fiind expusă în considerentele încheierii, încheiere prin care s-a dispus introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii care urmează a fi citat cu copie documente: cerere introducere în cauză și precizări depuse la 25.10.2012, instanța stabilind termen la 16.01.2013. Cu citarea părților.

La data de 18.01.2013, prin serviciul registratură, Ministerul Transporturilor, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În motivarea acesteia se arată că din economia alegațiilor susținute în fundamentarea pretențiilor deduse judecății, reclamanții nu justifică calitatea de proprietar asupra tuturor suprafețelor de teren pentru care s-a solicitat intervenția lor forțată. Susține că, fondul pretinsului drept de proprietate a fost dezbătut în fața instanțelor judecătorești în contextul dispozițiilor Leg. 10/2001, potrivit cărora este asimilată titlului de proprietate doar decizia de restituire în natura astfel cum prevăd dispozițiile art.25 alin 4 din lege, în speță, actul care ar echivala efectelor deciziei de restituire în natură este reprezentat de o hotărâre judecătorească, titlu executoriu, a cărei punere în aplicare este circumstanțiată existenței prerogativei de dispoziție asupra terenului.

Fapta Municipiului B., calificată ca Unitate Deținătoare în cauza ce a format obiectul respectivului litigiu, de a dispune punerea în posesie pentru o suprafață de teren asupra căreia, conform propriilor afirmații, nu avea exercițiul dreptului de proprietate, nu susține temeinicia introducerii în cauză a vreunui terț.

A susținut că luând în considerare faptul că, independent de lipsa oricărei dovezi valabile privind existența dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în patrimoniul reclamanților, pretențiile deduse judecății sunt fundamentate pe lipsa de folosință a terenului pentru care este pretinsă în speță proprietatea, precum și faptul că, raportat la natura juridică a acesteia, drum public, necontestată de către niciuna dintre părțile prezentului litisconsorțiu, intervenienta nu a justificat exercițiul unui drept de folosință în tot cuprinsul perioadei pentru care sunt afirmate pretențiile, rezultă cu evidență faptul că nu se poate justifica calitatea Ministerului Transporturilor de parte în cauza dedusă judecății.

Mai mult decât atât, părțile recunosc prerogativa dreptului de administrare asupra terenului în litigiu în patrimoniul autorităților locale, de chintesența exercițiului acestui atribut al dreptului de proprietate fiind folosința terenului.

În egală măsură, față de dispozițiile Legii nr.213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, incidente perioadei pentru care sunt pretinse pretențiile, precum și față de cele ale noului Cod Civil, arătarea titularului dreptului de proprietate asupra domeniului public în care sunt încadrate și drumurilor publice este admisibilă în condițiile art.223 C. civ., potrivit căruia, exercițiul dreptului de proprietate este manifestat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin urmare, în ceea ce privește apărarea în justiție a dreptului de proprietate publică referitoare la bunurile aparținând domeniului public al statului, Codul Civil arată la art.865 alin (1) că apărarea dreptului de proprietate publică revine titularului acestui drept. Coroborând aceste dispoziții cu textul art.223 mai sus rubricat, rezultă cu evidență faptul că, în speță, instituția nu justifică legitimitate procesuală pentru apărarea dreptului de proprietate publică.

Totodată, a arătat că, potrivit noilor reglementări în ceea ce privește componența Guvernului României, respectiv art.16, art.17 și art.32 alin 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative, prerogativa gestionării politicii de infrastructură publică în ceea ce privește drumurile naționale si autostrăzile din România a fost stabilită în sarcina Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, instituție care a preluat coordonarea activității C.N.A.D.N.R. S.A., administratorul drumurilor naționale, potrivit art.9 alin 1 din OUG nr.84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", cu modificările și completările ulterioare.

În considerentele celor de mai sus expuse, dincolo de ineficiența demersului prin prisma inexistenței drepturilor afirmate, precum și a regimului juridic al terenului în litigiu, raportat la modificările aduse organizării și desfășurării activității administrației publice centrale, rezultă cu evidență faptul că nu se justifică introducerea în cauză a instituției, motiv pentru care solicită scoaterea din citativ a Ministerului Transporturilor.

Ca urmare a formulării întâmpinării și solicitării făcute de Ministerul Transporturilor de introducere în cauză a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine atât reclamanții cât și pârâtul M. B. prin Primar au fost de acord cu această solicitare.

După administrarea probatoriilor Tribunalul B. – Secția I Civilă a pronunțat Sentința civilă nr. 563 din 29 aprilie 2013 prin care a respins acțiunea astfel cum a fost precizată prin cererile înregistrate prin serviciul registratură data de 10.10.2012 (fila 219 dosar) și 25.10.2012 (fila 225 dosar) precum și la termenul din 27.03.2013, formulată de reclamanții L. I., L. G., C. A. și C. V., în contradictoriu cu pârâtul M. B. prin Primar și D. pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine București.

Totodată instanța a respins atât cererea de chemare în garanție a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine București, formulată de pârâtul M. B. Prin Primar, astfel cum a fost precizată, cât și cererea de intervenție formulată de intervenienta . București, astfel cum a fost precizată.

P. a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, prin cererea dedusă judecății, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții M. B. – prin Primar, . . primului pârât să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 1637 mp teren situat în B., ., nr. cadastral_, înscris în cartea funciară a municipiului B. nr._, proprietatea lor, în care sunt înscrise și două loturi distincte în suprafață de 94,82 mp cu nr. cadastral 364/8 în posesia . respectiv 63 mp cu nr. cadastral 2150/2 în posesia . primului pârât să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 2100 mp – parcare Fabrica de B. precum și la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosință a acestora începând cu data de 5.06.2009 și până la remiterea efectivă a ambelor suprafețe de 1637 mp și 2100 mp ce urmează a fi stabilite printr-o expertiză de specialitate și la plata cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul judecării cauzei pârâții au formulat întâmpinări urmare cărora reclamanții prin apărător și-au precizat acțiunea, ultima precizare fiind făcută la data de 25.10.2012 - fila 225 dosar în sensul că obiectul acțiunii privind revendicarea și lipsa de folosință îl constituie următoarele suprafețe de teren: 1637 mp – centură pasaj (bretea rutieră), 3274,47 mp – parcare pasaj (porțiune din pasajul rutier), 887 mp – parcare Fabrica de B., 4300 mp – drum canal – centură iar judecata urmează a continua doar în contradictoriu cu M. B. – prin Primar.

Față de această ultimă precizare a acțiunii deduse judecății, înregistrată la instanță prin serviciul registratură la data de 25.10.2012 s-a solicitat de către pârâtul M. B., introducerea în cauză a Statului Român care este proprietarul drumurilor de interes național, conform prevederilor art.6 din OG nr.43/1997 și a Ministerului Transporturilor, acesta din urmă învederând faptul că se impune introducerea în cauză a Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, instituție care a preluat coordonarea activității C.N.A.D.N.R. S.A., administratorul drumurilor naționale, potrivit art.9 alin 1 din OUG nr.84/2003 pentru înființarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din

România", cu modificările și completările ulterioare, solicitare cu care părțile au fost de acord.

Cu privire la dreptul de proprietate al reclamanților din documentele aflate la dosar, tribunalul a constatat că prin sentința civilă nr.231/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, reclamanților în calitate de cesionari ai bunului litigios și în cursul litigiului li s-a constatat dreptul de restituire în natură referitor la terenurile libere ce au făcut obiectul notificării, respectiv 4300 mp canal centură, 2100 mp parcare fabrica de bere, 1637 mp centură pasaj, 3100 mp parcare pasaj identificate de instanță conform raportului de expertiză, a fost obligat Primarul să retrocedeze persoanelor îndreptățite în natură aceste loturi și pentru restul terenului în suprafață de 20,67 ha să acorde măsuri reparatorii în teren echivalent potrivit evaluării rezultate din expertiză.

Ulterior această sentință a fost modificată de Curtea de Apel Ploiești prin decizia nr.146/2.05.2008, în sensul că a fost scoasă . parcare Fabrica de B. din dispozitivul sentinței, iar după rămânerea irevocabilă a sentinței urmare respingerii recursului Municipiului B. prin decizia nr.428/30.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au solicitat Primarului, în calitate de reprezentant al Municipiului B., să execute de bună voie sentința potrivit prev.art.371 (1) C.pr.civ, astfel că la data de 11.05.2009, s-a procedat la executarea acesteia în sensul că au fost puși în posesie asupra următoarelor suprafețe: 4300 mp drum canal centură, 2100 mp parcare Fabrica de B., 3100 mp parcare pasaj și 1637 mp centură pasaj, ce fac obiectul prezentei cereri, procesul verbal întocmit fiind semnat de cei patru reclamanți și de M. B. care a fost reprezentat de Primar – a se vedea filele 9-11 dosar.

În aceste condiții, reclamanții și-au intabulat dreptul lor de proprietate astfel cum rezultă din extrasele de carte funciară și documentele atașate la filele 6-8, 12-15 și 18-19 dosar.

La data de 23 iulie 2009, Primarul Municipiului B. emite ca urmare a rămânerii definitive a sentinței civile nr. 231/10.03.2008 pronunțată de Tribunalul B., dispoziția nr. 447 – atașată la filele 34-35 dosar, dispoziție care a fost contestată în instanță de reclamanții din prezenta cauză, ulterior însă aceștia au renunțat la judecată așa cum rezultă din încheierea de ședință pronunțată în dosarul civil nr. 3286/114 la termenul din 09.01.2012 aflată la filele 198-199 dosar.

Din documentele aflate la filele 43-86 și 97-103, 117-120 dosar, tribunalul a reținut că terenurile ce fac obiectul prezentei cauze nu se află în detenția pârâtului Mun. B. ci fac parte din domeniul public al statului, fiind de interes public general, ele s-au aflat doar în administrarea și întreținerea acestui pârât până la data de 30.07.2009.

A mai învederat instanța de fond că, în practică și în literatura de specialitate acțiunea în revendicare a fost definită ca fiind acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia unui bun individual determinat, cere instanței sa i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără drept.

Față de considerentele prezentate tribunalul a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile invocate de reclamanți ca temei juridic al capătului de cerere privind revendicarea, motiv pentru care a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere tribunalul a constatat că a fost întemeiat pe dispozițiile art.998 Cod civ. privind răspunderea civilă delictuală.

A reținut instanța de fond că, în practică și în literatura de specialitate s-a statuat că pentru a exista răspundere civilă delictuală trebuiesc îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, să existe raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu și culpa, greșeala sau vinovăția autorului.

Fapta ilicită ca o condiție a răspunderii civile delictuale o constituie orice faptă prin care, încălcându-se o norma juridică, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane sau se aduce atingere intereselor sale legitime.

Prejudiciul constituie, de asemenea, o condiție esențială a răspunderii civile delictuale si reprezintă consecința negativa suferita de o anumita persoana datorită faptei ilicite a unei alte persoane, altfel spus el este rezultatul încălcării unui drept subiectiv al persoanei.

P. antrenarea răspunderii civile însă, este necesar ca între fapta ilicită si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate, raportul de cauzalitate fiind o condiție generală a răspunderii civile.

În speța dedusă judecății, tribunalul a reținut că este de necontestat faptul că reclamanții au suferit un prejudiciu în condițiile în care terenurile revendicate se află în domeniul public al statului având destinația de centură pasaj (bretea rutieră) - suprafața de 1637 mp, parcare pasaj (porțiune din pasajul rutier), suprafața de 3274,47 mp, parcare Fabrica de B., suprafața de 887 mp și drum canal – centură suprafața de 4300 mp împrejurare în care nu pot să-și exercite prerogativele dreptului exclusiv de proprietate cu privire la acestea.

Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada culpei pârâtului Municipiului B. prin Primar în crearea acestui prejudiciu în condițiile în care acesta a procedat la executarea hotărârii judecătorești irevocabile, iar la momentul semnării procesului verbal de executare reclamanții cunoșteau destinația terenurilor în litigiu și au acceptat punerea în posesie pe acestea, împrejurare în care tribunalul a constatat că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 998 cod civil.

Referitor la cererea de intervenție formulată de intervenienta ., tribunalul a constatat că este neîntemeiată .

A învederat tribunalul că, inițial . a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Municipiului B. – prin Primar prin care a invocat faptul că reclamanții nu sunt în posesia unui titlu valabil pentru diferența de teren de 2100 mp pe care solicită a fi lăsați în deplină proprietate și pașnică posesie, că aceasta este adiacentă . din trotuar și o fâșie de teren amplasată între gardul societății și trotuar, că în acea zonă s-a construit o cale de acces în incintă, urmare a faptului că la un moment dat reclamanții au blocat accesul către poarta principală a societății.

Au apreciat că interesul de a interveni în cauză, în interesul Municipiului B. – prin Primar, rezidă din faptul că, dacă acea suprafață de teren ar fi lăsată în proprietate și posesie reclamanților, s-ar bloca în mod automat calea de acces din incinta societății, că pe rolul Judecătoriei B. se află dosarul nr._ în care societatea a chemat în judecată M. B. și reclamanții din prezenta cauză, solicitând obligarea Municipiului B. să îi pună în posesie pe reclamanți doar cu terenurile efectiv retrocedate prin hotărârile judecătorești.

Ulterior intervenienta a depus cerere completatoare a cererii de intervenție accesorie, formulând totodată și cerere de intervenție voluntară, prin care a solicitat, în principal – să se constate nulitatea absolută parțială a dispoziției nr.447/23.07.2009 a Primarului municipiului B. în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de 887 mp cu destinația parcare Fabrica de B., precum și nulitatea absolută a procesului verbal nr.7094, 7712, 8667/11.05.2009 privind restituirea în natură a suprafețelor de teren de 4300 mp – drum canal centură, 2.100 mp parcare Fabrica de B., 1.637 mp centură pasaj, 3.100 mp parcare pasaj. În subsidiar a solicitat obligarea reclamanților să permită accesul în incinta Fabricii de B. prin folosirea drumurilor publice construite pe terenurile proprietatea acestora în suprafață de 4.300 mp drum canal centură, în suprafață de 3.100 mp – parcare pasaj, respectiv în suprafață de 1.637 mp – centură pasaj.

În ceea ce privește anularea parțială a dispoziției nr.447/23.07.2009 a Primarului municipiului B., tribunalul a constat că, din probele administrate, rezultă că intervenienta nu deține un titlu de proprietate pentru suprafața de 2100 mp. teren, revendicată de reclamanți, teren care a făcut obiectul procedurii speciale prev. de Legea 10/2001. Mai mult, fiind vorba de un teren care face parte din domeniul public, pe parcursul soluționării cauzei între reclamanți pe de o parte și M. B., pe de altă parte, s-a încheiat contractul de schimb autentificat sub nr. 547 la data de 05.03.2013 de BN F. și Asociații, atașat la filele 283-287ce a avut ca obiect suprafețele de teren revendicate de reclamanți astfel că accesul societății la imobilul proprietatea sa nu mai este periclitat.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Departamentului P. Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine, formulată de pârâtul M. B. prin Primar, tribunalul a respins-o ca lipsită de obiect.

În acest sens instanța a reținut că instituția chemării în garanție este reglementată de art. 60-63 Cod de procedură civilă, și constă în posibilitatea părții de a chema în garanție o persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Pornind de la instituția și scopul formulării unei astfel de cereri, în practică s-a statuat că soluția din cererea de chemare în garanție depinde de cea din cererea principală, astfel că în situația în care cererea principala se respinge se va respinge și cererea de chemare în garanție ca lipsită de obiect.

Față de considerentele ce preced, tribunalul a respins atât acțiunea dedusă judecății cât și cererea de chemare în garanție și cererea de intervenție, astfel cum ele au fost precizate.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții L. I., L. G., C. A., C. V., criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie și invocând drept temei juridic dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 și art. 304¹ C proc.civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenții au arătat că prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată inițial și completată, au solicitat, în contradictoriu cu M. B. prin Primar, revendicarea și obligarea acestuia la plata lipsei de folosința aferentă perioadei 05.06.2009 - data punerii în posesie conform procesului verbal nr._/01.06.2009 fila 33 - și până la remiterea efectivă a suprafețelor de teren rezultate din sentința civilă 231/10.03.2008 - dosar_ - al Tribunalului B. irevocabilă prin respingerea recursului paratului conform deciziei 428/30.03.2009 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Au mai precizat recurenții că, la data de 05.03.2013 prin contractul de schimb autentificat sub nr. 547 la BNPA F. E. R. - filele 283-287 - terenurile ce au constituit obiectul litigiului în care s-a pronunțat sentința 231/10.03.2008, inclusiv cele cu care au fost puși în posesie, conform procesului verbal de punere în posesie din data 05.06.2009 - fila 9 - au fost date pârâtului în deplină proprietate primind în schimb alte suprafețe, toate identificate prin amplasament, schițe, numere cadastrale.

La data de 24.04.2013 prin încheierea de ședință - fila 289 - și-au restrâns obiectul cererii de chemare în judecată numai cu privire la lipsa de folosință privitoare la suprafețele de terenuri incluse în procesul verbal de punere în posesie din 05.06.2009 - fila 9 - aferentă perioadei scurse de la punerea în posesie și până la momentul schimbului, conform contractului autentic din 05.03.2013.

Recurenții au arătat că în mod nelegal, instanța s-a pronunțat asupra cererii privind revendicarea în condițiile în care și-au restrâns obiectul cererii de chemare în judecată numai cu privire la lipsa de folosință.

Totodată, în mod nelegal, instanța a respins cererea privind lipsa de folosință a suprafețelor de teren incluse în procesul verbal de punere în posesie din 05.06.2009, reținând că nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale cu referire la art. 998 Cod civil pe care și-au întemeiat acest capăt de cerere.

Au mai învederat recurenții că, de asemenea, nelegal instanța a respins proba cu expertiza de specialitate, având ca obiect lipsa de folosință a acestor loturi, reținând ca nu este utilă și pertinentă cauzei, în condițiile în care era evident faptul că, din motive imputabile Municipiului B., au fost lipsiți de folosința acestor loturi, cărora le-a dat o altă destinație în toată perioada scursă de la punerea în posesie din 05.06.2009 și până la momentul schimbului din 05.03.2013, când a avut loc transferul proprietății acestora de la ei către M. B..

Recurenții au mai arătat că în mod nelegal, instanța a respins proba cu expertiză de specialitate, deși conținutul considerentelor sentinței admite că ei, reclamanții, au suferit un prejudiciu în condițiile în care terenurile revendicate nu s-au aflat în posesia lor.

Sub acest aspect, motivele pe care se sprijină soluția sunt contradictorii în sensul că, instanța reține că terenurile revendicate s-au aflat în toată această perioadă în domeniul public al statului, deși această situație de fapt este contrazisă de probele cu înscrisuri administrate, dar și de conținutul contractului de schimb, conform căruia aceste loturi în litigiu, aflate în posesia lor la momentul schimbului, au fost date în deplină proprietate la schimb pârâtului M. B., ei primind cu același titlu alte terenuri, toate identificate prin numere cadastrale și schițe ce fac parte integrantă din contractul de schimb.

Probatoriile cu înscrisuri administrate de instanța de fond, confirma culpa Municipiului B. în a nu fi luat toate măsurile ce îi reveneau în mod exclusiv, pentru ca ei, reclamanții de față, după momentul punerii în posesie, să fi exercitat în mod efectiv dreptul de folosință în beneficiul lor.

Așa cum au arătat, la 05.06.2009 s-a realizat o punere formală în posesie prin marcarea loturilor și delimitarea acestora cu însemne distinctive de hotar de loturile învecinate, însă pârâtul nu a direcționat circulația publică pe unul dintre loturi și a admis exploatarea celorlalte în aceleași condiții ca și până la 05.06.2009.

Ori, recurenții, în calitate de proprietari față de menținerea destinației acestor loturi și după data menționată au fost în imposibilitate de a lua aceste măsuri.

Recurenții au mai precizat că nu putea fi primită apărarea pârâtului Municipiului B. în sensul inexistenței culpei sale sub pretextul că, loturile s-au aflat în domeniul public, în condițiile în care punerea în posesie din 05.06.2009 a acestor loturi, s-a realizat după întocmirea formalităților de publicitare în cartea funciară, înscrisurile ce atestă acest fapt fiind depuse la filele 6-8, 12-15, 18-19.

Pe de altă parte, a încetat anterior punerii în posesie folosința gratuită în interesul unui terț conform HCL 189/30.07.2009 - filele 44-45, protocolul de predare din 14.12.2006 - fila 46 - adresa 289/25.05.2009 - fila 48-49.

Recurenții au menționat că o altă dovadă a imposibilității folosirii loturilor în beneficiul lor, o constituie sancționarea după momentul demersurilor de a ocupa în mod efectiv loturile, din data de 10.06.2009, prin blocarea accesului către acestea, sancționare dispusă de către P. de pe lângă Judecătoria B. prin ordonanța 3273/P/2009/11.06.2009, soluție definitivă ca urmare a respingerii plângerilor lor promovate în condițiile art. 278 ind. 1 Cod pr. pen.

De precizat că, sesizarea organelor de urmărire penală a fost realizată de pârâtul M. B. care, în conținutul plângerii, a făcut referire la faptul că, „au ocupat fără drept aceste loturi,, prin depozitarea a două grămezi de balast care au blocat traficul rutier și contrar evidenței rezultate din procesul verbal de punere în posesie din 5.06.2009 cu adresa nr._/11.06.2009 comunica organului de urmărire penală faptul că, aceste loturi sunt incluse în rețeaua de drumuri publice a Municipiului, cu destinația de drum public.

Aceasta susținere s-a realizat cu rea credință și a stat la baza sancționării recurenților în cadrul dosarului de urmărire penală, deși așa cum a arătat documentația de carte funciară pe care au întocmit-o în perioada premergătoare punerii în posesie, atesta faptul că, aceste loturi sunt proprietatea lor, dreptul de proprietate înscris fiind opozabil erga omnes.

Dovada culpei pârâtului în crearea prejudiciului pretins, o constituie faptul că din punct de vedere al regimului juridic al acestor loturi, față de calitatea de proprietari rezultată din înscrisuri, deși nu și-a îndeplinit obligațiile privind punerea la dispoziția lor efectivă a acestor loturi prin luarea masurilor ce îi reveneau în mod exclusiv, a pretins îndeplinirea obligațiilor lor fiscale pentru aceste loturi, plata impozitului datorat fiind achitată de ei la zi, pe toata perioada pentru care au solicitat despăgubirile, 05.06._13, data efectuării schimbului.

Recurenții au menționat că dovada plății taxelor și impozitelor la zi, rezultă din certificatul de atestare fiscală nr._/05.03.2013 depus la BNPA F. E. R. la momentul autentificării schimbului - fila 286 dosar .

Față de cele învederate, cum întinderea prejudiciului nu a fost stabilită în mod cert de instanța de fond, respingând nelegal proba cu expertiza tehnică având acest obiectiv al aprecierii lipsei de folosință, recurenții au solicitat, în temeiul art. 312 alin 1 Cod pr. civilă, admiterea recursului, casarea cu trimitere la aceeași instanță în vederea administrării probei cu expertiză pentru lămurirea situației de fapt sub toate aspectele.

În temeiul art. 308 alin. 2 Cod pr. civ. intimatul M. B. – prin primar a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că în mod corect Tribunalul B. a respins cererea recurenților reclamanți privind obligarea municipiului B. prin Primar la plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință, având în vedere faptul nu există vreo culpă a municipiului în crearea vreunui prejudiciu reclamanților prin imposibilitatea lor de a-și folosi terenurile, întrucât municipiul B. a executat hotărârea judecătorească irevocabilă, punându-i în posesie pe recurenți cu terenurile restituite, iar la momentul semnării procesului-verbal de punere în posesie reclamanții cunoșteau destinația terenurilor în litigiu și au acceptat punerea în posesie cu acestea.

A mai precizat intimatul că aceste construcții de utilitate publică (drumuri) existau pe teren dinainte de restituirea terenurilor prin hotărâre judecătorească în temeiul Legii nr. 10/2001 (fapt ce rezultă chiar din hotărârea pronunțată în contestația formulată), astfel că reclamanții cunoșteau foarte bine că terenurile solicitate erau ocupate cu construcții de utilitate publică, puteau să-și dea seama că vor avea probleme în folosința acestor terenuri, tocmai datorită destinației lor și ocupării cu construcții de infrastructură, prin urmare, nu puteau invoca ulterior punerii în posesie niciun motiv care să justifice plata de despăgubiri pentru eventuala lipsă de folosință a terenurilor restituite.

Intimatul a arătat că i-a pus în posesie pe reclamanți cu terenurile restituite (astfel cum atestă procesele-verbale anexate la dosar), reclamanții și-au înscris terenurile restituite în cartea funciară, făcând mai mult decât ar fi făcut un simplu administrator, în sensul că au încheiat un contract de schimb de terenuri (contract autentificat sub nr. 547/05.03.2013 la Biroul Notarial F. și asociații, astfel cum au învederat și recurenții în recursul lor), dând la schimb terenuri aflate în proprietatea municipiului B., tocmai pentru a păstra destinația de drumuri de interes național a terenurilor restituite.

În temeiul art. 308 al. 2 Cod pr. civ. intimatul D. pentru Infrastructură și Investiții Străine București a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării a arătat că instanța de fond în mod corect a apreciat că atât acțiunea formulată cât și cererea de chemare în garanție a Departamentului pentru Infrastructură și Investiții Străine sunt nefondate.

Astfel, a învederat că prin cererea formulată înregistrată pe rolul Tribunalului B., Secția I Civilă, sub numărul de dosar_, reclamanții L. I., L. G., C. A. si C. V. au chemat în judecata M. B. prin Primar, . . instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa dispună, printre altele și obligarea Municipiului B. la plata despăgubirilor reprezentând lipsa de folosința asupra suprafețelor de teren de 1637 mp si 2100 mp, începând cu data de 05.06.2009 și până la remiterea efectivă a acestora, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 Cod civil.

La termenul de judecata din data de 14.11.2012 instanța de judecata a pus în discuția părților cererea formulată de Primăria B. prin Primar de introducere în cauză în calitate de chemat în garanție Statul R. - prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii motivând că aceasta ar fi instituția ce ar putea răspunde pentru lipsa de folosință întrucât Consiliul Local B. avea doar calitatea de administrator al drumurilor naționale - pe terenurile restituite existând drumuri naționale.

Instanța de fond s-a pronunțat la data de 29.04.2013 prin sentința nr. 563/2013 fiind respinsa acțiunea si cererea de chemare in garanție a DPIIS ca nefondate.

Intimata pârâtă a arătat că argumentele reclamanților sunt vădit neîntemeiate și sentința civilă nr. 563/2013 pronunțata de Tribunalul B., Secția I Civila este temeinică și legală.

Astfel, instanța de fond în mod corect a reținut că în cauză nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, nefiind făcută dovada culpei pârâtului Municipiului B. prin Primar în crearea prejudiciului.

Astfel, potrivit art. 998 Cod Civil: orice fapta a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art. 999 Cod civil: omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa".

P. a exista răspundere civila delictuală, în conformitate cu dispozițiile art. 998 Cod civil, este necesară îndeplinirea cumulativa a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu și o legătură de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită și prejudiciul produs.

Prin fapta ilicită potrivit doctrinei, se înțelege orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane”.

Astfel cum și pârâta Primăria B. prin Primar a susținut, și-a îndeplinit obligațiile puse în sarcina sa, executând de bunăvoie sentința prin care s-a dispus restituirea în natură a terenurilor, reclamanții fiind puși în posesia terenurilor în cauză, conform procesului-verbal de punere în posesie din data de 11.05.2009, fiind efectuate măsurători asupra terenurilor, reclamanții cunoscând la data punerii în posesie destinația terenurilor și acceptând punerea în posesie fără rezervă.

O data ce pârâta și-a îndeplinit obligațiile legale stabilite în sarcina sa nu poate fi vorba de existența unei fapte ilicite. Delictul/cvasidelictul civil presupune o acțiune ilicită din partea celui chemat în judecată în acest temei; ori atât timp cât pârâta nu a efectuat niciun act ilicit nu poate fi vorba de incidentă materia răspunderii civile delictuale în speța dedusă judecății.

A mai menționat intimata că, după cum, corect a arătat instanța de fond, cererea de chemare în garanție a DPIIS formulată de Primăria B. prin Primar este lipsită de obiect. Soluționarea cererii de chemare în garanție depinde de soluția dată privind cererea principală, astfel că în situația în care cererea principală este nefondată cererea de chemare în garanție se respinge ca lipsită de obiect.

Cu atât mai puțin, se poate reține o faptă ilicită în sarcina DPIIS - chemat în garanție în prezenta cauză, din situația de fapt rezultată din probele administrate la dosar, rezultând în mod evident că în perioada pentru care se solicită despăgubiri (05.06._12), subscrisa nu avea nicio calitate în ceea ce privea terenul și investiția aferentă, nefiind nici proprietarul terenului și nici administratorul acestuia conform art. 20 și 21 din OG nr. 43/1997.

După cum s-a arătat, prin Protocolul din 14.12.2006 încheiat între CNADNR SA și Primăria Mun. B. si prin Hotărârea nr. 189/30.07.2009 emisa de Consiliul Local B., dreptul de folosință gratuită asupra terenului, drept deținut de CNADNR SA a încetat la data de 14.12.2006, dată de la care terenul se afla în administrarea Consiliului Local al municipiului B. conform art. 21 alin. 2 OG nr. 43/1997; „Sectoarele de drumuri naționale, incluzând și lucrările de artă, amenajările, accesoriile aferente, situate în intravilanul municipiilor/reședințelor de județ sunt în administrarea consiliilor locale respective."

Astfel, intimata pârâtă a menționat că CNADNR SA (companie de interes strategic național ce funcționează sub autoritatea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura si Investiții Străine) nu a avut în proprietate terenul revendicat, iar în ceea ce privește administrarea acestuia, a fost temporară, numai în perioada pentru 28.06._06 (până la darea în folosință a investitei).

În concluzie, având în vedere considerentele expuse, intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat.

Recurenții au formulat și depus la dosar concluzii scrise.

Curtea, analizând cererea de recurs formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, criticilor formulate și dispozițiilor legale incidente, reține următoarele:

O primă critică a recurenților vizează soluționarea de către instanța de fond a petitului privitor la revendicare, în condițiile în care aceștia și-au restrâns obiectul cererii de chemare în judecată numai cu privire la lipsa de folosință privitoare la suprafețele de terenuri incluse în procesul verbal de punere în posesie din 05.06.2009 - fila 9 - aferentă perioadei scurse de la punerea în posesie și până la momentul schimbului, conform contractului autentic din 05.03.2013.

Sub acest aspect Curtea observă că, în adevăr, acțiunea cu care a fost investit inițial Tribunalul B. – Secția I civilă, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată a avut două petite și anume unul privitor la revendicare, iar altul cu obiect lipsa de folosință.

Pe de altă parte, este real că, la termenul de judecată din data de 24 aprilie 2013 reclamanții prin apărător au învederat că nu mai susțin capătul de cerere privitor la revendicare.

Numai că, pentru ca o asemenea poziție procesuală că conducă la neevocarea de către instanță a respectivelor pretenții, față de momentul procesual la care a intervenit trebuia să îmbrace forma unei renunțări la judecată.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, având loc la ultimul termen de judecată, deci după comunicarea cererii de chemare în judecată și a precizărilor ulterioare, pârâtul să fie în situația de a face uz, la solicitarea sa, de dispozițiile art. 246 al. 3 Cod pr. civ.

P. motivele arătate, Curtea constată că este nefondată critica recurenților vizând pronunțarea de către tribunal și asupra capătului de cerere având ca obiect revendicare.

Sub aspectul criticilor având ca obiect modul de soluționare de către instanța de fond a petitului privitor la lipsa de folosință, acestea vizează mai multe aspecte diferite.

Astfel, dintr-o primă perspectivă recurenții critică respingerea de către tribunal a probei cu expertiză.

Pe de altă parte, din chiar conținutul motivelor de recurs coroborate cu actele și lucrările dosarului, Curtea constată că obiectivul lucrării de expertiză ar fi fost reprezentat de stabilirea întinderii prejudiciului.

Ori, tribunalul la soluționarea cauzei în ceea ce privește capătul de cerere în discuție nu a avut în vedere lipsa prejudiciului ca element al răspunderii civile delictuale, ci a cuplei pârâtului.

Într-o atare situație, neîncuviințarea unei probe care ar fi avut ca obiectiv strict cuantificarea prejudiciului reprezentat de lipsa de folosință nu este de natură a afecta legalitatea sau temeinicia hotărârii pronunțate.

Așa fiind Curtea apreciază ca nefondate criticile recurenților privitoare la respingerea de către tribunal a probei cu expertiză.

În ceea ce privește chiar modul de soluționare a petitului privitor la lipsa de folosință Curtea reamintește că, la baza demersului judiciar al recurenților au stat dispozițiile art. 998 – 999 din vechiul Cod civil.

Pe de altă parte, așa cum în mod corect a reținut prima instanță pentru a se putea reține existența răspunderii civile delictuale este necesară îndeplinirea cumulativă a tuturor elementelor acesteia, respectiv fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, vinovăția, legătura de cauzalitate între faptă și vinovăție și în fine existența prejudiciului. Absenta unui singur element al răspunderii civile delictuale conduce la absenta acesteia.

În ceea ce privește culpa, element considerat de tribunal ca nefiind îndeplinit, aceasta presupune ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului ei.

Din punct de vedere doctrinar cupla este definită ca atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și păgubitoare față de fapta respectivă și față de urmările acelei fapte.

Raportând aceste considerații generale la speța pendinte Curtea constată că terenurile pentru care se solicită lipsa de folosință au făcut obiectul unui litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, soluționat în sensul restituirii în natură prin Sentința civilă nr. 231/10.03.2008 a Tribunalului B., schimbată în parte prin Decizia nr. 146/20.05.2008 a Curții de Apel Ploiești – Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie și rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 4268/16.03.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, prin Dispoziția nr.447/23.07.2009 s-a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 887 mp – parcare fabrică de bere.

În ceea ce privește punerea în executare a hotărârilor judecătorești aceasta s-a realizat potrivit procesului verbal de punere în posesie din data de 11.05.2009.

La respectivul moment reclamanții din cauza pendinte au cunoscut care era destinația terenurilor, așa cum se reține din chiar procesul verbal menționat.

Totodată, tocmai având în vedere situația juridică a terenurilor restituite în natură imediat următor punerii în posesie părțile au purtat negocieri pentru a se asigura accesul la drumurile și parcările publice, recurenții făcând chiar o propunere de vânzare către municipalitate a imobilelor, așa cum se reține din procesul verbal din data de 01.06.2009.

Mai mult decât atât, prin semnarea contractului de schimb chiar recurenții reclamanții recunosc implicit că pentru terenurile pentru care au solicitat lipsa de folosință, nu se poate exercita o posesie efectivă, dată fiind destinația specială a acestora.

Împrejurarea că aceștia și-au intabulat dreptul de proprietate sau că a fost datorat impozit este lipsită de relevanță juridică de vreme ce nimeni nu a contestat dreptul acestora de proprietate, probleme punându-se numai raportat la folosința efectivă a imobilelor.

Pe de altă parte, este real că o hotărâre judecătorească trebuie pusă în executare, numai că, așa cum s-a arătat inclusiv în jurisprudența CEDO, atingerea adusă atributelor dreptului de proprietate trebuie să păstreze un just echilibru între interesul general al comunității și imperativele de protejare a drepturilor fundamentale ale persoanei.

Ori, raportat la destinația terenurilor pârâtul a acționat tocmai în vederea asigurării unui astfel imperativ.

Față de cele pe larg expuse în precedent Curtea apreciază că, în mod legal a considerat prima instanță că în speță nu este întrunit unul din elementele răspunderii civile delictuale și anume cupla pârâtului, criticile recurenților vizând aspectele analizate fiind nefondate.

Totodată Curtea observă că argumentația instanței de fond este în deplină concordanță cu soluția pronunțată și nu conține considerații contradictorii.

P. toate motivele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 al. 1 cod pr. civ. coroborat cu art. 304¹ Cod pr. civ. urmează să respingă recursul ca nefondat.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de reclamanții L. I. și L. G., ambii domiciliați în M. B., . 10, ., C. A. și C. V., ambii domiciliați în M. B., ., jud. B. împotriva Sentinței civile nr. 563 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția I Civilă în contradictoriu cu intimații pârâți M. B. PRIN PRIMAR, cu sediul în M. B., ., județul B., D. P. PROIECTE DE INFRASTRUCTURĂ ȘI INVESTIȚII STRĂINE, cu sediul în București, ., sector 5 și intimata intervenientă . cu sediul în București, .. 26-28, . 1 și pentru comunicarea actelor procedurale la SCA M. & ASOCIAȚII, cu sediul în București, ., sector 1, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 februarie 2014.

Președinte, Judecători,

C. M. M. A. M. R. M. P.

Grefier,

C. C.

Red. AMR

2 ex./25.03.2014

d.f. nr._ Tribunalul B.

j fond. M. Ș.

Operator date cu caracter personal

Notificare nr. 3120

← Conflict de competenţă. Sentința nr. 73/2014. Curtea de Apel...		Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 112/1995. Hotărâre din 20-02-2014, Curtea de Apel PLOIEŞTI Obligaţie de a face. Decizia nr. 660/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Cereri. Decizia nr. 2615/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 73/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI