Obligaţie de a face. Decizia nr. 660/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 660/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 10902/200/2009*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția I Civilă

Dosar Nr._

DECIZIA Nr. 660

Ședința publică din data 25 martie 2014

Președinte - V. S.

Judecători - E. M.

- C. Ș.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții A. C. și A. ANIȘOARA, ambii domiciliați în B., ., județul B. și pârâtele G. L. și G. S., ambele domiciliate în B., ..11, . (la C. F.), împotriva sentinței civile nr.182 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B..

Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 18 martie 2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:

C u r t e a:

Asupra recursurilor civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanții A. Anișoara și A. C. au chemat în judecată pe pârâtele G. L. și G. S., pentru ca instanța să le oblige să demoleze gardul existent și pazia casei de locuit a acestora, aflate pe proprietatea lor, să fie obligate să construiască în comun, cu participare egală, gardul despărțitor pe linia de hotar trasată de executorul judecătoresc sau obligarea acestora la plata a jumătate din costul total al gardului.

În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat că, prin decizia civilă nr. 105/19.03.2007 a Tribunalului B., rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1100/2007 a Curții de Apel Ploiești, s-a dispus grănițuirea între proprietățile lor, conform raportului de expertiză întocmit, iar linia de hotar se află la 20 cm. de zidul casei pârâtelor. S-a susținut că au încercat să pună în executare decizia, dar că pârâtele refuză să își demoleze gardul și pazia, iar acest fapt îi împiedică să edifice un nou gard, pazia casei pârâtelor fiind lipită de zidul casei lor și le creează prejudicii din cauza scurgerii pe perete a ploii și a zăpezii, cât și prin vulnerabilitatea la foc și cutremur.

În drept, s-au invocat disp. art. 584, 600, 1073 Cod civil.

Pârâtele au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au învederat că, în principiu, sunt de acord cu demolarea gardului existent și să își retragă gardul pe aliniamentul stabilit prin hotărârea judecătorească, dar că, în ceea ce privește retragerea paziei, au solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, fiind o solicitare absurdă și lipsită de orice moralitate. S-a învederat instanței că, prin hotărârea tribunalului, s-a stabilit doar linia hotarului comun, fără să se facă vreo referire la pazia casei lor, că nu a fost nicio discuție pe parcursul întregii judecăți despre această pazie.

Au mai arătat pârâtele că imobilul casă de locuit - proprietatea lor a fost ridicat în anul 1924, având o vechime de peste 80 de ani și că a avut aceeași configurație. Și în cazul în care, prin edificarea construcției lor, s-au practicat anumite servituți de vedere, referitoare la picătura streșinilor sau la distanța construcțiilor, toate acestea nu reprezintă decât servituți continue și aparente, pe care, în conformitate cu dispozițiile art. 623 și următoarele din Codul civil, le-au dobândit prin faptul posesiunii de 30 de ani, iar ridicarea propriei construcții s-a făcut fără a afecta proprietățile limitrofe. Reclamanții sunt cei care au edificat imobilul lor în anul 2004, pe parcursul proceselor care s-au derulat între ei și și-au construit casa mult prea aproape de casa lor, încălcând legea, bunele relații și obiceiul locului.

Au mai arătat pârâtele că, încă de la momentul în care reclamanții au început edificarea noii lor case, le-au atras atenția asupra inconvenientelor care pot apărea, urmare a felului în care au înțeles să construiască, însă nu au vrut să țină cont de acestea, ci, dimpotrivă, imobilul lor a fost afectat, urmare a faptului că reclamanții, fără un memoriu tehnic, au săpat o pivniță, iar din cauza acestor lucrări, peretele casei lor s-a deformat, fiind necesară ridicarea unui perete de subzidire pentru susținerea construcției. Pentru a-și putea construi casa, reclamanții s-au folosit de casa lor, au sprijinit schelele de aceasta, au ridicat o construcție mai înaltă decât cea prevăzută în autorizația de construire, astfel că se folosesc de propria culpă în susținerea cererilor lor, ceea ce nu este legal, etic și moral. Au arătat pârâtele că locuința lor are streașină cu jgheab, astfel că picătura de ploaie nu cade pe proprietatea învecinată și nu afectează în niciun fel casa reclamanților, iar toate neajunsurile invocate de către reclamanți se datorează doar culpei lor.

Privitor la gardul comun, pârâtele au arătat că acesta se poate edifica în mod comod și util pentru cele două fonduri, doar în exteriorul construcțiilor, nu și în dreptul acestora, altfel că ambele locuințe ar fi afectate, pentru că nu pot fi exploatate și folosite normal, ar face imposibil accesul pentru ambele părți, mai ales în situații de incendiu, cutremur. Distanța de doar 20 de centimetri până la zidul casei lor face imposibilă orice activitate de întreținere a acesteia, iar pentru delimitarea celor două proprietăți, sunt suficiente doar semne fixe de hotar.

Pârâtele au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat să se constate că au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de servitute pentru picătura streșinilor, prin posesia de 30 de ani, arătând că, din anul 1924, streașina și pazia casei au avut aceeași configurație, iar apa pluvială nu afectează casa reclamanților, întrucât streașina este prevăzută cu jgheaburi și burlan colector.

În drept, reclamantele au invocat disp. art. 115-119 Cod pr. civilă, art. 623, 1846, 1890 din Codul civil.

Reclamanții au formulat întâmpinare la cererea reconvențională și apărări noi față de cele arătate de pârâte, considerând că demolarea paziei se impune din considerente practice, întrucât aceasta află în curtea lor, le afectează casa, iar finalitatea grănițuirii nu poate fi decât retragerea bunurilor pârâtelor de pe proprietatea lor. Au apreciat că vechimea paziei nu poate conferi pârâtelor dreptul ca aceasta să stea sprijinită de casa lor, chiar dacă locuința lor a fost construită ulterior, aceasta a fost ridicată în limitele terenului proprietate, cu toate avizele legale, cu autorizație de construire.

Față de cererea reconvențională, reclamanții au solicitat respingerea acesteia, întrucât scurgerea apelor de ploaie de pe casa pârâtelor, se realizează în partea casei lor dinspre . unei servituți de picătura streșinii, iar în partea dinspre proprietatea lor, se află doar jgheabul colector al apelor de ploaie, care poate fi retras odată cu pazia către zidul casei pârâtelor, la o distanță de maxim 20 de cm. S-a susținut că au fost stabilite limitele proprietății fără a se ține cont de nicio pazie și de faptul posesiei de peste 30 de ani, deoarece apa pluvială chiar afectează casa lor, deși există jgheab colector, însă acesta este sprijinit de casa lor, iar umezeala afectează peretele, zugrăvelile interioare și exterioare, producând mucegai, creând un pericol pentru instalația electrică.

Prin sentința civilă nr. 1732/02.03.2011, a fost admisă, în parte, acțiunea principală, a fost admisă cererea reconvențională. Au fost obligate pârâtele să demoleze gardul existent și să suporte jumătate din contravaloarea gardului care urmează a fi edificat, a fost respins capătul de cerere având ca obiect demolarea paziei casei pârâtelor, s-a constatat că pârâtele au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de a avea streașina/pazia casei deasupra proprietății reclamanților. Au fost compensate, în totalitate, onorariile de avocați și taxele de timbru, fiind obligate pârâtele să plătească reclamanților 200 lei, reprezentând parte din onorariul de expert.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, între părți, s-a purtat o judecată, finalizată prin decizia civilă nr. 105/2007 a Tribunalului B., prin care s-a stabilit aliniamentul hotarului comun, conform celor reținute de expertiza S., în varianta a-III-a, planșa 8, descris de punctele 2A-4A-6A. Cu ocazia punerii în executare a acestei hotărâri, executorul judecătoresc a constatat că nu poate trasa hotarul comun, întrucât pârâtele nu au demolat gardul cu fundație de beton care a generat litigiul inițial, gard care se află, în parte, pe proprietatea reclamanților.

Instanța a apreciat că pârâtele au fost de acord, motivând că o fac datorită existenței hotărârii judecătorești și pentru a nu fi obligate la cheltuieli de judecată. Nu s-a reținut cererea de a nu fi obligate pârâtele la cheltuieli de judecată, întrucât reclamanții au procedat la notificarea acestora, înainte de introducerea acțiunii.

În ceea ce privește solicitarea de edificare, în comun, a unui gard pe toată lungimea hotarului, așa cum acesta a fost stabilit prin decizia menționată, față de amplasarea celor două construcții, având în vedere distanța mică dintre acestea, distanța de doar 20 de cm dintre zidul casei pârâtelor și gardul ce s-ar edifica, existența unei distanțe mici care s-ar crea între acest gard și casa reclamanților, existența gurilor de aerisire pentru cele doua beciuri și imposibilitatea de acces în spațiile ce ar rezulta, instanța a apreciat că solicitarea reclamanților nu poate fi admisă.

S-au avut în vedere cele constatate de instanță cu ocazia cercetării locale și planșele fotografice, astfel că s-a apreciat că ridicarea unui gard pe un spațiu cu o lățime de 80-85 centimetri, apare ca o operațiune imposibil de efectuat, în condițiile în care, pe pereții celor două case, sunt jgheaburi de scurgere, la partea de jos a fiecărui perete sunt borduri din beton și guri de aerisire ale beciurilor. Totodată, s-a avut în vedere împrejurarea că, între cele două proprietăți, nu a fost niciodată gard pe toată limita acestora, iar admiterea acestui capăt de cerere ar crea, chiar reclamanților, o imposibilitate de acces la spatele imobilului lor, pentru lucrări de întreținere, curățenie, renovare a casei, a gurii de aerisire a beciului.

Soluția justă în privința acestui gard a fost apreciată de instanță ca fiind edificarea lui doar în spațiul liber ce pleacă din colțul casei pârâtelor, pe aliniamentul descris de punctul perpendicular trasat din colțul casei pârâtelor pe hotarul comun până în punctul 6A, determinat prin raportul de expertiză S..

Față de cele consemnate de expert cu privire la materialele din care s-ar putea face acest gard, instanța a reținut varianta cea mai puțin costisitoare, astfel că, în temeiul art. 584 din Codul civil, a obligat pârâtele să suporte 1/2 din valoarea gardului ce urmează a fi edificat cu fundație din beton și plasă de sârmă bordurată de reclamanți.

Referitor la cererea reclamanților de a fi demolată pazia de la casa pârâtelor, prima instanță a reținut că imobilul proprietatea pârâtelor a fost edificat în anul 1924, iar de la edificare și până în prezent, a avut aceeași configurație. Susținerea pârâtelor că au uzucapat dreptul de a avea pazia și jgheaburile de scurgere și colectare a apelor pluviale pe amplasamentul și cu configurația actuală, s-a apreciat că este întemeiată.

A considerat instanța că nu se poate vorbi despre existența unei servituți privind picătura streșinilor, atâta timp cât, niciodată, apa din ploi nu s-a scurs direct pe terenul proprietatea reclamanților, dar în baza rolului activ conferit de art. 129 din Codul de procedură civilă, având în vedere că discuțiile s-au purtat cu referire la pazie și nu la apele pluviale care ar cădea de pe acoperișul pârâtelor pe terenul reclamanților, a apreciat că servitutea care se pretinde a fi recunoscută este o servitute stabilită prin fapta omului - construirea paziei în această modalitate, deasupra terenului proprietatea reclamanților, din eroare, pârâtele făcând referiri la servitutea referitoare la picătura streșinilor.

În raport de această calificare, în temeiul art. 620 din Codul civil, s-a apreciat că servitutea care s-a născut din modul de construire a acoperișului casei pârâtelor este o servitute continuă și aparentă, dobândită prin uzucapiune, iar la momentul nașterii ei, nu a afectat în niciun mod proprietățile vecine.

Referitor la susținerile reclamanților, legate de neajunsurile care le-ar fi create prin existența paziei, instanța a reținut că situația este tocmai invers, în condițiile în care aceștia au ridicat imobilul începând cu anul 2004, când încă nu era finalizat dosarul privind grănițuirea. Existența autorizației de construire și a avizelor legale, eliberate pentru ridicarea imobilului nou, nu înlătură propria culpă a reclamanților care, singuri, au ales amplasamentul acestui imobil și au acceptat ca el să fie ridicat foarte aproape de casa pârâtelor, cu consecința ca pazia în discuție să fie lipită de peretele casei lor.

Nici apărarea potrivit căreia lățimea terenului proprietate nu le-a permis alegerea unui alt amplasament, s-a apreciat că nu poate justifica solicitarea de demolare, întrucât, construind în acest fel, au acceptat posibilitatea apariției neajunsurilor la care au făcut referire.

A nu recunoaște dreptul pârâtelor de a avea pazia așa cum o au de peste 80 de ani, ar echivala cu a lăsa arbitrariul și bunul plac al proprietarilor vecini să solicite modificarea casei ori de câte ori aceștia din urmă, chiar prin fapta lor, își creează un prejudiciu.

Pe de altă parte, s-a considerat că este evident că mult mai la îndemână le este reclamanților, din punct de vedere tehnic, să găsească o soluție de protejare a peretelui afectat de vecinătatea cu pazia pârâtelor, decât obligarea acestora să demoleze această pazie. Acel spațiu protejat care se creează între acoperișul reclamanților și acoperișul pârâtelor, poate fi închis cu material lemnos, astfel încât apa din ploi și zăpadă să nu mai ajungă la peretele reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții A. C. și A. Anișoara, precum și pârâtele G. L. și G. S..

La data de 21.09.2011, apelanții-reclamanți A. C. și A. Anișoara au depus la dosar motive de apel, în care au susținut că sentința apelată este nelegală și netemeinică.

Un prim motiv de apel a fost în legătură cu motivarea primei instanțe pentru respingerea capătului de cerere privind demolarea parțială a paziei prin reducerea lățimii acesteia până la limita proprietății pârâtelor, considerând că imobilul proprietatea pârâtelor a fost edificat în anul 1924, dar că, potrivit autorizației de construire nr. 1730, acesta nu putea ocupa o suprafață mai mare de 62,82 mp. În prezent, locuința pârâtelor are o suprafață construită de 111,50 mp., de unde ar rezulta că s-a adăugat, la construcția inițială, în decursul timpului și fără a deține o altă autorizație de construcție, o suprafață construită dublă față de cea prevăzută în autorizație, actul de vânzare din anul 1950, situație confirmată de schița plan întocmită de expertul asistent propus de acestea, C. S., schiță utilizată în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. 9571/2004. S-ar putea observa, din actuala configurație a imobilului pârâtelor, că acesta nu este prevăzut cu pazie pe toată lungimea sa, ci doar parțial, pe porțiunea cu care se învecinează cu reclamanții, acesta este prevăzut cu pazie pe o lungime de 2,48 m.l. și fără pazie pe o lungime de 4,52 m.l.

Un alt argument a fost în legătură cu concluzia la care a ajuns instanța, în sensul că neajunsurile create de pazia pârâtelor ar fi cauzate de culpa reclamanților, deoarece imobilul acestora a fost ridicat când încă nu era finalizat dosarul privind grănițuirea. S-a arătat că, la data de 25.06.2004, cu cererea nr. 9279, apelanții reclamanți au informat Primăria B. că vor începe, la data de 05.07.2004, lucrările de construcție pentru imobilul casă de locuit, făcând primele demersuri pentru construcția respectivă la începutul anului 2004, odată cu obținerea autorizației de demolare nr. 19/31.03.2004, a anexei locuinței – corp 2, cumpărată în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1763 din 16.06.1967, pe amplasamentul căreia a fost edificată noua locuință. După începerea lucrărilor de construcție și turnarea fundației, apelantele-pârâte au depus cerere de chemare în judecată a apelanților reclamanți, având ca obiect grănițuire și revendicare, la data de 15.09.2004. Prin sentința civilă nr. 2303/10.05.2006, pronunțată în dosarul nr. 3824/2006, Judecătoria B. a respins cererea pârâtelor prin care au solicitat sistarea lucrărilor de construcție la noul imobil, soluția fiind menținută și de către Tribunalul B., prin decizia nr. 448/21.06.2006, la acea dată construcția fiind finalizată.

Apelanții au apreciat ca fiind eronată concluzia instanței în legătură cu autorizația de construire, în sensul că „existența autorizației de construire și a avizelor legale eliberate pentru ridicarea imobilului nou, nu înlătură propria culpă a reclamanților care, singuri, au ales amplasamentul imobilului și au acceptat ca el să fie ridicat foarte aproape de casa pârâtelor”, deoarece noua construcție a fost edificată legal, pe terenul aflat în limitele proprietății acestora, au avut o documentație legală, toate avizele instituțiilor publice, autorizație de construire, proces verbal de recepție și înscrierea în cartea funciară, ceea ce le conferă un just drept, în niciun caz, o culpă.

S-a considerat că prima instanță ar fi interpretat în mod abuziv, în favoarea pârâtelor, apărarea făcută de către reclamanți potrivit căreia amplasamentul noii construcții a fost determinat și de lățimea terenului care nu permite vreo alternativă, ajungând la concluzia că reclamanții au „acceptat posibilitatea apariției neajunsurilor” la care s-a făcut referire în cererea introductivă.

Din cauza acestei lățimi mici a terenului, de doar 10,39 m.l., pentru construcția noului imobil, reclamanții au micșorat pazia casei existente, între cele două imobile rămânând un loc de doar 40 cm la bază și 10 cm. în partea de sus, rezultând că actualul amplasament a fost singura soluție a efectuării imobilului.

Au mai susținut apelanții că, în mod injust și fără temei, instanța a concluzionat că trebuie să recunoască dreptul pârâtelor de a avea pazia așa cum o au de 80 de ani, deși nu rezultă din niciun act că pazia are această configurație de peste 80 de ani, iar o atare nerecunoaștere ar echivala cu „arbitrariul și bunul plac al proprietarilor vecini să solicite modificarea casei”. Apelanții-reclamanți au susținut că această solicitare este întemeiată, atât pe faptul că pazia pârâtelor le încalcă proprietatea, cât și pe faptul că aduce prejudicii materiale locuinței acestora și, pentru că sunt în imposibilitate să pună în practică decizia nr. 105/2007 a Tribunalului B., deși aceasta are autoritate de lucru judecat, este învestită cu formulă executorie, a fost pusă în executare, iar pârâtele s-au împotrivit executării, au refuzat să ridice în mod voluntar bunurile de pe teritoriul reclamanților, motiv pentru care s-a formulat acțiunea ce are ca obiect obligația de a face. Finalitatea procesului de grănițuire început de apelantele-pârâte în anul 2004, nu poate fi concretizată decât prin retragerea bunurilor lor de pe teritoriul apelanților reclamanți.

Un alt motiv de apel a fost în sensul că prima instanță a găsit în mod arbitrar și o soluție tehnică în ceea ce privește protejarea peretelui locuinței reclamanților și, anume, închiderea spațiului dintre cele două acoperișuri cu material lemnos, împotriva apei din ploi și zăpezi, soluție care a fost apreciată ca fiind, cel puțin, superficială. Această soluție nu ar avea la bază concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și nici celelalte neajunsuri create de pazia tangentă pe peretele locuinței reclamanților, închiderea cu lemn a spațiului dintre cele două acoperișuri nerezolvând problemele referitoare la umezeală, producerea scurt circuitului și incendiului, dărâmarea peretelui în caz de cutremur.

În mod abuziv, au apreciat apelanții, prima instanță a considerat, în virtutea rolului activ conferit de prevederile art. 129 Cod procedură civilă, că poate modifica apărarea reclamantelor de dobândire a servituții „picăturii streșinii” și respinsă, în mod corect, apărarea de dobândire a servituții „stabilite prin fapta omului”. În schimbarea apărării reclamantelor motivată în cererea reconvențională pe prevederile art. 615 cod civil și în motivarea bazată pe prevederile art. 620 și 623 Cod civil, instanța de judecată nu a dat dovadă de rol activ în sensul prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, ci s-ar fi transformat în apărătorul acestora, ignorând, astfel, prevederile art. 129 alin. 6, în baza căruia „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.

Ar rezulta, în opinia apelanților, că instanța de judecată și-a depășit rolul activ și imparțial, deși a respins apărarea pârâtelor din cererea reconvențională potrivit căreia ar fi dobândit un drept de servitute al picăturii streșinilor, a admis cererea reconvențională pentru un alt motiv, nepus în discuția părților și neprobat în nici un fel și, anume, acela al „servituții stabilite prin fapta omului”.

De asemenea, au considerat injustă aprecierea instanței că reclamantele-pârâte ar fi dobândit servitutea prin posesia de 30 de ani, pentru motivul că posesia a fost întreruptă prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect grănițuire și revendicare, operând, în acest mod, prevederile art. 1865 și urm. Cod civil, prin sentința civilă nr. 448/2006.

Apelanții au mai susținut că instanța a ignorat în totalitate raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul D. I., poziție care poate fi asimilată cu respingerea nemotivată a acestuia.

Raportul de expertiză a constituit o probă importantă a procesului, solicitată de ambele părți, probă pertinentă și concludentă cauzei care conține soluția tehnică de demolare parțială a paziei, prin reducerea lățimii acesteia până la limita proprietății pârâtelor, motiv pentru care instanța ar fi trebuit să se pronunțe asupra sa, în sensul admiterii.

Motivele pentru care apelanții-reclamanți au considerat că trebuie admis capătul de cerere privind demolarea parțială a paziei prin reducerea lățimii acesteia până la limita proprietății pârâtelor, au fost următoarele: existența autorității de lucru judecat a hotărârilor obținute înainte de prezentul proces; judecarea prezentului proces ar fi trebuit să înceapă de la actul de executare determinat de hotărârile prin care s-a stabilit granița între cele două proprietăți, iar nu reluate apărările din procesele încheiate; prin respingerea cererii reclamanților, sunt aduse importante prejudicii casei acestora, prin afectarea pereților, a zugrăvelilor interioare și exterioare și a instalației electrice; hotărârea de grănițuire, rămasă definitivă și irevocabilă, a stabilit linia de hotar a celor două proprietăți, urmând să-și producă efectele prin punerea sa în aplicare, ceea ce face obiectul prezentului proces; finalitatea grănițuirii nu poate fi concretizată decât în retragerea bunurilor pârâtelor de pe teritoriul reclamanților; chiar dacă locuința reclamanților a fost construită ulterior casei pârâtelor, este de observat că aceasta este construită pe terenul aflat la limitele proprietății acestora, a avut la bază o documentație legală, avizele instituțiilor publice, autorizație de construire, proces verbal de recepție și este înscrisă în cartea funciară; rămânerea paziei în actuala configurație le îngrădește dreptul de folosință a proprietății prin aceea că pârâtele încă nu și-au retras bunurile de pe teritoriul lor.

Apelanții-reclamanți au criticat și soluția dată cererii accesorii, privind cheltuielile de judecată, apreciind că pârâtele trebuiau să fie obligate la plata a jumătate din onorariu de expert, anume, 250 lei, iar nu doar 200 lei, cum a apreciat instanța de fond.

Pârâtele-apelante, în motivele de apel depuse la dosar la data de 18.07.2011, au susținut că sentința pronunțată de Judecătoria B. este, în parte, nelegală, întrucât a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții A. C. și A. Anișoara, fiind admisă cererea reconvențională.

Motivul de nelegalitate invocat vizează admiterea de către instanța de fond a capătului de cerere al reclamanților, ce vizează obligarea pârâților la demolarea gardului construit pe fundație de beton și panouri cu scândură existent, pe o anumită distanță între cele două proprietăți.

S-a precizat că, în considerentele sentinței, pentru motivarea admiterii acestei solicitări formulată de către reclamanți prin cererea introductivă, se face trimitere, exclusiv, la poziția pârâților, inițială, de achiesare la acest capăt de cerere. Ar fi fost, în totalitate, ignorată poziția pârâților exprimată inclusiv în scris, la dosarul cauzei, ulterior momentului în care au aflat despre existența unor înscrisuri noi care au determinat revizuirea poziției pârâților avută inițial.

Aceste noi înscrisuri, apreciate ca fiind relevante în cauză, au constat în extrasul din „Tabelul împroprietăriților cu locuri de case în Cartierul M. Viteazul” din 1924 și Planul Parcelar al Cartierului „M. Viteazul”, în care se regăsesc loturile învecinate ale părților din prezenta cauză (nr. 248 și respectiv nr. 249), documente care atestă, cu certitudine, suprafețele de teren și dimensiunile laturilor celor două proprietăți învecinate. În baza acestor noi înscrisuri, prin nota de ședință depusă la dosar, apelanții pârâți susțin că au arătat, în mod clar, că potrivit noilor acte, nu pot fi de acord cu demolarea vreunei porțiuni din gardul dintre proprietăți, pentru că acesta se află în întregime pe terenul lor, așa cum indică actele din 1924.

Instanța nu ar fi ținut cont de poziția apelanților-pârâți și nu ar fi analizat deloc înscrisurile noi, lămuritoare pe care le-au adus în sprijinul revenirii asupra poziției exprimate inițial în legătură cu demolarea gardului ce desparte, pe o anumită porțiune, cele două proprietăți.

Au solicitat admiterea apelului și schimbarea, în parte, a hotărârii atacate, în sensul respingerii, în întregime, a acțiunii formulate de către reclamanți, cu consecința menținerii dispozițiilor hotărârii referitoare la admiterea cererii reconvenționale.

Apelantele-pârâte, prin cererea depusă la 26.10.2011, au dezvoltat motivele de apel, susținând că nelegalitatea soluției instanței de fond cu privire la obligația lor de a demola gardul existent între cele două proprietăți, construit pe fundație de beton și panouri de scândură, este susținută și de alte argumente. Astfel, s-a arătat că decizia civilă nr. 105 din 19.03.2007 a Tribunalului B., a cărei executare s-a solicitat de către reclamanți, a fost pronunțată în cadrul unui litigiu având ca obiect grănițuirea proprietăților. Suprafața de 8 mp. constatată la măsurători, în plus față de suprafața de 400 mp., în care se include și porțiunea de teren delimitată prin gardul, a cărui desființare, pârâtele au fost obligate să o realizeze, a fost dobândită de acestea prin uzucapiune de lungă durată, conform art. 1844-1846 Cod civil, în apărare, invocând această excepție.

La data fondării cartierului M. Viteazul, în anul 1924, proprietatea reclamanților și a familiei Rusalim, alcătuiau un singur lot, care s-a divizat ulterior în două proprietăți. Ambele loturi învecinate aveau înscrise în titluri suprafețe de câte 400 m.p., iar linia despărțitoare dintre acestea a fost dreaptă, pe aliniamentul stabilit încă de la acea dată, atestat și astăzi prin vechi semne de hotar, clare și evidente, a căror existență a fost conservată de-a lungul timpului.

În fapt, s-a precizat că suprafața de teren asupra căreia s-a intrat în stăpânire începând cu anul 1924, a fost de 408 mp. care, în integralitate, a fost delimitată de loturile învecinate prin gard, a cărui configurație nu a fost schimbată până în prezent, cu excepția părții dinspre reclamanți, care a fost parțial desființată după anul 1956, din rațiuni legate de întreținerea acestei părți a construcției, fiind menținută, după acea dată, doar porțiunea de gard solicitat a fi demolat prin cererea introductivă.

Referitor la această porțiune de teren, separată de proprietatea pârâților prin gardul construit cu fundație din beton și panouri de scândură, au înțeles apelantele-pârâte să invoce, pe cale de excepție, dobândirea dreptului de proprietate asupra acestei porțiuni prin prescripția de lungă durată.

Posesia de lungă durată, utilă, neîntreruptă, sub numele de proprietar, până în anul 1954, are ca efect dobândirea dreptului de proprietate, retroactiv, cu toate prerogativele ce decurg din aceasta.

În condițiile admiterii excepției, pârâtele au arătat că nu poate fi primită cererea de chemare în judecată formulată de către reclamante.

Prin cererea depusă la data de 21.09.2011, apelantele-pârâte și-au completat motivele de apel, susținând că, deși instanța a admis cererea reconvențională, în realitate, constată că au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de a avea streașina/pazia casei numai deasupra proprietății reclamanților, limitând acest drept numai la nivelul amplasamentului acesteia la cota de înălțime unde se află, nu și raportat la proiecția acesteia la sol.

S-a apreciat că, prin această soluție, dreptul de proprietate este golit de conținut, fondul aservit fiind situat la cota de înălțime unde este amplasată streașina/pazia și nu pe suprafața de teren aferentă pe care aceasta se proiectează. Prin cererea reconvențională formulată, pârâtele au solicitat să se constate că au dobândit, prin uzucapiune de lungă durată, dreptul de servitute al picăturilor din streașina imobilului pe latura dinspre proprietatea reclamantelor.

În modalitatea în care instanța de fond a admis cererea reconvențională privind servitutea picăturilor din streașină, s-a apreciat că aceasta a fost soluționată numai parțial, situație ce ar veni în contradicție cu modalitatea în care s-a pronunțat instanța cu privire la admiterea, în totalitate, a cererii reconvenționale.

În sensul argumentelor din întâmpinarea și cererea reconvențională formulată de apelantele-pârâte, dar și din conținutul răspunsului la întâmpinare formulat de către apelanții-reclamanți, constatarea dobândirii prin uzucapiune de lungă durată a dreptului de servitute, au arătat pârâtele, nu trebuia limitat numai la amplasamentul streșinii/paziei, ci se impunea a fi realizată și asupra proiecției acesteia la nivelul solului, întrucât, din interpretarea art. 623, 615 Cod civil, servitutea de picătură se referă la nivelul liniei de scurgere a picăturii, neavând nicio relevanță colectarea și preluarea picăturilor de către jgheaburi.

S-a mai arătat că, deși instanța respinge cererea reclamanților privind demolarea paziei și constată uzucapiunea față de actuala configurație a acesteia, în fapt, nu se pronunță asupra efectului posesiei neîntrerupte, continue, netulburate și sub nume de proprietari de către proprietarii ce s-au succedat, fiind aplicabile dispozițiile privind joncțiunea posesiilor, de-a lungul timpului, asupra terenului pe care se proiectează streașina/pazia imobilului, începând cu anul 1924.

Conform probelor administrate la prima instanță, au considerat apelantele-pârâte că s-ar fi demonstrat fără putință de tăgadă că imobilul a fost edificat în anul 1924, în baza unor acte administrative legal emise la acea dată, al căror conținut a fost respectat în procesul de edificare al acestuia, inclusiv la amplasamentul impus prin autorizația de construire nr. 1730/1924, proprietar la acea dată fiind G. D.. Din conținutul contractului de vânzare-cumpărare, a rezultat că autorul apelantelor pârâte a dobândit lotul nr. 248, învecinat cu lotul nr. 249, că avea obligația să construiască, în termen de 8 ani, pe acest teren, o casă de locuit „conform planurilor aprobate de primărie”, nerespectarea obligațiilor asumate de cumpărător de a respecta planul aprobat de primărie privitor la construcție avea drept consecință rezilierea vânzării și reintrarea terenului în patrimoniul orașului B..

Și autorizația de construire eliberată autorului G. D., în vederea edificării imobilului, prevede obligații exprese legate de amplasamentul imobilului față de stradă și „la un metru față de vecinul către care învelitoarea va avea scurgere sau va fi cu calcan spre vecin”, cu înălțimea maximă de 4 metri până la streașină, conform planului anexat autorizației.

S-a precizat că primul alineat din autorizație impune proprietarului terenului ca această construcție să aibă amplasamentul pe teren numai pe zona identificată de reprezentantul Primăriei „prin semnele fixate de noi la fața locului”. Conform certificatului nr. 7408 din 16.06.1927, încheiat de Primăria orașului B., edificarea imobilului pe terenul menționat în actul de vânzare-cumpărare s-a făcut cu respectarea condițiilor impuse.

Apelantele-pârâte au considerat că împrejurarea invocată de către reclamanți, în sensul că orientarea paziei este în afara suprafeței de 400 mp., dobândită prin cumpărare, reprezintă o situație de fapt în raport de care, odată cu trecerea timpului, se impune a fi examinată prin prisma îndeplinirii condițiilor dobândirii prin uzucapiune de lungă durată a dreptului de servitute invocat în cererea reconvențională.

Din conținutul declarației olografe dată de Horobet E., fiica primului proprietar, ar rezulta că imobilul casă de locuit nu era pe linia de hotar, iar în spatele acestuia, exista un gard continuu. Imobilul, de la edificare și până în prezent, a avut aceeași configurație.

Argumentul instanței de fond din cuprinsul considerentelor sentinței, legat de faptul că, niciodată, apa din ploi nu s-a scurs direct pe terenul proprietatea reclamanților, au apreciat apelantele că nu poate fi primit, întrucât înșiși reclamanții susțin contrariul în cererea de chemare în judecată și în precizările ulterioare, iar existența jgheaburilor colectoare și de scurgere este irelevantă în examinarea dreptului pretins a fi dobândit pe cale de uzucapiune de lungă durată.

Au solicitat să se observe că, între considerentele sentinței și dispozitiv, există o neconcordanță ce vizează modalitatea de stabilire a traiectului gardului ce urmează a fi construit prin aport comun.

În cuprinsul dispozitivului, care este partea cea mai importantă a hotărârii ce se execută, instanța nu ar fi fost la fel de riguroasă ca și în considerente, cu privire la precizarea traiectului noului gard, arătând că acesta „urmează a fi edificat cu fundație din beton și plasă de sârmă bordurată de către reclamanți, între punctul 6 A determinat în raportul de expertiză întocmit de expert S. ce se va determina pe hotarul comun, paralel cu colțul imobilelor construcții, proprietatea pârâtelor”.

În modalitatea de formulare a obligației din dispozitiv, instanța nu face trimitere la varianta propusă în expertiza tehnică efectuată. În raport, însă, de ipoteza legată de dobândirea dreptului de servitute și referitor la proiecția la sol a streșinii/paziei, în mod logic, punctul „ce se va determina”, în raport de care urmează a fi edificat noul gard până la punctul 6 A, nu ar putea fi altul decât cel de la extremitatea proiecției la sol a streșinii/paziei, pe linia unde se termină anexa G., deci în afara spațiului dintre case, înspre proprietatea reclamanților.

Apelantele, în completarea motivelor de apel, au apreciat că modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale și cea de admitere a cererii principale ar fi nelegală, astfel că s-ar impune, în raport de art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, completarea probelor cu expertiza tehnică de specialitate cadastru.

Apelanții-reclamanți A. C. și A. Anișoara au depus, la data de 21.09._, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului declarat de câtre pârâții apelanți și menținerea parțială a sentinței civile nr. 1732/02.03.2011, în ceea ce privește demolarea gardului existent între cele două proprietăți și construirea unui alt gard cu contribuția comună a părților, în cote de 1/2 din valoarea acestuia.

Au considerat că, în mod legal, prima instanță a avut în vedere poziția apelantelor-pârâte de achiesare la capătul de cerere privind demolarea gardului existent și construirea, în comun, a unui nou gard.

În ceea ce privește noile înscrisuri la care au făcut referire apelantele pârâte, apelanții reclamanți au susținut că acestea nu sunt de natură a influența, în vreun fel, hotărârea primei instanțe, acestea fiind deja folosite în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr._, având ca obiect revizuire, hotărâre definitivă și irevocabilă, prin decizia nr. 222/21.03.2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Ar fi de observat că revizuirea a fost promovată în timpul procesului având ca obiect obligația de a face, apelantele pârâte au solicitat suspendarea acestei cauze, cerere care a fost, însă, respinsă.

S-a mai susținut că, prin întâmpinarea la apelul declarat de către pârâte, reclamanții au susținut că este nefondată solicitarea acestora de a fi menținut gardul pe aliniamentul actual, întrucât, prin decizia civilă nr. 105 din 19.03.2007 pronunțată de Tribunalul B., în soluționarea apelului ce a făcut obiectul dosarului nr. 2790/2005, s-a stabilit, în mod clar și irevocabil, granița dintre cele două proprietăți. Situația actuală în ceea ce privește amplasarea gardului apelantelor pârâte pe teritoriul aparținând apelanților reclamanți, rezultă și din procesul verbal nr. 171 din 03.08.2009, întocmit de executorul judecătoresc P. A. G., din procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de instanța de judecată, precum și din raportul de expertiză întocmit de către expertul D. I..

Apelantele-pârâte G. L. și G. Silivica au formulat întâmpinare la apelul reclamanților, solicitând respingerea acestuia pentru argumentele de fapt și de drept prezentate detaliat în cerere.

S-au încuviințat cererile părților, de prelungire a probatoriilor cu o cercetare la fața locului, precum și cu declarații de martori.

Prin decizia civilă nr. 34/31.01.2012, Tribunalul B. a respins, ca nefondate, ambele apeluri, reținând următoarele:

Apelul reclamanților privește respingerea capătului de cerere din acțiunea principală având ca obiect demolarea paziei de la casa proprietatea pârâtelor, soluția dată cererii reconvenționale privind constatarea dreptului de servitute al pârâtelor în privința amplasării streșinii/paziei, precum și modul de soluționare a cererii accesorii privind cheltuielile de judecată. Nu au criticat apelanții-reclamanți soluția de admitere în parte și a primului capăt de cerere, prima instanță hotărând edificarea gardului numai pe un anumit amplasament din linia de hotar.

Un prim motiv de apel a fost în legătură cu motivarea primei instanțe pentru respingerea capătului de cerere privind demolarea parțială a paziei prin reducerea lățimii acesteia, până la limita proprietății pârâtelor, considerând că imobilul proprietatea pârâtelor a fost edificat în anul 1924, dar că, potrivit autorizației de construire nr. 1730, acesta nu putea ocupa o suprafață mai mare de 62,82 mp. În prezent, au susținut apelanții-reclamanți, locuința pârâtelor are o suprafață construită de 111,50 mp., de unde ar rezulta că s-a adăugat la construcția inițială, în decursul timpului și fără a deține o altă autorizație de construcție, o suprafață construită dublă față de cea prevăzută în autorizație actul de vânzare din anul 1950, situație confirmată de schița plan întocmită de expertul asistent propus de acestea, C. S., schiță utilizată în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. 9571/2004. S-ar putea observa din actuala configurație a imobilului pârâtelor că acesta nu este prevăzut cu pazie pe toată lungimea sa, ci doar parțial, pe porțiunea cu care se învecinează cu reclamanții, acesta este prevăzut cu pazie pe o lungime de 2,48 m.l. și fără pazie pe o lungime de 4,52 m.l.

Asupra acestei susțineri, tribunalul a constatat, astfel cum corect a reținut prima instanță, că imobilul proprietatea pârâtelor are actuala configurație din anul 1924, neavând relevanță, în cauză, actele din care ar rezulta că locuința trebuia să aibă o suprafață construită mai mică. Reclamantul-apelant, A. C., a recunoscut, în fața instanței, astfel cum s-a consemnat în procesul-verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului, la data de 17.01.2012 (filele 83-84 din dosarul de apel) – pagina a doua, alineatul 7, că, în ceea ce privește construcția familiei G., în anul 1967, când familia A. a devenit proprietar vecin, casa avea aceeași configurație, inclusiv pazia.

Un alt argument invocat de către reclamanți a fost în legătură cu concluzia la care a ajuns instanța, în sensul că neajunsurile create de pazia pârâtelor ar fi cauzate de culpa reclamanților, deoarece imobilul acestora a fost ridicat când încă nu era finalizat dosarul privind grănițuirea.

S-a susținut că, la data de 25.06.2004, cu cererea nr. 9279, apelanții reclamanți au informat Primăria B. că vor începe, la data de 05.07.2004, lucrările de construcție pentru imobilul casă de locuit, făcând primele demersuri pentru construcția respectivă la începutul anului 2004, odată cu obținerea autorizației de demolare nr. 19/31.03.2004, a anexei locuinței –corp 2, cumpărată în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1763/16.06.1967, pe amplasamentul căreia a fost edificată noua locuință. După începerea lucrărilor de construcție și turnarea fundației, apelantele-pârâte au depus cerere de chemare în judecată a apelanților reclamanți, având ca obiect grănițuire și revendicare, la data de 15.09.2004.

Prin sentința civilă nr. 2303/10.05.2006, pronunțată în dosarul nr. 3824/2006, Judecătoria B. a respins cererea pârâtelor prin care au solicitat sistarea lucrărilor de construcție la noul imobil, soluția fiind menținută și de către Tribunalul B., prin decizia nr. 448/21.06.2006, la acea dată construcția fiind finalizată.

Tribunalul a apreciat ca fiind corectă stabilirea situației de fapt de către prima instanță, precum și aplicarea principiilor de drept.

Astfel, este cert că, la data la care apelanții au început edificarea noului imobil, după demolarea corpului 2 al construcției inițiale, casa proprietatea pârâtelor avea aceeași configurație ca în prezent, inclusiv lățimea paziei (după cum s-a precizat și mai sus, apelantul A. C. a recunoscut că, în anul 1967, pazia de la casa pârâtelor, avea aceeași lățime).

De asemenea, la data emiterii autorizației de construire pentru imobilul apelanților (nr. 251/25.06.2004, menționată în cererea nr. 9279/25.06.2004-fila 26 din dosarul de apel și aflată la fila 106 din dosarul judecătoriei), nu exista o hotărâre prin care să se stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăți, pentru a se putea reține că pazia de la casa pârâtelor s-ar proiecta pe terenul proprietatea reclamanților.

Decizia nr. 105/19.03.2007 (hotărârea definitivă prin care s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile A. și G.), pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr. 2790/2005 (filele 7-13 din dosarul judecătoriei) a rămas irevocabilă la data de 29.10.2007, prin respingerea recursului, conform deciziei nr. 1100/29.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul nr._ (filele 14-18 din dosarul primei instanțe), de la această dată hotărârea devenind executorie (recursul era suspensiv de executare, conform art. 300 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată).

Deși aceste situații erau cunoscute (respectiv, amplasarea paziei de la casa pârâtelor, dar și incertitudinea cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenului deasupra căruia se afla pazia), cât timp nu exista o linie de hotar clar determinată, înainte de pronunțarea deciziei nr. 105/19.03.2007, reclamanții au edificat noul imobil, încorporând în zidul exterior o parte din pazia casei pârâtelor.

În aceste condiții, corect a reținut prima instanță că reclamanții au ales să ridice imobilul foarte aproape de clădirea învecinată, și-au asumat riscul de a apărea neajunsuri din acest mod de construire, inclusiv pericolul de afectare a peretelui, astfel că propria lor culpă nu poate fi invocată pentru a-și susține propriile interese și a solicita repararea, în acest mod, a prejudiciului eventual („nemo auditur propriam turpitudinem allegans” – nimeni nu poate invoca propria culpă).

Apelanții au apreciat ca fiind eronată concluzia instanței în legătura cu autorizația de construire, în sensul că „existența autorizației de construire și a avizelor legale eliberate pentru ridicarea imobilului nou nu înlătură propria culpă a reclamanților care, singuri au ales amplasamentul imobilului și au acceptat ca el să fie ridicat foarte aproape de casa pârâtelor”, deoarece noua construcție a fost edificată legal, pe terenul aflat în limitele proprietății acestora, au avut o documentație legală, toate avizele instituțiilor publice, autorizație de construire, proces verbal de recepție și înscrierea în cartea funciară, ceea ce le-ar conferi un just drept, în niciun caz o culpă.

Tribunalul a apreciat, după cum corect a reținut instanța de fond, că nu au relevanță avizele legale, necesare pentru edificarea imobilului reclamanților, întrucât acestea au fost emise la solicitarea reclamanților. Nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 putea conduce la nașterea unui alt raport juridic, care ar fi asigurat respectarea normelor legale privind autorizația de construcție, de natură administrativă, însă nu poate afecta dreptul de proprietate al proprietarilor vecini asupra unor construcții existente.

Apelanții au ales amplasamentul, deși configurația imobilului vecin nu permitea ridicarea, la respectiva distanță, a construcției.

S-a considerat că prima instanță ar fi interpretat, în mod abuziv, în favoarea pârâtelor, apărarea făcută de către reclamanți potrivit căreia amplasamentul noii construcții a fost determinat și de lățimea terenului care nu permite vreo alternativă, ajungând la concluzia că reclamanții au „acceptat posibilitatea apariției neajunsurilor” la care s-a făcut referire, în cererea introductivă. Din cauza acestei lățimi mici a terenului, de doar 10,39 m.l., pentru construcția noului imobil, reclamanții au micșorat pazia casei existente, între cele două imobile rămânând un loc de doar 40 cm la bază și 10 cm. în partea de sus, rezultând că actualul amplasament a fost singura soluție a efectuării imobilului.

Nu s-a putut reține motivația de mai sus, întrucât prima instanță nu a interpretat în favoarea pârâtelor apărarea reclamanților, ci existența distanței mici dintre cele două imobile, care era cunoscută, nu poate justifica acțiunea, ulterioară construirii, prin care se tinde la demolarea (reducerea paziei de la casa pârâtelor) unui imobil existent. Edificând în acest mod noul imobil, reclamanții și-au asumat riscul apariției unor eventuale prejudicii.

Faptul că apelanții au desființat, parțial, pazia de la cealaltă clădire pe care o au în proprietate, pentru a construi noua locuință (astfel cum s-a susținut și cu ocazia cercetării la fața locului - fila 84, verso, alineatul 2) nu poate fi un argument pentru a-i obliga pe pârâți să procedeze, în același mod, întrucât reclamanții au acționat în calitate de proprietari, având dreptul de dispoziție asupra bunului aflat în proprietate (din punct de vedere material, în acest caz).

Cu privire la cererea reconvențională, admisă de prima instanță, au susținut apelanții că, în mod injust și fără temei, instanța a concluzionat că trebuie să recunoască dreptul pârâtelor de a avea pazia așa cum o au de 80 de ani, deși nu ar rezulta din niciun act că pazia are această configurație de peste 80 de ani, iar o atare nerecunoaștere ar echivala cu „arbitrariul și bunul plac al proprietarilor vecini să solicite modificarea casei”. Apelanții-reclamanți au considerat că această solicitare este întemeiată atât pe faptul că pazia pârâtelor le încalcă proprietatea, cât și pe faptul că aduce prejudicii materiale locuinței acestora și pentru că sunt în imposibilitate să pună în practică decizia nr. 105/2007 a Tribunalului B., deși aceasta are autoritate de lucru judecat, este învestită cu formulă executorie, a fost pusă în executare, iar pârâtele s-au împotrivit executării, au refuzat să ridice în mod voluntar bunurile de pe teritoriul reclamanților, motiv pentru care s-a formulat acțiunea ce are ca obiect obligația de a face. Finalitatea procesului de grănițuire început de apelantele-pârâte în anul 2004, nu ar putea fi concretizată decât prin retragerea bunurilor lor de pe teritoriul apelanților reclamanți.

Tribunalul, la primul motiv de apel, a răspuns argumentelor invocate de către apelanți, în legătură cu configurația casei pârâtelor. Chiar apelantul a recunoscut că, în anul 1967, când familia A. a devenit proprietar, locuința pârâtelor avea aceeași configurație, inclusiv lățimea și amplasamentul paziei.

În ceea ce privește dreptul de proprietate al apelanților asupra terenului de sub pazia casei pârâtelor (potrivit expertizei întocmite de către expertul D. I. – filele 188-197, din dosarul judecătoriei, distanța pe care acoperișul imobilului pârâtelor încalcă proprietatea reclamanților este de 2,48 metri, din care 1,86 metri rezemat de casa reclamanților și 0,62 metri în afara casei), se poate observa că apelanții au invocat drept temei decizia civilă nr. 105/2007 a Tribunalului B., susținând autoritatea de lucru judecat a acesteia. În primul rând, se impune a fi precizat că apelanții, deși au invocat autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, au înțeles să susțină nu excepția autorității de lucru judecat, care înseamnă exclusivitatea hotărârii, ci puterea de lucru judecat (care include și autoritatea), mai precis aspectul pozitiv: partea care a câștigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut într-o nouă judecată.

Din decizia nr. 105/2007 a Tribunalului B., rezultă că, urmare a admiterii apelului reclamanților din prezenta cauză, a fost schimbată, în parte, sentința judecătoriei, în sensul stabilirii unei alte linii de hotar dintre proprietățile A., G. și Rusalim, fiind menținută soluția dată capătului de cerere având ca obiect revendicare, formulat de către proprietarii vecini G.. Nu a făcut obiectul judecății retragerea paziei până la limita liniei de hotar, astfel încât nu poate fi invocată puterea de lucru judecat a deciziei nr. 105/2007 a Tribunalului B., sub acest aspect.

Un alt motiv de apel a fost în sensul că prima instanță a găsit, în mod arbitrar, o soluție tehnică în ceea ce privește protejarea peretelui locuinței reclamanților, anume închiderea spațiului dintre cele două acoperișuri cu material lemnos, împotriva apei din ploi și zăpezi, soluție care a fost apreciată ca fiind, cel puțin, superficială. Această soluție nu ar avea la bază concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și nici celelalte neajunsuri create de pazia tangentă pe peretele locuinței reclamanților, închiderea cu lemn a spațiului dintre cele două acoperișuri nerezolvând problemele referitoare la umezeală, producerea scurt circuitului și incendiului, dărâmarea peretelui în caz de cutremur.

Soluția precizată în hotărâre nu este obligatorie pentru părți, nu era necesar ca prima instanță să o indice, fiind numai o îndrumare dată părților pentru prevenirea eventualelor prejudicii care s-ar putea produce din cauza modului în care, chiar reclamanții, au edificat imobilul.

În mod abuziv, au apreciat apelanții-reclamanți, prima instanță ar fi considerat, în virtutea rolului activ conferit de prevederile art. 129 Cod procedură civilă, că poate modifica apărarea reclamantelor de dobândire a servituții „picăturii streșinii” și a respins în mod corect apărarea de dobândire a servituții „stabilite prin fapta omului”. În schimbarea apărării reclamantelor motivată în cererea reconvențională pe prevederile art. 615 Cod civil, în motivarea bazată pe prevederile art. 620 și 623 Cod civil, instanța de judecată nu ar fi dat dovadă de rol activ în sensul prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă, ci s-ar fi transformat în apărătorul acestora, ignorând, astfel, prevederile art. 129 alin. 6, în baza căruia „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”. Ar rezulta, în opinia apelanților, că instanța de judecată și-a depășit rolul activ și imparțial, deși a respins apărarea pârâtelor din cererea reconvențională potrivit căreia ar fi dobândit un drept de servitute al picăturii streșinilor, a admis cererea reconvențională pentru un alt motiv, nepus în discuția părților și neprobat în nici un fel, și anume acela al „servituții stabilite prin fapta omului”.

Tribunalul a reținut că instanța de judecată este ținută de obiectul cererii de chemare în judecată, față de principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, neputând acorda mai mult, mai puțin sau altceva decât s-a cerut. Instanța trebuie să se pronunțe numai asupra obiectului cererii, potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, nefiind, însă, ținută de temeiul juridic, pe care îl poate schimba.

S-a observat că Judecătoria B. a soluționat cererea cu care a fost învestită, întrucât s-a pronunțat asupra obiectului cererii – constatarea dreptului de servitute. Din motivele de fapt ale cererii reconvenționale (fila 57 din dosarul judecătoriei), a rezultat că, deși partea a denumit servitutea pretinsă ca fiind cea a „picăturii streșinii”, în realitate, având în vedere și obiectul acțiunii principale (reclamanții au solicitat desființarea parțială a paziei), precum motivele de fapt ale cererii pârâtelor (s-a invocat posesia de lungă durată, din anul 1924 de la edificarea construcției, susținându-se dreptul de a avea streașina și pazia în aceeași configurație), partea a înțeles să solicite dreptul de a avea streașina/pazia casei deasupra terenului reclamanților. În cauză, nu putea fi vorba despre picătura streșinilor, după cum corect a reținut prima instanță, cât timp construcția are jgheaburi, iar apa din ploi nu s-a scurs niciodată pe terenul reclamanților, putându-se vorbi, eventual, doar despre servitutea naturală de scurgere a apelor. Servitutea nu este dintre cele legale, ci rezultă din fapta omului. Conform art. 620 din Codul civil, proprietarii pot stabili orice servitute vor găsi de cuviință, cât timp nu impun proprietarului fondului aservit obligația unui fapt personal și cât timp nu sunt contrare ordinii publice. Nu a existat un titlu pentru constituire, însă, fiind vorba despre o servitute continuă (care se exercită în mod continuu, fără să aibă nevoie de un fapt actual al omului) și aparentă (recunoscută prin existența sa exterioară, vizibilă), conform art. 622 Cod civil, putea fi dobândită prin posesia de 30 de ani, în baza art. 623 Cod civil. Corect a constatat prima instanță că, la momentul nașterii ei, în 1924, servitutea nu a afectat în niciun fel proprietatea vecină.

Tribunalul a reținut că apelantele-pârâte, reclamante în cererea reconvențională, nici nu erau obligate să indice textul de lege, în temeiul art. 119 alin. 2, cu trimitere la art. 112 pct. 4 din Codul de procedură civilă, deoarece încadrarea în normele legale o face judecătorul. Ceea ce trebuie să precizeze reclamantul în cererea de chemare în judecată este fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, ceea ce înseamnă raportul juridic dedus judecății. Or, din motivarea în fapt a cererii, rezulta că s-a avut în vedere servitutea streșinii/paziei în configurația actuală.

După cum s-a precizat, instanța trebuia să se pronunțe numai asupra obiectului cererii, potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, nefiind ținută de temeiul juridic, pe care îl poate schimba. Se poate observa că Judecătoria B. a soluționat cererea cu care a fost învestită, s-a pronunțat asupra obiectului cererii, a stabilit dobândirea prin uzucapiune asupra servituții pretinse.

În raport de aceste precizări, tribunalul a considerat că nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamaților, ca urmare a nepunerii în discuție a temeiului de drept reținut, deoarece instanța, în temeiul art. 129 alin. 6 Cod pr. civilă, s-a pronunțat asupra obiectului cererii cu care a fost învestită.

Apelanții-reclamanți au considerat injustă aprecierea instanței în sensul că reclamantele-pârâte ar fi dobândit servitutea prin posesia de 30 de ani, pentru motivul că posesia a fost întreruptă prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect grănițuire și revendicare, operând, în acest mod, prev. art. 1865 și urm.Cod civil, prin sentința civilă nr. 448/2006.

Posesia de 30 de ani, cerută pentru a uzucapa servitutea continuă și aparentă, a început să curgă de la momentul edificării imobilului pârâtelor-1924, era împlinită la data la care reclamanții au devenit proprietari, în anul 1967. Nu au indicat apelanții data de la care au înțeles să calculeze termenul de prescripție achizitivă, întrucât și dacă ar fi început acel termen să curgă de la data dobândirii de către aceștia a proprietății (16.06.1967, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1763/16.06.1967 la notariatul de Stat Raional B., regiunea Ploiești, aflat la fila 89 din dosarul judecătoriei), tot nu s-ar fi întrerupt prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect grănițuirea, întrucât s-ar fi împlinit în anul 1997. Totodată, trebuie observat că respectiva cerere de chemare în judecată fusese formulată chiar de către pârâte, iar nu de către reclamanți.

Apelanții au mai susținut că instanța ar fi ignorat, în totalitate, raportul de expertiză efectuat în cauză de către expertul D. I., poziție care poate fi asimilată cu respingerea nemotivată a acestuia. S-a învederat instanței de apel că raportul de expertiză a constituit o probă importantă a procesului, solicitată de ambele părți, probă pertinentă și concludentă cauzei, care conține soluția tehnică de demolare parțială a paziei, prin reducerea lățimii acesteia până la limita proprietății pârâtelor, motiv pentru care instanța ar fi trebuit să se pronunțe asupra sa, în sensul admiterii.

Tribunalul a constatat că prima instanță nu a făcut referire la constatările expertului D. I., motivând soluția de respingere a cererii de desființare a paziei pe dreptul pârâtelor de a avea pazia în respectiva configurație. În aceste condiții, respingând cererea principală și admițând cererea reconvențională, evident instanța nu trebuia să facă vreo referire la soluția tehnică propusă de către expert. Proba prin expertiza tehnică în construcții a fost considerată pertinentă la momentul încuviințării, întrucât avea legătură cu obiectul pricinii (reclamanții au solicitat desființarea paziei și, ca atare, trebuia identificată construcția și propuse soluțiile tehnice în acest sens) și concludentă (putând duce la dezlegarea cauzei). Cum, însă, pârâtele au opus dreptul lor dobândit prin uzucapiune, soluția cererii principale a fost de respingere, proba cu expertiza tehnică nemaifiind concludentă.

Apelanții-reclamanți au criticat și soluția dată cererii accesorii, privind cheltuielile de judecată, apreciind că pârâtele trebuiau să fie obligate la plata a jumătate din onorariul de expert, anume 250 lei, iar nu doar 200 lei, cum a apreciat instanța de fond.

Tribunalul a constatat că, în privința cheltuielilor de judecată, prima instanță a procedat la compensarea, în totalitate, a onorariilor de avocat și taxelor de timbru, față de împrejurarea că ambele părți au formulat cereri, pretențiile reclamanților fiind încuviințate, în parte.

Cu privire la apelul pârâtelor-apelante, G. L. și G. Silivica, tribunalul a reținut următoarele:

Conform motivelor de apel formulate la 18.07.2011 și dezvoltate prin cererea din 26.10.2011, pârâtele au criticat soluția dată cererii principale. Motivul de nelegalitate apreciat de către apelante, a vizat admiterea capătului de cerere prin care au fost obligate la demolarea gardului construit pe fundație de beton și panouri cu scândură existent, pe o anumită distanță între cele două proprietăți. S-a precizat că, în considerentele sentinței, pentru motivarea admiterii acestei solicitări formulată de către reclamanți prin cererea introductivă, se face trimitere, exclusiv, la poziția pârâților, inițială, de achiesare la acest capăt de cerere, dar că ar fi fost în totalitate ignorată poziția pârâților exprimată inclusiv în scris, la dosarul cauzei, ulterior momentului în care au aflat despre existența unor înscrisuri noi care au determinat revizuirea poziției pârâților avută inițial: extrasul din „Tabelul împroprietăriților cu locuri de case în Cartierul M. Viteazul” din 1924 și Planul Parcelar al Cartierului „M. Viteazul” în care se regăsesc loturile învecinate ale părților din prezenta cauză (nr.248 și respectiv nr. 249), documente care atestă cu certitudine suprafețele de teren și dimensiunile laturilor celor două proprietăți învecinate. În baza acestor noi înscrisuri, prin nota de ședință depusă la dosar, apelanții pârâți susțin că au arătat, în mod clar, că potrivit noilor acte, nu pot fi de acord cu demolarea vreunei porțiuni din gardul dintre proprietăți, pentru că acesta se află în întregime pe terenul lor, așa cum indică actele din 1924.

Asupra acestui prim motiv, care nu este de nelegalitate, ci de netemeinicie, tribunalul a constatat că prima instanță a stabilit, în mod corect, situația de fapt, nu numai pe acordul pârâtelor, exprimat în întâmpinarea depusă la 12.01.2010 (fila 53), ci și pe baza înscrisurilor, expertizelor și constatărilor de la fața locului.

Referitor la cererea de demolare a gardului existent, soluția se impunea în raport de decizia civilă nr. 105/19.03.2007, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr. 2790/2005, irevocabilă prin respingerea recursului, întrucât s-a stabilit o altă linie de hotar decât cea care este materializată, în prezent, între cele două proprietăți. Pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii, se impune trasarea noilor linii și edificarea unui nou gard, pe amplasamentul stabilit prin hotărâre irevocabilă (varianta a-III-a din raportul de expertiză S. M.).

Cât privește noile înscrisuri invocate, pe baza cărora pârâtele au înțeles să dovedească amplasamentul actual al gardului existent, care ar fi același cu cel din 1924, tribunalul a constatat că aceste probe au fost avute în vedere la soluționarea căii extraordinare de atac promovate împotriva deciziei nr. 105/2007 (prin decizia civilă nr. 330/08.11.2010, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ -fila 15, a fost respinsă cererea de revizuire a deciziei nr. 105/2007, considerându-se că înscrisurile respective nu au caracter relevant, hotărâtor sau determinant). Pârâtele au fost părți în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 105/2007, irevocabilă, astfel că hotărârea de stabilire a liniei de hotar are putere de lucru judecat, impunându-se și pentru partea care a pierdut procesul (aspectul negativ al efectului puterii de lucru judecat), care nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

Prin cererea depusă 26.10.2011, apelantele au invocat alte argumente în susținerea cererii de respingere a acțiunii reclamanților, considerând nelegală soluția instanței de fond cu privire la obligația lor de a demola gardul existent între cele două proprietăți, construit pe fundație de beton și panouri de scândură, întrucât decizia civilă nr. 105 din 19.03.2007 a Tribunalului B., a fost pronunțată în cadrul unui litigiu având ca obiect grănițuirea proprietăților. Suprafața de 8 mp. constatată la măsurători, în plus față de suprafața de 400 mp., în care se include și porțiunea de teren, delimitată prin gardul a cărei desființare pârâtele au fost obligate să o realizeze, ar fi fost dobândită de acestea prin uzucapiune de lungă durată, conform art. 1844-1846 Cod civil, în apărare invocând această excepție.

Tribunalul a considerat că nu este o cerere nouă în apel, inadmisibilă, conform art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respingând excepția invocată de către apelanți, în ședința publică din 09.12.2011, întrucât excepția prescripției achizitive este o apărare de fond, prin care se tinde la respingerea acțiunii principale. După cum s-a precizat, însă, la lit. A, pârâtele au fost părți în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei executare se solicită, nu au invocat uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de 8 mp., în plus față de suprafața din acte, astfel că, într-un nou litigiu, nu mai poate fi repus în discuție dreptul acestora. Hotărârea are putere de lucru judecat, prezumția este absolută, conform art. 1200 pct. 4 din Codul civil, este obligatorie, partea trebuind să se supună respectivelor dispoziții.

Prin cererea depusă la data de 21.09.2011, apelantele-pârâte și-au completat motivele de apel, susținând că, deși instanța a admis cererea reconvențională, în realitate, a constatat că au dobândit prin uzucapiune dreptul de a avea streașina/pazia casei numai deasupra proprietății reclamanților, limitând acest drept numai la nivelul amplasamentului acesteia la cota de înălțime unde se află, nu și raportat la proiecția acesteia la sol. S-a apreciat că, prin această soluție, dreptul de proprietate cu privire la această soluție este golit de conținut, fondul aservit fiind situat la cota de înălțime unde este amplasată streașina/pazia și nu pe suprafața de teren aferentă pe care aceasta se proiectează.

Asupra acestui motiv, instanța a constatat că judecătoria, după recalificarea corectă a obiectului cererii reconvenționale, în raport de motivele de fapt ale acesteia, a stabilit, în mod corect, servitutea numai pentru configurația streșinii/paziei. Conținutul servituții rezultate din fapta omului a fost limitat numai la dreptul pârâtelor de a avea streașina/pazia de lățimea respectivă, nefiind afectat, în acest mod, terenul (proiecția la sol).

Apelantele-pârâte au invocat mai multe argumente, pe baza probelor administrate, în legătură cu dreptul ce l-ar fi dobândit prin uzucapiune asupra terenului de sub streașina casei, însă acestea nu vor fi analizate, întrucât tribunalul consideră că prima instanță s-a pronunțat asupra cererii astfel cum a fost formulată, în raport de cauza juridică precizată, dreptul neputând fi extins și asupra proiecției la sol, ci respectiva servitute, dobândită prin uzucapiune, dă dreptul pârâtelor de a avea amplasată streașina/pazia la înălțimea și lățimea existentă.

Prin completările la motivele de apel, s-a mai solicitat să se constate că, între considerentele sentinței și dispozitiv, există o neconcordanță ce vizează modalitatea de stabilire a traiectului gardului ce urmează a fi construit prin aport comun. Astfel, s-a apreciat că, în cuprinsul dispozitivului, care este partea cea mai importantă a hotărârii ce se execută, instanța nu ar fi fost la fel de riguroasă ca și în considerente cu privire la precizarea traiectului noului gard, arătând că acesta „urmează a fi edificat cu fundație din beton și plasă de sârmă bordurată de către reclamanți între punctul 6 A, determinat în raportul de expertiză întocmit de expert S., ce se va determina pe hotarul comun, paralel cu colțul imobilelor construcții, proprietatea pârâtelor”. În modalitatea de formulare a obligației din dispozitiv instanța nu mai face trimitere la varianta propusă în expertiza tehnică efectuată, dar în raport de ipoteza legată de dobândirea dreptului de servitute și referitor la proiecția la sol a streșinii/paziei, în mod logic, punctul „ce se va determina”, în raport de care urmează a fi edificat noul gard până la punctul 6 A, nu ar putea fi altul decât cel de la extremitatea proiecției la sol a streșinii/paziei, pe linia unde se termină anexa G., deci în afara spațiului dintre case, înspre proprietatea reclamanților.

Tribunalul a apreciat că, în măsura în care dispozitivul ar trebui lămurit, partea are posibilitatea de a solicita instanței care a pronunțat hotărârea stabilirea conținutului, conform procedurii prevăzute de art. 281¹ Cod pr. civilă, cererea nefiind admisibilă pe calea apelului, după cum prevede art. 281^2a Cod pr.civilă. Însă, în măsura în care tribunalul nu a reținut ca fiind întemeiat motivul precizat la lit. C (întinderea dreptului de servitute și asupra terenului de sub streașină), nu va analiza nici argumentele legate de punctul unde ar trebui să fie amplasat gardul în funcție de această proiecție la sol.

Față de toate aceste considerente, tribunalul a constatat că prima instanță, corect, a stabilit situația de fapt și a aplicat legea, astfel că, în temeiul art. 296 Cod pr.civilă, a păstrat în totalitate sentința și a respins ambele apeluri ca nefondate.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanții A. C. și A. Anișoara, precum și pârâtele G. L. și G. S..

În recursul formulat, reclamanții A. C. și A. Anișoara, au susținut că sentința este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, conform art.304 pct.9 Cod pr.civilă, arătând că:-instanța de apel a constatat în mod corect că imobilul proprietatea pârâtelor, edificat în anul 1924 « are aceeași configurație din 1924, neavând relevanță în cauză actele din care ar rezulta că locuința trebuia să aibă o suprafață construită mai mică»;-este edificatoare Autorizația de construire nr. l730, din care rezultă că locuința intimatelor nu putea «ocupa o suprafața mai mare de 62,82 mp.». Actul respectiv, coroborat cu situația de fapt în care locuința pârâtelor are, actualmente, o suprafață construită de 111,50 mp., (deci dublă față de cea prevăzută în Autorizația de construire și în Actul de vânzare din anul 1950) și este prevăzută cu pazie doar parțial, pe porțiunea cu care se învecinează (cu pazie pe o lungime de 2,48 ml. și fără pazie pe o lungime de 4,52 ml), precum și construcția diferită a acoperișului, nu pot conduce decât la concluzia că locuința pârâtelor a suferit transformări de-a lungul timpului; -atât actele, cât și configurația actuală a imobilului pârâtelor, care nu mai corespunde actelor, au relevanță în prezenta cauză întrucât, dacă s-ar fi păstrat forma inițială, nu s-ar fi creat actualele neajunsuri prin care pazia întrece proprietatea acestora; -instanța de apel a constatat că, în mod corect, instanța de fond a reținut că și-au asumat riscul construirii noului imobil foarte aproape de clădirea învecinată, neputând invoca propria culpă pentru a-și susține interesele; este injust un asemenea punct de vedere întrucât, așa cum s-a demonstrat cu acte, au edificat noua construcție în mod legal, pe amplasamentul anexei locuinței -corp 2, demolată în baza autorizației de demolare nr. 19/31.03.2004 (aceasta fiind cumpărată odată cu locuința principală în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1763/16.06.1967), pe terenul aflat în limitele proprietății lor, care nu le-a permis o altă configurație datorită dimensiunilor mici și a configurației construcțiilor existente; noua construcție a avut la bază o documentație legală, toate avizele instituțiilor publice, autorizație de construire, proces verbal de recepție, fiind înscrisă în cartea funciară; rezultă că au respectat atât legea, cât și proprietatea vecinilor pe care nu a încălcat-o în niciun fel, ceea ce nu poate crea decât impresia unui just drept, iar în niciun caz, a unei culpe; - instanța de apel a apreciat, ca și instanța de fond că «nu au relevanță avizele legale pentru edificarea imobilului», întrucât acestea au fost emise la solicitarea lor; . autorizația de construire au fost solicitate de către ei, însă au fost întocmite de către specialiști și au fost eliberate de către instituțiile statului, având la bază norme legale și tehnico-științifice pentru a putea fi emise; consideră că acestea sunt edificatoare pentru a se ajunge la concluzia că noul imobil a fost construit în mod legal, în limitele proprietății lor; amplasamentul noii construcții a fost determinat în mod obiectiv de lățimea terenului care nu permitea vreo alternativă, pentru construirea noului imobil fiind nevoiți să micșoreze lățimea paziei casei existente, între cele două imobile rămânând un loc de doar 40 cm. la bază și 10 cm. în partea de sus; această situație a fost observată de către ambele instanțe, odată cu cercetarea la fața locului și rezultă și din planșele fotografice, depuse la dosar; din această situație, rezultă că există posibilitatea practică a modificării paziei, fără a afecta imobilul și că nu ar conduce la degradarea locuinței, așa cum au invocat intimatele-pârâte; -instanța de apel consideră că nu poate fi invocată puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 105/2007, pronunțată de către Tribunalul B., întrucât procesul respectiv nu a avut ca obiect «retragerea paziei până la limita liniei de hotar»; s-a precizat că, a invocat puterea autorității de lucru judecat, întrucât, prin decizia respectivă, a fost stabilită granița între proprietăți și a fost respinsă cererea de revendicare a pârâtelor în ceea ce privește terenul de sub pazie; chiar dacă decizia respectivă nu se referă la demolarea paziei, aceasta are putere de lucru judecat în ceea ce privește granița stabilită între proprietăți și dreptul de proprietate asupra terenurilor astfel delimitate; consideră că finalitatea procesului de grănițuire început de către pârâte în anul 2004, nu poate fi concretizată decât în retragerea bunurilor pârâtelor de pe teritoriul lor; soluția instanței de fond este considerată a fi doar o «îndrumare» pentru părți în ceea ce privește modalitatea de protejare a pereților prin închiderea spațiului dintre cele două locuințe cu material lemnos; intenția instanței de fond de a oferi o soluție pârâților, nu trebuia să fie concretizată într-o părere subiectivă, arbitrară, ci trebuia să se bazeze pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, din care rezulta soluția tehnică, științifică și pertinentă pentru rezolvarea tuturor neajunsurilor care izvorăsc din intersectarea celor două locuințe; -instanța de apel a considerat că instanța de fond nu a încălcat dreptul la apărare, pronunțându-se asupra obiectului cu care a fost investită, în baza art. 129 al.6 Cod pr.civilă; consideră, în continuare, că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ în sensul prevăzut de art. 129 Cod pr.civilă, transformându-se în apărătorul pârâtelor, schimbând apărarea acestora motivată în cererea reconvențională pe prevederile art. 615 Cod civil; în motivarea bazată pe prevederile art. 620 și 623 Cod civil; susține că, instanța de apel consideră că termenul de prescripție achizitivă al servituții continue și aparente nu a fost întrerupt prin cererea de grănițuire și revendicare, respinsă prin sentința civilă nr. 448/2006, întrucât aceasta s-ar fi împlinit în anul 1997; având în vedere prevederile art. 1865 și 1866 Cod civil, întreruperea prescripției operează «printr-o cerere făcută în judecată», efectele acesteia fiind de a «șterge cu totul orice prescripție începută înaintea sa»; rezultă că servitutea prin «posesiune de 30 de ani» a fost întreruptă prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect grănițuire și revendicare; -instanța de apel, ca și instanța de fond, consideră neconcludentă proba cu expertiză tehnică; consideră injust acest punct de vedere, întrucât, necesitatea expertizei tehnice rezultă din obiectul procesului - obligația de a face - aceasta oferind atât soluțiile tehnice, cât si argumentele pentru care este necesară modificarea paziei locuinței pârâtelor.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei, cu consecința schimbării în parte a sentinței nr. 1732/02.03.2011, în ceea ce privește admiterea capătului de cerere privind demolarea parțială a paziei prin reducerea lățimii acesteia până la limita proprietății pârâtelor, prin omologarea raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert tehnic Dascalescu loan.

În recursul formulat, pârâtele G. L. și G. S., au criticat decizia ca fiind nelegală, susținând că instanța de apel nu s-a pronunțat în mod expres asupra excepției prescripției achizitive pe care au invocat-o, ca o apărare de fond în apel, în condițiile art. 294 alin. 1 Cod pr.civilă, referitor la suprafața de 8 mp deținută în plus.

Excepția dobândirii dreptului de proprietate prin prescripția achizitivă, privitor la suprafața de 8 mp, a fost invocată în cererea ce a vizat „dezvoltarea primului motiv de apel”, depusă pentru termenul din 28.10.2011, alin. 3 din cerere.

Deși, în ședința din 9._, instanța de apel a reținut că, această excepție este o apărare de fond în respingerea acțiunii principale și poate fi invocată în temeiul textului sus citat și în această fază procesuală, ulterior nu s-a pronunțat în mod expres asupra acesteia, în considerente și în dispozitiv.

In considerentele deciziei recurate, instanța de apel, deși examinează superficial această excepție, nu dispune în mod expres asupra respingerii, ci doar reține că nu au invocat dobândirea dreptului de proprietate în acest mod pentru această suprafață de 8 mp teren, pe care o dețin în plus, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei executare s-a solicitat, respectiv decizia civilă a Tribunalului B. nr. 105/19.03.2007, irevocabilă prin decizia nr. 1100/2007 a Curții de Apel Ploiești.

Motivarea nu este convingătoare, având în vedere, pe de o parte caracterul imprescriptibil al dreptului invocat pe această cale, iar pe de altă parte, în mod cert, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei cereri în dispozitiv, care reprezintă partea din hotărâre ce dobândește autoritate de lucru judecat.

A considerat că era întemeiată excepția invocată, față de faptul că, încă din 1924, proprietarul lotului pe care îl stăpânesc în prezent, respectiv D. Gh. a intrat în stăpânirea acestuia cu nr. 248, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 27.10.1924 (fila 78 dosar), lot mai mare cu 8 mp decât suprafața înscrisă în cuprinsul titlului de 400 mp, suprafață în integralitate delimitată de loturile învecinate prin gard, a cărui configurație nu a fost schimbată nici până în prezent cu excepția părții dinspre reclamanți, care a fost parțial desființată după anul 1956, din rațiuni legate de întreținerea construcției, fiind menținută, după acea dată, doar porțiunea de gard solicitat a fi demolată prin cererea introductivă, rămasă între zonele libere.

Nu au fost examinate de instanța de apel apărările legate de îndeplinirea condițiilor de dobândire a proprietății acestei diferențe de 8 mp prin prescripția achizitivă, nici argumentele legate de posesia neîntreruptă, continuă, netulburată și sub nume de proprietar, atât de către primul proprietar D. Gh în perioada anilor 1924 până în 1950, când are loc transferul dreptului de proprietate în beneficiul lor, conform contractului din 29.11.1950 (fila 43) și după această dată, până în anul 1954 de către ei, an în raport de care și, evident, cu efect retroactiv, s-a împlinit durata celor 30 ani de posesie în condițiile arătate.

S-a mai arătat că, în mod nelegal, instanța de apel a respins apelul privind obligația de a demola gardul existent și, respectiv, edificarea unui nou gard pe traiectul stabilit de expertiza S. M., întrucât, în condițiile admiterii excepției privind uzucapiunea asupra terenului în suprafața de 8 mp, se impunea respingerea cererii principale și, evident, menținerea gardului pe traiectul existent în prezent.

Argumentele legate de admisibilitatea excepției privind prescripția achizitivă pentru suprafața de 8 mp, ar fi avut efect asupra soluției fondului prin care această instanță a instituit obligația demolării gardului existent și edificarea unuia nou pe traiectul expertizei S. M..

Așa cum au arătat în „dezvoltarea primului motiv de apel”, în intervalul de timp ce s-a scurs din anul 1924 și până în prezent, această porțiune de gard nu a suferit nicio modificare, dovadă fiind vechimea materialelor înglobate în această construcție, precum și vechile însemne de hotar, clare și evidente în această porțiune, conservate de-a lungul timpului.

Acest gard reprezintă continuarea firească a liniei ce desparte terenul ce reprezintă proiecția paziei la sol pe terenul în litigiu, linie ce se continuă până la extremitatea nordică a lotului, înspre lotul nr. 252, astfel cum rezultă din planul parcelar depus la fila 259.

S-a precizat că, nelegal, instanța de apel a respins motivul vizând soluția instanței de fond, care, admițând în totalitate cererea reconvențională privind constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de a avea strașina/pazia casei deasupra proprietății reclamanților, a limitat acest drept numai la nivelul amplasamentului, la cota de înălțime unde se află, nu și raportat la proiecția la sol.

Argumentele de drept menținute de instanța de apel cu privire la dobândirea acestei servituți, sunt cele vizând tot uzucapiunea, dar prin această constatare, dreptul dobândit este golit de conținut, dacă nu se raportează și la proiecția la sol a streașinii/paziei.

Argumentele care susțin dobândirea dreptului de servitute referitor la proiecția la sol, sunt aceleași care susțin excepția dobândirii dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 8 mp, pe care le deține în plus, suprafață care se regăsește pe toată lungimea casei și a zonelor libere, la limita dintre proprietăți.

Argumentul instanței de fond menținut de instanța de apel, legat de faptul că, niciodată, apa din ploi nu s-a scurs direct pe terenul proprietatea reclamanților, nu poate fi primit, întrucât înșiși reclamanții susțin contrariul în cererea de chemare în judecată și în precizările ulterioare, iar existența jgheaburilor colectoare și de scurgere este irelevantă în examinarea dreptului de servitute, pretins a fi dobândit pe cale de uzucapiune de lungă durată.

S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei și, pe fond, admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței și respingerea acțiunii reclamanților.

Prin decizia nr.3109/26.09.2012, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de reclamanții A. C.și A. Anișoara și de pârâții G. L. șiG. S., împotriva deciziei civile nr.34/31.01.2012 pronunțată de Tribunalul B. și în consecință, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond - Tribunalul B..

Pentru a hotărî astfel, instanța de control a reținut următoarea situație de fapt si de drept: . apel nu s-a pronunțat în mod expres asupra excepției prescripției achizitive care a fost invocată ca o apărare în apel, în condițiile art. 294 alin. 1 Cod pr.civilă, referitor la suprafața de 8 mp deținută în plus, deși în ședința din 09._, instanța de apel a reținut că această excepție este o apărare de fond în respingerea acțiunii principale și nu poate fi considerată ca inadmisibilă, putând fi invocată chiar și în faza procesuală a apelului.

Cu toate acestea, instanța de apel nu a dispus în mod expres asupra respingerii, ci doar reține că pârâții nu au invocat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune pentru suprafața de 8 mp teren, pe care o dețin în plus, în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei executare s-a solicitat, respectiv decizia civilă a Tribunalului B. nr. 105/19.03.2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1100/2007 a Curții de Apel Ploiești.

De asemenea, instanța de apel a considerat că nu trebuie să mai examineze motivul privind constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de a avea streșina/pazia casei deasupra proprietății reclamanților, ci a limitat acest drept numai la nivelul amplasamentului, la cota de înălțime unde se află, nu și raportat la proiecția la sol. Or, Curtea a considerat că, faptul că streașina casei pârâților se află sau nu deasupra proprietății reclamanților este important, astfel că instanța de apel trebuia să se pronunțe și asupra acestui motiv de apel – uzucapiunea asupra proiecției paziei - care, de altfel, a fost avut în vedere și de către prima instanță de fond, iar cu ocazia rejudecării, instanța de apel va avea în vedere și celelalte motive de apel.

La termenul de judecată din data de 12.12.2012, tribunalul a admis cererea de completare a probatoriilor, respectiv proba cu înscrisuri pentru ambele părți, altele decât cele aflate la dosar, cercetare la fata locului si, fata de considerentele deciziei de casare, proba cu expertiza de specialitate, cu obiectivele care au fost expres stabilite prin încheierea de la acea dată.

Lucrarea a fost întocmită de expert B. M., instanța de apel respingând, motivat, obiecțiunile formulate de pârâți la expertiza efectuată.

Examinând apelurile prin prisma actelor si lucrărilor dosarului, probelor administrate, criticilor formulate, prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:

In ceea ce privește apelul declarat de apelanții-reclamanți A. C. și A. Anișoara, prin motivele depuse la dosar, au susținut că sentința apelată este nelegală și netemeinică, apel ce urmează a fi analizat in cele ce preced.

Aceștia au criticat soluția primei instanțe in ceea ce privește respingerea capătului de cerere din acțiunea principală având ca obiect demolarea paziei de la casa proprietatea pârâtelor, soluția dată cererii reconvenționale privind constatarea dreptului de servitute al pârâtelor în privința amplasării streșinii/paziei, precum și modul de soluționare a cererii accesorii privind cheltuielile de judecată. Nu au criticat apelanții-reclamanți soluția de admitere în parte și a primului capăt de cerere, prima instanță hotărând edificarea gardului numai pe un anumit amplasament din linia de hotar.

In aceasta situație, aceste aspecte soluționate de instanța de judecata au intrat in puterea lucrului judecat si nu mai pot face obiectul controlului judiciar. O astfel de concluzie se impune, în raport și de faptul că nici apelantele G. L. si G. S. nu au criticat, prin apelul formulat, modalitatea de soluționare a acestui capăt de cerere de către instanța de fond.

Or, această atitudine procesuală are semnificația unei achiesări a reclamanților apelanți la constatările făcute de judecătorie în considerentele sentinței civile nr. 1732 din 02.03.2011, pronunțată de Judecătoria B., in care s-a arătat ca, in ceea ce privește solicitarea de edificare, în comun, a unui gard pe toată lungimea hotarului, așa cum acesta a fost stabilit prin decizia menționată, față de amplasarea celor două construcții, având în vedere distanța mică dintre acestea, distanța de doar 20 de cm dintre zidul casei pârâtelor și gardul ce s-ar edifica, existența unei distanțe mici care s-ar crea între acest gard și casa reclamanților, existența gurilor de aerisire pentru cele doua beciuri și imposibilitatea de acces în spațiile ce ar rezulta, solicitarea reclamanților nu poate fi admisă; ca ridicarea unui gard pe un spațiu cu o lățime de 80-85 centimetri, apare ca o operațiune imposibil de efectuat, în condițiile în care, pe pereții celor două case, sunt jgheaburi de scurgere, la partea de jos a fiecărui perete sunt borduri din beton și guri de aerisire ale beciurilor; ca, între cele două proprietăți, nu a fost niciodată gard pe toată limita acestora, iar admiterea acestui capăt de cerere ar crea, chiar reclamanților, o imposibilitate de acces la spatele imobilului lor, pentru lucrări de întreținere, curățenie, renovare a casei, a gurii de aerisire a beciului; ca soluția justă în privința acestui gard a fost apreciată de instanță ca fiind edificarea lui doar în spațiul liber ce pleacă din colțul casei pârâtelor, pe aliniamentul descris de punctul perpendicular trasat din colțul casei pârâtelor pe hotarul comun până în punctul 6A, determinat prin raportul de expertiză S.; ca acest gard urmează a fi edificat cu fundație din beton și plasă de sârmă bordurată de reclamanți.

In consecință, aceste considerente, fiind de natură a sprijini și explica soluția din dispozitiv, au intrat în autoritatea lucrului judecat si nu au mai putut face obiectul controlului judiciar.

1. Un prim motiv de apel invocat de reclamanții A. C. si A. Anișoara a fost în legătură cu motivarea primei instanțe pentru respingerea capătului de cerere privind demolarea parțială a paziei prin reducerea lățimii acesteia până la limita proprietății pârâtelor, considerând că imobilul proprietatea pârâtelor a fost edificat în anul 1924, dar că, potrivit autorizației de construire nr.1730, acesta nu putea ocupa o suprafață mai mare de 62,82 mp; ca, in prezent, locuința pârâtelor are o suprafață construită de 111,50 mp., de unde ar rezulta că s-a adăugat, la construcția inițială, în decursul timpului și fără a deține o altă autorizație de construcție, o suprafață construită dublă față de cea prevăzută în autorizație, actul de vânzare din anul 1950, situație confirmată de schița plan întocmită de expertul asistent propus de acestea, C. S., schiță utilizată în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. 9571/2004; ca s-ar putea observa, din actuala configurație a imobilului pârâtelor, că acesta nu este prevăzut cu pazie pe toată lungimea sa, ci doar parțial, pe porțiunea cu care se învecinează cu reclamanții, acesta este prevăzut cu pazie pe o lungime de 2,48 ml. și fără pazie pe o lungime de 4,52 ml.; ca, un alt argument a fost în legătură cu concluzia la care a ajuns instanța, în sensul că neajunsurile create de pazia pârâtelor ar fi cauzate de culpa reclamanților, deoarece imobilul acestora a fost ridicat când încă nu era finalizat dosarul privind grănițuirea; ca, la data de 25.06.2004, cu cererea nr. 9279, apelanții reclamanți au informat Primăria B. că vor începe, la data de 05.07.2004, lucrările de construcție pentru imobilul casă de locuit, făcând primele demersuri pentru construcția respectivă la începutul anului 2004, odată cu obținerea autorizației de demolare nr. 19/31.03.2004, a anexei locuinței – corp 2, cumpărată în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1763 din 16.06.1967, pe amplasamentul căreia a fost edificată noua locuință; ca, după începerea lucrărilor de construcție și turnarea fundației, apelantele-pârâte au depus cerere de chemare în judecată a apelanților reclamanți, având ca obiect grănițuire și revendicare, la data de 15.09.2004; ca, prin sentința civilă nr. 2303/10.05.2006, pronunțată în dosarul nr. 3824/2006, Judecătoria B. a respins cererea pârâtelor prin care au solicitat sistarea lucrărilor de construcție la noul imobil, soluția fiind menținută și de către Tribunalul B., prin decizia nr. 448/21.06.2006, la acea dată construcția fiind finalizată; ca apelanții au apreciat ca fiind eronată concluzia instanței în legătură cu autorizația de construire, în sensul că „existența autorizației de construire și a avizelor legale eliberate pentru ridicarea imobilului nou, nu înlătură propria culpă a reclamanților care, singuri, au ales amplasamentul imobilului și au acceptat ca el să fie ridicat foarte aproape de casa pârâtelor”, deoarece noua construcție a fost edificată legal, pe terenul aflat în limitele proprietății acestora, au avut o documentație legală, toate avizele instituțiilor publice, autorizație de construire, proces verbal de recepție și înscrierea în cartea funciară, ceea ce le conferă un just drept, în niciun caz, o culpă; ca s-a considerat că prima instanță ar fi interpretat în mod abuziv, în favoarea pârâtelor, apărarea făcută de către reclamanți potrivit căreia amplasamentul noii construcții a fost determinat și de lățimea terenului care nu permite vreo alternativă, ajungând la concluzia că reclamanții au „acceptat posibilitatea apariției neajunsurilor” la care s-a făcut referire în cererea introductivă; ca, din cauza acestei lățimi mici a terenului, de doar 10,39 ml., pentru construcția noului imobil, reclamanții au micșorat pazia casei existente, între cele două imobile rămânând un loc de doar 40 cm la bază și 10 cm. în partea de sus, rezultând că actualul amplasament a fost singura soluție a efectuării imobilului; că, în mod injust și fără temei, instanța a concluzionat că trebuie să recunoască dreptul pârâtelor de a avea pazia așa cum o au de 80 de ani, deși nu rezultă din niciun act că pazia are această configurație de peste 80 de ani, iar o atare nerecunoaștere ar echivala cu „arbitrariul și bunul plac al proprietarilor vecini să solicite modificarea casei”; ca apelanții-reclamanți au susținut că această solicitare este întemeiată, atât pe faptul că pazia pârâtelor le încalcă proprietatea, cât și pe faptul că aduce prejudicii materiale locuinței acestora și, pentru că sunt în imposibilitate să pună în practică decizia nr. 105/2007 a Tribunalului B., deși aceasta are autoritate de lucru judecat, este învestită cu formulă executorie, a fost pusă în executare, iar pârâtele s-au împotrivit executării, au refuzat să ridice în mod voluntar bunurile de pe teritoriul reclamanților, motiv pentru care s-a formulat acțiunea ce are ca obiect obligația de a face; ca finalitatea procesului de grănițuire început de apelantele-pârâte în anul 2004, nu poate fi concretizată decât prin retragerea bunurilor lor de pe teritoriul apelanților reclamanți.

In legătură cu aceste critici, așa cum corect s-a reținut si de către instanța de fond, tribunalul a reținut faptul că:-imobilul proprietatea pârâtelor are actuala configurație din anul 1924, neavând relevanță, în cauză, actele din care ar rezulta că locuința trebuia să aibă o suprafață construită mai mică; -reclamantul-apelant A. C. a recunoscut, în fața instanței că, în ceea ce privește construcția familiei G., în anul 1967, când familia A. a devenit proprietar vecin, casa avea aceeași configurație, inclusiv pazia; -la data la care apelanții au început edificarea noului imobil, după demolarea corpului 2 al construcției inițiale, casa proprietatea pârâtelor avea aceeași configurație ca în prezent, inclusiv lățimea paziei (după cum s-a precizat și mai sus, apelantul A. C. a recunoscut că, în anul 1967, pazia de la casa pârâtelor, avea aceeași lățime); -la data emiterii autorizației de construire pentru imobilul apelanților nu exista o hotărâre prin care să se stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăți, pentru a se putea reține că pazia de la casa pârâtelor s-ar proiecta pe terenul proprietatea reclamanților; -reclamanții A. C. si A. A. au edificat noul imobil, încorporând în zidul exterior o parte din pazia casei pârâtelor, înainte de soluționarea dosarului având ca obiect grănițuire si pana sa fie trasata o linie de hotar clar determinata intre proprietățile părților; -reclamanții au ales să ridice imobilul foarte aproape de clădirea învecinată, și-au asumat riscul de a apărea neajunsuri din acest mod de construire, inclusiv pericolul de afectare a peretelui, astfel că propria lor culpă nu poate fi invocată pentru a-și susține propriile interese și a solicita repararea, în acest mod, a prejudiciului eventual; -nu a fost contestat faptul ca reclamantii A. C. si A. A. obtinusera, anterior demararii lucrarilor de constructie, avizele necesare pentru constructia casei de locuit; de fapt, verificarea acestor avize nici nu face obiectul prezentei cauze, cu atat mai mult cu cat nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 putea conduce la nașterea unui alt raport juridic, care ar fi asigurat respectarea normelor legale privind autorizația de construcție, de natură administrativă, însă nu poate afecta dreptul de proprietate al proprietarilor vecini asupra unor construcții existente; -reclamantii, cunoscand distanta destul de mica intre cele doua imobile, atunci cand au edificat propria casa de locuit, trebuiau sa prevada si eventualele neajunsuri pe care le invoca in prezenta cauza, ca argument al desfiintarii paziei de la casa paratelor apelante G. L. si G. S. (scurgerea pe peretele casei a ploii si zapezii, vulnerabilitatea la foc si cutremur, etc.); -faptul că apelanții au desființat, parțial, pazia de la cealaltă clădire pe care o au în proprietate, pentru a construi noua locuință (astfel cum s-a susținut și cu ocazia cercetării la fața locului - fila 84, verso, alineatul 2) nu poate fi un argument pentru a-i obliga pe pârâți să procedeze, în același mod, întrucât reclamanții au acționat în calitate de proprietari, având dreptul de dispoziție asupra bunului aflat în proprietate (din punct de vedere material, în acest caz).

F. de aspectele enunțate anterior, tribunalul a apreciat ca apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins.

2. Un alt motiv de apel s-a referit la faptul ca instanța de fond, în mod injust și fără temei, a concluzionat că trebuie să recunoască dreptul pârâtelor de a avea pazia așa cum o au de 80 de ani, deși nu ar rezulta din niciun act că pazia are această configurație de peste 80 de ani, iar o atare nerecunoaștere ar echivala cu „arbitrariul și bunul plac al proprietarilor vecini să solicite modificarea casei”; -ca această solicitare este întemeiată atât pe faptul că pazia pârâtelor le încalcă proprietatea, cât și pe faptul că aduce prejudicii materiale locuinței acestora și pentru că sunt în imposibilitate să pună în practică decizia nr. 105/2007 a Tribunalului B., deși aceasta are autoritate de lucru judecat, este învestită cu formulă executorie, a fost pusă în executare, iar pârâtele s-au împotrivit executării, au refuzat să ridice în mod voluntar bunurile de pe teritoriul reclamanților, motiv pentru care s-a formulat acțiunea ce are ca obiect obligația de a face; ca finalitatea procesului de grănițuire început de apelantele-pârâte în anul 2004, nu ar putea fi concretizată decât prin retragerea bunurilor lor de pe teritoriul apelanților reclamanți; -asa cum s-a aratat anterior, configurația casei pârâtelor este aceeasi din anul 1924, inclusiv amplasamentul paziei, nefiind niciodata invocate neajunsuri in legatura cu amplasarea acesteia; -chiar apelantul a recunoscut că, în anul 1967, când familia A. a devenit proprietar, locuința pârâtelor avea aceeași configurație, inclusiv lățimea și amplasamentul paziei; -in apel, tribunalul a dispus completarea probatoriului administrat cu o noua expertiza, efectuata de expert N. G., având ca obiective măsurarea paziei aparținând casei paratelor G. L. si G. S., cu referire la partea dinspre proprietatea si imobilul reclamanților A. C. si A. A., cota de înălțime la care se afla, daca aceasta se afla sau nu pe terenul proprietatea reclamanților; expertul va avea in vedere, in determinarea acestor aspecte, atât amplasarea actuala a gardului, precum si linia de hotar stabilita prin decizia civila nr. 105/19.03.2007 a Tribunalului Buzau, irevocabila prin decizia nr. 1100/2007 a Curții de Apel Ploiesti, respectiv traiectul gardului, așa cum a fost stabilit de expert S. M.; expertul va identifica si masura suprafața ocupata la sol de proiecția paziei.

Expertiza a fost dispusa pentru soluționarea cererii reconvenționale a paratelor, prin care invocau dreptul de proprietate asupra terenului de sub pazia casei acestora (potrivit expertizei întocmite de către expertul N. G., proiecția paziei la sol este de 1,60 mp, fiind delimitata de punctele 4, b, p, 4 A, 2, 3, 4).

Au arătat apelanții-reclamanți ca soluția la care ajunge instanța de fond, de recunoaștere a dreptului paratelor apelante de a avea pazia așa cum o au de 80 de ani, deși nu ar rezulta din niciun act că pazia are această configurație de peste 80 de ani, încalca autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 105/2007 a Tribunalului B. si ca finalitatea procesului de grănițuire început de apelantele-pârâte în anul 2004, nu ar putea fi concretizată decât prin retragerea bunurilor lor de pe teritoriul apelanților reclamanți.

În primul rând, s-a impus a preciza că apelanții, deși au invocat autoritatea de lucru judecat a acestei hotărâri, au înțeles să susțină nu excepția autorității de lucru judecat, care înseamnă exclusivitatea hotărârii, ci puterea de lucru judecat (care include și autoritatea), mai precis aspectul pozitiv: partea care a câștigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut într-o nouă judecată.

Prezumția de lucru judecat sau efectul hotărârilor judecătorești, este reglementat de art. 1200 pct. 4 din Codul civil („sunt prezumții legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorității de lucru judecat”). Excepția puterii de lucru judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs, conform art. 166 din Codul de procedură civilă. Norma procesuală se referă însă la autoritatea de lucru judecat, stabilind caracterul excepției, ca fiind de fond (privește condițiile de exercitare a acțiunii), peremptorie (tinde la respingerea cererii) și absolută (încălcarea unor norme cu caracter imperativ), iar autoritatea privește numai unul dintre efectele puterii de lucru judecat a hotărârilor judecătorești, care este exclusivitatea.

In speța, tribunalul a apreciat ca apelanții reclamanți au invocat efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Cum, potrivit art. 1200 pct. 4, cu referire la art. 1202 alin. (2) C.civ., în relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Principiul securității raporturilor juridice presupune respectarea principiului autorității lucrului judecat (Brumărescu vs. Romania, par. 62), care este principiul caracterului final al hotărârilor. Acest principiu presupune că nicio parte nu are dreptul să ceară reanalizarea unei hotărâri definitive și obligatorii numai în scopul obținerii unei rejudecări și a unei noi hotărâri în cauză. Puterea instanțelor superioare de a revizui ar trebui să fie exercitată pentru corectarea greșelilor de judecată, a erorilor judiciare și nu pentru a substitui o analiză. Excepții de la acest principiu sunt justificate numai atunci când sunt necesare datorită unor circumstanțe esențiale și imperative.

Puterea de lucru judecat urmărește un scop legitim, anume garantarea securității raporturilor juridice în materie civilă, astfel incat nu mai pot fi puse in discuție aspectele solutionate in mod irevocabil prin d.c. nr. 105/19.03.2007 a Tribunalului Buzau, dispozitivul si considerentele sentintei respective intrand in puterea lucrului judecat.

Raportând prevederile legale incidente la speta dedusa judecatii, tribunalul a retinut faptul ca, prin decizia civila nr. 107/19.03.2007, Tribunalul B. a admis apelul reclamanților din prezenta cauză, a fost schimbată, în parte, sentința judecătoriei, în sensul stabilirii unei alte linii de hotar dintre proprietățile A., G. și Rusalim, fiind menținută soluția dată capătului de cerere având ca obiect revendicare, formulat de către proprietarii vecini G..

Din motivarea deciziei respective, menținute de către Curtea de Apel Ploiesti prin decizia nr. 1100/29.10.2007, ca urmare a respingerii recursului, a rezultat ca nu a făcut obiectul judecății retragerea paziei până la limita liniei de hotar, astfel încât nu poate fi invocată puterea de lucru judecat a deciziei nr. 105/2007 a Tribunalului B., sub acest aspect.

De altfel, daca s-ar fi solicitat retragerea paziei pana la linia de hotar, in dosarul nr. 2790/2005, este firesc ca aceasta solicitare nu mai putea face obiectul prezentului dosar, ci reclamanții apelanți puteau trece la executarea silita a respectivei hotărâri judecătorești; insa, in lipsa unui titlu executoriu pentru acest capăt de cerere, a fost promovata acțiunea pendinte judecății.

3. S-a arătat de către reclamanții apelanți, in alt motiv de apel, faptul ca prima instanță a găsit, în mod arbitrar, o soluție tehnică în ceea ce privește protejarea peretelui locuinței reclamanților, anume închiderea spațiului dintre cele două acoperișuri cu material lemnos, împotriva apei din ploi și zăpezi, soluție care a fost apreciată ca fiind, cel puțin, superficială; ca această soluție nu ar avea la bază concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză și nici celelalte neajunsuri create de pazia tangentă pe peretele locuinței reclamanților, închiderea cu lemn a spațiului dintre cele două acoperișuri nerezolvând problemele referitoare la umezeală, producerea scurt circuitului și incendiului, dărâmarea peretelui în caz de cutremur.

Tribunalul a reținut faptul ca aceasta recomandare nu este obligatorie pentru părți, nu reprezenta o dezlegare a problemelor părților, astfel încât, din acest punct de vedere, apelul a fost considerat nefondat.

Părțile pot găsi orice alta modalitate pentru evitarea neajunsurilor legate de protejarea peretelui locuinței, împotriva apei din ploi și zăpezi, umezeală, producerea scurt circuitului și incendiului, dărâmarea peretelui în caz de cutremur.

4. Un alt motiv de apel invocat de reclamanții apelanți A. A. si A. C. s-a referit la faptul ca instanța de fond a apreciat in mod abuziv ca, in virtutea rolului activ conferit de prevederile art. 129 c.pr.civ. poate modifica apărarea reclamantelor de dobândire a servituții «picăturii streșinii» si respinsa in mod corect, in apărarea de dobândire a servituții «stabilite prin fapta omului»; ca, prin schimbarea apărării reclamantelor motivata in cererea reconvenționala pe prevederile art. 615 c.civ., in motivarea bazata pe prevederile art. 620 si 623 c.civ., instanța de judecata nu a dat dovada de rol activ in sensul prevăzut de art. 129 c.pr.civ., ci s-a transformat in apărătorul acestora, ignorând in acest fel al.(6) al aceluiași articol 129 c.pr.civ., in baza căruia «judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecații»; ca instanța de judecata si-a depășit rolul activ si imparțial prin aceea ca, deși a respins apărarea paratelor din cererea reconvenționala potrivit căreia ar fi dobândit un drept de servitute al picăturii streșinilor, a admis cererea reconvenționala pentru un alt motiv, nepus in discuția pârtilor si neprobat in niciun fel pe timpul procesului, si anume acela al «servituții stabilite prin fapta omului».

Instanța trebuie să se pronunțe numai asupra obiectului cererii, potrivit art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, nefiind, însă, ținută de temeiul juridic, pe care îl poate schimba.

In speță, prin cererea reconvenționala formulata in fata instanței de fond, paratele apelante G. L. si G. S. au solicitat să se constate că au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de servitute pentru picătura streșinilor, prin posesia de 30 de ani, arătând că, din anul 1924, streașina și pazia casei au avut aceeași configurație, iar apa pluvială nu afectează casa reclamanților, întrucât streașina este prevăzută cu jgheaburi și burlan colector.

În drept, reclamantele și-au motivat cererea pe dispozițiile art. 115-119 Cod procedură civilă, art. 623, 1846, 1890 din Codul civil.

Avand in vedere faptul ca instanța are dreptul de a califica o cerere formulata de parti si a o incadra in temeiul de drept care corespunde intentiei partilor si finalitatii procesului, Judecatoria Buzau, in mod legal, a apreciat ca, deși partea a denumit servitutea pretinsă ca fiind cea a „picăturii streșinii”, în realitate, având în vedere și obiectul acțiunii principale (reclamanții au solicitat desființarea parțială a paziei), precum motivele de fapt ale cererii pârâtelor (s-a invocat posesia de lungă durată, din anul 1924 de la edificarea construcției, susținându-se dreptul de a avea streașina și pazia în aceeași configurație), partea a înțeles să solicite dreptul de a avea streașina/pazia casei deasupra terenului reclamanților.

In acest fel, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la o cerere cu care a fost legal investita, respectiv pe constatarea dreptului de servitute, astfel nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamaților, ca urmare a nepunerii în discuție a temeiului de drept reținut, deoarece instanța, în temeiul art. 129 alin. 6 din Codul de procedură civilă, s-a pronunțat asupra obiectului cererii cu care a fost învestită.

În raport de această calificare, în temeiul art. 620 din Codul civil, s-a apreciat că servitutea care s-a născut din modul de construire a acoperișului casei pârâtelor este o servitute continuă și aparentă, dobândită prin uzucapiune, iar la momentul nașterii ei, nu a afectat în niciun mod proprietățile vecine.

Apelanții-reclamanți au considerat injustă aprecierea instanței în sensul că reclamantele-pârâte ar fi dobândit servitutea prin posesia de 30 de ani, pentru motivul că posesia a fost întreruptă prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect grănițuire și revendicare, operând, în acest mod, prevederile art. 1865 și urm. Cod civil, prin sentința civilă nr. 448/2006.

Posesia de 30 de ani, cerută pentru a uzucapa servitutea continuă și aparentă, a început să curgă de la momentul edificării imobilului pârâtelor-1924, era împlinită la data la care reclamanții au devenit proprietari, în anul 1967. Nu au indicat apelanții data de la care au înțeles să calculeze termenul de prescripție achizitivă, întrucât și dacă ar fi început acel termen să curgă de la data dobândirii de către aceștia a proprietății (16.06.1967, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1763/16.06.1967 la Notariatul de Stat Raional B., regiunea Ploiești, aflat la fila 89 din dosarul judecătoriei), tot nu s-ar fi întrerupt prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect grănițuirea, întrucât s-ar fi împlinit în anul 1997. Totodată, trebuie observat că respectiva cerere de chemare în judecată fusese formulată chiar de către pârâte, iar nu de către reclamanți.

Arata apelanții reclamanți ca instanța de fond a ignorat in totalitate Raportul de expertiza efectuat in cauza de către dl. expert Dascalescu I., poziție care poate fi asimilata cu respingerea nemotivata a acestuia; ca raportul de expertiza a constituit o proba importanta a procesului, solicitata de către ambele părți, proba pertinenta si concludenta cauzei, care conține soluția tehnica de demolare parțiala a paziei prin reducerea lățimii acesteia pana la limita proprietății paratelor, motiv pentru care instanța de judecata trebuia sa se pronunțe asupra sa, in sensul admiterii.

Tribunalul a avut în vedere ca, in apel, a dispus suplimentarea probatoriului cu o noua expertiza, întocmită de expert N. G., proba care a fost solicitata de ambele părți si ale cărei concluzii au fost aduse la cunoștința ambelor părți.

In acest fel, tribunalul nu mai este obligat sa se raporteze la expertiza efectuata de expert Dascalescu I., criticile fiind neîntemeiate sub acest aspect.

In ceea ce privește faptul ca prima instanță, in motivarea hotărârii atacate, nu face referire la acest raport de expertiza, respectiv la soluția propusa de expert cu referire la retragerea paziei pana la limita proprietății paratelor, tribunalul retine ca acest lucru nu era necesar, având in vedere soluția la care a ajuns. Astfel, se poate observa ca, in urma analizării actelor si probelor dosarului, Judecătoria B. a găsit neîntemeiat capătul de cerere din acțiunea reclamanților, de retragere a paziei, pe care l-a respins, fiind admisa cererea reconvenționala in ceea ce privește dreptul pârâtelor de a avea pazia în respectiva configurație.

În aceste condiții, respingând cererea principală și admițând cererea reconvențională, evident instanța nu trebuia să facă vreo referire la soluția tehnică propusă de către expert. Cum, însă, pârâtele au opus dreptul lor dobândit prin uzucapiune, soluția cererii principale a fost de respingere, proba cu expertiza tehnică nemaifiind concludentă.

5. O ultima critica adusa de apelanții-reclamanți hotărârii primei instanțe a vizat greșită acordare a cheltuielilor de judecata.

Au arătat acestea ca se impunea obligarea paratelor la plata a jumătate din onorariul de expert, anume 250 lei, iar nu doar 200 lei, cum a apreciat instanța de fond.

In legatura cu aceasta critica, tribunalul retine ca prima instanță a procedat la compensarea, în totalitate, a onorariilor de avocat și taxelor de timbru, față de împrejurarea că ambele părți au formulat cereri, pretențiile reclamanților fiind încuviințate, în parte.

Împotriva sentinței au declarat apel si paratele G. L. și G. S., ale căror criticiau fost analizate, astfel:

1. Conform motivelor de apel formulate la 18.07.2011 și dezvoltate prin cererea din 26.10.2011, pârâtele au criticat soluția dată cererii principale, prin care au fost obligate la demolarea gardului construit pe fundație de beton și panouri cu scândură existent, pe o anumită distanță între cele două proprietăți.

S-a precizat că în considerentele sentinței, pentru motivarea admiterii acestei solicitări formulată de către reclamanți prin cererea introductivă, se face trimitere, exclusiv, la poziția pârâților, inițială, de achiesare la acest capăt de cerere; ca au fost în totalitate ignorată poziția pârâților exprimată inclusiv în scris, la dosarul cauzei, ulterior momentului în care au aflat despre existența unor înscrisuri noi care au determinat revizuirea poziției pârâților avută inițial: extrasul din „Tabelul împroprietăriților cu locuri de case în Cartierul M. Viteazul” din 1924 și Planul Parcelar al Cartierului „M. Viteazul” în care se regăsesc loturile învecinate ale părților din prezenta cauză (nr. 248 și respectiv nr. 249), documente care atestă cu certitudine suprafețele de teren și dimensiunile laturilor celor două proprietăți învecinate; ca, in baza acestor noi înscrisuri, au arătat, în mod clar, că potrivit noilor acte, nu pot fi de acord cu demolarea vreunei porțiuni din gardul dintre proprietăți, pentru că acesta se află în întregime pe terenul lor, așa cum indică actele din 1924.

In legătură cu aceasta critica, tribunalul a reținut faptul ca pârâtele apelante au depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au învederat că, în principiu, sunt de acord cu demolarea gardului existent și să își retragă gardul pe aliniamentul stabilit prin hotărârea judecătorească, dar că, în ceea ce privește retragerea paziei, au solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat, fiind o solicitare absurdă și lipsită de orice moralitate.

Prin decizia civilă nr. 105/19.03.2007, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr. 2790/2005, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a stabilit o altă linie de hotar decât cea care este materializată, în prezent, între cele două proprietăți, fiind omologat raportul de expertiza S. M. in varianta a III-a, pe amplasamentul stabilit de expert.

Recursul declarat impotriva deciziei a fost respins de Curtea de Apel Ploiesti, prin decizia nr. 1100/29.10.2007, astfel incat hotararea a devenit si irevocabila, obligatorie pentru partile din litigiu.

Inscrisurile depuse de apelante nu pot duce la o alta soluție decât cea avuta in vedere de instanța de fond, deoarece ele au fost analizate de instanța la soluționarea căii extraordinare de atac promovate împotriva deciziei nr. 105/2007 (prin decizia civilă nr. 330/08.11.2010, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ -fila 15, a fost respinsă cererea de revizuire a deciziei nr. 105/2007, considerându-se că înscrisurile respective nu au caracter relevant, hotărâtor sau determinant). Pârâtele au fost părți în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 105/2007, irevocabilă, astfel că hotărârea de stabilire a liniei de hotar are putere de lucru judecat, impunându-se și pentru partea care a pierdut procesul (aspectul negativ al efectului puterii de lucru judecat), care nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

2. Prin cererea depusă la data de 21.09.2011, apelantele-pârâte și-au completat motivele de apel, susținând că, deși instanța a admis cererea reconvențională, în realitate, a constatat că au dobândit prin uzucapiune dreptul de a avea streașina/pazia casei numai deasupra proprietății reclamanților, limitând acest drept numai la nivelul amplasamentului acesteia la cota de înălțime unde se află, nu și raportat la proiecția acesteia la sol. S-a apreciat că, prin această soluție, dreptul de proprietate cu privire la această soluție este golit de conținut, fondul aservit fiind situat la cota de înălțime unde este amplasată streașina/pazia și nu pe suprafața de teren aferentă pe care aceasta se proiectează.

Au arătat apelantele ca, constatarea dobândirii prin uzucapiune de lungă durată a dreptului de servitute nu trebuia limitat numai la amplasamentul streșinii/paziei, ci se impunea a fi realizată și asupra proiecției acesteia la nivelul solului, întrucât, din interpretarea art. 623, 615 Cod civil, servitutea de picătură se referă la nivelul liniei de scurgere a picăturii, neavând nicio relevanță colectarea și preluarea picăturilor de către jgheaburi; ca, deși instanța respinge cererea reclamanților privind demolarea paziei și constată uzucapiunea față de actuala configurație a acesteia, în fapt, nu se pronunță asupra efectului posesiei neîntrerupte, continue, netulburate și sub nume de proprietari de către proprietarii ce s-au succedat, fiind aplicabile dispozițiile privind joncțiunea posesiilor, de-a lungul timpului, asupra terenului pe care se proiectează streașina/pazia imobilului, începând cu anul 1924; ca s-a demonstrat fără putință de tăgadă că imobilul a fost edificat în anul 1924, în baza unor acte administrative legal emise la acea dată, al căror conținut a fost respectat în procesul de edificare al acestuia, inclusiv la amplasamentul impus prin autorizația de construire nr. 1730/1924, proprietar la acea dată fiind G. D.; ca, din conținutul contractului de vânzare-cumpărare, rezultă că autorul apelantelor pârâte a dobândit lotul nr. 248, învecinat cu lotul nr. 249, că avea obligația să construiască, în termen de 8 ani, pe acest teren, o casă de locuit „conform planurilor aprobate de primărie”, nerespectarea obligațiilor asumate de cumpărător de a respecta planul aprobat de primărie privitor la construcție avea drept consecință rezilierea vânzării și reintrarea terenului în patrimoniul orașului B.; ca si autorizația de construire eliberată autorului G. D., în vederea edificării imobilului, prevede obligații exprese legate de amplasamentul imobilului față de stradă și „la un metru față de vecinul către care învelitoarea va avea scurgere sau va fi cu calcan spre vecin”, cu înălțimea maximă de 4 metri până la streașină, conform planului anexat autorizației; ca, conform certificatului nr. 7408 din 16.06.1927, încheiat de Primăria orașului B., edificarea imobilului pe terenul menționat în actul de vânzare-cumpărare s-a făcut cu respectarea condițiilor impuse; ca, împrejurarea invocată de către reclamanți, în sensul că orientarea paziei este în afara suprafeței de 400 m.p., dobândită prin cumpărare, reprezintă o situație de fapt în raport de care, odată cu trecerea timpului, se impune a fi examinată prin prisma îndeplinirii condițiilor dobândirii prin uzucapiune de lungă durată a dreptului de servitute invocat în cererea reconvențională; ca, din conținutul declarației olografe dată de Horobet E., fiica primului proprietar, ar rezulta că imobilul casă de locuit nu era pe linia de hotar, iar în spatele acestuia, exista un gard continuu. Imobilul, de la edificare și până în prezent, a avut aceeași configurație; ca argumentul instanței de fond din cuprinsul considerentelor sentinței, legat de faptul că, niciodată, apa din ploi nu s-a scurs direct pe terenul proprietatea reclamanților, au apreciat apelantele că nu poate fi primit, întrucât înșiși reclamanții susțin contrariul în cererea de chemare în judecată și în precizările ulterioare, iar existența jgheaburilor colectoare și de scurgere este irelevantă în examinarea dreptului pretins a fi dobândit pe cale de uzucapiune de lungă durată.

3. De asemenea, prin cererea depusă 26.10.2011, in primul ciclu procesual, in apel, apelantele au invocat alte argumente în susținerea cererii de respingere a acțiunii reclamanților, considerând nelegală soluția instanței de fond cu privire la obligația lor de a demola gardul existent între cele două proprietăți, construit pe fundație de beton și panouri de scândură, întrucât decizia civilă nr. 105 din 19.03.2007 a Tribunalului B., a fost pronunțată în cadrul unui litigiu având ca obiect grănițuirea proprietăților; ca suprafața de 8 mp. constatată la măsurători, în plus față de suprafața de 400 mp., în care se include și porțiunea de teren, delimitată prin gardul a cărei desființare pârâtele au fost obligate să o realizeze, ar fi fost dobândită de acestea prin uzucapiune de lungă durată, conform art. 1844-1846 Cod civil, în apărare invocând această excepție.

Tribunalul a considerat că nu este o cerere nouă în apel, inadmisibilă, conform art. 294 alin. 1 din Codul de procedură civilă, întrucât excepția prescripției achizitive este o apărare de fond, prin care se tinde la respingerea acțiunii principale.

Analizând cererea, instanța de apel a reținut că este nefondată, având in vedere următoarele aspecte: intre părți a avut loc un litigiu, avand ca obiect granituire si revendicare, in care s-a pronunțat decizia civila nr. 105/19.03.2007 de catre Tribunalul B..

Prin aceasta decizie, irevocabila, a fost admis apelul reclamanților A. C. si A. Anișoara, a fost schimbată, în parte, sentința judecătoriei, în sensul stabilirii unei alte linii de hotar dintre proprietățile A., G. și Rusalim, conform celor reținute de expertiza S. M. în varianta a-III-a, planșa 8, descris de punctele 2A-4A-6A. De asemenea, a fost menținută soluția dată capătului de cerere având ca obiect revendicare, formulat de către proprietarii vecini GujaLarisa si G. S..

Cu ocazia punerii în executare a acestei hotărâri, executorul judecătoresc a constatat că nu poate trasa hotarul comun, întrucât pârâtele nu au demolat gardul cu fundație de beton care a generat litigiul inițial, gard care se află, în parte, pe proprietatea reclamanților.

Din motivarea deciziei respective, mentinuta de catre Curtea de Apel Ploiesti prin decizia nr. 1100/29.10.2007, ca urmare a respingerii recursului, rezulta ca nu a fost invocata uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de 8 m.p., în plus față de suprafața din acte, astfel că, într-un nou litigiu, nu mai poate fi repus în discuție dreptul acestora.

Tribunalul a apreciat ca hotărârea nr. 105/2007 are putere de lucru judecat, prezumția este absolută, conform art. 1200 pct. 4 din Codul civil, este obligatorie, partea trebuind să se supună respectivelor dispoziții.

In plus, tribunalul a reținut si faptul ca instanta de fond, după recalificarea corectă a obiectului cererii reconvenționale, în raport de motivele de fapt ale acesteia, a stabilit, în mod corect, servitutea numai pentru configurația streșinii/paziei. Conținutul servituții rezultate din fapta omului a fost limitat numai la dreptul pârâtelor de a avea streașina/pazia de lățimea respectivă, nefiind afectat, în acest mod, terenul (proiecția la sol).

In legatura cu constatarea dobandirii, prin uzucapiune de lunga durata, referitor la proiectia paziei la sol, pe suprafata de 1,60 mp, delimitata intre punctele 4, b, p, 4 A, 2, 3, 4, identificata de expertul N. G. in expertiza judiciara efectuata, tribunalul a reținut că:

Pprin cererea reconventionala formulata in fata instanței de fond, paratele apelante G. L. si G. S. au solicitat să se constate că au dobândit, prin uzucapiune, dreptul de servitute pentru picătura streșinilor, prin posesia de 30 de ani, arătând că, din anul 1924, streașina și pazia casei au avut aceeași configurație, iar apa pluvială nu afectează casa reclamanților, întrucât streașina este prevăzută cu jgheaburi și burlan colector.

În drept, reclamantele și-au motivat cererea pe dispozițiile art. 115-119 Cod procedură civilă, art. 623, 1846, 1890 din Codul civil.

- Avand in vedere faptul ca instanța are dreptul de a califica o cerere formulata de parti si a o incadra in temeiul de drept care corespunde intentiei partilor si finalitatii procesului, Judecatoria Buzau, in mod legal, a apreciat ca, deși partea a denumit servitutea pretinsă ca fiind cea a „picăturii streșinii”, în realitate, având în vedere și obiectul acțiunii principale (reclamanții au solicitat desființarea parțială a paziei), precum motivele de fapt ale cererii pârâtelor (s-a invocat posesia de lungă durată, din anul 1924 de la edificarea construcției, susținându-se dreptul de a avea streașina și pazia în aceeași configurație), partea a înțeles să solicite dreptul de a avea streașina/pazia casei deasupra terenului reclamanților.

- In acest fel, instanta de fond s-a pronuntat cu privire la o cerere cu care a fost legal investita, respectiv pe constatarea dreptului de servitute stabilită prin fapta omului - construirea paziei în această modalitate, deasupra terenului proprietatea reclamanților, din eroare, pârâtele făcând referiri la servitutea referitoare la picătura streșinilor.

În raport de această calificare, în temeiul art. 620 din Codul civil, s-a apreciat că servitutea care s-a născut din modul de construire a acoperișului casei pârâtelor este o servitute continuă și aparentă, dobândită prin uzucapiune, iar la momentul nașterii ei, nu a afectat în niciun mod proprietățile vecine.

- In solutionarea acestui motiv de apel, tribunalul va avea in vedere, in primul rand, argumentele expuse pe larg anterior, referitoare la prezumtia de lucru judecat, la faptul ca in decizia civila nr. 105/2007, mentinuta de catre Curtea de Apel Ploiesti prin decizia nr. 1100/29.10.2007, ca urmare a respingerii recursului, nu a fost invocata uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de 8 m.p., în plus față de suprafața din acte, astfel că, într-un nou litigiu, nu mai poate fi repus în discuție dreptul acestora.

- Cât privește noile înscrisuri invocate, pe baza cărora pârâtele au înțeles să dovedească amplasamentul actual al gardului existent, care ar fi același cu cel din 1924, tribunalul a constatat că aceste probe au fost avute în vedere la soluționarea căii extraordinare de atac promovate împotriva deciziei nr. 105/2007 (prin decizia civilă nr. 330/08.11.2010, pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ -fila 15, a fost respinsă cererea de revizuire a deciziei nr. 105/2007, considerându-se că înscrisurile respective nu au caracter relevant, hotărâtor sau determinant). Pârâtele au fost părți în dosarul în care s-a pronunțat decizia nr. 105/2007, irevocabilă, astfel că hotărârea de stabilire a liniei de hotar are putere de lucru judecat, impunându-se și pentru partea care a pierdut procesul (aspectul negativ al efectului puterii de lucru judecat), care nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

Tribunalul a reținut, raportat la temeiul de drept invocat chiar de către apelante in cererea reconvenționala si in motivele de apel, ca se refera la uzucapiunea de lungă durată, conform art. 1844-1846 Cod civil.

Pentru argumentele prezentate pe larg în motivarea criticilor invocate, Tribunalul în temeiul art., 296 Cod p. civilă a respins ambele apeluri ca nefondate.

Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal reclamanții și pârâtele.

• Recurenții-reclamanți consideră că decizia atacată cuprinde motive

contradictorii, conform art. 304 pct.7 Cod pr.civilă și este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, conform art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, după cum urmează:

In ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.7 Cod pr.civilă, se arată ca instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii întrucât deși a constatat puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 105/2007, pronunțata de către Tribunalul B. in dosarul nr.2790/2005, a menținut hotărârea instanței de fond in ceea ce privește dobândirea dreptului intimatelor-pârâte de a avea pazia în această configurație, prin posesia de 30 de ani.

In concret, instanța de apel a constatat că între părți a avut loc „un litigiu având ca obiect grănițuire și revendicare” finalizat prin decizia nr. 105/2007, care a stabilit în mod irevocabil granița dintre proprietăți, apreciind că hotărârea respectivă are autoritate de lucru judecat, prezumția fiind absolută și obligatorie, „partea trebuind să se supună respectivelor dispoziții”.

Rezultă că instanța de apel este de acord că, prin decizia nr.105/2007 s-a stabilit in mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat, o graniță între proprietățile părților, iar această graniță este atât terestră cât și aeriană.

Din acest motiv, instanța de apel ar fi trebuit să constate că, într-adevăr, intimatele-pârâte încalcă granița astfel stabilită, cu autoritate de lucru judecat, in consecință impunându-se admiterea în totalitate a cererii inițiale a reclamanților, de retragere - prin diminuarea în lățime - a paziei casei de locuit a acestora, până la limita liniei de hotar.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, susțin recurenții că instanța de apel constată că în mod corect a reținut prima instanță că imobilul proprietatea pârâtelor edificat în anul 1924 „are aceeași configurație din 1924, neavând relevanță în cauză actele din care ar rezulta că locuința trebuia să aibă o suprafață construită mai mică” deși atât actele cât și configurația actuală a imobilului intimatelor-pârâte care nu mai corespunde actelor, au relevanță în prezenta cauză întrucât, dacă s-ar fi păstrat forma inițială, nu s-ar fi creat actualele neajunsuri prin care pazia întrece proprietatea acestora.

Instanța de apel constată că în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanții și-au asumat riscul construirii noului imobil foarte aproape de clădirea învecinată, neputând invoca propria culpă în susținerea intereselor.

Consideră injust un asemenea punct de vedere întrucât au edificat noua construcție în mod legal, pe amplasamentul anexei locuinței - corp 2, demolată în baza autorizației de demolare nr. 19/31.03.2004, pe terenul aflat in limitele proprietății lor, care nu au permis o alta configurație datorita dimensiunilor mici și a configurației construcțiilor existente.

Instanța de apel apreciază, ca și instanța de fond, că

nu au relevanță avizele legale pentru edificarea imobilului, întrucât acestea au

fost emise la solicitarea reclamanților deși avizele și autorizația de construire au fost întocmite de către specialiști și au fost eliberate de către instituțiile statului, având la baza norme legale si tehnico - științifice pentru a putea fi emise.

Instanța de apel consideră că, pentru solicitarea retragerii paziei nu poate fi invocată puterea de lucru judecat a deciziei nr.105/2007 pronunțata de către Tribunalul B., întrucât procesul respectiv nu a avut ca obiect „retragerea paziei până la limita liniei de hotar”.

Chiar dacă decizia nr.105/2007 nu se referă la demolarea paziei, aceasta are

putere de lucru judecat, atât în ceea ce privește granița stabilită între proprietăți, cât și în ceea ce privește respectarea acesteia și a dreptului de proprietate asupra terenurilor astfel delimitate.

Soluția instanței de fond, de protejare a pereților prin închiderea spațiului dintre cele două locuințe cu material lemnos, considerată a fi doar o îndrumare pentru părți, trebuia să se bazeze pe concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză din care rezulta soluția tehnică, științifică și pertinentă pentru rezolvarea tuturor neajunsurilor care izvorăsc din intersectarea celor doua locuințe.

Instanța de apel a considerat că instanța de fond nu a încălcat dreptul la apărare al reclamanților, pronunțându-se asupra obiectului cu care a fost investită în baza art. 129 al.6 Cod pr.civilă, însă recurenții consideră în continuare că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ în sensul prevăzut de art.129 Cod pr.civilă, transformându-se în apărătorul intimatelor-pârâte, schimbând apărarea pârâtelor motivată în cererea reconvențională pe prevederile art.615 Cod civil, în motivarea bazată pe prevederile art.620 și 623 Cod civil.

Instanța de apel consideră că termenul de prescripție

achizitivă al servituții continue și aparente nu a fost întrerupt prin cererea de

grănițuire și revendicare, respinsă prin sentința civilă nr.448/2006, întrucât

aceasta s-ar fi împlinit in anul 1997.

Având în vedere prevederile art. 1865 și 1866 Cod civil, întreruperea prescripției operează „printr-o cerere făcută în judecată”, efectele acesteia fiind de a „șterge cu totul orice prescripție începută înaintea sa”. Rezultă că servitutea prin „posesiune de 30 de ani” a fost ștearsă prin cererea de chemare în judecată având ca obiect grănițuire și revendicare.

Instanța de apel trebuia să aibă în vedere ambele expertize dispuse în cauză, adică și expertiza in construcții efectuată de către expert D. I., iar nu doar cea cadastrală efectuată de către expert N. G..

Consideră că importanța expertizei tehnice în construcții rezultă din faptul că aceasta oferă atât soluțiile tehnice, cât și argumentele pentru care este necesară modificarea paziei locuinței intimatelor-pârâte.

Instanța de apel se referă în considerente și în dispozitiv, atât la streașină, la pazie, cât și la pazie/streașină, deși acestea sunt noțiuni diferite.

Consideră recurenții că instanța trebuia să se refere doar la noțiunea de pazie care a făcut și obiectul prezentului proces, cu atât mai mult cu cât pazia locuinței intimatelor-pârâte nu a fost prevăzută cu jgheaburi, acestea fiind montate o dată cu mutarea gardului.

In ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de expert, consideră recurenții că în mod nelegal se apreciază că în mod corect instanța de fond a obligat intimatele-pârâte la plata a doar 200 lei, iar nu la jumătate cum a menționat în considerente, întrucât pretențiile reclamanților au fost încuviințate numai în parte.

Având în vedere că pentru aceeași soluție de admitere în parte a acțiunii instanța de fond a dispus compensarea în totalitate a onorariilor de avocat și a taxelor de timbru, iar în considerente a menționat că „va obliga pârâtele să plătească reclamanților 200 lei reprezentând 1/2 din valoarea onorariului de expert”, consideră că hotărârea respectivă se impune a fi modificată în dispozitiv și în ceea ce privește cuantumul onorariului de expert în sumă de 250 lei.

Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr.182/25.09.2013 cu consecința schimbării în parte a sentinței nr. 1732/02.03.2011 în ceea ce privește admiterea capătului de cerere privind demolarea parțială a paziei prin reducerea lățimii acesteia până la limita proprietății pârâtelor, prin omologarea raportului de expertiză întocmit în cauză de către expert tehnic D. I..

Pârâtele critică decizia instanței de apel invocând în drept disp. art. 304 pct.9 Cod pr.civilă sub următoarele aspecte:

1. Analiza temeiniciei excepției prescripției achizitive, invocată ca o apărare de fond în apel, in condițiile art. 294 alin 1 Cod pr.civilă referitor la suprafața de 8 mp. deținută în plus, se reduce la teoretizarea nor noțiuni precum acelea de „autoritatea lucrului judecat", sau „principiul securității raporturilor juridice”, fără a le aplica la speța dată.

In considerentele deciziei recurate, instanța de apel deși retine că excepția prescripției achizitive este o apărare de fond în respingerea acțiunii principale și poate fi invocată și în această faza procesuală, dispune respingerea ei după o analiză foarte superficial. Instanța retine că nu s-a invocat dobândirea dreptului de proprietate în acest mod pentru aceasta suprafață de 8 mp. teren deținută în plus, în cauza in care s-a pronunțat hotărârea a cărei executare s-a solicitat, respectiv decizia civilă a Tribunalului B. nr. 105/19.03.2007 irevocabilă prin decizia nr.1100/2007 a Curții de Apel Ploiești.

Motivarea nu este convingătoare, având în vedere caracterul imprescriptibil al dreptului invocat pe aceasta cale.

Susțin recurentele că nu au fost examinate de instanța de apel apărările acestora legate de îndeplinirea condițiilor de dobândire a proprietății asupra acestei diferențe de 8 mp. prin prescripția achizitivă, argumente legate de posesia neîntreruptă, continuă, netulburată și sub nume de proprietar atât de către primul proprietar D. G. în perioada anilor 1924 până în 1950, când are loc transferul dreptului de proprietate în beneficiul recurenților, conform contractului din 29.11.1950 (fila 43) și după această dată până în anul 1954 de către acestea, în raport de care și evident cu efect retroactiv, s-a împlinit durata celor 30 ani de posesie în condițiile arătate.

2. Nelegal instanța de apel a respins apelul privind obligația de a demola gardul existent și respectiv edificarea unui nou gard pe traiectul stabilit de expertiza S. M., întrucât, în condițiile admiterii excepției privind uzucapiunea asupra terenului în suprafața de 8 mp. se impunea respingerea cererii principale și evident menținerea gardului pe traiectul existent în prezent.

Argumentele legate de admisibilitatea excepției privind prescripția achizitiva pentru suprafața de 8 mp., ar fi avut efect asupra soluției fondului prin care aceasta instanță a instituit obligația demolării gardului existent și edificarea unuia nou pe traiectul expertizei S. M..

3. Nelegal, instanța de apel a respins motivul de apel vizând soluția instanței de fond, care, admițând în totalitate cererea reconvențională privind constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de a avea streașina/pazia casei deasupra proprietarii reclamanților, a limitat acest drept numai la nivelul amplasamentului la cota de înălțime unde se afla, nu și raportat la proiecția la sol, delimitată de expertul N. G. între punctele 4,b,p,4A,2,3,4 și având o suprafața de l,60 mp.

Argumentele de drept menținute de instanța de apel cu privire la dobândirea acestei servituți, sunt cele vizând tot uzucapiunea, dar prin această constatare dreptul dobândit este golit de conținut dacă nu se raportează și la proiecția la sol a streșinii/paziei.

Susțin recurentele că noile înscrisuri depuse în ședința din 19.06.2013 au fost complet ignorate de instanță deși Adresa Primăriei B., Nota privind proprietarii cumpărători și cele 4 Extrase din Tabelele cu suprafețele loturilor atribuite în 1924, descoperite de recurente la Arhivele Naționale în luna iunie 2013, demonstrează fără drept de apel că proiecția streșinii s-a aflat încă din 1924 pe proprietatea recurentelor.

Argumentul instanței de fond, menținut de instanța de apel, legat de faptul că niciodată apa din ploi nu s-a scurs direct pe terenul proprietatea reclamanților, nu poate fi primit, întrucât înșiși reclamanții susțin contrariul în cererea de chemare în judecată și în precizările ulterioare, iar existența jgheaburilor colectoare și de scurgere este irelevantă în examinarea dreptului de servitute pretins a fi dobândit pe cale de uzucapiune de lungă durată.

Curtea, analizând decizia atacată în raport de criticile formulate de recurenți, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei, constată că ambele recursuri sunt nefondate și vor fi respinse în baza disp. art. 312(1) Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:

1.

Referitor la recursul declarat de reclamanți:

• Nu se verifică prima critică întemeiată pe disp. art. 304 pct.7 Cod pr.civilă.

Textul invocat consacră două ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs, respectiv nemotivarea hotărârii și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii – acest ultim aspect fiind vizat de recurenți.

Existența motivelor contradictorii presupune pe de o parte existența contradicției între considerente și dispozitiv în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce a decis instanța, iar pe de altă parte există contradicție între considerente în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

În susținerea acestei critici recurenții se referă în concret la existența unui litigiu între părți finalizat prin decizia nr. 105/2007 pronunțată de Tribunalul B., susținându-se că, deși instanța de apel a cărei hotărâre formează obiectul recursului de față constată puterea de lucru judecat a acesteia, totuși confirmă hotărârea fondului în ceea ce privește dobândirea dreptului pârâtelor de a avea pazia în configurația respectivă prin posesie de 30 de ani.

Din considerentele deciziei atacate rezultă însă cu evidență că, supunând controlului judiciar sentința pronunțată de prima instanță, tribunalul a analizat detaliat aspectele cauzei reținând corect că, atâta timp cât prin decizia nr.105/2007 Tribunalul B. a admis apelul reclamanților schimbând în parte sentința judecătoriei în sensul stabilirii unei alte linii de hotar dintre proprietățile părților, rezultă că nu a făcut obiectul judecății retragerea paziei până la limita de hotar, așa încât, sub un prim aspect nu se putea pune în discuție puterea de lucru judecat a deciziei respective.

• Cu referire la incidența motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 304 pct.9

Cod pr.civilă.

Consideră în esență recurenții că instanța de apel nu a făcut o analiză

corectă a probelor cauzei confirmând soluția primei instanțe și înlăturând înscrisurile doveditoare prin care au demonstrat că au edificat noua construcție în mod legal pe amplasamentul anexei locuinței demolate în baza autorizației de demolare nr. 19/31.03.2004.

În rejudecare, instanța de apel, având în vedere probatoriul administrat la fond și în limitele deciziei de casare, a reținut că imobilul proprietatea pârâtelor are actuala configurație din anul 1924, neavând relevanță în cauză actele din care ar rezulta că locuința trebuie să aibă o suprafață construită mai mică.

De altfel, reclamantul confirmă că, în ceea ce privește construcția familiei G., în anul 1967 când familia A. a devenit proprietar vecin casa avea aceeași configurație, inclusiv pazia, aceeași situație existând și la data edificării noului imobil după demolarea anexei inițiale de către reclamanți.

În plus, instanțele au apreciat corect că la data emiterii autorizației de construire pentru reclamanți nu exista o hotărâre prin care să se fi stabilit linia de hotar dintre proprietăți pentru a se putea reține că pazia de la casa pârâtelor s-ar proiecta pe terenul proprietatea reclamanților.

Totodată, prin ridicarea imobilului foarte aproape de clădirea învecinată, reclamanții și-au asumat riscul unor eventuale neajunsuri, inclusiv pericolul de afectare a peretelui, situație față de care instanța de apel a motivat corect soluția dată în sensul că reclamanții nu își pot invoca propria culpă în susținerea propriilor interese în vederea reparării în aceste condiții a unui eventual prejudiciu.

Instanțele din precedent nu au nesocotit împrejurarea că anterior demarării lucrărilor de construcții reclamanții obținuseră avizele necesare, însă au cenzurat solicitarea acestora pentru desființarea paziei de la casa pârâtelor față de împrejurarea că, la edificarea construcției lor reclamanții cunoșteau distanța mică între cele două imobile și puteau să prevadă eventualele neajunsuri pe care le invocă drept argument în temeinicia cererii lor.

Tribunalul a înlăturat și critica apelanților-reclamanți vizând soluția tehnică găsită de instanța fondului cu privire la protejarea peretelui locuinței reclamanților, apreciind corect că este vorba despre o recomandare pentru părți în vederea stingerii litigiului –nefiind obligatorie și nereprezentând o dezlegare a problemelor acestora.

Și motivul de apel vizând încălcarea de către prima instanță a disp. art. 129 Cod pr.civilă privind rolul activ al judecătorului a primit o rezolvare corectă, reținându-se, în considerarea disp. art. 129 al.6 din același cod că instanța trebuie să se pronunțe numai asupra obiectului cererii, nefiind ținută însă de temeiul juridic, pe care îl poate schimba.

În speța dată, pârâtele au formulat în fața instanței de fond cerere reconvențională solicitând să se constate că au dobândit prin uzucapiune dreptul de servitute pentru picătura streșinilor, prin posesia de 30 de ani susținând că din anul 1924 streașina și pazia casei au avut aceeași configurație, iar apa pluvială nu afectează casa reclamanților deoarece streașina este prevăzută cu jgheaburi și burlan colector.

În drept au fost invocate disp. art. 623, 1846 și 1890 Cod civil, însă instanța, calificând cererea formulată de pârâți și având în vedere și obiectul acțiunii principale a analizat-o din perspectiva unei servituți stabilite prin fapta omului și, în raport de această calificare, în temeiul art. 620 din Codul civil s-a apreciat că servitutea născută din modul de construire a acoperișului casei pârâtelor este o servitute continuă și aparentă, dobândită prin uzucapiune, iar la momentul nașterii ei, nu a afectat în nici un mod proprietățile vecine.

Susținerea apelanților-reclamanți în sensul că posesia de 30 de ani cerută pentru a uzucapa servitutea continuă și aparentă s-ar fi întrerupt prin cererea de chemare în judecată privind grănițuirea, a fost înlăturată de instanța de control cu motivarea pertinentă că posesia a început să curgă de la momentul edificării imobilului pârâtelor – 1924, fiind împlinită la data când reclamanții au devenit proprietari în anul 1967 conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1763/16.07.1967.

Și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată hotărârea atacată este corectă, instanța procedând la compensarea cheltuielilor de judecată în condițiile în care ambele părți au formulat cereri, iar pretențiile au fost încuviințate în parte, în plus, față de disp. art. 276 din codul de procedură civilă instanța având dreptul de apreciere în ce măsură fiecare din părțile litigiului poate fi obligată la plata acestor cheltuieli putând face compensarea lor.

2.

• Și recursul declarat de pârâte este nefondat.

O primă critică din recursul pârâtelor vizează nelegala respingere a

excepției prescripției achizitive cu privire la suprafața de teren de 8 mp.

Tribunalul, ca instanță de rejudecare, a analizat problema uzucapiunii dreptului de proprietate privitor la suprafața de teren de 8 mp. pe care a respins-o în considerarea deciziei nr. 106/19.03.2007 pronunțată de Tribunalul B. și devenită irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Ploiești, decizie prin care s-a schimbat în parte hotărârea fondului în sensul stabilirii unei alte linii de hotar dintre proprietățile A., G. și Rusalim, conform expertizei S. M. în varianta a III-a, planșa 8 descrisă de punctele 2A-4A-6A. S-a menținut soluția dată capătului de cerere vizând revendicarea formulat de proprietarii vecini G. L. și G. S..

Din considerentele prezentei decizii a rezultat că nu a fost invocată uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de 8 mp., în plus față de suprafața din acte așa încât instanța de apel a apreciat corect că hotărârea nr. 105/2007 are putere de lucru judecat și nu se mai poate repune în discuție dreptul de proprietate al pârâtelor.

Referitor la aspectul constatării dobândirii prin uzucapiune de lungă durată, referitor la proiecția paziei la sol pe suprafața de 1,60 mp. identificată și delimitată de expertul N. G., tribunalul a avut în vedere sub un prim aspect că în decizia nr. 105/2007 a Tribunalului B. nu a fost invocată uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului de 8 mp. și, în plus, noile înscrisuri invocate de pârâte în dovedirea amplasamentului actual al gardului existent care ar fi același cu cel din anul 1924 au fost avute în vedere la respingerea cererii de revizuire împotriva deciziei nr. 105/2007 considerându-se că respectivele acte nu au caracter relevant, hotărâtor sau determinant.

Întrucât pârâtele au fost părți în dosarul în care s-a pronunțat sus-menționata decizie, hotărârea de stabilire a liniei de hotar are putere de lucru judecat, ceea ce presupune că nu se mai poate repune în discuție această problemă în cadrul unui alt litigiu.

În considerarea celor mai sus-arătate, reținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre a cărei legalitate nu este afectată, Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanții A. C. și A. ANIȘOARA, ambii domiciliați în B., ., județul B. și pârâtele G. L. și G. S., ambele domiciliate în B., ..11, . -(la C. F.), împotriva sentinței civile nr.182 din 25 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2014.

Președinte, Judecători,

V. S. E. M. C. Ș.

Grefier,

V. M.

red.C,Ș. /tehnored.V.M.

2 ex./04.04.2014

d.f._ Judecătoria B.

j.f. M. M.

d.a._ Tribunalul B.

j.a. D. R., G.-I. R.

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

← Legea 112/1995. Hotărâre din 20-02-2014, Curtea de Apel PLOIEŞTI		Cereri. Decizia nr. 2615/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Legea 112/1995. Hotărâre din 20-02-2014, Curtea de Apel PLOIEŞTI Cereri. Decizia nr. 2615/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Conflict de competenţă. Sentința nr. 73/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Legea 10/2001. Decizia nr. 344/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI