Grăniţuire. Decizia nr. 2108/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 2108/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 17889/281/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 2108

Ședința publică din data de 9 octombrie 2014

Președinte - M. G.

Judecători - C. P.

- V. D.

Grefier -A. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul N. F. domiciliat în municipiul Ploiești, ..12, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 11 din 10 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. M. și C. M., ambii domiciliați în municipiul Ploiești, ., ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant N. F. reprezentat de avocat S. I. din cadrul Baroului Prahova, astfel cum rezultă din împuternicirea avocațială nr._/7.10.2014 și intimații-pârâți C. M. și C. M., reprezentați de avocat B. M. C. din cadrul Baroului Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/8.10.2014.

Procedura îndeplinită.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că recursul este motivat, dar nu este timbrat.

Avocat S. I., pentru recurentul-reclamant, depune în fața instanța taxa judiciară de timbru în valoare de 200 lei, achitată cu chitanța . nr._ din 18.09.2014 și timbru judiciar în cuantum de 0,50 lei, care a fost anulată și atașată la dosar.

Avocat B. M. C., pentru intimații-pârâți, depune întâmpinare și arată că din discuțiile avute cu intimații-pârâți a reieșit că recurentul a vândut suprafața de teren din litigiu, astfel că acesta nu mai poate avea calitate procesuală în dosar, sens în care solicită acordarea unui nou termen pentru lămurirea cu privire la acest aspect.

Se comunică un exemplar de pe întâmpinare, apărătorului recurentului-reclamant.

Avocat S. I., pentru recurentul-reclamant, arată că nu are cunoștință despre o asemenea situație, dar a încheiat contractul de angajament cu recurentul de câteva zile, acesta a achitat onorariul și taxa judiciară de timbru, fiind interesul său și nu ar mai fi insistat în cererea de recurs. Solicită respingerea cererii de amânare a cauzei.

Curtea având în vedere că cererea formulată nu este dovedită în nici un mod, cu atât mai mult cu cât ar fi fost interesul recurentului să invoce o astfel de împrejurare a unei eventuale înstrăinări a terenului, respinge cererea de amânare ca neîntemeiată și consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Avocat S. I. având cuvântul pentru recurentul-reclamant N. F., susține că a criticat prin motivele de recurs pe larg expuse prin cererea formulată, ambele soluții pronunțate în ciclurile anterioare.

Astfel, un motiv de nelegalitate al deciziei instanței de apel vizează faptul că există o neconcordanță între considerentele deciziei și dispozitiv, întrucât tribunalul a fost investit cu soluționarea a două apeluri, cel al reclamantului și cel al pârâților, dar nu s-a pronunțat în dispozitiv decât cu privire la apelul pârâților, nefăcând nicio referire cu privire la apelul reclamantului.

Susține apărătorul recurentului că, într-adevăr, există la dosar o încheiere de ședință dată anterior deciziei, în momentul în care s-a pus în discuție cererea de repunere în termenul de apel și pe baza probatoriilor cu înscrisuri, instanța s-a pronunțat la acel termen în sensul respingerii cererii de repunere în termen, s-a considerat la acel moment ca o consecință că apelul ar fi tardiv, însă dispozitivul deciziei instanței de apel nu cuprinde nicio referire la această împrejurare.

Învederează recurentul că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală, deoarece, cu probatoriile administrate în cauză, înscrisuri de la direcția de poștă, declarația autentică a coproprietarului imobilului în litigiu, a făcut dovada că apelantului-reclamant nu i s-a comunicat sentința instanței de fond. Există procedură prin afișare, la adresa poștală respectivă sunt doi proprietari, partea din față a imobilului unde există un spațiu comercial, iar recurentul este proprietar pe partea de teren din spate, deci nu este un imobil, o casă de locuit, o adresă poștală, ci un teren, astfel că nu se putea face comunicarea unei hotărâri la această suprafață de teren.

Solicită astfel, admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de apel și de soluționare pe fond a cauzei.

Arată recurentul-reclamant, prin apărător, pe fondul motivelor de recurs, în mod greșit, că instanța de apel a modificat sentința judecătoriei, în sensul respingerii cererii de grănițuire, deși există posibilitatea de a dispune grănițuirea unei proprietăți învecinate, chiar în absența unui capăt de cerere distinct privind grănițuirea.

În momentul în care există dovezi certe cu privire la modificarea liniei de hotar conform actelor de proprietate ale părților, susținere confirmată prin concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, cererea de grănițuire este admisibilă, iar problema revendicării este o problemă care ține de punerea în executare a hotărârii judecătorești, ceea ce este o altă fază a procesului civil.

Mai arată recurentul-reclamant că ultimul motiv vizează obligarea acestuia la suportarea a ½ din contravaloarea gardului despărțitor, această sumă fiind exorbitană, de_ lei, deci un gard despărțitor ar fi în valoare de peste_ lei, este ca și cum ar fi cumpărat terenul încă o dată.

Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat prin motivele pe larg expuse, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel.

Avocat B. M. C. având cuvântul, pentru intimații-pârâți C. M. și C. M., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei instanței de apel ca legală și temeinică.

Susțin intimații-pârâți că, în ce privește primul motiv de recurs, prin care se critică faptul că în dispozitivul deciziei nu ar apărea și dispozitivul încheierii interlocutorii, în sensul că nu se face referire la apelul reclamantului, urmează a se avea în vedere faptul că prin încheierea interlocutorie din data de 3.12.2013, instanța de apel s-a pronunțat atât asupra cererii de repunere în termen, cât și asupra excepției tardivității formulării apelului, iar în considerentele deciziei atacate, tribunalul face referire la modalitatea în care a fost soluționată atât cererea de repunere în termenul de apel ,cât și cu privire la modalitatea în care a fost soluționată excepția tardivității.

Prin urmare, consideră intimații că nu avea de ce să se regăsească dispozitivul încheierii interlocutorii în dispozitivul deciziei recurate, în condițiile în care această excepției a fost admisă.

Totodată, instanța de apel că în mod corect a reținut faptul că recurentul nu a făcut o dovadă că a fost împiedicat mai presus de voința sa, să ia la cunoștință de comunicarea hotărârii.

Învederează intimații-pârâți că, hotărârea a fost comunicată la domiciliul recurentului din . terenul în litigiu se află pe ., nu există nici un impediment și nu sunt incidente dispozițiile art.103 alin.1 teza a II-a Cod pr.civilă.

Cu privire la cea de-a doua critică referitoare la grănițuire, arată intimații-pârâți că, într-adevăr, în caz de conflict, grănițuirea poate avea loc nu numai atunci când nu există trasate semnele de hotar, dar și când aceste semne sunt trasate dar există o controversă între părți, însă în această ultimă situație, se pune problema unei acțiuni în revendicare. Or, această acțiune în revendicare, acest petit, nu a fost niciodată formulat de către recurentul-reclamant în cursul acestui proces.

De altfel, susțin intimații, aceste apărări au fost făcute încă de la instanța de fond, iar recurentul niciodată nu a înțeles, pe parcursul procesului, să revendice o eventuală suprafață de teren pe care intimații ar fi acaparat-o.

Pe de alt parte, învederează intimații, acțiunea în grănițuire nu poate fi admisă în situația în care nu s-a făcut dovada faptului că de la data de la data dobândirii imobilului de către părți, aceștia nu și-au schimbat în timp configurația liniei de hotar.

În mod corect, Tribunalul Prahova a arătat în considerentele hotărârii, modul în care imobilele au fost dobândite de către părți, faptul că imediat după ce acest teren a fost cumpărat de intimați, s-a trasat linia de hotar, care niciodată nu a fost contestată de către recurent și nici nu au existat conflicte cu privire la linia de hotar, în acest sens au relatat și martorii audiați în cauză și de asemenea, la dosar există adresa . are un teren care se învecinează cu cel al recurentului, prin care arată că încă din anul 2000 niciodată nu ar fi fost modificări la linia de hotar. Așa fiind, nici motiv de recurs privind grănițuirea nu este întemeiat.

În ceea ce privește cererea reconvențională, susțin intimații că în mod corect instanța de apel a admis-o, având în vedere dispozițiile art. 584 și art. 600 din Codul civil, fiind obligat recurentul la plata a jumătate din contravaloarea gardului care a fost edificat de către intimați.

Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 17.09.2010, sub nr._, reclamantul N. F. a chemat în judecată pe pârâții C. M. și C. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- grănițuirea proprietăților învecinate ale părților, situate în Ploiești, ., prin obligarea pârâților să-și retrage gardul despărțitor pe aliniamentul corespunzător întinderii dreptului de proprietate, conform titlurilor de proprietate ale ambelor părți;

- obligarea pârâților la plata lipsei de folosință pentru terenul ocupat prin deplasarea gardului despărțitor, corespunzător ultimilor 3 ani anterior depunerii cererii de chemare în judecată;

- restituirea halei - construcție demontabilă, provizorie, cu o suprafață de cca. 100 m.p., proprietatea personală a reclamantului N. F.;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 624/03.03.2004 de BNP L., a înstrăinat pârâților C. M. și C. M. parte din terenul proprietatea sa, în suprafață de 1156 m.p., situat în Ploiești, ., nr. cadastral provizoriu 7356.

Terenul a fost identificat și configurat prin planul de si­tuație întocmit de proiectant autorizat, ce face parte integran­tă din actul autentic de vânzare-cumpărare, fiind semnat de părțile contractante.

A mai arătat reclamantul că, ulterior întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, intre acesta și sora sa R. L., a intervenit un act de partaj voluntar, autentificat sub nr. 1092/22.04.2004, de B.N.P. L., prin care a deve­nit proprietarul exclusiv al imobilului din Ploiești, ., împrejurare care justifică formularea prezentei acțiuni doar de către acesta, numai acesta având calitate procesuală activă.

A susținut reclamantul că, ulterior dobândirii dreptului de proprietate asupra tere­nului, pârâții și-au edificat o construcție cu caracter mo­bil, fiind amplasată pe șine care îi conferă acest caracter, în cursul lucrărilor de edificare a acestei construcții, demolând inițial și reconstruind ulterior și gardul despărțitor dintre proprietățile părților.

Deși a constatat de mai mulți ani o îngustare a lățimii la stradă a terenului proprietatea sa, a susținut reclamantul, a încercat să solu­ționeze pe cale amiabilă această problemă, dorind menținerea unor raporturi de bună vecinătate cu pârâții.

Efectuând lucrări de măsurare și întocmire a unor planuri de situație pentru terenul pro­prietatea sa cu un expert autorizat, susține reclamantul că s-a procedat la măsurarea întinderii proprietății sale cu mijloace tehnice performante, moment în care a constatat că lățimea la stradă a terenului său s-a diminuat cu cca. 0,85 m.

Fiind vorba despre o micșorare considerabilă, a mai susținut reclamantul că este îndreptățit să promoveze prezenta acțiune, prin care să solicite grănițuirea proprietarilor învecinate ale părților, pe linia de hotar corespunzătoare actelor de proprietate, pârâții urmând a fi obligați să-și retragă gardul despărțitor pe linia de hotar corectă, iar în subsidiar, să fie reclamantul abilitat să efectueze această lucrare pe cheltuiala pârâților.

A menționat reclamantul că pârâții au la construcția lor nou edificată și ferestre ce nu respectă distanța legală, față de care acesta susține că nu a avut nici o obiecție până în prezent, dar consideră că este normal să-i fie respectat măcar dreptul de proprietate inte­gral asupra terenului.

A solicitat reclamantul obligarea pârâților și la plata lipsei de folosință pentru suprafața de teren acaparată, pe ultimii 3 ani, în raport de data introducerii acțiunii, conform dispo­zițiilor legale în materia prescripției,deși acapararea de teren s-a produs de o perioadă de timp mai îndelungată.

A mai arătat reclamantul că, pe terenul înstrăinat pârâților se afla amplasată și o hală, construcție demontabilă ce a servit drept atelier de sticlărie al fostei C.A.P. Strejnic, ulterior S.C. Agroprodanex, atelier pe care îl cumpărase de la această societate, împrejurare dovedită cu sentința civilă nr. 930/1999, pronunțată de Judecătoria Ploiești.

A susținut reclamantul că pârâții au demolat parțial această construcție, situație față de care solicită restituirea porțiunii rămase și a materialelor rezultate din demolare, având în vedere că această construcție nu a făcut obiectul înstrăinării din contractul de vânzare-cumpărare, prin care s-a transmis doar dreptul de proprietate asupra tere­nului.

În drept, reclamantul a invocat disp. art. 480, art. 584 Cod civil.

La termenul din data de 15.02.2011, pârâții au depus la dosarul cauzei întâmpinare - cerere reconvențională (fila 16 dosar).

Prin întâmpinare, pârâții au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, iar pe cale reconvențională, pârâții-reclamanți au solicitat obligarea reclamantului la plata a 1/2 din contravaloarea gardului despărțitor, pe lungimea care desparte proprietățile părților.

În motivarea în fapt a întâmpinării, pârâții au arătat că acțiunea reclamantului este netemeinica și nelegala pentru următoarele considerente:

Cu privire la grănițuirea proprietăților părților, au considerat pârâții că cererea reclamantului, așa cum este formulata este inadmisibila.

Grănițuirea este modalitatea de determinare, prin semne exterioare, a limitelor a doua proprietăți vecine, acțiune care se face prin stabilirea traseului pe care trebuie să îl urmeze hotarul care este înscris în actele de proprietate și nu prin stabilirea întinderii dreptului de proprietate, conform titlurilor de proprietate ale ambelor părți, așa cum solicita reclamantul.

Așa cum precizează în acțiune, reclamantul și-a motivat acest capăt de cerere pe propria constatare făcuta, conform căreia lățimea la . s-a îngustat, iar conform unor pretinse măsurători, aceasta îngustare este de circa 0,85 ml.

Au menționat pârâții că, în urma vânzării-cumpărării intervenita între părți, prin actul de vânzare cumpărare nr. 624 din 03.03.2004, aceștia au dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafața de 1156 mp, conform planului de situație întocmit la acea data.

Urmare vânzării cumpărării, de comun acord cu foștii proprietari, pârâții au susținut că au edificat un gard despărțitor, care a fost făcut pe cheltuiala lor exclusiva și pe care la acea data l-au amplasat pe aliniamentul convenit de comun acord, prin măsurătorile efectuate cu ruleta, pe baza schiței întocmita la vânzarea cumpărarea terenului, astfel ca în prezent, hotarul existent intre părți este situat pe linia de demarcație a celor doua proprietăți, neexistând nici o acaparare de teren din partea pârâților.

Cu privire la obligarea pârâților la plata lipsei de folosința pentru pretinsul teren ocupat, pârâții au considerat că această cerere este inadmisibila, în condițiile în care reclamantul nu are un capăt de cerere privind revendicarea suprafeței respective de teren, pentru care solicita plata lipsei de folosința, teren care ar fi stăpânit de pârâți fără drept.

Cu privire la restituirea unei hale - construcție demontabila, provizorie, cu o suprafața de cea 100 mp., au arătat pârâții că cererea reclamantului este neîntemeiata și nejustificată. Au susținut pârâții că, la data când aceștia au cumpărat terenul de la reclamant și de la sora acestuia Rusinaru L., pe teren nu exista decât vatra unui cuptor de var dezafectat, și nicidecum o magazie de circa 100 mp, așa cum pretinde reclamantul.

Totodată, în contractul de vânzare cumpărare nr. 624/03.03.2004, încheiat intre părți, nu este făcuta nici o mențiune cu privire la o eventuala construcție pentru care vânzătorii sa își rezerve vreun drept, așa cum pretinde reclamantul în prezenta acțiune.

Prin cererea reconvențională, pârâții reclamanți au solicitat obligarea reclamantului-pârât la plata a 1/2 din contravaloarea gardului despărțitor, pe lungimea care desparte proprietățile părților, deoarece gardul a fost edificat doar de pârâții-reclamanți, reclamantul-pârât refuzând să contribuie la efectuarea acestuia, în condițiile în care acesta separa proprietățile limitrofe ale părților.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 115 C. pr. civ., art.590 și urm. C. civil.

La termenul din data de 05.04.2011, instanța, având în vedere pertinența, concludența și utilitatea probelor solicitate de părți, a încuviințat probele, astfel: pentru reclamantul pârât, proba cu interogatoriul pârâților-reclamanți, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, proba testimonială cu un martor și proba cu expertiza în specialitatea topografie, iar pentru pârâții-reclamanți, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, proba cu interogatoriul reclamantului-pârât și proba testimonială cu un martor.

La termenul din data de 17.05.2011, a fost audiat martorul propus de reclamantul-pârât, numitul I. N., declarația acestuia fiind atașată la fila 29 dosar, martorul propus de pârâții reclamanți, numitul V. A., declarația acestuia fiind depusă la fila 33 dosar, fiind administrat și interogatoriul reclamantului-pârât (fila 35 dosar).

La același termen, instanța a încuviințat cererea de suplimentare a probatoriului, formulată de apărătorul pârâților-reclamanți, cu expertiza în specialitatea construcții civile.

La data de 20.09.2011, s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză în specialitatea topografie, întocmit de expertul P. D. și înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1165/19.09.2011 (fila 56 dosar).

La data de 04.11.2011, a fost depus la dosar raportul de expertiză în specialitatea construcții, întocmit de expertul G. N. și înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 928/03.11.2011 (fila 69 dosar).

La termenul din data de 10.01.2012, față de faptul că apărătorul reclamantului-pârât a depus la dosarul cauzei interogatoriile spre a fi administrate pârâților-reclamanți, aceștia fiind citați cu mențiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu sub sancțiunea aplicării disp. art. 225 Cod pr. civ.” și având în vedere lipsa nejustificată a acestora la termenul de judecată, instanța a făcut aplicarea disp. art. 225 Cod pr. civ., considerând această împrejurare ca un început de dovadă în folosul reclamantului-pârât.

La același termen, instanța a pus în discuție obiecțiunile la raportul de expertiză topografie formulate de reclamantul-pârât și de pârâții-reclamanți. De asemenea, instanța a pus în discuție raportul de expertiză în specialitatea construcții civile.

Instanța a rămas în pronunțare pe obiecțiunile formulate de părți la ambele rapoarte de expertiză și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 16.01.2012. La data de 16.01.2012, instanța a admis, în parte, obiecțiunile formulate la raportul de expertiză topografie și în parte obiecțiunile la raportul de expertiză construcții.

La termenul din data de 06.03.2012, s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză în specialitatea topografie, întocmit de expertul P. D. și înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1596/24.11.2011 (fila 102 dosar) și un raport de expertiză completare, întocmit același expert (fila 113 dosar).

La data de 07.05.2012, prin serviciul registratură al instanței, s-a depus la dosarul cauzei raportul de expertiză tehnică judiciară – răspuns la obiecțiuni, întocmit de expertul în specialitatea construcții G. N. (fila 122 dosar).

La termenul din data de 11.05.2012, pârâții-reclamanți au depus la dosarul cauzei cerere precizatoare, prin care solicită ca, în eventualitatea în care instanța reține că aceștia ar ocupa o parte din terenul reclamantului, să constituie un drept de superficie asupra acestui teren, în favoarea lor. Opinează pârâții-reclamanți că interesul economic al părților, prin raportare la suprafața în discuție, cheltuielile de ridicare, mutare gard, dar și faptul că, în prezent, reclamantul are amplasată o construcție lipit de gard dă posibilitatea realizării acestei cererii. Arată pârâții-reclamanți că se obligă să plătească chiria anuală, așa cum rezultă din raportul de expertiză P. D..

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 492 Cod pr. civ.

La termenul din data de 22.06.2012, reclamantul-pârât a depus la dosar întâmpinare față de cererea completatoare depusă de pârâți (fila 143 dosar), prin care arată că cererea de constituire a unui drept de superficie cu privire la suprafața de teren ocupată în mod abuziv de pârâți, când au modificat amplasamentul gardului despărțitor, este inadmisibilă.

A arătat reclamantul-pârât că dreptul de superficie poate fi constituit doar pentru acele suprafețe de teren ocupate de construcții stabile, definitive, edificate pe terenul unei terțe persoane. Gardul despărțitor nu are caracterul de construcție definitivă, nu reprezintă un bun imobil, astfel încât cererea pârâților este evident inadmisibilă, aceștia încercând, în realitate, să mascheze abuzul de drept pe care l-au exercitat până în prezent.

La același termen, instanța a respins cererea de înlocuire a expertului în specialitatea construcții și de întocmire a unui nou raport de expertiză.

Instanța, având în vedere că probele au fost încuviințate la termenul de judecată din data de 05.04.2011, cât și faptul că ulterior la termenul din 17.05.2011 s-a încuviințat cererea de suplimentare a probatoriului formulată de apărătorul reclamanților, cu proba cu expertiză în specialitatea construcții civile, având în vedere prev. art. 132 raportat la 138 alin. 1 Cod prod. Civ. instanța a apreciat că părțile au putut prevederea probele prin care să își susțină cererile respectiv apărările, motiv pentru care a respins cererea de întocmire a unui nou raport de expertiză în specialitatea construcții.

Prin sentința civilă nr._/ 29.06.2012, Judecătoria Ploiești a admis în parte, cererea principală, având ca obiect grănițuire, formulată de reclamantul N. F. în contradictoriu cu pârâții C. M. și C. M., a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți C. M. și C. M., în contradictoriu cu reclamantul-pârât N. F., ca neîntemeiată și a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul CDDE, conform raportului de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea topografie, întocmit de expert P. D., înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1165/19.09.2011 și Planului de situație anexat la raport.

Totodată a obligat pârâții la plata, către reclamant, a sumei de 450 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul ocupat prin deplasarea gardului despărțitor, pe ultimii trei ani, în suprafață de 15 m.p.; a respins capătul de cerere privind restituirea halei provizorii în suprafață de 100 m.p., ca neîntemeiat; a respins cererea pârâților-reclamanți privind constituirea dreptului de superficie asupra părții ocupate din terenul proprietatea reclamantului-pârât, ca neîntemeiată și în temeiul art. 277 Cod pr. civ., coroborat cu art. 584 Cod civ., a compensat, în totalitate, cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarilor Publici Asociați L. M. și L. M. – L. din Ploiești sub nr. 624/03.03.2004 (fila 8 dosar), reclamantul N. F., împreună cu numita R. L., în calitate de vânzători, au vândut pârâtului C. M., căsătorit cu pârâta C. M., în calitate de cumpărători, terenul fără construcții proprietatea acestora, în suprafață de 1156 m.p. situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 29, 33 dosar), a reieșit că terenurile părților sunt împrejmuite cu gard, iar pe hotarul dintre proprietăți se află construit un gard din metal. În privința gardului despărțitor martorul propus de reclamantul pârât, numitul I. N. a declarat că inițial a fost construit un gard metalic, ulterior demolat de pârâți, care au construit un gard tot din metal, în vreme ce martorul propus de pârâții-reclamanți, numitul V. A. a susținut că nu cunoaște dacă anterior gardului despărțitor existent a existat un altul și nici dacă pârâtul-reclamant a acaparat o parte din terenul aparținând reclamantului. Cu privire la hala din metal construită pe terenul care a făcut obiectul vânzării, martorul propus de reclamantul pârât arată că baraca a fost construită de reclamant înainte să vândă terenul, hala conținând în interior trei cuptoare de topit sticla, ulterior a ars în urma unui incendiu, rămânând materiale de recuperat, în vreme ce martorul propus de pârâții-reclamanți susține că baraca din metal nu apare pe planurile cadastrale ale terenului, fiind construită de pârât.

În cadrul răspunsurilor la interogatoriul formulat de pârâtul-reclamant C. M. (fila 35 dosar), reclamantul pârât a arătat că, la o lună după vânzare, pârâtul C. M. a bătut țăruși prin care a delimitat terenul, iar în privința geamului de la construcția pârâților-reclamanți, cu vedere spre proprietatea reclamantului-pârât, acesta arată că pârâții-reclamanți au astupat fereastra cu polistiren.

Instanța a reținut și faptul că, la termenul din data de 10.01.2012, față de faptul că pârâții-reclamanți au fost citați cu mențiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu sub sancțiunea aplicării disp. art. 225 Cod pr. civ.” și având în vedere lipsa nejustificată a acestora la termenul de judecată, instanța a făcut aplicarea disp. art. 225 Cod pr. civ., considerând această împrejurare ca un început de dovadă în folosul reclamantului-pârât.

Conform raportului de expertiză în specialitatea topografie, întocmit de expertul P. D., înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1165/19.09.2011 (fila 60 dosar), potrivit Actului de partaj voluntar nr. 1092/22.04.2004, reclamantul N. F. a dobândit o suprafață măsurată de 1343 m.p., contur culoare verde pe schița de plan, iar conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 624/03.03.2004, pârâții C. M. și M. dobândesc suprafața de 1156 m.p. contur de culoare albastră. Reclamantul ocupă suprafața de 1328 m.p., delimitată pe plan de punctele ABCDEA, iar pârâții ocupă suprafața de 1190 m.p., delimitată pe plan de punctele CDEFC.

Se arată în raport că limita de hotar dintre proprietăți este stabilită, conform documentației de înscriere la biroul de carte funciară, pe aliniamentul delimitat pe plan de punctele CDDE. Terenul acaparat de pârâți din terenul proprietatea reclamanților este delimitat pe plan de punctele CDCC în suprafață de 15 m.p. În privința lipsei de folosință pe trei ani, expertul a calculat-o la suma de 450 lei.

Potrivit raportului de expertiză în specialitatea construcții, întocmit de expertul G. N. și înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 928/03.11.2011 (fila 70 dosar), gardul despărțitor dintre proprietățile părților este alcătuit din stâlpi din țeavă încastrați, înfundați din beton, cu o adâncime de cca 60 cm și panouri din metal. Distanța dintre stâlpii metalici este cuprinsă între 1,70 – 3,20 m. Panourile din gard sunt alcătuite din cadre metalice din țeavă provenite din recuperări, peste care s-a montat tabla metalică, cu grosimea de 2-3 mm și aceasta provenită din recuperări, gardul fiind vopsit cu grund. Înălțimea medie a gardului este de 2,25 m, gardul are o lungime de 46 m și a fost executat în anul 2004, iar starea tehnică este bună. Deasupra acestui gard este montată o supraînălțare din sârmă ghimpată. Valoarea actuală a gardului despărțitor situat între cele două proprietăți a fost stabilită de expert la suma de_ lei.

Din probatoriul administrat în cauză, față de conținutul raportului de expertiză în specialitatea topografie întocmit de expertul P. D., înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1165/19.09.2011, instanța a reținut că pârâții au acaparat o suprafață de teren de 15 m.p. din proprietatea reclamantului, delimitat pe planul de situație de punctele CDCC, pentru care a fost calculată și lipsa de folosință.

În drept, potrivit prevederilor art. 584 cod civil, orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa.

Așadar, prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea prin hotărâre judecătorească a limitelor dintre proprietăți și stabilirea traseului real pe care trebuie să îl urmeze titularul.

Față de considerentele expuse, față de probatoriul administrat în cauză, instanța a admis, în parte, cererea principală, având ca obiect grănițuire și a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul CDDE, conform raportului de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea topografie, întocmit de expert P. D., înregistrat la Biroul Local pentru Expertize Judiciare Tehnice și Contabile de pe lângă Tribunalul Prahova sub nr. 1165/19.09.2011 și Planului de situație anexat la raport.

De asemenea, instanța a obligat pârâții la plata, către reclamant, a sumei de 450 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul ocupat prin deplasarea gardului despărțitor, pe ultimii trei ani, în suprafață de 15 m.p.

În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea halei provizorii, în suprafață de 100 m.p., instanța l-a respins, ca neîntemeiat, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acesteia (în acest sens declarațiile martorilor audiați în cauză fiind contradictorii). De asemenea, instanța a reținut că, în cadrul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarilor Publici Asociați L. M. și L. M. – L. din Ploiești sub nr. 624/03.03.2004 nu se face referire la existența, pe terenul vândut, a unei vreunei construcții (hală provizorie din metal), iar aceasta nu figurează nici pe planul de amplasament anexat contractului de vânzare-cumpărare (fila 9 dosar), nici pe planul anexat la raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în cauză (fila 62 dosar).

Referitor la cererea reconvențională (fila 16 dosar), privind obligarea reclamantului-pârât la plata a 1/2 din c/val. gardului despărțitor, față de faptul că pârâții-reclamanți au construit gardul despărțitor cu acapararea unei suprafețe de 15 m.p. din terenul proprietatea reclamantului, instanța reține că, față de disp. art. 590 și urm. Cod civ., reclamantul-pârât nu poate fi obligat la plata a 1/2 din c/val. gardului despărțitor. În plus, față de prevederile art. 597 Cod civil, instanța a reținut că gardul despărțitor poate deveni comun doar prin convenția părților, în lipsa înțelegerii dintre părți gardul putând aparține în exclusivitate unuia dintre proprietari.

Pentru aceste motive, instanța a respins cererea reconvențională formulată de pârâții-reclamanți C. M. și C. M., în contradictoriu cu reclamantul-pârât N. F., ca neîntemeiată.

În ceea ce privește cererea pârâților-reclamanți privind constituirea dreptului de superficie asupra părții ocupate din terenul proprietatea reclamantului-pârât, instanța a reținut că, potrivit doctrinei și jurisprudenței, dreptul de superficie este un drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate, care rezultă din dreptul de proprietate pe care îl are o persoană, denumită superficiar, asupra construcțiilor, plantațiilor sau a altor lucrări care se află pe o suprafață de teren care aparține unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul capătă un drept de folosință.

Raportat la situația de fapt din prezenta cauză, instanța a reținut că nu se poate institui un drept de superficie al pârâților-reclamanți asupra terenului în suprafață de 15 m.p. aparținând reclamantului, deoarece a fost admis capătul principal al cererii reclamantului, fiind stabilită linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul CDDE, conform raportului de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea topografie, întocmit de expert P. D.. În consecință, este necesar a se muta gardul despărțitor pe aliniamentul stabilit conform raportului de expertiză, astfel că, pârâții-reclamanți nu pot beneficia de un drept de superficie.

În consecință, instanța a respins și cererea pârâților-reclamanți privind constituirea dreptului de superficie asupra părții ocupate din terenul proprietatea reclamantului-pârât, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 277 Cod pr. civ., coroborat cu art. 584 Cod civ., instanța a compensat, în totalitate, cheltuielile de judecată.

La data de 20.09.2012 reclamantul N. F. a depus apel împotriva sentinței civile nr._/29.0.2012 solicitând repunerea sa în termenul de exercitare a căii de atac cu motivarea că a primit sentința la data de 14.09.2012 deși pe dovadă sunt două date: 30.08 și 31.08.

A precizat că la aceeași dată s-a prezentat la Oficiul Poștal solicitând să se facă mențiunea datei reale a primirii însă a fost refuzat, motiv pentru care a și formulat o reclamație în acest sens, cu privire la care depune dovada înregistrării reclamației sale la data de 14.09.2013.

Recurentul - reclamant N. F. a arătat că înțelege să critice soluția instanței de fond sub aspectul respingerii capătului de cererea privind restituirea halei - construcție provizorie în suprafață de 100 mp. cu subsidiarul contravalorii acesteia în sumă de 3000 lei, valoare estimată de recurent la solicitarea instanței și necontestată de celelalte părți.

A precizat că pârâții nu au putut contesta existența acestei construcții pe ternul cumpărat și deși declarațiile martorilor au fost contradictorii, motivarea instanței este nefundată.

A precizat că această hală nu a fost menționată în actul de vânzare-cumpărare tocmai pentru că nu a fost obiectul vânzării.

A solicitat ca în cazul în care această construcție nu mai există pe terenul vândut pârâților, să fie obligați aceștia să-i achite suma de 3000 lei ce reprezintă valoarea de înlocuire, în subsidiar, completarea probatoriilor în apel în sensul completării expertizei constructor cu evaluarea acestei hale.

Pârâții C. M. și C. M., au formulat apel împotriva acestei sentințe, susținând că prin acțiunea formulată reclamantul ridica probleme cu privire la dreptul de proprietate fără a se formula și o acțiune în revendicare. În lipsa unui petit în revendicare ce presupune și compararea titlurilor proprietarilor, verificarea întinderii proprietății acestora, simpla trasare a graniței nu poate soluționa legal cererea de grănițuire întrucât aceasta ar echivala cu deposedarea părții de teren asupra căruia aceasta are un titlu de proprietate valabil.

Cum în prezenta cauza s-a solicitat numai grănițuirea proprietăților, prin admiterea acțiunii, instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut, respectiv o suprafața de teren folosita de pârâți și nerevendicata de reclamați.

Mai mult, acțiunea în grănițuire nu putea fi admisa în situația în care, de la data dobândirii imobilelor de către părți, acestea nu și-au schimbat în timp configurația și nu s-a făcut dovada modificării liniei de hotar inițiale. Conform adresei nr. 2394/20.04.2012, Apa N. arata faptul ca hotarul dinspre proprietatea lui N. F. și depozitul IOCR pe latura de est (pct. B din scruta raportului de expertiza) nu a fost schimbat niciodată de la momentul concesionarii (iunie 2000) astfel încât nici dimensiunea la . nu are cum sa fie modificata. Martorul V. A. arata ca niciodată intre părți nu au fost discuții legate de linia de hotar.

In mod greșit instanța de fond a admis acțiunea în grănițuire și a respins cererea reconvențională formulata de parați cu privire la obligarea reclamantului la plata a jumătate din contravaloarea gardului despărțitor în condițiile în care acesta desparte doua proprietăți limitrofe. Potrivit art. 584 și art. 600 c.civ. orice proprietar poate obliga pe vecinul sau la a suporta cheltuielile privind ridicarea gardului despărțitor, în speța de fata reclamantul parat urmând a fi obligat la plata sumei de 14.862 lei ce reprezintă jumătate din valoarea actuala a gardului despărțitor evaluat de către expertul construcții la suma totala de 29.725 lei.

In baza disp. Art. 295 c.pr.civ. a solicitat refacerea raportului de expertiza topo, probă administrata la instanța de fond.

Deși la instanța de fond expertiza a avut ca obiective identificarea, măsurarea și evidențierea pe schița de plan a celor 2 terenuri precum și stabilirea liniei de hotar intre proprietățile pârtilor, expertul nu a avut în vedere la întocmirea acesteia planul de situație, memoriul tehnic care evidențiază suprafața ce urma a fi înstrăinata precum și fisa corpului de proprietate, acte care au fost întocmite de proiectant autorizat cu ocazia cumpărării terenului de către parații C..

Cu toate ca parații C. au formulat obiecțiuni la raportul de expertiza topo, acestea au fost admise numai în parte.

Aceste obiecțiuni nu au fost încuviințate astfel încât expertul nu a lămurit pe deplin situația amplasamentelor celor 2 proprietăți.

În concluzie, au solicitat admiterea apelului și, în principal refacerea raportului de expertiza topo iar, în subsidiar respingerea acțiunii în grănițuire precum și obligarea lor la plata sumei de 450 lei reprezentând lipsa de folosința pentru terenul ocupat ca neîntemeiate.

Apelantul-intimat pârât N. Fiorin a depus note scrise, solicitând respingerea cererii de completare a probatoriilor în apel prin refacerea Raportului de expertiză tehnica topo, având în vedere faptul că aceasta probă a fost administrată la fond, în conformitate cu cererile, părților, cu obiectivele stabilite de instanța, în raport de notele de probatorii ale părților, precum și în raport de actele de proprietate prezentate ce părți.

Identificarea terenurilor învecinate ale părților și stabilirea liniei de hotar corecte între aceste proprietăți s-a făcut în conformitate cu actele de proprietate și cu documentațiile cadastrale aferentă acestor titluri de proprietate.

Față de acest aspect, a considerat că o adresă eliberată de S.G. APA N., nu poate avea forța probantă mai mare decât o documentație cadastrala, în raport de care s-a făcut intabularea drepturilor de proprietate ale, părților.

De asemenea expertul a răspuns cerințelor părților și obiectivelor stabilit de instanță, motivându-și punctul de vedere final.

Pe fondul motivelor de apel a solicitat respingerea apelului declarat de pârâți ca nefondat.

Admisibilitatea unei acțiuni de grănițuire este dată nu numai de inexistența unui hotar material sau a unor semne exterioare de hotar, ci și de situația de fapt în care limita de hotar reala și corectă nu este respectată de către unul dintre vecini.

Situația de fapt ce a determinat promovarea acțiunii reclamantului a fost confirmată prin probele administrate în cauză, prin constatările expertului tehnic topo, care a poziționat pe schița de plan titlurile de proprietate ale părților.

Admisibilitatea unei acțiuni în grănițuire nu este condiționata de formularea acestei cereri în cedrul unei acțiuni în revendicare, cu atât mai mult cu cât la primul capăt de cerere al acțiunii reclamantul a solicitat în mod expres obligarea pârâților de a-și retrage gardul despărțitor pe aliniamentul corespunzător întinderii dreptului lor de proprietate.

În ceea ce privește motivul de apel referitor la obligarea reclamantului de a suporta jumătate din contravaloarea gardului despărțitor, a arătat că în mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere, față de faptul că pârâții au construit acest gard despărțitor prin acapararea unei suprafețe de 15 m.p. din terenul proprietatea reclamantului. Fața de această culpă a pârâților rezultată din probatorii, constatată și reținuta de instanța în mod corect aceștia nu puteau obține despăgubiri pentru 1/2 din c/valoarea acestui gard despărțitor, din moment ce acesta i-au încălcat dreptul de proprietate și a fost edificat în mod abuziv și nelegal.

Prin încheierea interlocutorie de la data de 03.12.2013 tribunalul a respins cererea de repunere în termenul de apel formulată de către apelantul reclamant N. F., a admis excepția tardivității apelului declarat de această parte, respingând apelul declarat de către apelantul – reclamant ca tardiv formulat, pentru considerentele cuprinse în acea încheiere.

Prin decizia civilă nr. 11 din 10 ianuarie 2014, Tribunalul Prahova a admis apelul formulat de C. M. și C. M., a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins cererea principală ca neîntemeiată și a admis în parte cererea reconvențională cu consecința obligării apelantului reclamant N. F. la plata către apelanții pârâți a sumei de_ lei reprezentând jumătate din contravaloarea gardului despărțitor.

A obligat apelantul reclamant la plata către apelanții pârâți a sumei de 794 lei reprezentând 1/2 din taxa de timbru achitată la instanța de fond.

Pentru a decide astfel, în ce privește cererea de completare a probatoriilor în apel prin refacerea raportului de expertiză tehnica topo, cererea formulată de apelanții pârâți, tribunalul a respins-o având în vedere faptul că aceasta probă a fost administrată la fond, în conformitate cu cererile părților, cu obiectivele stabilite de instanța, în raport de notele de probatorii ale părților, precum și în raport de actele de proprietate prezentate ce părți.

In ce privește acțiunea în grănițuire, tribunalul a reținut în fapt că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarilor Publici Asociați L. M. și L. M. – L. din Ploiești sub nr. 624/03.03.2004 (fila 8 dosar), reclamantul N. F., împreună cu numita R. L., în calitate de vânzători, au vândut pârâtului C. M., căsătorit cu pârâta C. M., în calitate de cumpărători, terenul fără construcții, în suprafață de 1156 m.p. situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză (filele 29, 33 dosar), a reieșit că terenurile părților sunt împrejmuite cu gard, iar pe hotarul dintre proprietăți se află construit un gard din metal. În privința gardului despărțitor martorul propus de reclamantul pârât, numitul I. N. a declarat că inițial a fost construit un gard metalic, ulterior demolat de pârâți, care au construit un gard tot din metal, în vreme ce martorul propus de pârâții-reclamanți, numitul V. A. a susținut că nu cunoaște dacă anterior gardului despărțitor existent a existat un altul și nici dacă pârâtul-reclamant a acaparat o parte din terenul aparținând reclamantului.

Prin răspunsurile la interogatoriul formulat de pârâtul-reclamant C. M. (fila 35 dosar), reclamantul pârâta arătat că la o lună după vânzare, pârâtul C. M. a bătut țăruși prin care a delimitat terenul, fără participarea sa, apreciind că această operațiune se va face corect.

Împrejurarea că pârâții-reclamanți, citați cu mențiunea de a se prezenta „personal la interogatoriu sub sancțiunea aplicării disp. art. 225 Cod pr. civ.”, nejustificat nu s-au prezentat la termenul de judecată dispus pentru administrarea acestei probe, potrivit disp. art. 225 Cod pr. civ., nu a condus la concluzia recunoașterii depline a pretențiilor reclamantului, a fost analizată în raport de toate celelalte probatorii ale cauzei.

Astfel, tribunalul a reținut că de la data dobândirii imobilului de către pârâți, acesta nu si-a schimbat configurația și nu s-a putut reține cu certitudine că a intervenit vreo modificare a liniei de hotar dintre proprietățile părților, câtă vreme reclamantul nu s-a opus la delimitarea terenului de către pârâți ce a avut loc la o lună după cumpărare iar martorul V. A. arata ca niciodată intre părți nu au fost discuții legate de linia de hotar.

Conform adresei nr. 2394/20.04.2012, Apa N. a arătat faptul ca hotarul dinspre proprietatea lui N. F. și depozitul IOCR pe latura de est (pct B din schițata raportului de expertiza) nu a fost schimbat niciodată de la momentul concesionarii (iunie 2000) astfel încât nici dimensiunea la . nu avea cum sa fie modificata.

În raport de această situație, tribunalul a constatat că, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea în grănițuire, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, părțile de comun acord și-au delimitat proprietățile iar în lipsa unei cereri de revendicare din partea reclamantului, grănițuire proprietăților pe aliniamentul propus de către expert ar conduce la soluția acordării a ceea ce nu s-a cerut, în ce privește pe reclamant.

În ce privește cererea reconvențională formulata de parați cu privire la obligarea reclamantului la plata a jumătate din contravaloarea gardului despărțitor a celor doua proprietăți limitrofe, potrivit art. 584 și art. 600 c.civ. astfel că a admis apelul formulat de pârâții C. M. și C. M. și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins cererea principală ca neîntemeiată și a admis în parte cererea reconvențională în sensul obligării apelantului reclamant N. F. la plata către apelanții pârâți a sumei de_ lei reprezentând jumătate din contravaloarea gardului despărțitor.

În raport de soluția susmenționată, în temeiul art. 274 și urm. C.p.c, tribunalul a obligat apelantul reclamant la plata către apelanții pârâți a sumei de 794 lei reprezentând 1/2 din taxa de timbru achitată la instanța de fond.

În temeiul art. 274 și urm. C.p.c, tribunalul a luat act că apelanții pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul N. F., considerând-o nelegală și netemeinică, susținând în esență că, există o neconcordanță între considerentele deciziei recurate și dispozitiv, întrucât tribunalul a fost investit cu soluționarea a două apeluri, cel al reclamantului și cel al pârâților, dar nu s-a pronunțat în dispozitiv decât cu privire la apelul pârâților, nefăcând nicio referire cu privire la apelul reclamantului.

Se susține că există la dosar o încheiere de ședință dată anterior deciziei, în momentul în care s-a pus în discuție cererea de repunere în termenul de apel și pe baza probatoriilor cu înscrisuri, instanța s-a pronunțat la acel termen în sensul respingerii cererii de repunere în termen, s-a considerat la acel moment ca o consecință că apelul ar fi tardiv, însă dispozitivul deciziei instanței de apel nu cuprinde nicio referire la această împrejurare.

Astfel, soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală deoarece cu probatoriile administrate în cauză, înscrisuri de la direcția de poștă, declarația autentică a coproprietarului imobilului în litigiu, a făcut dovada că apelantului-reclamant nu i s-a comunicat sentința instanței de fond. Există procedură prin afișare, la adresa poștală respectivă sunt doi proprietari, partea din față a imobilului unde există un spațiu comercial, iar recurentul este proprietar pe partea de teren din spate, deci nu este un imobil, o casă de locuit, o adresă poștală, ci un teren, astfel că nu se putea face comunicarea unei hotărâri la această suprafață de teren.

Solicită, astfel, admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de apel și de soluționare pe fond a cauzei.

Pe fondul motivelor de recurs, se susține că, în mod greșit, instanța de apel a modificat sentința judecătoriei, în sensul respingerii cererii de grănițuire, pentru că există posibilitatea de a dispune grănițuirea unei proprietăți învecinate, chiar în absența unui capăt de cerere distinct privind grănițuirea.

În momentul în care există dovezi certe cu privire la modificarea liniei de hotar conform actelor de proprietate ale părților, susținere confirmată prin concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, cererea de grănițuire este admisibilă, iar problema revendicării este o problemă ține de punerea în executare a hotărârii judecătorești, este o altă fază a procesului civil.

Mai arată recurentul-reclamant că ultimul motiv vizează obligarea acestuia la suportarea a ½ din contravaloarea gardului despărțitor, această sumă fiind exorbitană, de_ lei, deci un gard despărțitor ar fi în valoare de peste_ lei, este ca și cum ar fi cumpărat terenul încă o dată.

Se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat prin motivele pe larg expuse, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare la instanța de apel.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei, constată că motivele de recurs nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Biroul Notarilor Publici Asociați L. M. și L. M. – L. din Ploiești sub nr. 624/03.03.2004 (fila 8 dosar), reclamantul N. F., împreună cu numita R. L., în calitate de vânzători, au vândut pârâtului C. M., căsătorit cu pârâta C. M., în calitate de cumpărători, terenul fără construcții proprietatea acestora, în suprafață de 1156 m.p. situat în mun. Ploiești, ., jud. Prahova.

Din probatoriile administrate, a reieșit că terenurile părților sunt împrejmuite cu gard, iar pe hotarul dintre proprietăți se află construit un gard din metal, iar în privința gardului despărțitor martorul propus de reclamantul pârât, numitul I. N. a declarat că inițial a fost construit un gard metalic, ulterior demolat de pârâți, care au construit un gard tot din metal, însă nici unul din martori nu confirmă acest lucru.

De asemenea, cu privire la hala din metal construită pe terenul care a făcut obiectul vânzării, declarațiile martorilor sunt contradictorii, martorul propus de reclamantul-pârât arată că baraca a fost construită de reclamant înainte să vândă terenul, hala conținând în interior trei cuptoare de topit sticla, ulterior a ars în urma unui incendiu, rămânând materiale de recuperat, în vreme ce martorul propus de pârâții-reclamanți susține că baraca din metal nu apare pe planurile cadastrale ale terenului, fiind construită de pârât.

Conform raportului de expertiză în specialitatea topografie, de la dosarul de fond, potrivit Actului de partaj voluntar nr. 1092/22.04.2004, reclamantul N. F. a dobândit o suprafață măsurată de 1343 m.p., contur culoare verde pe schița de plan, iar conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 624/03.03.2004, pârâții C. M. și M. dobândesc suprafața de 1156 m.p. contur de culoare albastră. Reclamantul ocupă suprafața de 1328 m.p., delimitată pe plan de punctele ABCDEA, iar pârâții ocupă suprafața de 1190 m.p., delimitată pe plan de punctele CDEFC. Se arată în raport că limita de hotar dintre proprietăți este stabilită, conform documentației de înscriere la biroul de carte funciară, pe aliniamentul delimitat pe plan de punctele CDDE. Terenul acaparat de pârâți din terenul proprietatea reclamanților este delimitat pe plan de punctele CDCC în suprafață de 15 m.p., iar în privința lipsei de folosință pe trei ani, expertul a calculat-o la suma de 450 lei.

Potrivit raportului de expertiză în specialitatea construcții, întocmit la instanța de fond, gardul despărțitor dintre proprietățile părților este alcătuit din stâlpi din țeavă încastrați, înfundați din beton, cu o adâncime de cca 60 cm și panouri din metal și a fost executat în anul 2004, iar starea tehnică este bună, valoarea actuală a gardului despărțitor situat între cele două proprietăți fiind stabilită de expert la suma de_ lei.

Ca atare, în mod corect, prima instanță a reținut că pârâții au acaparat o suprafață de teren de 15 m.p. din proprietatea reclamantului, delimitat pe planul de situație de punctele CDCC, pentru care a fost calculată și lipsa de folosință și a stabilit linia de hotar între proprietățile părților pe aliniamentul CDDE, conform raportului de expertiză tehnică judiciară, în specialitatea topografie, întocmit de expert P. D..

Reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acesteia halei provizorii, declarațiile martorilor audiați în cauză fiind contradictorii, iar în cadrul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 624/03.03.2004 nu se face referire la existența, pe terenul vândut, a unei vreunei construcții (hală provizorie din metal), iar aceasta nu figurează nici pe planul de amplasament anexat contractului de vânzare-cumpărare (fila 9 dosar), nici pe planul anexat la raportul de expertiză în specialitatea topografie întocmit în cauză (fila 62 dosar).

Așa fiind, văzând și disp. art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul.

Văzând și disp. art. 274 vechiul Cod pr. civilă:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul N. F. domiciliat în municipiul Ploiești, ..12, județ Prahova, împotriva deciziei civile nr. 11 din 10 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. M. și C. M., ambii domiciliați în municipiul Ploiești, ., ., ..

Obligă recurentul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2014.

Președinte, Judecători,

M. G. C. P. V. D.

Grefier,

A. M. B.

Red.CP

tehnored.BA

2 ex./21.10.2014

dosar fond nr._ Judecătoria Ploiești

jud.fond V. A.

dosar apel nr._ Tribunalul Prahova

jud.apel G. D.; N. M.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

← Pretenţii. Decizia nr. 44/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI		Contestaţie la executare. Decizia nr. 2214/2014. Curtea de Apel... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Partaj judiciar. Decizia nr. 2596/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Fond funciar. Decizia nr. 1350/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI Pretenţii. Decizia nr. 44/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI