Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 309/42/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA NR. 17

Ședința publică din data de 14 octombrie 2014

Președinte - E. S.

Grefier - D. V.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul C. V., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimatul S. R. – prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

Contestația la executare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit contestatorul C. V. și intimatul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.

Se învederează instanței că a fost atașat dosarul penal nr._ al Curții de Apel Ploiești – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în care s-a pronunțat încheierea din Camera de Consiliu din data de 10 martie 2014.

Curtea având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra contestației la executare.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației la executare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 08.04.2014, contestatorul C. V. a formulat contestație la executare împotriva încheierii din Camera de consiliu din data de 10 martie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești în dosarul penal nr._ privind achitarea sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat pe care o consideră netemeinică.

Curtea, în cadrul etapei de regularizare a cererii, a solicitat contestatorului, prin adresa emisă la data de 14.04.2014, să precizeze numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază cererea.

La data de 3 iunie 2014, intimata DGRF Ploiești a formulat întâmpinare, solicitând ca reclamantul să își precizeze acțiunea, deoarece din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu reiese cu cine înțelege să se judece și nici ce pretenție are față de pârâtul pe care înțelege să îl cheme în judecată.

Examinând cererea formulată, raportat la actele și lucrările dosarului, precum și textele legale incidente Curtea reține următoarele:

Potrivit disp. art. 598 din noul Cod de procedură penală, contestația privitoare la dispozițiile civile dintr-o hotărâre penală se face: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Raportând dispozițiile legale la cererea formulată de către contestator, Curtea reține că acesta a formulat contestație împotriva actelor de executare emise de Biroul executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești în dosarul_, apreciind că acestea sunt nelegale, dat fiind faptul că, deși plângerea sa a fost respinsă ca nefondată, în mod greșit instanța l-a obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.

De asemenea, Curtea reține că prin încheierea din Camera de consiliu din data de 10 martie 2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești în dosarul penal nr._, petentului contestator i-a fost respinsă ca nefondată plângerea împotriva rezoluțiilor emise de P. de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, nr.773/P/2013 din 25.11.2013 și nr. 1823/II/2/2013 din 28.01.2014, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 100 lei.

Întrucât această încheiere este definitivă, în mod corect s-a procedat de către Biroul de executări penale din cadrul Curții de Apel Ploiești la întocmirea formelor de executare, care sunt conforme dispozițiilor titlului executoriu, contestatorul nefăcând dovada existenței niciunui impediment la executare sau că ar exista vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută.

În privința cheltuielilor judiciare către stat efectuate în legătură cu soluționarea plângerilor întemeiate pe disp.art. 2781 din vechiul Cod de procedură penală, prin decizia nr.82 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite pronunțată recurs în interesul legii a statuat că “ dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală se interpretează în sensul că în cazul respingerii plângerii formulate în condițiile art.2781 Cod pr.penală împotriva rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată ori a dispoziției de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acesteia vor fi suportate de către persoana căreia i s-a respins plângerea“.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că în cazul respingerii unei astfel de plângeri, persoana care a formulat-o nu poate fi exonerată de obligația de a plăti cheltuielile judiciare avansate de stat, obligație ce este impusă de caracterul nejustificat al inițiativei sale procesuale.

Prin urmare, față de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe, care a constatat că temeiul pentru suportarea cheltuielilor judiciare către stat este culpa persoanei care a formulat nejustificat cererea, în cauza dedusă judecății petentul nu poate solicita scutirea de plata cheltuielilor judiciare către stat, chiar dacă demersurile sale judiciare nu presupun și existența relei-credințe.

Față de considerentele mai sus arătate, nefiind întrunite în cauză niciunul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 598 din noul Cod de procedură penală, în baza art. 719 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată.

În baza disp.art. 650 alin. 3 din noul Cod de proceducă civilă, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva prezentei hotărâri este apelul, ce poate fi declarat în termen de 10 zile de la comunicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul C. V., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimatul S. R. – prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 5.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2014.

Președinte,

E. S.

Grefier,

D. V.

Red. ES

Tehnored. CC

4 ex./21.10.2014

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 17/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI