Acţiune în constatare. Decizia nr. 132/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1361/310/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA I CIVILĂ-
Dosar nr._
DECIZIA NR. 132
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Președinte - V. G.
Judecători - P. M. G.
- M. I. G.
Grefier - G. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanții R. B., domiciliat în Sibiu, ..21, județ Sibiu și R. A. - M. -prin mandatar Labușcă D. – I., domiciliat în S., ..16, județ Prahova împotriva deciziei civile nr. 344 pronunțată la 27 mai 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL S. P. PRIMAR – cu sediul în S., ..47, județ Prahova.
Recurs timbrat cu 125 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanțelor nr._ și nr._, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți R. B. și R. A. prin mandatar L. D. reprezentați de avocat R. I. din Baroul București, conform împuternicirii avocațiale . nr._/10.02.2015, depusă la dosar, lipsă fiind intimatul-pârât Orașul S..
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că apelul este la al doilea termen de judecată, după care:
Avocat R. I. depune la dosar un set de înscrisuri arătând că sunt înscrisuri noi, pe care le depune în recurs, în original.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția inadmisibilității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 raportat la art. 483 alin 2 NCPC.
Recurentul C. G., având personal cuvântul, referitor la excepția invocată de instanță, arată că lasă la aprecierea instanței.
Avocat R. I., având cuvântul, arată că în opinia sa, prezenta acțiune fiind o acțiune în constatarea calității de moștenitor are două căi de atac și apreciază că prezenta cale de atac este admisibilă în lumina NCPC.
Solicită respingerea excepției inadmisibilității căii de atac promovată.
Curtea, rămâne în pronunțare pe excepția inadmisibilității recursului.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._ , reclamanții R. B. și R. A. - M. au chemat în judecată pe pârâtul Orașul S. prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că autorul reclamanților, R. R., decedat la data de 30 martie 2008, este succesor, în calitate de văr, al defunctului R. N.-D., încetat din viata la 21 octombrie 1956, fost cu ultimul domiciliu în orașul S., .. 9, județul Prahova.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că la data de 9 octombrie 1901 s-a născut în municipiul Ploiești, R. N.-D., fiul lui N. și M., decedat la data de 21 octombrie 1956, fost cu ultimul domiciliu în orașul S., .. 9, județul Prahova, iar la 30 ianuarie 1914 s-a născut în orașul Focșani, județul V., autorul lor, R. R., fiul lui R. I. și R. I., care a încetat din viață la data de 30 martie 2008, lăsând pe reclamanți ca moștenitori ai săi, în calitate de descendenți, conform certificatului de moștenitor nr. 36/01 iulie 2009, eliberat de către notarul public B. V. din municipiul Sibiu.
Au mai arătat reclamanții că din actele de stare civila rezultă că părinții lui I. R. sunt I. F. și E., adică aceeași cu părinții lui N. R., rezultând că I. și N. R. au fost frați, iar copiii acestora, R. R. (fiul lui I. R.) și N. D. R. (fiul lui N. R.) sunt veri primari, având bunicii comuni.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.728 din Codul civil din 1864, art.1143 alin. 1 din actualul Cod civil, art.983 alin.1 cod civil raportat la art.35 din Codul de procedură civilă.
P. sentința civilă nr.1089/21.11.2013, Judecătoria S. a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând că potrivit certificatului de moștenitor nr. 189/29.09.2003 emis de BNP I. D. – B. G. S., s-a constatat că unicul moștenitor al defunctului R. N.-D. este vărul său, R. R., fiind avute în vedere la eliberarea acestui certificat actele existente în dosarul succesoral nr. 191/2003, printre care și actul de naștere nr.249 privind pe I., născut la 15.11.1878 în S., fiul lui I. F. R. și E..
A mai arătat instanța de fond că prin Decizia civilă nr.162/05.10.2010 a Tribunalului V., definitivă, s-a constatat nulitatea absolută atât a certificatului de moștenitor sus-menționat, cât și a extrasului din registrul actelor de născuți nr. 249/1878, reținându-se că extrasul care a fost folosit pentru emiterea certificatului de moștenitor nu exprimă realitatea în sensul că nașterea lui I., fiul lui I. F. R. și E. nu s-a produs nici la S., acolo unde se pretinde că s-a produs și nici la Focșani, extras prin care s-a făcut dovada legăturii de rudenie colaterală între de cujus ( R. N.-D.) și moștenitorul R. R., pretinzându-se ca acest act este cel care dovedește nașterea tatălui lui R., I., caz în care, cât timp nașterea lui I. nu a avut loc nici la S. și nici la Focșani, înseamnă că nu se poate face dovada legăturii de rudenie și deci, a calității de moștenitor a defunctului R. R. față de R. N.-D..
S-a mai motivat de către prima instanță că prin Decizia civilă nr. 162/05.10.2010 a Tribunalului V., ca urmare a admiterii apelului și schimbării Sentinței civile nr. 1184/02.03.2010 a Judecătoriei Focșani, a fost admisă acțiunea reclamantei Comisia Județeană V. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în contradictoriu cu pârâtul R. R., autorul reclamanților din prezenta cauza, R. B. și R. A. – M., obiectul acțiunii constituindu-l constatarea nulității absolute a extrasului din registrul actelor de născuți nr. 249/1878, act care a stat la baza emiterii certificatului de moștenitor nr. 189/29.09.2003, a certificatului de moștenitor nr. 189/29.09.2003 emis de BNP I. D. B. G. S., precum și a tuturor actelor încheiate, care au avut la baza înscrisuri falsificate.
S-a arătat, totodată că în procesul ce a făcut obiectul dosarului în care s-a pronunțat Decizia nr. 162/05.10.2010, autorul reclamanților (numitul R. R.), a figurat ca parte litigantă, în calitate de pârât, caz în care, în virtutea principiului relativității lucrului judecat, hotărârea produce efecte atât față de el, dar în prezent fiind decedat, și față de reclamanții din prezenta cauză, care sunt succesorii săi în drepturi și obligații, fiindu-le opozabilă, efectul pozitiv al lucrului judecat impunându-se într-un al doilea proces (anume în cel de față), care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
A concluzionat prima instanță că, astfel, reclamanții R. B. și R. A. – M. nu pot să pretindă în litigiul de față stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește în litigiul anterior (anume s-a stabilit că nu se poate face dovada legăturii de rudenie și pe cale de consecință, a calității de moștenitor a defunctului R. R. fata de R. N.-D.), pentru că aceasta ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 162/05.10.2010 a Tribunalului V., ținând seama și de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și de practica CEDO, care a stabilit deja că instanțele sunt obligate să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea în discuție a situației soluționate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a art.6 din CEDO (cauza Amurariței c. României).
S-a susținut de către instanța de fond că pretenția reclamanților, în sensul că ulterior pronunțării deciziei civile nr. 162/05.10.2010 a Tribunalului V., a fost găsit la Direcția Județeană a Arhivelor Statului V. actul de naștere al defunctului I. R., fiul lui I. F. și E. R., iar anterior pronunțării deciziei, aceste arhive au trimis permanent instanțelor de judecată acte privind pe I. R. și nu pe I. R., nu poate face obiectul analizei în cadrul prezentului litigiu având ca obiect acțiune în constatare, întrucât aspectele legate de o astfel de problemă se pot tranșa pe o altă cale procedurală.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții R. B., R. A. - M. prin mandatar Labușcă D. - I., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea apelului, apelanții au arătat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea, fără a ține seama că Tribunalul V. nu a avut în vedere la pronunțarea deciziei civile nr. 162/05.10.2010 actul de naștere al defunctului I. R., fiul lui I. F. și E. R., aflat la Direcția Județeană a Arhivelor Statului V., decizie anterior pronunțării căreia arhivele au trimis permanent instanțelor de judecată acte privind pe I. R. și nu pe I. R..
Au susținut apelanții că puterea de lucru judecat este o excepție de fond, ce a fost dezvoltată de către doctrină pe baza principiului conform căreia hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, principiu ce a fost repus în discuție prin hotărârile CEDO care a statuat că dreptul comunitar se opune aplicării principiului puterii de lucru judecat în cazul în care acesta împiedică repararea încălcării dreptului de proprietate, respectiv în cauză a reconstituirii dreptului de proprietate ce a aparținut autorilor lor, și care nu se poate face decât prin stabilirea calității de moștenitor, conform art. 13 alin. 1 din legea nr. 18/1991.
Au mai arătat apelanții că instanța supremă a statuat, totodată, că stabilirea calității de moștenitor se poate face pe cale notarială sau judiciară, fără ca persoana respectivă să fie obligată să solicite și ieșirea din indiviziune cu acest prilej, în caz contrar s-ar nega starea de indiviziune înseși întrucât imediat succesorii ar fi nevoii să solicite și partajul, or în condițiile în care nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune, conform art. 1143 alin. 1 N.C.civ., înseamnă că nu există nici un temei legal care să oblige de principiu la sistarea stării de indiviziune, de îndată ce a fost stabilită calitatea de moștenitor.
Examinând hotărârea atacată, în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 344 pronunțată la 27 mai 2014, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Conform actului de naștere nr. 382/1880, la data de 08.08.1880 s-a născut numitul I. I.F. R., fiul lui I. F. R. și E. I.F. R., ambii domiciliați în Focșani. Potrivit actului de naștere nr. 378/1875, la data de 26.09.1875 s-a născut numitul N., fiul lui I. F. R. și E. R., ambii domiciliați în Focșani.
De asemenea, potrivit certificatului de naștere și cărții de identitate existente la fila 11 dosar fond, numitul R. R., fiul lui I. și I., născut la data de 30.01.1914 în mun. Focșani, jud. V., iar conform certificatului de deces existent la fila 12 dosar fond, numitul R. N. D., născut la 09.10.1901, fiul lui N. și M., a decedat la data de 21.10.1956, de pe urma defunctului R. N. – D. rămânând ca moștenitori reclamanții din prezenta cauză, R. A. M. și R. B., astfel cum se menționează în cuprinsul certificatului de moștenitor nr.36/01.07.2009..
P. decizia civilă nr. 162/05.10.2010 a Tribunalului V., s-a constatat nulitatea absolută a extrasului din registrul actelor de născuți nr. 249/1878 și a certificatului de moștenitor 189/29.09.2003 emis de BNP I. D. - B. G. - S., reținându-se că prin actul nr. 249/1878 s-a înregistrat nașterea lui C., născut la 25.06.1878, fiul lui I. S., precum și că în registrele de stare civilă privind persoanele născute în anul 1878 în orașul S. nu figurează actul de naștere privind pe I., fiul lui I. F. R., aceste registre de stare civilă conținând înregistrarea actelor de naștere de la nr. 1/05.01.1878 la nr. 66/29.12.1878 și, deci, nu dețin extras de naștere cu nr. 249/1878, extras care a fost folosit de ofițerul stării civile al orașului S., pentru emiterea certificatului de moștenitor nr. 189/2003, conform căruia de pe urma defunctului R. N. D. ar fi rămas ca unic moștenitor R. R..
În cuprinsul deciziei s-a reținut că la eliberarea certificatului de moștenitor nr. 183 s-a avut în vedere certificatul de naștere al lui R. R., certificatul de deces al lui R. N. D., actul de naștere nr. 378 al lui N., născut la 26.09.1875, fiul lui I. F. R. și E. R., întocmit în Focșani și actul de naștere nr. 249 privind pe I., născut, la 15.11.1878 în S., fiul lui I. F. R. și E., acest ultim extras neexprimând însă realitatea, în sensul că nașterea lui I., fiul lui I. F. R. și E. nu s-a produs nici la S., acolo unde se pretinde că ar fi avut loc faptul juridic, și nici la Focșani, astfel încât în condițiile în care ofițerul stării civile din S. nu a consemnat în anul 1878 nașterea lui I., fiul lui I. F. R.,iar din înscrisurile sus menționate rezultă că această persoană nu s-a născut și că prin extrasul nr. 249/1878 nu se putea face dovada legăturii de rudenie și pe cale de consecință, a calității de moștenitor a defunctului R. R., față de R. D. N., înseamnă că cele două acte sunt nule, nefăcându-se dovada nașterii numitului R. I., fiul lui I. F. R. și E..
Potrivit art.983 c.civ., colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la gradul al patrulea inclusiv, cu excepția colateralilor privilegiați.
De asemenea, conform art.4 din Constituție, au capacitate succesorală persoanele fizice în viață la data deschiderii succesiunii, indiferent de rasă, naționalitate, origine, apartenență politică, origine socială etc., dovada urmând a se face cu acte de stare civilă, iar în caz de deces al moștenitorului care a fost în viață la data deschiderii succesiunii, cu certificatul de deces sau hotărârea judecătorească declarativă de moarte care atestă că moartea moștenitorului a intervenit după deschiderea succesiunii, dreptul de opțiune succesorală trebuind să fie exercitat, valorificat, în termen de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, astfel cum prevăd dispozițiile art.700 c.civ. nemodificat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că, potrivit actelor de naștere nr.378/26.09.1875 și nr.382/08.08.1880, la data de 26.09.1875 s-a născut numitul N., fiul lui I. F. R. și E. R. din Focșani, iar la data de 08.08.1880 s-a născut numitul I. I.F. R., fiul lui I. F. R. și E. I.F. R. din Focșani, iar conform certificatului de naștere și de deces existente la dosar, la data de 30.01.1914 s-a născut numitul R. R., fiul lui R. I. și R. I., nașterea având loc la Focșani, iar la data de 21.10.1956 a decedat numitul R. N. – D., fiul lui N. și M., ns. la data de 09.10.1901, de pe urma defunctului R. N. – D. rămânând ca moștenitori reclamanții din prezenta cauză, R. A. M. și R. B., astfel cum se menționează în cuprinsul certificatului de moștenitor nr.36/01.07.2009.
Pe de altă parte, s-a constatat de către instanța de apel că nu există niciun act la dosar care să ateste că numitul N., indicat la rubrica „prenumele tatălui” în certificatul de deces eliberat pe numele defunctului R. N. – D. este una și aceeași cu N. I.F. R., pretins născut la data de 26.09.1875, fiul lui I. F. R. și E. I.F. R., pentru a se face dovada certă că R. N., tatăl lui R. N. – D. este rudă pe linie colaterală cu numitul I. I.F. R., pretins ns. la data de 08.08.1880, fiul lui I. F. R. și E. I.F. R..De altfel, faptul că în certificatul de naștere al numitului R. R. este menționat ca tată al acestuia numitul R. I., nu înseamnă în mod automat că R. I. indicat în acest act este una și aceeași persoană cu I. I.F. R., ns. la data de 08.08.1880, fiul lui I. I.F. R. și E. I.F. R..
S-a mai arătat că atât timp cât din actele depuse la dosar nu reiese cu certitudine că numiții R. I. și R. N. indicați la rubrica „prenumele tatălui” în certificatul de naștere și respectiv de deces existente la dosar, sunt unele și aceleași persoane cu I. I.F. R. și N. I.F. R. menționați în cuprinsul actelor de naștere nr. 382/08.08.1880 și nr. 378/26.09.1875, înseamnă că nu s-a făcut dovada certă, indubitabilă, că R. N. și R. I. menționați în actele sus-menționate au fost frați și, implicit, că fii lor, R. N. – D. și R. R. au fost veri, astfel încât, în condițiile în care nu rezultă fără putere de tăgadă legătura de rudenie dintre R. N. – D. și R. R., înseamnă că nu se poate constata nici calitatea de moștenitor a defunctului R. R. în calitate de văr al defunctului R. N. – D..
Astfel, în niciunul din actele existente la dosar emise pe numele R. N. – D. și R. R. nu apare inițiala autorilor acestora or, în lipsa unor acte din care să reiasă cu certitudine că R. N. și R. I. menționați în certificatul de naștere și de deces existente la dosar sunt unele și aceleași persoane cu R. I.F.I. și R. I.F. N., înseamnă că nu este posibilă stabilirea legăturii de rudenie dintre copiii acestora, R. R. și R. N. – D. și implicit nici a calității de succesor.
Faptul că în certificatul de naștere emis pe numele defunctului R. R. este indicată vârsta tatălui acestuia, respectiv 35 de ani, și care ar coincide cu vârsta pe care ar fi avut-o R. I.F. I. în anul 1914, nu este suficient pentru a face dovada identității dintre R. I. și R. I.F. I. și deci a legăturii de rudenie dintre autorul reclamanților și defunctul R. N. – D., mai ales că este greu de crezut că nu s-a regăsit la niciunul dintre defuncții R. I. și R. N. certificatele de căsătorie sau alte acte de stare civilă în cuprinsul cărora să se menționeze numele pretinsului tată al acestora, I. F. R..
Tribunalul a mai reținut că în actul de naștere nr. 378/26.09.1875 se menționează că, la data respectivă, I. F. R. avea 42 ani iar E. R. avea 24 ani, iar în actul de naștere nr. 382/08.08.1880, se menționează că I. F. R. avea 45 ani în loc de 47 ani cât ar fi avut în realitate, iar E. R. se pretinde că avea 26 de ani în loc de 29 de ani cum ar fi fost corect, astfel că nu rezultă cu certitudine identitatea dintre I. F. și E. R. menționați în cele două acte, având în vedere și faptul că pe actul de naștere nr. 382/1880 este aplicată semnătura „I.F.R.”, iar pe actul de naștere nr. 378/1875 este aplicată semnătura „I. F. R.” și nu I. F. R., caz în care nu rezultă cu certitudine că actul de naștere nr. 382/08.08.1880 atestă nașterea numitului I. I.F. R., fiul lui I. F. R. și E. I.F. R., ținând seama și de spațiul existent la numele copilului, menționându-se nașterea lui „I.............I.F. R.” și nu „I. I. F. R.” cum era firesc, neexistând nicio justificare pentru existența acestui spațiu.
S-a mai constatat de instanța de apel că o dovadă a inexistenței legăturii de rudenie dintre R. N. – D. și R. R. o constituie și decizia civilă nr. 162/05.10.2010 a Tribunalului V. prin care s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 189/29.09.2003 în baza căruia se constatase că R. R. ar fi unic moștenitor al defunctului R. N. – D., decizie intrată în puterea lucrului judecat, condiții în care, indiferent de actul de naștere nr.382/08.08.1880 vizând pretinsa naștere a numitului I. I.F. R., cât timp nu există nicio dovadă a identității dintre I. I.F. R. și I. R. pe de o parte, și N. I.F. R. și N. R. pe de altă parte, înseamnă că, într-adevăr, nu se poate stabili legătura de rudenie și implicit să se constate calitatea de succesor solicitată de reclamanți prin acțiune.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi făcut dovada filiației, din probele administrate nu reiese însă că, la data decesului numitului R. N. – D., deces ce a survenit la data de 21.10.1956, pretinsul văr al acestuia, R. R., autorul reclamanților, decedat la data de 30.03.2008, a acceptat succesiunea vărului său or, cât timp nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii numitului R. N. – D. de către autorul reclamanților, înseamnă că nu se poate constata calitatea de succesor al acestuia, calitate care poate fi constatată numai pe baza unor dovezi certe privind acceptarea succesiunii în termenul legal.
A apreciat tribunalul că în mod corect instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată, întrucât, într-adevăr, din probele administrate nu rezultă legătura de rudenie dintre R. R. și R. N. - D., caz în care R. R., autorul reclamanților, nu se încadrează în categoria persoanelor cu vocație succesorală legală concretă la succesiunea defunctului R. N. - D., mai ales că, și în situația în care s-ar fi făcut dovada filiației celor doi defuncți, nu rezultă din nicio probă administrată manifestarea de voință expresă sau tacită a defunctului R. R. privind acceptarea succesiunii defunctului R. N. – D. în termenul legal de opțiune succesorală calculat de la data deschiderii succesiunii, respectiv octombrie 1956.
Criticile apelanților în sensul că în mod greșit instanța de fond ar fi respins acțiunea, fără a ține seama că Tribunalul V. nu a avut în vedere la pronunțarea deciziei civile nr. 162/05.10.2010 actul de naștere al defunctului I. R., fiul lui I. F. și E. R., aflat la Direcția Județeană a Arhivelor Statului V., decizie anterior pronunțării căreia arhivele au trimis permanent instanțelor de judecată acte privind pe I. R. și nu pe I. R., au fost apreciate de instanța de apel că nerelevante, atât timp cât din actele de stare civilă depuse la dosar nu reiese cu certitudine că R. I. și R. N. sunt unele și aceleași persoane cu R. I.F. I. și R. I.F. N. și, implicit, nu rezultă existența vreunei legături de rudenie dintre R. R. și R. N. - D. astfel încât, chiar dacă prin decizia susmenționată s-ar fi avut în vedere un act de naștere care ar fi vizat altă persoană decât pe R. I., tatăl lui R. R., autorul reclamanților, nu înseamnă că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, decizia sus-menționată constituind o dovadă, ce nu a fost înlăturată de către reclamanți, privind inexistența vreunei legături de rudenie dintre R. R. și R. N. – D..
Susținerile apelanților că, deși puterea de lucru judecat presupune că o hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre, CEDO a statuat că dreptul comunitar se opune aplicării principiului puterii de lucru judecat în cazul în care acesta împiedică repararea încălcării dreptului de proprietate, respectiv în cauză a reconstituirii dreptului de proprietate ce a aparținut autorilor lor, și care nu se poate face decât prin stabilirea calității de moștenitor, conform art. 13 alin. 1 din legea nr. 18/1991, nu au fost avute în vedere de instanța de apel, întrucât exced obiectului cauzei în cadrul căreia se analizează existența filiației autorului reclamanților față de pretinsul văr al acestuia or, cât timp din actele depuse la dosar nu reiese cu certitudine legătura de rudenie dintre aceștia, înseamnă că decizia nr.162/2010 intrată în puterea lucrului judecat reprezintă, în cauza de față, o dovadă certă și care nu a fost înlăturată de către reclamanți prin niciun mijloc de probă, vizând inexistența vreunei legături de rudenie între cei doi și, implicit, a calității de succesor, dovadă care se face pe baza stabilirii filiației și deci a vocației succesorale legale la succesiunea defunctului al cărui moștenitor se solicită a se constata.
Tribunalul a apreciat că nu au relevanță afirmațiile apelanților în sensul că stabilirea calității de moștenitor se poate face pe cale notarială sau judiciară, fără ca persoana respectivă să fie obligată să solicite și ieșirea din indiviziune cu acest prilej, întrucât dimpotrivă, calitatea unei persoane de succesoare la moștenirea unei persoane decedate se stabilește, conform doctrinei și jurisprudenței, ținându-se seama de existența unei legături de rudenie, de vocația succesorală legală concretă a persoanei respective, adică, în speță, dacă numiții R. I. și R. N. sunt unele și aceleași persoane cu R. I.F. I. și R. I.F. N. și, în caz afirmativ, dacă autorul reclamanților a acceptat, la nivelul anului 1956, succesiunea pretinsului său văr pentru a se putea constata calitatea de moștenitor a acestuia la succesiunea defunctului R. N. – D., dovezi inexistente în realitate în cauză.
P. urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând inexistența vreunui motiv de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, în baza art. 480 c.pr.civ. a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții R. B. și R. A. prin mandatar L. D., care au susținut, cu privire la admisibilitatea recursului, că decizia pronunțată de Tribunalul Prahova poate fi atacată cu recurs, având în vedere că art. 483 alin. 2 NCPC prevede clar și limitativ care sunt categoriile de hotărâri care nu sunt supuse recursului, iar hotărârea atacată nu face parte din niciunul din tipurile de hotărâri enumerate, astfel încât, per a contrario, împotriva deciziei se poate formula recurs.
Susțin recurenții că, deși articolul menționat precizează că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct 1 lit. a-i, cererea lor fiind o acțiune în constatare neevaluabilă în bani, nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii.
Art. 125 NCPC precizează că în cererile pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, competența se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului, însă acest articol nu are ca efect asimilarea în general a acțiunii în constatare acțiunilor în realizare.
Apreciază recurenții că nu se poate ajunge la concluzia că acțiunea în constatarea calității de moștenitor se încadrează într-una dintre categoriile prevăzute de art. 94 pct. 1 lit. a-i, întrucât art. 125 precizează că doar în ceea ce privește stabilirea competenței instanței, acțiunilor în constatare li se aplică regulile privind acțiunile în realizare, și nu în general.
Referitor la nelegalitatea deciziei pronunțate de Tribunalul Prahova, recurenții au invocat dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8, susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că în mod greșit instanța a respins apelul, considerând că din actele aflate la dosarul cauzei nu reiese, cu certitudine, că R. I. și R. N. sunt unele și aceleiași persoane cu R. I.F . I. și R. I.F. N. și, implicit, că nu rezultă existența vreunei legături de rudenie dintre R. R. și R. N.-D..
De asemenea, în mod greșit instanța a considerat că decizia pronunțată de Tribunalul V. constituie o dovadă, ce nu a fost înlăturată de către reclamanți, privind inexistența vreunei legături de rudenie dintre R. R. și R. N.-D..
Consideră recurenții că instanța de apel în mod greșit a ajuns la concluziile mai susmenționate, având în vedere că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă cu claritate dovada legăturii de rudenie dintre R. R. și R. N.-D., astfel:
- potrivit actului de naștere nr. 378/1875, la data de 26.09.1875 s-a născut numitul N. I.F R., fiul lui I. F. R. și ECATERINEI R., domiciliați în Focșani.
- potrivit actului de naștere nr. 382/1880, la data de 08.08.1880 s-a născut numitul I. I.F. R., fiul lui I. F. R. și ECATERINEI R., domiciliați în Focșani.
- I. I.F. R. împreuna cu soția sa, I., l-au avut ca fiu, pe R. R., născut la data de 30.01.1914 în Focșani, așa cum rezulta din certificatul de naștere aflat la dosarul cauzei (în care este trecut numele părinților) precum și din cartea de identitate existenta la dosar.
- N. I.F R. împreuna cu soția sa, M., l-au avut ca fiu pe numitul R. N. -D., născut la 09.10.1901, așa cum rezulta și din certificatul de deces al lui R. N.-D., aflat la dosarul cauzei.
- R. N.-D. nu a avut descendenți, iar R. R. este autorul reclamanților, în calitate de tată, așa cum rezulta din certificatul de moștenitor nr. 36/ 01.07.2009 emis de N. Public B. V..
Au apreciat recurenții că toate susținerile instanței de apel referitoare la diverse elemente insuficient de clare, potrivit actelor de stare civilă depuse sunt total neîntemeiate.
Astfel, instanța a considerat că nu exista la dosarul cauzei niciun act care să ateste că "numitul N.", indicat la rubrica "prenumele tatălui" în certificatul de deces eliberat pe numele defunctului R. N.- D. ar fi una și aceeași persoană cu N. I.F. R., pretins născut la data de 26.09.1875, fiul lui I. F. R., pentru a se face dovada certă ca R. N., tatăl lui R. N.-D., este rudă pe linie colaterală cu numitul I. I.F. R., pretins născut la data de 08.08.1880, fiul lui I. F. R. și E. I.F R.".
Faptul că în certificatul de deces nu sunt trecute inițialele tatălui, nu poate conduce la concluzia că aceștia nu ar fi una și aceeași persoană. Ca să ajungă la această concluzie, instanța trebuia să coroboreze aceste probe cu alte probe administrate în cauză, or așa ceva nu există.
Susțin recurenții că dacă intimata nu a contestat niciodată aceste acte și dacă nu au existat alte elemente care să conducă la dubii în privința acestora, instanța în mod eronat a apreciat că nu se face dovada că sunt una și aceeași persoană
Aceleași argumente invocă recurenții și față de opinia instanței conform căreia dacă în certificatul de naștere al numitului R. R. este menționat ca tată al acestuia numitul R. I., nu înseamnă în mod automat ca R. I. indicat în acest act este una și aceeași persoana cu I. I.F. R., născut la data de 08.08.1880, fiul lui I. I.F. R. și E. I.F.R..
De asemenea, instanța reține ca „în niciunul dintre actele existente la dosar emise pe numele R. R. și R. N.-D. nu apare inițiala autorilor acestora, ori, în lipsa unor acte din care sa reiasă cu certitudine ca R. N. și R. I. menționați în certificatul de naștere și de deces existente la dosar sunt unele și aceleași persoane cu R. I.F. I. și R. I.F. N., însă acest fapt nu înseamnă ca nu este posibila stabilirea legăturii de rudenie dintre copiii acestora, R. R. și R. N.-D. și implicit nici a calității de succesor".
Învederează recurenții că pentru că în actele respective nu apar și inițialele autorilor ci doar numele lor, dar în rest nu există nici un dubiu referitor la veridicitatea celor atestate de respectivele acte, în nici un caz nu se poate ajunge la concluzia că nu este posibilă stabilirea legăturii de rudenie.
În cuprinsul acestor acte, fiind vorba despre tipizate, nu se treceau în mod normal inițialele tatălui, lucru ce nu poate fi imputat reclamanților. Inclusiv pe certificatele de naștere și de deces din prezent nu se trec inițialele autorilor, dar asta nu înseamnă ca ele nu fac dovada deplina a relației de rudenie.
Referitor la pretinsele probleme legate de vârsta lui I. F. R. și ale Ecaterinei R., care conform actului de naștere nr. 378/26.09.1875 aveau 42 respectiv 24 ani, iar conform actului de naștere nr. 382/08.08.1880 aveau 45 de ani, respectiv 26 ani, reclamanții au arătat că trebuie ținut cont de faptul că în acea perioadă actele de naștere se completau pe baza declarației solicitantului și de asemenea că mai interveneau și greșeli materiale de acest gen însă acest lucru, având în vedere ca le corespund o . elemente, respectiv localitatea nașterii, numele și inițialele părinților, precum și faptul că respectivele acte de naștere se coroborează cu celelalte acte de stare civilă depuse la dosar, în nici un caz nu poate conduce la concluzia că nu ar fi vorba despre aceleași persoane.
Dacă în această situație instanța consideră relevantă vârsta, tot în cuprinsul deciziei instanța precizează că vârsta părinților, care coincide, nu este un element relevant, cu referire la faptul că în certificatul de naștere emis pe numele defunctului R. R. este indicată vârsta tatălui acestuia, respectiv 35 de ani, care coincide cu vârsta pe care ar fi avut-o R. I.F. I. în anul 1914.
În legătură cu pretinsul spațiu liber din certificatul de naștere al lui I. I.F . R., acesta se datorează, probabil, faptului că era un spațiu standard pentru trecerea prenumelui, iar în cazul nostru, prenumele I. fiind foarte scurt a mai rămas spațiu liber. Că acesta este într-adevăr prenumele rezultă și din mențiunea trecută pe marginea certificatului de naștere, unde se precizează foarte clar întreg numele copilului ca fiind „ I. I.F. R.".
Susțin recurenții că atât timp cât respectivele " neclarități" nu au fost invocate de către parata-intimată și nici nu au fost puse în discuția părților, instanța de apel în mod nelegal a respins acțiunea pe aceste considerente, încălcând flagrant principiul contradictorialității. care prevede clar, potrivit art. 14 alin.(5) și (6) Noul Cod de Procedură civilă, că "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților, toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt sau de drept, pe explicații sau pe mijloace de proba care au fost supuse, în prealabil dezbaterii contradictorii."
Din încheierile de ședința aflate la dosarul cauzei se poate constata că instanța nu a pus în discuția părților aspectele pe care și-a întemeiat hotărârea, iar dacă după rămânerea în pronunțare instanța ar fi constatat aceste aspecte, avea obligația de a repune cauza pe rol și a le pune în discuția părților, pentru ca acestea să-și exprime punctul de vedere.
P. faptul că instanța nu a pus în discuție aceste aspecte pe care ulterior și-a întemeiat hotărârea, a încălcat flagrant dreptul la apărare, prevăzut de art. 13 NCPC, care include în mod evident și dreptul de a propune și administra probe pe aceste aspecte.
Se mai susține de recurenți că în toată argumentația instanței de apel, nu se ține cont de faptul că actele de stare civilă sunt, prin ele însele, acte ce
dovedesc starea civilă și legăturile de filiație, făcând proba absolută până la
anularea lor. Mai mult decât atât, actele de stare civilă prezentate în cauză se coroborează unele cu celelalte, dovedind clar întreg arborele genealogic.
Totodată, actele de stare civilă nu au fost niciodată contestate, nici de către pârâtă și nici de alte persoane și de asemenea, o dovadă că . reclamanților este simplul fapt ca acestea se află în posesia lor.
Instanța nu afirmă că din probe ar rezulta că autorul lor nu ar avea calitatea de succesor al lui R. N.-D., ci că din înscrisurile aflate la dosar nu se poate stabili cu certitudine dovada filiației. Așadar, dacă instanța avea dubii și considera că probele aflate la dosar sunt insuficiente, nu putea respinge apelul doar pentru acest motiv, ci trebuia, conform art. 22 NCPC, să stăruie pentru aflarea adevărului în cauză, în vederea pronunțării unei hotărâri temeinice și legale
Astfel, instanța a respins acțiunea doar pe baza unor simple supoziții, necoroborate cu nicio probă administrată în cauza, ceea ce este, evident, nelegal.
În legătură cu precizările instanței de apel referitoare la faptul ca din probele administrate nu ar reieși că la data decesului numitului R. N.-D. a acceptat succesiunea, recurenții arată că este de asemenea un aspect neinvocat de către pârâtă și nepus în discuția părților.
De altfel, R. R., în timpul vieții, respectiv la data de 29.09.2003, a obținut certificatul de moștenitor nr. 189/29.09.2003, constatându-se calitatea sa de unic moștenitor al defunctului R. N.-D.. Chiar dacă ulterior certificatul de moștenitor a fost anulat ca act, întrucât s-ar fi bazat pe un extras din registrul de nașteri nul, el rămâne perfect valabil ca manifestare de voința.
Având în vedere că până la acceptarea succesiunii moștenirea nu fusese declarată vacantă și nici nu existau alți moștenitori care să accepte moștenirea, iar R. R. a acceptat moștenirea vărului său R. N.-D., atunci această acceptare e perfect valabilă și produce efecte.
Referitor la precizările instanței de apel referitoare la faptul că din probele administrate nu ar reieși că la data decesului numitului R. N.-D., 21.10.1956, varul lui și tatăl recurenților, R. R., decedat la 30.03.2008, a acceptat succesiunea acestuia, recurenții au arătat că aceasta este de asemenea un aspect neinvocat de către pârâtă și nepus în discuția părților. Mai mult decât atât, R. R., în timpul vieții, respectiv la data de 29.09.2003, a obținut certificatul de moștenitor nr. 189/29.09.2003, constatându-se calitatea sa de unic moștenitor al defunctului R. N.-D.. Chiar dacă ulterior certificatul de moștenitor a fost anulat ca act, întrucât s-ar fi bazat pe un extras din registrul de nașteri nul, el rămâne perfect valabil ca manifestare de voința. Așadar, cel târziu la această dată, a emiterii certificatului de moștenitor, R. R., a acceptat moștenirea lui R. N.-D.. Având în vedere că până la acel moment moștenirea nu fusese declarată vacantă, și nici nu existau alți moștenitori care să accepte moștenirea, iar R. R. a acceptat moștenirea vărului său R. N.-D., deci această acceptare e perfect valabilă și produce efecte.
Nu se poate vorbi despre o putere de lucru judecat a deciziei nr. 162/05.10.2010, Tribunalul V. prin care s-a constatat nulitatea absolută a extrasului din Registrul actelor de născuți nr. 249/1878, act care a stat la baza emiterii certificatului de moștenitor nr. 189/ 29.09.2003, emis de către BNP "I. D. -B. G." decât doar în ceea ce privește actele a căror nulitate absolută a fost constatată. Decizia Tribunalului V., într-un dosar ce avea ca obiect constatarea nulității absolute a unor acte și nicidecum constatarea calității de succesor și a stabilirii vreunei legături de rudenie, nu poate avea putere de lucru judecat în ceea ce privește stabilirea legăturii de rudenie dintre R. N.-D. și R. R..
Instanța nu poate invoca ca argument tocmai decizia Tribunalului V. prin care s-a dispus anularea extrasului de stare civilă și a certificatului de moștenitor, având în vedere că prin prezentul demers judiciar s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate calitatea numitului R. R. de succesor al defunctului R. N. - D., tocmai ca urmare a anularii certificatului de moștenitor.
A se invoca în prezentul proces aceste aspecte înseamnă a se considera că reclamanții nu mai au dreptul de a face dovada calității de succesor a autorului lor, deși nicio instanță nu a decis irevocabil că nu ar avea această calitate, ceea ce reprezintă o încălcare gravă atât a dreptului la un proces echitabil, cat și a dreptului de proprietate al reclamanților.
Mai mult, au susținut recurenții, prezentul demers judiciar are la bază documente și aspecte ce nu au fost avute în vedere de către Tribunalul V., deoarece ulterior pronunțării respectivei decizii au obținut de la Direcția Județeană a Arhivelor Statului V., actul de naștere nr. 382/1880 al defunctului I. R. (întrucât în procesul aflat pe rolul Tribunalului V. Arhivele au comunicat greșit date referitoare la I. R. și nu la I. R., așa cum ar fi trebuit).
Au considerat recurenții că din prisma principiilor fundamentale ale procesului civil, așa cum sunt stabilite de către art. 5-23 Noul Cod de Procedura Civila, ale Constituției României, Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței CEDO, prin sentința Judecătoriei S. și decizia Tribunalului Prahova le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul de apărare precum și dreptul de proprietate.
În raport de motivele invocate, se solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri, iar pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Intimatul pârât Orașul S. prin Primar, deși legal citat cu această mențiune nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în prezenta cauză.
Examinând excepția de inadmisibilitate invocată în cauză, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel constată următoarele:
Problema supusă de către recurenți analizei curții de apel este aceea dacă în situația în care împotriva sentinței pronunțate de judecătorie prin care s-a soluționat o cerere în constatarea calității de moștenitori a reclamanților, s-a formulat apel la tribunal, poate fi formulat și recurs la curtea de apel, pe considerentul că această cerere nu se încadrează între cererile enumerate de disp. art. 94 alin.1 lit.a) –i) din NCPC.
Premisa de la care au plecat reclamanții pentru a promova prezenta cale de atac este reglementarea cuprinsă în art. 483 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia: „hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”.
Numai că în art. XVIII din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Codului de procedură civilă, care instituie aplicarea disp. art. 483 alin.2 din NCPC proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, se prevede că „ în procesele pornite începând cu 15 februarie 2013 și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct.1 lit.a)-i) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.
Pe lângă dispozițiile art. 94 alin.2 lit. i din codul de procedură civilă care reglementează competența de primă instanță a judecătoriilor pentru cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare, ceea ce atrage competența tribunalului în apel și inadmisibilitatea recursului, în baza textului de lege mai sus citat, curtea reține incidența în cauză a dispozițiilor speciale cuprinse în titlul V din Codul de procedură civilă privind procedura partajului judiciar.
În această procedură, premergător soluționării cererii de partaj, instanța poate pronunța în temeiul art. 984 din Codul de procedură civilă o încheiere de admitere în principiu prin care printre elementele prevăzute de art.983 din Codul de procedură civilă, să stabilească și calitatea de moștenitori a părților. O astfel de încheiere poate fi atacată numai cu apel odată cu fondul conform art. 986 din Codul de procedură civilă.
Hotărârea de partaj este de asemenea supusă numai apelului, conform art. 994 alin.3 din Codul de procedură civilă.
Noul cod de procedură civilă nu prevede în mod expres care este instanța competentă să judece la fond o cerere care are ca obiect numai constatarea calității de moștenitor și nici care sunt căile de atac, însă din dispozițiile speciale mai sus menționate, coroborat cu disp. art. art. 94 alin.1 lit.i) din NCPC, se reține că instanța competentă să judece cererile privind procedura partajului, care de cele mai multe ori presupune stabilirea elementelor necesare pentru realizarea acestuia ( conform art. 983 din Codul de procedură civilă), printre care și stabilirea calității de moștenitor, este judecătoria.
De asemenea hotărârea prin care se soluționează o astfel de cerere, fie că este singura solicitare adresată instanței, fie că este solicitată în cadrul cererii de partaj, este supusă numai căii de atac a apelului.
P. urmare în raport de teza ultimă a disp. art. XVIII din Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Codului de procedură civilă ( similară ultimei teze a disp. art. 483 alin.2 din NCPC), hotărârile pronunțate în astfel de cereri nu sunt supuse recursului.
P. urmare cererea formulată în prezenta cauză se încadrează pentru considerentele arătate în dispozițiile art. 94 alin.2 pct. i coroborat cu dispozițiile art. 983 și urm. din NCPC, încadrare ce atrage aplicarea dispozițiilor art. XVIII din Legea 2/2013, ca dispoziții tranzitorii alternative la disp. art. 483 alin.2 din NCPC.
De altfel, în speță o astfel de interpretare a dispozițiilor art. 94 alin.2 și art. 983 și urm. din NCPC, a determinat pronunțarea în cauză a judecătoriei, ca instanță de fond și a tribunalului ca instanță de apel, fără ca părțile să invoce o eventuală necompetență a acestora.
Reținând față de cele arătate că nu se poate promova calea de atac a recursului în speță, curtea va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul formulat de reclamanți ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția inadmisibilității recursului declarat de reclamanții R. B., domiciliat în Sibiu, ..21, județ Sibiu și R. A. - M. -prin mandatar Labușcă D. – I., domiciliat în S.,, ..16, județ Prahova împotriva deciziei civile nr. 344 pronunțată la 27 mai 2014 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul ORAȘUL S. P. PRIMAR – cu sediul în S., ..47, județ Prahova.
Respinge recursul ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2015.
Președinte, Judecători,
V. G. P. M. G. M. I. G.
Grefier,
G. C.
Red.PMG
Tehnored.GC
5 ex./12.03.2015
D.f. nr._ Judecătoria S.
Jf. R. P.
d.a._ Tribunal Prahova
j.a. C. M., R. C.
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
| ← Strămutare. Sentința nr. 12/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 218/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
