Conflict de competenţă. Sentința nr. 4/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 4 CC

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA I CIVILĂ-

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 4 CC

Ședința din Camera de Consiliu din data de 21 ianuarie 2015

Președinte - V. G.

Grefier - J. Părcălăbescu

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență dintre Judecătoria Moreni și Judecătoria Ploiești, privind cauza civilă având ca obiect “exercitare autoritate părintească”, formulată de reclamanta P. O.- C., cu domiciliul în comuna Bărcănești, ., județul Prahova în contradictoriu cu pârâtul T. C., cu domiciliul în ., ., ..

Procedură îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

CURTEA :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._ reclamanta P. O. C., în contradictoriu cu pârâtul T. C., a solicitat sa îi fie încredințat minorul T. I. A. și să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere, conform legii.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a trăit în concubinaj cu numitul Trandafìr C. în perioada iunie 2009-mai 2013, timp în care a locuit la domiciliul acestuia în ., jud. Dâmbovița, iar în urma relației lor a rezultat copilul minor T. I. A., care în prezent are vârsta de 3 ani și locuiește împreună cu ea, după despărțirea de pârât.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Ploiești având în vedere dispozițiile art. 105 C.p.c. și excepția prematurității cererii introductive pentru „lipsa medierii”, față de dispozițiile Legii nr. 76/2012.

Pe cale de reconvențională, pârâtul a solicitat să-i fie încredințat minorul și să fie obligată reclamanta la plata pensiei de întreținere. În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul-reclamant a arătat, în esență, că s-a ocupat de creșterea minorului până în anul 2013, când reclamanta - pârâtă l-a luat pe acesta și nu l-a mai înapoiat.

Pe fondul cauzei, pârâtul-reclamant a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată și obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, pentru aceleași motive indicate în cererea reconvențională.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 200-201 C.p.c.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamanta-pârâtă, aceasta a solicitat respingerea excepției de necompetență teritorială, invocată de pârâtul-reclamant, față de dispozițiile art. 113 alin. 1 pct. 2 C.p.c., precum și respingerea excepției prematurității acțiunii, motivat de faptul că, în conformitate cu art. 2¹ din Legea nr. 192/2006, numai reclamantul are obligația de a participa la ședința de informare privind medierea înainte de primul termen de judecată și că medierea nu este obligatorie.

Pe fondul cauzei, reclamanta-pârâtă a precizat că a luat copilul din locuința pârâtului-reclamant, întrucât acesta are un comportament violent, consumă cantități mari de băuturi alcoolice, îi dă să bea și minorului și îl obligă să fumeze.

Prin sentința civilă nr._ din 10.09.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Moreni.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit art. 126 alin. 1 C.p.c., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă.

Intepretând per a contrario textul legal precizat, a conchis instanța că, de principiu, în cererile privitoare la persoane normele de competență sunt de ordine publică, cu excepția celor pentru care legiuitorul prevede expres competența teritorială alternativă, cum este cazul prevăzut de art. 113 alin. 1 pct. 2 C.p.c.

Totodată, s-a apreciat că trebuie avute în vedere și prevederile art. 123 alin. 1 C.p.c., conform căruia cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art.120 – din interpretarea cărora rezultă că regula de competență este stabilită în raport de petitul principal.

În speță, instanța a fost învestită cu soluționarea a două capete de cerere, respectiv „stabilire domiciliu minor” și „pensie de întreținere”, cel dintâi fiind petitul principal, întrucât numai părintele alături de care nu locuiește copilul poate fi obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestuia (părintele alături de care locuiește minorul prestând întreținerea acestuia în natură, potrivit art. 530 alin. 1 C.civ.).

Conchizând, instanța a apreciat că, în raport de capătul principal al cererii introductive, în pricina de față se aplică regula de competență teritorială exclusivă prevăzută de art. 107 C.p.c. astfel că, în temeiul art. 132 alin. 2 C.p.c., a admis excepția analizată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni, în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului-reclamant (conform H.G. nr. 337/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188/06.08.1993).

Pe rolul acestei instanțe cauza a fost înregistrată la data de 06.10.2014, iar la primul termen de judecată a fost invocată din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moreni.

Judecătoriei Moreni, prin sentința civilă nr. 615/2.12.2014, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat în favoarea Judecătoriei Ploiești competența de soluționare a cauzei. Totodată, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești, pentru competentă soluționare.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Moreni a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

În raport de dispozițiile art. 106 alin. (1) din Codul civil, conform cărora ocrotirea minorului se realizează prin părinți, s-a considerat că cererile prin care se solicită instanței dispunerea unor măsuri privind raporturile personale și patrimoniale dintre părinți și copii (exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului, exercitarea dreptului de vizitare ș.a.) sunt în mod evident cereri privind ocrotirea persoanei fizice, fiind date de art. 265 din Codul civil în competența instanței de minori și familie și, prin urmare, ele intră în categoria celor menționate în art. 114 din Codul de procedură civilă.

Art. 114 alin. (1) din codul de procedură civilă stabilește o competență teritorială exclusivă în materia litigiilor de familie la care se referă, în favoarea instanței de la domiciliul sau reședința persoanei ocrotite, întrucât norma conținută în acest text de lege este formulată imperativ, fără să confere reclamantului posibilitatea de a opta pentru învestirea unei alte instanțe de același grad, scopul normei fiind acela al desfășurării procesului în conformitate cu specificul litigiului, ceea ce presupune prezentarea copilului pentru audiere la o instanță cât mai apropiată de locuința sa și administrarea cu celeritate a probelor.

În speță, având în vedere că locuința statornică -domiciliul, în sensul art. 92 alin. (1) din Codul civil- a minorului T. I. A. era la data introducerii cererii de chemare în judecată în . locuiește împreună cu mama sa, în temeiul dispozițiilor art. 114 din Codul de procedură civilă, instanța a apreciat că soluționarea cauzei este de competența Judecătoriei Ploiești și nu a Judecătoriei Moreni.

În consecință, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă, cu aplicarea art. 114 alin. (1) din același cod, art. 106 alin. (1) și art. 256 din Codul civil, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moreni, a declinat în favoarea Judecătoriei Ploiești competența de soluționare a cauzei și constatând intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești, pentru competentă soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._ .

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:

Potrivit 133 NCPC există conflict de competență: (1) când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece același proces; (2) când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Conflictele negative de competență sunt situații anormale în desfășurarea procedurii judiciare care dăunează atât interesului general, cât și intereselor părților, iar prin art. 135 NCPC s-au stabilit instanțele între care se poate naște un asemenea conflict și organul competent să-l soluționeze prin mijlocul procedural al regulatorului de competență.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială. Astfel, competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar, iar sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În ceea ce privește competența teritorială, respectiv delimitarea competenței între instanțe de același grad, Codul de procedură civilă cuprinde norme cu caracter dispozitiv și norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Curtea constată că, în speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamantei privind stabilirea locuinței fiului său minor la domiciliul acesteia și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, iar pe cale de reconvențională, pârâtul a solicitat să-i fie încredințat minorul și să fie obligată reclamanta la plata pensiei de întreținere.

Conform art. 106 alin. (1) din Codul civil, ocrotirea minorului se realizează prin părinți, iar cererile prin care se solicită instanței dispunerea unor măsuri privind raporturile personale și patrimoniale dintre părinți și copii (exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorului) sunt în mod evident cereri privind ocrotirea persoanei fizice și sunt date de art. 265 din Codul civil în competența instanței de minori și familie. Prin urmare, ele intră în categoria celor menționate în art. 114 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu prevederile art. 114 C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. În speță, se constată că minorul locuiește împreună cu reclamanta în . care în conformitate cu prevederile H.G. nr. 337/1993 se află în circumscripția Judecătoriei Ploiești.

În raport de considerentele anterior expuse, Curtea constată că Judecătoria Moreni a apreciat în mod corect situația de fapt și de drept reținând că cererea ce formează obiectul dosarului este o cerere privind ocrotirea unui minor, dată de Codul civil în competența instanței de tutelă, astfel că, în soluționarea acestei cereri, art. 114 C. proc. civ. a stabilit competența exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Pe cale de consecință, față de aceste argumente și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Lugoj, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe - judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție - care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra cererii reclamantei privind stabilirea locuinței fiicei sale minore la domiciliul acesteia, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere stabilite la nivelul venitului minim pe economie și exercitarea în comun de către ambii părinți a autorității părintești.

În conformitate cu prevederile art. 114 C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. Or, în speță, s-a constatat că minora locuiește împreună cu reclamanta în ., care în conformitate cu prevederile H.G. nr. 337/1993 se află în circumscripția Judecătoriei Lugoj.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Reghin a apreciat în mod corect situația de fapt și de drept reținând că cererea ce formează obiectul dosarului este o cerere privind ocrotirea unui minor, dată de C. civ. în competența instanței de tutelă, astfel că, în soluționarea acestei cereri, art. 114 C. proc. civ. a stabilit competența exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Lugoj.