Contestaţie la executare. Decizia nr. 237/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 237/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 25596/281/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.237
Ședința publică din data de 3 martie 2015
Președinte - V. G.
Judecători – V. S.
– M.-P. G.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatoarea P. B. ROMANIA SA, cu sediul procesual ales la cabinet avocatură Ovanesian F. – Constanața, .-84, județ C., împotriva deciziei civile nr.971 din 28.10.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-debitori P. M. C. și P. R. G., ambii domiciliați în Ploiești, . N., nr.1B, ., județ Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs timbrat cu 1.939,11 lei conform ordinului de plată nr.35 din 17.02.2015 – fila 17.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că intimații au depus la întâmpinare prin care au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, aceeași cerere formulând-o și contestatoarea prin motivele de recurs.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
C u r t e a
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7118/19.05.2014, Judecătoria Ploiești a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea P. B. România SA, în contradictoriu cu intimații P. M.-C. și P. R.-G..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatoarea P. B. România SA a chemat în judecată pe intimații P. M.-C. și P. R.-G. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună partajarea bunului imobil situat în Ploiești, . A. nr.1B, ., ., județ Prahova.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a arătat că a încheiat cu intimata P. M.-C. contractul de împrumut nr.310102J_ din data de 27.08.2007 și contractul de credit card nr.310102X_ din aceeași dată, debitoarea încetând să achite sumele datorate, astfel încât, a fost demarată executarea silită în dosarul de executare nr.746/2010 al B. P. A..
Intimații P. M.-C. și P. R.-G. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestație la executare ca neîntemeiată, arătând că este real că au un credit restant, însă solicitarea creditoarei de partajare a imobilului care constituie domiciliul comun al acestora și al celor doi copii rezultați din căsătorie, este abuzivă și excesivă, cu precizarea că, nerambursarea ratelor scadente a fost cauzată de situația economică deosebită, însă, în acest moment, există posibilitatea recuperării creditului prin poprire.
În raport de întâmpinare, contestatoarea a formulat note de ședința, prin care a învederat că art.3711 C.pr.civ. prevede posibilitatea creditorului de a apela, simultan, la orice formă de executare silită, astfel încât, susținerile intimaților în sensul instituirii popririi sunt neîntemeiate, cu precizarea că, anterior formulării contestației la executare B. P. A. a emis adresa de înființare a popririi asupra veniturilor realizate de debitoare, însă terțul poprit nu s-a conformat.
În motivarea sentinței pronunțate, instanța de fond a reținut faptul că în anul 2007 între contestatoarea P. B. România SA și intimata P. M.-C. au fost încheiate contractul de împrumut nr.310102J_/27.08.2007 și contractul de credit card nr.310102X_/27.08.2007, obiectul contractului de împrumut fiind reprezentat de acordarea unui împrumut în cuantum de 1.587,42 euro cu rambursare lunară, pentru refinanțarea unui credit de consum și de nevoi personale ale debitoarei.
Obiectul contractului de credit card nr.310102X_/27.08.2008 a fost reprezentat de acordarea unei linii de credit pentru nevoi personale.
Ca urmare a neexecutării de către intimata P. M.-C. a obligațiilor contractuale, creditoarea P. B. Romania SA s-a adresat B. P. A. în vederea începerii procedurilor de executare silită, astfel că la data de 6.05.2011 s-a întocmit un proces-verbal de constatare prin care s-a reținut că imobilul asupra căruia a fost solicitată executarea silită imobiliară aparține, în coproprietate intimaților, astfel că a intervenit un impediment, iar executarea silită asupra imobilului situat în Ploiești, . A. nr.1B, ., ., județ Prahova, nu mai poate continua.
În drept, prima instanță a reținut dispozițiile art.33 C. fam. conform cărora bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți.
Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă, numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.
Analizând textul de lege menționat, instanța de fond a constatat că partajarea bunurilor comune ale soților poate fi solicitată de creditor numai dacă este îndeplinită condiția imperativă de a fi urmărite, în prealabil, bunurile proprii ale soțului debitor.
Fată de aceste dispoziții, instanța de fond a reținut că legiuitorul a instituit, în favoarea soțului proprietar care nu are calitatea de debitor, un beneficiu de discuțiune, efectul fiind acela că eventualii creditori sunt obligați să îndrepte executarea silită asupra bunurilor proprii ale debitorului și, numai dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri comune ale soților.
Astfel cum rezultă din adeverința de salariat nr.140/7.12.2012 eliberată de . Câmpina, debitoarea P. M.-C. este angajată cu contract de muncă pe perioada nedeterminată începând cu data de 2.07.2002.
În ceea ce privește sumele de bani datorate de societatea angajatoare și neîncasate de soțul debitor, instanța de fond a reținut faptul că în practica judiciară s-a conturat opinia că acestea reprezintă bunuri proprii ale soțului debitor și, având în vedere că sumele de bani datorate intimatei de . Câmpina reprezintă bunuri proprii, s-a apreciat că P. B. Romania SA trebuia să se îndrepte mai întâi asupra acestora (prin înființarea popririi) și, numai în măsura neîndestulării creanței, s-ar fi putut îndrepta asupra bunurilor comune ale soților.
Instanța de fond a observat că prin notele de ședință creditoarea a arătat (fără a depune nicio dovadă în acest sens) că s-a dispus înființarea popririi, însă, terțul poprit nu s-a conformat.
Chiar și în situația în care cele relatate sunt reale, s-a considerat că aceasta avea posibilitatea să solicite instanței validarea popririi, astfel încât, având în vedere că din probatoriul administrat a rezultat faptul că intimata P. M.-C. deține bunuri proprii (sub forma veniturilor realizate și neîncasate de la . Câmpina, fără ca în prealabil creditoarea să se fi îndreptat împotriva acestora, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs, în termen legal, contestatoarea P. B. România SA, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii, astfel cum a fost formulată.
Astfel, contestatoarea a arătat că hotărârea astfel pronunțată este, în opinia contestatoarei, netemeinică și nelegală, întrucât, potrivit dispozițiilor art.3711 alin.3 C.pr.civ. „Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare”.
Dispozițiile legale enunțate prevăd expres posibilitatea creditorului de a apela, simultan, la orice formă de executare, astfel încât, susținerile primei instanțe potrivit cu care, în speță, contestatoarea își poate satisface creanța prin executarea veniturilor debitorului, nefiind necesară partajarea bunului imobil care aparține pârâților în vederea realizării cu celeritate a creanței stabilite prin titlul executoriu, sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește realizarea executării silite prin poprire, contestatoarea a învederat că, de asemenea, susținerile primei instanțe nu au niciun suport legal, art. 3711 alin.3 C.pr.civ. permițând creditorului să apeleze la oricare dintre formele de executare, succesiv sau simultan, în vederea realizării creanței sale.
În raport de dispozițiile legale enunțate, contestatoarea a solicitat a se constata că măsura înființării popririi asupra veniturilor debitorului nu este suficientă pentru realizarea creanței sale, cu atât mai mult cu cât, din probele administrate a rezultat că aceasta deține în proprietate un imobil, respectiv cel din Ploiești, . N. nr.1B, ., ., județ Prahova, a cărei executare silită a solicitat-o.
În egală măsură, instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art.409 alin.1 C.pr.civ. potrivit cu care salariile și alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile, pot fi urmărite numai până la 1/3 din venitul lunar net.
În aceste condiții, în raport de valoarea creanței, mai ales că penalitățile de întârziere sunt datorate până la achitarea efectivă și integrală a debitului, și cuantumul redus al veniturilor debitoarei, executarea silită ar fi finalizată în decurs de cel puțin doi ani.
În raport de cuantumul ridicat al creanței, formele de executare silită trebuiau combinate, în vederea aducerii la îndeplinire, cu celeritate, a obligației prevăzute în titlul executoriu.
Referitor la partajarea imobilului - bun comun, instanța de fond a reținut că poate fi dispusă numai după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, însă contestatoarea nu a susținut un alt punct de vedere, numai că, din actele de executare efectuate până la momentul promovării contestației, a rezultat că nu au fost identificate bunuri proprii ale debitorului, acesta fiind motivul pentru care a solicitat urmărirea silită imobiliară, cu precizarea că, evident, în măsura în care acestea existau, debitoarea le-ar fi indicat pentru a evita, astfel, executarea silită imobiliară.
S-au apreciat ca lipsite de orice suport legal alegațiile instanței de fond privind condiționarea executării silite imobiliare de un anumit cuantum al creanței ce face obiectul executării, ele putând face obiectul unor propuneri de lege ferenda, însă până la legiferarea acestora contestatoarea apreciază că nu există niciun impediment în efectuarea urmăririi silite imobiliare pentru realizarea integrală a creanței, indiferent de cuantumul acesteia, în acest sens fiind și dispozițiile art.3731 alin.3 C.pr.civ.
Pe cale de consecința, contestatoarea apreciază că actele de executare îndeplinite până la momentul promovării contestației reprezintă dovada „eforturilor” depuse în identificarea bunurilor proprii, mobile sau imobile, ale debitoarei, precum și a bunurilor comune mobile, astfel încât, la acest moment, este îndreptățită să solicite și să obțină urmărirea silită imobiliară pentru realizarea creanței, respectiv partajarea imobilului – proprietate a intimaților.
La termenul de judecată din 28.10.2014, tribunalul a recalificat calea de atac ce trebuia exercitată în cauză ca fiind apel, iar nu recurs, având în vedere disp. art.402 alin.2 C.pr.civ. rap. la art.4001 C.pr.civ., dar și împrejurarea că, potrivit raportului de expertiză tehnică de specialitate construcții civile și industriale ing. Dubuleac L., valoarea de circulație a imobilului situat în Ploiești, . N. nr.1B, ., ., județ Prahova este de 129.274 lei.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 971 din 28.10.2014, a respins apelul ca nefondat, reținând că acțiunea creditorilor personali pentru împărțirea bunurilor comune are, așadar, un caracter subsidiar, ordinea în care bunurile proprii și comune pot fi urmărite fiind imperativă.
De aceea, dacă un creditor personal introduce acțiune pentru împărțirea bunurilor comune și niciunul dintre soți nu invocă beneficiul de discuție, atunci acesta va trebui ridicat din oficiu (Tratat de dreptul familiei I. P. F. și A. I. F.).
Așa fiind, cum în mod corect, a reținut și instanța de fond, partajarea bunurilor comune ale soților poate fi solicitată de creditor numai dacă este îndeplinită condiția imperativă de a fi urmărite, în prealabil, bunurile proprii ale soțului debitor.
Conform adeverinței nr.140/7.121.2012, intimata-debitoare P. M.-C. este încadrată în cadrul . Câmpina în funcția de amanetar, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată începând cu data de 2.07.2002, realizând un salariu brut lunar în cuantum de 1.900 lei, respectiv un venit net de 1.325 lei, nefiind grevat de rețineri salariale.
Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, prin prisma probelor administrate în cauză, dar și a normelor juridice incidente în soluționarea pricinii, cu referire specială la art.33 C. fam. și, reținând caracterul subsidiar al acțiunii creditorilor personali pentru împărțirea bunurilor comune ale soților, evident că prezentul demers judiciar vizând partajarea bunurilor comune ale intimaților P. M.-C. și P. R.–G. nu este admisibil, câtă vreme contestatoarea P. B. România SA avea posibilitatea de a solicita înființarea popririi asupra veniturilor realizate de debitoare, conform art.452 și urm. C.pr.civ. și respectiv în cazul în care terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile care îi revin pentru efectuarea popririi, validarea acesteia, potrivit art.460 alin.1 C.pr.civ.
Art.3711 alin.3 C.pr.civ. invocat de apelanta-contestatoarea P. B. România SA, text de lege care prevede că „Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare” nu a fost interpretat ca fiind în contradicție sau derogatoriu de la norma specială prevăzută de art.33 C. fam. care statornicește ordinea în care bunurile proprii și comune pot fi urmărite, această ordine fiind imperativă.
Nu în ultimul rând, în raport cu valoarea de circulație a imobilului – proprietate a intimaților P. M.-C. și P. R.-G., situat în Ploiești, . N. nr.1B, ., respectiv 129.274 lei, măsura partajării acestuia în vederea realizării creanței contestatoarei P. B. România SA în sumă de 2.814,37 euro la momentul formulării cererii de executare silită apare ca fiind mult prea oneroasă, încălcând și norma imperativă impusă de art.33 C. fam.
Alegația inserată în cuprinsul motivelor de recurs, reconsiderate ca motive de apel în sensul că, în raport de valoarea creanței, mai ales că penalitățile de întârziere sunt datorate până la achitarea efectivă și integrală a debitului și cuantumul redus al veniturilor debitoarei, executarea silită ar fi finalizată în decurs de cel puțin doi ani nu a putut fi avută în vedere câtă vreme, pe de o parte, aceasta nu ar putea constitui o justificare pentru nesocotirea ordinii impuse de art.33 C. fam. iar, pe de altă parte, interesele creditoarei sunt protejate tocmai prin dobânzile și penalitățile de întârziere care curg în favoarea sa până la achitarea integrală a debitului.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul constatând că apelul este nefondat l-a respins ca atare și în baza art.296 C.pr.civ. a păstrat în tot sentința atacată.
Împotriva acestei decizii contestatoarea a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că în ceea ce privește faptul că trebuiau urmărite mai întâi bunurile proprii ale debitoarei, disp.art.3711 alin.3 Cod pr.civilă prevăd expres posibilitatea creditorului de a apela simultan la orice formă de executare, astfel încât susținerile primei instanțe potrivit cu care, solicitarea recurentei de continuare a executării silite imobiliare constituie un abuz de drept, întrucât apreciază că recuperarea creanței se poate realiza prin poprire, este neîntemeiată.
Mai mult decât atât, organul de executare a procedat la înființarea popririi asupra veniturilor debitoarei, poprire căreia terțul poprit nu s-a conformat. Ulterior la data de 27.05.2014 a solicitat de la CNPAS să comunice relații cu privire la angajatorul debitoarei, răspuns care a fost negativ.
Pe cale de consecința, având în vedere că debitoarea nu realizează venituri din muncă, potrivit informațiilor oficiale, recurenta nu își poate recupera creanța prin poprire.
Pe de alta parte, debitoarea a dat dovada de rea-credință și nu a solicitat eșalonarea debitului; nu și-a luat un angajament de plată a debitului, culpa în inițierea de către recurentă a executării silite împotriva acesteia aparținându-i în exclusivitate.
În plus, susține că este de domeniul evidenței că un credit bancar nu poate fi acordat în mod gratuit (respectiv, fără a exista obligația împrumutaților de a plăti dobândă și, după caz, comisioane pentru anumite servicii conexe). Băncile sunt societăți comerciale lucrative, având drept scop obținerea de profit, prin urmare eventuale acte de creditare făcute cu titlu gratuit ar fi nule pentru încălcarea principiului specializării capacității de folosința al împrumutătorului. Or, din prevederile contractului de credit se desprinde fără dubiu concluzia că părțile nu au avut în vedere acordarea cu titlu gratuit a creditului (nici raportat la întreaga perioadă de creditare, nici raportat la fracțiuni din aceasta perioadă).
În egală măsură, alegațiile instanței privind condiționarea executării silite imobiliare de un anumit cuantum al creanței ce face obiectul executării, sunt lipsite de orice suport legal, ele putând face obiectul unor propuneri de lege ferenda din partea instanței de fond, însă până la legiferarea acestora, recurenta apreciază că nu există niciun impediment în efectuarea urmăririi silite imobiliare pentru realizarea integrală a creanței, indiferent de cuantumul acesteia.
Solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii contestației la executare astfel cum a fost formulată.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește motivele de recurs formulate, Curtea constată că recurenta a invocat prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, dispoziții ce nu au incidență în cauză, în condițiile în care a fost exercitată calea de atac a apelului. Din redactarea motivelor de recurs rezultă invocarea, de catre recurentă, a prevederilor art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, respectiv greșita aplicare a dispozitiilor legale incidente în cauză.
În acest sens, Curtea reține că intimata-debitoare P. M. C. a incheiat cu recurenta-contestatoare P. B. Romania contractul de imprumut nr. 310102J_/27.08.2007, având ca obiect acordarea unui împrumut în cuantum de 1.587,42 euro cu rambursare lunară, pentru refinanțarea unui credit de consum și de nevoi personale ale debitoarei.
Între părți a fost incheiat și contractul de credit card nr. 310102X_/27.08.2007, pentru acordarea unei linii de credit pentru nevoi personale.
Ca urmare a neexecutării de către intimata P. M.-C. a obligațiilor contractuale, creditoarea P. B. Romania SA a demarat procedura de executare silită, prin Biroul Executorului Judecatoresc P. A.. La data de 6.05.2011 s-a întocmit un proces-verbal de constatare prin care s-a reținut că imobilul asupra căruia a fost solicitată executarea silită imobiliară aparține, în coproprietate intimaților, astfel că a intervenit un impediment, iar executarea silită asupra imobilului situat în Ploiești, . A. nr.1B, ., ., județ Prahova, nu mai poate continuă.
Recurenta-creditoare s-a adresat instanței de judecată pe calea contestației la executare, solicitând împărțirea bunului imobil proprietatea intimaților, prin atribuirea acestuia debitoarei P. M. C., acțiune ce a fost respinsă de către instanța de fond.
Potrivit dispozițiilor art.3711 alin.3 din Codul de procedură civilă, executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare.
Din probele administrate în cauză, Curtea reține că recurenta-creditoare a pornit executarea silită împotriva intimatei-debitoare atât sub forma popririi asupra veniturilor debitoarei, cât și sub forma urmăririi imobilului aflat în proprietatea acesteia. În ceea ce privește prima formă de executare silită – poprirea, aceasta nu s-a finalizat, ca urmare a refuzului terțului poprit de a se conforma, creditoarea nesolicitând validarea popririi.
În ceea ce privește urmărirea imobilului situat în Ploiești, . A. nr.1B, ., județ Prahova, Curtea constată că acesta se află în proprietatea devălmașă a soților P. M.-C. și P. R.-G., recurenta-creditoare solicitand instanței, în temeiul dispozițiilor art. 4001 din Codul de procedură civilă, împărțirea bunului comun pentru satisfacerea creanței sale.
Astfel cum corect au reținut instanțele de fond, potrivit dispozitiilor art. 33 din Codul familiei, bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere împărțirea bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale. În acest din urma caz, bunurile atribuite prin împărțire fiecărui soț devin proprii.
Creditorii personali ai unuia dintre soți – situație existentă în cauză – pot urmări numai bunurile proprii ale soțului debitor, iar dacă aceste bunuri nu sunt suficiente pentru acoperirea creanțelor, aceștia pot cere împărțirea bunurilor comune.
Prin urmare, în situația specială a bunurilor proprietate devălmașă, legiuitorul a stabilit o anumită ordine de executare silită – în principal, bunurile proprii ale sotului debitor și în subsidiar, în măsura în care creanța nu a fost acoperită, împărțirea bunurilor comune. În acest sens se vorbeste de beneficiul de discuțiune pe care îl poate invoca soțul nedebitor, această ordine de urmărire a bunurilor comune ale soților fiind imperativă.
Din ansamblul probator administrat în cauză, Curtea constată că intimata-debitoare realizează venituri salariale, fiind angajată cu contract individual de muncă la ., iar veniturile salariale neîncasate sunt apreciate în doctrina juridică având regimul juridic al bunurilor proprii. Refuzul terțului poprit de a se conforma popririi înființate poate fi înlăturat pe calea validării poprii, în condițiile art.460 din Codul de procedură civilă, procedură de care recurenta nu a uzat pentru a-și asigura recuperarea creanței.
Prin urmare, Curtea constată că instanțele de fond au aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză și în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 coroborat cu art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea P. B. ROMANIA SA, cu sediul procesual ales la cabinet avocatură Ovanesian F. – Constanața, .-84, județ C., împotriva deciziei civile nr.971 din 28.10.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-debitori P. M. C. și P. R. G., ambii domiciliați în Ploiești, . N., nr.1B, .. ., județ Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 3 martie 2015.
PreședinteJudecători
V. GheorgheVioleta S. M.-P. G.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
2 ex./16.03.2015
VG/FA
d.f. Jud.Ploiești nr._
j.f. B. C.
d.a. Trib. Prahova nr._
j.a. A. G. H.
G. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 285/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 244/2015. Curtea de... → |
|---|
