Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 244/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 244/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 4914/120/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 244
Ședința publică din data de 4 martie 2015
Președinte - A.-C. B.
Judecător - E. S.
Judecător - V. G.
Grefier - C. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta M. T. M. domiciliată în Târgoviște, . NR. 7, ., ., prin procurator B. M. N., domiciliată în Târgoviște, .. 288, ., împotriva sentinței civile nr. 1295/28 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul S. R.- prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de Direcția Generală Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, jud. Dâmbovița.
Apel scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 4 din Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință și se învederează că prin încheierea de ședință din data de 4.03.2015, în temeiul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 221/2009, coroborat cu art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, Curtea a dispus recalificarea în recurs a căii de atac exercitată de către reclamanta M. T. M.. Totodată, se menționează că, prin intermediul serviciului registratură, procuratoarea recurentei-reclamante, numita B. M. N., a depus la dosar cererea înregistrată sub nr. 4318/3.03.2015, prin care a solicitat amânarea judecății prezentului dosar, motivat de faptul că, în calitatea sa de consilier juridic la ITM Dâmbovița, are de susținut patru cauze aflate pe rolul Tribunalului Dâmbovița, anexat căreia a depus extras de pe portalul instanței menționate pentru dosarele nr._/315/2013 și nr._/315/2013, precum și două cereri formulate de către instituția pe care o reprezintă și prin care în dosarele precizate anterior s-a solicitat la termenul din data de 4.02.2015 amânarea judecății, fiind fixat un nou termen la data de 4.03.2015.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, declară că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu s-au formulat alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de reclamantă, ca nefondat, urmând a fi menținută ca legală și temeinică sentința pronunțată de tribunal, care a constatat justificat că în speță nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 221/2009.
CURTEA,
Deliberând, conform dispozițiilor art. 256 din vechiul Cod de procedură civilă, asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub număr de dosar_ /2014, reclamanta M. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. R., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al degradării militare a soțului său, N. Gh. M. și repunerea în drepturi a acestuia.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că soțul său a avut calitatea de contraamiral – comandant al Marinei Militare Române în perioada 1954-1958; că prin H.C.M. nr.481/13.04.1959 a fost retrogradat din gradul de contraamiral la gradul de sergent major și trecut în rezervă cu acest grad, fără vreo sentință de condamnare a instanțelor militare, măsura fiind, astfel, determinată de motive subiective ale dictaturii comuniste.
A precizat reclamanta că potrivit Codului penal, degradarea militară este o pedeapsă penală complementară, care în cazul amiralului N. Ghe. M. nu a fost stabilită de instanțele judecătorești; că ulterior prin H.C.M. nr. 542/27.07.1964, soțul său a fost rechemat în armata marină, cu gradul de contraamiral, pentru ca prin același act normativ să fie trecut în rezervă cu gradul de contraamiral, refuzându-i-se pensia miliară de serviciu.
S-a învederat că abia la data de 1.02.1964 soțului reclamantei i s-a acordat o pensie miliară de invaliditate gradul III, de 1.502 lei lunar, recunoscându-se tocmai la data de 27.05.1967 pensia de serviciu de care a beneficiat până în luna iunie 1970, când conform Decretului nr. 278/iunie 1970 i s-a retras acest grad, tot fără o sentință penală, rămânând în evidența armatei cu gradul de soldat.
În anul 1990, a arătat reclamanta, prin Decretul nr. 108 a fost abrogat integral Decretul nr. 278/iunie 1970, însă soțului său nu i-au fost redate drepturile ce i se cuveneau în calitatea sa de contraamiral, respectiv gradul și pensia militară corespunzătoare.
A învederat reclamanta că prin sentința civilă nr. 24/25.05.1990 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul civil nr. 538/1992, irevocabilă, s-a constatat caracterul politic al strămutării domiciliului soțului său și implicit, persecuția politică în perioada 05.06._89, fapt pentru care acesta a beneficiat de prevederile Decretului - Lege nr. 118/1990, recunoscându-i-se o vechime în muncă de 30 de ani, 6 luni și 17 zile.
A apreciat reclamanta că măsura administrativă de degradare de la funcția de contraamiral la cea de soldat, ce a fost urmată de măsura administrativă a strămutării, a avut de asemenea un caracter politic, cu atât mai mult cu cât, prin Decretul nr. 108/08.02.1990 a fost abrogat Decretul nr. 278/04.06.1970, fără a se face însă nicio referire și la repunerea soțului său în drepturi, ci numai la repunerea în drepturi a numiților S. V. C. și Kostyal Ș..
A mai arătat reclamanta că potrivit art. 74 alin. 2 din Decretul nr. 214/12 iulie 1977 privind pensiile militare de stat, indiferent de motivul degradării militare, în anul 1980, când soțul său a împlinit vârsta de 60 ani, trebuia să i se redea dreptul la pensia de serviciu, caz în care aceasta trebuia să beneficieze de posibilitatea de a opta între pensia sa civilă și cea militară ce i s-ar fi cuvenit soțului său.
La data de 3.08.2012 pârâtul S. R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, conform dispozițiilor art. 115 din vechiul Cod de procedură civilă, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând în esență că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General, constatând că dispozițiile art. 5 din Legea nr. 220/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei politic pentru cauzele nesoluționate definitiv.
Prin încheierea de ședință din data de 22 octombrie 2012, Tribunalul Dâmbovița i-a pus în vedere reclamantei să precizeze punctul 2 din cererea de chemare în judecată, referitor la repunerea în drepturi, iar prin precizările depuse la data de 19 noiembrie 2012, aceasta a arătat că solicită redarea gradului de contraamiral pentru soțul său.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La data de 28 octombrie 2014 Tribunalul Dâmbovița a pronunțat sentința civilă nr. 1295, prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta, în calitate de soție a numitului N. Gh. M., a solicitat a se constata caracterul politic al degradării militare a soțului său, dispusă prin H.C.M. nr. 278/04.06.1970, de la gradul de contraamiral la gradul de sergent major.
Verificând actele aflate la dosarul cauzei, respectiv copia cărții de muncă a numitului N. Gh. M. și adresa nr. C. N._/1.11.1991 a M.., tribunalul a reținut că numitul N. M. a avut funcția de lucrător în munca politică în perioada 1947-1950.
Din data de 26.10.1950 a fost încadrat căpitan rang II în Forțele Armate, iar prin Decretul nr.125/1954 i s-a conferit gradul de contraamiral, grad ce i-a fost retras prin H.C.M. nr.487/1959, fiind trecut în rezervă la data de 21.04.1959.
La data de 20.05.1959 a fost încadrat ca șef de atelier la Institutul de cercetări forestiere București, iar la data de 30.07.1964 a fost rechemat în cadrul Ministerului Forțelor Armate, având funcția de contraamiral, acordată prin H.C.M. nr. 542/1964, fiind trecut în rezervă în aceeași zi - 30.07.1064.
În anul 1966 a fost reîncadrat la Institutul de Cercetări București, ca inginer principal și ulterior, ca director.
Din adresele nr. C.N._/1.11.1991 și nr. C.N._/22.08.1991 ale M.. reținut că numitul N. Ghe. M. a făcut parte din cadrele permanente ale armatei numai 9 ani, a absolvit doar două cursuri cu profil militar, elemente care, a arătat judecătorul fondului, nu pot conduce la aprecierea că a dobândit pregătirea militară corespunzătoare pentru a îndeplini condițiile minime parțiale pentru gradul de contraamiral în retragere.
Prin urmare, a constatat tribunalul, lipsa studiilor a constituit motivul pentru care prin Decretul nr.108/08.02.1990 a fost abrogat Decretul nr.278/04.06.1970, dar numai cu privire la repunerea în drepturi a numiților S. V. C. și Kostyal Ș., și nu cu privire la numitul N. M..
De altfel, față de funcțiile deținute de persoana N. M., înainte și după retragerea gradului de contraamiral (funcții de conducere) tribunalul a apreciat că degradarea militară nu a constituit o măsură administrativă cu caracter politic, retragerea gradului fiind justificată de lipsa condițiilor minime pentru dobândirea acestui grad militar.
De asemenea, faptul că prin decretul prezidențial nr. 250/1.11.1982 soțului reclamantei i s-a majorat pensia pentru merite deosebite, nu ar fi fost posibil dacă persoana era persecutată politic, a apreciat tribunalul.
În ceea ce privește sentința civilă nr. 24/15.05.1992 a Tribunalului Dâmbovița, judecătorul fondului a arătat că prin aceasta s-a confirmat doar caracterul politic al stabilirii domiciliului, aspect care nu are legătură cu prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât din înscrisurile depuse nu a rezultat stabilirea domiciliului obligatoriu, ca măsură administrativă, ci faptul că nu există înscrisuri privind schimbarea domiciliului.
Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat acțiunea formulată ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței a declarat apel, în cadrul termenului legal de 15 zile de la comunicarea sentinței, reclamanta M. T. M., criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de apel s-a învederat că cererea de chemare în judecată a privit repunerea în dreptul de pensie militară și nu stabilirea acestui drept, instanța nefiind învestită cu analizarea condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a beneficia de pensie militară, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.
A precizat apelanta că întrucât soțul său a beneficiat de pensie de serviciu, prezumția rezonabilă este că la momentul acordării îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de această pensie.
De asemenea, a susținut apelanta, faptul că soțul său a mai fost angajat și în alte locuri de muncă, pe funcții civile, dintre care unele de conducere, nu poate determina, în mod indubitabil, concluzia că degradarea militară din anul 1970 nu a avut caracter politic.
Decretul nr. 278/1970 clasificat ca secret de stat, prin care soțul său a fost degradat, a arătat apelanta, a reprezentat o măsură de represiune politică, întrucât soțul său a participat, alături de generalul-maior în rezervă Kostyal Ș., la acțiuni menite să conducă la răsturnarea dictaturii comuniste.
Acest aspect, a susținut apelanta, rezultă dintr-un reportaj al ziarului Adevărul din data de 27 mai 2011, context în care măsura administrativă a degradării militare de la funcția de contraamiral la cea de soldat și sistarea pensiei militare au avut un caracter politic, fiind urmate de măsura strămutării domiciliului.
A mai învederat apelanta că faptul reținut de tribunal, constând în acordarea unei pensii soțului său, în anul 1982, pentru merite deosebite, nu este de natură a înlătura caracterul politic al degradării militare, cu atât mai mult cu cât nu s-a ridicat măsura strămutării, iar între anii 1970 – 1982 soțul său nu a beneficiat de niciun fel de pensie.
Apelanta a mai susținut că, contrar celor reținute de tribunal, sentința civilă nr. 24/1992 a Tribunalului Dâmbovița are legătură cu cauza, deoarece stabilește în mod irevocabil caracterul politic al strămutării care a fost dispusă în două etape, ultima odată cu degradarea militară din iunie 1970, context în care se poate aprecia că și măsura degradării a avut caracter politic.
În ceea ce privește cererea privind repunerea în drepturi, apelanta a arătat că pensia soțului său s-a calculat inițial pentru 21 ani de serviciu, pentru ca ulterior, prin decizia nr. 8864/14 decembrie 1967, să fie recalculată pentru o vechime de 27 ani.
Apelanta a apreciat că soțul său s-a aflat în situația prevăzută de dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. d din Decretul nr. 141/1967, iar conform art. 74 alin. 2 din Decretul nr. 214/1977, în anul 1980, când soțul său a împlinit vârsta de 60 de ani, întrucât avea calitatea de pensionar militar la data degradării, trebuia să i se dea dreptul la pensia de serviciu.
S-a solicitat admiterea apelului, „anularea” sentinței și admiterea acțiunii.
Intimatul S. român nu a fost reprezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 4 martie 2015, după punerea în discuție a recalificării căii de atac exercitată de către reclamantă împotriva sentinței civile, Curtea a pronunțat o încheiere, prin care a recalificat, în baza dispozițiilor art. 129 alin. 4 din vechiul Cod de procedură civilă raportat la art. 86 și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 221/2009, calea de atac ca fiind recurs, și nu apel, cum greșit a fost intitulată de către reclamantă.
Urmare a acestei recalificări, s-a dispus, la același termen de judecată, reîntregirea completului de judecată, conform dispozițiilor art. 99 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, cu judecătorul aflat pe locul întâi în planificarea de permanență pentru acea dată.
Examinând sentința atacată sub aspectul criticilor aduse, dar și din perspectiva art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă (act normativ incident speței în raport de data înregistrării litigiului), ce permite verificarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază ca nefondat recursul formulat, pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei:
Cu titlu preliminar, Curtea notează că dezvoltarea motivelor de recurs permite încadrarea doar în cazul de modificare reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă (greșita interpretare ori aplicare a dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, ce constituie temeiul pretențiilor deduse judecății).
Curtea reamintește că potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept material, fie atunci când interpretează greșit măsura juridică aplicabilă.
Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau când recurge la texte de lege aplicabile litigiului și le dă o greșită interpretare.
Motivul de recurs nu subzistă însă în cauză, soluția Tribunalului Dâmbovița bazându-se pe o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale care au relevanță și incidență în pricina pendinte, respectiv a dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
Curtea notează că potrivit dispozițiilor textelor de lege menționate, ce constituie fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății, persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute de art. 3 (măsuri de dislocare și stabilire de domiciliu obligatorii, de internare în unități și colonii de muncă ori de stabilire de loc de muncă obligatoriu) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Contrar criticii formulate de recurentă, instanța de fond nu a analizat cererea de chemare în judecată ca o acțiune „pentru stabilirea dreptului la pensie militară”, ci tocmai din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 221/2009, ce impuneau, pentru admiterea sa, existența caracterului politic al degradării militare suferită de soțul recurentei, N. Gh. M..
Or, în speță, probele administrate nu au confirmat pretențiile recurentei, întrucât nu se poate discuta despre o măsură a degradării militare cu caracter politic, ce ar fi fost aplicată unei persoane are ar fi participat la acțiuni „de răsturnare a dictaturii comuniste” (cum s-a susținut în motivele de recurs), în condițiile în care, din actele dosarului a rezultat că soțul reclamantei, după retragerea gradului de contraamiral, survenită prin H.C.M. nr. 487/1959, a fost încadrat pe funcții de conducere în cadrul Institutului de Cercetări Forestiere București și mai mult decât atât, în anul 1964, prin H.C.M. nr. 542, a fost rechemat în cadrul Ministerului Forțelor Armate, în funcția de contraamiral.
Ulterior acestui moment este trecut în rezervă, iar în anul 1966 a fost reîncadrat la același institut, inițial ca inginer principal, iar ulterior ca director (fila 56 dosar fond).
Faptul că în anul 1970, prin H.C.M. nr. 278/4 iunie 1970, soțului recurentei i s-a retras din nou gradul de contraamiral, rămânând în evidențele armatei cu gradul de soldat, a fost în mod corect apreciat de judecătorul fondului ca neavând caracter politic, în sensul celor reglementate de dispozițiile Legii nr. 221/2009, în condițiile în care, din adresele nr. CN_/1.11.1991 și nr. CM_/22.08.1991 emise de Ministerul Apărării Naționale a reieșit că acesta a făcut parte din cadrele permanente ale armatei numai 9 ani și a absolvit doar două cursuri cu profil militar (în perioada 1947 – 1950 fiind lucrător în munca politică conform cărții de muncă - fila 54 dosar fond), context în care s-a apreciat că retragerea gradului a fost justificată de lipsa condițiilor minime pentru dobândirea acestui grad militar.
Acest raționament este pe deplin confirmat, în aprecierea Curții, de faptul că prin decretul prezidențial nr. 250/1.11.1983, soțului recurentei i s-a majorat pensia pentru merite deosebite, ori o atare împrejurare nu ar fi fost posibil a avea loc în regimul comunist de până în 22 decembrie 1989, dacă soțul recurentei ar fi fost o persoană care să întreprindă acțiuni anticomuniste, astfel cum a pretins aceasta.
Referitor la incidența sentinței civile nr. 24/15.05.1992 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, Curtea urmează să valideze și sub acest aspect raționamentul instanței de fond, în sensul că aceasta atestă doar caracterul politic al măsurii de stabilire a domiciliului, în București și ulterior în municipiul Târgoviște, neavând relevanță în prezenta cauză, în raport de obiectul cererii, care vizează o altă măsură și de probele administrate, care au demonstrat că în perioadele în care sentința menționată a constatat caracterul politic al stabilirii domiciliului obligatoriu al soțului recurentei (05.06.1959 – 12.06.1970 în București; 12.06.1970 - 22.12.1989 în Târgoviște) acesta a beneficiat de un decret prin care i s-a conferit gradul de contraamiral (H.G.M. nr. 542/1964), a fost angajat în funcții de conducere (1959- 1966) și a primit o majorare de pensie, printr-un decret jurisdicțional (nr. 250/1.11.1983).
În ceea ce privește critica referitoare la capătul doi din acțiune, vizând repunerea în drepturi, Curtea notează că față de validarea soluției de respingere a primului capăt de cerere, având ca obiect constatarea caracterului politic al degradării militare, dat fiind caracterul accesoriu al celui de-al doilea capăt de cerere, se impune respingerea acesteia ca nefondată.
În considerarea acestor argumente de fapt și de drept, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, Curtea va proceda, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din vechiul Cod de procedură civilă, la respingerea recursului a nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. T. M. domiciliată în Târgoviște, ., nr.. 7, ., ., prin procurator B. M. N., domiciliată în Târgoviște, .. 288, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1295/28 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul S. R. - prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de Direcția Generală Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 martie 2015.
Președinte, Judecători,
A.-C. B. E. S. V. G.
Grefier,
C. C.
Red. ACB
Tehnored. DV
2 ex./27.03.2015
d.f._ – Tribunalul Dâmbovița
j.f. C. M. G.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 237/2015. Curtea de Apel... | Expropriere. Decizia nr. 456/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
