Grăniţuire. Decizia nr. 287/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 287/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-03-2015 în dosarul nr. 5012/232/2012/a1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 287
Ședința publică din data de 12 martie 2015
Președinte - C. P.
Judecători - V. D.
- M. G.
Grefier - C. O.
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare a deciziei civile nr. 2317 din 10 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorii G. S. și G. D., domiciliați în comuna P., ., în contradictoriu cu intimații V. Ș. domiciliată în comuna P., ., D. M. domiciliat în ., C. A. domiciliată în ., D. V. domiciliată în comuna Morteni, . și D. M. domiciliată în comuna Morteni, ..
La apelul nominal făcut în ședința publică la ultima strigare au răspuns contestatorii G. S. și G. D. reprezentați de avocat C. I. din Baroul Dâmbovița și intimații V. Ș., D. M., C. A., D. V. și D. M. reprezentați de avocat V. N. din Baroul Dâmbovița.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Avocat C. I. pentru contestatori depune la dosar, în original taxa judiciară de timbru în valoare de 10 lei potrivit chitanței nr._/20.01.2015 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, ce au fost anulate la dosar.
Apărătorii părților având pe rând cuvântul arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Curtea, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și dezbaterea cererii.
Avocat C. I. având cuvântul pentru contestatori susține că dezlegarea soluționării recursului este urmare a unei greșeli materiale, întrucât s-au invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă și nu art. 304 pct. 11 abrogat.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat V. N. având cuvântul pentru intimați solicită respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă, întrucât nu se poate vorbi de o greșeală materială în decizia de recurs.
Învederează că, motivele de recurs vizau critici ale hotărârii instanței de fond și nu a hotărârii din apel.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești sub număr de dosar_ 12, reclamanții G. S. și G. D. i-au chemat în judecată pe pârâții C. A., V. Ș., D. V., D. M. și D. M., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța, să stabilească linia de hotar ce desparte proprietățile pârâților, să fie obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și suprafața de 44 m.p. teren intravilan și să desființeze actualele semne exterioare.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că dețin în intravilanul satului Greci suprafața de 1.000 m.p., ce formează curtea și grădina gospodăriei lor, pârâții fiind moștenitorii defunctei Z. F., decedată în anul 2006, care a fost proprietara imobilului aflat în vecinătatea terenului proprietatea lor.
Au susținut reclamanții că au încercat să stabilească linia de hotar pe cale amiabilă cu pârâții, dar aceștia au refuzat nejustificat, actuala linie de hotar necorespunzând cu suprafețele ce le dețin în proprietate, întrucât pârâții au ocupat o suprafața de 44 m.p..
În drept au fost invocate dispozițiile art. 560 Cod civil, art. 563, 566 Cod civil.
Pârâții V. Ș., D. M. și C. A. au formulat, conform dispozițiilor art. 115 din vechiul Cod de procedură civilă, întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii, întrucât autoarea lor și ei au stăpânit terenul în această formă, de peste 45-50 de ani, între proprietățile părților existând un hotar clar delimitat, care nu a suferit nici o modificare în tot acest timp.
În cauză s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriul pârâților, testimoniale și cu expertiză în specialitatea topografie.
La data de 20 decembrie 2013, Judecătoria Găiești a pronunțat sentința civilă nr. 2873 prin care a admis în parte acțiunea și a stabilit linia de hotar dintre terenurile proprietatea părților, situate în intravilanul comuna P., ., între punctele 1-3-4-5-6-7-9-10-11-12-13, menționate în anexa nr. 1 la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. D. C..
S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect revendicarea terenului de 44 m.p., fiind obligați pârâți să plătească reclamanților suma de 404 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, rest după compensarea onorariilor de avocați.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin titlul de proprietate nr._/2000 s-a reconstituit reclamantei G. S. dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2,5 ha. teren, situată pe raza comunei P., . sunt incluse și suprafața de 558 m.p. curți construcții în T 8, P 755 și 398 m.p. arabil intravilan în T 8, P 754.
Prin titlul de proprietate nr._/1994 emis de aceeași comisie, autoarei pârâților, numita Z. F., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 2,3 ha., teren situat pe raza comuna P., . 960 m.p. curți construcții în T 8, P 746.
Expertul tehnic desemnat în cauză, a arătat prima instanță, a identificat terenurile proprietatea părților, constatând în urma măsurătorilor că reclamanții ocupă în fapt o suprafață de 969 mp, formată din 558 mp curți construcții în T 8, P 755 și 411 mp arabil intravilan în T 8, P 754, cu 13 m.p. mai mult decât suprafața menționată în titlul de proprietate al reclamantei.
Referitor la pârâți, expertul a constatat că aceștia ocupă în fapt o suprafață de 998 mp curți construcții în T 8, P 746, cu 38 mp mai mult decât cea consemnată în titlul de proprietate al autoarei lor.
A mai constatat expertul că terenurile identificate se învecinează și sunt delimitate prin garduri de lemn și de tablă în vecinătatea drumului sătesc DS 666, iar linia de hotar dintre aceste terenuri este conturată printr-o fundație de beton veche, cu țevi de fier, pe care le-a identificat între punctele 1-3-4-5-6-7-9-10-11-12-13, figurate în anexa nr. 1 la raportul de expertiză tehnică.
Coroborând declarațiile martorilor cu răspunsurile pârâților la interogatoriu, prima instanță a reținut că gardul cu fundație de ciment a fost făcut pe amplasamentul unui gard vechi din lemn și a fost edificat în urmă cu cca. 30 ani, de tatăl și fratele pârâtelor V. Ș. și C. A., în timpul vieții tatălui reclamantei, care locuia în gospodăria amplasată pe terenul aflat în prezent, în proprietatea acesteia, iar între autorii părților nu au existat neînțelegeri cu privire la hotarul dintre proprietăți.
În lipsa altor semne de hotar și constatând că atât reclamanții, cât și pârâții ocupă în fapt suprafețe mai mari decât cele înscrise în titlurile lor de proprietate, instanța a hotărât că se impune stabilirea liniei de hotar între terenurile proprietatea părților, pe amplasamentul fundației de gard din beton existentă în prezent între proprietăți, figurată între punctele 1-3-4-5-6-7-9-10-11-12-13, în anexa nr. 1 la raportul de expertiză topografică întocmit de ing. D. C., stabilind că nu există o ocupare de teren din partea pârâților.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termenul legal, reglementat de dispozițiile art. 284 alin. 1 din vechul Cod de procedură civilă pârâții V. Ș., D. M., C. A., D. V. și D. M. și reclamanții G. S. și G. D..
Prin cererea lor de apel pârâții au arătat că întrucât au fost de acord cu stabilirea liniei de hotar, iar capătul de cerere privind revendicarea a fost respins de instanță, nu se justifică obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 404 lei.
Pentru aceste considerente, pârâții au solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței, în sensul exonerării lor de plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce-i privește pe reclamanți, aceștia au criticat sentința sub aspectul soluției pronunțată asupra ambelor capete de cerere.
Astfel, reclamanții au susținut, în ceea ce privește grănițuirea, că în speță, semnele exterioare de hotar au existat, dar ulterior pârâții nu au respectat traseul stabilit și că din probele administrate a rezultat cu certitudine că hotarul dintre proprietățile părților a fost stabilit în linie dreaptă.
Au învederat reclamanții că pârâții au refăcut o parte din gard și nu au respectat linia de hotar, acaparând o porțiune de teren de 17 m.p..
S-a mai susținut că motivarea instanței de fond pe acest capăt de cerere este incorectă, întrucât este vorba despre o acțiune de strămutare a semnelor de hotar, care are caracterul unei acțiuni posesorii.
S-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței, conform motivelor formulate.
La data de 4 iunie 2014, Tribunalul Dâmbovița a pronunțat decizia civilă nr. 198 prin care a respins ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că susținerile apelanților reclamanți, în sensul că grănițuirea stabilită de instanța de fond nu a respectat semnele exterioare de hotar care au existat între proprietățile părților, că hotarul dintre părți era stabilit în linie dreaptă, respectiv că pârâții ar fi strămutat linia de hotar ocupând 18 m.p. au fost apreciate ca neîntemeiate.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză topografică efectuat în cauză de ing. D. C. (filele 78-81 dosar fond), coroborate cu răspunsurile părților la interogator și depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța de fond a reținut, în mod corect, a apreciat tribunalul, că între proprietățile părților a existat un gard cu fundație de ciment, în prezent pe teren identificându-se doar fundația gardului, edificată pe amplasamentul unui gard vechi din lemn edificat în urmă cu 30 de ani de autorul și fratele pârâtelor V. Ș. și C. A. și că între autorii părților nu au existat niciodată neînțelegeri cu privire la hotarul dintre proprietățile lor.
În speță, au arătat judecătorii apelului, nu s-a făcut dovada de către apelanții-reclamanți a strămutării hotarului dintre părți pe un alt aliniament și nici dovada ocupării vreunei porțiuni de teren de către intimații-pârâți, de la apelanții-reclamanți.
Din măsurătorile efectuate de expert, coroborate cu titlurile de proprietate ale părților, a rezultat, a arătat tribunalul, că reclamanții dețin în plus 13 m.p., iar pârâții 38 m.p., însă niciuna dintre părți nu a ocupat abuziv vreo suprafață de teren celeilalte.
Tribunalul a constatat că linia de hotar menționată în schița raportului de expertiză este în linie dreaptă, puțin în interiorul proprietății reclamantei G. S., însă păstrează aceeași distanță față de construcțiile pârâților, fiind delimitat prin semnele vechi de hotar.
Totodată, a arătat tribunalul, atitudinea reclamanților apelanți este nesigură și oscilantă, întrucât prin acțiune au susținut revendicarea suprafeței de 44 m.p., iar în timpul dezbaterilor procesului și în apel, au solicitat solicitând revendicarea a 18 m.p., însă pentru ambele suprafețe de teren nu s-a făcut dovada acaparării, ori ocupării abuzive a terenului din partea pârâților intimați.
În acest context, față de probele administrate de instanța de fond, hotarul dintre proprietățile părților a fost stabilit corect pe vechiul amplasament, susținerile apelanților reclamanți fiind nefondate, a concluzionat tribunalul.
Cu privire la apelul declarat de pârâți, tribunalul a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 454 noul Cod de procedură civilă, cu privire la exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 560 din Noul Cod Civil, potrivit cărora, proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să suporte, în mod egal, cheltuielile ocazionate de grănițuirea proprietăților lor.
Astfel, a arătat tribunalul, instanța de fond i-a obligat în mod corect pe pârâți la plata sumei de 404 lei, reprezentând cheltuieli de judecată-respectiv 1/2 din onorariul pentru expert, la fila 48 dosar fond existând chitanța nr._/1 din data de 30 iulie 2013, pentru suma de 800 lei, achitată pentru obiectivul ce a vizat grănițuirea proprietăților părților.
La fila 49 dosar fond, a arătat tribunalul, se află o altă chitanță, pentru suma de 200 lei, reprezentând onorariu expert, pentru revendicare, sumă ce nu a fost însă avută în vedere de către instanța, întrucât acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat, suma rămânând în sarcina reclamanților ca părți căzute în pretenții.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termenul legal reglementat de dispozițiile art. 301 din vechiul Cod de procedură civilă, reclamanții G. S. și G. D., criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a învederat că pentru a se respecta obligația legală de a stabili hotarul reclamanților dintre proprietățile părților, instanțele anterioare trebuiau să examineze probele administrate în cauză, care confirmă faptul că hotarul este în linie dreaptă.
Au susținut recurenții că semnele actuale de hotar sunt insuficiente, deoarece conform raportului de expertiză, fundația de beton se află între punctele 1-13, dar între 13-1 nu există fundație de beton.
Au apreciat recurenții că la stabilirea liniei de hotar trebuie să se țină cont de semnele vechi, care sunt în linie dreaptă, neavând importanță suprafața menționată în titlurile de proprietate; că din raportul de expertiză rezultă că dacă între punctele 1-13 se păstrează linia dreaptă, pârâții le-au ocupat suprafața de 18 m.p.; că nu au avut o atitudine oscilantă, cum a motivat instanța de apel, deoarece, aprecierea lor inițială, că s-ar fi acaparat 44 m.p., a fost făcută în absența unor măsurători.
Recurenții au concluzionat că evaluarea probelor s-a făcut „preferențial și disparat” de către instanța de apel, fapt dovedit de constatarea acesteia, că actualul hotar, pe o porțiune de teren, se află „puțin” în interiorul proprietății recurenților.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a ambelor hotărâri, în sensul admiterii, pe fond a acțiunii.
În drept, recurentul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 30 octombrie 2014, Curtea, din oficiu, a invocat și a pus în discuția părților, în temeiul dispozițiilor art. 137 din vechiul Cod de procedură civilă raportat la art. 306 din vechiul Cod de procedură civilă, excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea motivelor în niciunul dintre cazurile de nelegalitate reglementate de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, act normativ incident speței în raport de data inițierii litigiului – 21.11.2012.
Intimații-pârâții V. Ș., D. M., C. A., D. V. și D. M. au fost reprezentați în instanță de avocat ales, care prin concluziile orale formulate a solicitat admiterea excepției invocată, din oficiu și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 2317 din data de 30 octombrie 2014, Curtea de Apel Ploiești a constatat nulitatea recursului declarat de reclamanții G. S. și G. D., invocată din oficiu și a obligat recurenții-reclamanți să plătească intimaților-pârâți V. Ș., D. M., C. A., D. V. și D. M. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea a reținut, sub aspectul incidentului procedural invocat din oficiu, că potrivit dispozițiilor art. 306 din vechiul Cod de procedură civilă, recursul este nul dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu permite încadrarea în niciunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă.
În speța pendinte, deși recurenții au indicat ca temei de drept al căii de atac exercitată, cazul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 din vechiul Cod de procedură civilă, Curtea a constatat că în realitate, dezvoltarea motivelor de recurs nu permite o asemenea încadrare, ca de altfel, nici în celelalte cazuri prevăzute de art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă., întrucât vizează exclusiv modul în care instanțele anterioare au stabilit situația de fapt, în raport de probatoriul administrat.
Astfel, recurenții au susținut că instanța de apel a evaluat „preferențial și disparat” probele administrate - raportul de expertiză topografică efectuat la fond - probă care, în aprecierea recurenților era în măsură să dovedească faptul că hotarul dintre proprietățile părților ar fi în linie dreaptă, situație în care, ar rezulta o acaparare de teren, de circa 18 m.p., din partea intimaților.
Curtea a precizat că pct. 11 al art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, singurul care permite în recurs cenzurarea greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, a fost abrogat încă din anul 2000, prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât, în prezent, în cazul hotărârilor supuse incidenței vechiului Cod de procedură civilă, controlul judiciar exercitat de instanța de recurs este strict limitat la cazurile de nelegalitate reglementate de pct. 1 - 9 ale art. 304.
Cum în speță, dezvoltarea motivelor de recurs nu permite încadrarea în niciunul dintre cele 9 cazuri de nelegalitate, întrucât vizează în realitate aspecte de netemeinicie ale deciziei atacate, criticile recurenților vizând exclusiv modul în care a fost analizat și apreciat raportul de expertiză efectuat în cauză, Curtea constatând că în cauză nu există motive de ordine publică, conform art. 306 alin. 2 din vechiul Cod de procedură civilă, a procedat, în temeiul dispozițiilor art. 137 raportat la art. 306 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă, la admiterea excepției invocată din oficiu, cu constatarea nulității recursului declarat de reclamanți.
Stabilind culpa procesuală a recurenților, Curtea i-a obligat pe aceștia, în baza art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă, la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații V. Ș., D. M., C. A., D. V. și D. M., reprezentând onorariu avocat în recurs, conform chitanței aflată la fila 16 dosar.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare G. S. și G. D., susținând că dezlegarea soluționării recursului este urmare a unei greșeli materiale, întrucât s-au invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă și nu art. 304 pct. 11 abrogat.
Au arătat contestatorii că au formulat critici cu privire la stabilirea întinderii dreptului de proprietate în raport de care se stabilește linia de hotar dintre proprietățile învecinate pune în discuție dispozițiile legale ce reglementează grănițuirea, art.584 C.civ. vechi, astfel că erau incidente disp.art.304 pct.9 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de prevederile legale aplicabile cauzei, Curtea constată că motivele invocate în contestația în anulare nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor irevocabile numai pentru motivele cuprinse în dispozițiile art.317 C.pr.civ. și art.318 C.pr.civ., putându-se observa, din conținutul cererii că s-au invocat disp.art.318 alin.1, teza I C.pr.civ., în sensul că soluția dată ar fi rezultatul unei erori materiale, constând în aceea că, deși au formulat critici cu privire la aplicarea art.584 C.civ. ce reglementează grănițuirea, în mod eronat, instanța a făcut aplicarea unui text de lege abrogat, respectiv art.304 pct.11 C.pr.civ. deși criticile se încadrau în motivul prev.de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Curtea reține că, prin decizia a cărei anulare se solicită, s-a constatat nulitatea recursului pe considerentul că s-au invocat numai motive de netemeinicie și că toate criticile vizează modul în care instanțele au stabilit situația de fapt, ori, în speță, nu este vorba de o eroare materială, în sensul că nu s-ar fi observat depunerea motivelor de recurs, ci criticile formulate au fost analizate de instanța de recurs care, prin Decizia nr.2317/30.10.2014 a apreciat că nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de nelegalitate reglementate de pct.1-9 ale art.304.
Trebuie menționat că greșelile la care se referă art.318 alin.1 teza I C.pr.civ. și care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată, hotărârea instanței de recurs neputând fi îndreptată pe calea contestației în anulare, care nu este un mijloc de reformare a hotărârii de recurs.
Contestația în anulare este admisibilă în cazul unor greșeli de fapt, în legătură cu aspectele formale ale judecății recursului( cum ar fi, de exemplu, respingerea unui recurs ca tardiv, deși plicul era atașat la dosar; anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar fusese depusă recipisa de plată a taxei de timbru;anularea recursului ca nemotivat, deși motivarea s-a făcut prin chiar cererea de recurs ).
Ulterior, prin două memorii, contestatorii au criticat modul de administrare a probatoriilor și stabilirea situației de fapt, ori, pe calea contestației în anulare nu este posibil să se obțină o rejudecare a cauzei.
Față de considerentele expuse, Curtea va respinge contestația în anulare formulată împotriva Deciziei civile nr. 2317/30.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, ca nefondată.
În baza art.274 C.pr.civ. va obliga contestatoarea la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul D. M., reprezentând onorariul apărătorului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare a Deciziei civile nr. 2317 din 10 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorii G. S. și G. D., domiciliați în comuna P., ., în contradictoriu cu intimații V. Ș. domiciliată în comuna P., ., D. M. domiciliat în comuna P., ., C. A. domiciliată în comuna P., ., D. V. domiciliată în comuna Morteni, . și D. M. domiciliată în comuna Morteni, ., și în consecință;
Obligă contestatoarea la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul D. M..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2015.
Președinte, Judecători,
C. P. V. D. M. G.
Fiind în concediu de odihnă semnează
Președintele instanței,
Grefier,
C. O.
Operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Red. M.G.
Tehnored.CO
2 ex./14.04.2015
| ← Grăniţuire. Decizia nr. 243/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Revendicare imobiliară. Hotărâre din 31-03-2015, Curtea de... → |
|---|
