Pretenţii. Decizia nr. 340/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 12416/200/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA nr.340
Ședința publică din data de 31 martie 2015
Președinte – V. G.
Judecători –V. S.
- E. M.
Grefier - A. F.
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamantul B. A.-A., cu domiciliul ales la cabinet avocatură V. Z. - B., ..D, . și de pârâții J. A. și J. V., ambii domiciliați în B., ..7.A, ., împotriva deciziei civile nr.104 din 27 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul B..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 24 martie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, pentru a da posibilitate apărătorilor părților să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 31 martie 2015, dând următoarea decizie:
C u r t e a
Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamantul B. A. A. a chemat în judecată pe pârâții J. A. și J. V., solicitând să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să fie obligați, în solidar, să-i restituie suma de 30.000 Euro sau echivalent în lei, la ziua plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, în calitate de împrumutător, la data de 30.10.2007, a încheiat cu pârâții, în calitate de împrumutați, un contract de împrumut pentru suma de 30.000 Euro, cu termen de restituire la data de 30.10.2009, convenția fiind constatată printr-un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță”, scris în întregime de pârâtul J. V., cu precizarea formulei „bun și aprobat”, semnat de părțile contractante și de martorii V. R., A. C. C. și A. A..
A precizat că la termenul scadent stipulat pârâții nu i-au restituit suma împrumutată, astfel că i-a notificat, prin intermediul executorului judecătoresc pentru a-și îndeplini obligația, și întrucât nu s-au conformat, a promovat prezenta acțiune.
Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând să fie respinsă acțiunea, învederând că voința reală a părților la încheierea înscrisului pe care se întemeiază cererea reclamantului a fost alta, nu cea constatată prin chitanță, nu s-a acordat niciun împrumut în sensul de a se preda vreo sumă de bani, ci, pentru un împrumut mai vechi, s-a întocmit această chitanță, pentru suma înscrisă în ea, dar datorită relațiilor dintre părți nu s-a întocmit contraînscrisul care să facă dovada simulației.
În urma probatoriului administrat, Judecătoria B. a pronunțat sentința civilă nr.3548 din 7.05.2010 prin care a admis acțiunea formulată de reclamant și au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma împrumutată de 30.000 euro sau echivalentul în lei la data plății. Totodată, au fost obligați pârâții și la plata sumei de 7.205 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că între părți s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat „chitanță” la data de 30.10.2007, prin care s-a constatat convenția părților, în sensul acordării unui împrumut în sumă de_ euro. Astfel, pârâții au împrumutat această sumă de la reclamant, stabilindu-se ca termen de restituire a sumei împrumutate data de 30.10.2009.
Înscrisul sub semnătură privată menționat respectă cerințele prevăzute de art.1180 Cod civil, fiind redactat de pârâtul J. V., semnat de părți și conține formula”bun și aprobat” pentru suma împrumutată, indicată în cifre și litere.
Instanța nu a fost învestită pe cale reconvențională, cu o acțiune în simulație, astfel că nu se impune analizarea condițiilor pe care le presupune simulația ca operațiune juridică. Însă, se poate conchide doar la simpla observare a situației invocate, că nici nu poate fi vorba de o simulație, nici sub forma actului fictiv, nici a interpunerii de persoane. Din cuprinsul întâmpinării s-ar înțelege că se invocă contractul fictiv, iar în cuprinsul concluziilor scrise formulate de pârâți, se invocă contractul încheiat prin interpunere de persoane, ca forme ale simulației dar, în raport de considerentele de mai sus, aceste susțineri sunt irelevante.
Prin contractul fictiv, ca formă a simulației, se creează aparența existenței unui contract, care în realitate nu există, contract a cărui existență este total anihilată prin contraînscrisul încheiat între aceleași părți.
La interpunerea de persoane se urmărește prin contractul aparent, încheiat între anumite persoane, ca efectele să se producă față de o terță persoană, dar în contractul secret-contraînscris se precizează aceasta, respectiv că adevăratul beneficiar este o altă persoană decât cea din actul public.
În speță, nu este vorba de realități juridice diferite, chiar dacă s-au referit pârâții la două contracte, convenția părților privește același fapt al împrumutului unei sume de bani și oricum nu există contraînscris.
Inconsecvența în afirmații denotă nesinceritatea susținerilor pârâților, în scopul de a se sustrage de la executarea obligației asumate prin convenția încheiată cu pârâtul.
Evident, în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 180-184 Cod procedură civilă, ce reglementează procedura falsului, astfel că instanța nu a dat curs acestei proceduri, întrucât nici în cuprinsul întâmpinării și nici în răspunsurile date la interogatoriile ce s-au luat, nu au contestat scrisul sau semnătura-pârâtul J. V., recunoscând că a redactat înscrisul ”chitanță”, pe care se întemeiază acțiunea de față și a recunoscut și semnătura. La ultimul termen de judecată, au depus o altă chitanță, din aceeași dată, cu aproximativ același conținut, cu diferența că, în calitate de împrumutător apare și soția reclamantului și semnătura martorului A. C. C., invocând astfel că prima chitanță depus la dosar ar fi „falsă”.
Coroborând răspunsurile părților la interogatorii cu declarațiile martorilor se reține că această chitanță depusă pe parcursul cercetărilor a fost inițial întocmită, la data de 30.10.2007, pentru același împrumut, dar părțile au convenit să întocmească o alta, cea pe care se întemeiază acțiunea, la aceeași dată, mai bine caracterizată din punct de vedere juridic, pentru aceeași operațiune juridică.
Astfel, întrucât nu s-a contestat de către pârât scrisul sau semnătura, nu s-a impus (și nici nu s-a cerut) verificarea de scripte, potrivit art.178 Cod procedură civilă și nici demararea procedurii falsului, conform art. 180 și următoarele Cod procedură civilă, în sensul înaintării înscrisului pretins a fi fals, procurorului, în vederea efectuării de cercetări și, evident, nici suspendarea judecării cauzei de față (aceasta oricum fiind facultativă și nu obligatorie, în baza art. 183 Cod pr. civilă).
Atât verificarea de scripte cât și procedura falsului, reglementate de art. 177-184 Cod procedură civilă se referă strict la ipoteza în care una din părți declară că scrisul sau semnătura sa sunt false, ori în speță nu e vorba de o astfel de ipoteză.
Prin urmare, cererea formulată de apărătorul pârâților de înaintare a cauzei propriu zise la parchet, pentru cercetări privind infracțiunea de fals, nu este în acord cu dispozițiile legale mai sus menționate, deci este inadmisibilă, înscrierea în fals sau defăimarea chitanței ca falsă fiind pur formale în acest caz.
Pârâții au mai susținut că ambele chitanțe din data de 30.10.2007 - cea pe care se întemeiază acțiunea și cea depusă de pârâți la dosar, la ultimul termen de judecată-sunt fictive, dar pentru considerațiile făcute anterior, cu privire la simulație (sub forma actului fictiv), aceste susțineri ale pârâților sunt nefondate și nu pot fi primite.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din coroborarea răspunsurilor părților la interogatoriile luate și depozițiile martorilor audiați (cu respectarea prevederilor art. 1191 alin. 1-3 cod civil și art. 189 alin. 2 Cod procedură civilă, părțile fiind de acord să fie audiați martorii indicați în chitanță) s-a reținut că între părți s-a încheiat o convenție de împrumut, reclamantul împrumutând pârâții cu suma de_ euro, fără dobândă, scadența restituirii împrumutului fiind la data de 30.10.2009. Pârâții nu au restituit la data menționată suma împrumutată, neîndeplinindu-și astfel obligația asumată prin înscrisul sub semnătură privată.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții J. V. și J. A., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond să se respingă acțiunea intimatului reclamant ca neîntemeiată.
Astfel, apelanții au susținut în motivarea apelului că sentința este nelegală întrucât instanța de fond a dat eficiență înscrisului sub semnătură privată scris în întregime de apelantul J. V. cu precizarea formulei „bun și aprobat” din 30.10.2007 și probelor testimoniale administrate, reținând ca reală situația de fapt legată de contractarea de către ei a împrumutului în sumă de 30.000 euro de la intimatul-reclamant, și pe cale de consecință, admițând acțiunea, i-a obligat la restituirea acestei sume în echivalentul în lei la data plății efective.
Însă, probatoriul administrat de instanța de fond impun concluzia unor suspiciuni legate de realitatea împrumutului.
Astfel, în apărările de la fond au arătat că în realitate nu s-a încheiat o convenție privitoare la acest împrumut și nu li s-a remis de către intimatul reclamant la data pretinsă suma de 30.000 euro.
A existat un împrumut anterior, contractat de la soții A. C. C. și A. A., de 50.000 lei pentru care a încheiat un înscris doveditor cu scadență la 21.12.2006. Cum se împlinise termenul scadent, în limita acelor 6 luni stabilit prin înscris la data încheierii lui (21.06.2006) și nu erau în măsură să restituie suma împrumutată, au renegociat termenul de rambursare și, de această dată, li s-au impus o dobândă aferentă întregii perioade, începând cu data acordării împrumutului 21.06.2006 până la 30.10.2009.
În înțelegere cu soții A. C. C. și A. A. au stabilit că suma totală de rambursat în care s-au inclus 50.000 lei plus dobânzile aferente să fie de 30.000 euro.
Cunoscând că soții A. realizau venituri din acordarea de împrumuturi cu dobândă în mod frecvent, fiind implicați în mai multe cauze civile pe rolul instanțelor cu privire la pretențiile lor de la terțe persoane cu care încheiau înscrisuri, în care erau menționate sume globale (împrumuturi plus dobânzi) pentru a nu atrage atenția organelor de urmărire penală cu privire la această „îndeletnicire”, pe care ei nu cunoșteau în calitate de prieteni, la sugestia acestora au fost de acord să încheie înscrisul în discuție pe numele nepotului de soră al numitei A. A., respectiv intimatul-reclamant din dosarul de față.
Aspectele legate de simulație, deși au fost verificate de instanța de fond, nu își au aplicabilitatea în cauza de față și în mod greșit au fost abordate în apărare de către ei, deși, precizează că apelantul J. V. are studii juridice, nu profesează în domeniu și nu a făcut distincție între instituția simulației și situația de fapt rezultată de înscris, care în fapt, era un nereală.
Considerând că înscrisul în discuție atestă împrejurări și fapte ce nu corespund adevărului, au înțeles să invoce caracterul de „fals„ al înscrisului, solicitând instanței de fond să examineze susținerile lor prin prisma acestei împrejurări, situația reală fiind aceea că în fapt suma de 30.000 euro reprezintă împrumutul și dobânzile datorează soțului A..
Apelanții au apreciat că probatoriile administrate de instanța de fond impun concluzia unei suspiciuni legate de realitatea împrumutului, suspiciuni determinate de următoarele aspecte:
S-au perfectat două înscrisuri cu conținut diferit 30.10.2007 conținutul diferit referindu-se la persoanele împrumutătoare diferite.
Astfel, chitanța ce a servit dovezii împrumutului depus de reclamant la instanță este cea scrisă de apelantul J. V. și atestă ca împrumutător numai pe apelantul B. A. A..
Cea de-a doua chitanță scrisă de apelanta J. A. atestă ca împrumutător pe reclamant și pe soția sa, B. L..
Un alt aspect vizează atestarea ca prezente a unor persoane care în realitate nu au existat la pretinsa tranzacție.
Astfel, nici împrumutătorul și nici soția acestuia nu au fost de față, nici martorii V. R. și A. C. C. nu au fost de față.
În dreptul rubricii „martori„ din chitanță, avută în vedere de către instanța de fond, martora V. R. nefiind prezentă a semnat ulterior, iar în cel de-al doilea înscris rămas asupra apelanților, în dreptul acestei martore a semnat însuși intimatul-reclamant.
Martorul A. C. C. nu a semnat în dreptul numelui său în chitanța avută în vedere de instanță și nu a participat la momentul perfectării acesteia. Acest martor semnează cealaltă chitanță, însă ulterior scrierii acesteia.
Cu prilejul audierii ca martori V. R. și A. C. C. au precizat în mod expres că nu au participat la perfectarea înscrisului avut în vedere de instanță.
Singurul martor pe baza căruia instanța și-a întemeiat convingerea și a cărui depoziție o coroborează cu conținutul înscrisului” chitanță” pe care îl are în vedere, în care este menționat ca împrumutător nu mai reclamantul, este martora A. A. și care trebuia înlăturată de la audieri dat fiind legătura de rudenie într-un grad prohibit de lege, fiind rudă de gradul III cu intimatul-reclamant.
Un alt argument pe baza căruia instanța ar fi trebuit să înlăture de la audiere această martora este acela legat de „interesul„ direct în obligarea apelanților la restituirea acestor sume care în fapt la momentul perfectării chitanței a reprezentat suma pe care aceștia o datorează potrivit convenției.
Al treilea argument de la îndepărtarea acestei de la audiere o constituia starea de dușmănie creată între ei, dat fiind incidența altei cauze civile nr._ în cadrul căreia suma pe care o datorau inițial acesteia de 50.000 lei, a constitut creanța inserată în cuprinsul sentinței și pentru recuperarea căreia s-a demarat procedura executării silite împotriva lor.
Apelanții ai invocat și alte aspecte pe care instanța de fond era datoare să administreze probe pentru stabilirea corectă a situației de fapt legat de faptul că intimatul reclamant nu era prezent la data încheierii chitanței în orașul B., acesta fiind cadru militar la C.; că acesta să facă dovezi din care să rezulte că avea la dispoziție această sumă; că împrumutătorul, în cursul lunii septembrie 2007 a contractat un împrumut de la Banca Transilvania C. în scopul achiziționării unui apartament cu credit ipotecar și instanța de fond trebuia să-i pună în vedere să depună înscrisuri în acest sens, întrucât situația în discuție se impune a fi examinată prin prisma capacității financiare a împrumutătorului, care contrează împrumuturi cu dobânzi consistente, cu o lună înainte de acordarea împrumutului pretins fără dobândă.
Apelanții au solicitat în vederea lămuririi situației de fapt dedusă judecății referitoare la realitatea împrumutului pretins a fi acordat ca în baza art.295 Cod proc.civ. să se încuviințeze refacerea și completarea probatoriilor administrate la prima instanță și administrarea de noi probatorii cu înscrisuri și martori.
Intimatul-reclamanta B. A. A. a formulat note de concluzii, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 104 din 27 aprilie 2011, a respins apelul ca nefondat precum și cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimatul B. A. A..
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a analizat judicios probele administrate, a stabilit o situație de fapt reală pronunțând o hotărâre temeinică și legală, motivată corespunzător.
Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că înscrisul sub semnătură privată, intitulat ”chitanță„ din 30.10.2007 cu mențiunea „bun și aprobat” îndeplinește cerințele prev. de art.1180 Cod Civil potrivit căruia „actul sub semnătură privată prin care o parte se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani, trebuie să fie înscris în întregul lui de acela care l-a subscris, sau cel puțin acesta înainte de a-l subsemna, să adauge la finele actului bun și aprobat, arătând întotdeauna, în litere suma și apoi să semneze„.
Tribunal a constatat că actul sub semnătură privată încheiat de părți este un act preconstituit fiind întocmit special pentru a servi ca probă.
Apelanții au recunoscut că înscrisul sub semnătură privat intitulat contract de împrumut a fost redactat în întregime și semnat de apelantul J. V., menționând și formula „bun și aprobat” astfel că acest înscris exhibat de intimatul-reclamant îndeplinește cerințele prev. de art.1180 Cod Civil.
În privința acestui act, instanța de fond a conchis în mod corect, în urma unei riguroase analize a conținutului și formei lui, prin raportare la dispozițiile art.1180 Cod Civil și la caracterul consensual și unilateral al convenției de împrumut că întrunește elementele esențiale necesare contractului de împrumut și că are astfel forța probantă deplină în privința obligației apelanților de a restitui suma consemnată.
Faptul că această chitanță a fost sau nu încheiată în prezența unor martori sau că aceștia au semnat ulterior nu schimbă cu nimic valabilitatea acestui act scris în întregime de apelantul J. V..
Potrivit art.1176 Cod Civil actul sub semnătură privată recunoscut de acela căruia i se opune sau privit, după lege ca recunoscut, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care reprezintă drepturile lor.
Totodată, instanța de apel a mai constatat că apelanții nu au înlăturat prezumția de valabilitate a acestui înscris care atestă acordarea împrumutului.
De asemenea, aceștia nu au probat că alta a fost voința reală a părților la data încheierii actului.
Astfel, apelanții au susținut că împrumutaseră anterior de la soții Aicoboaie C. C. și A. A. suma de 50.000 lei pentru care au încheiat un înscris doveditor cu scadență la 1.12.2006 și cum nu au reușit să restituie suma împrumutată au renegociat termenul de rambursare dar că de această dată li s-ar fi impus o dobândă aferentă întregii perioade (21.06.2006 până la 30.10.2009) și de comun acord cu soții A. pentru a nu fi urmăriți penal aceștia din urmă cu privire la împrumuturile cu dobândă, ar fi fost de acord să încheie înscrisul în discuție pe numele nepotului de soră al numitei A. A., respectiv cu intimatul-reclamant B. A. A., invocând în susținerea acestei afirmații că intimatul nu era solvabil întrucât tocmai contractase un împrumut la Banca Transilvania - Sucursala C. pentru a-și cumpăra un apartament și că în perioada când s-a încheiat actul acesta nu era în municipiul B. ci era cadru militar în C..
Raportat la această împrejurare, tribunalul a constatat că apelanții nu au dovedit cele susținute.
La simulația prin interpunere de persoane din contractul aparent se urmărește, în mod conștient ca efectele să se producă față de o terță persoană căreia i se asigură anonimatul tocmai prin simularea persoanei ceea ce în cauză apelanții nu au reușit să demonstreze și să dovedească.
Mai mult, din probele administrate în apel a rezultat că intimatul reclamant a fost o persoană solvabilă la data încheierii convenției, era în posesia sumei împrumutate apelanților situație ce rezultă din extrasul de cont eliberat de Banca Transilvania Sucursala C. la data de 26.10.2007 pentru suma de 70.657 euro, iar la data de 18.10.2007 a vândut apartamentul proprietate personală din municipiul C. cu prețul de 68.000 euro și a cumpărat alt apartament în C. cu suma de 96.500 euro.
Faptul că apelanții urmau să se împrumute de la intimatul-reclamant după ce acesta reușea să ia împrumutul de la Banca Transilvania și să-și vândă apartamentul a rezultat chiar din declarația martorei propusă de apelanți L. E. audiată în apel.
Plecând de la aceste considerente, tribunalul a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică motiv pentru care apelul a fost respins ca nefondat. Totodată, a fost respinsă ca nedovedită și cererea intimatului privind obligarea apelanților la cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri atât reclamantul B. A.-A., cât și pârâții J. A. și J. V..
În recursul său, reclamantul B. A.-A. a solicitat admiterea recursul și în raport de art.312 alin.3 Cod pr.civilă, modificarea deciziei atacată, în sensul obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei, reprezentând onorariu de avocat în apel.
Susține că prin decizia recurată Tribunalul B. a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții J. A. și J. și în același timp a respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de recurent ca nedovedită, însă acest fapt a fost constatat în camera de consiliu cu ocazia deliberării, fără a se face solicitări ulterioare astfel cum se procedează, originalul chitanței aflându-se la intimat, care însă nu a fost prezent la soluționarea cauzei în data de 27 aprilie 2011, astfel cum rezultă din preambulul deciziei.
Astfel, cu chitanță eliberată de Cabinetul de avocatură V. Z. B. în valoare de 2500 lei, a făcut dovada cheltuielilor avansate pentru reprezentare, iar în raport de art.274 c.pr. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", motivare pentru care solicită admiterea recursului.
La rândul lor, pârâții J. V. și J. A. au declarat recurs, susținând că decizia recurată este nelegală și potrivit disp.art.304 pct 9 C.proc.civ. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței fondului în sensul respingerii acțiunii, având în vedere următoarele:
Nelegal instanța de apel a reținut că nu au înlăturat prezumția de valabilitate a înscrisului sub semnătură privată, dând eficiență disp.art 1176 C.civ.
Probele administrate în apel confirmă caracterul fictiv al înscrisului în fapt, suma menționată în cuprinsul acestuia reprezintă împrumutul constituit anterior de la numita A. A. și pentru care aceasta și soțul său, în calitate de reclamanți într-o altă cauză au obținut un titlu pus în executare.
În sensul apărărilor de la fond și în cuprinsul motivelor de apel, în realitate, între apelanți și reclamantul-intimat nu s-a încheiat o convenție privitoare la acest împrumut și nu li s-a remis de către intimatul-reclamant la data pretinsă suma de 30.000 euro.
A existat un împrumut anterior, contractat de la soții A. C. C. și A. A. de 50.000 lei, pentru care au încheiat un înscris doveditor cu scadență la 21.12.2006. Cum se împlinise termenul scadent, în limita celor 6 luni stabilite prin înscris la data încheierii (21.06.2006) și nu erau în măsură să restituie suma împrumutată, au renegociat termenul de rambursare și, de această dată, li s-a impus o dobânda aferentă întregii perioade, începând cu data acordării împrumutului 21.06.2006 până la 30.10.2009.
În înțelegere cu soții A. au stabilit ca suma totală de rambursat în care s-au inclus 50.000 lei plus dobânzile aferente să fie 30.000 euro.
Cum soții Aiacoboiaiei C. C. și A. A. realizau venituri din acordarea de împrumuturi cu dobândă în mod frecvent, fiind implicați în mai multe cauze civile pe rolul instanțelor cu privire la pretențiile lor de la terțe persoane cu care încheiau înscrisuri în care erau menționate sume globale (împrumuturi și dobânzi), pentru a nu atrage atenția organelor de urmărire penală cu privire la această „îndeletnicire", pe care apelanții-pârâți o cunoșteau în calitate de prieteni, la sugestia acestora au fost de acord să încheie înscrisul în discuție pe numele nepotului de soră al lui A. A., reclamantul-intimat din cauza de față.
Aspectele legate de simulație, deși au fost verificate de instanța de fond, nu își au aplicabilitate în cauza de față și în mod greșit au fost abordate în apărare apelanți și J. V. care, deși are studii juridice, nu profesează în domeniu și nu a făcut distincție între instituția simulației și situația de fapt rezultată din înscris care, în fapt, este una nereală.
Față de susținerea constantă cum înscrisul în discuție atestă împrejurări și fapte ce nu corespund adevărului, au înțeles să invoce caracterul de „fals" al înscrisului, solicitând instanței de fond să examineze susținerile lor prin prisma acestei împrejurări, situația reală fiind aceea că în fapt suma de 30.000 euro reprezintă împrumutul și dobânzile datorate soților A..
Printr-o altă critică, se arată că probatoriile administrate de instanța de fond impun concluzia unor suspiciuni legate de realitatea împrumutului, suspiciuni determinate de următoarele aspecte:
- perfectarea a două înscrisuri cu conținut diferit datate 30.10.2007, conținutul diferit referindu-se la persoanele împrumutătoare diferite.
Astfel, chitanța ce a servit dovezii împrumutului depusă de reclamant la instanță este cea scrisă de J. V. și atestă ca împrumutător numai pe reclamantul B. A. A..
- cea de-a doua chitanță scrisă de J. A. atestă ca împrumutători pe reclamant și pe soția sa B. L.;
- atestarea ca prezente a unor persoane care în realitate nu au asistat la pretinsa tranzacție.
b) astfel, nici împrumutătorul și nici soția acestuia nu au fost de față la momentul scrierii celor două înscrisuri și ulterior numai împrumutătorul a semnat de predarea banilor;
b) soția acestuia nu a semnat de predare pe chitanța în care a fost menționată.
- atestarea ca prezente a unor persoane care au avut calitatea de martori la tranzacție când în realitate acestea nu au fost de față la acel moment.
Astfel, V. R. și A. C. C. nu au fost de față.
În dreptul rubricii „martori" din chitanța avută în vedere de instanța de fond, martora V. R. nefiind prezentă și a semnat ulterior, iar în cel de-al doilea înscris rămas asupra apelanților, în dreptul acestei martore a semnat însuși reclamantul-intimat.
Martorul A. C. nu a semnat în dreptul numelui său în chitanța avută în vedere de instanță și nu a participat la momentul perfectării acesteia, acest martor semnând în cealaltă chitanța, însă ulterior scrierii acesteia.
Cu prilejul audierii ca martori, V. R. și A. C. C. au precizat în mod expres că nu au participat la perfectarea înscrisului avut în vedere de instanță.
Singurul martor pe baza căruia instanța și-a întemeiat convingerea și a cărui depoziție a coroborat-o cu conținutul înscrisului „chitanța" pe care l-a avut în vedere și în care este menționat ca împrumutător numai reclamantul este martora A. A., care trebuia înlăturata de la audieri, dat fiind legătura de rudenie într-un grad prohibit de lege, fiind ruda de gradul III cu reclamantul.
Un alt argument pe baza căruia instanța ar fi trebuit sa inlature de la audiere aceasta martora este acela legat de „interesul" direct in obligarea noastră la restituirea acestei sume, care in fapt la momentul perfectării chitanței a reprezentat suma pe care i-o datoram potrivit convenției noastre.
Al treilea argument de la îndepărtarea acesteia de la audiere o constituie starea de dușmănie creata intre părți, dat fiind incidența altei cauze civile nr._ in cadrul căreia suma pe care pârâții o datorau inițial acesteia de 50.000 lei, a constituit creanța inserata in cuprinsul sentinței si pentru recuperarea căreia s-a demarat procedura executării silite împotriva noastră.
Toate aceste suspiciuni legate de inexistenta unui împrumut de la reclamant privitor la suma de 30.000 euro ar fi trebuit sa impună ca instanța de fond, in raport de apărările pârâților, sa lărgească sfera probatoriului întrucât înscrisul invocat, fata de probele administrate, sub aspectul conținutului, nu putea fi coroborat decât cu susținerile acestei martore.
Instanța de fond era datoare pentru stabilirea corecta a situației de fapt sa administreze probe legate si de următoarele aspecte care au rezultat din contextul situației prezentate de parti:- daca la data scrierii chitanței din 30.10.2007 imprumutatorul-reclamant, cadru militar in Constanta, s-a deplasat in municipiul B., noi contestând prezenta acestuia la aceasta data; daca semnarea chitanței s-a făcut in B. sau in municipiul Constanta prin intermediul martorei A. A., persoana care s-a deplasat in mod expres in aceasta localitate, in acest scop; daca soția imprumutatorului B. L. era in cunoștința de cauza cu privire la pretinsul împrumut acordat de soțul sau, ipotetic dintr-o suma ce reprezenta bunul comun al acestora; in condițiile in care am pretins ca la 30.10.2007 reclamantul-intimat nu avea la dispoziție suma de 30.000 euro pentru a folosi-o in scopul menționat, fata de răspunsul sau la interogatoriu, instanța de fond nu i-a pus in vedere sa depună dovezi din care sa rezulte ca avea la dispoziție aceasta suma; in condițiile in care am pretins ca imrumutatorul, in cursul lunii septembrie 2007 a contractat un imprumut de la B. Transilvania Constanta in scopul achiziționării unui apartament cu credit ipotecar, instanța de fond trebuia sa ii puna in vedere sa depună înscrisuri in acest sens întrucât situația in discuție se impune a fi examinata prin prisma capacității fmaciare a imprumutatorului, care contractează împrumuturi cu dobânzi consistente, cu o luna înainte de acordarea împrumutului pretins fara dobânda;- lămurirea aspectelor legate de capacitatea financiara a imprumutatorului, la data acordării pretinsului imprumut, era necesar a se realiza, intrucat si prin prisma acestor aspecte, putea fi examinata buna sa credința privitor la situația juridica in care se implica, mai ales ca la data perfectării chitanței era in cunoștința de cauza cu privire la suma pe care noi o datoram martorilor A. C. C. si A. A..
Instanța de apel, urmare probatoriilor administrate, a constatat ca pârâții nu au inlaturat prezumția de valabilitate a înscrisului care atesta acordarea împrumutului pretins de către intimați.
Aspectul legat de solvabilitatea reclamantului nu poate fi opus pârâților, intrucat vine in contradicție cu obligațiile intimatului privind restituirea unui imprumut cu dobânda la Banca Transilvania sucursala Constanta, care nu s-ar fi justificat daca solvabilitatea acestuia ar fi fost certa.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată cp recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-reclamant B. A. A., Curtea constată că acesta se referă exclusiv la respingerea cererii de obligare a intimaților J. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 lei reprezentând onorariu de avocat în apel, fiind invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă.
Din actele dosarului, Curtea reține că prin decizia recurată, instanța de apel a respins cererea intimatului-reclamant B. de obligare la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Potrivit dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
În cauză, Curtea constată că, deși intimatul-reclamant, prin apărător, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată, acesta nu a făcut dovada realizării unor asemenea cheltuieli. În acest sens, la dosarul cauzei nu a fost depusă chitanța fiscală care să ateste achitarea onorariului de avocat în cuantum de 2500 lei, astfel cum precizează recurentul.
De altfel, din chiar cuprinsul motivelor de recurs rezultă că o asemenea dovadă cu documente justificative nu a fost realizată de către intimat în fața instanței de apel, în condițiile în care originalul chitanței s-a aflat asupra acestuia și nu a fost prezent la soluționarea cauzei în data de 27 aprilie 2011.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 274 din Codul deprocedură civilă, intimatul nedovedind cheltuielile solicitate și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul declarat de intimatul-reclamant B. A. A. ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de apelanții-pârâți J. A. și J. V., Curtea reține că aceștia au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, respectiv când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legi.
Curtea constată că motivele de fapt invocate prin cererea de recurs se referă la caracterul fictiv al contractului de împrumut în litigiu, respectiv la modul de interpretare a probelor administrate în cauză de către instanțele de fond.
În acest sens, se reține că, la data de 30.10.2007, între părți s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat ”chitanță”, în care se consemnează că recurenții-reclamanți J. V. și J. A. au primit cu împrumut suma de 30.000 euro de la recurentul-reclamantul B. A. A., cu termen de restituire la data de 30.10.2009. Chitanța este semnată ca martori de V. R. șu A. A..
Redactarea acestui înscris s-a realizat personal de către recurentul-pârât J. V..
Se reține și faptul că la dosarul cauzei a fost depusă și o a doua chitanță, redactată de pârâta J. A., în care împrumutători sunt reclamantul și soția acestuia B. L., împrumutați - pârâții J., pentru suma de 30.000 euro, acordată cu titlu de împrumut la data de 30.10.2007, cu termen de restituire la data de 30.10.2009. Martorii semnatari ai acestei chitanțe figurează V. R., A. A. și A. C. C..
Contractul de împrumut de bani este un contract de împrumut de consumație, având ca obiect o sumă de bani. Acest contract este real, pentru încheierea lui valabilă fiind necesar nu numai acordul de voință al părților, ci și remiterea materială a sumei de bani împrumutate. Împrumutul de bani este și un contract unilateral, în sensul că dă naștre la obligații exclusiv în sarcina uneia dintre părți – împrumutatul.
Dovada contractului de împrumut în cazul în care suma împrumutată depășește valoarea de 0,025 lei, se poate face numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată, în temeiul dispozițiilor art. 1191 alin.1 din Codul civil.
Potrivit dispozițiilor art.1180 din Codul civil, înscrisul doveditor al contractului de împrumut de bani trebuie să fie scris în întregime de către împrumutat sau cel puțin acesta să adauge la finele actului cuvintele ”bun și aprobat”, arătând în litere suma împrumutată, apoi să iscălească. Acest înscris este suficient a fi redactat într-un singur exemplar (art. 1179 din Codul civil).
În cauză, Curtea reține că contractul de împrumut de bani a fost redactat în întregime de către împrumutatul J. V., având mențiunea ”bun și aprobat”, respectiv fiind trecută suma împrumutată și în litere, astfel că, sub aspect formal, înscrisul sub semnătură privată depus în dovedirea contractului de împrumut îndeplinește condițiile de validitate prevăzute de art. 1179 – 1180 din Codul civil.
Sub acesta aspect, susținerea recurenților cu privire la faptul că fictivitatea împrumutului este dovedită de existența a două chitanțe încheiate la aceeași dată – 30.10.2007, având un conținut diferit, nu poate fi reținută, în condițiile în care ambele chitanțe fac vorbire despre aceleași persoane împrumutate - J. V. și J. A., aceeași sumă împrumutată – 30.000 euro și aceeași dată de restituire – 30.10.2009.
Împrejurarea că una dintre chitanțe a fost scrisă de pârâtul J. V., iar cea de-a doua de către pârâta J. A. (conform răspunsurilor la interogatorile administrate în fața instanței de fond), iar în a doua chitanță figurează ca împrumutători reclamantul B., dar și soția acestuia B. L., este lipsită de relevanță sub aspectul dovedirii convenției de împrumut, în condițiile în care, sub aspect formal, ambele chitanțe îndeplinesc cerințele art. 1180 din Codul civil.
Lipsită de relevanță juridică sub aspectul dovedirii convenției de împrumut este și atestarea ca prezente a unor persoane ce nu au participat la întocmirea chitanțelor, întrucât, astfel cum a reținut corect instanța de apel, valabilitatea convenției de împrumut nu este condiționată de existența unor martori la încheierea convenției, ci de redactarea înscrisului cu exigențele cerute de art. 1179-1180 din Codul civil.
Curtea reține și incidența prevederilor art. 1191 alin.2 din Codul civil, potrivit cărora ”nu se poate primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis îanintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau o valoare ce nu depășește 0.025 lei”.
Sub acest aspect, nu pot fi avute în vedere nici susținerile referitoare la declarația martorei A. A., întrucât convenția de împrumut este dovedită de înscrisul existent la dosar și nu de declarațiile martorilor audiați în cauză. Neîntemeiat este și motivul de recurs referitor la faptul că instanța de fond nu a administrat probele necesare pentru stabilirea corectă a situației de fapt, în condițiile în care atât instanța de apel, cât și instanța de fond au administrat toate probele solicitate de părți și apreciat ca fiind pertinente, concludente și utile cauzei.
De altfel, se reține și faptul că recurenții invocă lipsa de rol activ a instanțelor de fond, fără a menționa, însă, motivul pentru care nu au solicitat administrarea acestor probatorii chiar recurenții, ca părți direct interesate în aflarea adevărului. Rolul activ al instanței de judecată nu poate fi interpretat în sensul unei substituiri în drepturile și obligațiile procesuale ale părților, respectiv a obligației acesteia de a administra probe pe care părțile nu înțeleg să le propună în condițiile legii pentru a dovedi propriile susțineri.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 coroborat cu art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, apreciind că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză.
Cât privește excepția nulității recursului declarat de apelanții-pârâți, Curtea constată că aceasta a fost invocată de recurentul-reclamant prin concluziile scrise depuse ulterior rămânerii cauzei în pronunțare, situație în care nu va fi analizată de către instanța de recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul B. A.-A., cu domiciliul ales la cabinet avocatură V. Z. - B., ..D, . și de pârâții J. A. și J. V., ambii domiciliați în B., ..7.A, ., județ B., împotriva deciziei civile nr.104 din 27 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 31 martie 2015.
PreședinteJudecători
V. GheorgheVioleta S. E. M.
Grefier
A. F.
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
VG/FA
2 ex./08.04.2015
d.f. Jud- B. nr._
j.f. A.M.
d.a. Trib. B. nr._
j.a. A. E. D.
G. S.
| ← Revendicare imobiliară. Hotărâre din 31-03-2015, Curtea de... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 347/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
