Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 655/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 655/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 655/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 655
Ședința publică din data de 19 octombrie 2015
Președinte - E.-S. L.
Judecători - V.-A. P.
- C. P. B.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul N. G., domiciliat în ., împotriva deciziei civile nr. 2545/17 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanta R. A., domiciliată în Râmnicu Sărat, Piața Halelor, ., județul B. și intervenientul în nume propriu R. I., domiciliat în ., județul B..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-pârât N. G., reprezentat de avocat G. G., din cadrul Baroului B., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/13.10.2015, intimata-reclamantă R. A. și intimatul-intervenient R. I., ambii asistați de avocat N. M., din cadrul Baroului Prahova, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/9.10.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, recursul este timbrat cu chitanța nr._/15.10.2015 în valoare de 518 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre judiciare în valoare de 5,10 lei, dovezile fiind anulate și atașate la dosar.
Se mai învederează că, prin intermediul Serviciului Registratură, s-au depus la dosar întâmpinare de către intimata-reclamantă R. A., înregistrată sub nr._/9.10.2015 și de către recurentul-pârât N. G. completare a motivelor de recurs, înregistrată sub nr._/15.10.2015.
Avocat N. M., având cuvântul pentru intimați, arată că a luat cunoștință de completarea motivelor de recurs depusă la data de 15.10.2015 și nu mai are cereri de formulat.
Avocat G. G., având cuvântul pentru recurentul-pârât, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act de declarația părților și acordă cuvântul în susținerea și combaterea excepțiilor invocate de intimați prin întâmpinare.
Avocat N. M., având cuvântul pentru intimați, arată că nu mai susține prima excepție invocată prin întâmpinare, aceea a netimbrării, dat fiind că recurentul a achitat timbrajul astfel cum s-a stabilit prin rezoluție.
Susține, în continuare, excepția tardivității declarării și înregistrării recursului la Tribunalul B.. Dovada de îndeplinire a comunicării deciziei pronunțate de Tribunalul B. – fila 43 dosar apel și dovada de comunicare a deciziei, a fost primită personal de recurent la data de 2 iunie 2015 și, prin raportare la dispozițiile art. 301 Cod pr.civilă și înregistrarea primei cereri de recurs la 22 iunie 2015, calea de atac a fost declarată tardiv, cu depășirea termenului legal de 15 zile de la comunicare. Decizia a fost primită personal de recurent și prin urmare depășirea termenului legal duce la tardivitatea înregistrării și declarării căii de atac, atât prin cererea înregistrată la 22 iunie 2015 și cu atât mai mult pentru cererea din 24 iunie 2015 și cea din 15.10.2015, depusă la curtea de apel. Solicită, așadar, respingerea recursului ca tardiv formulat.
Avocat G. G., având cuvântul pentru recurentul-pârât, solicită respingerea excepției tardivității recursului, deoarece recurentul nu a primit personal comunicarea deciziei recurate, dovada este semnată de o altă persoană, care nu este sora recurentului, astfel că, apreciază că decizia nu a fost comunicată în condiții legale, deci recurentul este în termen în formuleze recurs.
Avocat N. M., având cuvântul pentru intimați, susține și excepția nulității recursului. În realitate cererile de recurs cuprind motive pur subiective de nemulțumire față de hotărârile anterioare, motive care nu pot fi structurate și încadrate în cele expres prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă. Apreciază că recursul este nul, conform celor menționate în întâmpinare, astfel că solicită să se constate nulitatea acestuia și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depusă la dosar.
Avocat G. G., având cuvântul pentru recurentul-pârât, arată că în motivele de recurs depuse de recurent se critică hotărârile, în sensul că a fost încălcată legea, dispozițiile referitoare la expertizele tehnice, respectiv înlocuirea expertizei P., cu cea a expertei G. Camelița, critici care se încadrează în dispozițiile art.304 Cod pr.civilă privind nelegalitatea hotărârilor. Solicită respingerea excepției nulității recursului și acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând transport și taxa judiciară de timbru achitate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat, sub nr._, la data de 21.01.2013, reclamanta R. A. a chemat în judecată pe pârâtul N. G., pentru partajarea bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei cu pârâtul, în cote de 1/2 pentru fiecare; sporirea lotului său cu suma de 22.806 lei reprezentând 42 de rate achitate exclusiv prin contribuția sa, după despărțirea în fapt – iunie 2008 până la zi – din împrumutul contractat în timpul căsătoriei cu pârâtul, la B.R.D. Râmnicu Sărat.
În motivarea cererii, reclamanta a menționat care sunt bunurile dobândite în timpul căsătoriei: un apartament compus din 2 camere, situat în mun. Râmnicu Sărat, Piața Halelor, .. 29, jud. B., au contract un credit la B.R.D., în sumă de 58.254 lei, din care, după data separării în fapt, a achitat suma de 22.806 lei, solicitând sporirea lotului său cu această sumă.
La termenul din data de 13.02.2013 reclamanta a depus o cerere de completare, solicitând să se aducă la masa de partaj un utilaj moară de mălai și un autoturism Dacia P. cu numărul de înmatriculare_, fabricat în anul 2006, aflat în posesia pârâtului.
Pârâtul a depus întâmpinare la cererea principală, precum și cerere reconvențională, prin care a arătat că este de acord cu împărțirea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, însă în cotă diferențiată, de 60% pentru sine și 40 % pentru reclamantă. Cu privire la această diferență, a arătat că a contribuit cu suma de 95.000.000 lei, obținută din vânzarea unei garsoniere situată în mun. B., bun propriu, dobândită anterior căsătoriei prin cumpărare, înstrăinată în timpul căsătoriei prin actul autentic încheiat sub nr. 3144/7.09.2001 la BNP V. Ș., iar în același an, în luna iulie, s-a achiziționat apartamentul din Râmnicu Sărat cu suma de 50.000.000 lei, banii obținuți din vânzarea garsonierei fiind folosiți în interesul căsătoriei pentru amenajarea apartamentului, cumpărarea bunurilor comune și a bijuteriilor.
În ceea ce privește creditul, pârâtul a arătat că acesta a fost folosit exclusiv de reclamantă, nu cunoaște destinația banilor și din acest motiv nu a achitat ratele.
Pe cale de cerere reconvențională, pârâtul a solicitat să fie aduse la masa de partaj bunurile comune aflate în posesia reclamantei, în gospodăria tatălui acesteia, și dobândite pentru desfășurarea de activități agricole și de morărit ca persoană fizică autorizată: urluitor cereale, semănătoare de porumb, cultivator/prășitoare, aparat de sudură, instalația electrică pentru moară, pompă pentru udat, menționând că semănătoarea, cultivatorul și aparatul de sudură le-a cumpărat prin licitație de la fosta Romagribuz S.A., iar urluitorul și pompa de apă au fost achiziționate de pe piața liberă.
A mai solicitat partajarea bunurilor rămase în apartamentul din Râmnicu Sărat, în posesia reclamantei: centrală de apartament și calorifere, combină frigorifică, ladă frigorifică, aragaz, hotă, televizor color, mobilă bucătărie, mobilă sufragerie, masă sufragerie, canapea sufragerie, 2 fotolii sufragerie, 4 seturi veselă, fotoliu dublu dormitor, aparat video, două covoare persane, două cuptoare cu microunde, 5 lustre, o masă de calculator, un cuier hol, 6 vase inox, 40 gr. bijuterii din aur de 14 K, suma 13.000 lei numerar în locuință.
La termenul din data de 01.04.2013 reclamanta-pârâtă și-a completat cererea, în sensul că a solicitat partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei în cote diferențiate de 70% pentru sine și 30% pentru pârât, partajarea unei camere video, balanță de verificare de 10 t., ambele aflate în posesia pârâtului.
Reclamanta a susținut că a vândut prin contractul nr. 1351/19.07.2011 o garsonieră bun propriu cu suma de 3000 lei, sumă la care s-a adăugat darul de nuntă și cu care au cumpărat, cu suma de 5000 lei, apartamentul ce face obiectul partajului. La data de 17.09.2001 a vândut și pârâtul o garsonieră, bun personal, cu suma de 9.500 lei, banii rezultați din vânzarea acesteia fiind folosiți la efectuarea îmbunătățirilor din apartament, achiziționarea de obiecte de îmbrăcăminte pentru pârât, achitarea pentru pârât a taxelor de școlarizare, inclusiv taxele pentru examenul final, cheltuieli pentru tehnoredactarea și legarea lucrării finale; achiziționarea la începutul lunii noiembrie 2001 a unui chioșc metalic cu suma de 2500 lei în vederea desfășurării de către pârât a unei activități comerciale, deoarece nu era angajat și nu realiza niciun venit, activitate desfășurată în perioada 2001-2005 pentru care pârâtul nu a manifestat interes, ceea ce a dus la închiderea afacerii și vânzarea chioșcului cu suma de 2000 lei.
A arătat că tatăl său a edificat o construcție în curtea locuinței unde a fost un uruitor pe care îl avea achiziționat de pe piața liberă, după care soții au cumpărat o moară și au adăugat un obiect nou de activitate la PFA-ul existent, la început materia primă folosită fiind cedată de tatăl său care deține 9 ha teren agricol.
În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu R. I., care a solicitat să se constate că o parte dintre bunurile solicitate de pârât la partaj prin cererea reconvențională sunt proprietatea sa, respectiv: uruitor de cereale, cultivator, aparat video, cuier hol, instalație electrică.
Judecătoria Rm.Sărat, prin încheierea din 20.11.2013, a constatat că foștii soți au contribuit în mod egal la dobândirea următoarelor bunuri comune: apartament cu două camere situat în mun. Râmnicu Sărat, Piața Halelor, .. 29, jud. B., dobândit prin cumpărare conform contractului autentificat sub nr. 1444/31.07.2001, un autoturism Dacia P. cu numărul de înmatriculare_, utilaj moară de mălai, semănătoare, aparat de sudură, pompă pentru udat, instalația electrică pentru moară și bunuri mobile aflate în apartament, constând în combină frigorifică, ladă frigorifică, aragaz, hotă, televizor color, mobilă bucătărie, mobilă sufragerie, masă, canapea, 2 fotolii, 2 seturi veselă, pat dublu, un covor persan, un cuptor cu microunde, 2 lustre și 3 aplice, o masă de calculator, 2 vase inox, centrală termică și calorifere. A constatat existența datoriilor comune în cote egale asupra unui sold la contractul de credit nr._/19.09.2005 încheiat cu BRD S.A.- Agenția Râmnicu Sărat, la care se adaugă dobânzile aferente; s-a constatat că, după data separării în fapt, iunie 2008, reclamanta-pârâtă a achitat prin contribuție proprie ratele la creditul menționat. Instanța a admis cererea de intervenție și a constatat că aparțin intervenientului următoarele bunuri: prășitoare/cultivator, uruitor, cuier hol, aparat video. În privința bijuteriilor din aur, s-a apreciat că acestea sunt bunuri personale ale reclamantei-pârâte, iar în privința sumei de 13.000 lei, s-a apreciat că nu a fost dovedită.
În drept, prima instanță a reținut aplicarea Codului civil aprobat prin Legea nr. 287/2009, conform art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru aplicarea Codului Civil.
După efectuarea expertizelor de specialitate, prin sentința civilă nr. 1668/12.12.2014, Judecătoria Rm.Sărat a dispus partajarea bunurilor, în sensul că, reținând concluziile din rapoartele de expertiză întocmite de către experții Jureschi V., P. M., I. M., R. N., a atribuit părților loturile propuse în varianta a V-a completare din raportul de expertiză întocmit pentru data de 10.12.2014 din expertiza centralizatoare, refăcută de instanță. Lotul nr. 1 a fost atribuit reclamantei R. A., care a primit: apartament în valoare de 107.400 lei; bunuri mobile în valoare de_ lei; a preluat creditul încheiat cu BRD S.A –Agenția Râmnicu Sărat sub nr._/19.09.2005 refinanțat, urmând să primească de la pârâtul-reclamant suma de_,66 lei, reprezentând 1/2 din sumele achitate exclusiv în perioada iunie 2008-noiembrie 2013, de 17.912,30 lei, și 1/2 din sumele ce au rămas de achitat, de 7763,36 lei; dreptul de partaj a fost de 76.982 lei, bunuri, cota de contribuție la datorii de 25.675,66 lei, fiind obligată la sultă către pârât în sumă de 38.786,34 lei, în termen de 5 luni de la data rămânerii definitive a sentinței; lotul nr. 2 a fost atribuit pârâtului-reclamant N. G., care a primit: autoutilitară Dacia 1304 DSNDC, furgon . UU1D471676A485026, în valoare de 11.835 lei, cameră video Sony, în valoare de 585 lei, balanță, în valoare de 100 lei. Au fost compensate în tot cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta-pârâtă R. A., la data de 26.01.2015, cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului B., sub nr._ din data de 06.02.2015.
A criticat soluția de omologare a raportului de expertiză P. M., apreciind că apartamentul, format din 2 camere nedecomandate, cu o suprafață utilă de 53,91 m.p., incluzând și balconul, îmbunătățiri reduse (gresie pe holul de la intrare și de la baie, în bucătărie și în baie, faianță doar la bucătărie până la înălțimea de 1,6 m), a fost supraevaluat. S-a referit la prețul de circulație al unor astfel de apartamente în Râmnicu Sărat, dovedit cu contracte de vânzare-cumpărare și adrese de la agenții imobiliare, astfel că, apreciind că a fost supraevaluat, a formulat obiecțiuni, iar instanța le-a admis și a dispus, prin încheierea din data de 12.03.2014, efectuarea unui alt raport de expertiză, fiind desemnat în acest sens expertul G. Camelița.
Apelanta a arătat că prima instanță a motivat admiterea obiecțiunilor pe faptul că expertul P. M. nu a răspuns complet solicitărilor instanței, respectiv nu a justificat în niciun mod care au fost criteriile avute în vedere la stabilirea unui preț pentru apartament, raportat la gradul de seismicitate, deși instanța, în baza rolului activ, putea cere lămuriri cu privire la toate aspectele, în vederea stabilirii corecte a situației.
A considerat că și a doua expertiză, întocmită de G. Camelița, ar fi stabilit o valoare prea mare a bunului, de 96.628 lei, existând o diferență de preț între cele două expertize de_ lei, astfel că a formulat obiecțiuni, respinse de instanță.
S-a mai susținut că, deși a admis obiecțiunile la expertiza P. M., considerând-o nelegală, cu toate că a respins obiecțiunile la expertiza G. Camelița, instanța a omologat inexplicabil și fără nicio motivare, primul raport de expertiză (P.), iar în acest mod, a fost evident dezavantajată, fiind nevoită să-i dea pârâtului cu 5386 lei mai mult decât i s-ar cuveni.
Un alt motiv de apel a vizat faptul că instanța de fond ar fi compensat în mod greșit în totalitate cheltuielile de judecată, deși reclamanta a avut cheltuieli în cuantum de 9749 lei, iar pârâtul de 4554 lei, diferența fiind de 5195 lei, condiții în care trebuia obligat să îi plătească suma de 2597 lei.
Intimatul N. G. a formulat întâmpinare și cerere de aderare la apel.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a arătat că apelul este neîntemeiat și a solicitat să fie respins. A apreciat că, în mod corect și rațional, instanța a omologat raportul expertiză în construcții întocmit de expertul P. M., care a avut în vedere la evaluarea apartamentului și a inclus în valoarea acestuia ca indici pozitivi îmbunătățirile la apartament, necontestate de niciuna dintre părți, constând în centrala termică, țevile și caloriferele, gresia și faianța, precum și ușa de la intrare, stabilind astfel după scăderea uzurii apartamentului un indice pozitiv de + 5%. Expertul G. Camelița nu ar fi avut în vedere confortul îmbunătățit și valoarea sporită a apartamentului determinată de modernizările efectuate în timpul căsătoriei, a reținut doar indicele de uzură de 0,73%, raportat la vechimea blocului, iar prin această omisiune a diminuat valoarea apartamentului cu 118.708 lei.
Intimatul a considerat că expertul P. a făcut o corectă aplicare a indicilor pozitivi și negativi, ținând cont de amplasarea apartamentului în zona A, în centrul orașului, la 100 m de piața centrală și 200 mp de . cu spații comerciale, servicii și administrație, și situarea la un etaj intermediar. Cât privește cealaltă expertiză, s-a apreciat că a avut în vedere constatările expertului P. M., dar că a modificat în sens negativ indicii.
Referitor la compensarea cheltuielilor de judecată, a apreciat că în mod justificat instanța le-a compensat în totalitate, deoarece onorariul de avocat a fost aproape egal, motiv pentru care în practica instanțelor se compensează în totalitate; onorariul pentru expertize a fost egal, deși apelanta a solicitat o expertiză contrară, pe care era obligată să o suporte; taxa judiciară de timbru plătită de apelanta a fost mai mare întrucât aceasta a solicitat o cota parte mai mare la dobândirea bunurilor comune, respectiv 70%, cerere care i-a fost respinsă, suportând cheltuielile de judecată efectuate pentru acest capăt de cerere.
Prin cererea de aderare la apel, a criticat soluția din încheierea de partaj, apreciind că se impunea admiterea cererii reconvenționale și reținerea în favoarea sa a unei cote de contribuție la dobândirea bunurilor comune de 60%, iar pentru apelantă de 40%.
Pârâtul-reclamant a susținut că instanța nu a ținut cont de faptul că a adus în căsnicie suma de 95.000.000 lei, obținută din vânzarea unei garsoniere situată în mun. B., ., scara A, . dobândit înainte de căsătorie și înstrăinat în timpul căsătoriei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 3144 din 07.09.2001 a BNP V. Ș.. Suma obținută, importantă, ar fi de natură să răstoarne prezumția de contribuție egală la dobândirea bunurilor, în condițiile în care în același an soții au cumpărat apartamentul din Râmnicu Sărat cu suma de 50.000.000 lei. Întregul preț obținut pe garsonieră (reprezentând aproape dublul prețului apartamentului bun comun) a fost folosit în interesul căsniciei, pentru efectuarea lucrărilor de îmbunătățire a apartamentului, sporindu-i valoarea, cumpărarea bunurilor comune și a bijuteriilor. În plus de aceasta, în timpul căsătoriei, a avut concomitent sau succesiv serviciu, a desfășurat activități comerciale aducătoare de venit, a crescut animale și a obținut venituri din morărit.
Apelanta R. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de aderare la apel ca nefondată.
A arătat că apartamentul a fost cumpărat cu suma de 5000 lei, la data de 31.07.2001, cu bani provenind din vânzarea unei garsoniere la data de 19.07.2001, bun personal al reclamantei, prețul vânzării fiind de 3000 lei, și cu banii obținuți din darul de nuntă. Ulterior, a vândut și pârâtul o garsonieră, bun personal, cu suma de 9.500 lei, banii fiind folosiți în parte pentru efectuarea de îmbunătățiri la apartament, cheltuieli personale ale pârâtului, cumpărarea unui chioșc metalic cu suma de 2.500 lei, pentru desfășurarea unei activități economice de către pârât, chioșc vândut ulterior sub prețul cu care a fost achiziționat. Pe perioada căsătoriei a dovedit că a avut venituri de 5-6 ori mai mari decât cele obținute de pârât, fiind și ajutată permanent de către părinți cu sume importante de bani și alimente.
Tribunalul B., prin decizia civilă nr. 2545/17.04.2015, a admis apelul principal formulat de reclamanta R. A., a schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a omologat raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de către expertul G. Camelița, valoarea apartamentului supus partajării fiind de_ lei, iar sulta pe care o va plăti reclamanta apelantă va fi de_,34 lei și în sensul că se compensează, în parte, cheltuielile de judecată la prima instanță, pârâtul-reclamant N. G. urmând să plătească reclamantei-pârâte R. A. suma de 1370,4 lei cu acest titlu. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, respinsă ca nefondată, cererea de aderare la apel formulată de pârâtul N. G., în ceea ce privește încheierea din 20.11.2013 și sentința civilă nr. 1668/12.12.2014, pronunțate de Judecătoria Râmnicu Sărat în dosarul nr._ și l-a obligat intimatul N. G. să plătească apelantei R. A. suma de 2716 lei cheltuieli de judecată în calea de atac.
Pentru a pronunța soluția de mai sus, tribunalul a reținut următoarele:
Tribunalul, în ceea ce privește apelul declarat împotriva încheierii de partaj (cererea de aderare la apel formulată de către pârâtul-reclamant N. G.), din 20.11.2013, pronunțată în dosarul nr._, a reținut că, în esență, a fost criticată soluția primei instanțe de a stabili cote egale ale foștilor soți la dobândirea bunurilor comune, apelantul considerând că a avut o contribuție de 60%, iar intimata de 40%. Pe de o parte, pârâtul-reclamant a invocat contribuția constând în prețul obținut din vânzarea unui bun propriu, de 9.500 lei (95.000.000 Rol), iar pe de altă parte faptul că a avut în timpul căsătoriei, pe lângă serviciu, și activități comerciale.
Din sentința civilă nr. 1356/08.10.2008, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, în dosarul nr._ (filele 6-7 din dosarul primei instanțe), rezultă că părțile s-au căsătorit la data de 09.06.2001, căsătoria încetând prin divorț.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1444/31.07.2001 (fila 8), la Biroul Notarului Public F. M., soții au cumpărat apartamentul nr. 29 situat în blocul 2 B, din Piața Halelor, în mun. Râmnicu Sărat, cu prețul de 5000 lei (50.000.000 Rol).
În ceea ce privește prețul, pârâtul a susținut, în răspunsul la prima întrebare din interogatoriul propus de către reclamantă (fila 137 din dosarul primei instanțe), că plata a fost efectuată numai din banii obținuți din darul de nuntă, în timp ce reclamanta a arătat că a contribuit la plata prețului cu suma obținută din vânzarea unui apartament, bun propriu.
Reclamanta a avut în proprietate un bun comun, apartament situat în mun. Râmnicu Sărat, pe care l-a vândut cu 3000 lei (30.000.000 Rol) conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1351/19.07.2001 la Biroul Notarului Public F. M. (filele 86-87 din dosarul judecătoriei). Cât privește darul de nuntă, valoarea nu rezultă din niciuna dintre probele administrate, astfel că nu se poate reține apărarea pârâtului, în sensul că numai cu suma respectivă a fost plătit prețul apartamentului, bun comun, de 5000 lei. Martorul D. V. a declarat în fața primei instanțe (fila 135 din dosar) că banii de la nuntă au fost folosiți la cumpărarea apartamentului, iar cât privește banii pe care reclamanta i-a încasat din vânzarea apartamentului, a susținut că au fost investiți în petrecerea de nuntă. Instanța va înlătura declarația, întrucât petrecerea de nuntă, cel mai probabil, a avut loc la data căsătoriei, 09.06.2001, cât timp nu s-a invocat și dovedit un alt moment, ulterior, iar reclamanta a vândut apartamentul, bun propriu, la 19.07.2001.
Și apelantul-pârât a avut un bun propriu (apartament situat în mun. B.), pe care l-a vândut în timpul căsătoriei cu intimata-reclamantă, după cumpărarea apartamentului din mun. Râmnicu-Sărat, pentru prețul de 9500 lei (95.000.000 Rol), astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3148/07.09.2011 la Biroul Notarului Public V. Ș. (fila 24, dosar judecătorie). Cu privire la destinația acestei sume, pârâtul a recunoscut, la interogatoriu, numai efectuarea îmbunătățirilor la apartamentul cumpărat în timpul căsătoriei (întrebarea nr. 2). Reclamanta a susținut că, din prețul de 9500 lei, s-ar fi plătit taxe de școlarizare pentru pârât (fiind recunoscută numai plata unei sume de 500 lei, la interogatoriu), și s-ar fi cumpărat obiect personale pentru pârât (fapte care nu au fost recunoscute și nici dovedite). Nu au fost dovedite cheltuielile invocate în întâmpinările reclamantei-pârâte la prima instanță și în apel privind cumpărarea unui chioșc metalic.
În raport de aceste probe, tribunalul a considerat că, la dobândirea apartamentului, bun comun, reclamanta a contribuit cu suma de 3000 lei, bun propriu, iar pârâtul a suportat contravaloarea îmbunătățirilor, din suma de 9500 lei, bun propriu. S-a observat că natura juridică a valorilor care au înlocuit bunurile proprii ale foștilor soți a fost tot de bunuri proprii, însă niciunul dintre soți nu a solicitat să se constate aceste drepturi, conform art. 340 lit. g din Codul civil (art. 31 lit. f din Codul familiei, în vigoare la data vânzării bunurilor proprii ale celor doi soți).
C. de contribuție se stabilește în raport de totalitatea bunurilor, iar nu de fiecare categorie de bunuri, astfel că instanța a analizat care erau bunurile care se aflau în proprietatea soților la data desfacerii căsătoriei, valoarea acestora, veniturile foștilor soți și alte contribuții la dobândirea bunurilor, în această ultimă categorie urmând să se includă valorile celor două imobile înstrăinate de soți, cât timp nu s-a cerut constatarea calității de bun propriu.
În masa bunurilor comune au fost incluse, pe lângă apartamentul din mun. Râmnicu Sărat, bunurile mobile dobândite în timpul căsătoriei, astfel cum au fost reținute de prima instanță, având în vedere că nu a fost declarat apel sub acest aspect: un autoturism Dacia P. cu numărul de înmatriculare_, utilaj moară de mălai, semănătoare, aparat de sudură, pompă pentru udat, instalația electrică pentru moară și bunuri mobile aflate în apartament, constând în combină frigorifică, ladă frigorifică, aragaz, hotă, televizor color, mobilă bucătărie, mobilă sufragerie, masă, canapea, 2 fotolii, 2 seturi veselă, pat dublu, un covor persan, un cuptor cu microunde, 2 lustre și 3 aplice, o masă de calculator, 2 vase inox, centrală termică și calorifere. În privința valorilor, tribunalul a constatat că din probele administrare nu a rezultat valoarea bunurilor la data dobândirii, ci de la data partajului. Nu a fost contestată pe calea apelului valoarea bunurilor mobile, ci numai pentru apartament, astfel că, în vederea determinării contribuțiilor soților, tribunalul a luat în considerare valorile stabilite prin expertizele administrate la prima instanță, pentru bunurile mobile. Se poate aprecia asupra unei mase partajabile în valoare totală de_ lei (dacă se are în vedere expertiza întocmită de P. M., pentru evaluarea imobilului) sau de_ lei (dacă se ia în considerare evaluarea apartamentului efectuată de către expertul G. Camelița, cum s-a solicitat prin apelul principal).
Reținând aceste valori, tribunalul a constatat că, în privința veniturilor și bunurilor proprii cu care foștii soți au contribuit la dobândirea bunurilor comune, comparativ, situația se prezintă astfel: 3000 lei, bun propriu reclamanta, în timp ce valoarea bunului propriu al pârâtului a fost de 9000 lei (din prețul imobilului, de 9500 lei, s-a scăzut cheltuiala proprie, recunoscută de pârât, de 500 lei, taxe școlarizare); în anul 2001, reclamanta a obținut venituri de 4310,5214 lei, în timp ce pârâtul a avut o pierdere de 502,1504, și deci niciun venit, din activitatea autorizată pe care o desfășura; în anul 2002 – 6227,6787 lei a obținut reclamanta, iar pârâtul 1236,5699 lei; 2003 – 8099,1896 lei reclamanta, iar pârâtul 3415,9258 lei; 2004 – 12.023,0299 lei reclamanta și 3098 lei pârâtul; 2005 –_,4838 lei reclamanta și 3101 lei, pârâtul; 2006 –_ lei reclamanta și 7050 lei pârâtul; 2007 - 31.153 lei reclamanta și 7300 lei pârâtul; 2008 -_ lei reclamanta și 6436 lei pârâtul. Veniturile obținute de reclamantă au rezultat din fișele fiscale depuse la filele 64-77, iar cele ale pârâtului din declarațiile și deciziile de impunere (filele 164-171 și 231-235). Comparând veniturile, s-a constatat că, deși pârâtul a avut o contribuție în plus de 3000 lei (bun propriu) la dobândirea bunurilor comune, ulterior, până în anul 2008, contribuția majoritară a fost cea a reclamantei, care obținea venituri și de 4 ori mai mari. În consecință, tribunalul a menținut încheierea de partaj, conform căreia cotele părților au fost egale la dobândirea bunurilor comune, motiv pentru care a respins apelul incident, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă.
Referitor la cererea de schimbare a sentinței, solicitată prin apelul principal, instanța a reținut că un prim motiv se referă la evaluarea apartamentului. A susținut reclamanta că instanța a încuviințat obiecțiunile la prima expertiză efectuată, astfel că în mod inexplicabil a omologat lucrarea respectivă.
Tribunalul a constatat că expertul P. M. a stabilit o valoare a apartamentului supus partajului de 107.400 lei (raportul se află la filele 290-292). Prima instanță a încuviințat obiecțiunile reclamantei, în legătură cu supraevaluarea bunului, în ședința publică din 18.02.2014 (fila 20, vol. II) și a dispus ca expertul să răspundă cererii și să depună dovezi legate de actele pe care le-a avut în vedere când a stabilit care sunt indicii de risc seismic pentru construcție, să depună actul normativ care a fost avut în vedere pentru a stabili prețul de plecare pentru evaluare. Expertul și-a menținut punctul de vedere (fila 27), iar prin încheierea din 12.03.2014 (filele 33-34) instanța a dispus efectuarea unei alte expertize, în temeiul art. 212 din Codul de procedură civilă, apreciind că expertul nu a răspuns complet solicitărilor instanței, respectiv „nu a justificat în niciun mod care au fost criteriile avute în vedere la stabilirea unui preț pentru apartament, raportat la gradul de seismicitate”. Instanța putea să aprecieze asupra faptului că expertul nu a răspuns solicitărilor de refacere a raportului de expertiză și să cheme expertul pentru a da lămuriri, conform art. 211 din Codul de procedură civilă, ori să refacă lucrarea, în condițiile art. 212 din Codul de procedură civilă. Reținând însă că expertiza nu a răspuns solicitărilor instanței, s-a dispus o nouă expertiză, astfel că, în cauză, prima expertiză nu mai putea fi reținută. Sub aspectul constatării împrejurărilor legate de prima expertiză, care nu a răspuns complet solicitărilor instanței, încheierea din 12.03.2014 are caracter interlocutoriu, instanța statuând asupra nelegalității raportului de expertiză. Cu toate acestea, în mod nelegal, cu nesocotirea dispoziției luate prin încheierea din 12.03.2014 și fără ca lucrarea să fie refăcută, prima instanță reține ca fiind concludentă expertiza în construcții întocmită de către P. M..
Tribunalul a apreciat că este lipsită de orice temei și susținerea instanței pentru omologarea primului raport de expertiză (s-a menționat în hotărâre că expertiza întocmită de G. Camelița ar fi avut la bază constatările primului expert, conform răspunsului dat), întrucât expertul Petrăcescu M., în raportul depus la fila 147, vol. I, a susținut altceva: se întreabă expertul de ce a ajuns G. Camelița la alte concluzii și răspunde „pentru că dânsa a efectuat lucrarea după mine”. Evident, expertul nu a avut în vedere că s-ar fi folosit în a doua lucrare identificările sale, ci momentul în care a fost efectuată a doua expertiză, după prima (de altfel, din raportul G. rezultă că expertul a fost prezent în apartament, la 10.05.2014 și a efectuat identificări, constatări, măsurători – fila 86).
Față de aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul de procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a omologat raportul de expertiză în specialitatea construcții întocmit de expert G. Camelița, valoarea apartamentului supus partajării fiind de_ lei, iar sulta pe care o va plăti reclamanta apelantă va fi de_,34 lei.
Un alt motiv de apel a fost în legătură cu capătul accesoriu, având ca obiect cheltuielile de judecată. Prima instanță a compensat în totalitate cheltuielile de judecată, însă s-a constatat că pretențiile fiecărei părți au fost încuviințate în parte, în temeiul art. 276 din Codul de procedură civilă, iar cheltuielile efectuate de părți nu au fost egale.
Obiectul acțiunii principale, înregistrate la 21.01.2013, a fost partajul bunurilor comune, iar în raport de completările ulterioare ale cererii (partajul în cote diferențiate, de 70% pentru apelantă și 30% pentru intimat, solicitarea altor bunuri), precum și de soluția instanței, care a reținut cote egale de contribuție, taxa judiciară de timbru datorată a fost de 3588,8 lei (taxele plătite pentru cererea respinsă vor fi suportate de către reclamantă), calculate față de valorile rezultate în urma expertizelor (în încheierea de la fila 169, vol. II, prima instanță stabilește obligația părților de a achita diferențele rezultate). Referitor la taxa judiciară de timbru pe care a plătit-o pârâtul, instanța trebuia să aibă în vedere pentru compensare numai sumele plătite pentru cererile admise (nu puteau fi luate în considerare sumele pentru cererea de partajare a bunurilor comune în cote de 60% pârâtul și 40% reclamanta și nici cererile de includere în masa partajabilă a bunurilor care au făcut obiectul cererii de intervenție în interes propriu, admisă). Rezultă că, în vederea compensării, taxa judiciară suportată de către pârât a fost de 1548 lei. La aceste cheltuieli se vor mai adăuga și onorariul de expert de 700 lei, pe care l-a plătit numai reclamanta, pentru efectuarea expertizei contrarii, raportul de expertiză fiind apreciat concludent de instanța de apel. Nu au fost avute în vedere pentru aceste cheltuieli onorariile de avocat, fiecare parte urmând să suporte aceste cheltuieli.
În temeiul art. 276 din Codul de procedură civilă, tribunalul a constatat că se impunea compensarea parțială a cheltuielilor de judecată efectuate de părți la prima instanță, astfel că pârâtul trebuia să achite reclamantei suma de 1370,4 lei, cu acest titlu.
Având în vedere soluția dată, reținând culpa procesuală a intimatului, în apel, conform art. 274 din Codul de procedură civilă, a fost obligat să îi plătească apelantei 2716 lei cheltuieli de judecată în calea de atac, din care 1100 lei, onorariu de avocat, și 1616 lei, taxă judiciară de timbru și timbre judiciare.
Împotriva deciziei sus-menționate a declarat recurs pârâtul N. G., la data de 22 iunie 2015, considerând-o nelegală.
Susține recurentul că lucrarea de expertiză întocmită de expert G. Camelița nu respectă prevederile Decretului-Lege nr. 61/1990, neavând în vedere criteriile de individualizare, indicii negativi, neluând în calcul coeficientul de circulație, respectiv de amplasament.
Mai susține recurentul că în mod nelegal tribunalul a înlăturat expertiza P., care era corect întocmit, însă nu a răspuns obiecțiunilor reclamantei.
Totodată, recurentul susține că instanța de fond, în mod greșit, nu a reținut contribuția diferențiată la dobândirea bunurilor comune, astfel că în mod greșit tribunalul a procedat la respingerea apelului său, care viza și acest aspect.
În continuare, recurentul a făcut o analiză amplă, atât a deciziei pronunțată de Tribunalul B., cât și a hotărârilor pronunțate de Judecătoria Rm.Sărat.
Intimata R. A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii de recurs, a tardivității declarării căii de atac, precum și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea în motivele expres prevăzute de disp. art. 304 Cod pr.civilă.
La termenul de judecată din 19 octombrie 2015, intimata, prin apărător, a declarat că înțelege să renunțe la excepția netimbrării, dat fiind că recurentul a achitat timbrajul stabilit prin rezoluție și a susținut excepțiile tardivității și a nulității căii de atac exercitată de pârâtul N. G..
Având a analiza cu precădere, potrivit dispozițiilor art. 137 C.pr.civ. expcepțiile de procedură și de fond ce fac de prisos, în tot sau în parte, examinarea pe fond a cauzei, Curtea urmează a verifica excepția absolută și dirimantă a tardivității declarării recursului, invocată de intimata –reclamantă .
Potrivit art. 301 Cod pr.civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Decizia civilă atacată, nr.2545 din data de 17.04.2015 pronunțată de Tribunalul B. a fost comunicată recurentului la data de 2.06.2015, conform dovezii de primire și procesul-verbal de predare, atașate la dosarul de apel, fila 43 situație față de care, ultima zi de declarare a recursului a fost data de 18.06.2015, ce a căzut într-o zi lucrătoare a săptămânii.
Recursul a fost declarat la data de 22.06.2015, conform mențiunilor efectuate de Serviciul Registratură din cadrul Tribunalului B., deci cu depășirea termenului de 15 zile instituit de lege și calculat potrivit art. 101 Cod pr.civilă.
Deși recurentul, prin apărător, a afirmat că depășirea termenului de recurs s-a realizat ca urmare a faptului că decizia de apel a fost primită de sora acestuia, recurentul – pârât nu a învederat instanței care a fost împrejurarea mai presus de voința sa care l-ar fi împiedicat să declare în termen recursul și nici nu a formulat o cerere de repunere în termenul de declarare a acestuia conform art. 103 C.pr.civ.
În consecință, urmează ca în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea să respingă recursul ca tardiv declarat, fără a mai proceda, prin urmare, la analiza motivelor de recurs, de vreme ce acesta a fost soluționat pe cale de excepție, care face de prisos cercetarea în fond a cauzei.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. Curtea urmează să oblige recurentul să plătească intimaților R. suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței avocațiale nr._ din data de 9.10.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării recursului, excepție invocată de intimați.
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de pârâtul N. G., domiciliat în ., împotriva deciziei civile nr. 2545/17 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul B., în contradictoriu cu reclamanta R. A., domiciliată în Râmnicu Sărat, Piața Halelor, ., județul B. și intervenientul în nume propriu R. I., domiciliat în ., județul B..
Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19 octombrie 2015.
Președinte, Judecători,
E.-S. L. V.-A. P. C. P. B.
Grefier,
N. M.
Red.SEL/tehnored.NM
2ex./4.11.2015
d.f._ Judecătoria Rm.Sărat
j.f. P. A.
d.a._ Tribunalul B.
j.a. N. M., M. A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
