Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 737/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 737/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 737/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția I Civilă
Dosar Nr._
DECIZIA Nr. 737
Ședința publică din data 24 noiembrie 2015
Președinte - V. G.
Judecători - V. S.
- E. M.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta-pârâtă P. (fostă B.) V. A., domiciliată în comuna Poșta Câlnău, . B., împotriva deciziei civile nr. 2625 din 20 mai 2015 și a încheierii de admitere în principiu din 5 decembrie 2014, ambele pronunțate de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. V., domiciliat în comuna Poșta Câlnău, . și intervenienta B. M., domiciliată în . B..
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 10 noiembrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului și pentru a se depune originalul chitanței de achitare a taxei de timbru a amânat pronunțarea pentru 17 noiembrie 2015 când, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru astăzi, data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:
C u r t e a:
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta P. (fostă B.) V. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. V., partajarea bunurilor comune achiziționate în timpul căsătoriei, urmând să se constate masa bunurilor de împărțit și contribuția diferențiată a părților la dobândirea acestora - 75% pentru reclamantă și 25% pentru pârât, precum și lichidarea stării de indiviziune prin atribuirea efectivă a bunurilor ce se cuvin. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea bunului propriu - mașină de cusut, precum și împărțirea datoriei comune - credit în valoare de 8557,24 Euro, conform contractului nr. RF_/03.07.2008, contractat la Raiffeisen Bank SA.
A arătat reclamanta că, în perioada căsătoriei, părțile au dobândit ca bunuri comune un imobil situat în ., compus din casă de locuit și suprafața de 709 mp teren aferent construcției, la care părțile au mai adus o . îmbunătățiri, edificând mai multe camere în continuarea sa, precum și o . bunuri mobile.
În privința contribuției majoritare solicitate de 75%, a susținut că a avut constant venituri mai mari decât ale soțului, a lucrat pe întreaga perioadă a căsătoriei, iar pârâtul a avut perioade lungi în care nu a avut loc de muncă și venituri. A indicat că la despărțirea în fapt a părăsit domiciliul comun împreună cu fiica minoră, rezultată din căsătorie, iar pârâtul a rămas în posesia bunurilor.
În drept, au fost indicate dispozițiile art.36 din Codul familiei, art.728 Cod civil.
Pârâtul B. V. a formulat întâmpinare prin care a arătat că părțile sunt despărțite din data de 19.10.2009, când reclamanta a plecat din domiciliul comun, iar căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă 2444/2010, din data de 29.03.2010.
Pe cale reconvențională pârâtul a solicitat să se rețină în favoarea sa o cotă de 80% la dobândirea bunurilor comune, respectiv o cotă de 20% în favoarea reclamantei-pârâte. În acest sens a susținut că imobilul a fost cumpărat în luna martie 2002 cu prețul de 50.000.000 lei (ROL), iar casa de locuit se compunea din 3 camere, o debara și două holuri, era edificata din cărămida, acoperită cu țiglă, avea instalație electrică și grad de uzură, întrucât fusese neglijată; că prețul de 50.000.000 lei provenea din vânzarea casei bunicii sale - pentru suma de 90.000.000 lei (ROL), convenția fiind ca părțile să o ia pe bunică să locuiască cu aceștia și să o îngrijească; că diferența de preț de 40.000.000 lei ROL a fost folosită la edificarea unei anexe compusă din alte 3 camere, un hol, o bucătărie și beci, fiind ajutat și de către părinții săi la ridicarea construcției - lucrările de la fundație până la acoperiș fiind executate de tată, bunicul patern și pârât, alături de rudele care au lucrat în regim de clacă. Tot tatăl a construit cotețele anexă și garajul. Părinții au cumpărat din banii lor 3 tocuri de geam, montate la anexă, și 3 uși ce se găsesc la același edificiu. Ulterior, din banii comuni, soții au plătit mâna de lucru pentru amenajările interioare, întrucât în perioada 2002-2005 ambii lucrau la aceeași firmă, neavând venituri foarte mari, și abia după luna martie 2008 reclamanta a înregistrat un plus de venit, însă în acea perioadă nu s-au mai făcut investiții în casă.
Pârâtul a mai precizat că în posesia sa se regăsesc majoritatea bunurilor mobile menționate în acțiune, că în masa de partajat există și o . bunuri mobile aflate în posesia reclamantei, că, după plecarea din domiciliu a reclamantei, a procedat la o . lucrări care au avut drept scop menținerea în funcțiune a utilităților.
La termenul de judecată din 21.06.2012, părțile, de comun acord, au precizat că despărțirea în fapt s-a produs în luna octombrie 2009. La același termen reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind restituirea bunului propriu, mașina de cusut.
Prin completarea cererii reconvenționale, depusă la 22.11.2012 (f.72 fond), pârâtul-reclamant a solicitat să se rețină ca aport majorat la dobândirea bunurilor și achitarea sumei de 4.000 lei, din surse proprii, pentru stingerea creditului deschis la Bank Post SA, pentru lichidarea creditului obținut în vederea procurării următoarelor bunuri, cu plata în rate: un congelator cu 7 sertare, marca Arctic, respectiv mașina de spălat marca Candy. Câteva luni a achitat câte 250 lei/lunar, după care a stins debitul prin achitarea integrală a restanței, calculată la 4.000 lei.
În cauză, la data de 22.11.2012, a formulat cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtului reclamant B. V., intervenienta C. S., solicitând a se reține contribuția diferențiată a acestuia de 80% în dobândirea bunurilor comune, arătând că, în baza relației de afectivitate cu fiica și nepotul său, a hotărât să fie îngrijită de acesta din urmă, astfel că a vândut locuința sa în anul 2002, iar din prețul obținut de 90.000.000 lei ROL, a fost achiziționată o altă locuință, într-o poziție mai convenabilă, cu prețul de 50.000.000 lei ROL. Restul de 40 milioane lei au fost folosiți pentru modernizarea casei și construirea de anexe. Ajutorul ce a fost dat, a fost făcut exclusiv pentru nepotul său, situație în care a solicitat a se reține în contul acestuia un aport sporit la dobândirea construcției. De asemenea, cei doi foști soți au efectuat prin aportul propriu o . îmbunătățiri: anexe, montat parchet, văruit pereții și cumpărat jaluzele.
Prima instanță, în temeiul art.52 Cod pr. civilă, prin încheiere, a încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie a numitei C. S..
În urma decesului intervenientei C. S., survenit la data de 25.12.2012, judecata a fost continuată cu succesorul în drepturi al acesteia - B. M..
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri, martori și interogatorii, prima instanță a pronunțat la data de 13.06.2013 încheierea interlocutorie prin care a admis în principiu și în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, constatând că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cote de 1/2, imobilul situat în ., compus din casa de locuit împreună cu suprafața de 709 mp teren aferent curți-construcții, înscris în cartea funciara a loc. Sudiți, .. B., sub nr. 34, cu număr cadastral 290, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1831/03.04.2002 de BNI V. E., precum și îmbunătățirile aduse acestuia, dar și bunurile mobile constând în: canapele colț de piele (canapea și fotolii), măsuță de cafea, covor persan pe fond bej și maro, 9 jaluzele verticale pe fond bej, canapea din material textil pe fond bej, 4 corpuri de bibliotecă, TV color Provision, sobă de teracotă, canapea extensibilă pe fond maro cu desen floral, covor persan pe fond bej, birou de calculator din pal melaminat imitație fag, instant marca Ferolli, mobilier de baie (cadă duș, cadă normală, chiuvetă), mașină de spălat marca Candy, frigider Zanussi, congelator marca Artic cu 7 sertare, aragaz marca Zanussi pe fond maro, mobilier bucătărie (corpuri suspendate, soldat bucătărie și dulap bucătărie cu blat și sertare, masă bucătărie), 4 scaune - toate aflate în posesia pârâtului-reclamant, respectiv, 1 birou pentru calculator, mașină de călcat, 2 perne, pilotă, aspirator, 2 servicii de masă cu farfurii pentru 6 persoane - aflate în posesia reclamantei-pârâte, luând act că reclamanta-pârâtă a renunțat la capătul de cerere privind restituirea mașinii de cusut.
Prin aceeași încheiere prima instanță a constatat că, după luna octombrie 2009, data plecării reclamantei-pârâte din domiciliul comun, pârâtul-reclamant a efectuat îmbunătățiri constând în înlocuirea hidroforului, instant-ului și bateriilor de la baie și a achiziționat un televizor color.
În privința datoriilor comune, instanța de fond a constatat că părțile au contractat în timpul căsătoriei, în cote de 1/2 fiecare, următoarele credite: cerere pentru emiterea unui card de credit pentru achiziționare produse ALTEX, din data de 15.12.2005, emis de Euroline Retail Services SA, în favoarea lui B. V.; contract de credit nr.RF_/03.07.2008 încheiat de către B. V. A. cu Raiffeisen Bank SA, constatând, totodată că, începând cu data despărțirii în fapt a soților (octombrie 2009), fiecare dintre părți are un drept de creanță aferent ratelor și dobânzilor achitate în baza contractelor încheiate de fiecare parte, pentru datoriile comune.
S-a dispus, în temeiul art.6736 Cod pr. civilă, efectuarea de expertize în specialitatea construcții, bunuri mobile-merceologie și contabilitate în vederea identificării, delimitării, evaluării și lotizării acestor bunuri, stabilindu-se ca expertul contabil să efectueze și expertiza centralizatoare.
Conform considerentelor încheierii de admitere în principiu, instanța de fond a reținut bunurile mobile pe baza recunoașterilor părților făcute prin întâmpinare și interogatorii, iar pe baza declarațiilor martorilor C. I. și D. G. a reținut îmbunătățirile aduse de pârâtul reclamant imobilului, după despărțirea în fapt a soților.
Dobândirea în timpul căsătoriei a imobilului casă de locuit cu teren aferent a fost reținută de prima instanță pe baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1831/03.04.2002 la BNP V. E., prețul de 50.000.000 lei ROL fiind reținut în baza aceluiași înscris autentic, iar asupra contribuției soților s-a reținut cota egală de 1/2 atât în privința imobilului cumpărat, cât și a îmbunătățirilor aduse acestuia, prin analizarea conținutului contractelor autentice de vânzare cumpărare depuse la dosar, a succesiunii înscrisurilor și pe baza coroborării declarațiilor martorilor audiați, constatându-se totodată că, deși reclamanta pârâtă a realizat venituri constant superioare, pârâtul reclamant a avut un aport sporit în muncă și a beneficiat și de ajutorul familiei sale la modernizarea casei de locuit, apreciindu-se că acest ajutor se constituie într-o donație în favoarea pârâtului reclamant și compensează veniturile mai mari ale soției.
În drept, au fost reținute disp. art.27 din Legea nr.71/2011, art.339 și art. 357 NCC.
În privința datoriilor comune, prima instanță a reținut ca aplicabile dispozițiile art.351 NCC, potrivit cărora soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune, respectiv pentru obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei, constatând că părțile au contractat în timpul căsătoriei, ca datorii comune, în cote de ½ fiecare, cardul de credit pentru achiziționare produse ALTEX, din data de 15.12.2005, emis de Euroline Retail Services SA și contractul de credit nr.RF_/03.07.2008 încheiat între B. V. A. și Raiffeisen Bank SA.
Referitor la acesta din urmă s-a constatat că reclamanta a contractat la data de 03.07.2008, în baza contractului nr.RF_ încheiat cu Raiffeisen Bank SA, un credit de 8.557,24 euro, a cărui rambursare s-a stabilit pe o perioadă de 84 de luni, cu scadența finală la 03.07.2015, creditul fiind cesionat ulterior către KRUK România SRL în data de 04.10.2012, dată la care suma datorată era de 9.058,19 euro, conform adresei nr.4583/06.11.2012 emisă de C. Juridic & Guvernanță Corporativă C. din cadrul Raiffeisen Bank (fila 50 fond), reținându-se că ratele aferente au fost achitate de către B. A. V.. În baza adresei emise de cesionarul creanței (fila 181 fond) prima instanță a constatat că pe numele reclamantei figurează un debit de 42.896,29 lei, cu scadența la data de 24.04.2013, iar potrivit adresei nr.1249/13.03.2013 (fila 163) și extraselor de cont/raport de achitare, suma efectiv plătită de reclamanta pârâtă a fost de 9.172,83 euro.
Instanța de fond a reținut cotele de ½ în privința pasivului de împărțit, având în vedere că susținerile pârâtului, în sensul că banii aferenți creditelor contractate de către reclamantă au fost folosiți în scop personal, nu au fost probate, sarcina probei aparținându-i conform art.129 alin.1 Cod procedură civilă. În schimb, martorii reclamantei au declarat că banii ce au fost împrumutați de către aceasta de la diverse instituții bancare, au fost folosiți în scopul modernizării locuinței bun comun.
Având în vedere că fiecare dintre părți a achitat separat contravaloarea unei părți din ratele contractate, instanța de fond a apreciat că numai expertul contabil poate stabili datoria comună a soților la data despărțirii în fapt (octombrie 2009), dreptul de creanță al fiecăruia, soldul aferent fiecărui contract, respectiv gradul de îndatorare ce urmează a fi suportat de fiecare parte din datoriile comune.
Au fost administrate probatorii cu expertize tehnice construcții – lucrare tehnică întocmită de expert P. M., evaluări bunuri mobile – lucrare tehnică întocmită de expert R. G., contabilitate – lucrare întocmită de expert I. A. ce conține și expertiza centralizatoare, iar în privința cărora niciuna dintre părți nu a formulat obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr. 6078/03.04.2014, Judecătoria B. a admis în parte atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C. S. și continuată de intervenienta B. M. și a dispus partajarea bunurilor comune dobândite de părți în timpul căsătoriei, în cote de 1/2, prin omologarea variantei unice din raportul de expertiză întocmit de expert tehnic P. M., respectiv omologarea în parte a raportului de expertiză întocmit de expert tehnic R. G., ce fac parte integrantă din hotărâre.
A fost atribuit reclamantei-pârâte lotul nr.1; a fost atribuit pârâtului-reclamant lotul nr.2; s-a constatat că, începând cu data despărțirii în fapt a soților (octombrie 2009), fiecare dintre părți are un drept de creanță aferent ratelor și dobânzilor achitate contractelor încheiate de fiecare parte, pentru datoriile comune; că reclamanta-pârâtă a achitat suma de 2.245,01 Euro (echivalentul a 9.544,18 lei), iar pârâtul a achitat suma de 6.585 lei.
A fost omologat în varianta I raportul de expertiză întocmit de expert I. A., stabilindu-se că fiecare parte va suporta ½ din totalul de plată pentru datoriile comune, în sensul că reclamanta-pârâta are de plătit pentru contractul de credit nr.RF_/03.07.2008 (cesionat către KRUK ROMANIA SRL), suma de 21.448,145 lei, urmând a primi de la pârâtul-reclamant suma de 1.479,59 lei, iar pârâtul-reclamant are de plătit pentru contractul de credit nr.RF_/03.07.2008 (cesionat către KRUK ROMANIA SRL), suma de 21.448,145 lei, urmând a plăti reclamantei-parate suma de 1.479,59 lei.
A fost obligat pârâtul-reclamant să plătească reclamantei-pârâte sultă în cuantum de 56.348,59 lei, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată de 8,45 lei în favoarea pârâtului-reclamant.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în privința formării și atribuirii loturilor, după reluarea considerentelor expuse prin încheierea de admitere în principiu din 13.06.2013 asupra componenței masei de partaj (bunuri și datorii comune) și contribuțiilor părților, prevederile art.6739 Cod pr. civilă, în sensul că, de la data despărțirii în fapt, fiecare dintre părți a deținut posesia anumitor bunuri (pârâtul reclamant având posesia bunului imobil și a unor bunuri mobile), precum și faptul că pârâtul reclamant a mai efectuat anumite îmbunătățiri imobilului-casă de locuit.
Prima instanță a înlăturat solicitările pârâtului reclamant privind atribuirea tuturor bunurilor mobile către reclamanta pârâtă (pentru evitarea sultei împovărătoare), apreciind că acest mod de împărțire nu ar fi echitabil, în condițiile în care foștii soți s-au despărțit în luna octombrie 2009, iar pârâtul reclamant a continuat să locuiască în imobil și să folosească bunurile mobile aflate în acesta.
În vederea egalizării valorice a loturilor s-a stabilit obligarea pârâtului-reclamant la plata sultei în cuantum de 56.348,59 lei (din care: 52.143 lei-sulta aferentă imobilului, 1.479,59 lei-c/val creanțe, 2.726 lei-sulta aferentă bunurilor mobile).
Au fost aplicate dispozițiile art.129 alin.6 raportat la art.276 Cod pr. civilă în privința compensării în parte a cheltuielilor de judecată, fiind obligată reclamanta-pârâtă la plata sumei de 8,45 lei cu acest titlu către pârâtul-reclamant, reținându-se că reclamanta-pârâtă a făcut dovada achitării sumei de 1.955 lei-cu titlu de cheltuieli de judecată, din care: 750 lei-taxa judiciară de timbru, 5 lei-timbru judiciar, 1.200 lei-onorariu experți, în timp ce pârâtul-reclamant a făcut dovada unor cheltuieli de judecată în cuantum de 1.963,45 lei, din care: 563 lei-taxa judiciară de timbru, 0,45 lei-timbru judiciar, 380 lei+620 lei+200 lei+100 lei+100 lei-onorariu apărător, 600 lei-onorariu expert. Chiar dacă reclamanta a fost reprezentată de apărător ales, aceasta nu a depus la dosar dovada respectivelor cheltuieli.
Împotriva încheierii de admitere în principiu și sentinței civile nr. 6078/03.04.2014 au declarat apel pârâtul reclamant B. V. și intervenienta B. M., criticând ambele acte de procedură pentru nelegalitate și netemeinicie.
Au apreciat apelanții că instanța de fond a pronunțat încheierea de admitere în principiu și hotărârea atacată interpretând greșit materialul probator administrat în cauză.
Prin cel dintâi motiv al apelului s-a susținut contribuția diferențiată a apelantului B. V. (pârât reclamant la fond) în privința dobândirii imobilului casă de locuit cu teren aferent și îmbunătățirilor aduse acestuia, reiterându-se solicitarea de a se reține în favoarea sa cota de 80%, respectiv de 20 % în favoarea intimatei (reclamantă pârâtă). În acest sens au fost reiterate susținerile privind achitarea prețului imobilului în sumă de 50.000.000 lei ROL din prețul obținut de intervenienta C. S. prin vânzarea propriei locuințe cu suma de 90.000.000 lei ROL, arătându-se că diferența de 40.000.000 lei ROL a fost dată de intervenientă soților B. V. și V., fiind folosită de aceștia pentru modernizarea locuinței existente și edificarea anexei (noua construcție) la aceasta. Totodată, conform convenției intervenite între cei trei, intervenienta C. S. (bunica pârâtului reclamant) a locuit cu cei doi soți și, ulterior separării acestora, cu nepotul său, până la deces.
S-a mai susținut că soții nu aveau bani pentru a cumpăra imobilul, neexistând nicio dovadă asupra depozitării vreunei sume de bani după nuntă, sau din orice altă sursă, iar între data nunții și data achiziționării trecuseră trei ani și banii rezultați din petrecerea de nuntă erau deja consumați, prin cumpărarea unui autoturism, a unui aragaz, a unui TV și a unui frigider.
În privința contribuției diferențiate solicitate, apelanții au învederat că aspectele au fost dovedite prin înscrisurile depuse și prin depozițiile martorilor C. I. și D. G., pârâtul reclamant beneficiind și de ajutorul familiei și altor rude în regim de clacă la efectuarea modernizării locuinței și edificarea construcției anexe. Pe același aspect s-a solicitat înlăturarea depoziției martorei M. F., arătându-se că aceasta nu se coroborează cu celelalte probe, și s-a reiterat faptul că veniturile mai mari ale intimatei (reclamanta pârâtă) au fost realizate după luna martie 2008, dar în acea perioadă părțile nu au investit în casă.
Prin cel de-al doilea motiv de apel s-a criticat includerea bunurilor mobile aflate în posesia apelantului B. V. în lotul acestuia, arătându-se că prima instanță a apreciat în mod greșit că respectivele bunuri au fost folosite și uzate de către pârâtul reclamant de la data separației în fapt, în realitate bunurile regăsindu-se în forma și stadiul fizic de la despărțire, fiind depozitate într-o încăpere. A arătat că intimata (reclamanta pârâtă) a ales să părăsească domiciliul comun lăsând în acesta respectivele bunuri mobile, iar atribuirea în lotul său a bunurilor mobile asupra cărora exercită posesia determină plata unei sulte împovărătoare, fiind încălcate și dispozițiile art.741 Cod procedură civilă
Printr-un al treilea motiv de apel s-a arătat că împrumuturile reținute ca datorii comune de către prima instanță nu au fost contractate cu acordul apelantului B. V., iar banii au fost folosiți numai de către reclamanta pârâtă, neexistând dovezi în privința investirii în casă a sumei contractate.
Ca urmare, s-a apreciat că instanța a reținut greșit că apelantul (pârât-reclamant) datorează 1/2 din această sumă ce nu a fost folosită în scop comun.
În cadrul apelului s-a solicitat, în principal, admiterea cererii de completare a probatoriului cu martori și înscrisuri iar, în subsidiar, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să fie admise în parte atât cererea principală și cea reconvențională, cât și cererea de intervenție, urmând a se ține seama de materialul probator administrat în cauză, precum și modificarea sentinței în sensul atribuirii tuturor bunurilor mobile reclamantei pârâte pentru a fi diminuată sulta stabilită în sarcina apelantului B. V..
Intimata P. (fostă B.) V. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelanților la plata cheltuielilor de judecată în apel. În esență, s-a învederat că instanța de fond a reținut corect masa bunurilor comune, a stabilit corect cotele de contribuție ale părților și a reținut corect și datoriile comune, ce urmează a fi suportate în cote de ½ de foștii soți.
Deși prin apel se critică reținerea cotei de contribuție egală a părților la dobândirea bunurilor comune, intimata a arătat că prețul achitat pentru imobilul casă de locuit a provenit din banii comuni ai celor doi foști soți, fiind lipsită de argumente veridice susținerea apelanților că prețul ar fi provenit din vânzarea casei bunicii pârâtului reclamant, numita C. S.. În contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1831/03.04.2002 de către BNI Vișiniu E., s-a menționat că prețul aferent imobilului a fost de 50.000.000 de lei ROL și a fost achitat de către cumpărătorii B. V. și B. V. A., anterior încheierii actului de vânzare cumpărare.
Raportat la acest înscris și având în vedere și actele depuse de către B. V. și intervenienta C. S. (contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1102/30.04.2002, chitanța din data de 18.02.2002, antecontractul de vânzare cumpărare din data de 23.03.2002), se apreciază că instanța de fond a constatat corect faptul că pârâtul B. V. și intervenienta nu au făcut dovada faptului că suma cu care s-a achiziționat imobilul părților a fost plătit cu banii intervenientei C. S.. Aceeași situație a rezultat și din depozițiile martorilor audiați, respectiv faptul că imobilul a fost cumpărat cu banii celor doi foști soți B. obținuți cu titlu de dar de nuntă, bani pe care părțile i-au pus deoparte pentru achiziționarea unei case de locuit.
Asupra celui de-al doilea motiv de apel, intimata a apreciat că prin atribuirea bunurilor mobile conform posesiei părților, practic, instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 673/9 Cod procedură civilă; apelantul are posesia acestor bunuri din octombrie 2009, iar partajarea s-a produs în luna aprilie 2014 și, pentru faptul că în toată perioada de peste 5 ani le-a și folosit, este firesc să îi fie atribuite acestuia.
În privința includerii în masa partajabilă a contractului nr. RF_/03.07.2008 încheiat cu Raiffessein Bank SA, intimata a arătat că prima instanță a reținut că susținerea pârâtului, în sensul că banii obținuți cu titlu de creditare au fost folosiți reclamantă în scop personal, nu poate fi primită întrucât nu a fost probată această afirmație, sarcina probei aparținându-i conform art. 129 al. 1 Cod procedură civilă. Martorii audiați în cauză au declarat faptul că părțile au contractat împrumuturi pe numele reclamantei P. V. A., întrucât aceasta avea veniturile mai mari, iar banii au fost folosiți în amenajarea și modernizarea locuinței, bun comun al părților.
În apel s-a încuviințat completarea probatoriilor, fiind audiate martorele C. V. și T. C. la termenul de judecată din 19.11.2014. Totodată, au fost solicitate relații la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B. în privința ..R.L.
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la 05.12.2014, Tribunalul B., în urma examinării probatoriului și actelor de procedură din cauză sub aspectul criticilor formulate de către pârâtul reclamant B. V. și intervenienta în interesul acestuia B. M., a constatat fondate, în parte, aspectele invocate în cadrul apelului.
Ca urmare, a schimbat, în parte, încheierea de admitere în principiu din 13.06.2013, în sensul admiterii în parte și a cererii de intervenție accesorie în favoarea pârâtului - reclamant, formulată de intervenienta C. S. și continuată de moștenitoarea acesteia B. M., reținând în favoarea pârâtului - reclamant cu titlu de contribuție proprie, în privința imobilului inclus la masa de partaj, creanța de 3000 lei - preț provenit din vânzarea efectuată conform contractului autentic nr. 1102/30.04.2002 - sumă ce urmează a fi actualizată, drept de creanță cu a cărui contravaloare va fi sporit lotul pârâtului reclamant și, corelativ, diminuat lotul reclamantei - pârâte. Totodată, a fost exclusă din cadrul datoriilor comune creanța rezultată din contractul de credit RF_ din 03.07.2008, încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamanta - pârâtă P. (fostă B.) V. A. (debit contractat de 8557,24 Euro cu dobânzile și penalitățile aferente), aceasta urmând a fi suportată exclusiv de reclamanta - pârâtă.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii interlocutorii din 13.06.2013 și s-a dispus refacerea expertizei specialitatea contabilitate și a celei centralizatoare, de către expert contabil I. A., cu un onorariu provizoriu în apel în sarcina apelantului în sumă de 600 lei, în vederea actualizării creanței exclusive reținute în favoarea apelantului pârât-reclamant și stabilirii valorii finale a loturilor atribuite părților, precum și a sultei corespunzătoare pentru echilibrarea valorică a acestora.
La adoptarea acestei soluții tribunalul a reținut fondate, în parte, primul și cel de-al treilea motiv de apel, prin care au fost aduse critici în privința contribuției pârâtului reclamant la dobândirea bunurilor comune și în privința caracterului creanței rezultată din contractul de credit RF_ din 03.07.2008, încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamanta - pârâtă P. (fostă B.) V. A..
În privința primului motiv de apel, prin care apelantul - susținut de intervenienta accesorie – a reiterat solicitările de constatare a unei contribuții diferențiate de 80% la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a constatat că foștii soți B. V. și V. A. au cumpărat imobilul compus din casă și teren aferent în suprafață de 709 mp, categoria de folosință curți construcții, situat în ., descris în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1831/03.04.2002 la BNI V. E., pentru prețul de 50.000.000 lei (ROL), sumă indicată în conținutul actului autentic. Conform chitanței sub semnătură privată întocmită și semnată de ambii soți anterior încheierii contractului translativ de proprietate menționat, la data de 18.02.2002 a fost achitat de către aceștia, către vânzătorul T. E. (M.), un avans de 40.000.000 lei din prețul imobilului.
Această plată se situează anterior încheierii promisiunii de vânzare a propriului imobil de către intervenienta C. S., bunica maternă a pârâtului reclamant B. V., apelant în cauză, întrucât promisiunea de înstrăinare a imobilului nr.48 situat în aceeași localitate Sudiți, .. B., a cărei coproprietară era aceasta alături de fiica sa B. M., a fost încheiată la 23.03.2002, dată la care se face mențiunea primirii unui avans de preț în sumă de 20.000.000 lei . Asupra prețului pentru care a fost înstrăinat acest imobil, tribunalul reține suma de 30.000.000 lei (ROL) trecută în conținutul actului autentic de vânzare cumpărare nr. 1102/30.04.2002. În acest sens instanța constată că vânzătoarele C. S. și B. M., dacă au declarat la momentul întocmirii actului autentic un preț nereal (mai mic), în vederea eludării taxelor aferente, datorate bugetului statului, și-au asumat și riscul imposibilității dovedirii cu alte mijloace de probă, peste conținutul acestuia, a altei sume de bani primită ca preț, astfel încât nu pot fi valorificate în speță susținerile apelanților asupra prețului vânzării în sumă de 90.000.000 lei, neputând produce efecte peste/în contra conținutului înscrisului autentic promisiunea sub semnătură privată încheiată anterior.
Însă, tribunalul constată că suma de 30.000.000 lei, constituind prețul înstrăinării propriei locuințe de către intervenienta accesorie C. S., a fost înglobată în modernizarea imobilului soților B. V. și V. A., respectiv în construirea anexei având tot destinație de locuință, aspectul fiind recunoscut de către reclamanta-pârâtă la interogatoriu (răspuns întrebare nr.7 f.119 fond) și coroborat din depozițiile martorilor audiați atât la fond cât și în apel (f.130-133 fond, f.54-55 apel).
Astfel, instanța nu a putut reține ca fondate susținerile apelanților privind reținerea contribuției diferențiate de 80%, dar, reținând subrogația reală, tribunalul constată că intervenția accesorie este întemeiată în limita reținerii unui drept de creanță în favoarea pârâtului reclamant, apelant în cauză, pentru suma de 30.000.000 lei provenită din vânzarea locuinței intervenientei accesorii, bunica intenționând să-l gratifice exclusiv pe nepotul său. În același sens se coroborează pe situație de fapt și aspectul că bunica maternă a locuit împreună cu nepotul său, în noua construcție, până la decesul survenit la 25.12.2013.
Pe lângă aspectul reținut mai sus, ținând seama că, pe baza probatoriului administrat, contribuția soților se stabilește asupra universalității de bunuri și nu individual asupra dobândirea fiecărui bun comun, tribunalul a apreciat ca nefondate celelalte susțineri ale apelanților din cadrul primului motiv de apel, întrucât prima instanță a reținut corect contribuția egală a soților la dobândirea bunurilor comune (mobile și imobile), veniturile mai mari ale soției realizate pe întreaga durată a căsătoriei părților fiind compensate de munca depusă de soț la construirea și modernizarea locuinței, respectiv de ajutorul primit de acesta din partea membrilor propriei familii (părinți, bunic, rude) la edificarea construcțiilor de la adresa de domiciliu. Această situație rezultă atât din coroborarea probatoriului cu înscrisuri și martori administrat la fond, cât și din depozițiile martorelor audiate în apel (f.54-55).
În privința datoriilor comune, respectiv celui de-al treilea motiv al apelului pendinte, tribunalul a constatat că susținerile apelantului B. V. sunt fondate, întrucât prima instanță a reținut greșit ca datorie comună creditul contractat prin contractul nr. RF_ din 03.07.2008 încheiat cu Raiffessein Bank S.A..
Astfel, tribunalul constată că, potrivit art.351 (lit. a-c) din Noul Cod Civil, soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune, pentru obligațiile pe care le-au contractat împreună, dar și pentru obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei.
Contractul de credit nr. RF_ a fost încheiat între Raiffeisen Bank SA. și B. V. A. la data de 03.07.2008, anterior separării în fapt a soților în octombrie 2009, în baza acestuia fiind acordat împrumutatului un credit în valoare de 8557,24 Euro pentru nevoi personale, pentru o perioadă de 84 de luni, cu scadența finală la 03.07.2015 (f.9-14 fond).
Fiind în discuție un credit de nevoi personale contractat numai de către unul dintre soți, în timpul căsătoriei, în condițiile art.351 lit. a) și c) din Noul Cod civil, partea care a pretins că acest credit este datorie comună, respectiv reclamanta pârâtă P. (fostă B.) V. A., trebuie să dovedească fie folosirea sumei împrumutate pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei, fie că respectiva obligație este născută în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune.
Or, din probatoriul administrat în cauză rezultă cu claritate că acest împrumut nu a fost folosit la acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei, iar obligația nu a fost născută în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune - la data contractării sale, 03.07.2008, construcțiile și amenajarea locuinței fiind finalizate, ci a fost contractat doar de către intimata P. (fostă B.) V. A., reclamantă pârâtă la fond, și folosit exclusiv pentru susținerea activității comerciale a ., societate înființată la 07.01.2008, aflată în funcțiune, în cadrul căreia figurează ca asociat unic B. A. V. A., aceasta având și calitatea de administrator, după cum rezultă din coroborarea răspunsului reclamantei pârâte la întrebarea nr. 19 din interogatoriul aflat la fila 122 dosar fond cu înscrisurile depuse la filele 149-150 dosar fond, respectiv cu conținutul înscrisurilor înaintate la filele 58-62, 64-65 în apel.
Așa fiind, creditul de nevoi personale în valoare de 8557,24 Euro contractat prin contractul nr. RF_, încheiat între Raiffeisen Bank SA. și B. V. A. la data de 03.07.2008, destinat susținerii activității comerciale a ..R.L, al cărei unic asociat și administrator este B. (actual P.) A. V. A., nu constituie datorie comună a celor doi soți, iar prima instanță a reținut greșit acest debit ca datorie comună, impunându-se ca restituirea acestui împrumut să fie suportată doar de către intimata P. A. V. A..
Totodată, tribunalul a înlăturat apărările formulate prin întâmpinare de către intimată, constatând că sarcina probei asupra destinației creditului ca datorie comună în raport de dispozițiile art.351 lit. a) și c) din Noul cod civil cu referire la art. 129 alin 1 Cod procedură civilă, revine reclamantei pârâte.
Referitor ce celelalte împrumuturi contractate pe numele reclamantei pârâte P. (fostă B.) V. A., ce au fost destinate amenajării și modernizării locuinței - bun comun al soților, tribunalul observă, pe de o parte, că acestea nu au fost supuse împărțirii în cauză, iar pe de alta, că respectivele credite contractate în perioada 2004 - 2006 (conform înscrisurilor de la filele 99-110 dosar fond) au fost achitate ca datorii comune de către cei doi soți în timpul conviețuirii, până la separarea în fapt produsă în octombrie 2009.
Pentru aceste considerente, în urma analizării probatoriului, tribunalul a constatat că se impune, în conformitate cu prevederile art. 295 alin.1 și art. 296 Cod pr. civilă, schimbarea, în parte, a încheierii de admitere în principiu din 13.06.2013, în sensul admiterii în parte și a cererii de intervenție accesorie în favoarea pârâtului - reclamant, formulată de intervenienta C. S. și continuată de moștenitoarea acesteia B. M., cu reținerea în favoarea pârâtului - reclamant cu titlu de contribuție proprie, în privința imobilului inclus la masa de partaj, a creanței de 3000 lei RON (30.000.000 lei ROL) - preț provenit din vânzarea efectuată conform contractului autentic nr. 1102/30.04.2002 - sumă ce urmează a fi actualizată, drept de creanță cu a cărui contravaloare va fi sporit lotul pârâtului reclamant și, corelativ, diminuat lotul reclamantei - pârâte.
A fost exclusă din cadrul datoriilor comune creanța rezultată din contractul de credit RF_ din 03.07.2008, încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamanta - pârâtă P. (fostă B.) V. A. (debit contractat de 8557,24 Euro cu dobânzile și penalitățile aferente), ce urmează a fi suportată exclusiv de reclamanta - pârâtă, fiind menținute celelalte dispoziții ale încheierii interlocutorii din 13.06.2013.
Întrucât în calea de atac nu au fost contestate rapoartele de expertiză P. M. și R. G. prin care au fost identificate, evaluate și lotizate bunurile imobile și cele mobile supuse partajării, tribunalul a valorificat aceste lucrări tehnice în totalitate în cauză.
În privința expertizei contabile și centralizatoare, ca urmare a schimbării în parte a IAP tribunalul a constatat că sunt necesare modificări și completări raportat de considerentele reținute la 05.12.2014, astfel că, în condițiile art. 6736 Cod pr.civilă s-a dispus refacerea acestei lucrări tehnice de către expert contabil I. A., în vederea actualizării creanței exclusive reținute în favoarea apelantului și stabilirii valorii finale a loturilor ce vor fi atribuite părților, precum și a sultei corespunzătoare pentru echilibrarea valorică a acestora.
Lucrarea tehnică refăcută, specialitatea contabilitate, ce conține și centralizarea rapoartelor de expertiză privind identificarea, evaluarea și lotizarea bunurilor comune mobile și imobile, întocmite la fond și necontestate în prezenta cale de atac, a fost depusă la 03.03.2015, iar în privința acesteia nu au fost formulate obiecțiuni.
Examinând și cel de-al doilea motiv al apelului ce vizează lotizarea și atribuirea bunurilor comune mobile, tribunalul a constatat că acesta este fondat întrucât prima instanță a atribuit aceste bunuri corespunzător posesiei exercitate asupra lor de către foștii soți, pe baza modificării în consecință a raportului de expertiză întocmit în dosarul de fond de către expert tehnic R. G..
Conform anexei la raportul de expertiză, tribunalul a observat că au fost întocmite de către expertul tehnic trei variante de lotizare a bunurilor mobile comune, variantele I și II realizând în mod evident o împărțire echilibrată a acestor bunuri către foștii soți, ce le-au dobândit prin contribuții egale.
Raportat la criteriile generale pentru formarea și atribuirea loturilor prevăzute prin art. 6739 Cod pr. civilă, ce constau în acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea, tribunalul a constatat că atribuirea bunurilor mobile prin luarea în considerare exclusiv a posesiei exercitate asupra lor de foștii soți contravine dispozițiilor textului citat.
În privința modalității de atribuire, tribunalul a ținut seama că regula în materie de partaj este atribuirea în natură a bunurilor, prin formarea de loturi pentru coproprietari, potrivit art.6735 alin.1 și alin.2 teza I Cod pr. civilă.
În consecință, reținând considerentele de mai sus, Tribunalul B. a pronunțat sentința civilă nr. deciziei civile nr. 2625/20 mai 2015 prin care a admis apelul declarat de pârâtul reclamant B. V. și intervenienta B. M., împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 13.06.2013 și a sentinței civile nr.6078/03.04.2014 pronunțate de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă P. (fostă B.) V. A.. A schimbat, în parte, încheierea de admitere în principiu din 13.06.2013, în sensul că a admis în parte și cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului-reclamant, formulată de intervenienta C. S. și continuată de moștenitoarea acesteia B. M., reținând în favoarea pârâtului-reclamant cu titlu de contribuție proprie, în privința imobilului inclus la masa de partaj, creanța de 3000 lei - preț provenit din vânzarea efectuată conform contractului autentic nr. 1102/30.04.2002 - sumă ce urmează a fi actualizată, drept de creanță cu a cărui contravaloare va fi sporit lotul pârâtului reclamant și, corelativ, diminuat lotul reclamantei-pârâte; a exclus din cadrul datoriilor comune creanța rezultată din contractul de credit RF_ din 03.07.2008, încheiat între Raiffeisen Bank SA și reclamanta-pârâtă P. (fostă B.) V. A. (debit contractat de 8557,24 euro cu dobânzile și penalitățile aferente), aceasta urmând a fi suportată exclusiv de reclamanta-pârâtă. A menținut celelalte dispoziții ale încheierii interlocutorii din 13.06.2013.
A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a omologat raportul de expertiză R. G. în varianta I și expertiza contabilă și centralizatoare efectuată în apel de expert tehnic I. A. în varianta I, atribuind părților bunurile mobile astfel: lotul nr. 1, în valoare de 3321 lei, către intimata-reclamantă P. V. A., lotul nr. 2, în valoare de 3301 lei, către apelantul B. V..
A menținut dispozițiile sentinței privind împărțirea imobilelor, a datoriei comune de 6585 lei, precum și în privința cheltuielilor de judecată.
A obligat, în vederea egalizării valorice a loturilor privind bunurile imobile, mobile și datoria comună, pe apelantul pârât B. V. către intimata reclamantă P. V. A. la plata sultei în sumă totală de 42.951,50 lei (52.143 sultă aferentă imobilelor, - 10 lei sultă aferentă bunurilor mobile, - 5889 lei creanța exclusivă actualizată, - 3292,50 lei c/val creanță datorie comună).
A obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 2605,5 lei către apelantul-pârât B. V. și apelanta-intervenientă B. M..
Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs în termen legal reclamanta-pârâtă P. (fostă B.) V. A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că, atât încheierea din 05.12.2014, cât și decizia civilă nr. 2625 din 20.05.2015 nu cuprind motivele pe care se sprijină, sau cuprind motive contradictorii, ori străine de natura pricinii.
O primă critică adusă de recurentă hotărârii instanței de apel constă în faptul că, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a pronunțat hotărâri lipsite de temei legal, interpretând greșit ansamblul probator administrat în cauză.
Sub un alt motiv arată recurenta că nelegalitatea deciziei constă în aceea că, în mod greșit s-a înlăturat din masa partajabila, din cadrul datoriilor comune, creanța rezultată din contractul de credit RF_/03.07.2008, contractat la Raiffeisen Bank SA, câtă vreme această sumă de 8557,24 euro (suma achitată efectiv de către subsemnata conform adresei nr. 1249/13.03.2013- fila 163 dosar fond, potrivit extraselor de cont/raport de achitare fiind de 9172,83 euro) reprezenta de fapt o refinanțare a unui credit anterior, contractat de către noi, soții în timpul căsătoriei (anul 2005).
Consideră că această motivare și interpretare contrară legii a disp. art. 351 NCC prin raportare la întregul material probator administrat în cauză sub acest aspect, este contrazisă de faptul că acest credit, chiar dacă este numit "de nevoi personale" a fost contractat în timpul căsătoriei (in anul 2008) el reprezentând în realitate o refinanțare a unui împrumut contractat de către noi soții în anul 2005, în perioada în care, așa cum apelantul a arătat, se făceau investiții la imobilul bun comun.
Mai mult decât atât, procedând în aceeași modalitate nelegală, instanța de apel interpretând greșit probatoriile administrate în cauză și schimbând înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății, exclude de la masa de împărțit acest credit în valoare de 8557,24 euro, doar pe considerentul că se numește "de nevoi personale" folosind o motivare surprinzătoare, nesusținută de nicio probă, în sensul că acest credit încheiat la data de 03.07.2008 a fost destinat susținerii activității comerciale a ., al cărei administrator unic era recurenta și nu constituie datorie comună, impunându-se ca restituirea acestuia fie suportată doar de mine.
O altă critică a celor două acte de procedură atacate constă și în ceea ce privește soluția adoptată de către instanța de apel față de cel deal doilea motiv de apel, care viza lotizarea si atribuirea bunurilor comune mobile, în sensul că aceasta, fără a analiza nemulțumirea apelanților prin raportare la probatoriul administrat, constată că se impune schimbarea în parte a IAP din 13.06.2013, în sensul admiterii în parte a cererii de intervenție accesorie în favoarea pârâtului-reclamant, formulată de către C. S., cu reținerea în favoarea acestuia, cu titlu de contribuție proprie în privința imobilului inclus în masa de partaj, a creanței de 3000 lei, actualizată conform raportului de expertiză întocmit în cauză.
O altă critică vizează schimbarea în parte a IAP-ului din data de 13.06.2013 și admiterea apelului declarat, iar pe fond, schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul omologării raportului de expertiză R. G. în varianta I (fila 249 dosar fond) și expertiza centralizatoare efectuată în apel de expert I. A. în
varianta I (fila 90-97 apel), considerând că instanța de control a încălcat disp.art. 6739 Cod pr.civilă, în condițiile în care de la începutul procesului (2011) pârâtul a recunoscut că în posesia și folosința se află majoritatea bunurilor mobile, iar față de momentul
efectuării expertizelor aceste bunuri au fost folosite exclusiv de către pârât, de la data separării în fapt (2009) și până în prezent.
In această situație, în ceea ce privește bunurile mobile și mai exact modalitatea de atribuire a acestora, solicită să se constate că instanța de apel a dat hotărârea cu aplicarea greșită a legii, aceasta, fiind obligată să țină seama de cotele care revin părților din comunitatea de bunuri, dar și de împrejurarea că anumite bunuri mobile s-au aflat din anul 2009 în posesia apelantului și au fost utilizate în toți acești ani, după cum acesta a crezut de cuviință, în mod exclusiv de către acesta.
Ultima critica privește obligarea greșita a recurentei la plata cheltuielilor de judecata, deoarece acestea trebuiau acordate numai proporțional cu valoarea pentru care s-a admis apelul în raport de dispozițiile art. 274- 275 Cod pr.civilă.
În raport de motivele invocate, recurenta solicită admiterea recursului.
Prin întâmpinare, intimatul-pârât-reclamant a arătat că recursul este neîntemeiat pentru argumentele de fapt și de drept prezentate detaliat în cuprinsul cererii, astfel că a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.
Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicate în cauză, Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică se referă la faptul că încheierea din 5 decembrie 2014 și decizia din 20 mai 2015, ambele pronunțate de Tribunalul B., nu cuprind motivele pe care se sprijină ori cuprind motive contradictorii, sub acest aspect instanța admițând greșit cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului formulată de intervenienta C. S. și continuată de B. M., reținând în favoarea acestuia cu titlu de contribuție proprie la imobilul inclus în masa de partaj suma de 3000 lei actualizată prin refacerea expertizei și excluzând din datoriile comune creanța rezultată din contractul de credit contractat la Raiffessein Bank SA.
Sub acest aspect urmează a se reține că din probatoriul administrat a rezultat că intervenienta a vândut casa ce i-a aparținut, iar antecontractul de vânzare-cumpărare s-a întocmit la 23 martie 2003, prețul fiind de 90 milioane lei, ulterior perfectându-se actul autentic prin care s-a prevăzut suma de 30 milioane lei iar imobilul casă de locuit al părților s-a cumpărat la 18 februarie 2002 din care s-a plătit cu titlu de avans suma de 40 milioane lei conform chitanței existente la dosar.
În cauză nu s-a făcut vreo dovadă a existenței în patrimoniul părților a sumei de 40 milioane lei, astfel că apare corectă susținerea instanței de apel în sensul că părțile au primit bani de la intervenientă pe care i-au înglobat în imobilul în litigiu, justificându-se astfel soluția de admitere a cererii de intervenție.
Că părțile au beneficiat de ajutor din partea intervenientei rezultă din probatoriul administrat în completare în fața instanței de apel, martorii relatând că banii cu care s-a cumpărat locuința proveneau din vânzarea casei bătrânești a intervenientei B. M., așa putându-se explica și împrejurarea că până la deces aceasta a locuit în imobilul părților.
Motivul de recurs vizând greșita excludere a împrumutului solicitat a se reține la masa de împărțit, respectiv creditul contractat prin contractul RPO_ din 3 iulie 2008 încheiat cu Raiffessein Bank SA este, de asemenea, neîntemeiat.
Din probele administrate rezultă că împrumutul în sumă de 8557,24 euro a fost obținut de reclamanta-recurentă la 3 iulie 2008, despărțirea producându-se la 19 octombrie 2008. La momentul obținerii împrumutului imobilul proprietatea părților era deja termina, locuibil, nefăcându-se dovezi că banii rezultați din împrumut s-ar fi investit în imobil.
Pe de altă parte rezultă de asemenea că reclamanta a înființat la 7 ianuarie 2008 firma ., banii putând fi folosiți pentru bunul mers al acestei societăți, nefăcându-se dovada că împrumutul, care de fapt este împrumut de nevoi personale, ar fi fost folosit pentru susținerea cheltuielilor comune.
Sub acest aspect instanța de apel a aplicat corect disp. art. 351 lit. a-c din noul Cod civil, apreciind că fiind vorba de un credit pentru nevoi personale contract numai de unul din soți are caracterul de datorii personale în condițiile în care partea care pretinde că acest credit este o datorie comună, respectiv reclamanta, nu dovedește folosirea sumei împrumutate pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei, fie că respectiva obligație este născută în legătură cu conservarea, administrarea sau dovedirea bunurilor comune.
Pentru toate aceste argumente corect s-a apreciat că această datorie nu poate fi inclusă în pasivul comunitar.
O altă critică adusă de reclamantă deciziei pronunțate de instanța de apel se referă la lotizarea și atribuirea bunurilor comune, instanța încălcând prevederile art. 6739 Cod pr.civilă.
Susținerea nu poate fi avută în vedere în condițiile în care instanța a respectat dispozițiile legale, realizând împărțirea bunurilor pe cât posibil în natură, atribuind părților bunuri în materialitatea lor și nu contravaloarea lor care ar fi dus la suportarea unor sulte mari, împovărătoare, soluția fiind corectă chiar dacă posesia bunurilor a fost exercitată numai de pârâtul intimat, uzura fizică și morală a acestora fiind avute în vedere de expert în momentul evaluării bunurilor.
Ultima critică care se referă la greșita obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată în totalitate și nu proporțional cu suma aferentă criticilor admise, este neîntemeiată.
Soluția instanței de apel a fost aceea de admitere a apelului, de schimbare a hotărârii instanței de fond astfel că se impune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată chiar în condițiile în care anumite susțineri ale intimatului-apelant la acel moment nu au fost îmbrățișate de instanța de apel, calea de atac a apelului fiind o cale prin care soluțiile instanței de apel sunt fie de admitere fie de respingere a acestuia și nu de admitere în parte care, eventual, să justifice o reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată.
Pentru considerentele arătate mai sus, Curtea apreciază că recursul de față este nefondat urmând a fi respins ca atare și pe cale de consecință va obliga recurenta să plătească intimaților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată conform disp. art. 274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta-pârâtă P. (fostă B.) V. A., domiciliată în comuna Poșta Câlnău, . B., împotriva deciziei civile nr. 2625 din 20 mai 2015 și a încheierii de admitere în principiu din 5 decembrie 2014, ambele pronunțate de Tribunalul B., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. V., domiciliat în comuna Poșta Câlnău, . și intervenienta B. M., domiciliată în . B..
Obligă recurenta la plata, către intimați, a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2015.
Președinte, Judecători,
V. G. V. S. E. M.
Grefier,
V. M.
red. EM/tehnored. VM
2 ex./25.11.2015
d.f._ Judecătoria B.
j.f. M. S.
d.a._ Tribunalul B.
j.a. I. M., D. R.
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 738/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
