Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 738/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 738/2015 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 738/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția I Civilă

Dosar Nr._

DECIZIA Nr. 738

Ședința publică din data 24 noiembrie 2015

Președinte - V. G.

Judecători - V. S.

- E.-S. L.

Grefier - V. M.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta M. M., domiciliată în București, ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 1132 din 18 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul R. V., domiciliat în ., jud. Prahova și Autoritatea Tutelara de pe lângă C. L. Păulești, cu sediul în Păulești, jud. Prahova.

Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 10 noiembrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea pentru 17 noiembrie 2015, când având nevoie de timp mai îndelungat pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea la data de mai sus, când, în urma deliberării, a dat următoarea decizie:

C u r t e a:

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 13.11.2012 sub nr._ reclamantul R. V. a chemat în judecată pe pârâta M. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună exercitarea în comun de către părți a autorității părintești cu privire la minora R. R., născută la data de 15.06.2011; stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei pârâte; obligarea reclamantului la plata în favoarea minorei a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile realizate; obligarea pârâtei să permită reclamantului desfășurarea de legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare: în al doilea și al patrulea week-end din lună, de vineri de la orele 16:00 până duminica la orele 14:00 cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui; 2 săptămâni în perioada de vară în cursul concediului de odihnă al reclamantului cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui; o săptămână în vacanța de C. și o săptămână în vacanța de P., alternativ din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a învederat că părțile au locuit împreună în imobilul proprietatea reclamantului și din relația de concubinaj începută în anul 2010 a rezultat minora R. R., născută la data de 15.06.2011; începând cu data de 14.09.2012 părțile s-au despărțit în fapt definitiv, în urma unor tensiuni apărute între cei doi, pârâta părăsind locuința comună împreună cu minora și de atunci reclamantul nu a mai avut nicio legătură cu minora, fapt ce nu este în interesul copilului, care trebuie să dezvolte relații armonioase cu ambii părinți.

În cererea sa reclamantul a făcut referire la decizii CEDO, respectiv cauza Ticli și Mancuso c. Italiei –hotărârea din 23.03.1999, în care se arată că pentru un părinte și copilul său, a fi împreună este un element esențial al vieții de familie.

Reclamantul a precizat că, în prezent, este căsătorit cu o altă persoană.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 262 alin. 2, art. 397, art. 401, art. 505 alin. 2 Cod civil, art.112 Cod pr. civilă.

În susținerea cererii, reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și proba testimonială.

În cauză a fost dispusă, din oficiu, efectuarea unui referat de anchetă psiho-socială la domiciliile părților cu privire la condițiile de creștere și educare ale minorei, informațiile solicitate fiind comunicate la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din data de 08.04.2013, pârâta prin apărător a depus întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a învederat că nu este de acord cu programul de vizitare solicitat de către reclamant, respectiv cu luarea minorei în domiciliul tatălui în perioadele de vacanță, având în vedere vârsta minorei și a faptului că minora nu-și mai amintește de tată, întrucât la data despărțirii minora avea 1 an și 3 luni, iar reclamantul nu a mai vizitat-o pe minoră până în prezent, trecând 7 luni de când aceasta nu l-a mai văzut.

Aceasta a mai precizat că atunci când a început relația de concubinaj cu reclamantul, dânsul era despărțit în fapt de soție - cu care este căsătorit și în prezent, reclamantul promițându-i pârâtei că va divorța de soție deoarece nu se mai înțeleg de mai mulți ani, iar pârâta a acceptat să se mute în domiciliul reclamantului, în decembrie 2010, deoarece era însărcinată.

De asemenea, s-a mai susținut că, încă din ianuarie 2011, reclamantul și-a schimbat total atitudinea față de pârâtă, manifestând un comportament urât și jignitor la adresa sa, spunându-i, printre altele, că-i produce pagubă prin mâncare și fiind complet dezinteresat de persoana ei.

Aceasta a mai arătat că, în timp, reclamantul a început să consume alcool, să devină tot mai agresiv, atât verbal, dar mai ales fizic și destul de des, a început să ducă minora la soția sa, fără știrea mamei, pentru ca minora să se obișnuiască cu soția, iar apoi să fie oprită de reclamant și soție, iar pârâta să fie izgonită din locuință.

Pârâta a mai precizat că de când s-a mutat în domiciliul reclamantului a avut parte numai de suferință, reclamantul având un comportament violent față de aceasta și chiar a amenințat cu moartea, atât pe ea cât și pe părinții ei.

Cât privește relația tată - minoră, pârâta a arătat că deși reclamantul este de profesie veterinar, când acesta se întorcea de la serviciu nu se schimba de hainele cu care era îmbrăcat când mergea să facă tratamente animalelor nu se spăla pe mâini și-o lua în brațe pe minoră, situație care conducea la discuții între părți.

Aceasta a mai învederat că minora nu avea voie să folosească pe zi mai mult de 3 pampersi, pentru economie, iar apa pentru îmbăierea minorei era pusă în cădiță chiar de către reclamant, dar într-o cantitate cât de mică, pentru a nu se consuma apă și gaze la încălzit; la mare, în luna septembrie 2012, în cele 7 zile de sejur, reclamantul dorea s-o țină pe minoră pe plajă de la ora 09:00 până seara și, pentru că pârâta pleca cu minora în cameră în jurul orelor 11:00, reclamantul a avut față de aceasta un comportament foarte violent.

Pârâta a menționat că lucrează în învățământ, iar după plecarea de la reclamant a fost detașată cu locul de muncă în București, unde locuiește în prezent cu forme legale la adresa: București, Șoseaua Panduri, nr.60, ., ..

Prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă a solicitat a se stabili pentru reclamantul-pârât desfășurarea de legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare: a II-a și a III-a sâmbătă a fiecărei luni la domiciliul ales al mamei din București, Șoseaua Panduri, nr.60, ., ., între orele 14:00-17:00.

În probatoriu, pârâta-reclamantă a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului - pârât și proba testimonială.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.115-119 Cod proc. civ.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 26.11.2012 sub nr._/302/2012 reclamanta M. M. a chemat în judecată pe pârâtul R. V. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună exercitarea în exclusivitate de către reclamantă a autorității părintești cu privire la minora R. R., născută la data de 15.06.2011; stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei reclamante; obligarea pârâtului la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreținere în cuantum de ¼ din veniturile realizate, începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul copilului. Cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate disp. art. 398-402 Cod civil, art. 112 Cod pr. civilă.

În susținerea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, proba testimonială și anchetă socială.

S-a dispus, din oficiu, efectuarea unui referat de anchetă psiho - socială la domiciliul părților cu privire la condițiile de creștere și educare ale minorei, informațiile solicitate fiind comunicate la dosarul cauzei (fl. 16-17;19-20 dosar nr._/302/2012).

Prin întâmpinare pârâtul a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 5 București și a solicitat pe cale de consecință, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În ceea privește cererea reconvențională formulată de către pârât în dosarul nr._/302/2012, conținutul acesteia este identic cu cel al acțiunii din dosarul nr._ în care are calitatea de reclamant, în plus adăugând la motivarea în fapt a cererii, faptul că susținerile reclamantei, în sensul că ar fi violent și că ar fi amenințat-o fizic și verbal sunt neîntemeiate, motivat de faptul că ordinul de protecție promovat de către reclamantă la Judecătoria Ploiești a fost respins, solicitarea reclamantei fiind vădit netemeinică, iar în biletul lăsat de către reclamantă la părăsirea de către aceasta a locuinței comune împreună cu minora nu se face vorbire nicăieri de vreun act de amenințare fizică sau verbală săvârșit asupra ei.

Prin sentința civilă nr. 851/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012 s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată de către pârât prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 14.03.2013 sub nr._ .

La termenul de judecată din data de 25.06.2013 instanța de fond a admis excepția invocată din oficiu de litispendență a dosarului_ la dosarul nr._, reunind cele două dosare și urmând să se judece cauza sub nr._ .

Apărătorul pârâtei-reclamante a depus la dosar cerere precizatoare a cererii reconvenționale, în sensul de a se stabili programul de vizitare pentru reclamantul-pârât, astfel: a II-a și a III-a sâmbătă a fiecărei luni la domiciliul minorei din București, Șoseaua Panduri, nr.60, ., ., între orele 14:00-17:00; pe perioada vacanței numai în locuința minorei din București, Șoseaua Panduri, nr.60, ., sector 5, între orele 15:00 - 17:00, ca urmare a vârstei mici a acesteia de 2 ani și 4 luni, până la împlinirea vârstei acesteia de 10 ani. Totodată, a solicitat stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei din București (fl.48 dosar).

Apărătorul pârâtei-reclamante, față de copia cărții de identitate depusă la dosarul cauzei de către pârâta-reclamantă (fl.53-54), a învederat că locuința acesteia este în București și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești în temeiul art.10 alin.1 pct.7 Cod proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 23.12.2013 instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Ploiești invocată de către pârâta-reclamantă prin apărător, ca neîntemeiată, reținând că, la momentul formulării acțiunii de către reclamant, ambele părți au avut domiciliul în ., iar pârâta în întâmpinarea depusă a învederat că locuiește în ., indicând adresa din București doar cu titlul de reședință, respectiv locuință secundară. Schimbarea domiciliului efectiv al pârâtei, ulterior momentului înregistrării cauzei pe rolul instanței din Ploiești, nu poate fi apreciat ca înlăturând competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. De altfel, chiar într-o atare situație, invocarea necompetenței teritoriale ulterior administrării întregului probatoriu, nu mai poate conduce la o soluție de declinare a cauzei.

Prin Sentința civilă nr. 6254/30.03.2014, Judecătoria Ploiești a admis în parte cererea principală, astfel după cum a fost precizată, formulată de reclamantul-pârât R. V., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă M. M., a admis în parte cererea reconvențională, astfel după cum a fost precizată, formulată de pârâta-reclamantă M. M., a dispus exercitarea în comun de către părți a autorității părintești cu privire la minora R. R., născută la data de 15.06.2011, a stabilit locuința minorei R. R., născută la data de 15.06.2011 la domiciliul mamei, a obligat reclamantul-pârât la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei în procent de 25% din venitul net realizat cu începere de la data introducerii acțiunii (09.11.2012) și până la majoratul copilului, a obligat pârâta-reclamantă să îi permită reclamantului-pârât desfășurarea de legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare: în al doilea și al patrulea week-end din lună începând de sâmbătă de la ora 11:00 până duminică la ora 17:00 în domiciliul mamei; 3 zile în vacanța de C. și de P. alternativ din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei; o săptămână în vacanța de vară cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei și a admis în parte capătul de cerere formulat de pârâta-reclamantă și în consecință obligă reclamantul-pârât la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător, urmând ca în privința contravalorii taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar să opereze compensarea.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 15.06.2011 s-a născut minora R. R..

Cu privire la exercitarea autorității părintești în privința minorei, instanța de fond a reținut că susținerile mamei în sensul că vârsta mică a minorei ori atașamentul acesteia față de mamă ar impune cu necesitate statuarea exclusivității în exercitarea autorității părintești nu au putut fi primite de vreme ce nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de lege apte să justifice scindarea ocrotirii părintești în considerarea interesului superior al copilului.

Prin urmare, instanța de fond a dispus exercitarea în comun a autorității părintești cu privire la minora R. R., născută la data de 15.06.2011.

În ceea ce privește stabilirea locuinței minorei, instanța de fond a reținut că potrivit referatelor de anchetă socială dispuse a fi efectuate în cauză, de la intervenirea separării în fapt a părinților în luna septembrie 2012, mama a plecat împreună cu minora din locuința comună stabilindu-se în București la adresa Șoseaua Panduri, nr. 60, ..

De la data despărțirii în fapt a părților, minora se află în îngrijirea și supravegherea exclusivă a mamei în domiciliul acesteia din București de la adresa menționată, apartament ce oferă condiții bune de locuit. Mama este învățătoare detașată la Școala Gimnazială I.G.D. din București, minora fiind înscrisă la grupa BABY a Grădiniței M. Lord, Sector 5, București

Pentru considerentele anterior expuse și având în vedere vârsta foarte mică a minorei, aflată în etapa inițială de creștere caracterizată prin prezența indispensabilă a factorului matern, instanța de fond a apreciat că mama este în măsură să ofere minorei R. R. o locuință corespunzătoare nevoilor de creștere, educare și dezvoltare, fiind în interesul copilului să locuiască în continuare împreună cu mama sa.

În privința contribuției la plata cheltuielilor de creștere și educare ale minorei, instanța de fond a constatat că în speță nu există o înțelegere între părți în acest sens, urmând astfel să procedeze la stabilirea cuantumului acestora și partea care va fi obligată la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei.

Examinând situația de fapt din prezenta cauză, în raport de criteriile stabilite prin dispozițiile legale anterior menționate, instanța de fond a reținut că minora R. R., în vârstă de 2 ani și 10 luni, nu are posibilitatea asigurării mijloacelor proprii de întreținere prin prestarea unei activități producătoare de venituri, în lipsa capacității de muncă. Totodată, instanța de fond a avut în vedere necesitățile specifice vârstei copilului și etapei de instruire în care se află minora, respectiv nivelul cheltuielilor obișnuite, curente pentru hrană, îmbrăcăminte, medicamente, etc. În acest sens, instanța de fond a reținut că starea de nevoie a minorului este prezumată de legiuitor, chiar dacă acesta ar deține bunuri, în conformitate cu dispozițiile art. 525 alin. 1 Cod Civil.

În ceea ce privește mijloacele reclamantului-pârât (debitorul obligației de întreținere) instanța de fond a reținut că acesta este salariatul S.C. CTENO FAR SRL (fl.47) și obține venituri sigure. De asemenea nu s-a făcut dovada în cauză că reclamantul-pârât ar mai avea în întreținere un alt copil minor.

Instanța de fond, ținând seama de prevederile art. 529 alin 2 potrivit cărora, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii, de prevederile art. 532 alin. 1 Cod civil, precum și de faptul că reclamantul-pârât nu mai are în întreținere un alt copil minor, a obligat reclamantul-pârât la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei în procent de 25% din venitul net realizat cu începere de la data introducerii acțiunii (09.11.2012) și până la majoratul copilului.

Legăturile personale efective sunt principala modalitate de a menține relațiile normale dintre părinți și copii, atunci când aceștia nu mai locuiesc împreună, asigurând păstrarea afecțiunii reciproce și oferind posibilitatea ambilor părinți de a veghea în continuare la buna creștere și educare a minorilor, astfel încât desfacerea căsătoriei să nu afecteze dezvoltarea lor echilibrată.

Dreptul părintelui care locuiește separat de copil, de a menține legături personale cu acesta este o componentă esențială a dreptului la viața de familie, garantat de art. 8 CEDO, precum și de reglementarea internă în materie, acesta neconstituind o simplă facultate oferită de legiuitor ci o obligație legală, a cărei finalitate rezidă tocmai în asigurarea prezenței ambilor părinți în evoluția ulterioară a copilului.

În conformitate cu dispozițiile art. 401 Cod Civil, părinții separați de copilul lor păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînțelegere, instanța de tutelă stabilind modalitatea de exercitare a dreptului.

În acest sens, art. 496 alin. 5 cod civil stabilește că părintele la care copilul nu locuiește în chip statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuința acestuia, exercițiul acestui drept putând fi limitat de către instanța de tutelă, doar în considerarea interesului superior al copilului, iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 din legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul care a fost separat de ambii părinți sau de unul dintre aceștia printr-o măsură dispusă în condițiile legii are, la rândul său, dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului său superior, când instanța poate restrânge exercitarea acestui drept pentru motive temeinice de natură a-i periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială.

Analizând situația de fapt în raport de probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada unor motive temeinice apte să justifice necesitatea restrângerii exercițiului dreptului tatălui de a stabili legături personale cu minora.

Astfel, instanța de fond nu a putut reține susținerile pârâtei-reclamante în sensul că tatăl copilului ar fi manifestat o conduită reprobabilă față de copilul său, inclusiv pe fondul consumului de băuturi alcoolice, de vreme ce atare aspecte nu sunt susținute de niciunul din mijloacele de probă administrate în cauză. În acest sens, instanța a înlăturat declarațiile martorilor V. I. G. și V. M. privitoare la o presupusă violență manifestată de tată în relația cu mama și copilul întrucât atare aspecte nu au fost percepute personal, având la bază exclusiv relatări ale pârâtei-reclamante.

În speță, instanța de fond a constatat că tatăl manifestă interes pentru menținerea relațiilor cu personale cu copilul său, probele administrate în cauză nerelevând existența unor motive temeinice care să ateste afectarea dezvoltării de natură fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului și, implicit, să justifice o limitare a raporturilor din această perspectivă.

În acest sens, a apreciat că trebuie reținute inclusiv concluziile referatului de anchetă socială, potrivit căruia imobilul în care locuiește, în prezent, tatăl copilului este racordat la toate utilitățile și corespunzător nevoilor familiei, fiind optim pentru desfășurarea legăturilor personale. Totodată, instanța de fond a constatat că, în speță, ansamblul probator administrat în cauză nu a relevat alte elemente de natură să conducă la concluzia că minora nu este pregătită, din toate punctele de vedere, să păstreze relații firești cu părintele său.

La stabilirea programului de vizitare, instanța de fond a avut în vedere prezența indispensabilă a tatălui în procesul de dezvoltare și maturizare a copilului, ceea ce presupune recunoașterea imaginii paterne și a sentimentului de siguranță și autoritate specific, vârsta mică a acestuia, precum și respectarea programului său obișnuit de odihnă și activități educative.

Totodată, s-a ținut seama atât de dreptul părintelui de a menține legăturile personale cu minora, cât și de necesitatea inițierii unor contacte într-un mediu cunoscut acestuia, cum este domiciliul mamei sau, cel puțin în prezența acesteia, unde să se simtă în siguranță, pentru a putea asimila mai ușor impactul schimbărilor familiale, fără cauzarea unei instabilități emoționale determinate de repetate deplasări în domiciliul tatălui aflat la o distanță apreciabilă de cel al mamei.

Prin urmare, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei-reclamante să îi permită reclamantului-pârât desfășurarea de legături personale cu minora în conformitate cu următorul program de vizitare: în al doilea și al patrulea week-end din lună începând de sâmbătă de la ora 11:00 până duminică la ora 17:00 în domiciliul mamei; 3 zile în vacanța de C. și de P. alternativ din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei; o săptămână în vacanța de vară cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei.

Instanța de fond a admis în parte capătul de cerere formulat de pârâta-reclamantă și în consecință a obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu apărător, urmând ca în privința contravalorii taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar să opereze compensarea.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta M. M., solicitând în temeiul art. 297 Cod pr. civila, să se stabilească că instanța de fond a fost necompetentă, iar în ipoteza că se va stabili că a fost competentă, în temeiul art. 296 cod procedura civila, să se admită apelul, să se schimbe în parte Sentința civilă nr. 6254/30.04.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești - județul Prahova și, judecând cauza pe fond, să fie indicat în concret stabilirea locuinței minorei R. R., născută la data de 15.06.2011, la domiciliul său din București, potrivit cărții de Identitate și anchetei sociale și să se stabilească programul de vizitare, potrivit cererii reconvenționale și cererii conexe (ce a fost depusă pe rolul Judecătoriei sector 5), după cum urmează: în al doilea și al patrulea weekend din luna începând de sâmbăta între orele 14-17 și duminica între aceleași ore 14-17, la domiciliul subsemnatei din București; o zi de C. și de Paste, alternativ, din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei la domiciliul tatălui și în prezenta mamei, între orele 14-17.

De asemenea, apelanta – pârâtă a solicitat să se respingă în totalitate capătul de cerere prin care s-a încuviințat ca „o săptămâna în vacanta de vara cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezenta mamei", ca urmare, a faptului că intimatul - reclamat este căsătorit, are familie și nu este posibilă conviețuirea în locuința acestuia, împreună cu acesta și soția lui, a faptului că și ea are propria familie și acest capăt de cerere generează conflicte nejustificate și a se avea în vedere vârsta fragedă a minorei de 3 ani și 6 luni, care nu îl cunoaște de tată pe intimat, din culpa lui care nu a vizitat-o la domiciliul său.

Totodată, apelanta – pârâtă a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de apel, pârâta a învederat faptul că instanța de fond se consideră în mod greșit competentă să judece fondul cauzei, cât timp din actele de la dosarul cauzei rezultă că ea avea reședința în București și își desfășura/desfășoară activitatea în București, așa cum ușor se poate constata din referatul de anchetă socială întocmit de către autoritatea tutelara din cadrul Primăriei sector 5 București, care a concluzionat că minora se afla sub creșterea și îngrijirea sa în București, din adeverințele de salariu eliberate de către Scoală Gimnaziala „I.G. D.", cât și din declarațiile martorilor audiați care au arătat în concret faptul că minora se afla și locuiește în mod statornic în București, iar în județul Prahova, . în vizită la bunici.

Mai mult, apelanta – pârâtă a solicitat a se reține că nu avea locuința statornică în . aceasta localitate a fost tolerată în locuința părinților săi cu foarte mult timp înaintea depunerii cererii de chemare în judecată, însă, așa cum a mai arătat, reședința/locuința statornică, precum și locul de munca se afla în București, așa cum arată și art. 6 CP.C

Or, apelanta – pârâtă a susținut că instanța de fond, deși a reținut că trebuie respectat interesul superior al copilului pentru o dezvoltare echilibrată și armonioasă, dă o hotărâre judecătoreasca prin care din cauza neînțelegerilor dintre ea, intimatul-reclamant, soția acestuia și copilul lui, se hotărăște în mod incorect și greșit, potrivit dispozitivului hotărârii, ca minora să asiste la violentele verbale și fizice, potrivit situațiilor pe care hotărârea fondului le generează.

De altfel, apelanta – pârâtă a susținut că între ea și intimatul –reclamant - pârât nu a existat o familie în adevăratul sens al cuvântului, ori căsătorie cum greșit judecătorul fondului reține, ci a fost vorba despre o relație de concubinaj temporară, din care s-a născut minora R. R., însă se impune a fi reținut că minora nu îl cunoaște pe intimatul – reclamant - pârât, iar pentru aceasta el este un străin, din culpa acestuia, care deși a fost invitat de nenumărate ori să vină pentru o oră, două să-și vadă copilul în București, acesta nu a făcut-o, ci a preferat să vină la locuința părinților săi să îi șicaneze, deși cunoștea și cunoaște ca ea și fiica sa locuiesc în București.

De asemeni, apelanta – pârâtă a susținut că instanța de fond mai retine tot în mod greșit că intimatul-reclamant - pârât ar fi avut o atitudine protectoare și că le-ar fi dus de trei ori la mare, iar judecătorul fondului refuză să înțeleagă vârsta mică de niciun an pe care o avea minora și nu înțelege același judecător al fondului că la o asemenea vârsta un copil nu poate înțelege calitatea persoanelor ce-l înconjoară.

În acest sens, apelanta – pârâtă a susținut că, așa cum spunea, pentru minora, intimatul-reclamant pârât este un străin, din culpa acestuia, care atât înainte de prezentul proces, cât și pe timpul procesului nu a făcut nimic în a încerca să se cunoască, ci în momentul în care le vedea era agresiv astfel încât minora se speria, iar agresivitatea acestuia s-a răsfrânt și asupra părinților săi care sunt proprietarii imobilului situat în localitatea Păulești și care au fost agresați de către acesta în propria lor casă, așa cum rezultă din actele de la dosar și mai mult, ea nu are nicio legătură cu localitatea Păulești.

În continuare, apelanta – pârâtă a susținut că programul de vizitare stabilit de către instanța de fond nu reprezintă interesul minorului, ci se transformă în avocatul intimatului – reclamant - pârât, în sensul că este în stare să pună în pericol și pe drumuri un copil de 3 ani și 6 luni, în sensul de a se deplasa din București la locuința intimatului, peste 80 de km cu diverse mijloace de transport, ca și cum intimatul - reclamant - pârât este handicapat și nu se poate deplasa.

Totodată, apelanta – pârâtă a apreciat că este corect ca minora să fie vizitată în locuința statornică din București și nu invers, apreciind că un copil nu trebuie sacrificat pentru interesul tatălui major în vârstă de 46 de ani care a apelat la tot felul de modalități nedrepte pentru a obține o hotărâre nelegală.

De asemenea, apelanta – pârâtă a solicitat să se aibă în vedere că minora R. R. merge la grădinița tot în București, unde își are și locuința statornică.

Astfel, apelanta – pârâtă a susținut că intimatul – reclamant - pârât, dacă dorește poate veni să își vadă fetița și în alte zile, în afara celor indicate, la ore de bun simt și pentru o oră, două, pentru a nu o deranja în orele de somn, de masa, etc., deoarece nimeni nu i-a interzis, însă nu pot să fie de acord niciodată ca ea, împreună cu minora să fie obligate de a se deplasa 80 de km pe cheltuieli proprii și fără a se ține cont de condițiile meteo și pericolele din trafic, pentru ca același judecător de fond să îi satisfacă o plăcere intimatului – reclamant - pârât, în detrimentul unui copil de 3 ani și 6 luni.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamantul R. V., arătând că înțelege să critice soluția instanței în ceea ce privește programul de vizitare stabilit, respectiv în doilea și al patrulea weekend din lună începând de sâmbătă de la ora 11:00 până duminică la ora 17:00 în domiciliul mamei, 3 zile în vacanța de C. și de P. alternativ din doi în doi ani cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei, o săptămână în vacanța de vară cu posibilitatea luării minorei în domiciliul tatălui și în prezența mamei, soluție pe care o consideră netemeinică.

Astfel, apelantul – reclamant a apreciat că nu se poate pune în aplicare un astfel de program de vizitare întrucât relațiile dintre el și M. M. nu pot permite ca acest program de vizitare să se desfășoare în prezenta acesteia, cu atât mai mult cu cât există posibilitatea încuviințată de instanța de fond de a lua minora R. R. la domiciliul său.

Mai mult, apelantul – reclamant a susținut că este căsătorit, iar prezența pârâtei M. M. în domiciliul său, în prezent, alături de soția sa, cu siguranța nu ar fi în beneficiul fiicei sale minore.

Totodată, apelantul – reclamant a susținut că de la pronunțarea sentinței apelate pârâta M. M. i-a permis de aproximativ 3-4 ori în preajma Crăciunului să își vadă fiica, aceasta nefiind în niciun fel influențată de prezenta sa, jucându-se cu el.

În continuare, apelantul – reclamant a apreciat că, din tot ansamblul probator administrat în cauză de instanța de fond nu au reieșit elemente de natură să conducă la concluzia că fiica sa nu este pregătită să păstreze relații firești tată-fiică cu el, ori că acestea pot influența dezvoltarea fizică, mentală, spiritual, morală sau socială a fiicei sale.

În drept, apelantul – reclamant a invocat disp. art466 și urm Cod procedura civilă.

Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Prahova sub același umăr unic de dosar, iar apelanta – pârâtă M. M. a formulat întâmpinare la apelul declarat și motivat de R. V., iar pe baza probelor administrate, a solicitat să se respingă ca neîntemeiat, reiterând, în esență, susținerile din cererea de apel.

Tribunalul Prahova a pronunțat decizia civilă nr. 1132/18 martie 2015 prin care a admis apelurile declarate de apelantul-reclamant R. V. și M. M., a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a încuviințat apelantului-reclamant dreptul de a avea legături personale cu minora R. R., născută la 15.06.2011, obligând apelanta-pârâtă să-i permită exercitarea acestui drept, potrivit următorului program de vizitare: - de la data pronunțării prezentei decizii și până la data de 30.06.2015, în ziua de sâmbătă din al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de la ora 15,00 la ora 19,00, în domiciliul mamei; - începând cu data de 01.07.2015, în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de sâmbătă, ora 11,00, până duminică, ora 17,00; trei zile din vacanța de C. în anii pari și 3 zile din vacanța de P. în anii impari, alternativ; o săptămână din vacanța de vară, prin luarea minorei în domiciliul tatălui. S-a menținut în rest sentința ca legală și temeinică și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că legiuitorul consacră deopotrivă atât dreptul părintelui de a menține relații personale cu copilul său, având în vedere că acest părinte are aceeași răspundere în ceea ce privește creșterea și educarea minorului, cât și dreptul copilului, care, pentru a-și dezvolta armonios personalitatea, ca viitor adult și a avea un psihic echilibrat, are dreptul de a menține legături personale cu ambii părinți, precum și cu rudele sale față de care a dezvoltat legături de atașament.

Tribunalul a considerat că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt existentă între părțile litigante, în sensul că apelanta-pârâtă nu a probat existența unor motive temeinice, susceptibile a justifica restrângerea exercițiului dreptului tatălui de a avea legături personale cu minora R. R., născută la data de 15.06.2011, din relația de concubinaj a acestora.

În concret, instanța de fond a realizat o analiză atentă a materialului probatoriu administrat, stabilind că apelantul-reclamant nu a adoptat o conduită reprobabilă în raporturile cu minora, manifestând interes pentru dezvoltarea și menținerea relațiilor personale cu fiica sa.

Tribunalul nu a putut lua în considerare susținerile apelantei-pârâte referitoare la pretinsa agresivitate apelantului-reclamant în prezența copilului, atitudine care nu este confirmată de nici unul dintre mijloacele de probă administrate în cauză, cu excepția depozițiilor martorilor V. I. G. și V. M., pe care, în mod justificat, prima instanță le-a înlăturat, în condițiile în care acești martori au relatat aspecte pe care nu le-au perceput în mod personal, fiindu-le relatate de apelanta-pârâtă.

De asemenea, aspectele invocate de apelanta-pârâtă referitoare la punerea în pericol a copilului prin deplasarea acestuia din București la locuința lui R. V. situată în . minora ar ajunge în situația de a nu fi hrănită sau de a nu merge în locuri de distracții special amenajate pentru copiii de vârsta sa,s-a apreciat de tribunal a fi rezultatul percepției subiective a apelantei, care, în esență, refuză să accepte ceea ce dispozițiile legale în vigoare consacră cu claritate: dreptul apelantului-reclamant de a avea legături personale cu fiica sa și dreptul minorei de a menține relații personale și contacte directe cu părintele cu care nu locuiește în mod obișnuit, drepturi corelative obligației mamei de a permite dezvoltarea acestor legături în scopul asigurării unei dezvoltări normale, fizice și psihice, a copilului.

Instanța de control judiciar a considerat că modalitatea de stabilire a programului de vizitare, la care s-a oprit judecătorul fondului, este însă una eronată, ce nu satisface exigența respectării interesului superior al copilului, în contextul în care relațiile dintre părinții minorei sunt conflictuale, fiind imposibilă de imaginat punerea în executare a sentinței primei instanțe prin care lui R. V. i s-a conferit posibilitatea de a-și vizita fiica în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, începând de sâmbătă de la ora 11,00 și până duminică la ora 17,00, în domiciliul mamei, iar în perioada vacanțelor, de C., de P. și de vară, cu posibilitatea luării copilului în domiciliul tatălui și în prezența mamei.

În mod evident, prin vizitarea copilului în domiciliul mamei, respectiv prin luarea copilului în domiciliul său, dar în prezența apelantei-pârâte, reclamantul ar fi în imposibilitate să dezvolte o comunicare firească, fără constrângeri sau bariere cu fiica sa, care, indubitabil, s-ar ivi prin prezența celuilalt părinte. În plus, nu poate fi în interesul copilului menținerea programului de vizitare la domiciliul mamei nici din perspectiva faptului că ar trebui să asiste ori să perceapă aspectele negative ale raporturilor dintre părinții săi naturali, afirmație valabilă și pentru perioada vacanțelor, când apelanta-pârâtă ar trebui să o însoțească pe minoră în domiciliul tatălui.

Împrejurarea că R. V. are în prezent o altă familie nu poate constitui un impediment pentru încuviințarea dreptului de a avea legături personale cu minora la domiciliul tatălui, nici unul dintre mijloacele de probă administrate nedemonstrând incapacitatea reclamantului de a-i asigura un program de hrană, de odihnă și de distracție, corespunzător nevoilor copilului, chiar dacă are vârsta 3 ani și 9 luni la data soluționării prezentului apel.

Toate aceste argumente au condus la concluzia că ambele apeluri sunt fondate în ceea ce privește modalitatea concretă de stabilire a programului de vizitare, astfel că, în baza art. 296 Cod pr. civilă, cu aplicarea art. 496 alin. 1 și art. 401 Cod civil, coroborate cu art. 17 și art. 18 din Legea nr. 272/2004, tribunalul a admis aceste apeluri, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a încuviințat apelantului-reclamant dreptul de a avea legături personale cu minora R. R., născută la 15.06.2011, obligând apelanta-pârâtă să-i permită exercitarea acestui drept, potrivit următorului program de vizitare: - de la data pronunțării prezentei decizii și până la data de 30.06.2015, după împlinirea vârstei de 4 ani de către minoră, în ziua de sâmbătă din al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de la ora 15,00 la ora 19,00, în domiciliul mamei; - începând cu data de 01.07.2015, în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de sâmbătă, ora 11,00, până duminică, ora 17,00; trei zile din vacanța de C. în anii pari și 3 zile din vacanța de P. în anii impari, alternativ; o săptămână din vacanța de vară, prin luarea minorei în domiciliul tatălui.

S-au menținut în rest dispozițiile hotărârii atacate, ca fiind legale și temeinice și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli.

Prin decizia civilă nr. 2573/08.07.2015 Tribunalul Prahova a respins ca nefondată cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1132/18.03.2015 a aceluiași Tribunal, formulată de petenta M. M..

Împotriva deciziei civile nr. 1132/18.03.2015 a declarat recurs în termen legal pârâta M. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 punctele 7, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile nr. 1132/18. 03 2015 pronunțată de către Tribunalul Prahova si pe cale de consecință si a sentinței civile nr. 6254/30.03.2014 a Judecătoriei Ploiești, și rejudecând cauza pe fond: - să se stabilească program de vizitare al minorei R. R. de către R. V. după împlinirea vârstei de 4 ani de către minoră, în ziua de sâmbătă din al II-lea si al IV-lea weekend din fiecare lună, de la orele 15.00, pana la orele 19.00, la domiciliul mamei (așa cum este prevăzut în art. 18, litera b din Legea 272/ 2004 modificată, si nu în domiciliul mamei, așa cum greșit a hotărât instanța de apel încălcând astfel dispozițiile legale si permițând astfel lui R. V. să pătrundă într-o locuință ce nici măcar nu este proprietatea recurentei si fără acordul proprietarului care nu este parte în proces).

Arată recurenta că acest capăt de cerere din recurs are ca obiect înlocuirea prepoziției „în" domiciliul, cu prepoziția „la" domiciliul, potrivit art.18, litera b, din Legea 272/2004.

Totodată, solicită ca, rejudecând cauza pe fond să se admită cererea reconvențională precizată, în sensul de a stabili un program de vizitare al minorei R. R. de către intimatul-apelant-reclamant-pârât pe perioada vacanței numai la domiciliul minorei, între orele 15.00-17.00, din București, ca urmare a vârstei mici a acesteia, până la împlinirea vârstei de 10 ani, întrucât pentru minoră si m prezent R. V. este un străin si niciodată minora nu a dezvoltat legături de atașament fată de R. V. (instanțele de apel si de fond au interpretat greșit, inclusiv art. 17, alin. 1, din Legea 272/ 2004 modificată, ca si cum minora si R. V. s-ar cunoaște, deși realitatea este contrară, în sensul că minora rară prezenta subsemnatei intră în panică cu orice persoană străină inclusiv cu R. V..

Se arată de recurentă că, în fapt, instanța de apel cât si cea de fond înlătură în mod vădit greșit declarațiile martorilor ce-au fost audiați, respectiv declarațiile martorei V. I. G. si V. M., așa cum se arată si-n fila 16, alin. 4.

In realitate, cele două martore cunoșteau detalii despre comportamentul lui R. V., potrivit momentelor, ca istoric, când acesta a avut ieșirile violente, a consumat alcool etc., așa cum rezultă din declarațiile luate de către instanța de fond in ședința din 20.12.2013.

Instanța de apel face referire la un carnet CEC in cuantum de 10.000 lei (fila 64-67 dosar) deschis pe numele minorei. In realitate, suma de 10.000 lei depusă pe numele minorei este depusă din banii amândurora, din perioada când ne aflam în concubinaj, așa cum rezultă din datele de depunere a sumei de bani, fată de data despărțirii în fapt, respectiv a depunerii cererii de chemare în judecată si este incorect si nelegal să se facă aprecieri, în condițiile în care reținerea ca moment, de la fila 7, alin. 1 este total greșită.

Susține recurenta că instanța de apel tratează cu superficialitate interesul superior al minorei R. R. si în cele aproape 18 pagini ale deciziei civile face trimiteri la legile naționale, cât si CEDO, acte normative care se referă la relațiile de familie.

În realitate, în speța dedusă judecății nu a fost vorba niciodată despre o legătură de familie si mai mult decât atât, nu au fost si nu sunt dezvoltate legături de atașament între minora R. R. si R. V., care-i este tată doar în acte, deoarece acesta nu este perceput de către minoră ca tată, din vina lui. Până în prezent nu i-a achitat minorei nici măcar pensia de întreținere, nefăcând nimic altceva decât să emită pretenții, tară a se achita si de obligațiile ce-i revin, deoarece minora trăiește în prezent, si nu va mânca atunci când R. V. se va gândi sa se achite de obligații la pensia de întreținere, daca o va face.

Consideră recurenta că instanța de apel interpretează în avantajul lui R. V. Legea 272/2004 si în detrimentul total al minorei.

În realitate, art. 17, alin.4 statuează că instanța va stabili un program „în funcție de vârsta copilului, în special de intensitatea legăturii afective dintre copil si părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum si de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte".

Astfel, legiuitorul a avut în vedere situațiile tipice în care există legături afective între copil si părintele la care nu locuiește.

În realitate și în speța de față, între R. V. si minora R. R. nu au existat si nu există legături afective ori de atașament, ci R. V. este un străin pentru minoră, așa cum a spus în permanentă, de aceea recurenta solicită admiterea cererii reconvenționale precizată, în sensul de a stabili un program de vizitare al minorei R. R. de către intimatul-apelant-reclamant-pârât pe perioada vacantei numai la domiciliul minorei, între orele 15.00-17.00, din București, ca urmare a vârstei mici a acesteia, până la împlinirea vârstei de 10.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de recurs, vizând folosirea greșită, de către instanța de apel, a prepoziției ”în”, în loc de ”la” domiciliul mamei, Curtea reține că acesta nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, neputându-se susține încălcarea dispozițiilor art. 18 litera b din Legea nr. 272/2004.

În ceea ce privește motivul de recurs vizând greșita interpretare a dispozițiilor art. 17 alin.1 și 4 din Legea nr. 272/2004 modificată, Curtea apreciază că acesta se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă, referitor la aplicarea greșită a legii.

În acest sens, Curtea reține că nemulțumirea recurentei se referă la posibilitatea conferită de către instanța de fond apelantului-reclamant R. V. - tatăl minorei R. R., în vârstă de 4 ani, de a exercita legături personale cu minora prin luarea acesteia în domiciliul său, apreciind recurenta faptul că o asemenea măsură nu tine cont de vârsta fragedă a minorei și de lipsa oricărei legături afective între intimat și minoră.

Sub acest aspect, Curtea reține faptul că art.2 din Legea nr. 272/2004 consacră principiul interesului superior al copilului, prevăzând expres faptul că interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizica si morala normala, la echilibru socioafectiv si la viata de familie. (6) In determinarea interesului superior al copilului se au in vedere cel putin urmatoarele: a) nevoile de dezvoltare fizica, psihologica, de educatie si sanatate, de securitate si stabilitate si apartenenta la o familie; b) opinia copilului, in functie de varsta si gradul de maturitate; c) istoricul copilului, avand in vedere, in mod special, situatiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice alta forma de violenta asupra copilului, precum si potentialele situatii de risc care pot interveni in viitor; d) capacitatea parintilor sau a persoanelor care urmeaza sa se ocupe de cresterea si ingrijirea copilului de a raspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) mentinerea relatiilor personale cu persoanele fata de care copilul a dezvoltat relatii de atasament.

Potrivit art. 17 alin. 4 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, actualizată și republicată, în caz de neînțelegere între părinți cu privire la modalitățile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanța va stabili un program în funcție de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire și educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil și părintele la care nu locuiește, de comportamentul acestuia din urmă, precum și de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.

De asemenea, potrivit art. 496 alin.5 din Codul civil, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia, instanța de tutelă putând limita exercițiul acestui drept, dacă este în interesul superior al copilului.

Art.18 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 reglementează modalitățile de exercitarea a dreptului de a avea legături personale cu minorul, cum ar fi: a) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) gazduirea copilului, pe perioada determinata, de catre parintele sau de catre alta persoana la care copilul nu locuieste in mod obisnuit; c) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul; f) transmiterea de catre persoana la care locuieste copilul a unor informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu copilul; g) intalniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana fata de care copilul a dezvoltat legaturi de atasament . in raport cu copilul, cu sau fara supravegherea modului in care relatiile personale sunt intretinute, in functie de interesul superior al copilului.

În cauză, prin decizia recurată, instanța de apel a stabilit un program de vizitare etapizat, respectiv până la data de 30.06.2015, în ziua de sâmbătă din al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de la ora 15,00 la ora 19,00, în domiciliul mamei; - începând cu data de 01.07.2015, în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de sâmbătă, ora 11,00, până duminică, ora 17,00; trei zile din vacanța de C. în anii pari și 3 zile din vacanța de P. în anii impari, alternativ; o săptămână din vacanța de vară, prin luarea minorei în domiciliul tatălui.

Astfel cum corect a precizat instanța de apel, legea reglementează dreptul tatălui de a avea legături personale cu fiica sa, respectiv dreptul minorei de a menține relații personale cu tatăl cu care nu locuiește, corelativ obligației mamei de a permite desfășurarea acestor legături personale în scopul asigurării unei dezvoltări echilibrate a minorei.

Sub acest aspect, Curtea constată ca fiind neîntemeiate susținerile recurentei legate de comportamentul agresiv al intimatului-reclamant R. V., acestea neavând relevanță în prezenta cauză ce are ca obiect stabilirea legăturii personale a acestuia cu minora rezultată din relația de concubinaj a părților. Pretinsa agresivitate manifestată de intimat nu este dovedită de actele dosarului. De altfel, recurenta face referire la o asemenea agresivitate manifestată față de propria persoană și nu față de minoră, situație de fapt ce nu are relevanță în prezenta cauză. În lipsa unor dovezi concrete care să ateste agresivitatea tatălui față de minoră, o atare susținere este netemeinică.

Curtea reține și faptul că, în faza procesuală a recursului, instanța de control judiciar este chemată să analizeze motivele de nelegalitate, și nu netemeinicia soluției instanței de apel, situația de fapt stabilită de aceasta pe baza probelor administrate nemaiputând fi pusă în discuție în recurs.

Curtea consideră, însă, ca fiind întemeiate susținerile recurentei legate de aprecierea interesului superior al minorei ținând cont de vârsta acesteia și de legăturile stabilite până în prezent între aceasta și tatăl său.

Sub acest aspect, Curtea reține că minora se află la o vârstă fragedă, în care nevoia de stabilitate este foarte mare, astfel că posibilitatea intimatului de a lua minora din mediul său familiar și de a o duce într-un alt domiciliu, înconjurată de persoane străine, nu este de natură a menține această stabilitate și de a asigura dezvoltarea echilibrată a minorei.

La o asemenea concluzie concură și faptul că, până în prezent, între minoră și tatăl acesteia nu sunt legături foarte apropiate, de la momentul despărțirii în fapt a părților, întâlnirile intimatului cu minora fiind reduse, acesta fiind și unul dintre motivele ce au determinat promovarea prezentei acțiuni.

Lipsa unor întâlniri frecvente, coroborat cu vârsta fragedă a minorei au condus la concluzia că interesul superior al minorei reclamă ca, pe o perioadă de 1 an de la data pronunțării prezentei decizii, vizitarea minorei să se realizeze de către tatăl său la domiciliul mamei, urmând ca, după expirarea acestei perioade de 1 an, tatăl să aibă posibilitatea de a lua minora la domiciliul său.

.//.

La stabilirea programului de vizitare, Curtea a avut în vedere ca, în acest interval de 1 an (24.11.2015 – 24.11.2016), să existe posibilitatea, atât pentru intimat, cât și pentru minoră, de a petrece timp împreună în condiții care să nu afecteze nevoia acesteia de stabilitate, respectiv într-un mediu cunoscut și în prezența mamei – persoana față de care, în prezent, manifestă o puternică legătură de atașament.

Nu se poate susține împrejurarea că, prin fixarea unui anume program de vizitare, într-o altă formă decât cea solicitată de către părți, instanța ar acorda ce nu s-a cerut, în condițiile în care legiuitorul lasă la aprecierea instanței acest program de vizitare, în funcție de criteriile prevăzute de lege și de situația de fapt concretă.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 punctul 9 coroborat cu art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în parte decizia în sensul că vizitarea minorei se va efectua după următorul program:

- începând cu data pronunțării prezentei decizii - 24.11.2015 și până la data de 24.11.2016, în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, sâmbăta între orele 15,00-18,00 și duminica între orele 15,00-18,00 la domiciliul mamei, precum și o zi de P./C., între orele 15,00-18,00, la domiciliul mamei.

- începând cu data de 25.11.2016, în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de sâmbătă ora 11,00 până duminică, ora 17,00; trei zile din vacanța de C. în anii pari și 3 zile din vacanța de P. în anii impari, alternativ; o săptămână din vacanța de vară, prin luarea minorei în domiciliul tatălui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta M. M., domiciliată în București, ., ., ., împotriva deciziei civile nr. 1132 din 18 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantul R. V., domiciliat în ., jud. Prahova și Autoritatea Tutelara de pe lângă C. L. Păulești, cu sediul în Păulești, jud. Prahova.

Modifică în parte decizia în sensul că vizitarea minorei se va efectua după următorul program:

- începând cu data pronunțării prezentei decizii - 24.11.2015 și până la data de 24.11.2016, în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, sâmbăta între orele 15,00-18,00 și duminica între orele 15,00-18,00 la domiciliul mamei, precum și o zi de P./C., între orele 15,00-18,00, la domiciliul mamei.

- începând cu data de 25.11.2016, în al doilea și al patrulea week-end din fiecare lună, de sâmbătă ora 11,00 până duminică, ora 17,00; trei zile din vacanța de C. în anii pari și 3 zile din vacanța de P. în anii impari, alternativ; o săptămână din vacanța de vară, prin luarea minorei în domiciliul tatălui.

.//.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2015.

Președinte, Judecători,

V. G. V. S. E.-S. L.

Grefier,

V. M.

red. VG

tehnored. VG/VM

3 ex./07.12.2015

d.f._ Judecătoria Ploiești

j.f. A. M. P.

d.a._ Tribunalul Prahova

j.a. Ș. O.-C., P.-A. A.

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire domiciliu minor. Decizia nr. 738/2015. Curtea de Apel PLOIEŞTI