Conflict de competenţă. Sentința nr. 22/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Sentința nr. 22/2016 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 22 CC

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA NR.22 CC

Ședința din Camera de Consiliu din data de 15 februarie 2016

Președinte - E. S. L.

Grefier - M. F.

Pe rol fiind soluționarea conflictului de competență intervenit între Judecătoria Târgoviște și Judecătoria B. cu privire la soluționarea cererii formulată de contestator J. M., domiciliat în B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimata S. C. S.A.R.L-prin S.C. Asset Portfoliu Serviciung România SRL, cu sediul în București, Calea Floreasca-Clădirea de Birouri Skytower, nr. 246 C, ..

Cauza a fost luată în Camera de Consiliu, fără citarea părților, conform dispozițiilor art. 135 alin. 4 Cod pr.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra conflictului de competență de față, Curtea constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște, sub nr._/200/2015, contestator J. M. a chemat în judecată pe intimata S. C. S.A.R.L-prin S.C. Asset Portfoliu Serviciung România SRL, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, solicitand instantei anularea actelor de executare comunicate la data de 06.07.2015, respectiv: masura de infiintare a popririi asupra drepturilor banesti si incheierea nr.650/30.06.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentința civilă nr. 9962/01.10.2015, Judecătoria B. a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea judecării cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

În motivarea sentinței s-a reținut că, potrivit art.650 alin.1 din Noul C.proc.civ. (în vigoare la data cererii de încuviințare a executarii silite), „ (1) instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

De asemenea, „impotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”, conform art.711 alin.1 din Noul C.proc.civ. Or, „contestația se introduce la instanța de executare”, potrivit art.713 alin.1 din Noul C.proc.civ.

Prin urmare, raportandu-se la dispozitiile legale in vigoare, existente la data de data formularii cererii de incuviintare a executarii silite, respectiv la la data incuviintarii executarii silite de catre Judecatoria Targoviste, Judecătoria B. apreciaza ca instanta de executare este Judecatoria Targoviste, avand in vedere ca biroul executorului judecatoresc este in raza de circumscriptie a Judecatoriei Targoviste. Prin urmare, contestatia la executare trebuia introdusa la Judecatoria Targoviste.

In acest sens, instanta de fond a avut în vedere dispozitiile art.25 alin.2 din Noul C.proc.civ., care arata ca „procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de aceleasi instante, potrivit legii sub care au inceput...”

De altfel, aceasta opinie a fost sustinuta si de catre reprezentantul Tribunalului Buzau, dar si cel al Tribunalulu Prahova, cu ocazia intalnirii de practica neunitara pentru trimestrul III al anului 2014 – Curtea de Apel Ploiesti, din data de 31.10.2014.

Pe rolul Judecătoriei Târgoviște, dosarul a fost înregistrat la data de 20.11.2015.

La termenul din data de 21.01.2016, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale și prin sentința civilă nr. 82 din data de 21.01.2016, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cererii formulate de contestatorul J. M., cu domiciliul în mun. B., ., ., jud. B., împotriva intimatei S. C. S.A.R.L., prin S.C. Asset Portfoliu Servicing Romania S.R.L., cu sediul în București, Calea Floreasca, Clădire de birouri Skytower, nr. 246C, ., în favoarea Judecătoriei B. și a constatat intervenit un conflict negativ de competență drept pentru care a dispus înaintarea cauzei Curții de Apel Ploiești în vederea soluționării conflictului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

În drept, potrivit art. 714 alin. (1) C.proc.civ. "Contestația se introduce la instanța de executare", iar prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014, dispozițiile art. 650 alin. 1 din codul de procedură civilă (art. 651 alin. 1 în prezent), care stabileau că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, au fost declarate neconstituționale.

Conform art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ., „necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”, iar conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ., „necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Urmare a pronunțării deciziei Curții Constituționale, s-a interpretat că instanța de executare este judecătoria în circumscripția se află sediul sau domiciliul debitorului.

Instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare nu se determină în raport de momentul sesizării executorului deoarece determinarea competenței în această manieră ar echivala cu ignorarea unei decizii de neconstituționalitate. Situația declarării neconstituționalității unei norme nu echivalează cu situația modificării legislative, astfel încât nu se face aplicarea textului de lege în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc potrivit art. 25 C.proc.civ., fiind necesară în toate situațiile, aplicarea unei norme conforme cu Constituția.

Mai mult, o interpretare contrară ar crea debitorului o vătămare care nu poate fi înlăturată, deoarece, deși textul de lege care stabilește competența instanței de executare prin raportare la sediul executorului judecătoresc a fost declarat neconstituțional, debitorul nu mai poate invoca din nou excepția de neconstituționalitate pentru a atrage competența instanței de la sediul său, o nouă excepție fiind inadmisibilă.

Soluția adoptată prin sentința de declinare este de natură să suprime dreptul debitorului de a introduce cererea la sediul său, deși s-a statuat că o astfel de normă contravine legii fundamentale. De asemenea, implicit, debitorului i se suprimă și dreptul de a invoca excepția de neconstituționalitate deoarece aceasta ar fi inadmisibilă față de existența Deciziei nr. 348/17.06.2014.

Nici principiul unicității instanței de executare nu poate fi aplicabil, deoarece între respectarea unui principiu de drept și a unei norme care trebuie să fie conformă cu dispozițiile constituționale are câștig de cauză cea din urmă. Conform teoriei generale a dreptului, principiile se aplică ori de câte ori fie nu există normă juridică care să reglementeze situația, fie pentru interpretarea unei normei juridice. În speță, nu se regăsește niciuna dintre aceste ipoteze, astfel încât nu se poate face aplicarea unui principiu general în detrimentul unei Decizii a Curții Constituționale prin care s-a admis o excepție de neconstituționalitate.

Ca atare, reținând că Judecătoria Târgoviște nu este competentă să soluționeze contestația formulată, și întrucât debitorul domiciliază în B., instanța de fond constată că judecătoria menționată este competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză.

Pe cale de consecință în temeiul art. 130 alin. 2 raportat la art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ., instanța a admis excepția invocată din oficiu și a declinat competența soluționării contestației în favoarea Judecătoriei B., instanță în a cărei circumscripție teritorială domiciliază contestatorul.

De asemenea, instanța a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competență, în accepțiunea art. 133 pct. 2 C pr civ, motiv pentru care a suspendat judecata cauzei, potrivit art. 134 C pr civ, și a înaintat dosarul Curții de Apel Ploiești în vederea soluționării conflictului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține în fapt următoarele :

Prin cererea de chemare în judecată, debitorul J. M. a formulat, în contradictoriu cu creditorul Stattford C. Sarl, contestație la executarea începută în dosarul de executare nr. 650/2013 al Biroului Executorului Judecătoresc M. S., cu sediul în Târgoviște .

Potrivit art. 650 alin. 2 din Noul Cod de Procedură Civilă instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe .

În ceea ce privește definirea conceptului de instanță de executare, initial, prin noul Cod de procedură civilă, art. 650 alin. 1, s-a prevăzut că aceasta este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea. La data de 17 iunie 2014 Curtea Constituțională, prin decizia nr. 348 a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat neconstituționalitatea art. 650 alin. 1 C.pr.civ., apreciind că acestea cuprind un criteriu subiectiv de apreciere din partea uneia dintre părțile în litigiu, ceea ce echivalează cu lipsa stabilirii cu precizie a instanței de executare competente, respectiv cu imposibilitatea cunoașterii de către debitor, în cauza dată, a acestei instanțe.

De la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr. 529/16.07.2014, dispozițiile art. 650 alin. (1) NCPC, declarate neconstituționale, au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. Din punct de vedere, practic, prevederile art. 650 alin. (1) NCPC nu au mai produs efecte juridice de la data de 16 iulie 2014.

Cum deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai ex nunc, pentru viitor, respectiv de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, iar ceea ce rezolvă instanța de executare reprezintă incidente apărute în cursul executării silite, astfel că momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite, Curtea constată că la această dată -23.07.2014 ( fila 14 dosar de fond) era competentă ( potrivit doctrinei de specialitate și jurisprudenței) să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite instanța de la domiciliul debitorului, în speță Judecătoria B.. Competența instanței de executare este fixată la momentul sesizării acesteia pentru prima dată cu cererea de încuviințare a executării silite. În fapt, Judecătoria Târgoviște a încuviințat cererea de executarea silită formulată de B.E.J. – S. M. cu sediul în Târgoviște în prezentul dosar de executare silită, însă competența acesteia nu poate rămâne câstigată cauzei întrucât nu a fost stabilită în acord cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 348 din data de 17 iunie 2014, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial-16 iulie 2014.

În mod greșit Judecătoria B. a apreciat că la data admiterii cererii de încuviințare a executării silite – 23.07.2014 era în vigoare forma art. 650 alin. 1 care prevedea că este competentă, ca instanță de executare judecătoria în circumscripția căreia se afla sediul Biroului Executorului Judecătoresc, dispozițiile anterior enunțate fiind declarate neconstituționale anterior sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite -16.07.2014.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 135 C.pr.civ Curtea va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., aceasta fiind judecătoria de la domiciliul debitorului la momentul sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența materială de soluționare a cauzei, privind pe contestatorul J. M., domiciliat în B., ., ., județul B. în contradictoriu cu intimata S. C. S.A.R.L-prin S.C. Asset Portfoliu Servicing România SRL, cu sediul în București, Calea Floreasca-Clădirea de Birouri Skytower, nr. 246 C, ., în favoarea Judecătoriei B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2016.

Președinte,

E. S. L. Grefier,

M. F.

Red.ESL/Tehnored.MF

4 ex./16.02.2016

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conflict de competenţă. Sentința nr. 22/2016. Curtea de Apel PLOIEŞTI