Despăgubiri Legea nr.221/2009. Hotărâre din 14-05-2013, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-05-2013 în dosarul nr. 1298/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
D E CI Z I A nr.1298
Ședința publică din data de 14 mai 2013
Președinte - V.-A. P.
Judecători - C.-P. B.
- E.-S. L.
Grefier - G. C.
M. Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanta O. E., cu domiciliul în Ploiești, ., ., . și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul în Ploiești, .. 22, împotriva sentinței civile nr. 139/18 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Recursuri scutite de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare au lipsit părțile.
Curtea, pentru a da posibilitate părților să se prezinte în instanță, având în vedere că la dosar (fila 9) există împuternicire avocațială pentru recurenta-reclamantă O. E., lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul art.6 din Legea nr. 192/2006, informează asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii, părțile putând să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul este la primul termen de judecată, iar prin cererile de recurs, atât recurenta-reclamantă O. E., cât și recurentul-pârât S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova au solicitat judecarea în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că alte cereri nu mai are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului și împrejurarea că atât recurenta-reclamantă, cât și recurentul-pârât au solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea recursurilor ca nefondate. Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul în interesul legii și a pronunțat decizia nr.12/2011, prin care a stabilit că dispozițiile art.5 alin.1 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, reclamanta O. E. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate caracterul politic al condamnării soțului său, numitul O. A., precum și să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 800.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit de autorul său (al reclamantei) urmare a condamnării politice, precum și a consecințelor generate de aceasta.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că soțul său, O. A. (în prezent decedat) fost colonel în armata română, a fost condamnat, prin sentința penală nr. 989/1950 a Tribunalului M. București, la 20 de ani de muncă silnică, pedeapsă pe care a executat-o în penitenciarele Aiud, G., Pitești, M. de P. Cavnic Baia Sprie.
A precizat reclamanta că, în această perioadă, soțul său a fost supus la un tratament inuman, cu grave repercusiuni asupra stării sale de sănătate. De altfel, întreaga familie a suferit atât din punct de vedere moral, cât și material.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr. 139/18.01.2013, Tribunalul Prahova a admis în parte acțiunea, a constatat caracterul politic al condamnării suferite de autorul reclamantei prin sentința penală nr. 989/1950 a Tribunalului M. București, respingând în rest acțiunea, privind obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, condamnarea numitului O. A. (soțul reclamantei) prin sentința penală nr. 989/1950 a Tribunalului M. București, la 20 de ani de muncă silnică, 10 ani degradare civică și confiscarea averii, are caracter politic în sensul dispozițiilor art. 1 alin.2 din Legea nr. 221/2009.
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, tribunalul a stabilit că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât prin decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțată de I.C.C.J. în procedura recursului în interesul legii, s-a statuat că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 litera a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele.
A mai reținut tribunalul că, în dezacord cu susținerile reclamantei, nici un text al Convenției Europene a Drepturilor Omului nu obligă statele semnatare să ia măsuri pentru repararea prejudiciilor suferite de persoane pentru fapte anterioare datei semnării acesteia. Prin jurisprudența sa, Curtea Europeană a arătat în mod constant că pentru această problemă nu are competența necesară de a se pronunța.
Împotriva sentinței tribunalului au declarat recurs reclamanta și pârâtul.
În recursul său, reclamanta a criticat sentința sub aspectul soluției de respingere a capătului de cerere având ca obiect daunele morale, apreciind că aplicarea deciziei nr. 1358/21.10.2010 a Curții Constituționale prezentului litigiu ar fi de natură să determine încălcarea convențiilor internaționale prioritare conform art.20 din Constituție.
A mai susținut recurenta că sentința este nelegală întrucât se impunea repararea integrală a prejudiciului moral suferit, statul răspunzând civil, conform dispozițiilor art.52 din Constituție și art.504 și următoarele Cod pr.penală.
La rândul său, pârâtul, în recursul declarat, a susținut, în esență, că, constatarea caracterului politic al condamnării dispuse față de autorul reclamantei nu este posibilă în lipsa unor norme constituționale care să instituie în favoarea persoanelor condamnate politic sau moștenitorilor acestora dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru prejudiciul moral suferit, constând în instituirea unei obligații privind plata unor daune morale în sarcina statului.
A precizat recurentul că, în condițiile în care prin deciziile nr. 1358/2010 și 1360/2010 ale Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale dispozițiile art.5 alin.1 litera a teza I din Legea nr. 221/2009, soluția legală ar fi fost, avându-se în vedere și decizia în interesul legii nr. 12/19.09.2011 a I.C.C.J., respingerea în totalitate a acțiunii.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, curtea reține că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Pretenția dedusă judecății în cadrul petitului nr.1 al acțiunii se fundamentează pe dispozițiile art. 1 din Legea nr.221/2009, dispoziții în vigoare și la acest moment și care consacră caracterul politic al condamnării penale suferite de autorul reclamantei.
În condițiile în care aceste prevederi nu au fost declarate neconstituționale, deciziile nr.1358/2010 și 1360/2010 ale Curții Constituționale, invocate de recurentul-pârât, statuând neconstituționalitatea doar a dispozițiilor art. 5 alin.1 litera a teza I din Legea nr.221/2009, Curtea constată că judecătorul fondului, prin admiterea pretenției reclamantei de constatare a caracterului politic al condamnării dispuse față de autorul său, prin sentința penală nr. 989/1950 a Tribunalului M. București, nu a făcut altceva decât să dea eficiență unor norme legale în vigoare, respectând astfel voința legiuitorului.
De asemenea, în cauză nu există nicio încălcare a dispozițiilor deciziei nr.12/19.09.2011 a Î.C.C.J., pronunțată în recursul în interesul legii, întrucât și aceasta vizează, tot în mod exclusiv, dispozițiile art. 5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009.
În ceea ce privește critica recurentei-reclamante, ce vizează acordarea daunelor morale, este de precizat că este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare, dispozițiile art. 5 alin.1 lit. a din Legea nr.221/2009, fiind declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, care a stabilit că prevederile normative menționate contravin dispozițiilor art. 1 alin. 3 și 5 din Legea fundamentală.
În ceea ce privește reglementările statuate de Convenția Europeană și de Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, se impune a se observa că, în jurisprudența instanței europene s-a statuat în mod constant că dispozițiile Convenției nu impun statelor membre nicio obligație specifică de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor, scopul acordării de despăgubiri fiind nu atât de reparare a prejudiciului suferit, prin repunerea persoanelor persecutate într-o situație similară cu cea avută anterior, ceea ce este de altfel și imposibil, ci de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii respective ( Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei, Cauza K. și Iouri Kiladze contra Georgiei).
Este de menționat și faptul că solicitarea recurentei de analizare a cererii sale în baza art. 504 și următoarele Cod pr. penală, nu este admisibilă, deoarece dreptul subiectiv civil afirmat, pentru a se bucura de protecția juridică a acțiunii, trebuie să fie exercitat în limitele sale externe și interne, condiție neîndeplinită în această situație, din moment ce se urmărește deturnarea dreptului recunoscut prin dispozițiile Legii nr. 221/2009 de la scopul în vederea căruia a fost consacrat.
În considerarea tuturor acestor argumente, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art.24 și 25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală) va respinge ambele recursuri ca nefondate.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta O. E., cu domiciliul în Ploiești, ., ., . și pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul în Ploiești, .. 22, împotriva sentinței civile nr. 139/18 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 14 mai 2013.
Președinte Judecători
V.-A. P. C.-P. B. E.-S. L.
Fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de
Președintele instanței,
Grefier
G. C.
Red. CPB
Tehnored.NM
2 ex./20.05.2013
d.f.Tribunal Prahova nr._
j.f.F.-L. Șalar
Operator de date cu caracter personal
nr.notificare 3120/2006
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 187/2012. Curtea de Apel... | Partaj judiciar. Decizia nr. 2595/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
