Revendicare imobiliară. Decizia nr. 2433/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2433/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 2433/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR. 2433
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2014
Președinte - V.-A. P.
Judecători - C. - P. B.
- E.-S. L.
Grefier - N. M.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de chemata în garanție T.-O. M.-M., domiciliată în București, ., sector 6, împotriva deciziei civile nr. 258/29 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta S. R. E., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat Papateologu D., cu sediul în București, Piața Pache P., nr.1, ., sector 2 și pârâtul C. C. C., domiciliat în G., ., nr. 127, județul G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 noiembrie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei-chemată în garanție T.-O. M.-M. să formuleze, prin avocat și să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru azi, data de mai sus, când a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr._ 23.08.2011, reclamanta S. R. E. a solicitat să fie obligat pârâtul C. C. C., să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul cu suprafață înscrisă în CF 923 Băleni județul Dâmbovița, cu nr. cadastral 1743, deținut prin fals în declarații și uz de fals de către defunctul autor al vânzătoarei D. T. I. și vândut de T. O. M. M., la data de 28.02.2007, în baza contractului autentic nr. 1316/2007.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat compararea titlurilor de proprietate, respectiv, titlul nr._/2009 pentru ea și actul de vânzare al pârâtului, autentificat sub nr. 1316/2007, urmând ca instanța să constate că titlul ei, al reclamantei, este preferabil .
A arătat reclamantă că, prin sentința civilă 309/1945, Tribunalul I. a dispus partajarea averii bunicilor, situație în care, mamei sale Dobresu T. P. și fratelui acesteia, D. T. I. le-a revenit fiecăruia suprafața de 73,5 ha teren împădurit. În baza Legii nr. 1/2000, mama sa a dobândit teren împădurit în suprafață de 10 ha, iar pentru diferența de 63,5 ha, a solicitat fratelui său să formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în numele ambilor moștenitori. Inițial, acesta a formulat cerere de retrocedare în numele ambilor succesori, dar ulterior, a depus cerere doar pe numele său, declarând că este unicul moștenitor. În baza acestei declarații, a obținut titlul de proprietate nr._/2006, pentru suprafața totală de 127 ha.
Prin sentința civilă nr. 2244/2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, s-a constatat nulitatea titlului de proprietate nr._/2006 și a certificatului de moștenitor nr.118/200, în baza constatării falsului în declarații în dosarul penal 728/P/2007 și în dosarul_ .
Față de situația expusă, reclamanta a solicitat să se rețină că titlul său de proprietate este preferabil titlului pârâtului, motivat de faptul că a fost emis în baza reconstituirii dreptului de proprietate al adevăratului proprietar (versus dominus) respectiv, al defunctei mame, în timp ce titlul de proprietate al pârâtului provine de la un neproprietar (non dominus) fiind un act juridic subsecvent unui titlu de proprietate anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă – sentința civilă 2244/2008. Astfel, titlul său de proprietate a fost reconsolidat de justiție, iar cel ce a stat la baza emiterii titlului pârâtului a fost anulat de justiție. De altfel, titlul său de proprietate este mult mai vechi, respectiv autoarea sa este titulara sentinței civile 309/1945, pe când titlul pârâtului datează din 28.02.2007 și are la bază titlul de proprietate emis în anul 2006 și care a fost anulat. Cu înțelegerea părților și cu complicitatea notarului public, vânzarea cumpărarea, autentificată sub nr._, s-a făcut în baza unui certificat fiscal necorespunzător, deoarece primăria emitentă a manifestat teamă la eliberare, fiind notificată de două ori să nu elibereze actul necesar înstrăinării. Pârâtul a cumpărat terenul în timpul soluționării litigiului de natură penală, astfel că vânzarea cumpărarea este nulă potrivit Legii 12/1998. Pârâtul a cumpărat terenul care nu se afla în patrimoniul vânzătoarei la momentul transmiterii dreptului de proprietate, ca urmare a anulării titlului de proprietate, ce stă la baza înstrăinării, fiind nesocotite dispozițiile art. 1311 Cod civil, potrivit cărora vânzarea este nulă dacă bunul vândut este pierit în totul, noțiunea de pierit fiind extinsă .
În drept s-au invocat dispozițiile art. 480,481 Cod Civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii deoarece susținerile reclamantei sunt total neadevărate. La data perfectării actului de vânzare cumpărare terenul se afla în patrimoniul vânzătoarei T. O. M. M., contractul de vânzare cumpărare autentic s-a încheiat la data de 28.02.2007, iar sentința civilă nr. 2244/2008, prin care s-a anulat certificatul de moștenitor al vânzătoarei, s-a pronunțat la data de 8.05.2008 și a devenit irevocabilă la data de 2.09.2008, prin decizia nr. 880/2008 a Tribunalului Dâmbovița, deci ulterior vânzării. Prin urmare, în momentul în care el a cumpărat terenul, acesta se afla în patrimoniul vânzătoarei, conform certificatului de moștenitor, ce nu fusese anulat, sentința fiind pronunțată la data de 8.05.2008. Privitor la aprecierea reclamantei că vânzarea cumpărarea este nulă întrucât el, pârâtul, a cumpărat terenul în timpul soluționării litigiului penal, s-a arătat că, probabil, s-a avut în vedere dosarul penal 728/P/2007, în care s-au făcut cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații de către D. T. I., dar el, pârâtul, a făcut toate verificările necesare cu privire la terenul în cauză la momentul perfectării vânzării, dovada o reprezintă extrasele CF 7703,7708,7705,7706 eliberate de OCPI din care rezultă că nu este înscris nici un litigiu cu privire la terenul respectiv. Afirmația privind complicitatea notarului public la încheierea actului de vânzare cumpărare este eronată, certificatul fiscal fiind eliberat conform dispozițiilor Codului de procedură fiscală, sens în care se invocă dispozițiile art. 109 alin. 5.
A precizat pârâtul că în cauză operează principiul error communis facit jus, întrucât el, cumpărătorul terenului, avea credința că tratează cu adevăratul proprietar al bunului, iar vânzătorul avea credința că este adevăratul proprietar.
Concluzionând, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii în revendicare, invocând că în practică s-a stabilit că buna-credință a cumpărătorului îl îndreptățește pe acesta să păstreze bunul, iar în speță, compararea titlurilor de proprietate nu poate fi primită ca modalitate de soluționare a acțiunii în revendicare.
Totodată, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție împotriva numitei T. O. M. M., pentru ca, în cazul în care va cădea în pretenții, să se dispună obligarea chematei în garanție la despăgubirea sa cu valoarea prețului actualizat al bunului și la plata cheltuielilor de judecată.
În baza probelor administrate, prin sentința civilă nr.4279/13.11.2013, Judecătoria Târgoviște a admis acțiunea principală și cererea de chemare în garanție și a obligat pârâtul să lase reclamantei în deplină proprietate si liniștită posesie suprafața totală de 63,5 ha vegetație forestieră, înscrisă în amenajamentul silvic al comunei Băleni, județul Dâmbovița, compusă din suprafața de 44,7 ha teren pădure extravilan punctul T-1-1/10/2UA 12-15 înscrisă în CF_ (provenită din CF 920) a localității Băleni, nr. cadastral 1738 și suprafața de 18,8 ha teren pădure extravilan, punctul T-1 P-1 /10/3 UA 18-19, înscrisă în CF_(provenită din CF 923) a localității Băleni, având număr cadastral 1743. De asemenea, a fost obligată chemata în garanție T. O. M. M. la plata, în favoarea pârâtului C. C. C., a despăgubirilor reprezentând valoarea prețului de 1.041.200 lei, actualizat la data plății, achitat la data vânzării cumpărării, conform actului autentic nr. 1316/2007.
Prin decizia civilă nr. 258/29.05.2014, Tribunalul Dâmbovița a admis recursul declarat de chemata în garanție T. O. M. M. împotriva sentinței civile nr. 4279/13.11.2013 a Judecătoriei Târgoviște, pe care a modificat-o în parte, în sensul obligării chematei în garanție la 482.600 lei, în loc de 1.041.200 lei, sumă ce se va actualiza la data plății. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva deciziei Tribunalului Dâmbovița a declarat recurs chemata în garanție, susținând, în esență, că, în mod greșit, tribunalul a calificat calea de atac exercitată de ea împotriva sentințe civile nr. 4279/13.11.2013 a Judecătoriei Târgoviște ca fiind recurs, în realitate, hotărârea judecătorească pronunțată în primă instanță este atacabilă cu apel.
A precizat recurenta că argumentația Tribunalului Dâmbovița sub acest aspect este nefondată, bazându-se pe o interpretare subiectivă a normelor procedurale incidente în cauză.
Astfel, sentința civilă nr. 784/11.04.2014 a Tribunalului Dâmbovița, prin care și-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgoviște este nelegală, având în vedere că tribunalul își stabilise competența materială prin încheierea interlocutorie din data de 28.09.2011, reclamanta, la termenul din 23.11.2012, precizase valoarea obiectului cererii la 500.000 euro, terenul revendicat a făcut obiectul vânzării conform contractului autentificat sub nr. 1316/2007, din care rezultă că valoarea sa este de 482.600 lei.
În aceste condiții, argumentul instanței, conform căruia, potrivit art. 1591 alin.2 Cod pr.civilă, necompetența materială se poate invoca, de parte sau din oficiu, doar până la prima zi de înfățișare, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, nu a fost respectat de tribunal și cu ocazia declinării de competență din 11.04.2012, astfel că regula impusă de art. 1591 Cod pr.civilă pare a fi aplicată cu dublă măsură.
Textul care impune stabilirea obiectului cererii, având drept consecință și determinarea ulterioară a căii de atac, este art.2 alin.3 din Legea nr. 146/1997 modificată, iar acest text nu condiționează contestarea sau aprecierea derizorie a valorii declarate de un anumit termen procedural. De altfel, conform art. 132 alin.2 pct.2 Cod pr.civilă, când se majorează câtimea pretențiilor și se stabilește și taxa de timbru aferentă, contestarea valorii majorate se poate face până la finele procesului.
A precizat recurenta că valoarea obiectului litigiului a fost contestată prin nota de ședință a pârâtului din 19.06.2013, în cadrul excepției de necompetență materială, iar instanța de fond, prin încheierea din 24.10.2013 (în fapt 2012) a considerat drept derizorie valoarea indicată de 100.000 lei, în urma precizărilor repetate. În situația contestării valorii sau aprecierii sale ca derizorie, devin aplicabile prevederile imperative ale art.5 alin.2 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 760/1999, raportate la dispozițiile art.28 alin.2 Legea nr. 146/1997.
În acest sens, instanța era obligată din oficiu să dispună o expertiză evaluatorie, obligație neîndeplinită, în plus, respingând și cererea formulată de pârât și de ea, conform actului normativ indicat.
În final, prin sentință s-a reținut că valoarea obiectului litigiului este de 1.041.200 lei (situație în care judecătoria nu ar fi fost instanță competentă material) și de 482.600 lei de către tribunal, în recurs, potrivit căreia calea de atac împotriva sentinței era apelul și nu recursul (art. 2821 Cod pr.civilă).
În aceste condiții, a concluzionat recurenta, determinarea căii de atac este în contradicție cu valorile obiectului litigiului reținute de ambele instanțe, considerent pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 258/29 mai 2014 a Tribunalului Dâmbovița și trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea soluționării apelului declarat.
Intimata-reclamantă a invocat excepția inadmisibilității recursului, întrucât vizează o decizie pronunțată în recurs, ce este irevocabilă.
Conform art. 137 alin.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) Curtea se va pronunța mai întâi asupra excepției invocate.
Exercitarea recursului împotriva unei decizii pronunțate în recurs este admisibilă în situația în care aceasta este rezultatul unei greșite calificări a căii de atac, deoarece calea de atac respectivă este dată de lege.
Calificarea greșită nu poate priva partea de o cale de atac prevăzută de lege. A considera altfel, ar însemna lipsirea părții de un grad de jurisdicție, iar calificarea dață de instanță să nu poată fi supusă controlului judecătoresc, în condițiile art. 282 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) ceea ce nu este admis. Mai mult decât atât, ar însemna încălcarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de art.6 din C.E.D.O..
Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.137 alin.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) va respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității recursului, excepție invocată de intimata-reclamantă.
Examinând recursul în raport de dispozițiile legale în materie, Curtea reține următoarele:
Sub un prim aspect, se impune a se preciza că, prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanta S. R. E., prima instanță a fost investită cu o acțiune în revendicare imobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 480 vechiul Cod civil, având ca obiect suprafața de teren de 63,5 ha vegetație forestieră, situată în cadrul amenajamentului silvic al comunei Băleni, județul Dâmbovița.
În aceste condiții, calificarea căii de atac, ce se poate exercita împotriva sentinței civile nr. 4279/13.11.2013 a Judecătoriei Târgoviște, se face prin raportare la valoarea obiectului litigiului, respectiv, 63,5 ha teren vegetație forestieră situat pe raza comunei Băleni, județul Dâmbovița.
Pe de altă parte, este de menționat că, plecând de la finalitatea cererii de chemare în garanție (astfel cum a fost statuată de legiuitor în art.60 alin.1 Cod pr.civilă, forma în vigoare la data introducerii acțiunii) respectiv, asigurarea posibilității celui căzut în pretenții de a se despăgubi de la partea de la care a dobândit dreptul, este cert că, în cauza pendinte judecății, valoarea obiectului cererii de chemare în garanție nu poate fi mai mare decât valoarea obiectului acțiunii principale.
În acest context, prin soluțiile date cererii de chemare în garanție, atât de Judecătoria Târgoviște, cât și de Tribunalul Dâmbovița, în sensul obligării chematei în garanție la plata către pârât a sumei de 1.051.200 lei, respectiv, 482.600 lei, ca o consecință a admiterii acțiunii în revendicare, ambele instanțe au apreciat că valoarea obiectului cererii principale este de peste 100.000 lei.
Ca atare, față de dispozițiile art. 282 alin.1 și art. 2821 alin.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) sentința civilă nr. 4279/13.11.2013 a Judecătoriei Târgoviște este supusă apelului, dispozițiile procedurale privind competența după materie negăsindu-și aplicabilitatea în stabilirea căii de atac prevăzute de lege, raționamentul judecătorilor tribunalului neavând fundament legal.
Or, în speță, Tribunalul Dâmbovița a judecat ca instanță de recurs, în compunerea de 3 judecători, prevăzută de lege pentru judecarea recursului și nu ca instanță de apel, în compunerea de 2 judecători, astfel cum se impunea în lumina dispozițiilor legale menționate, încălcând normele legale imperative privind compunerea instanței, ceea ce determină incidența cazului de casare reglementat de art.304 pct.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii).
În considerarea argumentelor expuse, Curtea, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă raportat la art.304 pct.1 Cod pr.civilă (forma în vigoare la data introducerii acțiunii, aplicabilă în speță față de dispozițiile art. 24 și art. 25 alin.1 Cod pr.civilă, forma actuală) va admite recursul, va casa decizia civilă nr. 258/29.05.2014 a Tribunalului Dâmbovița și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița, ca instanță de apel.
Pentru aceste motive
În numele legii
Decide:
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității recursului, excepție invocată de intimata-reclamantă S. R. E..
Admite recursul declarat de chemata în garanție T.-O. M.-M., domiciliată în București, ., sector 6, împotriva deciziei civile nr. 258/29 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamanta S. R. E., cu domiciliul ales la Cabinet Avocat Papateologu D., cu sediul în București, Piața Pache P., nr.1, ., sector 2 și pârâtul C. C. C., domiciliat în G., ., nr. 127, județul G. și în consecință:
Casează decizia civilă nr. 258/29 mai 2014 a Tribunalului Dâmbovița și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița, ca instanță de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 17 noiembrie 2014.
Președinte, Judecători,
V.-A. P. C.-P. B. E.-S. L.
Grefier,
N. M.
Red.CPB
Tehnored. NM
2ex./24.11.2014
d.f._ Judecătoria Târgoviște
j.f. M. D. L.
d.r._ Tribunalul Dâmbovița
j.r. A. S., D. Ș., G. S.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 102/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 3790/2012. Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
