Grăniţuire. Hotărâre din 04-12-2012, Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-12-2012 în dosarul nr. 4059/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
D EC I Z I A NR. 4059
Ședința publică din data de 4 decembrie 2012
Președinte - E.-S. L.
Judecători - V.-A. P.
- I. L.
Grefier - V. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantele C. S. E. și R. E. ambele cu domiciliul ales la S. C. și Ceherecheș în București, ., . împotriva deciziei nr.408 din data de 13 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. T. E. domiciliat în S., ., județul Prahova, O. R. domiciliată în București, ..22, ., P. C. M., P. A., ambii domiciliați în București, ., sector 5 și în București, ., ., sector 5 și cu M. G. V. domiciliat în S., ., județul Prahova.
Recurs timbrat cu suma de 150 lei conform chitanței nr._ din data de 20 septembrie reprezentând taxă judiciară de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele-reclamante C. S. E. și R. E., reprezentate de avocat C. C. din Baroul București în baza împuternicirii avocațiale . nr._, intimații-pârâți N. T. E., reprezentat de avocat C. M., din cadrul Baroului Prahova, conform împuterniciri avocațiale, O. R. reprezentată de avocat I. J., din cadrul Baroului Prahova, conform împuterniciri avocațiale, lipsind intimații-pârâți P. C. M., P. A. și M. G. V..
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006 informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentele-reclamante au depus la dosar în original dovada achitării diferenței taxei de timbru în cuantum de 450 lei, respectiv chitanța . nr._(5) din data de 23.11.2012 .
Avocat C. M. pentru intimatul-pârât N. Tuică E. invocă excepția lipsei calității de reprezentat a apărătorului recurentelor-reclamante,deoarece nu are mandat cu procură specială.
Avocat C. C. pentru recurentele-reclamante, arată că în mandatul dat d-nei avocat C. se menționează că poate da împuternicire de reprezentare și arată că, dacă se apreciază că este necesar va depune suplimentar orice alt înscris.
Avocat C. M. pentru intimatul-pârât N. Tuică E., contestă faptul că d-na avocat C. a împuternicit persoana de azi să reprezinte recurentele-reclamante.
Curtea arată că pe mandatul de reprezentare sunt trecute ambele avocate, inclusiv avocat C. C..
La solicitarea instanței, avocat C. M. arată că nu mai susține excepția lipsei calității de reprezentat a apărătorului recurentelor-reclamante.
Părțile, având pe rând cuvântul prin apărători, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților și, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
La solicitarea instanței avocat I. J. pentru intimata-pârâtă O. R., arată că înțelege să susțină excepția invocată în cuprinsul întâmpinării, în sensul că nu se susțin motive de nelegalitate ci doar de netemeinicie și precizează că recursul este nul, având în vedere că motivele de recurs nu pot fi încadrate în disp.art.304 Cod pr.civilă. Depune la dosar practică judiciară.
Avocat C. C. pentru recurentele-reclamante, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepției invocată de apărătorul ales al intimatei-pârâte, deoarece criticile invocate de recurente, în sensul că actele nu au fost analizate de către instanța de judecată, pot fi încadrate în disp.art.304 pct.9 și art.480 Cod pr.civilă.
Avocat C. M. pentru intimatul-pârât solicită admiterea excepției, întrucât motivele de recurs nu pot fi încadrate în disp.art.304 Cod pr.civilă, deoarece sunt motive de netemeinicie care au fost invocate și în apel și nu s-a făcut trimitere expresă la prevederile legale încălcate de instanța de apel.
Avocat C. C. având cuvântul pentru recurentele-reclamante arată că în mod greșit instanța de apel a reținut că nu s-a făcut dovada că ratele stipulate în contractul de vânzare-cumpărare au fost achitate.
Precizează că în anul 1923 autorul reclamantelor a cumpărat terenul în suprafață de 687 m.p., precizând în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare că prețul acestui teren va fi achitat în rate.
Învederează în continuare că prețul a fost achitat în întregime și că dovada dreptului de proprietate s-a făcut cu adresele 96,97,98,99 din data de 17.02.2009 emise de Arhivele Naționale Prahova, din cuprinsul cărora rezultă că în evidențele Judecătoriei S. nu există vreun act de înstrăinare a acestei suprafețe de teren.
Menționează că autorul Ernest T. a figurat ca plătitor de impozit, actul a fost încheiat de acesta, iar motivul preluării terenului nu este menționat în decizie.
Concluzionând, arată că, având în vedere că Ernest T. și S. T. nu au achitat impozitul succesoral pentru suprafața de teren de 229 m.p., iar din actele depuse la dosar, coroborate cu adresele emise de Arhivele Naționale Prahova, rezultă că modul de dobândire s-a făcut prin succesiune, făcându-se astfel și dovada dreptului de proprietate.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu omologarea variantei din expertiza întocmită în cauză. Cu cheltuieli de judecată.
Avocat I. J. pentru intimata-pârâtă O. R., arată că, în opinia sa, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1923 nu este bine caracterizat, conține clauze care trebuiau îndeplinite, respectiv că s-a dat cumpărătorilor în lot acel teren cu condiția de a construi o casă, pe care însă nu au mai construit-o.
Precizează că nu se pot face lotizări din suprafața de teren de 737m.p. la care se face referire în certificatul de moștenitor, iar ulterior Judecătoria S. a pronunțat o sentință prin care s-a transferat dreptul de proprietate în proprietatea statului, în baza Decretului 111/1951.
Menționează că în anul 1961 s-a solicitat deschiderea de rol fiscal, dar nu s-a făcut dovada plății rolului, astfel că nu au făcut dovada dreptului de proprietate până în anul 1991, când s-a plătit retroactiv și nici nu s-a depus notificare.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Avocat C. M. având cuvântul,arată că, în raport de motivele de recurs invocate de partea adversă, arată că recurentele nu au invocat că au titlu de proprietate asupra terenului, pentru că au investit instanța cu o acțiune în raport de un neproprietar.
Precizează că niciunul din înscrisurile depuse de recurentă nu face dovada dreptului de proprietate peste anul 1950, pentru că atunci acest teren în integralitatea lui a trecut în patrimoniul statului.
Menționează în continuare că în dispozitivul sentinței nr.842/1955 se face trimitere la procesul verbal din anul 1951, iar recurentele trebuiau să urmeze procedurile legilor speciale de retrocedare a bunurilor trecute în proprietatea statului.
Consideră că declarația la fisc a recurentelor nu reprezintă o dovadă a dreptului de proprietate.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. sub nr._, reclamantele C. S. E. și R. E. au chemat în judecată pe pârâții N. T. E. și O. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se stabilească linia de hotar care desparte proprietatea reclamantelor din S., . în suprafață de 229 mp de cele ale pârâților situate în S., ., respectiv nr. 42, să fie obligat pârâtul N. T. E. sa lase reclamantelor deplină proprietate și liniștită posesie a suprafeței de teren acaparate, pe care o ocupă fără titlu, situat în S., ., sa fie obligat acest pârât să demoleze construcțiile edificate pe terenul acaparat proprietatea reclamantelor, iar în caz de refuz să fie abilitate reclamantele să desființeze aceste construcții pe cheltuiala pârâtului, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Au arătat reclamantele în motivarea cererii că sunt moștenitoarele defunctului R. V. în calitate de soție supraviețuitoare, respectiv fiica a acestuia, conform certificatului de moștenitor nr. 456/1972 emis de notariatul de Stat al Sectorului 8 București, de la care au moștenit terenul situat în S., ., fosta .. 40.
Reclamantele au susținut că la rândul său, autorul lor a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin moștenire de la mătușa sa T. E., potrivit art. 644 Cod civil, iar autorul lor a fost înregistrat ca plătitor de taxe și impozite încă din anul 1961.
S-a mai susținut de reclamante că, deși au avut proprietatea asupra terenului în litigiu, nu au avut și posesia acestuia, întrucât pârâtul N. T. E. s-a extins în mod abuziv pe acest teren, pe care a edificat o construcție, încălcând astfel dreptul de proprietate al reclamantelor.
Reclamantele au mai arătat că pârâtul a fost notificat să lase reclamantelor deplina proprietate și posesie a terenului de 229 mp acaparat, însă acesta nu s-a conformat.
Pârâta O. R. a formulat la data de 09.05.2008 o cerere prin care a arătat ca nu are domiciliul sau reședința în orașul S., solicitând să fie citată și să-i fie comunicate toate actele de procedură la adresa sa din București, .. 22, ., astfel cum rezultă din cartea de identitate anexată în fotocopie (f. 24).
Ulterior, la data de 27.05.2008 această pârâtă a depus la dosar o cerere cu caracter de întâmpinare, prin care a arătat că deține în proprietate terenul curți-construcții de 140 mp indiviz din 240 mp în baza contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2354/12.10.2007, având vecinătățile la Est și la Sud - proprietate de stat, la Vest - . nord proprietate P. I., fără a avea nicio vecinătate cu reclamantele C. și R., astfel cum rezultă din mențiunile cărții funciare 1281 N.
S-a mai susținut că pe acest teren este ridicată o casă de locuit în regim de înălțime D+P+M, din care pârâta deține apartamentul de la demisol, iar etajul aparține numitului M. I, iar mansarda lui P. I., care sunt proprietari coindivizari și asupra terenului de 240 mp, din care pârâta deține în proprietate 140 mp.,împrejurări față de care apreciază ca nu deține calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu se învecinează cu reclamantele.
Pârâtul N. T. E. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantelor ca neîntemeiată, arătând că în dovedirea acțiunii lor reclamantele au depus la dosar doar un certificat de moștenitor, fără a indica vreun alt titlu al autorului lor care să dovedească modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate, în condițiile în care certificatul de moștenitor poate fi opus ca titlu de proprietate doar celorlalți succesori nu și terților, iar pe de altă parte, în certificatul de moștenitor nu există nici un element de identificare a terenului în afara adresei sale, motive pentru care pârâtul invoca excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în revendicarea terenului în litigiu.
S-a mai precizat de către pârâtul N. T. E. că terenul în litigiu îl deține în mod legal în baza contractului de închiriere din anul 1961 în momentul mutării sale în imobilul învecinat, teren care face corp comun cu cel de la nr. 42 și al cărui amplasament nu este cunoscut de reclamante, motiv pentru care acestea au chemat în judecată și pe pârâta O. R..
Pârâtul a menționat că susținerea reclamantelor în sensul ca ar fi plătit impozit pe teren încă din anul 1961 este nereală, întrucât pârâtul este cel care a achitat în toată această perioada impozitul pentru terenul închiriat și pentru a cărui cumpărare a depus garanția solicitată la Primăria orașului S., teren care a fost inițial o groapă insalubră, folosită pentru depozitarea gunoaielor, astfel cum se prezintă toate terenurile limitrofe (f. 36-38).
Reclamantele, ca urmare a acestei excepții, au depus în scris precizări referitoare la calitatea lor procesuala activă, arătând că sunt proprietarele terenului în litigiu în suprafață de 229 mp situat în orașul S., . în calitatea lor de unice moștenitoare ale defunctului R. V., iar titlul lor de proprietate îl constituie moștenirea în temeiul art. 644 Cod civil, iar din anul 1961 figurează înscriși în evidentele fiscale ale Primăriei orașului S., plătind impozitul pentru acest teren, astfel cum rezultă din certificatul fiscal eliberat de autoritatea administrativ-teritorială, iar pârâtul N. T. E. nu poate opune niciun titlu referitor la acest teren, fiind un simplu detentor precar.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtei O. R. se susține de reclamante că ea trebuie examinată prin raportare la planul de amplasament și situație al imobilului teren de 140 mp indiviz din 240 mp (f. 43).
Pârâtul N. T. E. a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantelor la contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri aduse terenului revendicat, situat în S., ., arătând ca la momentul închirierii terenului acesta se află într-o stare insalubră, fiind o râpă cu pantă accentuată, predispusă alunecării terenului, astfel că a efectuat numeroase lucrări de îmbunătățiri pentru consolidarea lui, care i-au sporit valoarea, constând în ridicarea unui zid de sprijin și turnarea unei plăci din beton, care au implicat efectuarea lucrărilor de săpătura de 120 m3, 25 tone de fier, beton 180 m3, cofraj 160 m2, umplutură balastru 70 m3, umplutură pământ 100 m3 (f. 50-51).
La data termenul de judecată din data de 10.06.2008 instanța a dispus citarea în cauză în calitate de copârâți a numiților M. I. și P. I., proprietari coindivizari cu pârâta O. R., astfel cum rezultă din mențiunile făcute în cartea funciară nr. 1281 N pentru terenul situat în S., . ( f. 45 vol. I).
La termenul de judecată din data de 11.11.2008 reclamantele au precizat că din datele pe care le-au obținut, pârâții coindivizari ai terenului învecinat se numesc P. C. M. căsătorit cu P. A., respectiv M. G. V. ca succesor al mamei sale, M. E. (f. 87), aceștia fiind introduși în cauza și citați la adresele indicate în aceeași cerere.
Prin sentința civilă nr.1417/29.11.2011 Judecătoria S. a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată și tot ca neîntemeiate a respins și excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantelor, cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. R..
Prin aceeași sentință instanța a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul N. T. E. și a obligat reclamantele la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul N. T. E. în cuantum de 1.500 lei, iar către pârâta O. R. în cuantum de 1.790,50 lei.
Pentru a se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că reclamantele C. (fosta R. anterior căsătoriei) S. E. și R. E. sunt moștenitoarele defunctului R. V., decedat la data de 31 martie 1972, prima în calitate de fiica, iar cea de-a doua în calitate de soție supraviețuitoare, potrivit certificatului de moștenitor nr. 456/1972 emis de Notariatul de Stat Local al Sectorului 8 București, în cuprinsul căruia se consemnează în compunerea masei succesorale și terenul de 229 mp situat în S., . ., dobândit de defunct prin moștenire de la mătușa sa, T. E., decedata la data de 23 aprilie 1947.
A precizat instanța de fond că în cuprinsul respectivului act nu se face referire la modul de dobândire a dreptului de proprietate de către mătușa predecedata a defunctului R. V., reclamantele depunând la dosar contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal nr._ din data de 31 octombrie 1923 de Secția Notariat a Tribunalului I., act prin care se transmite dreptul de proprietate de la vânzătoarea Eforia Spitalelor Civile la cumpărătorul T. P. asupra terenului de circa 687 mp, lotul nr. 11, situat în „comuna S., pe . alăturate.
Prima instanță a motivat că schița anexă a contractului de vânzare-cumpărare nu lămurește un aspect important referitor la acest teren înstrăinat, și anume identificarea sa prin precizarea dimensiunilor laturilor terenului și a numărului poștal al acestuia, potrivit nomenclatorului stradal de la data respectivă, ci doar se limitează la indicarea proprietăților învecinate, iar o astfel de descriere a terenului prin indicarea dimensiunilor laturilor sale nu apare nici în actul de vânzare-cumpărare.
A susținut instanța de fond că reclamantele au făcut dovada legăturii dintre cumpărătorul T. P. și T. E., mătușa defunctului moștenit de reclamante, respectiv a modalității transmiterii dreptului de proprietate de la T. P. la T. E., această din urmă fiind fiica lui T. P., alături de R. S., mama autorului reclamantelor, R. V., predecedată la data de 4 decembrie 1919, potrivit extraselor din certificatele de deces, respectiv naștere, depuse la dosar, iar prin procesul-verbal întocmit la data de 21 ianuarie 1950 de Secțiunea Financiară de Sectorului 4 R. București se consemnează că E. T. a încetat din viață la data de 23 aprilie 1947, fiind moștenită de nepotul de soră, R. V., act în cuprinsul căruia se menționează că în compunerea masei succesorale se regăsește și terenul viran în suprafață de 229 mp situat în orașul S., .. 63, însă nici în acest act nu se menționează modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către defunctă asupra imobilului în litigiu.
A mai arătat instanța de fond că, ulterior acestui act, este întocmit procesul-verbal din data de 29 decembrie 1951 de către Secțiunea Financiară a orașul S., în care se face referire la proprietatea Șt. T., în suprafață de 700 mp, situată în orașul S., cartier 23 August, teren viran, afirmându-se că se constată că respectivul imobil este considerat ca părăsit de mai mult de un an de zile de către proprietar, care nu a făcut niciun act de conservare sau administrare asupra acestui bun, sens în care se dispune sesizarea Judecătoriei S. pentru a hotărî asupra trecerii în proprietatea statului a respectivului imobil, în temeiul Decretului nr. 111/1951, proces-verbal în baza căruia Judecătoria Mixtă S. a pronunțat la data de 4 iulie 1955 sentința civilă nr. 842/1955, prin care hotărăște trecerea în proprietatea Statului român a imobilul menționat în procesul-verbal din data de 29 decembrie 1951, proprietatea T..
Prima instanță a constatat că la data de 02 iunie 1961, autorul reclamantelor, R. V. a formulat cerere de înscriere în evidența rolului fiscal deschis la Secțiunea Financiară a Raionului Câmpina – orașul S. a imobilului teren viran situat în orașul S., .. 63, în suprafață de 229 mp, proprietatea sa, dobândită în baza procesului-verbal întocmit la data de 21 ianuarie 1950 de Secțiunea Financiară de Sectorului 4 R. București, moștenit de la mătușa sa, E. T., act ce a stat la baza deschiderii rolului fiscal pentru acest imobil teren pe numele lui R. V., astfel cum rezultă și din adresa nr._/04.09.2007 a Serviciului de impozite și taxe din cadrul Primăriei orașului S., în care se menționează că proprietatea din orașul S., . deținută de R. E. a fost înregistrată în evidențele fiscale în anul 1961, potrivit declarației nr. 9976 din 05.06.1961 depusă de R. V..
A concluzionat prima instanță că, din succesiunea în timp a acelor anterior menționate rezultă că la data formulării declarației nr. 9976 din 05.06.1961 de către R. V., prin care acesta a solicitat înscrierea imobilului de 229 mp situat în orașul S., .. 40, prevalându-se de procesul-verbal întocmit la data de 21 ianuarie 1950 de Secțiunea Financiară de Sectorului 4 R. București, în care se consemnează că E. T. a încetat din viață la data de 23 aprilie 1947, fiind moștenită de nepotul de soră, R. V., acest act nu mai putea produce efecte juridice, deoarece întregul trup de teren de circa 700 mp trecuse în proprietatea Statului român în temeiul Decretului nr. 111/1951.
A menționat prima instanță că, mai mult, este de remarcat că în proprietatea autorilor reclamantelor nu se mai regăsește întregul trup de teren de circa 687 mp (respectiv 700 mp, potrivit unor acte), ci doar suprafața de 229 mp, fără ca reclamantele sa poată preciza modalitatea în care terenul a suferit o astfel de diminuare a suprafeței sale inițiale și, deși reclamantele afirmă pe parcursul desfășurării procesului că de pe urma autorului lor, P. T., au rămas trei moștenitori, dintre care numai unul dintre ei, respectiv T. E., a plătit impozitul aferent suprafeței de teren de 229 mp, această fiind suprafața ce-i revenea din cei 687 mp, respectiva ipoteză nu este dovedită de nicio probă administrată în dosar.
Instanța de fond a susținut că, după cum s-a arătat în cele ce preced, ulterior decesului autoarei reclamantelor, E. T., întregul trup de teren de circa 700 mp a trecut în proprietatea statului comunist, prin efectul sentinței civile nr. 842/1955 pronunțată de Judecătoria Mixtă S., fără a se face distincția susținută de reclamante, dar nedovedită prin administrarea de probe, terenul revendicat de reclamante fiind identificat prin raportul de expertiza tehnica judiciara topometrică întocmit de expertul topometru P. D..
A reținut instanța de fond că, deși reclamantele au invocat, prin concluziile scrise depuse la dosar, după dezbaterile pe fondul cauzei, și nevalabilitatea titlului de proprietate al Statului Român asupra terenului în litigiu, afirmând că sentința de preluare a imobilului este nelegală, deoarece preluarea s-a făcut pe numele lui Ș. T. și nu al lui R. V., autorul lor, care avea în proprietate cei 229 mp, această susținere nu a fost invocată cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești, ce a presupus un interval de timp de peste 3 ani, motiv pentru care instanța nu a analizat valabilitatea titlului statului de preluare a imobilului în litigiu, ținând seama și de poziția procesuală a reclamantelor pe întregul parcurs al desfășurării procedurilor judiciare în sensul că terenul revendicat nu a fost preluat niciodată de statul comunist, că autorul lor a plătit încă din anul 1961 impozitul aferent terenului, susținere în funcție de care și-au făcut apărarea și părțile cu interese contrare din dosar.
A mai arătat instanța de fond că dovadă că terenul în litigiu a fost preluat de Statul comunist rezultă și din faptul că pârâtul N. Tuică E. a depus cerere înregistrată la Primăria orașul S. pentru demararea operațiunilor de concesionare a terenului respectiv, alături de alți proprietari învecinați, teren care a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 59/10.08.1999, modificat prin actul adițional nr. 7984/11.07.2002.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în revendicarea terenului în litigiu, invocată de pârâtul N. Tuică E., instanța de fond a reținut că reclamantele au dovedit prin înscrisurile depuse la dosar calitatea lor de unice moștenitoare ale defunctului R. V., care, la rândul său, este moștenitorul defunctei sale mătuși, T. E., iar modalitatea de dobândire a dreptului lor de proprietate îl constituie moștenirea, potrivit art. 644 Cod civil, astfel că această excepție este neîntemeiată.
Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtei O. R. instanța de fond a arătat că aceasta trebuie examinată prin raportare la planul de amplasament și situație al imobilului teren de 140 mp indiviz din 240 mp, teren ce se învecinează cu terenul ce face obiectul revendicării în prezenta acțiune, astfel cum rezultă din raportul de expertiză topometrică.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional N. Tuică E., instanța de fond a anulat-o ca netimbrată, în temeiul art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, având în vedere că acesta nu a înțeles să achite taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor emise împotriva pârâtelor reconvenționale.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii astfel cum au formulat-o.
În motivarea apelului lor, apelantele au arătat că în mod eronat instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.842/04.07.1955 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului S. s-a preluat întreaga suprafață de teren de 700 mp de la autorul lor T. P. cât timp în cuprinsul acestei sentințe nu se menționează nicio suprafață de teren ci se menționează doar că se trece în proprietatea statului terenul situat în S., 23 August, proprietatea lui St. T. or, autorul lor a decedat în anul 1932, caz în care această sentință nu-i putea viza decât pe moștenitorii acestuia, T. S., T. Ernest și T. E., fiecare cu o cotă de 1/3 din succesiune, caz în care, întrucât T. Ernest și T. S. nu au achitat impozitul succesoral pentru cota de teren ce le revenea, în Opisul general de dosare pe anul 1932 figurează ca moștenitoare numai fiica acestui E. T., moștenind o cotă de 1/3, respectiv 229 mp.
Au susținut apelantele că în procesul-verbal din 21.01.1950 cu ocazia stabilirii impozitului succesoral asupra averii rămasă de pe urma defunctei T. E., se menționează suprafața de teren de 229 mp motiv pentru care autorul lor R. V. a formulat cerere de înscriere în rolul fiscal cu terenul viran de 229 mp., moștenit de la mătușa sa T. E..
Apelantele au criticat și faptul că în mod greșit instanța de fond reține că nu s-a indicat modalitatea de calcul a suprafeței de 229 mp., modalitate care rezultă din aceea că defunctul T. P. a avut 3 copii, fiecare moștenind o cotă-parte de 1/3 din suprafața totală de 687 mp., respectiv o suprafață de 229 mp. ce a aparținut indubitabil în proprietate unuia dintre copii.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._, la data de 12.01.2012.
Prin întâmpinarea depusă la data de 13.02.2012 intimata O. R. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Pe baza probelor administrate, Tribunalul Prahova prin decizia civilă nr.408 din data de 06.06.2012 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele - reclamante C. S. E. și R. E., obligându-le în solidar, la 2500 lei cheltuieli de judecată intimatul N. Tuică E..
Prin aceeași decizie a fost respinsă ca nedovedită cererea intimatei O. Reasilva privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie,tribunalul a reținut, în esență, că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr._ din data de 31 octombrie 1923, Eforia Spitalelor Civile din București a vândut numitului P. T. lotul nr.11 situat în S., . de 687 mp pentru prețul de_, 50 lei plătibil în 5 rate, prima rată fiind achitată cu ocazia încheierii contractului, astfel cum se menționează în cuprinsul acestuia, cumpărătorul având obligația ca în termen de 4 ani să-și construiască o casă pe acest teren.
A mai reținut tribunalul că, potrivit actelor de stare civilă existente la dosar, P. T., decedat la data de 11.05.1932, a avut trei copii, respectiv Ernest T., S. T., căsătorită cu A. R., decedată în decembrie 1919 și, E. T., decedată la data de 23.04.1947, nepotul său, V. R. solicitând Tribunalului I., la data de 17.05.1947, să se constate că este unicul moștenitor al acesteia în calitate de nepot de soră, constatându-se pe bază de declarații de martori că singurul succesor al defunctei T. E. este nepotul de soră V. R., defuncta neavând soț, părinți sau copii în viață.
Tribunalul a constatat că în cuprinsul procesului-verbal din data de 21.01.1950 se menționează că de pe urma defunctei E. T. ar fi rămas un apartament în București și un teren viran de 229 mp în S., . a se preciza în ce modalitate a dobândit acest teren, aceeași masă succesorală fiind înscrisă și în cuprinsul certificatului de moștenitor nr.456/1972 emis pe numele defunctului R. V., de pe urma căruia au rămas ca moștenitoare cele 2 reclamante, precizându-se că terenul de 229 mp ar fi fost dobândit prin moștenire de la mătușa sa, E. T..
A apreciat tribunalul că, pe de altă parte, conform Deciziunii nr.153/09.10.1956, s-a transmis în folosința Sfatului Popular bunurile fost proprietatea avocat St. T., respectiv imobilul teren din S., . baza sentinței civile nr.842/1955, sentință prin care s-a admis acțiunea formulată de Secțiunea Financiară a Raionului S. ce a avut ca obiect trecerea în proprietatea statului a imobilului sus-menționat în temeiul Dcr.111/1951, motivat de faptul că proprietarul a părăsit imobilul de mai bine de 1 an de zile, fără a face personal sau prin reprezentant acte de conservare ori de administrare.
Tribunalul a constatat că la data de 02 iunie 1961, autorul reclamantelor, R. V. a formulat cerere de înscriere în evidența rolului fiscal deschis la Secțiunea Financiară a Raionului Câmpina – orașul S. a imobilului teren viran situat în orașul S., .. 63, în suprafață de 229 mp, proprietatea sa, dobândită în baza procesului-verbal întocmit la data de 21 ianuarie 1950 de Secțiunea Financiară de Sectorului 4 R. București, moștenit de la mătușa sa, E. T., sens în care s-a deschis rolul fiscal pentru acest imobil teren pe numele lui R. V., astfel cum rezultă și din adresa nr._/04.09.2007 a Serviciului de impozite și taxe din cadrul Primăriei orașului S., în care se menționează că proprietatea din orașul S., . deținută de R. E. a fost înregistrată în evidențele fiscale în anul 1961, potrivit declarației nr. 9976 din 05.06.1961 depusă de R. V..
A precizat instanța de apel că în cuprinsul extrasului din registrul de morți pe anul 1919 se menționează că P. T. a fost de profesiune funcționar, în timp ce din actele de preluare reiese că imobilul din S., . fost preluat de la avocat St.T., terenul de 229 m.p. în litigiu fiind identificat pe schița de plan a raportului de expertiză P. D. prin pct. EFGHE.
Tribunalul a subliniat că disp.art.584 cod civil stipulează că operațiunea de grănițuire reprezintă operațiunea de delimitare prin semne exterioare a două proprietăți vecine ce aparțin unor titulari diferiți, urmărindu-se determinarea limitelor dintre proprietăți, inclusiv în raport de întinderea acestora și stabilirea traseului real ce trebuie urmat de către cei doi titulari.
De asemenea, a menționat tribunalul, disp.art.480 Cod civil stipulează că dreptul de proprietate presupune exercitarea cumulativă de către titularul unui asemenea drept cu privire la imobilul pe care îl deține, a următoarelor prerogative: dreptul de a întrebuința bunul potrivit destinației sale, dreptul de a-i culege fructele sau productele, dreptul de a dispune de bun prin înstrăinare sau consumare.
A considerat tribunalul că, atât timp cât din probele administrate nu rezultă că la data decesului defunctului P. T. exista în patrimoniul acestuia terenul cumpărat în anul 1923, situat în S., . vedere că actele depuse la dosar nu atestă plata integrală a ratelor și deci că sus-numitul a devenit proprietar exclusiv al acestui teren, că a trecut în proprietatea moștenitorilor săi și că aceștia au stăpânit terenul, că au plătit taxele și impozitele pentru acesta, sau că, ulterior decesului, defuncta E. T. ar fi dobândit în proprietate parte din acest teren, respectiv suprafața de 299 mp., neexistând nicio dovadă că anterior anului 1947, aceasta a figurat în calitate de proprietară cu respectiva suprafață de teren în evidențele fiscale ale orașului S., ținând seama mai ales că în certificatul de moștenitor nu se precizează modul de dobândire a acestui teren, respectiv prin moștenire de la tatăl său, pretențiile reclamantelor de a fi obligați pârâții să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul revendicat sunt neîntemeiate.
A apreciat tribunalul că o dovadă, în sensul că autorul defunctei E. T. nu deținea în patrimoniul său la data decesului terenul în litigiu și deci că nici aceasta din urmă nu putea deveni proprietara terenului sau a unei părți din teren în calitate de moștenitoare, constă și în aceea că, potrivit actelor de preluare a terenului de către stat, în anul 1955, proprietar al terenului figura numitul St. T., de profesie avocat, și nicidecum P. T., funcționar, decedat în anul 1932, sau vreunul din moștenitorii defunctului P. T..
În opinia tribunalului faptul că în anul 1947 autorul reclamantelor ar fi achitat taxa pentru succesiunea defunctei de pe urma căreia ar fi rămas terenul de 229 mp, și că în anul 1961 s-a înscris în evidențele fiscale cu acest teren, nu reprezintă o dovadă a dreptului de proprietate al defunctei asupra terenului în litigiu în condițiile în care nu rezultă în ce modalitate a devenit proprietara terenului în litigiu, nefiind depus la dosar niciun act de proprietate, mai ales că, din anul 1932, data decesului autorului său și până în anul 1947, este greu de crezut că defuncta E. T., în cazul în care ar fi dobândit terenul în proprietate, nu s-ar fi înscris în evidențe cu acest teren, nu ar fi figurat în arhiva vreunei instituții ca și proprietară a acestui teren, iar certificatul de moștenitor a fost emis având la bază simplele declarații ale moștenitorului acesteia și nicidecum vreun act de proprietate sau un alt act care să ateste că terenul figura în patrimoniul defunctei la data decesului acesteia.
De asemenea, a apreciat instanța de apel, la momentul înscrierii terenului în litigiu de către autorul reclamantelor în evidențele fiscale în anul 1961, înscrierea s-a efectuat pe baza declarațiilor acestuia, declarație care nu a avut la bază un act de proprietate ci doar certificatul de moștenitor, certificat din cuprinsul căruia nu rezultă modul de dobândire al terenului, înscriere care nu face dovada dreptului de proprietate al autorului reclamantelor, cu atât mai mult cu cât terenul trecuse în proprietatea statului în baza Decretului nr.111/1951, prin hotărâre judecătorească, în anul 1955, pusă în executare în anul 1956, teren cu privire la care autorul reclamantelor, ulterior acestei date, nu putea obține vreun drept de proprietate prin simpla înscriere în evidențele fiscale.
Mai mult chiar, a precizat tribunalul, nu există niciun act la dosar care să ateste amplasamentul terenului de 229 mp., vecinătățile acestuia, simpla mențiune din cuprinsul actelor invocate de către reclamante în sensul că terenul este situat în S., . suficientă pentru a se putea determina locația terenului în litigiu, mai ales că, din probele administrate nu rezultă cu certitudine că terenul de 229 mp pretins de către reclamante, face parte din terenul de 687 mp. ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din anul 1923, cu atât mai mult cu cât toate probele administrate atestă faptul că întregul teren a fost preluat de către stat, făcând obiectul unor contracte de închiriere.
A apreciat tribunalul că susținerea reclamantelor că porțiunea de teren de 229 mp nu ar fi fost preluată de către stat, nu poate fi avută în vedere cât timp, pe de o parte, dacă ar fi fost așa, ar fi însemnat ca această porțiune să fi fost stăpânită efectiv de autorul lor în toată acesta perioadă, iar pe de altă parte, în cuprinsul procesului-verbal din data de 29.12.1951 se menționează că terenul viran de 700 mp situat în S., Cartier 23 August, proprietate avocat T., urmează a fi acționat în judecată pentru trecerea în proprietatea statului, caz în care reclamantele nu pot pretinde vreun drept de proprietate asupra acestui teren și implicit obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și pașnică posesie terenul în litigiu, nefăcând cu nicio probă administrată dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra suprafeței de 229 mp.
Tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt și a respins acțiunea ca neîntemeiată, întrucât din probele administrate nu rezultă dreptul de proprietate al defunctei E. T. asupra terenului în litigiu pentru ca aceasta să poată transmite, prin moștenire, un asemenea drept, în favoarea autorului reclamantelor și care să le îndreptățească la formularea unei acțiuni în revendicare și grănițuire împotriva pârâților.
Cu privire la criticile apelantelor, în sensul că în mod eronat instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.842/04.07.1955 pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului S. s-ar fi preluat întreaga suprafață de teren de 700 mp de la autorul lor T. P. cât timp în cuprinsul acestei sentințe nu se menționează nicio suprafață de teren ci se menționează, doar că se trece în proprietatea statului terenul situat în S., 23 August, proprietatea lui St. T., sunt neîntemeiate deoarece la pronunțarea sentinței s-a avut în vedere procesul-verbal din data de 29.12.1951 în cuprinsul căruia se menționează că întregul teren loc viran de 700 mp situat în S., Cartier 23 August, proprietate avocat T., va trece în proprietatea statului în baza Decretului nr.111/1951, fiind părăsit de mai bine de un an de zile de către proprietar, întregul teren fiind astfel inclus în categoria terenurilor considerate abandonate.
Tribunalul a apreciat că dacă autorul reclamantelor ar fi dobândit proprietatea asupra porțiunii de 229 mp, în calitate de moștenitor al defunctei E. T., ar fi însemnat ca, începând cu anul 1947 să facă acte de conservare, de administrare asupra terenului, să figureze cu acest teren în evidențele fiscale și astfel, această porțiune să nu treacă în proprietatea statului, simpla înscriere cu un teren de 29 mp în evidențele fiscale în anul 1961, ulterior preluării terenului de către stat nefiind de natură a conferi dreptul de proprietate asupra acestui teren în condițiile în care nu a figurat în patrimoniul autoarei sale la data decesului acesteia și nu a fost preluat de către stat de la aceasta.
Cu privire la pretențiile apelantelor, în sensul că autorul lor a decedat în anul 1932, caz în care sentința de preluare a terenului de către stat nu-i putea viza decât pe moștenitorii acestuia, T. S., T. Ernest și T. E., fiecare cu o cotă de 1/3 din succesiune, caz în care, întrucât T. Ernest și T. S. nu au achitat impozitul succesoral pentru cota de teren ce le revenea, în Opisul general de dosare pe anul 1932 figurează ca moștenitoare numai fiica acestui E. T., moștenind o cotă de 1/3, respectiv 229 mp., nu pot fi avute în vedere în condițiile în care, pe de o parte, nu rezultă că numitul St. T., de la care s-a preluat întregul teren loc viran de către stat, conform procesului-verbal din anul1951, era moștenitor al defunctului T. P., iar pe de altă parte, tribunalul a reținut că din nicio probă administrată nu reiese că, la data decesului defunctului P. T., în anul 1932, terenul de 687 mp. exista în patrimoniul său, că, ulterior decesului, porțiunea de 229 mp. în litigiu a intrat în proprietatea fiicei sale E. T., că aceasta a figurat în evidențe cu acest teren în calitate de proprietară, certificatul de deces emis pe numele acesteia având la bază simpla declarație a autorului reclamantelor și nicidecum vreun act de proprietate, certificat în cuprinsul căruia nu se menționează modul de dobândire al terenului pentru a se putea verifica susținerile reclamantelor.
De altfel, a reținut tribunalul, dacă defunctul P. T. ar fi devenit proprietarul exclusiv al acestui teren, ar fi însemnat să achite întregul preț și să edifice o locuință sau un alt stabiliment pe acest teren, or, la data preluării de către stat, terenul de 700 mp era tot loc viran, ceea ce conduce la concluzia că, în realitate, autorul comun nu a devenit proprietarul terenului și deci nici nu-l putea lăsa moștenire.
Afirmațiile apelantelor că în procesul-verbal din 21.01.1950 cu ocazia stabilirii impozitului succesoral asupra averii rămasă de pe urma defunctei T. E., se menționează suprafața de teren de 229 mp motiv pentru care autorul lor R. V. a formulat cerere de înscriere în rolul fiscal cu terenul viran de 229 mp., moștenit de la mătușa sa T. E., a apreciat tribunalul că nu au relevanță în cauză, deoarece menționarea patrimoniului succesoral s-a făcut pe baza unor simple declarații și nicidecum pe baza unui act de proprietate sau a altui înscris care să ateste dreptul de proprietate al defunctei asupra terenului în litigiu la data decesului acesteia.
Cu privire la împrejurările invocate de către apelante, conform cărora în mod greșit instanța de fond ar fi reținut că nu s-a indicat modalitatea de calcul a suprafeței de 229 mp., modalitate care rezultă din aceea că defunctul T. P. a avut 3 copii, fiecare moștenind o cotă-parte de 1/3 din suprafața totală de 687 mp., respectiv o suprafață de 229 mp. ce a aparținut indubitabil în proprietate unuia dintre copii, tribunalul a constatat că sunt nejustificate întrucât, cu actele depuse la dosar, apelantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate al defunctului P. T. asupra terenului de 687 mp. la momentul decesului acestuia, că moștenitorii săi au dobândit deci terenul în proprietate, inclusiv că defuncta E. T. al cărei moștenitor este autorul reclamantelor, a deținut în proprietate terenul de 229 mp reprezentând cota de 1/3 din teren, și că ar fi transmis dreptul de proprietate în favoarea autorului reclamantelor, mai ales că în cuprinsul niciunui act nu se indică amplasamentul terenului cu dimensiuni și vecinătăți pentru a se dovedi că face parte din terenul de 687 mp., identificarea terenului de către expert nefiind de natură să dovedească dreptul de proprietate al autorului reclamantelor asupra acestuia, iar întregul teren a fost preluat de către stat, făcând obiectul unor contracte de închiriere, caz în care, nedovedindu-și dreptul de proprietate, pretenția reclamantelor că pârâții le-ar fi acaparat din terenul proprietatea lor și că se impune grănițuirea proprietăților este neîntemeiată.
Raportat la aceste considerente, constatând că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu interpretarea corectă a probelor și aplicarea corectă a dispozițiilor legale, în baza art.296 Cod pr.civilă, a respins apelul ca nefondat, iar în baza art.274, art.277 Cod pr.civilă, a obligat apelantele, în solidar, la 2500 lei cheltuieli de judecată către intimatul N. Tuică E. și a respins cererea intimatei O. R. privind acordarea cheltuielilor de judecată ca nedovedită, întrucât nu există nicio chitanță sau alt înscris la dosar care să ateste suportarea de către acesta a cheltuielilor ocazionate în apel.
Împotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamantele C. S. E. și R. E., invocând disp.art.299, art. 304 pct.9, art.312 alin.1 și 2 Cod pr.civilă.
Recurentele critică soluția instanței de apel având în vedere că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, potrivit disp. art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă și arată că prin acțiunea în revendicare, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului sau de proprietate și restituirea lucrului, iar sarcina probei revine reclamantului conform regulii înscrise în art. 1169 Cod civil.
Arată recurentele că dovada dreptului de proprietate se face numai cu înscrisuri autentice, iar reclamantul trebuie să facă dovada că bunul menționat în actul său de proprietate este identic cu cel revendicat și se află în posesia nelegitimă a pârâtului.
Dovada proprietății prin titluri este absolută, dacă dreptul a fost dobândit originar și relativa atunci când provine, derivat dintr-o convenție. În acest din urmă caz, titlurile translative sau declarative sunt simple fapte generatoare de prezumții, care pot fi înlăturate prin proba contrarie.
În considerarea acestor elemente, arată recurentele, se impune analizarea titlului invocat de pârâți, în sensul de a se analiza toate actele translative de proprietate în succesiunea lor, având în vedere că nici prima instanță și nici instanța de apel nu a procedat la analizarea titlurilor invocate de pârâți și la compararea titlurilor opuse de părțile din prezenta cauză, ci s-a limitat a analiza, evaziv, titlul de care s-au prevalat acestea.
Recurentele arată că în mod greșit, instanța de apel a reținut că prin actele existente la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada că terenul cumpărat în anul 1923 există în patrimoniul autorului acestora, T. P., respectiv că nu s-a făcut dovada plății integrale a ratelor stipulate în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/31.10.1923 de Tribunalul I. Secția Notariat.
Învederează în continuare recurentele că prin contractul de vânzare -cumpărare autentificat sub nr._/31.10.1923 de Tribunalul I. Secția Notariat, autorul acestora, P. T. a cumpărat lotul nr. 11, situat în comuna S., . de circa 687 m.p.
Recurentele mai arată că la art. 2 al acestui act se stipulează că prețul va fi achitat în rate, iar în articolul 7 se prevede obligativitatea autorului acestora de a construi pe acest teren o locuință, în cel mult patru ani de la data
punerii în posesie.
Precizează recurentele că, astfel cum se poate observa, din actul anexat la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/31.10.1923 de Tribunalul I. Secția Notariat, emis de Eforia Spitalelor Civile din București autorul lor a achitat integral prețul de_,50 Iei.
Mai mult decât atât, subliniază recurentele, din adresele nr. 96, 97, 98 ,si 99 din data de 17.02.2009 emise de Direcția Județeană Prahova a Arhivelor Naționale, în evidențele pe care aceasta instituție le deține, privind actele autentificate de Judecătoria S. și actele transcrise la Tribunalul Județean Prahova, în perioada 1925-1931 autorul acestora nu a înstrăinat terenul din orașul S..
În susținerea celor de mai sus, precizează recurentele, este și matricola nr. 2 eliberată de Primăria S., în care se menționează că avocat T. a figurat ca plătitor de impozit în perioada 1941-1951 pentru terenul în suprafață de circa 700 m.p. din Orașul S..
Menționează recurentele că persoana identificată în matricola nr. 2 nu este altcineva decât Ernest T., de profesie avocat, fapt atestat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/31.10.1923 de Tribunalul I. Sectia Notariat, unde, pe ultima pagină este menționat că actul a fost redactat de avocat Ernest T..
În ceea ce privește susținerea că potrivit actelor de preluare a terenului de către stat, recurentele arată că proprietar al terenului figura numitul St. T., de profesie avocat, și nicidecum autorul acestora P. T., sau unul din moștenitorii acestuia, nu reprezintă o dovadă că autorul defunctei E. T. nu deținea în patrimoniul său, la data decesului, terenul în litigiu.
În cuprinsul sentinței nr.842/1955, arată recurentele, nu se regăsește menționată nici suprafața de teren, ci se specifică numai faptul că se trece în proprietatea statului terenul situat în orașul S., . lui St.T..
Precizează recurentele că, astfel cum se poate observa, din actele depuse la dosarul cauzei, autorul lor P. T. a decedat la data de 11.05.1932, astfel încât mențiunea din sentința de preluare, conform căreia ultimul act de administrare al imobilului a fost la data de 01.01.1951, nu poate face referire decât la moștenitorii acestuia, și nicidecum la P. T., decedat de mai bine de 19 ani.
Menționează recurentele că T. P. a fost moștenit de către copiii acestuia T. S., T. Ernest și T. E., cu o cotă de 1/3 fiecare, respectiv câte 229 m.p. de teren.
Mai arată recurentele că, având în vedere ca T. Emest și T. S. nu au achitat impozitul succesoral datorat pentru cota de teren ce le revenea, în Opisul general de dosare pe anul 1932 de la Tribunalul I. Secția a II a civ. C.., la poziția 4218/14.07.1932 figurează ca moștenitoare de pe urma defunctului P. T. numai fiica acestuia, E. R. T., aceasta moștenind o cotă de 1/3 din imobil, respectiv teren în suprafață de 229 m.p.
Precizează recurentele că, având în vedere cele de mai sus, sentința nr. 842/1955 ar fi putut să se refere numai la suprafața de teren ce le revenea celor doi copii ai autorului acestora, T. Ernest și T. S., însă această sentință este nulă absolut, față de împrejurarea că autorul acestora era decedat la data pronunțării ei, neavând capacitate de folosință.
Dreptul de proprietate, arată recurentele, are în mod indubitabil continuitate, deoarece din actele depuse la dosarul cauzei rezultă acest lucru.
Recurentele menționează că în procesul verbal din data de 21.01.1950 întocmit cu ocazia constatării, evaluării și stabilirii impozitului succesoral asupra averii rămase de pe urma defunctei E. T., se menționează suprafața de teren de 229 m.p. situata în S., .. 63, jud. Prahova.
La data de 02.06.1961, arată recurentele, autorul acestora, R. V., a formulat cerere de înscriere în evidența rolului fiscal deschis la Secțiunea Financiară a Raionului Câmpina - orașul S. a imobilului teren viran situat în orașul S., .. 63 în suprafață de 229 m.p., proprietatea sa dobândită în baza procesului verbal întocmit la data de 21.01.1950 de Secțiunea Financiară a Sectorului 4 R. București, moștenit de la mătușa sa E. T..
În continuare recurentele menționează că se reține de către instanța de judecată, că în cuprinsul certificatului de moștenitor nr. 456/1972 privind pe defunctul R. V., nu se menționează modul de dobândire a dreptului de proprietate transmis de mătușa sa, T. E., asupra terenului în suprafață de 229 m.p, situat în orașul S. .. 40, jud. Prahova.
Însă, coroborând actele enumerate mai sus, cu adresa emisă de Ministerul Internelor și Reformei - Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale nr. 4122SRP; 4124SRP; 4125 SRP; 4126SRP; 4551SRP/01.08.2008 modul de dobândire a dreptului de proprietate transmis de mătușa sa, T. E., asupra terenului în suprafață de 229 m.p. situat în orașul S. .. 40, jud. Prahova este succesiune.
În ceea ce privește susținerea vizând neindicarea modalității de calcul a suprafeței de teren de 229 m.p. arată recurentele că și această susținere este nefondată,având în vedere următoarele argumente:
Din actele de stare civilă depuse la dosarul cauzei rezultă că P. T. a avut trei copii, respectiv T. S., T. Ernest și T. E..
T. P. a fost căsătorit cu T. Frederica, decedată anterior acestuia, la data de 23.07.1928.
Având în vedere că la moștenirea defunctului T. P. au fost chemați numai descendenții de gradul I, copiii acestuia, cota-parte de moștenire ce se cuvenea fiecăruia s-a stabilit în mod egal, în funcție de numărul lor, fiecare din cei trei copii ai defunctului a moștenit o cotă-parte de 1/3 din suprafața totală de 687 m.p., respectiv o suprafață de 229 m.p. de teren., de unde reiese în mod indubitabil că această suprafață a aparținut unuia dintre copii,făcând pe deplin dovada dreptului de proprietate.
În speță, precizează recurentele, prin probatoriul administrat în cauză și la care au făcut referire mai sus, au răsturnat prezumțiile simple, instituite prin dispozițiile legale invocate, în sensul că autorul acestora era proprietarul imobilului în litigiu la data aplicării măsurii de naționalizare, prezumție nerăsturnată de nici unul dintre pârâți.
Apreciază recurentele că li se solicită să facă o probă imposibilă și, în esență, este o probă negativă, ceea ce dreptul interzice, în sensul de a demonstra faptul că autorul acestora nu a înstrăinat imobilul în litigiu.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei recurate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, iar pe cale de consecință să se stabilească linia de hotar între proprietatea recurentelor și proprietățile pârâților, evidențiată pe planul expertizei întocmite în cauză (aliniamentul G-H-I, respectiv obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafețele de teren acaparate (astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză topo), precum și obligarea pârâtului N. T. E. să demoleze construcțiile edificate pe terenul proprietatea recurentelor, iar în caz de refuz să fie abilitate acestea să desființeze construcțiile respective pe cheltuiala pârâtului N. T. E..Cu cheltuieli de judecată.
Intimații-pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de pârâta-intimată O. R., Curtea urmează a o respinge ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3021 alin.1 lit.c Cod pr.civilă cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin.3 Cod pr.civilă indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
În speță, recurentele s-au conformat experiențelor art. 3021 Cod pr.civilă alin.1 lit.c Cod pr.civilă, indicând motivele de nelegalitate din art. 304 Cod pr.civilă pe care își întemeiază recursul, formulând critici care pot fi încadrate în situația prevăzută de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă (când hotărârea pronunțată este lipsită de temi legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii).
În ce privește motivele de recurs invocate, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Atât instanța de fond cât și instanța de apel au analizat în detaliu titlul în temeiul căruia reclamantele au promovat prezenta acțiune. Aceasta întrucât acțiunea în revendicare reprezintă acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. Prin urmare, se impunea a fi verificat titlul în temeiul căruia reclamantele au invocat calitatea lor de proprietari și apoi, situația de fapt care a determinat ca acestea, deși proprietare să nu fie în măsură să stăpânească liber și netulburat respectivul imobil (teren în cauză). În consecință, în mod corect s-a spus analizei titlul invocat de către reclamantele recurente ce au pretins un drept de proprietate asupra imobilului ocupat fără titlu, situat în S., ., județ Prahova.
Curtea constată că, potrivit procesului verbal din data de 29.12.1951 efectuat în aplicarea dispozițiilor Decretului nr.111/1951 ,,s-a procedat la verificarea situației bunului identificat în patrimoniul Orașului S., teren viran în suprafața de 700 m.p. înscris în matricola de clădiri nr. 241, situat în cartierul 23 August, proprietar avocat T.”.
Urmare a întocmirii acestui proces-verbal, și în temeiul acestuia, terenul în cauză a trecut în patrimoniul statului, conform sentinței civile nr. 842 din 4.07.1955 a Judecătoriei Mixte S., afirmându-se că respectivul imobil este considerat părăsit de mai mult de un an de zile de către proprietar, ce nu a făcut niciun act de conservare sau administrare asupra acestuia.
Prin urmare, nu pot fi primite susținerile recurentelor în sensul că în sentința civilă sus-menționată nu este identificată suprafața de teren ce a fost preluată de stat, atâta timp cât în considerentele acestei sentințe se face trimitere în mod expres la procesul verbal din data de 29.12.1951 întocmit de către secțiunea Financiară a Orașului S. în care se face referire la proprietatea Șt.T., în suprafață de 700 mp., situată în S., cartier 23 August, teren viran. Aceasta reprezintă, prin urmare, suprafața ce a fost preluată de stat prin hotărârea judecătorească anterior menționată.
Curtea constată, totodată că la data formulării cererii de înscriere în evidența rolului fiscal deschis la Secția Financiară a Raionului Câmpina- S. a terenului în suprafață de 229 m.p. situat în S., ..63, de către autorul recurentelor – reclamante, R. V., acest teren, parte din terenul de 700 m.p. se află în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951, fără vreo distincție, achitarea impozitului aferent suprafeței de 229 mp. de către autoarea recurentelor T. E. nefiind dovedită.
De altfel, efectuarea unei declarații de impunere în anul 1961 de către R. V. cu privire la suprafața de 229 m.p. nu poate constitui dovada titlului de proprietate a acestuia asupra respectivului teren, atâta timp cât la acea dată terenul se află în proprietatea statului în temeiul unei hotărâri judecătorești. Existența acestei situații este confirmată și de împrejurarea că pârâtul-intimat N. Tuică E. a încheiat cu Primăria orașului S. contract de închiriere nr.59/10.08.1999 modificat prin act adițional la data de 11.07.2002 cu privire la acest teren.
Aspectele privind nelegala trecere în proprietatea statului a întregii suprafețe de teren exced prezentei cauze, instanța de fond nefiind investită în termen legal, potrivit normelor de drept procesual civil cu o atare cerere care să poată fi discutată în condiții de contradictorialitate cu celelalte părți, nefăcându-se de altfel dovada inițierii procedurii speciale privind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în proprietatea statului.
Curtea constată, prin urmare, că recurentele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pretins acaparat, astfel încât, văzând dispozițiile art. 480 Cod civil și art.584 Cod civil, în mod corect cererile în revendicare și grănițuire au fost respinse ca neîntemeiate.
În consecință, raportat la dispozițiile art. 312 alin.1 Cod pr.civilă recursul urmează a fi respins ca nefondat, iar în temeiul art. 274 Cod pr.civilă va obliga recurentele-reclamante la 3700 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă O. R. și 2500 lei către intimatul N. Tuică E..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă O. R. ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele C. S. E. și R. E. ambele cu domiciliul ales la S. C. și Ceherecheș în București, ., . împotriva deciziei nr.408 din data de 13 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți N. T. E. domiciliat în S., ., județul Prahova, O. R. domiciliată în București, ..22, ., P. C. M., P. A., ambii domiciliați în București, ., sector 5 și în București, ., ., sector 5 și cu M. G. V. domiciliat în S., ., județul Prahova.
Obligă recurentele-reclamante la 3700 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă O. R. și 2500 lei către intimatul N. Tuică E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
E.-S. L. V.-A. P. I. L.
GREFIER
V. M.
Fiind în concediu de odihnă
Semnează prim-grefier
Red. IL
Tehnored.MI
2 ex/04.01.2013
d.f.nr._ Judecătoria S.
j.f. N. D. G.
d.a.nr._ Tribunalul Prahova
j.a. C. M., R. C.
Operator de date cu caracter personal,
Notificare nr.3120/2006
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 3778/2013. Curtea de... | Legea 10/2001. Hotărâre din 29-05-2012, Curtea de Apel PLOIEŞTI → |
|---|
