Partaj judiciar. Decizia nr. 460/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Decizia nr. 460/2013 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 460/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA NR. 460

Ședința publică din data de 27 februarie 2013

Președinte – M. G.

Judecători - C. P.

- C. M. M.

Grefier - A. M. B.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de revizuientul M. C. V., domiciliat în comuna Berceni, ., județ I., împotriva deciziei civile nr. 1813 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. V. L., domiciliată în comuna Cocorăștii C., ., nr. 68, județ Prahova, T. E. domiciliată în comuna Bucov, ., județ Prahova, Mașinescu G. domiciliată în comuna Mănești, ., județ Prahova, B. E. domiciliată în ., B. I. domiciliată în ., M. G. domiciliat în comuna Mănești, ., județ Dâmbovița, M. I. domiciliată în comuna Mănești, ., M. V. domiciliat în comuna Mănești, ., C. E. domiciliată în comuna Mănești, . și M. I. G. domiciliat în municipiul București, ., sector 2.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-revizuent M. C. V., personal și intimatele M. V. L. personal, T. E. personal, lipsind intimații Mașinescu G., B. E., B. I., M. G., M. I., M. V., C. E. și M. I.G..

Procedura îndeplinită.

Cererea de recurs este timbrată cu 5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanțelor . nr._/31.01.2013, . nr._/6 noiembrie 2012 și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, care au fost anulate și atașate la dosar.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 192/2006, informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictului dintre ele.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, iar prin Serviciul registratură s-a depus întâmpinare, înregistrată sub nr. 2702/06.02.2013, din partea intimatului-contestator.

Recurentul-revizuient M. C. V. personal, apreciază că, în opinia sa, președintele completului ar trebui să formuleze cerere de abținere având în vedere că a mai soluționat alte dosare în care revizuientul a fost parte.

Curtea, față de cererea formulată, consideră că nu există motive pentru a formula cerere de abținere.

La solicitarea instanței, recurentul-revizuient precizează că nu mai are alte cereri de formulat.

Intimatele M. V. L. și T. E., având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea, invocă din oficiu excepția inadmisibilității declarării recursului și o pune în discuția părților.

Recurentul-revizuient M. C. V., având cuvântul, arată că recursul este admisibil și solicită respingerea acestei excepții.

Arată că, la termenul din 14.12.2012, nu s-a putut prezenta în instanță și, față de această susținere, depune copia încheierii de ședință din 14 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ de Inalta Curte de Casație și Justiție, din care rezultă că a fost prezent în calitate de mandatar al recurentei-reclamante M. M..

Intimatele M. V. L. și T. E., având din nou cuvântul, solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de recurs și lasă la aprecierea instanței asupra acesteia.

CURTEA :

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.4547/ 105/2012, revizuientul M. C. V. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în contradictoriu cu intimații M. V. L., T. E., Mașinescu G., B. E., B. I., M. G., M. I., M. V., C. E. și M. I. G., revizuirea deciziei nr.884/07.06.2012 pronunțată de această instanță.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat că, deși a motivat lipsa sa de la termenul de judecată din data de 07.06.2012, având un alt dosar la Curtea de Apel București – Secția a – VIII – a, nu a beneficiat de o apărare reală, avocatul în cauză fiind complice cu cei trei judecători.

Prin decizia civilă nr. 1813 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Prahova a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul M. C. V., ca inadmisibilă, reținând că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, întrucât motivele pentru care poate fi introdusă o cerere de revizuire sunt limitativ prevăzute de lege.

Astfel, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunțării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanță la data pronunțării.

Așadar, în cadrul revizuirii, nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăți, pe temeiul unor elemente ce nu au făcut obiectul judecății finalizată cu pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Revizuirea este o cale de atac de retractare, deoarece se adresează aceleiași instanțe care a soluționat pricina în fond, cerându-i-se să revină asupra hotărârii atacate, în baza noilor împrejurări invocate, care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Motivele caracteristice de revizuire presupun că hotărârea a fost justă în raport cu actele dosarului existente la data pronunțării hotărârii, însă, ulterior, s-au descoperit materiale noi sau se constată că probele care au fundamentat-o au fost false, astfel încât, situația de fapt reținută de instanță, văzută prin prisma noilor elemente, nu mai corespunde realității, impunându-se retractarea hotărârii respective.

În ceea ce privește obiectul revizuirii, art.322 C.pr.civ. prevede că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.

Rezultă, așadar, că trebuie să fie vorba de o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenției ce a fost dedusă judecății.

În speță, prin decizia civilă nr.884/07.06.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în cauza care a format obiectul dosarului nr._/105/2011, irevocabilă, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de revizuientul M. C. V. privind revizuirea deciziei civile nr.1362/01.11.2011 pronunțată de această instanță, prin această din urmă decizie fiind anulat ca netimbrat recursul declarat de recurentul M. C. V. împotriva sentinței civile nr.4788/03.05.2011 a Judecătoriei Ploiești.

Astfel, în considerentele deciziei a cărei retractare s-a solicitat, respectiv nr. 884/07.06.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a reținut că, întrucât, prin decizia nr.1362/01.11.2011 a Tribunalului Prahova, s-a adoptat o soluție de anulare ca netimbrat a recursului, această hotărâre dată de o instanța de recurs nu evocă fondul, astfel încât cererea de revizuire dedusă spre soluționare este inadmisibilă.

Dată fiind situația de fapt, astfel cum a fost reținută și prezentată în precedent, a fost evident că și în cauza de față, cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr.884/07.06.2011 pronunțată de Tribunalul Prahova a fost inadmisibilă, câtă vreme, prin această decizie a fost respinsă ca inadmisibilă cererea privind revizuirea deciziei nr.1362/01.11.2011 a Tribunalului Prahova, nefiind, așadar, evocat fondul pricinii, ceea ce a însemnat că decizia a cărei retractare s-a solicitat nu poate forma obiectul revizuirii.

Pentru considerentele arătate, tribunalul, constatând că cererea de revizuire formulată de revizuientul M. C. V. împotriva deciziei nr.884/07.06. 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova este inadmisibilă, a respins-o ca atare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul M. C. V., susținând, în esență, că decizia recurată nu i-a fost comunicată, arătând că, pentru termenul din 14.12.2012, a formulat cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, care nu a fost luată în seamă de completul de judecată.

La termenul din data de 27 februarie 2012, Curtea de Apel, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva deciziei civile nr.1813 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, rămânând în pronunțare asupra acestei excepții.

Examinând cererea de recurs formulată de către recurentul-revizuient împotriva deciziei civile nr.1813 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, sub aspectul excepției inadmisibilității recursului, Curtea constată că aceasta este întemeiată, iar recursul acestuia este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În conformitate cu prevederile art. 299, coroborate cu art. 377 Cod procedură civilă, pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Aceasta concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Întrucât un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Hotărârea recurată este irevocabilă, pronunțată de o instanță de recurs, astfel ca recursul declarat împotriva ei este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul M. C. V. domiciliat în comuna Berceni, ., județ I., împotriva deciziei civile nr. 1813 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații M. V. L., domiciliată în comuna Cocorăștii C., ., nr. 68, județ Prahova, T. E. domiciliată în comuna Bucov, ., jude Prahova, Mașinescu G. domiciliată în comuna Mănești, ., județ Prahova, B. E. domiciliată în ., B. I. domiciliată în ., M. G. domiciliat în comuna Mănești, ., județ Dâmbovița, M. I. domiciliată în comuna Mănești, ., M. V. domiciliat în comuna Mănești, ., C. E. domiciliată în comuna Mănești, . și M. I.G. domiciliat în municipiul București, ., sector 2.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2013.

Președinte, Judecători,

M. G. C. P. C. M. M.

Grefier,

A. M. B.

Red. CP

Tehnored.BA

2 ex./12.03.2013

dosar r._/105/2011 Tribunalul Prahova

jud.rec.M. R.; A. P.-A.; O. C. Ș.

operator de date cu caracter personal

notificare nr.3120/2006

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Decizia nr. 460/2013. Curtea de Apel PLOIEŞTI